Definitie, fundament juridic si clasificarea raspunderii juridice in dreptul muncii

Definitie, fundament juridic si clasificarea raspunderii juridice in dreptul muncii

Notiunea de raspundere nu este specifica in exclusivitate dreptului, ea fiind folosita in toate domeniile vietii sociale. Astfel, se intalneste sintagma de raspundere politica, raspundere morala, raspundere civica, etc. Legislatia si jurisdictia nu definesc notiunea de raspundere juridica, legiuitorul fixand doar conditiile in prezenta carora o persoana poate fi trasa la raspundere, respectiv principiile raspunderii, natura si intinderea sanctiunilor susceptibile de aplicare si limitele in care opereaza.
Situatia este similara si in practica judiciara, care nu da o definitie a raspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, insa practica si-a adus o valoroasa contributie la explicarea si lamurirea conditiilor si formelor raspunderii juridice.

Sensul frecvent atribuit notiunii de raspundere este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita de catre autorul faptei contrare normei si care poarta totdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea conduite.

Dupa unii autori, raspunderea civila constituie obligatia de reparare a prejudiciului, iar raspunderea penala este obligatia de a suporta si executa pedeapsa. Definind astfel raspunderea, respectiv identificand-o cu sanctiunea, se restrange sfera raspunderii.

O alta opinie apreciaza ca raspunderea juridica are loc doar in cazul incalcarii unor norme juridice si este urmata de aplicarea constrangerii de stat prin mijloace corespunzatoare gradului de pericol social al faptei savarsite. Se defineste astfel raspunderea juridica ca fiind o situatie juridica specifica constrangerii de stat atrasa de incalcarea sau nerespectarea normelor juridice in vigoare.

Avand in vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrangere care se naste ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridica se poate considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savarsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrangerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si a indrumarii membrilor societatii in spiritul respectarii ordinii de drept.

In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala atunci cand angajatul, din vina si in legatura cu munca sa cauzeaza pagube unitatii la care este angajat, si raspundere disciplinara atunci cand angajatul, prin fapta sa ilicita contravine normelor de disciplina muncii in unitate, savarsind abateri disciplinare.

Particularitatile raspunderii materiale sunt:

Astfel se asigura recuperarea pagubelor suferite de angajator din vina angajatilor, cu ocazia executarii contractului de munca.

Aceasta raspundere are in vedere numai paguba efectiva, nu si beneficiul nerealizat, fiind astfel mai restrictiva decat raspunderea contractuala. Raspunderea materiala a angajatilor nu comporta o prezumtie de culpa in sarcina angajatului, ci dovada vinovatiei revine angajatorului, care poate rasturna prezumtia de nevinovatie a angajatului.

Prin contractul de munca nu se poate stipula vreo clauza prin care s-ar mari sau micsora raspunderea peste sau sub limitele prevazute de lege. Raspunderea solidara este incompatibila cu raspunderea materiala, care are un caracter personal, insa ea poate interveni in mod exceptional, cand fapta ilicita prin care s-a cauzat prejudiciul angajatorului constituie infractiune si a fost savarsita de mai multe persoane impreuna. Repararea pagubelor se face prin echivalentul banesc, angajatul neputand fi obligat la repararea prejudiciului in natura.

In actualele conditii, cand dreptul de proprietate este ocrotit in egala masura, indiferent de forma sa, prin contractul de munca incheiat se poate prevedea o restrangere sau o marire a raspunderii angajatilor peste sau sub cea prevazuta de lege, atunci cand angajatorul este o persoana privata.

Disciplina muncii reprezinta o obligatie juridica, avand caracter de sinteza, deoarece insumeaza si rezuma, in esenta totalitatea indatoririlor de serviciu asumate de persoana respectiva prin incheierea contractului individual de munca.

Disciplina poate fi definita ca starea de ordine existenta in desfasurarea procesului de munca, rezultand din respectarea intocmai a normelor ce reglementeaza acest proces si din indeplinirea de catre toti participanti a obligatiilor asumate prin incheierea contractelor individuale de munca.

Desigur ca, in noile conditii economice, politice si sociale, din tara noastra, rolul disciplinei nu a scazut; ea mentinandu-si pe deplin actualitatea si importanta sa[1].

Obligativitatea de respecta disciplina muncii nu apare decat din  momentul incheierii contractului individual de munca. Codul muncii prevede in art. 39 alin 2 lit. b si lit. c obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii.

Incheierea contractului individual de munca atrage recunoasterea legala a unei puteri private, unilaterala si punitiva in favoarea angajatorului. Din acest punct de vedere, art.263 alin.1 din Cod prevede "Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de catre ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara".

Raspunderea disciplinara

Ansamblul normelor legale care definesc abaterile disciplinare stabilesc sanctiunile disciplinare si reglementeaza conditiile de fond si procedurale pentru aplicarea lor constituie forma de raspundere juridica specifica dreptului muncii - raspunderea disciplinara.

In acelasi timp mai  putem defini raspunderea juridica ca fiind raspunderea ce consta in sanctionarea faptelor de incalcarea cu vinovatie de catre orice salariat a normelor legale, regulamentelor , contractelor de munca( individual si colectiv), a ordinelor si dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici.

Elementele definitorii ale raspunderii disciplinare sunt:

- calitatea de salariat

- existenta unei fapte ilicite

- savarsirea faptei cu vinovatie

- legatura de cauzalitate dintre fapta si rezultat[2]

Atragerea raspunderii disciplinare poate avea loc numai daca fapta ilicita a fost savarsita de o persoana care are calitatea de salariat - care se afla intr-un raport de munca cu o persoana denumita angajator.

Existenta raspunderii disciplinare are ca element definitoriu existenta unei fapte ilicite, care potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii consta in incalcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractului colectiv de munca, aplicabil ordinelor si dispozitiilor legale ale conducatorilor ierarhici.