DESCRIEREA BAZINULUI HIDROGRAFIC AL RAULUI DOAMNEI

Raul Doamnei este principalul afluent din bazinul superior al raului Arges, cu care conflueaza in dreptul orasului Pitesti. Bazinul sau hidrografic este cuprins intre 45°36'33' (in nord, varful Galasescu Mare) si 44°51'30' (in sud, chiar la confluenta Raului Doamnei cu Argesul) - latitudine nordica, si 24°44'11' (in vest, varful Moldoveanu) si 25°10'12' (in est, localitatea Malu cu Flori, Dambovita) - longitudine estica. El este situat in sudul muntilor Fagaras si Iezer Papusa, intre raurile Arges si Dambovita, pe teritoriul judetelor Arges (99%) si Dambovita (1%).

La nord, bazinul Raului Doamnei este despartit de bazinul Oltului prin culmea muntilor Fagaras; la nord-est - de bazinul superior al raului Dambovita, prin culmea Bratila - Mezea - Oticu, varfurile Rosu, Batrana si Papusa si culmea Tefeleica - Capitanul, toate din Masivul Iezer-Papusa, apoi varful Mateias (1241 m), inaltimile Suslanesti (894 m) si Dealul Perilor (745 m).

La est, hotarul este trasat de culmea dintre Argesel (paraul Mazgana) si Carcinov (paraul Lentea) si Dealurile Colibasiului (466 m), iar la sud-est de culmea dintre paraurile Valea Mare si Rancaciov (afluent al Argesului).

La vest, culmea ce uneste varfurile Moldoveanu (2544 m), Scarisoara (2495 m), Valea Lunga (2254 m), Lespezi (1908 m), si Clabucet Nucsoara (1578 m) despart bazinul superior al Valsanului de bazinul Raului Doamnei. La sud-vest, limita este data de muchia ce uneste dealurile Goila (682 m), Pauleasca (604 m) si Branzari (468 m), care scade treptat in inaltime spre sud-est separand bazinul hidrografic al Budesei (afluent al Raului Doamnei) de raul Arges (fig. 4).

Fig. 4 Localizarea ariei hidrografice studiate

1. Relief

Teritoriul bazinului Raului Doamnei este format din trei mari unitati de relief care se succed in trepte, din ce in ce mai coborate, de la nord la sud: Carpatii, cu o mare diversitate morfologica si cu o accentuata energie de relief, muscelele si dealurile piemontane, cu relief specific de eroziune, si Campia Romana, cu relief de acumulare. Aceste trepte sunt paralele, orientate pe directia vest-est. Muntii insisi au o orientare generala vest-est, ca si dealurile inalte de la marginea lor si depresiunile intracolinare. Catre aval, unitatile de relief capata o orientare de la nord la sud, datorita faptului ca raurile care s-au adancit in suprafata Podisului Getic l-au fragmentat in culmile lungi, paralele, ale dealurilor piemontane (Barco si Nedelcu, 1974).

2. Sistemul hidrografic Raul Doamnei

Bazinul Raului Doamnei are o suprafata de 1822 km² din care Raul Doamnei propriu-zis, cu o lungime de 109,1 km, are o suprafata de 735 km². Acesta patrunde cu izvoarele sale pana in zona de creasta a Muntilor Fagaras, formandu-se din confluenta a doua paraie alpine: Valea Rea (95 km² suprafata si 20 km lungime, considerat ca izvor) si Zarna (79 km² suprafata si 17 km lungime) (I. Ujvári, 1972). In caldarea glaciara Valea Rea (fig. 5) sunt cantonate cinci lacuri glaciare mai de seama, iar pe treptele glaciare tot atatea cascade, repezisuri, pe paraiele locale. Insasi Valea Rea izvoraste din lacul Vistea (12500 m² suprafata), de sub varful Moldoveanu, primind spre aval afluenti ce vin din lacurile Galasescu (3800 m² suprafata si 0,6 m adancime) si Bindea (1125 m² suprafata si 0,2 m adancime) pe stanga si din lacurile grupului Galbena pe dreapta (cu suprafete de 5200 m², 13000 m² si 2150 m²).

In Valea Zarnei, lacurile glaciare se gasesc in trei caldari glaciare principale. Raul porneste din lacul Zarna (4840 m² suprafata si 0,25 m adancime) in aval fiind insa receptionat de cursul sau din dreapta si emisarul lacului Jgheburoasa (12000 m² suprafata si 0,8 m adancime). In amonte de Bahna Rusului, Raul Doamnei are o panta medie de 40 m/km.

Fig. 5 Caldarea superioara a Vaii Rele

Patrunde in sectorul subcarpatic in jurul Slatinei-Nucsoara, unde pantele sale scad in depresiunea interna Bradet-Campulung la 4-8 m/km. Aici are o vale ingusta cu forme asemanatoare unor chei. Traverseaza apoi depresiunea longitudinala Sapte Muscele si intra in zona piemontana a Gruiurilor argesene, in aval de Domnesti. Caracteristica acestui sector este mobilitatea mare a albiei raului care prezinta o eroziune liniara puternica. Acumularile locale de aluviuni duc la formarea insulelor si la despletiri de cursuri, mai ales spre aval de confluenta cu Raul Targului.

Raul Targului este principalul afluent al Raului Doamnei. El are cel mai dezvoltat sistem din bazinul hidrografic al Argesului, cu 69,7 km lungime si 1087 km² suprafata, depasind cu mai bine de 1000 km² suprafata de bazin a Raului Doamnei la confluenta, putand fi considerat prin urmare acesta drept obarsie a Argesului (I. Ujvári, 1972).

Din bazinul Raului Doamnei, pe cursul superior principal, a fost captat un debit mediu total de 7,13 m³/s spre lacul Vidraru, de pe Arges, ceea ce afecteaza o suprafata bazinala de 266 km². Captarea principala este captarea Baciului care cuprinde si Raul Doamnei, in aval de confluenta Zarnei cu Valea Rea. Barajul este de tip arc, cu fundatie de roci stancoase, de 34 m inaltime si 105 m lungime. Acumularea, construita numai in scop hidroenergetic, cu un bazin de colectare de 204 km², cu un debit de deversare de 470 m³/s si cu evacuator de tip deversor liber, are 0,7 mil. m³, o suprafata de 6 ha si o lungime de 0,2 km. Captari mai mici sunt Draghina si Bradului, de pe Cernat (I. Ujvári, 1972). 

Inainte de confluenta cu raul Arges, pe Raul Doamnei, in anul 1982, s-a construit barajul de la Maracineni, care este un baraj de greutate si pamant. Etansarea sa este un taluz amonte de beton, fundatia fiind de roci nestancoase. Barajul are o inaltime de 20 m si o lungime de 7350 m. Volumul acumularii, cu o suprafata de 380 ha, este de 38,5 mil. m³. Lacul, construit in scop hidroenergetic si pentru atenuarea viiturilor, are o lungime de 5 km, bazinul sau de colectare fiind de 1820 km². Debitul de deversare este de 2020 m³/s; evacuatorul folosit este de tip deversor cu stavile.

Elementele morfometrice ale raurilor din bazinul hidrografic Raul Doamnei (dupa Ujvári, 1972) sunt redate in tabelul 4.

Tabelul 4. Elementele morfometrice ale raurilor din bazinul hidrografic

Raul Doamnei (I. Ujvári, 1972).

3. Caracteristici hidrologice

Bilantul hidrologic si scurgerea medie. Bilantul hidrologic se modifica treptat cu altitudinea in conditiile fizico-geografice tranzitorii de la silvo-stepa din sudul bazinului, zona padurilor, pana la etajul alpin (inferior), tipic regiunilor carpatice (I. Ujvári, 1972).

In zona alpina, Raul Doamnei este alimentat nival si subteran moderat, in zona montana nivo-pluvial si subteran moderat, in zona submontana, pluvio-nival si subteran moderat iar in zona deluroasa, in principal pluvial si subteran moderat (I. Ujvári, 1972).

Bazinul superior al Raului Doamnei se situeaza intr-o zona cu umiditate bogata si excesiva, corespunzand zonei acumularilor persistente a umiditatii, unde perioadele scurte de seceta se reduc odata cu cresterea altitudinii, lucru caracteristic pentru toate regiunile carpatice. Bazinul mijlociu si inferior se plaseaza intr-o zona cu umiditate variabila (subumeda) in care exista un numar mare de ani cu umiditate bogata, care alterneaza cu cei cu umiditate deficitara, fenomen caracteristic silvostepei si zonei padurilor de foioase. Aici raurile nu au scurgere bogata dar, cu exceptia piemonturilor, au debite in tot timpul anului. Secarea paraielor este frecventa (I. Ujvári, 1972).

Variatia in altitudine a formelor de relief determina o evidenta etajare a cantitatilor de precipitatii. In zona muntoasa cu altitudini de peste 1200 m, valoarea medie anuala a precipitatiilor este de 1000 mm si creste pana la 1200 mm in portiunile inalte ale muntilor si chiar la peste 1400 mm pe varfurile Fagarasului (sectorul dintre varfurile Moldoveanu si Urlea, pe Valea Rea).

In zona subcarpatica, mediile anuale ale precipitatiilor variaza intre 800 si 900 mm (Nucsoara - 860 mm). Mai la sud, odata cu scaderea altitudinii, se reduc si aceste valori (Darmanesti, sat Piscani - 685 mm).

In zona dealurilor, desi precipitatiile au valori medii situate intre 800 si 600 mm, cantitatile maxime anuale pot atinge in anii ploiosi valori foarte mari: 1709 mm la Nucsoara, in anul 1915, 1579 mm la Domnesti, in anul 1897, 1390 mm la Piscani, in 1915, 1099 mm la Pitesti, in 1897. In anii secetosi, cantitatile anuale scad simtitor, inregistrandu-se valori de 435 mm la Nucsoara, in 1921, de 406 mm la Campulung, in 1945, de 377 mm la Pitesti, in 1945 (Barco si Nedelcu, 1974).

In ceea ce priveste regimul anual al precipitatiilor se observa variatii de la o luna la alta. Cea mai mare cantitate de precipitatii cade in lunile mai si iunie, datorita in buna parte convectiei termice directe, asa cum s-a constatat la statiile Nucsoara (124 mm), Campulung (110 mm), Piscani (98 mm) si Pitesti (92 mm). Valorile cele mai scazute se inregistreaza in februarie, osciland intre 43 mm la Nucsoara si 31 mm la Campulung. In lunile calde ale anului pot cadea in 24 de ore cantitati mari de apa, care depasesc media lunii respective, asa cum s-a constatat la Campulung, 141 mm la 25 iunie 1937 si Pitesti, 133 mm la data de 12 iulie 1941.

In timpul verii, ploile, fiind foarte rapide si abundente, prezinta un pronuntat caracter torential, cu puternice efecte distructive. Astfel, la Nucsoara, la 13 iunie 1939, au cazut 11 mm in 5 minute. Ploile torentiale au insa o frecventa si o intensitate mult mai mare in regiunea montana, unde are loc formarea norilor de convectie termica, care produc puternice averse cu descarcari electrice (Barco si Nedelcu,

Numarul mediu al zilelor cu ninsoare variaza de la peste 80 pe marile inaltimi ale muntilor, pana la 35 - 40 in depresiunea Campulung, scazand apoi la 25 - 30 la poala muntilor si la 20 in partile sudice. Pe crestele cele mai inalte, zapada incepe sa se depuna uneori inca din septembrie (in muntii Fagaras si Iezer) si se mentine in strat stabil pana in mai - iunie, in timp ce pe dealurile inalte primele ninsori se inregistreaza in cursul lunii decembrie si dureaza pana la sfarsitul lunii martie.

Durata medie a stratului de zapada oscileaza intre 150 si 200 de zile in stratul superior al muntilor inalti, fapt care se reflecta in procesele intense de modelare nivala a culmilor alpine din Fagaras si Iezer. In zona dealurilor scade la 60 - 80 de zile, ajungand pana la 50 de zile in sud (Barco si Nedelcu, 1974).

Repartitia scurgerii in timpul anului. Zonalitatea verticala a reliefului se reflecta in repartitia scurgerii. Astfel, in zona inalta, dupa o perioada a acumularii zapezii timp de 5 - 6 luni, cand scurgerea superficiala practic lipseste, urmeaza o perioada indelungata de topire a zapezilor (aprilie - august), peste care se suprapun ploile de la inceputul verii. Prin urmare, scurgerea cea mai ridicata se observa la inceputul lunii mai. Aceste caracteristici de regim se intiparesc pana la varsare.

Iarna, in zona alpina se formeaza 10 - 15% din scurgerea medie anuala, procentajul crescand catre aval. Primavara, procentajul scurgeri este in jur de 38 -42% in toate zonele de relief. Diferentieri mai mari se observa vara, cand ploile au un efect deosebit in munti, unde procentajul atinge 30 - 35 %. Toamna se observa o noua uniformizare de circa 13 - 16 % in diferite zone de altitudini.

Scurgerea si debitele maxime se produc in perioada ploioasa a anului. Maximele provenite din topirea zapezilor reprezinta valori cu 10 - 30 % mai mici la aceleasi frecvente, deoarece topirea zapezilor se produce mai lent, si, numai in cazul asocierii cu ploi intense, pot lua nastere viituri periculoase primavara.

Scurgerea maxima elementara in regiunile de munte si cele piemontane atinge valori ridicate, intre 16 si 24 m³/s/km² iar in cele de campie pana la 8-12 m³/s/km².

Scurgerea medie este de 1000 - 1200 mm in circurile glaciare iar evapo-transpiratia variaza in jur de 200 - 300 mm. In cadrul etajului subalpin, abundenta precipitatiilor si a scurgerii scade esential (tabelul 5) (I. Ujvári, 1972). Scurgerea si debitele minime au o zonalitate verticala foarte bine conturata (tabelul 6).

Tabelul 5. Caracteristici hidrologice ale Raului Doamnei (dupa Ujvári,

Tabelul 6. Date de baza privitoare la scurgerea minima din bazinul

Raului Doamnei.

Temperatura apei in intregul bazin al Argesului poarta amprenta climei Europei centrale si de sud, ceea ce se resimte si in cazul raurilor montane. Temperatura medie a apei este mai ridicata cu 1 - 3 grade fata de cea a aerului, fiind de 2°C in zonele alpine, 4°C, in zonele montane, 6°C, in zonele submontane si 8°C, in zonele colinare.

Regimul termic este cel obisnuit cu maxime in iulie. Trecerea la temperaturi persistente sub 1°C se produce in noiembrie, in zona alpina, si abia in ianuarie, in regiunile joase, iar revenirea peste valorile mai mari se produce in februarie in aval si in martie-aprilie la altitudini mari.

Inghetul apei este timpuriu (inceputul lui noiembrie) in anii cu influenta continentala mai accentuata si intarzie mult (ianuarie) in anii cu influente climatice subtropicale. In regiunile muntilor inalti, cu caderi deosebit de mari, podul de gheata nu se formeaza, pe cand, in restul bazinului, podul de gheata tine sub 30 de zile. Podul de gheata, in locurile cu pante reduse, se formeaza la o suma de temperatura negativa de -50°C (I. Ujvári, 1972). In locurile cu viteze si adancimi mari, podul de gheata nu se formeaza nici la suma temperaturii de -100 - -150°C. Raul ingheata incepand de la mal iar dezghetul se produce din aval inspre amonte.

Turbiditatea apei atinge cele mai mari valori in zonele subcarpatice si, partial, piemontane. In urma erodarii puternice a rocilor neogene, slab rezistente si, in parte, din cauza defrisarilor masive de paduri, turbiditatea medie ajunge la 2000 - 5000 g/m³ iar eroziunea specifica depaseste 10 t/ha/an. Spre altitudinile mari, in conditiile rocilor cristaline, turbiditatea scade treptat cu altitudinea, o data cu cresterea abundentei scurgerii lichide pana la valori sub 100 g/m³ iar eroziunea specifica pana sub 0,5 t/ha/an. La sud de limita zonei piemontane, unde se intinde zona padurilor de foioase, eroziunea fluviatila scade de asemenea vertiginos la care contribuie conditiile nefavorabile de formare a scurgerii superficiale, a pantelor mici ale reliefului si ale cursurilor de apa (turbiditate medie sub 300 g/m³ si eroziune specifica sub 0,5 t/ha/an).

4. Fauna acvatica

Fauna acvatica este reprezentata in bazinul Raului Doamnei, in special printr-o bogata fauna piscicola care populeaza raurile si lacurile. In functie de altitudine si particularitatile regimului hidrologic, se disting urmatoarele zone de fauna piscicola:

zona pastravului, prezenta in portiunile montane ale raurilor cu ape foarte rapide, reci si saturate in oxigen (pana la 450 m altitudine in Fagaras) unde se intalnesc pastravul (Salmo trutta fario), zglavoaca (Cottus gobio), boisteanul (Phoxinus phoxinus) si molanul (Noemacheilus barbatulus) la care se adauga si unele specii din aval (moioaga, lipanul, s.a.); fauna lor nutritiva consta mai ales din forme petricole: larve de tricoptere, plecoptere, efemeroptere, unele amfipode etc.;

zona lipanului si a moioagei (cu limita inferioara la 400 - 420 m in Fagaras) din raurile de munte si de dealuri inalte, cu ape mai domoale, fara cascade si bogate in oxigen. Lipanul (Thymallus thymallus) este caracteristic mai ales Raului Doamnei iar moioaga sau mreana de munte (Barbus meridionalis petenyi) traieste peste tot in zona; la acestea se adauga specii din zona pastravului (boisteanul, zglavoaca) dar si specii din zona scobarului (cleanul, mreana). Fauna nutritiva consta din forme petricole;

zona scobarului care apare in zona colinara a raurilor cu fund pietros, prundos si chiar nisipos, argilos sau malos. Pestele dominant este scobarul (Chondrostoma nasus) dar sunt frecvente si cleanul (Leuciscus cephalus) si mreana (Barbus barbus), specii tipice zonelor piscicole din avalul Argesului. Mai apar mreana de munte, boisteanul, porcusorul de vad, obletele, nisiparnita etc. (Banarescu, 1964).

PRELEVAREA PROBELOR BIOLOGICE

1. Stabilirea statiilor de prelevare

In perioada august 2006 - aprilie 2007 au fost prelevate probe zoobentonice calitative si cantitative din patru statii de prelevare - Amonte confluenta cu Cernatul, Bariera Slatina - Nucsoara, Comuna Corbi - in dreptul pasarelei spre Manastirea de Piatra, Comuna Domnesti - Aval pod 500 m -  in sectorul cursului superior al Raului Doamnei (Amonte confluenta cu Cernatul - Domnesti).

Alegerea statiilor de prelevare s-a facut pe criteriu strict de distanta, impartindu-se sectorul studiat in 4 zone aproximativ egale.

2. Descrierea statiilor de prelevare

Descrierea statiilor de prelevare si a principalelor caracteristice hidrologice este trecuta in tabelul 7.

Statia 1 - Amonte confluenta cu Cernatul (fig. 6)

localizare - 1 km amonte de confluenta cu Cernatul;

zona de amestec;

substrat bolovanos-pietros, cu pietre mici, nisipos la mal;

malurile lente, cu vegetatie ierboasa;

viteza apei aproximativ 6 m/s;

adancime medie 30 cm;

Statia 2 - Bariera Slatina - Nucsoara

influenta sezoniera a turismului, in lunile mai - septembrie;

zona de foioase - amestec;

malurile abrupte, cu vegetatie ierboasa;

substrat bolovanos, cu pietre mari, malos la mal;

adancime medie 25 - 30 cm;

bioderma dezvoltata in lunile de vara;

Statia 3 - Comuna Corbi - in dreptul Manastirii de Piatra (fig. 7)

influenta antropica;

zona de foioasa;

substrat bolovanos, cu pietre mari;

maluri lente, inierbate;

bioderma dezvoltata in lunile de vara;

adancime medie 25 cm;

Statia 4 - Comuna Domnesti - Aval pod 500 m

influenta antropica;

deversari menajere de la agentii economici din zona;

zona de foioase;

malurile lente, cu vegetatie ierboasa;

substrat pietros, cu mal la mal;

adancime medie 15 - 20 cm;

Tabelul 7. Caracterizarea statiilor de prelevare

Fig. 6 Raul Doamnei in zona Cernatului

Fig. 7 Comuna Corbi - panorama de la Corbii de Piatra

3. Materiale si metode de prelevare, conservare si triere

In perioada august 2006 - aprilie 2007 s-au facut trei deplasari pe teren, in lunile august, octombrie 2006 si aprilie 2007. Din cele patru statii stabilite, s-au prelevat probe calitative (fig. 8 - 10) si cantitative.

Pentru analiza cantitativa, s-au facut cate trei prelevari pe statie, cu fileu bentonic avand un cadru de 40 X 40 cm, ce delimiteaza o suprafata de 0,16 m², iar ochiurile plasei au dimensiunea  de 200 μm (fig. 11). Pietrele au fost spalate si periate in curent.

Probele au fost fixate pe teren in formalina 8 % si transportate in Laboratorul de Zoologia nevertebratelor in pungi de plastic etichetate. Trierea probelor s-a facut in laboratorul de Zoologia nevertebratelor din cadrul Universitatii din Pitesti.

Organismele rezultate in urma trierii au fost trecute in flacoane de sticla cu alcool etilic 70 %.

Pentru triere a fost folosita o lupa binoculara (stereomicroscop) tip I.O.R.

Pentru identificari taxonomice au fost folosite chei de determinare romanesti si europene.

Fig. 8 Prelevare calitativa - Statia Cernat

Fig. 9 Prelevare calitativa - Statia Nucsoara

Fig. 10 Prelevare calitativa - Statia Domnesti

Fig. 11 Prelevarea cantitativa a probelor cu fileul bentonic

REZULTATE SI DISCUTII

1. Rezultate obtinute

Probele cantitative prelevate pe teren au fost triate in laborator, identificandu-se grupurile importante de organisme acvatice - oligochete, gamaride, larve de efemeroptere, plecoptere, trichoptere, chironomide, simuliide - ceilalti indivizi identificati, din alte categorii sistematice, fiind trecuti in grupul de insecta varia. Pentru fiecare grup identificat s-a calculat numarul de indivizi / m². Structura zoocenozei bentonice pentru cele trei luni de cercetare este trecuta in tabelul 8, iar figurile 12 - 14 redau grafic rezultatele obtinute.

Se constata ca efemeropterele reprezinta unul din grupele dominante din punct de vedere numeric, precum si prezenta acestora in toate statiile de prelevare, ceea ce justifica utilizarea acestora pentru zonarea ecologica a raului.

Pentru efemeroptere, s-a procedat la identificarea acestora pana la nivel de specie, cu exceptia genului Epeorus, dat fiind gradul ridicat de dificultate al determinarilor si lipsa cheilor dichotomice in materialul bibliografic utilizat.

Analizand datele obtinute in urma prelucrarii datelor, se constata ca, in statiile din care au fost prelevate probe, s-au identificat specii apartinand unui numar de 8 genuri din 6 familii, din toate cele trei subordine (tabelul 9).

Au  fost identificate 14 specii (tabelul 10), pentru fiecare calculandu-se numarul de indivizi / m² pentru fiecare statie, in fiecare luna de cercetare. Rezultatele obtinute sunt redate in tabelele 11 - 13 si prezentate grafic in figurile 15 - 17.

Tabelul 8. Structura zoocenozei bentonice a Raului Doamnei - Cursul superior

Tabelul 9. Genurile de efemeroptere identificate in Raul Doamnei - Cursul superior

Tabelul 10. Speciile de efemeroptere identificate si distributia acestora de-a lungul sectorului de rau studiat

Tabelul 11. Repartitia pe statii a speciilor de efemeroptere identificate in luna AUGUST 2006

numar de indivizi / m²

Tabelul 12. Repartitia pe statii a speciilor de efemeroptere identificate in luna OCTOMBRIE 2006

numar de indivizi / m²

Tabelul 13. Repartitia pe statii a speciilor de efemeroptere identificate in luna APRILIE 2007

numar de indivizi / m²

2. Descrierea taxonilor identificati

Ephemera danica Müller 1764

Larvele sunt taratoare si se deplaseaza pe fundul malos sau nisipos. Masoara 20-25 mm. Marginea anterioara a capului este prelungita si bifurcata. Mandibulele sunt foarte lungi, depasind lungimea capului, fiind curbate spre exterior, fara spini. Antenele au peri foarte lungi. Picioarele sapatoare sunt prevazute cu peri lungi. Branhiile abdominale stau indoite pe partea dorsala. Cercii sunt mai scurti decat abdomenul (fig.18). Aceasta specie este localizata mai mult la munte, fiind legata de ape cu temperaturi mai scazute. Este o specie comuna de-a lungul Carpatilor si Muntilor Apuseni. Traieste in apele din regiunea submontana, cu temperaturi cuprinse intre 3-18^oC.

Fig. 18 Ephemera danica - larva

Paraleptophlebia submarginata (Stephens) 1835

Larvele au dimensiuni de 10 - 20 cm. Traiesc in apele curgatoare, dar in zone de potamon sau in ochiurile linistite de la din regiunile de riplu ale rhitronului.

Ephemerella ignita (Poda) 1761

Larvele au o lungime de 7-10 mm. Sunt taratoare si stau agatate de diferite plante din ape. Corpul este galben-verzui, cilindric. Capul prezinta o frunte bombata, nu este turtit si nu are marginile laterale ascutite, ci rotunjite. Ochii sunt situati lateral. Mandibulele sunt scurte. Cercii codali au peri scurti. Branhiile abdominale, in numar de 5 perechi, sunt foliacee, dispuse lateral si indoite spre partea dorsala a abdomenului, se acopera unele pe altele, fiind vizibile doar 3-4 perechi. Sunt dispuse pe segmentele III-VII, lipsind pe segmentele I si II (fig.19).

In Romania este comuna in toate apele din regiunile de deal si munte, uneori trecand si in cele de ses; caracteristice sunt apele cu temperaturi cuprinse intre 15 si 25^oC. Sunt considerate forme caracteristice pentru apele de nivel oligosaprob, alaturi de alte grupe.

Fig. 19 Ephemerella ignita - larva

Caënis horaria Linnaeus 1736

Larvele au dimensiuni cuprinse intre 5 - 5,5 mm. Marginile laterale ale pronotului, avand forme concave, se unesc cu marginea anterioara formand o curba continua. Prezinta doi tuberculi mici pe linia laterala a pronotului (fig. 20)

Este o specie comuna in toata Europa, fiind legata de apele din regiunile de deal, cu temperatura mai joasa. Genul Caënis este considerat una din formele caracteristice pentru apele de nivel β-mezosaprob. Sunt organisme stagnofile, in regiunile de potamon, larvele intrand in alcatuirea zoobentosului. In Romania a fost gasita in toate apele din regiunea deluroasa din lungul Carpatilor, ca si in Podisul Transilvaniei.

Fig. 20 Caënis horaria - larve

Genul Baëtis Leach 1815

Larvele au aproximativ 8-10 mm. Corpul este cilindric, de culoare verde-cenusiu sau galben- cenusiu. Capul este mic, scurt, rotunjit anterior, cu doi ochi mici. Antenele sunt mai lungi decat capul. Branhiile sunt foliacee, izolate, prima pereche fiind mult mai scurta decat celelalte. Cercii codali prezinta peri lungi si intunecati, dispusi numai pe marginea interna. Metacercul este mai scurt si prezinta peri pe ambele laturi (aspect penat) (fig. 21). Au acelasi mod de viata ca si larvele genului Ephemerella. In Romania este intalnita pe toate vaile cu ape curgatoare din zonele de deal si munte, larvele lor intrand in alcatuirea zoobentosului din regiunile de potamon. Sunt forme caracteristice pentru apele β-mezosaprobe.

Fig. 21 Baëtis sp. - larva

Genul Ecdyonurus Schonemund 1930

Larvele au lungimea de pana la 10 mm. Sunt asemanatoare ca aspect si mod de viata cu cele de la genul Epeorus, dar se deosebesc de acestea prin faptul ca unghiurile posterioare ale toracelui sunt mult alungite posterior formand niste proeminente. Ochii sunt mari, situati dorsal; tufele de filamente de pe branhiile abdominale sunt mai scurte decat partea foliacee, latita (fig.22). Este o specie foarte comuna in intreaga Europa. Este forma caracteristica pentru apele curate, din categoria oligosaprobe, cu temperaturi de 3-18^oC.

In Romania a fost gasita in intregul lant carpatic si in Muntii Apuseni, fiind una dintre cele mai frecvente specii montane.

Fig. 22 Ecdyonurus sp. - partea anterioara a corpului la larva

Genul Epeorus Eaton 1881

Larvele se aseamana foarte mult cu cele ale genului precedent, cu doua deosebiri majore: marginile posterioare ale pronotului nu mai sunt prelungite posterior, iar metacercul lipseste, avand numai cei doi cerci codali (este singurul gen de efemeroptere la care metacercul lipseste). Are aceeasi distributie ca si genul precedent (fig. 23).

Fig. 23 Epeorus sp. - larva

Rhithrogena semicolorata (Curtis) 1834

Larvele au o culoare inchisa, cu pete deschise. Corpul este scurt si turtit, iar capul are forma de scut cu marginile anterioare si laterale ascutite. Ochii sunt dispusi pe partea superioara a capului. Mandibulele sunt scurte. Branhiile sunt foliacee, cu tufe filamentoase la baza. Foliolele branhiale din prima pereche sunt mai lungi decat celelalte si se ating pe linia mediana. Cercii si metacercul sunt bine dezvoltati, aproximativ egali. Sunt larve taratoare, petricole, avand prima pereche de branhii adaptata pentru a functiona ca organ adeziv (fig.24). Este specia cea mai raspandita in regiunea de munte in toate tarile Europei.

In Romania a fost semnalata in apele de munte din Carpatii Meridionali, Orientali, precum si in apele limpezi si reci din Muntii Apuseni. Este una din formele caracteristice pentru apele de nivel oligosaprob.

Fig. 24 Rhithrogena semicolorata - larva

3. Discutarea rezultatelor

Analiza structurii zoocenozei bentonice

In urma analizei structurii zoocenozei bentonice, pentru toate cele trei luni, s-a constatat ca grupele dominante sunt efemeropterele, plecopterele si chironomidele.

AUGUST 2006

Structura zoocenozei bentonice aferente lunii august (tabelul 8, fig. 12) releva o dominatie clara a efemeropterelor, plecopterelor si chironomidelor

Pentru efemeroptere:

numarul maxim de indivizi/m² se inregistreaza la Statia 2 (1.733 ind./m²); la celelalte 3 statii valorile fiind aproximativ egale (in medie 950 ind./m²).

Pentru plecoptere

numarul maxim de ind./m² este de 1449 ind./m² la statia 3, celelalte valori fiind sub 600 ind./m², minima fiind la statia 4, de 273 ind./m².

Pentru chironomide

valoarea maxima de ind./m² este de 1049 la statia 3, restul fiind sub 300 ind./m².

OCTOMBRIE 2006

Structura zoocenozei bentonice pentru luna octombrie 2006 (tabelul 8, fig. 13) releva urmatoarele aspecte:

tendinta generala este de scadere a numarului de indivizi / m² din amonte in aval, pentru grupurile cele doua grupuri - efemeroptere si plecoptere - cu o usoara revenire la statia 3 la valori apropiate de statia 1;

Pentru efemeroptere:

acestea sunt dominante in toate punctele de prelevare, cu valori cuprinse intre 425 ind./m² la statia 2, si 744 ind./m² la statiile 3 si 4.

Pentru plecoptere

numarul maxim de ind./m² este de 306 ind./m² la statia 3, celelalte valori fiind comparabile si mult mai mici.

Pentru chironomide

valoarea medie inregistrata este sub 50 ind./m².

APRILIE 2007

Din datele prezentate in Anexele 1. si 2., pentru structura zoocenozei bentonice din luna aprilie, se constata o densitate numerica extraordinar de mare pentru grupul chironomidelor, in toate statiile, valorile fiind cuprinse intre 246 ind./m² la statia 3 si 2.671 ind./m² la statia 2. Numai o analiza la nivel de specie probabil ca ar putea sa explice aceasta situatie, stiut fiind faptul ca majoritatea reprezentantilor din aceasta familie sunt indicatori pentru ape cu incarcatura organica mare, ceea ce nu este cazul Raului Doamnei, mai ales in statiile din amonte si, cu atat mai mult, intr-o luna de primavara.

Pentru efemeroptere

numarul maxim de indivizi / m² se inregistreaza la Statia 4 (2163 ind./m²), valorile mentinandu-se ridicate pentru majoritatea statiilor, insa si aici o situatie surprinzatoare, si anume numar foarte mare de indivizi/m² in statii in care, de obicei, valorile erau mai scazute (Statiile 2 si 4 );

Pentru plecoptere

situatia se prezinta in mod similar efemeropterelor, diferentele pentru cele patru statii nu sunt foarte mari, de la o minima de 775 ind./m² (statia 2), la o maxima de 1075 ind./m² (statia 4);

Analiza distributiei specifice a efemeropterelor

Din analiza distributiei speciilor de efemeroptere pentru cele 3 luni de cercetare, in cele 4 puncte de prelevare, se constata urmatoarele:

Au fost identificate 14 specii de efemeroptere din toate cele trei subordine , apartinand la 6 familii;

Statia 1 este cea mai putin bogata in specii, dar cu un numar de ind./m² considerabil mai mare, in medie, pe fiecare specie ;

La polul apus se situeaza statia 4 cu un numar mare de specii, dar cu o medie mult mai mica de ind./m² pentru fiecare specie ;

Speciile identificate sunt: Baëtis alpinus (PICTET, 1843 - 1845), Baëtis lutheri MÜLLER - LIEBENAU, 1967, Baëtis  muticus (LINNAEUS, 1758), Baëtis rhodani (PICTET, 1843 - 1845), Baëtis vernus CURTIS, 1834, Rhithrogena semicolorata (CURTIS, 1834), Ecdyonurus dispar (CURTIS, 1834), Ecdyonurus torrentis KIMMINS, 1942, Ecdyonurus venosus (FABRICIUS, 1775), Epeorus sp., Paraleptophlebia submarginata (STEPH, 1835), Ephemera danica MÜLLER, 1764, Ephemerella ignita (PODA, 1761), Caenis macrura STEPHENS, 1835

Baëtis alpinus este prezenta in toate probele prelevate, numarul de ind./m² scazand progresiv din amonte in aval, o data cu scaderea vitezei de curgere, stiut fiind faptul ca este o specie de rhitron, indicator pentru apele din categoria oligosaproba;

In majoritatea cazurilor, situatia este similara si pentru Rhithrogena semicolorata;

Genul Epeorus este prezent in toate statiile de prelevare, dar, cum am afirmat anterior, nu s-a putut face identificarea pana la nivel de specie, din cauza imposibilitatii de a procura chei de determinare pentru acest gen;

Ecdyonurus dispar, Ephemera danica si Caenis macrura apar doar in statia 4, fiind specii relativ euribionte, care suporta un grad ceva mai ridicat de incarcatura organica;

Baëtis muticus si Paraleptophlebia submarginata sunt prezente doar in statia 3, fiind specii care prefera un substrat nisipos, caracteristic acestei statii;

Ecdyonurus torrentis este prezenta sporadic in statiile 1 si 3 fiind un indicator de ape in zona de rhitron, cu viteza mare de curgere;

Ephemerella ignita este prezenta permanent in statiile 3 si 4, fiind indicator de ape din categoria β - mezosaprobe.

CONCLUZII

In urma investigatiilor faunei de efemeroptere din Raul Valsan, prin prelevari cantitative de probe de bentos din opt statii, se pot desprinde urmatoarele concluzii:

Au fost identificate 14 specii de efemeroptere din toate cele trei subordine de efemeroptere, apartinand la 6 familii

Abundenta cea mai mare o au  Baëtis sp., Epeorus sp. si Rhithrogena semicolorata, prezente in toate statiile si in toate lunile in care s-au prelevat probe ;

Speciile identificate sunt: Baëtis alpinus (PICTET, 1843 - 1845), Baëtis lutheri MÜLLER - LIEBENAU, 1967, Baëtis  muticus (LINNAEUS, 1758), Baëtis rhodani (PICTET, 1843 - 1845), Baëtis vernus CURTIS, 1834, Rhithrogena semicolorata (CURTIS, 1834), Ecdyonurus dispar (CURTIS, 1834), Ecdyonurus torrentis KIMMINS, 1942, Ecdyonurus venosus (FABRICIUS, 1775), Epeorus sp., Paraleptophlebia submarginata (STEPH, 1835), Ephemera danica MÜLLER, 1764, Ephemerella ignita (PODA, 1761), Caenis macrura STEPHENS, 1835.

Din punct de vedere al zonarii ecologice, prezenta speciilor identificate ne indica faptul ca sectorul de rau cercetat se incadreaza in zona in care predomina fenomenul de eroziune, alternand cu mici portiuni unde transportul sedimentelor este preponderent;

Din punct de vedere al calitatii apei, speciile identificate sunt indicatoare ale apelor din categoriile oligosaproba si β - mezosaprobe;

BIBLIOGRAFIE

Bogoescu C. (1958) - Fauna R.P.R. - Insecta, vol. III, fasc. 3, Ed. Academiei R.P.R.

Chiriac, E., Udrescu, M. (1965) - Ghidul naturalistului in lumea apelor dulci - Ed. Stiintifica, Bucuresti

CUMMINS, K.W. (1973): Trophic relations of aquatic insects - A. Re Ent.

CUMMINS, K.W., KLUG, M. J. (1979): Feeding ecology of stream invertebrates - Ann. Re Ecol. Syn., 10.

CUMMINS, K.W., LAUFF, G. H. (1969): The influence of substrate particle size on the microdistribution of stream macrobentos - Hydrobiologia, 34.

ELLIOTT, J.M., HUMPESCHE, U.H., MACAN, T.T. Larvae of the British Ephemeroptera: A key with ecological notes - Freshwater Biological Association, Scientific publication No. 49.

GALDEAN, N. (1989): Contributii la studiul sistematic si zoogeografic al efemeropterelor (Insecta: Ephemeroptera) din Romania - Teza de doctorat, Institutul Central de Biologie, Bucuresti.

GALDEAN, N. (1992): Utilisation of mayflies (Insecta, Ephemeroptera) for divising some romanian running watwrs into zones - Tra Mus. Hist. Nat. "Grigore Antipa", vol XXXII, Bucuresti.

GALDEAN, N., NALBANT, T. and DRAGOMIRESCU, L. (1997) - The food and feeding habits of the sculpin-perche or Romanian darter Romanichthys valsanicola (Pisces, Perciformes, Percidae) - Tra Mus. natl. Hist. nat."Grigore Antipa" vol. XXXVII; 287 - 295

Grassé, P (1961) - Traté de zoologie - Ed. Masson, Paris.

Hickmann, M 1971) - Invertebré - London

ILLIES, J., BOTOSANEANU, L. (1963): Problemes et methodes de la classifications et de la zonation écologique des eaux courants, consideres surtout du point de vue faunistique - Internat. Verein. Theor. Aug. Limnologie 12, Stuttgart.

Ionescu, M. A., Lacatusu, M. (1971) - Entomologie - E.D.P., Bucuresti

MACAN, T.T. (1970) - A Key to the Nymphs of British Species of EPEMEROPTERA with notes on their Ecology - Freshwatwr Biological Association, Scientific publication No. 20, Second edition,

Meglitch, P. A. (1967) - Invertebrate Zoology - Oxford Un Press.

PARVU, C.TIN (1999): Ecologie generala - Editura Tehnica, Bucuresti.

UJVÁRI, I. (1972): Geografia apelor Romaniei - Editura Stiintifica, Bucuresti.