QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate arta cultura

Conceptia despre drept si stat a lui Platon



Conceptia despre drept si stat a lui Platon


In dialogul Republica, Platon se intreaba „care ar fi acea invatatura sortita, sa traga sufletul dinspre devenire catre ceea ce este'. Aceasta intre­bare ne indeamna sa gandim ca Platon este impotriva devenirii sociale, schimbarea nefiind de ordinul a ceea ce este. Ca Platon a gandit astfel rezulta si dintr-o alta afirmatie facuta in Legile: „in toate, cu exceptia raului, nu exista nimic mai primejdios ca schimbarea'[1].



Pentru a contempla ceea ce este, este necesar ca sufletul locuitorilor cetatii sa fie atras spre ideea de Bine. Acest lucru il determina conducatorul filosof, care in cetatea sa cultiva stiinta, aritmetica, geometria, astronomia, muzica si, peste toate, dialectica. Aceasta din urma intrece - in opinia lui Platon - cu mult celelalte stiinte. Ea trece peste postulate pentru a cunoaste in mod direct principiile. in felul acesta, cel care conduce cetatea va ocoli ceea ce tine de simpla opinie si va apela la adevarata stiinta.

Platon, inainte de a trece la enumerarea formelor de guvernamant, va insista foarte mult pe educarea celor care vor conduce destinele cetatii si orientarea lor spre cunoasterea adevarului ca premisa a realizarii Binelui. Formele de guvernamant vor fi caracterizate in functie de disponibilitatea lor in raport cu Binele. „Daca, supunandu-i unei invataturi si unui tratament atat de serioase, vom educa tinerii bine proportionati si cu spiritul bine proportionat, atunci Dreptatea insasi nu ne va putea reprosa ceva si vom pastra nestirbite cetatea si randuirea ei'.

Prin educatie se ajunge la practicarea filosofiei, iar conducatorul cetatii trebuie sa fie filosof, adica iubitor de intelepciune. Pentru a ajunge condu­cator si filosof, tanarul va fi supus la tot felul de teste care sa demonstreze ca acesta este in stare sa se ridice la nivelul inteligibilului si la nivelul principiului principiilor, Binele. in opinia filosofului, sunt necesari 20 de ani de studii si experienta pentru ca un tanar sa ajunga sa conduca cetatea, aceasta intamplandu-se in jurul varstei de 50 de ani, atunci cand „inaltandu-si lumea sufletului catre insusi cel ce da lumina tuturor, vazand Binele insusi, folosindu-se de el ca de o pilda si un model sa oranduiasca intru frumusete atat cetatea, cat si pe cetateni'.

Educarea indivizilor umani are un mare rol in bunul mers al societatii si in organizarea de stat. Numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea in stat. Numai in felul acesta omul va alege acea forma de organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare grad libertatea.

In dialogul sau Republica, Platon va trece la formele de guvernamant abia dupa ce va lamuri bine locul individului in raportul sau cu ceea ce este real si il va indeparta de ceea ce este doar aparent.

Renumitul mit al pesterii, expus in Republica, nu are alta menire decat pe aceea de a arata ca omul trebuie invatat sa priveasca adevarul care este tot una cu binele. Pe aceste concepte trebuie infaptuita organizarea statului.

In mitul pesterii, Platon ne arata ca drumul spre adevar si bine este un drum anevoios si chiar dureros. invatati sa traim in aparent, adevarul insusi ni se prezinta ca fals si, din cauza ignorantei, putem fugi de el. lata cum expune Platon acest mit: mai multi oameni se afla intr-o pestera al carei drum de intrare da spre lumina. in aceasta incapere ei se regasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa poata sa-si roteasca capetele din pricina legaturilor.

Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; intre foc si oamenii legati, este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia e zidit un mic perete. De-a lungul acestui perete trec niste oameni. Oamenii din pestera vor vedea umbrele acestora proiectate pe peretele din fata lor, dar pe care le vor crede ca fiind realitatea, si nu vor lua drept adevarata decat umbra lucrurilor. Daca vreunul ar avea posibilitatea sa-si roteasca capul si sa priveasca spre lumina ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce ar zice daca cineva i-ar spune ca cele vazute mai inainte erau desertaciuni si ca acum se afla mai aproape de ceea-ce-este si ca vede in conformitate cu adevarul? El s-ar afla in incurcatura si ar putea crede ca cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele vazute acum. Si daca ar fi obligat sa priveasca spre lumina insasi, din cauza durerii pricinuite, ar fugi inapoi, intorcandu-se la umbre, fugind de adevar.

Ceea ce s-a expus pana aici se bazeaza pe faptul ca daca omul este obligat sa priveasca lumina, ceea ce echivaleaza cu o trecere prea brusca de la umbre la stralucire, s-ar putea produce o orbire si o indepartare de adevar. Corect ar fi - afirma Platon - ca aceasta trecere sa se faca treptat, fiind nevoie de obisnuinta, prin educatie rabdatoare. in felul acesta, omul va putea sa urce spre lumina a ceea ce este si sufletul sau va atinge sfera inteligibilului prin contemplatie; in „domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, ca ea este anevoie de vazut, dar ca, odata vazuta, ea trebuie conceputa ca fiind pricina pentru tot ce-i drept si frumos'.

Pe acest ideal trebuie durata cetatea: „sa silim sufletele cele mai bune sa ajunga la invatatura pe care noi insine am numit-o «suprema», anume sa vada Binele si sa intreprinda acel urcus'. In conceptia lui Platon, acest urcus pot sa-l realizeze filosofii si ei trebuie sa conduca in stat. Odata ajunsi sus, la lumina adevarului, filosofii trebuie sa coboare la cei inlantuiti de umbre pentru a-i scoate la lumina adevarului, inainte de fericirea individuala, omul trebuie sa puna mai presus de toate coeziunea cetatii.

Statul se va baza pe o astfel de educatie care sa sesizeze prin gandire dreptatea, frumosul si binele. Bazandu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul imprumuta de la oameni caracterul acestora.

Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie educati in spiritul dreptatii, singurul care poate inalta cetatea la ideea de Bine.

Formele de guvernamant sunt concepute de Platon in functie de ca­racterul celui care preia fraiele puterii. In functie de caracterele aflate in cetati, Platon distinge urmatoarele forme de guvernamant: timocratia sau timarhia, constitutia amatoare de onoruri, in al doilea rand, oligarhia sau omul oligarhic in al treilea rand democratia, cat si omul democratic si in al patrulea rand, tirania, cat si sufletul tiranic. Schimbarea unui regim politic cu altul se datoreaza exceselor manifestate de catre cei care preiau puterea.

Cum apare timocratia ? „Orice regim politic se modifica - afirma Platon - pornind de la grupul ce are puterea, atunci cand in interiorul acestuia apare o dezbinare'. Timocratia are ca principiu - spre deosebire de regimul in sanul caruia apare - inflacararea pusa pe dominatie, dorinta de a invinge si gloria. Omul corespunzator acestei forme de guvernamant este trufas, lipsit de cultura muzicala, iubind Muzele, dar fiind incapabil sa se exprime. El dis­pretuieste banii cand este tanar, dar pe masura ce inainteaza in varsta devine tot mai avar si este lipsit de virtute, pentru ca este lipsit de ratiune. Acest tanar timocrat este asemanator cu cetatea in care traieste.

Cum ajunge un tanar sa se indeparteze de virtute? Platon explica acest fenomen prin intermediul exemplului pe care-l ofera viata tatalui tanarului in cadrul cetatii. Tatal acestuia, om modest, fuge de slujbe inalte, de judecati etc. Cu toate acestea, el nu se afla printre carmuitori. Cei ce, asemenea lui, isi vad de treaba lor, in cetate sunt socotiti neghiobi si sunt tinuti la mica cinste, pe cata vreme cei necinstiti sunt coplesiti de onoruri. Tanarul va fi tras in ambele parti: pe de o parte, de exemplul tatalui sau, exemplu de co­rectitudine si cinste, pe de alta parte, de exemplul celor necinstiti si coplesiti totusi de onoruri. intr-o astfel de situatie el va alege calea de mijloc, iubitor „de victorii si inflacarare si iata-l devenind un barbat mandru si un pretuitor al gloriei'. Acesta este tipul de om timocratie.

Dupa timocratie, urmeaza regimul politic al oligahiei. Oranduiala politica oligarhica este „cea unde magistraturile tin de venit, in care cei bogati carmuiesc, iar saracul nu participa la putere.

Cum se face trecerea de la timocratie la oligarhie? Cand fiecare se imbo­gateste, oranduirea timocratica este pusa in pericol. Ei atrag si legea de partea lor pentru a le apara bogatiile si a le permite sa le sporeasca. Mergand tot mai mult pe calea afacerilor, ajung sa dispretuiasca virtutea, iar oamenii capabili si buni sunt din ce in ce mai putin pretuiti. Din oameni iubitori de biruinte si cinstiti, ei devin iubitori de afaceri si bani. in acel moment ei vor face o lege prin care socotesc marimea averii drept temei al regimului oligarhic.

In cetatea cu regim oligarhic, avand ca fundament averea, societatea se scindeaza in bogati si saraci; ca urmare a acestei scindari apar cersetorii iar acolo unde sunt cersetori apar si hotii. intr-o astfel de situatie linistea in cetate este mentinuta prin forta. Oamenii cetatii oligarhice au aparut din cauza „lipsei de educatie, a proastei cresteri si a relei alcatuiri a regimului'.

Omul oligarhic este un om lipsit de educatie. El va lasa deoparte inflaca­rarea si dorinta de onoruri si va fi subjugat de goana dupa inavutire. Este un om avar, facand avere din orice. in fata oamenilor, el trece drept un om bun, cu toate ca el nu crede ca binele este preferabil raului. Un astfel de om este tot timpul dedublat, astfel ca sufletul sau nu este armonizat. De aceea el nu poate fi un virtuos. Platon nu pretuieste deci nici oranduirea oligarhica.

Trecerea de la oligarhie la democratie se produce din cauza lacomiei ma­gistratilor. Ei vor profita de ceilalti si vor saraci pe unii oameni de valoare. Acestia, plini de ura, vor unelti impotriva celor ce poseda avutia lor, fiind dornici de functii politice. in timp ce unii acumuleaza bogatii, ceilalti, saraciti, acumuleaza ura. Fiind imbuibati de bogatii, vor deveni malefici si lenesi. „Eu cred - afirma Platon -ca democratia apare atunci cand saracii, biruind, ii ucid pe unii dintre cei bogati, pe altii ii alunga, restului ii dau prada egala in drepturi cetatenesti ca si in demnitati, si atunci, cand, de obicei demnitatile se atribuie prin tragere la sorti'. Democratia este o oranduire fara stapan, placuta, distribuind egalitatea tuturor cetatenilor. Omul democratic este omul care isi oranduieste propriul fel de viata, acela care i-ar fi pe plac. Viata sa nu stie de ordine si necesitate, fiind pe plac zilnic celor dintai placeri. In felul acesta el cade in diverse vicii si se complace in acestea, crezandu-se astfel liber. Aceasta libertate excesiva va pregati pieirea democratiei si trecerea la tiranie. „Orice exces determina o schimbare in directia unui exces contrar. Democratiile sunt conduse de un presedinte pus de popor, pe care il sprijina si ii da puteri din ce in ce mai mari. Tiranul apare intotdeauna dintr-un astfel de presedinte crescut de popor. El va limita tot mai mult libertatile pana ce intreg poporul va fi adus la robie. „



Tiranul nu este insa fericit, el fiind un sclav autentic, supus propriilor sale porniri si sarac sufleteste. El este plin de spaime de-a lungul intregii sale vieti. De aceea, pentru individul uman ca si pentru cetate, calea de urmat este cea a iubirii de invatatura si de intelepciune. Aceasta cale este calea regala. Exista trei categorii de oameni: omul iubitor de intelepciune, omul cel iubitor de biruinte si omul iubitor de castig. Omul superior este cel iubitor de intelep­ciune, pentru ca acesta, pe langa stiinta pe care o poseda, a trecut de-a lungul vietii si prin fazele care sunt dominante in celelalte doua stari, dar Ie-a reprimat.

Celelalte doua categorii de oameni nu vor ajunge niciodata sa po­sede intelepciunea, cea care aduce cele mai mari bucurii pentru ca il apropie pe om de ceea-ce-este si-l indeparteaza de aparenta. Instalat in real, omul intelept este bun. De aceea Platon va sustine ca cetatile trebuie conduse de filosofi. Ei poseda arta de a aduce binele in cetate si de a inlatura pe cei rai, dand buna oranduire vietii, frumusete si virtute. Omul intelept, filosoful, va fi cumpatat in tot ceea ce face si la fel va fi si cetatea pe care o conduce. Prin cumpatare se impune dreptatea iar cetatea va fi binecuvantata de zei.

Ca o concluzie la dialogul Republica, putem afirma ca Platon a urmarit cu consecventa sa demonstreze ca o cetate este buna in masura in care individul uman primeste o educatie corespunzatoare in domeniul exercitarii virtutii. Boala sufleteasca este mai rea decat cea trupeasca si de la ea vin toate relele. Placerile trupesti trebuie infrante prin cultivarea sufletului; trupul trebuie sa fie condus de suflet. Si cum cel care cultiva intr-o mai mare ma­sura sufletul este filosoful, acesta trebuie sa conduca in cetate. in felul acesta ignoranta va fi alungata iar cetatea va fi condusa de ratiune, asa cum sufletul conduce trupul. Importanta educatiei este covarsitoare in salvarea individului si a cetatii de la rau si inaltarea sa la virtute. Si cum dreptatea este o virtute, educatia este fundamentul ei.

Ceea ce descrie Platon in Republica este forma ideala de stat. O alta forma de stat este descrisa in lucrarea sa Legile. „Daca in statul ideal nu-i nevoie de lege, caci legea este inscrisa in sufletul fiecaruia, va fi, insa, nevoie de o norma in acest al doilea stat, unde nu mai sunt filosofi desa­varsiti la carma, si va fi nevoie de o frana impersonala, egala pentru toti, ca sa stavileasca si sa impiedice abuzul, necumpatarea, violenta si nedreptatea la care, prin firea lor, cei chemati sa conduca un intreg social sunt, din pacate, asa de adesea inclinati'. De aceea aici va domni legea.

Platon va face din problema naturii, originii si finalitatii legii, problema centrala a dialogurilor sale politice. Conceptul de lege este fundamental pen­tru intelegerea filosofiei sale. Realitatea sta la Platon sub un principiu unic, un principiu al principiilor: Unul, Binele. El guverneaza lumea inteligibilitatii pure. Coerenta si armonia adevarurilor inteligibile este datorata transcendentei principiului prim. Legile provin astfel de la om, dar nu oricum, ci ca un reflex al principiului. Ele sunt naturale intr-un sens aparte, nu ca provenind din natura, ci ca fiind un reflex al inteligibilitatii in contingenta lumii sociale. „Legislatia isi datoreaza legitimitatea originii sale, caci nu este omul cel care o spune, ci unitatea principiala pe care o cunosc acei oameni foarte rari care sunt regii filosofi (.) Omul, oricat de dotat ar fi el, este tot timpul un intermediar, o trecere, el nu este niciodata fundament, niciodata creator. Legea are astfel la baza ratiunea in sens de principiu a toate ordonator. Finalitatea ei nu poate fi decat virtutea in ordinea cetatii posibile, descrisa in Legile, si Binele, ca realitate nu doar morala, ci ontica, in statul ideal descris in Republica. Legile fac in lumea contingentei ceea ce principiul Binelui face in lumea inteligibilitatii: unifica. De aceea la Platon unitatea cetatii, data de respectul absolut al unei legislatii ce reflecta Binele, ca bine comun, este valoarea suprema. Consideratiile unificatoare vor trece pe primul plan in raport cu cele ce afirma individualitatea, dar aceasta nu inseamna, ca la Hegel, de exemplu, afirmarea unui spirit obiectiv, scopul fiind in continuare bunastarea individului, dar nu una materiala, ci spirituala. Legile sunt la Platon transpunerea in termeni de comandament a ceea ce dialectica este in termeni de cunoastere. Ele rezulta chiar din cunoastere, fiind exclus din start orice arbitrariu, caci ele sunt reflexul etic al unitatii principiale care ordoneaza lumea multiplicitatii.

Chiar si in statul descris in Legile, suverana in cetate trebuie sa fie ratiunea. Datorita acestui principiu, de cea mai mare importanta in stat este educatia si, mai ales, instructia publica. Prin educatie toate inclinatiile si impulsurile omului sunt dirijate spre telul urmarit de stat. Totul este regle­mentat, incepand de la individ, continuand cu familia si cu regulile de convie­tuire in ansamblul lor.

Daca legea este cea care comanda iar ea este intemeiata pe ratiune, Platon acorda intaietate sufletului in comparatie cu trupul. De aceea va fi pretuita mai mult virtutea, care este hrana sufletului, fata de frumos, care este intemeiat pe impulsiuni trupesti.

O importanta deosebita o acorda Platon celor care sunt bogati. Pentru a se evita convulsiile sociale ar fi intelept ca cei bogati sa accepte reforme, cum ar fi anularea datoriilor si impartirea pamanturilor. El recomanda mode­ratie in evitarea imbogatirii, pentru ca de aici incepe discordia in stat. Pentru a se evita imbogatirea, cea mai buna forma de guvernamant este aceea in care toate bunurile sunt comune. „Statul, guvernamantul si legile - zice Platon - ce trebuie socotite pe treapta cea mai de sus sunt acelea unde se realizeaza, cat mai strict, in toate partile statului, vechiul proverb care zice, ca, de fapt, toate bunurile sa fie comune intre amici. Oriunde va avea loc si oricand va avea loc oranduiala ca femeile sa fie comune, copii comuni, bu­nurile de orice fel comune, si ca lumea sa-si dea toata osteneala cu putinta a scoate din intocmirile vietii pana si numele de proprietate intr-un cuvant oriunde legile vor nazui, din toata puterea lor, a face statul cat mai unitar posibil, se poate sustine ca acolo s-a infaptuit culmea virtutii politice'[2].

Intr-un astfel de stat, individul se va subordona neconditionat legii, totul fiind dirijat de la viata intima pana la cea mai inalta relatie politica. Aceasta suprematie a legii este intemeiata si urmareste sa se intemeieze pe con­ceptul de dreptate. De aceea, insisi conducatorii vor fi supusi unor canoane de virtute foarte severe. Numai intr-un stat in care legea este autoritara, poate exista adevarata concordie sociala. Si cum discordia vine de la un amor propriu exagerat si de la o imbogatire excesiva, Platon va gandi ca egalitatea intre membrii unui stat va duce la diminuarea acesteia. Autoritar fiind, statul lui Platon urmareste un ideal de dreptate sociala.

Care au fost insa consecintele istorice atunci cand statul a devenit prea autoritar si s-a amestecat in mod brutal in viata individului? Daca legea este prea autoritara iar statul este mai presus de orice, cum ramane atunci cu conceptul de modestie pe care il sustine cu multa pasiune Platon in lucrarile sale politice? Moderatie numai pentru individ, nu si pentru stat?




[1] Platon, Legile, Ed. IRI, Bucuresti, 1995.

[2] Platon, Legile, op. cit., p. 155.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }