QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate biologie

Comportamentul social la animale





Lumea animala este interesanta atat prin diversitatea formelor ei, cat si prin nemarginita varietate a conditiilor mediului de trai – terestru si acvatic. De aceea noua stiinta despre comportarea animalelor numita etologie este una din cele mai captivante si mai de perspectiva. Parintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel.

Instinctele - una din asemanarile de baza dintre oameni si animale
Pana in prezent, etologia ca stiinta si-a concentrat atentia asupra urmatoarei probleme esentiale: care insusiri ale animalelor sant innascute si care dobandite? Astazi, dupa sute si mii de experiente migaloase, ambele feluri de insusiri au ajuns sa fie delimitate si definite destul de clar.



Inca de la nastere, animalele poseda instincte. Biologii contemporani recunosc doar cinci instincte fundamentale: cel al foamei, al reproducerii speciei (inclusiv cresterea si ingrijirea), instinctul somnului, al ingrijirii invelisului exterior al corpului, precum si instinctul contactului social.
Aceste instincte apar ca o necesitate vitala a animalului, independent de faptul, daca sunt sau nu stimulate din exterior. Astfel, unui animal nu-i trebuie numaidecat sa vada hrana pentru ca sa simta ca ii este foame, nu e nevoie sa i se aduca aminte ca ii trebuie culcus cand se simte obosit sau ca a venit timpul sa-si curete blana . Un exemplu clar al unui instinct innascut este experimentul unui englez. Convins ca nu exista astfel de instincte la animale, el a inchis o pasare, inca de la nastere, intr-o incapere izolata acustic si a constatat cu stupoare ca ea a invatat sa cante fara ajutorul cuiva.
Aici apare fireasca intrebare: oare noi, oamenii nu simtim, la fel ca animalele, foamea? Oare nu este gata de orice pentru a-si apara copilul si o ursoaica, sa zicem, si o femeie? Cine pe cine a invatat atatea lucruri asemanatoare: animalul de la om sau omul de la animal? Si nu-s doar aceste 2 exemple un argument in favoarea tezei ca legaturile intre oameni si animale sant indisolubile? Desigur ca da.

“Dreptul de proprietate” al fiintelor din jur
Exista multe animale ce traiesc solitar. In majoritatea cazurilor acest mod de viata se datoreaza nu numai lipsei unei atractii intraspecifice, si (si) unei intolerante agresive ce poate merge pana la fobia intraspecifica, ducand la respingerea sau uciderea cogenerilor ce actioneaza impotriva acestei tendinte. Greierii de camp, de pilda, curate o mica zona in jurul intrarii in vizuina lor si alunga orice alt greier ce se apropie. Acest comportament al greierului era binecunoscut in China antica, unde rase diferite au fost selectionate pt calitatile lor combative, pariurile castigate ruinand pe unii mandarini. Se intalnesc specii nesociabile de pasari mai ales pt rapitoarele de zi. De asemenea, macaleandrul este este un exemplu tipic in acest sens, el nesuportand prezenta vreunui congener in teritoriul sau. Casuarul este un alt exemplu de pasare individualista. Printre mamifere, cazul ursului brun este notoriu, din numele acestei specii derevand in limba romana adjectivul “ursuz”. De asemenea, tigrul, jaguarul, puma, leopardul, reprezinta alte exemple de mamifere solitare.



Animalele, in majoritatea lor, se reunesc in grupuri mai mici sau mai mari, fie si temporar. Cel mai frecvent, aceste reuniri, existente si la speciile solitare, survin in perioada reproducerii, mai exact a curtarii si imperecherii.

Indivizii unei populatii nu sunt raspanditi omogen si intamplator in interiorul biotopului. Individual, in cupluri sau in grupuri, ei utilizeaza anumite zone ale acestuia. Aceste zone sunt considerate ca proprietate exclusive a ocupantului sau ocupantilor, fiind aparate impotriva patrunderii altor membrii ai aceleiasi specii.
Cand se incaiera doi lupi (fie chiar din cauza incalcarii granitelor, teritoriului strain) si unul din ei isi da seama ca nu este in stare sa mai reziste, el expune adversarului grumazul neaparat, prin care trece vena jugulara.
Insa animalul biruitor, in virtutea unui “cod de onoare” lupesc, nu se va folosi nici odata de aceasta ocazie - de a se razbuna pe rivalul sau. Curios, cu cateva clipe inainte el cauta cu toata furia sa obtina aceasta posibilitate, dar a fost de ajuns ca dusmanul sau sa-i ofere de buna voie grumazul, care se afla doar la un tol de coltii invingatorului, pentru ca acesta sa puna de odata capat incaierarii. De ce? Ce insusire a invins “firea sangeroasa a fiarei”? Fara folosirea cuvantului “cinste” - o notiune in exclusivitate umana – toate acestea nu pot fi explicate.
O alta particularitate a caracterului lupilor este s entimentul “propriei demnitati”. Daca dintr-o cauza oarecare relatiile cainelui cu omul care lucra cu el se stricau, animalul incepea sa se linguseasca, parca cerandu-si iertare pentru greseala comisa adesea de stapan. Lupii insa au alt caracter – sant foarte exigenti fata de purtarea omului. Daca acesta isi iese din sarite si se adreseaza unui lup cu voce ridicata ori daca din greseala il calca pe laba, fiara isi pierde pentru totdeauna atasamentul fata de acel om. Orice incercare de a recapata prietenia de odinioara va fi zadarnica – animalul parca simte ca increderea ce a avut-o in om a fost subminata.




“Dreptul de proprietate” exista si la caini. Nu o data am observat cum un caine miroase un copac, un tufis sau coltul un ei case. Aceasta deoarece cainii isi marcheaza teritoriul cu o substanta perceputa numai de ei. Atunci cand cainele – stapan simte prezenta unui strain, il ataca, iar strainul nu are dreptul sa riposteze , chiar daca este mai puternic, ci trebuie sa se departeze de acea zona, fara a crasni macar din dinti.
Chira arctica are mai multe moduri de a-si apara cuibul.In primul rand ea cuibareste pe insulele mici in dreptul coastelor, la care vulpile si alti pradatori nu pot ajunge decat asumandu-si marele risc de a inota prin apele inghetate. In al doilea rand ea cuibareste in colonii de sute sau chiar mii de pasari. Astfel fiecare cuib este protejat de multe pasari. Cand se apropie un pradator, toate pasarile isi i-au zborul simultan, fiecare pereche rotindu-se deasupra propriului cuib. Daca intrusul se apropie de teritoriul lor personal, pasarile il ataca, astfel o vulpe sau un sobolan care incearca sa patrunda in colonie va fi impiedicat de zeci de pasari in acelasi timp. Chirele ataca hotarate, plonjand in jos pentru a lovi pradatorul cu ciocul in cap. In ciuda dimensiunilor lor reduse si a constructiei delicate, lovesc eficient si ataca vietati ce au de mai multe ori marimea lor. Orice om care se aventureaza intro colonie risca sa se aleaga cu capul insangerat. Ultima linie de aparare a chilei arctice e camuflajul. Ouala si puii au pete maro inchis pe un fundal maro deschis, ceea ce ii face greu de observat pe pamant sau in pietris fin. La primul semn de pericol, puii se strang la pamant si raman nemiscati. Un pradator care trece de atacurile hotarate ale chirelor mature va intampina dificultati in localizarea puilor si poate fi alungat inainte de a apuca vreunul.

Relatiile dintre partenerii sexuali la animale sant respectate la fel ca si dreptul de proprietate al fiecaruia din ei asupra vizuinii sau cuibului. Asemeni oamenilor, unele pasari sau alte vietati poseda capacitatea de a placea mai mult reprezentantilor sexului opus ai aceleiasi specii. Uneori cate o femela mai atragatoare este “curtata” de mai multi masculi, intre care se observa o mare rivalitate, dar indata ce femela isi alege partenerul, ceilalti rivali se retrag.

Jocurile animalelor
Multe ar putea fi expuse in scopul dezvaluirii celor mai diverse aspecte ale etologiei: animalele si oamenii, animalele – parinti, relatiile dintre sexe, agresivitatea. Dar, din punctul meu de vedere, merita a fi vorbit despre jocurile animalelor si importanta etologica a acestei acti vitati.
Pentru rate e ceva obisnuit sa faca in apa tot felul de ciudatenii, de aceea nu-i de mirare ca ele se arunca in cataracte cu placere. Mult mai interesant insa este jocul celei mai mici pasari – colibri. Aceasta fiinta minuscula, care la prima vedere este pasarea cea mai putin adaptata la apa, dupa cum recunoaste un savant, a observat odata in livada un mic suvoi ce curgea dintr-un robinet si a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a se distra. Pasarea se aseza pe apa si suvoiul ii purta corpul sau minuscul verde-rubiniu pana la capat, dupa aceea ea se intorcea inapoi, pentru a repeta din nou acest deliciu necunoscut pana atunci.
Nu numai apa, ci si pamantul isi are avantajele sale. De aceasta ne convingem urmarind mieii zglobii, zburdand pe pajistile acoperite cu iarba moale. Cerbilor de asemenea le place sa faca salturi mari, pare ca ei planeaza in aer.
Pana si bizonilor americani, acestor animale enorme cu o greutate de o tona, le place sa sara! De cate ori a fost observat obiceiul lor de a se arunca in apa, iesirea la mal si sarirea repetata in apa.
Vidrele sunt niste pescari atat de iscusiti, incat gas irea hranei le ia foarte putin timp. In schimb ele pierd mult timp cu jocurile, o placere mare le da alunecarea. Cand lacurile incep sa inghete, vidrele, ca niste copii aluneca pe gheata formata, fara a se satura vreodata.
Unor animale le place sa alerge cu o viteza ametitoare. Hermelinele sunt unele dintre acestea. Ele alearga una dupa alta in cerc, sarind din cand in cand si imbrancindu-se in aer. Uneori o hermelina alearga de una singura in cerc, ca sa atraga atentia viitoarei sale victime.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }