QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate biologie

Familia papovaviridae








FAMILIA PAPOVAVIRIDAE


Denumirea provine din prescurtarea numelor principalelor virusuri incluse in aceasta familie :

- Papillomavirus

- Polyomavirus

- Virusuri vacuolizante

Acesti agenti produc afectiuni proliferative (sufixul '-oma') benigne sau maligne.


Clasificare


Pentru patologia umana prezinta importanta virusurile grupate in doua subfamilii :




- Subfamilia Papillomavirinae - Genul Papillomavirus (peste 58 de tipuri)

- Subfamilia Polyomavirinae - Genul Polyomavirus


Caractere comune

Morfologie

Virionii sunt de dimensiuni mici (45-55 nm.), cu aspect sferic, lipsiti de anvelopa.

Structura

Genom - ADN-dublu catenar, circular, superspiralat.

Capsida - simetrie icosaedrica.


Genomul codifica proteine ce stimuleaza cresterea celulara, ceea ce poate avea ca efect fie liza celulara (in celule permisive), fie transformarea neoplazica in cazul celulelor non-permisive.


Genul Papillomavirus


Structura si replicare

Capsida icosaedrica (55 nm diametru) se compune din doua proteine structurale. Genomul ADN circular, codifica 8 proteine precoce (virus-dependente) E1-E8 si 2 proteine tardive (structurale) L1 si L2.

Transcriptia si replicarea necesita prezenta de factori specifici celulari (nucleari).



Patogeneza

Papillomavirusurile prezinta tropism pentru tesutul epitelial scuamos tegumentar si al membranelor mucoase. La acest nivel virusul se replica si induce proliferarea tisulara, generand formatiuni tumorale.

Infectarea se realizeaza prin contact direct (inclusiv contact sexual), la nivelul unor solutii de continuitate chiar minime.

Replicarea virala si expresia genica sunt dependente de gradul de diferentiere al celulei epiteliale infectate, generand infectii persistente in stratul bazal si infectii active in keratinocite.

Infectia are, de obicei, un caracter localizat si o evolutie spontan regresiva. In cazul anumitor papillomavirusuri, genomul viral poate persista intracelular (prin integrarea ADN-ului viral in genomul gazda), cauzand recurente.

Anumite tipuri produc displazii cu potential de malignizare (in asociere cu cofactori carcinogeni).

Schematic, evolutia unei infectii cu Papillomavirus poate fi redata astfel :

1. Infectarea celulei epiteliale (tegument, membrana mucoasa)

2. Multiplicarea locala

3. Formatiune tumorala (tegument palmar, plantar, mucoasa faringo-laringiana)

4. a. Regresia formatiunii tumorale (cu persistenta virusului - infectie latenta)

sau

4. b. Transformare maligna.


Sindroame clinice

1. Nodulii cutanati . Sunt produsi prin infectarea suprafetelor keratinizate la nivel palmar si plantar (Fig. 54-4 - Murray, p. 558).

2. Tumori benigne ale capului si gatului.

- Papiloamele bucale sunt tumori epiteliale unice, pediculate situate la nivelul cavitatii bucale.

- Papiloamele laringiene sunt cele mai frecvente tumori benigne cu aceasta localizare. Rar, pot genera complicatii, prin extinderea traheala cu obstructie aeriana consecutiva (mai ales la copii).

3. Nodulii genitali (condilomatoza genitala).

Sunt produsi prin infectarea epiteliului scuamos de la nivelul organelor genitale externe si regiunii perianale. Degenerescenta maligna este extrem de rara la indivizii imunocompetenti.

4. Leziuni genitale displazice, neoplazice.

Sunt produse prin infectia tractului genital feminin cu anumite tipuri virale (16 si 18). Leziunile displazice (preneoplazice) pot regresa spontan sau pot evolua spre leziuni neoplazice (carcinomul de col uterin).


Diagnostic de laborator

Papillomavirusurile nu cresc in culturi celulare.

A. Examenul microscopic al leziunilor

Tesuturile infectate prezinta aspecte histologice caracteristice : hiperplazie celulara cu producerea de keratina in exces (hiperkeratoza). Celulele infectate prezinta vacuole citoplasmatice (koilocitoza).

B. Microscopia electronica

Diagnosticul se bazeaza pe vizualizarea virionilor sau a antigenelor virale (imunofluorescenta).

C. Serologia

Decelarea anticorpilor specifici antivirali nu este de uz diagnostic curent.

D. Tehnici de biologie moleculara.

- Analiza cu sonde ADN - decelarea ADN viral


Genul Polyomavirus


Structura si replicare

Genomul ADN circular este de dimensiuni mai reduse decat la papillomavirusuri si se compune din gene codante pentru proteine precoce, gene codante pentru proteine tardive (structurale) si regiuni non-codante (Fig. 54-7 - Murray - pag. 561).

Regiunea precoce a unuia din lanturile ADN codifica proteine non-structurale T (transformante), iar regiunea tardiva a celuilalt lant ADN codifica 3 proteine capsidale : VP1, VP2, VP3.

Ciclul replicativ presupune patrunderea virusului prin pinocitoza, urmata de decapsidare si migrarea genomului viral in nucleul celulei infectate, unde are loc replicarea. Acest proces este dependent de prezenta unor factori celulari (ca si in cazul papillomavirusurilor). Astfel, in cazul celulelor permisive are loc transcriptia tardiva urmata de replicare si moartea celulara. In cazul celulelor non-permisive, este posibila doar expresia proteinelor precoce (antigenul T) ceea ce poate duce la transformare neoplazica a celulei infectate.

Asamblarea virionilor maturi se realizeaza intranuclear, iar eliberarea se face prin liza celulei.


Patogeneza

Poarta de intrare este probabil tractul respirator. Virusurile prezinta tropism limfocitar, cu posibilitatea de infectii latente viscerale (rinichi, plaman, sistem reticuloendotelial) la persoanele imunodeficiente. Reactivarea acestor infectii latente determina replicarea virala activa cu eliminarea de virioni in urina (infectii severe ale tractului urinar) sau cu viremie si infectarea consecutiva a sistemului nervos central (prin traversarea barierei hemato-encefalice).


Sindroame clinice

Infectia primara este asimptomatica sau, eventual, insotita de simptome respiratorii usoare sau fenomene de cistita.

Reactivarea unor infectii latente la persoane cu imunodeficiente se poate traduce prin :

- Cistite hemoragice

- Stenoze ureterale

- Leucoencefalopatia progresiva multifocala - are la baza leziuni transformante, demielinizante, manifestate prin tulburari de vorbire, de vedere si de motilitate a membrelor cu paralizii consecutive si deces.


Diagnostic de laborator


A. Citologia urinara. - celule epiteliale mari, cu incluziuni dense bazofile intranucleare (asemanatoare celor din infectia cu CMV)

B. Microscopia electronica.

- vizualizarea virionilor

- evidentierea antigenelor virale prin imunofluorescenta

C. Cultivarea. Se realizeaza in culturi de celule fibroblastice umane sau celule gliale fetale.

D. Biologie moleculara.

- Analiza cu sonde ADN

- PCR


Familia Paramyxoviridae


Clasificare

Familia Paramyxoviridae include 3 genuri :

Genul Paramyxovirus

- v. paragripale tip 1, 2, 3

- v. urlian

Genul Morbillivirus

- v. rujeolic

Genul Pneumovirus

- v. sincitial respirator


Caractere comune

Morfologie si structura

Virionii sunt anvelopati, avand forme variate (filamentosi sau sferici), cu dimensiuni intre 150-300 nm.

Structura este asemanatoare, una dintre deosebirile esentiale intre cele 3 genuri fiind legata de prezenta sau absenta neuraminidazei.

- Anvelopa este de natura lipoproteica, prezentand spiculi glicoproteici, implicati in atasarea virionului la celula tinta. Natura si functiile acestor glicoproteine difera in functie de gen :

- proteina HN (hemaglutinanta, neuraminidazica) la genul Paramyxovirus

- proteina HA (hemaglutinanta) la genul Morbillivirus

- proteina G la genul Pneumovirus

- factori de fuziune (F0) (actiune de fuziune si hemolitica) la toate cele 3 genuri

- proteina M, cu rol in asamblarea virionului.

- Capsida are simetrie helicoidala si contine proteina nucleocapsidala :

- NP (la genul Paramyxovirus)

- NC (la genul Morbillivirus)

- N (la genul Pneumovirus)

- Genomul este ARN monocatenar, cu polaritate negativa.


Replicare

Se realizeaza conform etapelor caracteristice replicarii moleculelor ARN monocatenar cu polaritate negativa. Patrunderea virionului in celula se realizeaza prin fuziunea anvelopei cu membrana citoplasmatica externa a celulei tinta, genomul fiind apoi eliberat in citoplasma.

Proteinele virale sunt sintetizate din molecule de ARNm care par a fi monocistronice (adica, fiecare proteina este codificata de o anumita specie de ARNm).

Eliberarea virionilor din celula se realizeaza prin inmugurire la nivelul membranei citoplasmatice.


Genul Paramyxovirus -

Virusurile paragripale 1, 2, 3, 4

Determina infectii ale tractului respirator, cu evolutie endemo-epidemica.


Patogeneza

Virusul patrunde in organism pe cale respiratorie si se replica la nivelul tractului respirator superior. In cazul adultului imunocompetent, infectiile pot evolua asimptomatic sau cu manifestari respiratorii minore.

La sugari si copii mici se pot produce bronsite si pneumonii prin extinderea infectiei la nivelul arborelui respirator inferior.

Imunitatea dupa infectie este de scurta durata (maximum 12 luni), ceea ce explica frecventa crescuta a reinfectiilor.


Diagnostic de laborator

A. Examen direct. - consta in identificarea antigenelor virale in produsele patologice (secretie nazo-faringiana, sputa) prin :

- Imunofluorescenta

- ELISA

- RIA

B. Cultivare

Se realizeaza in culturi celulare primare in care se observa efectul citopatic datorat proteinei F care mediaza fuziunea celulelor infectate care formeaza sincitii cu aspect caracteristic.

Identificarea tipului de paramyxovirus se realizeaza prin imunofluorescenta cu anticorpi monoclonali.

C. Serologie

Diagnosticul se realizeaza prin testarea in dinamica a anticorpilor specifici prin :

- hemaglutinoinhibare

- fixarea complementului

- ELISA

- RIA


Virusul urlian

Patogeneza

Virusul patrunde in organism pe cale respiratorie. Infectia se raspandeste prin saliva si secretia tractului respirator. Perioada de incubatie este de 2-3 saptamani.

Dupa multiplicarea activa la nivelul portii de intrare si la nivelul ganglionilor regionali, urmeaza faza de viremie, cu visceralizari ulterioare la nivelul organelor tinta : glandele salivare, testicolele, pancreasul, ovarele. Infectiozitatea maxima a persoanelor infectate este in perioada aparitiei primelor simptome, cand virusul este eliminat atat prin saliva si secretiile tractului respirator cat si prin urina si fecale.

Dintre organele tinta, cel mai frecvent afectate sunt glanda parotida (parotidita urliana) si testicolul (orhita urliana). Replicarea virala determina modificari degenerative, edem interstitial si infiltrate limfoplasmocitare care determina inflamatia si cresterea in volum a parotidei, respectiv testicolului.

In aproximativ 50% din cazuri infectia intereseaza sistemul nervos central (meningita urliana) ca urmare a infectarii mononuclearelor.

Infectia testicolului sau ovarului poate duce la sterilitate.


Diagnostic de laborator

A. Cultivare

Se realizeaza in culturi celulare primare umane sau simiene. Pentru identificare se utilizeaza :

- hemaglutino-inhibarea

- imunofluorescenta cu anticorpi monoclonali.

Inocularea in membrana corio-alantoida a oualor embrionate determina hemaglutinarea lichidelor amniotice.

B. Serologia

Diagnosticul se bazeaza pe decelarea anticorpilor IgM specifici :

- fixarea complementului

- ELISA

- RIA



Genul Morbillivirus

Virusul rujeolic

Patogeneza

Calea de patrundere a virusului in organism este cea respiratorie. Dupa replicare activa la nivelul epiteliului cailor respiratorii superioare (tropism epitelial), virusul este transportat de macrofage si ajunge in ganglionii regionali. Prin limfocitele infectate (tropism limfocitar) ajunge in sange, producandu-se o viremie primara, cu infectarea consecutiva a unor viscere (plaman, splina).

Caracteristic in aceasta etapa de viremie primara este aparitia de celule gigante reticulo-endoteliale multinucleate (pana la 100 de nuclei) in tesuturile limfatice din amigdale, ganglioni, splina, apendice.

Urmeaza o viremie secundara cu diseminarea infectiei in toate tesuturile limfoide si epiteliale. In aceasta etapa, aspectul histologic caracteristic sunt celulele gigante epiteliale ce se observa la nivelul epiteliilor tegumentare, mucoase, conjunctivale, respiratorii, digestive.

Hemograma arata o leucopenie importanta, datorata distructiei leucocitelor infectate.

Clinic

In perioada prodromala : febra, catar oculo-nazal, tuse.

In perioada de stare : eruptie maculo-papuloasa initial faciala, cu extindere ulterioara pe trunchi si membre.

Eruptia nu este cauzata prin efect citopatic viral direct ci prin reactia limfocitelor T citotoxice impotriva celulelor epiteliale tegumentare infectate. In plus, se formeaza complexe antigen-anticorp la nivelul endoteliului capilarelor. Astfel, eruptia este de fapt dovada unui raspuns imun adecvat, in timp ce formele aneruptive denota o deficienta a sistemului imun si au un prognostic rezervat.

Complicatii

1. Imediate : - Encefalomielita acuta (probabil autoimuna)

- Encefalita acuta infectioasa

- Pneumonia cu celule gigante

2. Tardive : - Panencefalita sclerozanta subacuta - la 2-10 ani de la infectia acuta.


Diagnostic de laborator

A. Examen direct

- evidentierea celulelor gigante multinucleate in amprentele de mucoasa nazala

- Imunofluorescenta - evidentierea antigenelor virale

B. Cultivare

Se realizeaza pe culturi celulare primare umane sau simiene. Diagnosticul se bazeaza pe observarea efectului citopatic direct (celule gigante multinucleate) sau pe teste de hemaglutinare.

C. Serologie

Diagnosticul presupune testarea in dinamica a anticorpilor specifici (diagnostic pozitiv = cresterea de 4x a titrului) prin :

- hemaglutino-inhibare

- fixarea complementului

- ELISA

- RIA


Profilaxie

Se realizeaza cu vaccin viu atenuat care se administreaza incepand de la varsta de 9 luni, administrarea sa fiind indicata la toti subiectii susceptibili (care nu au trecut prin infectie), indiferent de varsta. Pentru consolidarea imunitatii sunt recomandate doze suplimentare (rapeluri).



Genul Pneumovirus

Virusul sincitial respirator

Determina infectii respiratorii epidemice la sugari si copii mici.

Patogeneza

Virusul patrunde in organism pe cale respiratorie. Replicarea virala la nivelul epiteliului cailor respiratorii superioare determina necroze. Infectia disemineaza prin contiguitate, afectand celulele epiteliale ale cailor aeriene inferioare, cu producerea de bronsiolite necrozante. Ca urmare se produce blocarea partiala a bronsiolelor cu colapsul consecutiv al zonelor de parenchim pulmonar respective. Infiltratul inflamator peribronsic se poate extinde ducand la penumonii interstitiale.

Exista si posibilitatea infectiei inaparente.

De asemenea, la pacienti imunocompromisi exista posibilitatea infectiei persistente.

Imunitatea post-infectioasa nu este durabila, astfel incat reinfectiile nu sunt rare. Acestea s-ar putea explica si prin variatiile antigenice intre diferite tulpini.


Diagnostic de laborator

A. Examen direct - Imunofluorescenta cu anticorpi monoclonali (efectuata din secretii faringiene sau nazale)

B. Cultivare

Se folosesc culturi celulare primare in care se observa efectul citopatic de tip sincitial (celule fuzionate sub forma de sincitii, cu incluziuni citoplasmatice eozinofile).

Identificarea se realizeaza prin imunofluorescenta sau ELISA.

C. Serologie

Decelarea, in dinamica, a anticorpilor specifici (diagnostic pozitiv = cresterea de 4x a titrului) :

- fixarea complementului

- ELISA

- RIA

Familia Picornaviridae

Clasificare


Cuprinde virusuri cu tropism digestiv, respirator sau nervos care infecteaza omul si animalele. Virusurile implicate in patologia umana sunt grupate in doua genuri : Enterovirus (implicate in patologia tractului digestiv, respirator si a sistemului nervos) si Rhinovirus (determinand infectii ale tractului respirator).


Genul Enterovirus :

- v. poliomielitei

- v. Coxsackie - grup A

- grup B

- v. ECHO

- Enterovirusuri

Genul Rhinovirus :

- 115 serotipuri


Genul Enterovirus

Virusul poliomielitic

Include 3 serotipuri.


Morfologie si structura

Virionii sunt de forma sferica, cu diametrul intre 27-30 nm, lipsiti de anvelopa.

Capsida - cu simetrie icosaedrica. In componenta capsidei intra 4 proteine structurale virale (VP1-VP4).

Genom - ARN monocatenar cu polaritate pozitiva.


Replicare

Patrunderea virionului in celula se realizeaza prin viropexie, decapsidarea avand loc la nivelul membranei celulare. ARN-ul viral migreaza in citoplasma, unde este transcris intr-un lant ARN cu polaritate negativa care va servi ca matrita pentru transcrierea in lanturi ARN cu polaritate pozitiva. Asamblarea acestora cu proteinele structurale are loc tot la nivel citoplasmatic.


Patogeneza

Infectia se transmite, in principal, pe cale fecal-orala, fiind insa posibila si infectarea pe cale respiratorie.

Replicarea virala initiala are loc in tesutul limfoid faringian si intestinal (inclusiv la nivelul placilor Peyer). Urmeaza eliberarea virionilor in circulatie (viremia), dupa care se produce invazia sistemului nervos central (virionii migreaza de-a lungul axonilor).

Virusul are un tropism extrem de pronuntat pentru tesutul nervos. Are loc o infectie neuronala litica ce determina paralizii (secundare degenerescentei axonilor). Pe langa aceste efecte celulare litice, se produce si un bogat infiltrat inflamator : infiltrate perivasculare limfocitare, proliferari microgliale, edem.

Portiunea cea mai frecvent afectata sunt celulele din coarnele anterioare ale maduvei, ceea ce explica paraliziile de tip neuron motor periferic la nivelul membrelor.

Virusul nu se replica la nivel muscular.

In cazuri severe, centrii nervosi bulbari sau cerebrali pot fi afectati, cu producerea de paralizii respiratorii si deces. De asemenea, acest tip de simptome pot fi produse si prin infiltratul inflamator la nivelul sistemului nervos central, cu deosebirea ca in aceste cazuri simptomele pot avea un caracter tranzitoriu.



Aspecte clinice

Perioada de incubatie este de 1-2 saptamani. Evolutia este variabila :

- infectie inaparenta

- simptome minore (de tip pseudo-gripal)

- simptome majore (faza meningitica urmata de paralizii).

Cu exceptia simptomelor majore, celelalte tipuri evolutive se pot vindeca fara sechele.

Simptomatologia minora este data de viremie, iar atunci cand ea este urmata de simptome majore, intre cele doua etape poate exista o fereastra asimptomatica de cateva zile.

Simptomatologia majora este uneori precedata de simptomele minore, alteori debutul fiind de tip major (cefalee, febra, varsaturi, redoare de ceafa). Faza meningitica se rezolva adesea in 7 zile. In unele cazuri, ea este urmata de instalarea paraliziilor. Extinderea acestora variaza de la o portiune musculara pana la afectarea generalizata a musculaturii scheletice (inclusiv muschii respiratori). Paralizia este flasca, de tip neuron motor periferic.

In poliomielita bulbara se pot produce leziuni date de afectarea nervilor cranieni.


Imunitate

Raspuns umoral. Imunitatea naturala (dobandita prin trecerea prin infectie si / sau boala) este de durata si are specificitate de tip. Intre v. poliomielitic tip 1 si 2 exista imunitate incrucisata. Anticorpii neutralizanti sunt anti-VP1, - VP2 si - VP3.

Raspuns celular. Imunitatea celulara (limfocite T) este specifica si, impreuna cu producerea locala de IgA, previne reinfectarea intestinului.


Diagnostic de laborator

Produse patologice sunt :

- secretia faringiana

- materiile fecale

- lichidul cefalo-rahidian

- serul.

Recoltarea acestora se face in cursul fazei acute. Deoarece excretia de virus poate fi intermitenta, recoltarea materiilor fecale se repeta in cazul unui rezultat initial negativ.

A. Cultivare

Se realizeaza in culturi celulare umane sau simiene, deoarece doar celulele primatelor prezinta receptori specifici pentru enterovirusurile umane. Efectul citopatic este de tip litic.

Identificarea virusului se realizeaza prin teste de seroneutralizare, folosind seruri standard hiperimune ce contin anticorpi specifici de tip.

Boala experimentala la animale de laborator poate fi determinata prin inocularea intramedulara, intracerebrala sau prin administrare orala la unele specii de maimute (cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observa aparitia de paralizii flasce si aparitia raspunsului imun umoral specific.

B. Serologie

Diagnosticul se bazeaza pe testarea in dinamica (seruri perechi) a prezentei anticorpilor specifici de tip, prin :

- reactia de seroneutralizare

- reactia de fixare a complementului

- ELISA.

O crestere de 4 ori a titrului de anticorpi constatata intre cele doua determinari este sugestiva pentru un diagnostic pozitiv, corelatia cu aspectele clinice si epidemiologice fiind insa indispensabila.

C. Biologie moleculara - detectarea antigenelor virale prin teste de hibridizare sau de amplificare genomica (PCR).


Profilaxie

Vaccinarea se realizeaza cu :

- vaccin inactivat (tip Salk)

- vaccin viu atenuat (tip Sabin).


Virusurile Coxsackie

Sunt clasificate in doua grupe :

A - cuprinde 23 de serotipuri notate de la 1-22 si 24

B - cuprinde 6 serotipuri

Din punct de vedere morfo-structural si al replicarii, virionii prezinta aceleasi particularitati cu cele descrise pentru v. poliomielitic.


Patogeneza

Infectia se transmite pe cale respiratorie sau digestiva. Dupa o etapa de replicare virala activa la nivelul portii de intrare, are loc diseminarea pe cale hematogena cu localizari secundare la nivel visceral. Simptomatologia este determinata de sediul acestor determinari viscerale.

1. Herpangina - simptomatologia debuteaza brusc cu febra, disfagie. La nivelul muschilor pilieri, amigdalelor si palatului apar leziuni veziculare. Evolutia este benigna, cu vindecare in curs de 1 saptamana.

2. Boala 'gurii, mainilor si picioarelor' - simptomatologia este similara cu cea din herpangina, la care se adauga prezenta de leziuni veziculare la nivelul mainilor si picioarelor. Vindecarea survine in aproximativ 2 saptamani.

3. Pleurodinia (boala Bornholm) - in cazul localizarii infectiei la nivelul diafragmului, apar dureri retrostrenale, mialgii, febra, date de afectarea pleurala la care se adauga uneori si afectarea pericardica.

4. Miocardita - poate cauza decesul atunci cand survine la nou-nascut.

5. Alte localizari : meningite, pancreatite, nefrite.



Virusurile ECHO (Enteric Cythopathic Human Orphans)

Determina infectii cu manifestari sporadice, epidemice sau endemice, manifestate prin :

- meningita asociata cu pareze (tipurile 4, 6, 11)

- miocardite (tipurile 9, 22)

- infectii respiratorii (tipul 9)

- enterite (tipurile 20, 22).

Caracterele morfo-structurale si replicative sunt similare celor descrise pentru v. poliomielitic.

Majoritatea infectiilor sunt asimptomatice.


Enterovirusuri

Sunt reprezentate de tipurile 68-71.

Enterovirusul 70 determina o conjunctivita hemoragica acuta, asociata uneori cu fenomene respiratorii si simptome date de afectarea nervilor cranieni sau motori inferiori.


POLIOMIELITA

Enterovirusurile constituie un gen al familiei PICORNAVIRIDAE care includ virusurile poliomielitice. Acestea, din punct de vedere antigenic se impart in:

v. poliomielitic tip 1=BR NHILDE

v. poliomielitic tip 2=LANSING

v. poliomielitic tip 3=LEON

Acestea nu dau imunitate incrucisata.

Morfologie si structura

Virionii sunt de forma sferica, cu diametrul intre 18-30 nm.

Lipsiti de anvelopa.

Capsida-cu simetrie icosaedrica. In componenta capsidei intra 4 proteine structurale virale (VP1-VP4).

Genom-ARN mc cu polaritate pozitiva.

Replicare

1. Virionul patrunde in celula prin viropexie.

2. Decapsidarea are loc la nivelul membranei celulare.

3. ARN-ul viral migreaza in citoplasma, unde este transcris intr-un lant ARN cu polaritate negativa care va servi ca matrita pentru transcrierea in lanturi ARN cu polaritate pozitiva.

4. Asamblarea acestora cu proteinele structurale are loc tot la nivel citoplasmatic.

Patogeneza

Infectia se transmite, in principal, pe cale fecal-orala poarta de intrare fiind orofaringele si tractul intestinal. Este posibila,insa, si infectarea pe cale respiratorie.

Replicarea virala initiala are loc in tesutul limfoid faringian si intestinal (inclusiv la nivelul placilor Peyer). In dezvoltarea poliomielitei se descriu urmatoarele stadii de boala:

stadiul intestinal, cand virusul se multiplica in intestin. Majoritatea cazurilor raman in acest tadiu de boala. Este stadiul infectiei inaparente (nu apar nici un fel de semne clinice) si duce la imunizarea oculta a bolnavului.

urmeaza eliberarea virionilor in circulatie, adica stadiul de viremie cand factorii de aparare locala intestinala sunt depasiti. Acest stadiu apare la sfarsitul perioadei de incubatie, in cursul bolii minore si este de scurta durata (ore, zile). In acest stadiu virusul are 2 posibilitati: fie este neutralizat de anticorpii circulanti din sange, fie invadeaza SNC

stadiul de invazie a sistemului nervos central survine foarte rar desi virusul are un tropism extrem de pronuntat pentru tesutul nervos. Virionii traverseaza bariera hemato-encefalica sau migreaza de-a lungul axonilor spre maduva spinarii sau creier; se multiplica in celulele nervoase ale SNC mai ales in neuronii motori (infectie neuronala litica); doar in momentul in care 50-75% din neuronii motori sunt distrusi apar paraliziile (secundare degenerescentei axonilor). Portiunea cea mai frecvent afectata sunt celulele din coarnele anterioare ale maduvei, ceea ce explica paraliziile de tip neuron motor periferic la nivelul membrelor. Virusul nu se replica la nivel muscular. In cazuri severe, centrii nervosi bulbari sau cerebrali pot fi afectati, cu producerea de paralizii respiratorii si deces.

Aspecte clinice

Perioada de incubatie este de 1-2 saptamani. Evolutia este variabila :

boala inaparenta

boala minora (de tip pseudo-gripal)

boala majora (leziuni meningitice urmate de paralizii)

Cu exceptia bolii majore, celelalte tipuri evolutive se pot vindeca fara sechele.

Boala minora este data de viremie, iar atunci cand ea este urmata de boala majora, intre cele doua etape poate exista o fereastra asimptomatica de cateva zile.

Boala majora este uneori precedata de boala minora, alteori debutul fiind de tip major (cefalee, febra, varsaturi, redoare de ceafa). Faza meningitica se rezolva adesea in 7 zile. In unele cazuri, ea este urmata de instalarea paraliziilor. Extinderea acestora variaza de la o portiune musculara pana la afectarea generalizata a musculaturii scheletice (inclusiv muschii respiratori). Paralizia este flasca, de tip neuron motor periferic. In poliomielita bulbara se pot produce leziuni date de afectarea nervilor cranieni.

Imunitate

Raspuns umoral. Imunitatea naturala (dobandita prin trecerea prin infectie si / sau boala) este de durata si are specificitate de tip. Intre v. poliomielitic tip 1 si 2 exista imunitate incrucisata. Anticorpii neutralizanti sunt anti-VP1, - VP2 si - VP3.

Raspuns celular. Imunitatea celulara (limfocite T) este specifica si, impreuna cu producerea locala de IgA, previne reinfectarea intestinului.

Diagnostic de laborator

Virusologic

Produse patologice sunt : secretia faringiana, materiile fecale, lichidul cefalo-rahidian, serul.

Recoltarea acestora se face in cursul fazei acute. Deoarece excretia de virus poate fi intermitenta, recoltarea materiilor fecale se repeta in cazul unui rezultat initial negativ.

Cultivarea se realizeaza in culturi celulare umane sau simiene, deoarece doar celulele primatelor prezinta receptori specifici pentru enterovirusurile umane. Efectul citopatic este de tip litic.

Identificarea virusului se realizeaza prin teste de seroneutralizare, folosind seruri standard hiperimune ce contin anticorpi specifici de tip.

Boala experimentala la animale de laborator poate fi determinata prin inocularea intramedulara, intracerebrala sau prin administrare orala la unele specii de maimute (cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observa aparitia de paralizii flasce si aparitia raspunsului imun umoral specific.

Serologic

Se bazeaza pe testarea in dinamica (seruri perechi) a prezentei anticorpilor specifici de tip, prin :

- reactia de seroneutralizare

- reactia de fixare a complementului

- ELISA.

O crestere de 4 ori a titrului de anticorpi constatata intre cele doua determinari este sugestiva pentru un diagnostic pozitiv, corelatia cu aspectele clinice si epidemiologice fiind insa indispensabila.

Profilaxie

Vaccinarea se realizeaza cu :

vaccin inactivat (tip Salk) nu se mai aplica. Este obtinut prin cultivarea celor 3 tipuri de poliovirus in cultura celulara de rinichi de maimuta, tratate apoi cu formaldehida.

Dezavantaje

1 administrarea parenterala greu tolerabila si impune masuri riguroase pentru prevenirea transmiterii HBV sau HIV o data cu vaccinarea.

stimuleaza exclusiv imunitatea umorala sistemica si nu induce anticorpi secretori de tip IgA in faringe si tractul digestiv daci vaccinarea nu este eficienta decat in faza de viremie si nu protejeaza mucoasa tubului digestiv impotriva patrunderii pe cale naturala a virusului dincolo de poarta de intrare.

vaccin viu atenuat (tip Sabin)(VPO) este o suspensie de poliovirus preparata din tulpini vii atenuate (nepatogene pentru om ) de tip 1,2,3 ale lui Sabin, pe culturi celulare primare de epiteliu renal de maimuta sau celule umane fetale. Este constituit din amestecul in parti egale a celor trei tipuri de virus. Este livrat in flacoane cu continut limpede, de culoare rosie.

Vaccinarea antipoliomielitica se aplica in lunile februarie-iunie, deci in sezonul premergator celui cu morbiditate maxima si cu circulatie mare a unor enterovirusuri cu care virusurile poliomielitice continute in vaccin ar putea interfera si concomitent pe un teritoriu cat mai mare, intr-o peroiada de timp cat mai scurta (zile). Astfel se poate realiza o imunizare de contact la grupele de varsta care nu sunt incluse in vaccinare si pentru a evita fenomenul de interferenta.

In caz de epidemie de poliomielita se aplica vaccinarea de urgenta la toata populatia din focar. Calea de administrare a vaccinului este strict orala.

Primovaccinarea se face in primele 3-15 luni de viata cu 2 doze de vaccin trivalent oral, la un interval de o luna intre ele (doza vaccinanta=0,2 sau 2 picaturi de suspensie).

Revaccinarea se practica cu o singura doza de vaccin trivalent oral.

Prima revaccinare se face la 1 an de la primovaccinare.

A doua revaccinare se face la varsta de 9 ani a copilului.

Vaccinul nu da reactii postvaccinale, fiind complet lipsit de nocivitate. Daca totusi ele apar, pot fi neurologice. Este situatia in care virusurile atenuate isi recapata neurovirulenta prin pasaje succesive pe mai multe organisme. De aceea se recomanda vaccinarea populatiei in campanie de masa.

Daca apare un accident paralitic intre 6 pana la 30 de zile dupa vaccinare sau la o persoana din anturajul celui vaccinat, trebuie sa se realizeze izolarea virusului pentru a se delimita virusul vaccinal de un virus 'salbatic'.

Imunitatea postvaccinala se poate aprecia prin cercetarea anticorpilor neutralizanti care trebuie sa prezinte un titru protector fata de toate 3 tipurile de poliovirus. Astfel, se recomanda vaccinarea chiar pana la varsta de 30 de ani.

Avantaje

administrare orala usor de suportat

induce protectie prin anticorpi sistemici neutralizanti de lunga durata si imunitate locala intestinala prin popularea tractului intestinal si inductia rapida de anticorpi locali de tip IgA secretor ceea ce blocheaza patrunderea si difuzarea pe cale digestiva a tulpinilor poliovirale omologe  'salbatice'.

tulpinile vaccinale atenuate obtinute reproduc particularitatile infectiei naturale dar sunt incapabile sa determine infectia clinic manifesta si cu modificarile histopatologice caracteristice in maduva spinarii chiar dupa administrare intracerebrala sau intraspinala. Deci, sunt lipsite de potential neuropatogen, confera imunitate impotriva unei infectii cu poliovirusuri omologe 'salbatice' neuropatogene, scad morbiditatea prin poliomielita nervoasa.

prepararea prin propagarea tulpinilor 'de samanta' in culturi de rinichi de maimuta sau in culturi celulare diploide umane sau simiene este economica si cu randament crescut.

Dezavantaje

fiind un vaccin viu, controlul pentru contaminanti bacterieni, virali (inclusiv oncogeni), fungici ceea ce reclama teste specifice efectuate sistematic si in conditii de maxima acuratete.

administrarea orala poate interfera cu prezenta in intestinul subiectului vaccinat a unor enterovirusuri nepoliomielitice (Coxsackie B, ECHO) ceea ce impiedica tulpinile vaccinale sa se multiplice si sa colonizeze intestinul cu virus poliomielitic din vaccin, deci scade imunizarea locala si generala.

prin vaccinare, tulpinile 'salbatice' au parasit 'scena intestinului' in schimb s-au produs dezechilibre ecologice in microbiocenoza intestinala care au favorizat selectia de tulpini neurovirulente de enterovirusuri Coxsackie si ECHO.

prin pasaj interuman, tulpinile tip 3 de poliovirus care sunt labile genetic, pot selecta populatii neurovirulente dand infectii paralitice. De aceea se face determinarea markerilor genetici in vitro care covariaza cu neurovirulenta la tulpinile de poliovirus izolate din scaun la subiecti dupa diferite intervale de la aplicarea vaccinarii cu virus viu atenuat.

Vaccinarea antipoliomielitica nu previne infectia cu virus Coxackie si ECHO dar a dus la disparitia poliomielitei pe arii extinse.

Astazi se tinde la introducerea in vaccinul antipoliomielitic atenuat a tulpinilor de virus in concentratii bine determinate pentru a se asigura o protectie optima in functie de imunogenitatea tulpinii virale=vaccin 'compensat'.


FAMILIA POXVIRIDAE


Clasificare

Familia include 4 genuri cu semnificatie in patologia umana :

Genul Orthopoxvirus

- virusul variolic

- virusul vaccinal

- virusul variolei maimutelor (Monkey pox)

- virusul variolei vacilor (Cow pox)

Genul Parapoxvirus

- virusul Orf

- virusul pseudopox

Genul Yatapoxvirus

- virusul Tanapox

- virusul Yabapox

Genul Molluscipoxvirus

- virusul molluscum contagiosum




Genul Orthopoxvirus

Virusul variolic

Morfologie

Poxvirusurile sunt cele mai voluminoase virusuri. Virusul variolic masoara aproximativ 300 / 170 nm. Virionii sunt de forma paralelipipedica sau ovoidala.


Structura

Virionii sunt compusi dintr-o anvelopa si un nucleoid central.

Anvelopa are o structura complexa : un strat dublu lipoproteic si un complex de structuri tubulare.

Nucleoidul central contine acidul nucleic viral (ADN) ce este inconjurat de o membrana dubla lipoproteica. ADN-ul viral este bicatenar, circular, covalent inchis si este flancat de doi corpi laterali care dau aspectul de 'haltera'.

Genomul viral codifica un numar mare de proteine structurale (peste 100) si enzime (ADN transcriptaza-ADN-dependenta, ARN-polimeraza-ADN-dependenta). Genomul este stabil.


Replicare

Spre deosebire de majoritatea virusurilor ADN, poxvirusurile se replica doar in citoplasma celulara, cu formarea de corpi de incluziune. Decapsidarea se realizeaza cu particicparea enzimelor celulei gazda si a enzimelor virale. Apoi, ARN-polimeraza ADN-dependenta mediaza transcriptia ARNm, parcurgandu-se apoi etapele replicative ale virusurilor cu genom ADN.


Patogeneza

Actualmente, variola este considerata drept boala infectioasa eradicata prin vaccinare (eradicare globala confirmata de OMS in 1980). De altfel, infectia variolica a fost prima boala in care s-a aplicat profilaxia specifica.

Calea de patrundere a virusului in organism este (mai precis era) cea respiratorie, cu multiplicare activa locala si la nivelul ganglionilor regionali. Urma apoi diseminarea pe cale limfatica si sanguina (viremia primara) la nivel visceral ; viremia secundara determina diseminarea la nivelul tegumentelor si mucoaselor (conform dermotropismului v. variolic). Deci, modelul patogenic era cel al unei infectii acute generalizate.

Dupa o incubatie de 10-12 zile, debutul era acut, febril, urmat de o eruptie cutanata initial maculara, cu evolutie ulterioara spre papule - vezicule - pustule - cruste. La pacientii care supravietuiau, se constatau cicatrici tegumentare persistente.

Se deosebeau 2 forme clinice de variola, cauzate de doua tipuri virale cu diferente minime intre ele.

1. Variola major - cu mortalitate de peste 30%

2. Variola minor (alastrim) - forma atenuata (mortalitate sub 1%).


Virusul vaccinal

A fost folosit pentru prepararea vaccinului antivariolic, datorita cross-reactivitatii antigenice existente intre cele doua virusuri.


Virusul variolei maimutelor


Infecteaza primatele in zonele ecuatoriale. Infectia omului este rara si se manifesta prin eruptie cutanata generalizata. Letalitatea este de aproximativ 15%.


Virusul variolei bovine

Infectia la om se produce prin contactul cu vaci infectate. Leziunile eruptive localizate pe ugerul vacilor infectate constituie sursa de infectie pentru om (mulgatori) care dezvolta leziuni similare pe maini si brate (fara tendinta de generalizare).


Genul Parapoxvirus

Pseudopoxvirusurile infecteaza diferite specii de vite, iar virusul Orf infecteaza oile si caprele, determinand dermatite pustuloase contagioase. Infectia la om se produce prin contactul cu animale infectate si se manifesta prin leziuni eruptive la nivelul mainilor si fetei, care se vindeca spontan.


Genul Yatapoxvirus

Include virusuri ce determina infectii la maimutele africane (Kenya - raul Tana). Spre deosebire de virusul variolei maimutelor (monkey pox), agentii apartinand genului Yatapoxvirus par a fi transmisi prin muscaturi de insecte. Infectia se manifesta, de obicei, printr-o singura leziune veziculara a carei aparitie este precedata de febra si stare generala alterata.


Genul Molluscipoxvirus

Virusul Molluscum contagiosum

Afecteaza doar omul. Produce leziuni proliferative tegumentare, cu aspect nodular, localizate cu precadere la nivelul trunchiului. Leziunile devin ombilicate si contin un material cazeos in care se pot decela 'corpusculi molluscum'. Acestia sunt structuri ovoide, de aproximativ 30 microni diametru, continand un mare numar de virioni.

Contaminarea se realizeaza la nivelul unor solutii de continuitate tegumentare, prin contact direct cu leziunile cutanate sau pe cale sexuala.



Diagnostic de laborator

Produsele patologice sunt reprezentate de continutul leziunilor tegumentare.

A. Microscopia electronica

- evidentiaza virionii cu morfologie si structura caracteristica

B. Cultivare

Se realizeaza pe culturi celulare primare. Efectul citopatic consta in focare de celule rotunde care invadeaza monostratul cu desprindere de pe suport.

C. Inoculare in oua embrionate

Determina aparitia unor ingrosari ale membranei corioalantoidiene, cu necroze si zone hemoragice ('pocks-uri').

D. Serologia

Diagnosticul se bazeaza pe testarea in dinamica a titrurilor anticorpilor neutralizanti. Teste utilizate : hemaglutino-inhibarea, reactia de neutralizare, ELISA, RIA, imunofluorescenta.


RABIA

Taxonomic, virusul rabic, agentul etiologic al rabiei (turbarii), face parte din familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus.

Familia Rhabdoviridae

Clasificare

Familia Rhabdoviridae include doua genuri cu importanta pentru patologia umana :

Genul Lyssavirus

- virusul rabic

Genul Vesiculovirus

- virusul stomatitei veziculare


Genul Lyssavirus

Virusul rabic

Este agentul etiologic al rabiei (turbarii). Boala se transmite prin muscatura animalelor infectate. Sursa de virus este reprezentata atat de animale salbatice (lupi, vulpi, lilieci, sobolani, etc) cat si de animale domestice (caini, pisici).

Morfologie si structura

Virionul are o forma alungita, caracteristica de 'glont' sau 'obuz', cu diametrul de 70-80 nm si lungimea de 120-240 nm. El se compune din anvelopa, capsida si genom.

- Anvelopa este alcatuita dintr-un strat dublu lipidic. La suprafata stratului proemina formatiuni glicoproteice - spiculi  (glicoproteina G), iar in interior se gaseste proteina M- proteina structurala majora

Glicoproteina G este implicata in atasarea virionului la celula tinta, avand si activitate hemaglutinanta.

- Capsida are simetrie helicoidala.

- Genomul este ARN monocatenar cu polaritate negativa.


Replicare

Patrunderea virionului in celula este mediata de reactia intre proteina G si receptorii specifici celulari si se realizeaza prin endicitoza. Virusul prezinta tropism neuronal.

Replicarea are loc in citoplasma, conform etapelor replicative ale moleculelor de ARN monocatenar cu polaritate negativa. La acest nivel se acumuleaza nucleocapside virale sub forma de incluziuni intracitoplasmatice (corpusculii Babes-Negri - aspect patognomonic).

Eliberarea virionilor se realizeaza prin inmugurire.


Patogenie

Virusul se transmite prin muscatura animalelor infectate (excretie salivara intensa de virus). Intr-o prima etapa el se multiplica la nivelul portii de intrare (in muschi si tesutul conjunctiv). Incubatia este variabila (intre 10 zile si 1 an ) in functie de localizarea si gravitatea plagii muscate infectante.

Datorita tropismului viral ingust pentru receptorii acetil-colinici ai jonctiunii neuro-musculare, genomul viral trece in axoplasma nervilor periferici din vecinatatea portii de intrare. Dupa multiplicarea la acest nivel, infectia disemineaza centripet (spre sistemul nervos central), pe traiectul nervilor periferici, invadand creierul (encefalita rabica). Dupa replicarea la acest nivel, virusul disemineaza centrifug, de-a lungul nervilor periferici, ajungand sa invadeze alte tesuturi, inclusiv glandele salivare.

Datorita leziunilor nervoase centrale si periferice se produc simptome specifice : hiperexcitabilitate, anxietate, spasm faringian, convulsii, paralizii. Evolutia este intotdeauna letala.


Diagnostic de laborator

Produsele patologice sunt reprezantate de saliva, lichid cefalo-rahidian, sange. Post-mortem diagnosticul se poate pune prin prelucrarea prelevatelor de glanda salivara, creier.

A. Examen direct

Evidentiaza antigene virale in preparatele mai sus amintite prin :

- Imunofluorescenta

- ELISA.

In amprentele de tesut cerebral (cornul lui Ammon din hipotalamus) se pot observa aspecte patognomonice : corpusculii Babes-Negri in citoplasma neuronilor infectati.

B. Cultivare

Se realizeaza in culturi celulare primare (rinichi de hamster) sau in linii celulare de neuroblastom. Identificarea se face prin imunofluorescenta cu anticopri monoclonali

sau pe baza efectului citopatogen (incluziunile patognomonice).

C. Inocularea intracerebrala la soareci produce paralizii spastice .

D. Serologie - impracticabila datorita evolutiei rapide si letale.


Profilaxie

Imunizarea se realizeaza cu vaccin viral inactivat.

In urma muscaturii potential infectante, profilaxia rabiei se realizeaza cu imunoglobulina umana specifica.


Morfologie si structura


Virionul are o forma alungita, caracteristica de 'glont' sau 'obuz', cu diametrul de 70-80 nm si lungimea de 120-240 nm.

Anvelopa este alcatuita dintr-un strat dublu lipidic. La suprafata stratului proemina formatiuni glicoproteice-spiculi (glicoproteina G), iar in interior se gaseste proteina M-proteina structurala majora. Glicoproteina G este implicata in atasarea virionului la celula tinta, avand si activitate hemaglutinanta.

Capsida are simetrie helicoidala.

Genomul este ARN monocatenar cu polaritate negativa.

Replicare


1.Initierea infectiei se realizeaza prin atasarea glicoproteinei G de receptorii celulari neuronali specifici (virusul prezinta tropism neuronal).

2.Patrunderea virionului in celula se face prin endicitoza.

3.Decapsidarea virionului are loc in citoplasma.

4.Replicarea are loc in citoplasma, conform etapelor replicative ale moleculelor de ARN monocatenar cu polaritate negativa. La acest nivel se acumuleaza nucleocapside virale sub forma de incluziuni intracitoplasmatice (corpusculii Babes-Negri - aspect patognomonic).

5.Eliberarea virionilor se realizeaza prin inmugurire.

Patogenie


Sursa de virus este reprezentata atat de animale salbatice (lupi, vulpi, lilieci, sobolani, etc) cat si de animale domestice (caini, pisici). Boala se transmite prin muscatura animalelor infectate (excrtie salivara intensa de virus). Intr-o prima etapa el se multiplica la nivelul portii de intrare (in muschi si tesutul conjunctiv). Incubatia este variabila (intre 10 zile si 1 an ) in functie de localizarea si gravitatea plagii muscate infectante.

Datorita tropismului viral ingust pentru receptorii acetil-colinici ai jonctiunii neuro-musculare, genomul viral trece in axoplasma nervilor periferici din vecinatatea portii de intrare. Dupa multiplicarea la acest nivel, infectia disemineaza centripet (spre sistemul nervos central), pe traiectul nervilor periferici, invadand creierul (encefalita rabica). Dupa replicarea la acest nivel, virusul disemineaza centrifug, de-a lungul nervilor periferici, ajungand sa invadeze alte tesuturi, inclusiv glandele salivare.

Datorita leziunilor nervoase centrale si periferice se produc simptome specifice: hiperexcitabilitate, anxietate, spasm faringian, convulsii, paralizii. Evolutia este intotdeauna letala.

Diagnostic de laborator

Virusologic

Produsele patologice sunt reprezantate de saliva, lichid cefalo-rahidian, sange. Post-mortem diagnosticul se poate pune prin prelucrarea prelevatelor de glanda salivara, creier.

A. Examen direct

Evidentiaza antigene virale in preparatele mai sus amintite prin :

- Imunofluorescenta

- ELISA.

In amprentele de tesut cerebral (cornul lui Ammon din hipotalamus) se pot observa aspecte patognomonice : corpusculii Babes-Negri in citoplasma neuronilor infectati.

B. Cultivare

Se realizeaza in culturi celulare primare (rinichi de hamster) sau in linii celulare de neuroblastom. Identificarea se face prin imunofluorescenta cu anticopri monoclonali sau pe baza efectului citopatogen (incluziunile patognomonice).

C. Inocularea intracerebrala la soareci produce paralizii spastice.

Serologic impracticabil datorita evolutiei rapide si letale.

Profilaxie

Imunizarea se realizeaza cu vaccin viral inactivat.

In urma muscaturii potential infectante, profilaxia rabiei se realizeaza cu imunoglobulina umana specifica.


Familia Reoviridae

Cuprinde virusuri ce produc infectii ale tractului respirator si digestiv sau infectii sistemice, grupate in 3 genuri :

- Genul Reovirus

- Genul Rotavirus

- Genul Orbivirus


Caractere comune

Morfologie si structura

Din punct de vedere morfo-structural, virusurile apartinand familiei Reoviridae sunt similare, dar, din punct de vedere antigenic, ele sunt distincte.

Virionii sunt de forma sferica, neanvelopati, cu diametrul intre 60-80 nm.

Capsida este constituita din doua straturi si are simetrie icosaedrica. La Genul Reovirus, portiuni ale stratului capsidal intern proemina la suprafata capsidei. La Genul Rotavirus, capsida exterioara este neteda, iar stratul intern are un aspect caracteristic zimtat.

Genomul este ARN bicatenar segmentat ce codifica 8-10 proteine virale.


Replicare

Patrunderea virionului in celula se realizeaza prin endocitoza, la nivelul receptorilor beta-adrenergici limfocitari si neuronali. Sediul replicarii este citoplasma.

Decapsidarea are loc in urma fuziunii endozomului cu lizozomul, insa procesul intereseaza doar stratul extern al capsidei. Conscutiv acestei decapsidari partiale, are loc activarea transcriptazei virale.

Transcrierea fiecarui segment ARN dublu catenar se face separat. Catena ARN cu polaritate negativa este transcrisa in ARNm, monocatenar cu polaritate pozitiva.

Replicarea poate fi asociata cu prezenta de incluziuni citoplasmatice (genul Reovirus).

Avand in vedere structura segmentata a genomului, exista posibilitatea producerii de rearanjari genomice.


Genul Reovirus

Include 3 serotipuri ce produc in special infectii asimptomatice sau cu simptomatologie minora, interesand tractul respirator sau digestiv.


Patogeneza

Patrunderea virusului in organism se face pe cale respiratorie. Infectia poate ramane localizata la nivelul tractului respirator superior, cu fenomene de intensitate minima (rinoree, tuse) sau ea poate disemina cuprinzand tractul digestiv, mai precis intestinul. Virusul prezinta tropism selectiv pentru celulele epiteliale intestinale (placi Peyer), determinand inflamatie locala cu stergerea vilozitatilor intestinale. De cele mai multe ori, si diseminarea intestinala este asimptomatica, asociata cu eliminarea de virus pe cale fecala. In cazul nou-nascutului, se pot produce infectii severe (hepatita neonatala idiopatica ar putea fi produsa de reovirusuri).

In cazuri extrem de rare se poate produce si o diseminare hematogena, cu traversarea barierei hemato-encefalice (meningoencefalite).

Diagnostic de laborator

Produse patologice : secretia nazala, fecale, urina, LCR.

A. Cultivare

Se utilizeaza culturi celulare primare simiene sau culturi diploide umane. Efectul citopatic este de tip degenerativ, Uneori el este completat de prezenta de incluzinui citoplasmatice eozinofile.

Inocularea intracerebrala la animalul de experienta (soarece nou-nascut) determina o encefalita letala. Infectia experimentala poate fi , de altfel, realizata la toate mamiferele.

Identificarea se face cu ajutorul serurilor standard prin hemaglutinoinhibare, seroneutralizare.

B. Serologie

Diagnosticul se bazeaza pe decelarea in dinamica a anticorpilor hemaglutinoinhibanti sau seroneutralizanti.



Genul Rotavirus

Cuprinde 4 serotipuri implicate in afectiuni gastro-intestinale acute la copii mici.


Patogeneza

Infectia se realizeaza pe cale digestiva. Localizarea si replicarea virala are loc la nivelul enterocitelor din vilozitatile intestinale.

Simptomatologia este reprezentata de febra, diaree si varsaturi, ce pot determina deshidratarea.


Diagnostic de laborator

A. Examen direct

Microscopia electronica permite vizualizarea virionilor cu morfologie caracteristica, la nivelul materiilor fecale. Identificarea se face cu seruri standard hiperimune sau cu anticorpi monoclonali.

B. Cultivare

Se realizeaza foarte laborios, in culturi celulare primare simiene, dupa tripsinizare prealabila.

C. Serologia

Se bazeaza pe decelarea anticorpilor specifici prin fixarea complementului, ELISA, RIA.


Genul Orbivirus

Include agenti ce determina 'Febra de Colorado' si alte boli febrile transmise prin artropode.


Virusul febrei de Colorado

Patogeneza

Infectia se produce in urma intepaturii unor specii de capuse. Virusul prezinta tropism eritrocitar, trombocitar si limfocitar si determina infectii de tip persistent, cu incubatie lunga.

Fiind o infectie cu caracter litic celular, simptomele principale sunt determinate de trombocitopenie si limfopenie.


Diagnostic de laborator

A. Diagnostic direct - se realizeaza prin detectarea antigenelor virale la nivelul eritrocitelor infectate, prin imunofluorescenta.

B. Izolare si identificare

Se realizeaza prin inocularea intracerebrala la soareci nou-nascuti.

C. Serologia

Evidentierea anticorpilor specifici se realizeaza prin seroneutralizare, fixarea complementului, ELISA.


Familia Retroviridae

Clasificare

Familia Retroviridae cuprinde 3 subfamilii (Tabel X).


Tabel X. Clasificarea retrovirusurilor.

Subfamilia

Patologie

Gazda naturala

1. ONCOVIRINAE



HTLV I

(Human T-cell leukaemia virus I)

- leucemia cu celule T a adultului

- limfoame

- parapareza spastica tropicala

omul

HTLV II

- leucemia cu celule 'paroase'

omul

2. SPUMAVIRINAE



- infectii inaparente persistente

primatele

3. LENTIVIRINAE



HIV 1

(Human Immunodeficiency Virus 1)

- deficienta imuna

(SIDA)

omul

HIV 2

- deficienta imuna

(SIDA)

omul si primatele

SIV 1

(Simian Immunodeficiency Virus)

- deficienta imuna

maimuta


Morfologie si structura

Virionul are forma sferica, cu diametrul de 100 nm., acoperit de o anvelopa prevazuta cu spiculi.

- Anvelopa - este de natura lipidica, iar la suprafata sa proemina spiculi glicoproteici

- Capsida - are simetrie icosaedrica

- Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitiva, alcatuit din doua molecule identice (diploid). Este compus din 3 gene ('gag', 'pol' si 'env').

Gena 'gag' codifica proteinele capsidale, gena 'pol' codifica enzimele virale (revers-transcriptaza, endonucleaze, proteaze, integraze), iar gena 'env' codifica proteinele anvelopei.

Revers-transcriptaza este o enzima caracteristica Retrovirusurilor.


Replicare

Se realizeaza in mai multe etape :

1. Initierea infectiei - presupune atasarea proteinelor virale de suprafata (spiculi) la receptorii celulari specifici (in cazul HIV, receptorul este CD4 al limfocitelor T-helper).

Patrunderea virionului in celula se face prin endocitoza si fuziunea anvelopei cu membrana celulara.

2. Transcriptia ARN viral in ADN viral - se realizeaza sub actiunea revers-transcriptazei virale, rezultand ADN-ul proviral

3. Integrarea ADN viral in ADN-ul celulei gazda - ADN-ul viral este circularizat si se integreaza in genomul gazda (sub actiunea integrazei), unde poate persista fara sa se exprime si poate fi transmis celulelor fiice.

Expresia ADN viral se realizeaza prin transcriptia intr-un ARN precursor care va constitui matrita pentru sinteza ARN genomic si ARNm, cu participarea polimerazelor celulare. ARN genomic si ARNm sunt transportate in citoplasma.

4. Sinteza proteinelor virale - se sintetizeaza mai intai sub forma de poliproteine care sunt apoi clivate de proteazele virale.

5. Asamblarea si eliberarea virionilor din celula - Asamblarea se realizeaza concomitent cu eliberarea virionului prin inmugurire.


Variabilitate genetica

Retrovirusurile se caracterizeaza printr-o extrem de mare variabilitate genetica, data de frecventa mare a mutatiilor si recombinarilor. In plus, Retrovirusurile au capacitatea de a copia ('captura') secvente genomice straine si de a le integra in genomul propriu. Aceasta caracteristica este data de caracterul diploid al ARN retroviral, precum si de incapacitatea revers-transcriptazei de a corecta erorile transcriptionale.

De asemenea, exista si posibilitatea mixajului fenotipic (in coinfectii).


Patogenie

1. HTLV I si HTLV II

HTLV 1 se transmite pe cale parenterala (transfuzii, abuz de droguri i.v.), contact sexual. Infectia parcurge urmatoarele stadii :

- Asimptomatic - de multe ori este predominant

- Preleucemic - limfocitoza persistenta

- Leucemic - Forma leucemica acuta are o evolutie rapida, caracteristic fiind pleiomorfismul limfocitar. Forma cronica are o evolutie lenta.     

2. HIV 1 si HIV 2

HIV 1 patrunde in organism pe cale sexuala, parenterala (transfuzii de sange, abuz de droguri i.v.) sau pe cale verticala, transplacentara. Virusul infecteaza limfocitele CD4-pozitive, macrofagele si celulele dendritice. Efectul citopatic este extrem de puternic : fuziunea intercelulara cu formarea de sincitii gigante si moarte celulara. Glicoproteina virala prezenta pe suprafata unei celule infectate poate interactiona cu cu receptorii CD4 de pe multe limfocite adiacente, neinfectate, realizand astfel o multiplicare a efectului.

Replicarea genomului HIV este amplificata in celulele T stimulate antigenic si se presupune ca persoanele cu infectii concomitente care stimuleaza replicarea celulelor T au o probabilitate mai mare de a dezvolta SIDA (Sindromul Imunodeficientei Dobandite).

Macrofagele sunt si ele infectate cu HIV. Ele pot constitui un rezervor de virus.

Pe masura ce infectia progreseaza, vor fi afectate si functiile limfocitelor B al caror reglaj se realizeaza cu participarea limfocitelor T helper (CD4-pozitive). Distrugerea subpopulatiei de limfocite T helper (CD4+) sta, deci, la baza dereglarii intregului sistem imun. Disfunctia sa duce la aparitia infectiilor desemnate ca 'oportuniste' (microorganisme care in conditii normale sunt controlate de limfocitele T).

HIV 1 se mai poate replica si la nivel cerebral, producand distrugeri celulare cu efecte neurologice variate.

Manifestari clinice

Infectia HIV determina un sindrom imunosupresiv epidemic care predispune la infectii grave (cu potential letal) cu microorganisme 'oportuniste' cum sunt :Pneumocystis carinii, CMV, Toxoplasma gondii, Candida, HSV, Cryptosporidium.

O alta caracteristica a SIDA este sarcomul Kaposi, afectiune maligna agresiva, cu multiple leziuni cutanate si viscerale. Originea celulara a acestui tip de cancer nu este cunoscuta.

Infectia HIV se incadreaza in categoria infectiilor persistente cu evolutie lenta, indelungata. Privitor la evolutia stadiala a infectiei exista in prezent mai multe clasificari. In orice caz, in infectia HIV se pot delimita doua etape principale : 1. stadiul de 'seropozitiv' (infectie dovedita serologic, fara alte semne clinice sau paraclinice de boala) si 2. stadiul SIDA (boala manifesta). Una dintre stadializarile mai amanuntite este redata in Tabel X.


Tabel X. Stadializarea clinica a afectiunilor induse de HIV

Stadiul

Aspecte clinice

1

asimptomatic (poate dura ani de zile)

2.

purpura trombocitopenica (mecanism imun)

3.

limfadenopatie cu durata de peste 4 luni ; stari febrile intermitente

4.

infectii oportuniste minore

5.

febra intermitenta sau continua timp de 1 luna ; diaree apoasa ; scadere ponderala

6. si 7.

SIDA cu sau fara sarcom Kaposi


Diagnostic de laborator

1. HTLV I si HTLV II

Produsele patologice sunt : sange, maduva osoasa, tesut tumoral.

A. Cultivare - in linii celulare limfocitare. Sub actiunea HTLV, limfocitele sufera fenomenul de 'imortalizare' care se traduce prin proliferarea continua, in absenta factorilor de crestere.

Identificarea se bazeaza pe detectarea proteinelor virale prin Western blot, RIA sau pe detectarea ARN viral prin tehnici de hibridizare.

B. Serologia - decelarea anticorpilor specifici prin :

- Imunofluorescenta

- ELISA

- RIA

- Western blot.


2. HIV 1 si HIV 2

A. Cultivarea

Se realizeaza in linii celulare limfocitare T sau B. Efectul citopatic poate fi de liza celulara limitata sau infectie cronica.

Identificarea se face prin detectarea antigenelor virale (ELISA, RIA) si prin decelarea ARN viral (tehnici de hibridizare, tehnici de amplificare genomica - PCR).

B. Serologia

Diagnosticul se realizeaza in 2 etape :

a ) Triere ('Screening') - ELISA

b ) Confirmare - Western blot, RIA


Familia Togaviridae

Include virusuri ce infecteaza in mod obisnuit animale si artropode. Atunci cand survin la om aceste infectii pot fi extrem de grave. Pentru patologia umana prezinta interes :

- Genul Alphavirus

- Genul Rubivirus.


Caractere comune

Morfologie si structura

Virionii sunt de forma sferica, anvelopati, cu dimensiuni de 40-70 nm.

Structura este reprezentata de :

- Anvelopa - de natura lipoproteica ; cuprinde doua glicoproteine (E1 si E2) care proemina in exteriorul virionului fiind totodata atasate la capsida. Glicoproteina E1 are activitate hemaglutinanta.

- Capsida - are simetrie icosaedrica si contine o singura proteina structurala (C) si 3 proteine non-structurale (NS1, NS2, NS3).

- Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitiva.


Replicare

Proteinele anvelopei contribuie la atasarea virionului la celula tinta. Internalizarea se realizeaza prin endocitoza. Replicarea are loc la nivelul citoplasmei celulare.

Sub actiunea ARN-replicazei virale are loc sinteza ARN progen care functioneaza ca matrita pentru sinteza de ARN complementar si ARN genomic.

Sinteza proteinelor virale structurale se realizeaza prin sinteza initiala a unei poliproteine precursoare care este apoi scindata. O parte din aceste proteine structurale sunt apoi glicozilate si migreaza in membrana citoplasmatica.

Eliberarea virionilor din celula se realizeaza prin inmugurire.


Genul Alphavirus

Include 7 subgrupe de virusuri ce pot infecta mamifere, artropode, pasari. Infectia se transmite prin vectori (tantari ) si poaate determina encefalite primare.


Clasificare

Exista 7 subgrupe de virusuri (Tabel X)

Tabel X. Clasificarea virusurilor incluse in genul Alphavirus.

Subgrup

Virus

Vector

Boala la om

I

v. encefalitei ecvine de est (EEE)

tantar

encefalita

II

v. encefalitei ecvine de Venezuela (VEE)

idem

idem

III

v. encefalitei ecvine de vest (WEE)

idem

encefalita, artrita, rash

IV

v. Mayaro

idem

boala febrila, artrita, eruptie

V-VII

v. Getah

idem

forme subclinice


Patogeneza

Virusul patrunde in organism prin muscatura de tantar, ajungand astfel direct in sange (viremie) si infectand ulterior tesutul reticulo-endotelial unde se replica. Apoi infectia cuprinde tegumentele, viscerele, vasele sanguine. Prin traversarea barierei hemato-encefalice infecteaza tesutul nervos.


Diagnostic de laborator

A. Microscopia electronica

Diagnosticul se realizeaza prin imunofluorescenta directa.

B. Inocularea la animal de experienta

Metoda de electie este inocularea intracerebrala a soarecilor nou-nascuti.

C. Cultivare

Se realizeaza in culturi primare de fibroblaste.

D. Serologia

Diagnosticul se bazeaza pe urmarirea dinamicii anticorpilor fata de glicoproteinele E1 si E2 (ELISA, RIA).



Genul Rubivirus

Include un singur reprezentant : virusul rubeolic.


Patogeneza

Patrunderea virusului in organism se realizeaza pe cale respiratorie. La nivelul mucoasei rino-faringiene are loc o prima etapa de replicare virala activa. Urmeaza apoi migrarea la nivelul ganglionilor limfatici regionali si patrunderea in sange (viremie).

Sursa de virus este reprezentata de omul infectat care in perioada prodromala elimina virioni infectiosi prin secretia nazo-faringiana, precum si prin urina, fecale.

Boala devine manifesta dupa 2-3 saptamani de la contaminare. Primul simptom este, de obicei, o eruptie cutanata maculo-papuloasa cu localizare initial faciala si care se extinde ulterior. Simptomul caracteristic este insa adenopatia la nivel preauricular, occipital si latero-cervical.


Infectia congenitala constituie o forma extrem de grava a infectiei cu v. rubeolic. Daca, de obicei, rubeola are o evolutie benigna, in cazul in care infectia survine la femeia insarcinata, urmarile asupra produsului de conceptie sunt extrem de severe :

- decesul fatului in uter

- malformatii congenitale cardiace, oculare (cataracta congenitala, retinopatii, glaucom), ale sistemului nervos (microcefalie), viscerale (hepatosplenomegalie, diabet).



Profilaxie

Se realizeaza cu vaccin viu atenuat. Vaccinarea este utila cu precadere in cazul fetelor (de preferinta inainte de varsta fertila), in vederea prevenirii infectiilor in cursul sarcinii.

Diagnostic de laborator

A. Cultivare

Se utilizeaza culturi celulare primare de maimuta, dar efectul citopatic apare tardiv. Diagnosticul se poate face pe baza fenomenului de interferenta intre v. rubeolic si v. ECHO 11. Daca, dupa inocularea v. ECHO 11, nu se observa efectul citopatic al acestuia, acest lucru confirma prezenta v. rubeolic.

B. Serologie

- Hemaglutino-inhibare

- Latex-aglutinare

- ELISA

- RIA

- Imunofluorescenta indirecta




loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }