Case, conace si palate vechi romanesti - DECORATIA INTERIOARA

Case, conace si palate vechi romanesti - DECORATIA INTERIOARA

Arse, jefuite sau parasite, vechile palate si conace au pastrat putine urme din decoratia lor interioara. Insa cele ce au ajuns pana la noi dovedesc folosirea picturii murale si a stucaturii colorate. Aceiasi zugravi care pictau interioarele bisericilor erau chemati sa impodobeasca incaperile luxoase, foisoarele si loggiile palatelor.

La manastirea Neamt, s-a pastrat unica ilustrare in pictura murala a romanului oriental "Varlaam si Ioasaf" care, ar fi constituit, mai inainte, decorul unui palat, fiind ulterior reprodus si in bolta de intrare a manastirii.

In Tara Romaneasca, dovezile materiale despre decorul pictat al palatelor sunt mai tarzii, abia din secolul al XVII-lea, dar mult mai elocvente decat cele din Moldova. Pastrarea picturii abia din aceasta etapa nu exclude insa folosirea ei si anterior. In epoca boierilor Cantacuzini si a lui Brincoveanu, se zugraveau in interiorul palatelor si al foisoarelor portrete domnesti, teme istorice, ca si subiecte cu continut religios, asa cum ne apar din descrieri, decorurile caselor domnesti de la Dobreni, Coieni, Potlogi si Mogosoaia.

Un alt sistem de decoratie, intalnit mai ales in vremea lui Serban Cantacuzino si a lui Brincoveanu, consta in executarea in stuc , intr-un relief plat, a unor ornamente florale, zugravite apoi in culori vii: rosu si albastru de cobalt, cu contururi negre sau verzui-inchis, uneori pe fond de aur. Motivele principale - floarea de par, lalea, caprifoi, zambila etc. - sunt evident de inspiratie persana, fiind direct legate de miniaturile si argintaria turco-persana a veacului anterior. Mult marite pentru a corespunde unui decor mural, ele se imbina cu frize inguste, formate din romburi fatetate, inspirate la randul lor din decorul cu mult mai vechi, de origine araba, atat de raspandit in arhitectura islamica.

Decorul de stuc a fost folosit de arabi care, la randul lor, l-au gasit in monumentele bizantine, fiind caracteristic mai ales monumentelor din zonele sarace in piatra. Aplicat ceva mai putin in arta otomana, el este realizat intr-un relief plat si colorat, astfel ca motivele privite de departe apar puternic conturate, relieful dand impresia unei linii umbrite care accentueaza desenul. Din pricina fragilitatii materialului si lipsei de rezistenta la intemperii, acest procedeu este aplicat numai in interioare, la partile superioare (bolti, plafoane etc.), in rest folosindu-se placile de faianta. Dispunerea si forma campurilor ornamentale variau de la incapere la incapere, fapt pe care-l cunoastem cel mai bine din reconstituirea recenta a decorului exterior si interior din palatul de la Potlogi, pe baza fragmentelor originare. Un decor similar, de mare finete ca executie artistica, a existat desigur si in palatul cantacuzinesc de la Magureni. Aici s-au folosit insa si motive islamice de tip "rumi", imbinate cu arabescuri si cu elemente naturaliste, florale, de origine persana. La Potlogi, ca si la Mogosoaia, benzi pictate cu motive asemanatoare cu cele din decorul interior erau realizate si pe fatadele principale ale constructiei, la colturi si in jurul ferestrelor.

Din secolul al XVIII-lea, in casele boieresti, se introduc stucaturi in spiritul decoratiei baroce. Aceiasi mesteri foloseau decorul de inspiratie orientala si ca podoaba a bisericilor. Motivele zugravite vor impodobi si arcadele si intradosurile arcelor de la foisoare, usi si ferestre. Transformate si adaptate formelor arhitectonice romanesti, astfel de motive de origine orientala vor capata un caracter local, fiind total integrate in conceptia decorativa a mesterilor din epoca brancoveneasca.

Pictarea foisoarelor in stil oriental s-a pastrat in Moldova pana in secolul al XVIII-lea.

La curtile domnesti de la Suceava si Iasi, in secolul al XVII-lea, s-a introdus si decorarea peretilor cu placi de faianta de Iznik, dupa sistemul oriental. Numeroase fragmente de placi din grupa celor produse la Iznik, in Asia Mica, cu un bogat decor floral, albastru de cobalt pe fond alb, gasite la curtea domneasca din Iasi, dovedesc acoperirea peretilor din unele incaperi dupa modelul seraiurilor musulmane. Acest nou sistem de decoratie nu este propriu numai acestei curti - el fiind utilizat, este adevarat, intr-o proportie mai mica, la Suceava si la Targoviste.

In ansamblul curtilor de la Iasi, unele incaperi erau zugravite in stil oriental, altele erau captusite cu lambriuri de lemn colorate, dupa moda Renasterii occidentale, iar altele acoperite cu placi de faianta de Iznik.

Pavimentele de caramizi smaltuite in diferite culori, in unele cazuri, ca la Cetatea Sucevii, implineau bogatia coloristica a acestor interioare.

In Moldova, mai mult decat in Tara Romaneasca, asprimea iernilor a determinat dezvoltarea sistemelor de incalzire cu sobe de mari proportii, a caror forma era de stil gotic. Prin varietatea decorului placilor care le compuneau si a celorlalte elemente, constituind adevarate edificii policrome pe un perete opus intrarii, sobele prezinta un interes cu totul special. Ele se gaseau numai in camerele principale, asa cum s-a constatat pretutindeni unde s-au facut cercetari (Potlogi, Moldovita, Casa Domneasca de la Suceava etc.).

Informatiile calatorilor straini si ale cronicarilor ne folosesc in mare masura la incercarea de a reconstitui functia si aspectul interiorului unei curti domnesti. Marea majoritate a strainilor care au vizitat resedintele domnesti de la Bucuresti, Targoviste, Suceava si Iasi au remarcat simplitatea exteriorului cladirilor, care le lasau uneori chiar impresia de saracie, contrastand cu atmosfera primitoare si stralucirea interioarelor, pe care o dau bogatele tesaturi, broderiile, covoarele viu colorate, numeroasele obiecte de argintarie, oglinzile venetiene etc.

Cu toata atmosfera orientala pe care o remarca unii calatori, altii subliniaza tocmai trasatura esentiala europeana, interiorul palatelor romanesti fiind fundamental diferit fata de cel al seraiurilor si caselor otomane, unde nu exista deosebire de mobilier de la o incapere la alta.

In ansamblul resedintei domnesti, cea mai importanta sala, cu functiuni multiple, era aceea denumita in mod curent "sala mare" sau "divanul cel mare", in care se strangeau inaltii dregatori, constituind divanul, compus la inceput dintr-un numar mai redus, de 3-8 boieri, dar care ajunge in secolul al XVIII-lea la 40 de dregatori mici si opt dregatori mari. Aici se discutau principalele actiuni legate de viata statului sau, asa cum spun izvoarele vremii, "domnul tinea divan", sezand pe un tron aurit, inaltat cu o treapta deasupra podelii. Aceasta sala era folosita pentru primirile oficiale ale oaspetilor si diplomatilor straini. Sub boltile acestei incaperi a rasunat vestirea mortii sau infrangerii atator domni citindu-se sfatului tarii testamentul fostului domn sau proclamatia celui nou, urcand treptele tronului. Tot aici avea loc ceremonialul inscaunarii profane, dupa ceremonialul religios, savarsit la biserica mitropoliei sau in paraclisul curtii domnesti. Dupa cum ne spun Cantemir si Neculce, in vremea vasalitatii fata de Poarta, aici se facea, de asemenea, confirmarea noilor domni si reintarirea lor dupa trei ani. In vasta sala a divanului, domnul detronat, cobora treptele tronului, asezandu-se pe un jilt mai mic, pentru a da seama pentru faptele de care se facuse - cu adevarat sau nu - vinovat fata de sultan, punandu-i-se pe umar "carpa neagra", semnul funest pe care delegatul Portii il aducea de la Istanbul, cand domnul nu mai convenea turcilor sau un alt pretendent oferea sume si mai mari sultanului.

In imprejurari speciale, cand erau invitati toti marii dregatori, mai ales la principalele sarbatori si receptii, tot aici aveau loc marile banchete. Langa aceasta incapere principala, care avea functia de sala a tronului si sala de primire, exista o alta camera, de proportii mai reduse, denumita "divanul cel mic", care folosea ca sala de audienta, iar in zilele de sarbatoare, ca sala de mese. A treia camera, "spataria", era destinata cancelariei domnesti, fiind utilizata si ca sala de judecata; tot aici se intrunea sfatul tarii, compus dintr-un numar redus de dregatori care se asezau la o masa mare, in mijlocul camerei. In spatarie, asa cum spune Dimitrie Cantemir, pe o masa mai mica, se gaseau insemnele puterii domnesti - spada si sceptrul - si nu intrau acolo decat cei sapte boieri de prim rang. In secolul al XVII-lea, in ansamblul curtii de la Bucuresti exista o a doua spatarie - "cea mica", pictata, care avea pe peretele din fund un tron - adaugata vechiului palat.

In resedinta de la Iasi, spataria apare ca o sala aproape tot atat de vasta si de luxoasa ca si sala divanului. In mijloc se afla o masa lunga, iar pe langa pereti, banci acoperite cu catifea rosie; pe peretele din fundul salii, inaltat pe o estrada in fata mesei, era tronul domnesc. Aici, a doua zi dupa inscaunare, domnul facea reconfirmarea sau scoaterea din functii a boierilor. Spataria servea si ca sufragerie. Din diferitele descrieri ale ceremoniilor de receptie sau de ospete reiese, insa, ca in cadrul palatului existau mai multe sali de mese, de proportii diferite, utilizate in imprejurari diverse. Astfel, polonezul Samuel Twardowski, in trecere spre Constantinopol, la 1622, este primit de Stefan Tomsa intr-o sala de mancare la etaj, probabil spataria cea mare, dupa ce a urcat scara principala. El descrie aceasta incapere ca o "sala luminoasa, unde muzicantii domnului cantau o melodie noua si se aud sunete placute. Pe mesele acoperite cu frumoase fete de masa, stau in talere de argint gustari reci din abundenta, precum si mancaruri calde". Dintr-o descriere ulterioara, tot un polonez, situarea acestei incaperi este asemanatoare. Indata dupa ce a urcat scara principala, solul strabate doua odai, "cea dintai boltita si cu stalpi continea mese". Date fiind si alte descrieri ale spatariei si legatura ei cu sala divanului mare, asa cum apare la Dimitrie Cantemir, sufrageria principala se identifica cu spataria si se gasea probabil in partea laterala a coridorului de intrare de pe scara. De la Bandini aflam, insa, ca, in anumite ocazii, domnul lua masa in acel corp al palatului, destinat boierimii, inaltului cler si ostasilor de rang superior. Cantemir aminteste, insa, si de alte sali de mancare - o sala mica, unde domnul lua masa in zilele obisnuite, si o sala mare, in apartamentul doamnei, unde se manca in cercul restrans al familiei. Doamna mai avea si o alta sala, unde manca uneori separat de domn, insotita de oaspetii sai. Alteori, in zilele de sarbatoare, pranzul se oferea in divanul cel mic, sala de mancare pentru receptiile mai intime ale domnului. In palat mai exista si o camera de mancare mai mica, unde aveau loc ospetele in cerc restrans.

Mai retras fata de aceste incaperi cu functiuni oficiale, era dormitorul domnesc, care comunica, in unele cazuri, cu o mica incapere servind la pastrarea arhivei, asemenea unui mic birou, si cu toaleta. Apartamentul doamnei era compus doar din doua camere si un iatac. Incaperile aflate la demisolul sau la parterul palatelor erau destinate garzilor si slujitorilor de incredere ai domnului.

Incercand sa strabatem interiorul unui palat domnesc din secolul al XVII-lea, alaturi de un sol primit in audienta, sau participand la un ospat domnesc dat in cinstea lui, vom putea reconstitui macar in parte cu ochii mintii aspectul primitoarelor incaperi pline de caldura, acoperite cu picturi murale si decoratii in stuc, impodobite cu tesaturi de matase si covoare orientale, la care se adauga stralucirea argintariilor de pret. Si in acest caz ne putem sprijini pe descrierile de ansamblu, uneori incomplete, dar nu inexacte, pe care ni le-au lasat calatorii straini, la care se adauga datele extrem de pretioase ce se pot culege mai ales din actele cu caracter juridic (testamente, liste-inventar, donatii, foi de zestre etc.), pe care unii domni foarte bogati - ca Petru Cercel, Petru Schiopul, Ieremia Movila si fiica sa Maria, Miron Barnovschi, Constantin Brincoveanu etc. - le-au lasat, in diferite imprejurari tragice, pentru salvarea averii lor.

In unele imprejurari, domnul iesea in intampinarea oaspetelui strain chiar la intrarea in sala, asa cum spun calatorii, salutand dupa datina "turceasca" (de fapt, aceasta datina, cu mult mai veche, era bizantina), plecand usor capul si tinand mainile incrucisate catre piept. Rareori, in semn de mare prietenie, cobora chiar pana la ultima treapta a scarii, care comunica cu foisorul de intrare. In sala divanului, unde domnul isi avea tronul inaltat pe un postament cu doua trepte, solul era invitat alaturi, pe unul dintre doua jilturi, aflate la stanga si la dreapta, destinate special pentru oaspeti. Toti calatorii amintesc existenta tronului domnesc, ca si a acestor jilturi destinate invitatilor, care in secolul al XVII-lea erau aurite, acoperite cu catifea rosie si cu perne, caracterizate de unii calatori ca fiind de moda italiana. Domnul oferea solului locul de cinste, pe jiltul din stanga sa, "dupa eticheta turceasca", alteori in dreapta sa, dupa eticheta europeana. Jiltul domnesc era semnalat de asemenea in sala de mese, ridicat tot pe un postament in trepte. Astfel de tronuri domnesti din palate nu s-au pastrat, dar o imagine a lor ne putem face cu ajutorul acelora existente in ansamblurile manastirilor din Moldova - unde le cunoastem mai ales din secolul al XVI-lea - si a celor din Tara Romaneasca, in veacurile de mai tarziu. Formele sunt in general arhaice, amintindu-le pe acelea de traditie bizantina; ele purtau bogate sculpturi colorare si aurite, fiind capitonate cu catifea, iar in secolele XVII-XVIII aveau deasupra si un baldachin. In palatele noastre existau si jilturi de piatra, asa cum este cel cu caracter atat de arhaic, sapat intr-un bloc de gresie, purtand stema Moldovei, gasit in secolul trecut de K. Romstorfer in ruinele Cetatii de Scaun de la Suceava. Astfel de tronuri cioplite in piatra sau marmura, folosite pentru arhierei, se pastreaza dintr-o etapa mai tarzie la Cozia si la biserica domneasca din Targoviste. Tot din epoca brancoveneasca s-a pastrat si colectia manastirii Hurezi, un jilt cu stema domneasca.

De o parte si de alta a salii divanului si in celelalte sali erau insirate, pe langa pereti, banci sau lavite din lemn sau piatra, sprijinite pe picioare de zidarie (ca la Hurezi), acoperite cu catifea rosie, asa cum erau la Iasi, in 1676, sau la Bucuresti, in vremea lui Brincoveanu. In casele mai vechi, lavita era sapata chiar in grosimea zidului (Probota, Moldovita). Intre ruinele palatului de la Brancoveni, V. Draghiceanu mentioneaza prezenta unui picior de mobila sculptat in piatra, care ar fi putut apartine tot unei lavite. Acelasi cercetator subliniaza si alte detalii importante pentru reconstituirea vechiului mobilier in casa unui vataf de plai de la mijlocul secolului al XVIII-lea. De-a lungul a doi pereti erau asezate lavite, imbinate cu divanuri, pe cealalta parte fiind patul, intocmai ca in interiorul locuintei taranesti, in care lavitele tineau loc de scaune. Ele se mai pastreaza si in foisoarele palatelor brancovenesti - unde scandurile groase de stejar erau imbucate in lacasuri special taiate in soclurile coloanelor de la foisor - si in loggie (Mogosoaia). Pe aceste lavite imbinate cu divane joase, ceva mai late, de moda orientala, se asterneau saltele moi, invesmantate cu materiale scumpe, tesaturi cu fir sau broderii in aur. Ca spatare, pe aceste lavite erau folosite pernele moi, din puf, imbracate in matasuri si catifele tesute cu fir, aduse mai ales de la Bursa si Skutari. In unele imprejurari, prin calitatea materialului si finetea lucraturii, ele constituiau obiecte de pret, pe care domnii le primeau drept daruri de la demnitarii turci.

In tezaurele manastirilor Sucevita, Secu, Agapia, ca si in colectiile Muzeului de Arta al Romaniei si a Muzeului Brukenthal, exista fete de perne orientale lucrate la Skutari si in Italia, poate la Venetia, din catifea cu fir sau din matase brodata cu fir. Altele, tot din catifea sau din matasuri fine, sunt bogat brodate in tehnica orientala, cu motive florale, caracteristice pentru arta otomana din secolele XVII-XVIII. Reutilizarea drept poale pentru iconostasul mic, ele sunt expuse in mod gresit in unele colectii sub aceasta eticheta. In interioarele locuintelor romanesti, ca si in cele occidentale, anterioare Renasterii, scaunele nu sunt prea numeroase, la ceremoniile mai scurte invitatii stand in picioare sau pe lavitele laterale, de aceea, in mod firesc, toti strainii semnaleaza intotdeauna in mod deosebit tronul domnesc si jilturile de onoare rezervate rudelor directe ale domnului - fratele sau fiul - si inaltilor oaspeti. Astfel de jilturi erau comandate uneori la Brasov. Despre existenta dulapurilor - credente sau armaroaie, cum li se spunea in limba veche -, informatiile sunt sarace. Cercetarea detaliilor de arhitectura dovedeste evident ca in trecut dulapurile erau legate de constructie, amenajate cu polite in firide si inchise cu usi de lemn.

O credenta, cu marginile aurite, pentru pastrarea argintariei de mare pret, este mentionata in lista averii lui Ieremia Movila. Cantemir, descriind ospetele domnesti, aminteste, de asemenea, de un dulap special pentru pastrarea talerelor, cupelor, pocalelor si lighenelor, de argint sau chiar de aur. Vesmintele, la randul lor, se tineau in sipete. In palatele metropolitane - ca in Targoviste, de exemplu - exista o vesmantarie speciala. Lazi sau sipete sculptate au fost aduse din Italia in vremea lui Stefan cel Mare; altele, lucrate in ateliere locale, in secolele XVII-XVIII, se pastreaza in colectiile muzeelor. Daca mobilierul ne apare ceva mai sarac in aceste palate, stralucirea deosebita era data insa de bogatia tesaturilor, broderiilor si covoarelor.

In resedinta domneasca, la fel ca in casele noastre vechi, intocmai ca in interioarele bisericilor, conform unei traditii orientale mai indepartate, atat de stralucit dezvoltata in lumea bizantina, existau din belsug broderii si tesaturi realizate cu inalta arta, particularitate care va fi permanent subliniata de cei care au vizitat in trecut tarile romane. Ea s-a pastrat pana astazi in interiorul taranesc din toata tara.

Pe paturi, divane si lavite, alaturi de covoare, erau asternute catifele si matasuri tesute cu fir, aduse din Italia sau din Imperiul otoman. In palate se foloseau trei feluri de covoare; cele de mici dimensiuni ("tapetta parva"), decorand probabil spatiile neornamentate sau incaperile lipsite de picturi; acelea mijlocii se asterneau pe paturi, sofale si lavite, iar cele de mari dimensiuni, avand 13, 17 sau chiar 23 de coti lungime, erau folosite, desigur, peste pavimentele de piatra sau caramida. Utilizarea, in cantitate foarte mare, a covoarelor orientale intr-o curte domneasca este probata de izvoarele vremii. Asa cum mentioneaza unii calatori straini, peretii purtau, in afara de covoare, tesaturi fine si draperii (poate este vorba de broderii locale, asemenea acelora pastrate in ansamblurile manastirilor de la Putna, Slatina, Trei Ierarhi etc.). Covoarele se asterneau uneori pe mese, atunci cand acestea aveau fete albe, fin brodate cu fir. La manastirea Trei Ierarhi a existat o astfel de fata de masa, avand brodata stema Movilestilor, se mai pastreaza la manastirea Dragomirna. Pe pereti, in salile de receptie, existau in palatele brancovenesti oglinzi scumpe - aduse de la Venetia - si ceasuri de pret. Incaperile primeau lumina de la sfesnice mari, in stilul Renasterii - asa cum s-au pastrat in manastiri - sau sfesnice cu mai multe brate, comandate la Brasov si Sibiu sau aduse de la Ausburg. Este foarte probabilca in salile mari, spatioase, cu bolti mai inalte, sa se fi folosit candelabre de proportii impresionante, mestesugit lucrate, aduse de la Danzig, Ausburg si Venetia, asa cum sunt acelea, inca prea putin cunoscute sau chiar inedite, provenind de la manastirile Trei Ierarhi, Dintr-un Lemn, Surpatele, Govora etc., purtand semnatura mesterilor venetieni sau germani. In unele sali existau si mici aplice metalice, prinse in peretii laterali, asa cum s-au gasit la Cetatea Sucevei. Sfesnicele din ceramica smaltuita, cunoscute in mare numar din secolele XVII-XVIII, erau mai ieftine, utilizate curent in casele orasenesti.

Asa cum am prezentat, ospetele aveau loc de obicei in spatarie, unde exista o masa lunga, la capatul careia era tronul domnesc. In salile celelalte se aflau si mici mese joase, orientale, acoperite cu tesaturi, pe care oaspetilor li se serveau dulceturi, zaharicale, acadele si rachiuri. Pe masa din spatarie se asternea fata de masa alba, brodata, expunandu-se, cu prilejul marilor receptii, "arginturile" scumpe, cele mai multe lucrate in Transilvania sau aduse de la Ausburg, Nürnberg, Breslau etc., din care s-au pastrat cateva exemplare la manastirile Bistrita si Tismana, provenind de la curtea boierilor Craiovesti. Uneori, astfel de talere si pocale erau de aur curat. Ieremia Movila dispunea de un asemenea tezaur. Langa talere se asezau lingurile cu stema domnului, asa cum s-a pastrat serviciul complet pentru 24 de persoane din tezaurul de la Trei Ierarhi al lui Vasile Lupu. Unele linguri mari erau din sidef, aur cu pietre pretioase sau de aur curat. In fata mesenilor se asezau pahare mici, fara picior - acestea fiind, uneori, mentionate cu epitetul "lucratura nemteasca" -, comandate mai ales argintarilor din Brasov si Sibiu sau aduse de la Ausburg. Domnul, oaspetii si boierii de prim rang beau din pocale cu picior, lucrate in stilul Renasterii germane.

Pe mese erau asezate solnite de aur si tavi mari de argint aurit sau de aur, pe care se gaseau gustarile calde sau reci. Nu lipseau figurinele ornamentale, reprezentand oameni sau animale, cizelate in metale pretioase, intalnite frecvent in sufrageriile germane din vremea Renasterii. De exemplu, printre obiectele lui Ieremia Movila se afla si un elefant de aur, iar printre acelea ale lui Brincoveanu, un calaret. Bucatele se aduceau pe tavi mari de argint, acoperite cu capace pentru a se mentine calde. La curtea Movilestilor, la sfarsitul mesei, incepand cu domnul, mesenii isi clateau mainile cu apa parfumata, adusa intr-un ibric de aur si turnata intr-un lighean tot atat de pretios, ambele lucrate la Ausburg. Ceremonialul mesei incheiat, oaspetii se retrageau, iar slujitorii aveau grija sa stranga in dulapuri speciale toate aceste pretioase obiecte de arta.

Luxul si rafinamentul - in care obiectele locale de traditie bizantina, mai ales in domeniul textilelor, se imbinau cu operele de argintarie realizate de mesterii sasi din orasele transilvanene si cu covoarele si matasurile scumpe, aduse din Orient prin intermediul negutatorilor romani, armeni, greci, turci, persani etc. - ne apar evidente particularitati ale interiorului curtilor si palatelor domnesti din trecutul romanesc.

BIBLIOGRAFIE

Nicolescu, Corina: "Case, conace si palate vechi romanesti", Bucuresti, Editura "Meridiane", 1979.