QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Organizarea centrala si locala in Moldova si Tara Romaneasca in sec. XIV-XVI







Organizarea centrala si locala in Moldova si Tara Romaneasca in sec. XIV-XVI


Asadar, in primele veacuri ale epocii medievale, dupa constituirea lor ca state de sine statatoare, Moldova si Tara Romaneasca cunosc, in domeniul organizarii centrale si locale, principii juridice si institutii administrative aproape identice, specifice, cu unele particularitati, tuturor statelor feudale europene.

Astfel, domnia, ca institutie centrala isi avea radacinile in evolutia tarilor, cnezatelor si voivodatelor – domnul fiind continuatorul cneazului sau voivodului, din etapa formatiunilor prestatale. Aparitia institutiei domniei a fost rezultatul unui proces evolutiv, determinat atat de progresele interne, cat si de nevoile de aparare externe, ambele state feudale formandu-se si devenind neatarnate, de sine statatoare, aproximativ in mod simultan, Tara Romaneasca in 1330, iar Moldova in 1359.



In ambele tari domnul era aidoma monarhilor feudali din restul Europei, conducatorul politic al statului, seful suprem al armatei, seful puterii legislative, executive si judecatoresti, precum si al bisericii si intregului aparat administrativ.

Legitimitatea si autoritatea domniei rezulta din imbinarea a doua principii: cel electiv - asa cum si in cadrul voivodatelor, cnezatelor si tarilor se proceda la alegerea conducatorului din cadrul obstei si cel ereditar, functia mostenindu-se prin traditie.

Din cronica lui Grigore Ureche si scrierile istorice ale carturarului Dimitrie Cantemir se subantelege ca principiul ereditar avea intaietate: “Pre obiceiul tarii – scrie Ureche – nu se cadea altuia sa se dea domnia, decat aceluia ce era samanta de domn”. Si Dimitrie Cantemir, in Descrierea Moldovei, precizeaza ca: “Domnia Moldovei la inceput se mostenea; principiul de alegere era numai atunci cand se stingea cu totul vita domneasca” si ca “nu s-a pus in scaunul Moldovei un domn strain, atata timp cat mai era in viata vreo mladita din vechea familie domneasca” si ca “abia in curgerea vremii a inceput a se cere votul boienilor pentru domnia legitima”. Aceeasi imbinare ereditar-electiva o intilnim si in Tara Romaneasca: la 1522, de pilda “s-au adunat boierii toti, si mari si mici, si toata curtea si clerul si au ridicat domn pe Radu Voievod de la Afumati, ginerele lui Basarab Voivod” – acest citat din “Cronica Tarii Romanesti” sugerandu-ne ca principiul ereditar se aplica in mod nuantat: puteau deveni domni urmasii directi, cei ce erau “os domnesc”, dar, in unele cazuri, si urmasii pe linie colaterala, fiii legitimi si cei nelegitimi si chiar si ginerii, ca in cazul de mai sus.

Cu prilejul alegerii domnului s-au cristalizat si statuat doua ceremonii: investitura – in cazul lui Stefan cel Mare, Ureche ne relateaza: “stransu-s-au boierii tarii si mari si mici si alta curte marunta, dimpreuna cu motropolitul Teoctist si cu multi calugari, la locul ce se cheama Direptate si i-au intrebat pe toti, iaste-le cu voie tuturor sa le fie domn? Ei toti au strigat intr-un glas: <Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti>. Si aceia cu toti l-au radicat domn cu voia tuturor si l-au pomazuit spre domnie mitropolitul Teoctist. Si de acolo lua Stefan Voda Steagul Tarii Moldovei si se duse la scaunul Sucevei”.

Incoronarea propriu-zisa – ne relateaza Cantemir – se facea in biserica mitropolitana: “mergea apoi domnul la altar si trebuia sa ingenunche la usile zise imparatesti si sa puie capul pe marginea sfantului altar, unde mitropolitul ii punea pe cap patrafirul si citea cu glas tare rugaciunile obisnuite a se citi la incoronarea imparatilor ortodocsi, apoi ii ungea fruntea cu sfantul mir. Dupa implinirea acestor datine, domnul se ridica si saruta cu evlavie atat sfanta masa cat si sfintele icoane. Apoi venea in mijlocul bisericii si mitropolitul ii punea pe cap coroana de aur, stralucitoare, cu pietre pretioase si, pe cand prelatii cantau axionul, mitropolitul ridicandu-l de bratul drept si marele postelnic de bratul stang, il asezau pe tronul cu trei trepte, care este la peretele drept al bisericii. In acest timp se slobozeau tunurile asezate imprejurul orasului si muzicantii vesteau sarbatorirea zilei prin armonia instrumentelor lor. Domnul era imbracat apoi, chiar in biserica, cu caftan domnesc, asemenea si boierii cei mari, lepadand vesmintele de doliu pe care le purtasera pana atunci, imbracau altele deschise si mai stralucitoare”. Urma o alta ceremonie la Curtea domneasca: aici noul domn “se aseza pe scaunul domnesc”, toti cei ce l-au ales “in frunte cu mitropolitul si toata adunarea si, dupa ce fiecare se aseza la locul sau, intai mitropolitul se ducea la domn care sta pe tron, ii saruta mana si ii ura, printr-o scurta cuvantare, ca toate sa fie fericite si prielnice, ii fagaduia ca va face pentru dansul rugaciuni la Dumnezeu si-i cerea sa fie aparatorul sau si al intregului cler. Apoi, intors catre cei de fata, dadea tuturor binecuvantarea si le poruncea sa fie credinciosi domnului. Dupa ce acestia salutau pe noul domn, logofatul si ceilalti boieri mari erau admisi in ordinea rangului, sa sarute mana si poala domneasca. Terminandu-se aceasta ceremonie, domnul se ridica din tron si, cu capul gol, multumea tuturor pentru bunavointa ce-i aratau si fagaduia iarasi ingaduinta, dreptate si apararea tarii”.Domnul ales, potrivit acestei imbinari a principiului ereditar-elective, era considerat “unsul lui Dumnezeu”, conferindu-i-se astfel un caracter sacru intregului ceremonial. Erau insa si diversi pretendenti, uzurpatori, care erau socotiti “nelegiuiti”.

Se practica obiceiul asocierii la domnie, spre a preveni luptele intre diversi pretendenti si spre a se asigura succesiune pasnica, fireasca, legitima: astfel Basarab intai si l-a asociat pe Nicolae-Alexandru Basarab, fiul sau; Alexandru cel Bun – pe Ilias si Stefan, Stefan Voda pe fiul sau Bogdan, Stefanita – pe Petru Rares, fiindca “acesta era una din odraslele in veci neuitatului Stefan”, scrie Letopisetiul Tarii Moldovei.

Pentru secolele XIV-XVI, adica, explica Dimitrie Cantemir, “de la Dragos, care a descalecat Moldova, pana la Stefan cel Mare, pe cand tara era libera, dreptul de mostenire a fost totdeauna respectat. Acest obicei a ramas neatins si sfant, chiar sub turci, pana la stingerea neamului Dragosestilor”, insa, dupa aceea, “alegerea domnului a fost lasata de turci pe seama boierilor Moldovei ”, iar moldovenii trebuiau sa respecte “totdeauna legea ca domn sa fie facut unul din fiii sau rudele domnului raposat”. In aceasta prima faza, sec. XIV-XVI, atributiile domnului erau depline: “Domnilor – scrie Cantemir – nu le lipsea nici o prerogativa a puterii supreme, cu care se mandresc principii cei mari. Afara de Dumnezeu si sabia lor nu recunosteau pe nimeni mai mare in tara, iar in afara nu erau legati de nici un principe sub nume de feuda sau de inchinare; razboiul, pacea, viata, moartea si bunurile tuturor locuitorilor depindeau de vointa lor si de toate acestea puteau sa dispuna dupa vointa, pe drept sau pe nedrept, fara sa se poata impotrivi cineva”. In mod detaliat – dispunand de acel privilegiu de drept, de principiul “dominium eminens” de factura romana, adica stapan absolut al tarii – domnul era seful statului, dispunand de atributii politice, legislative, administrative, militare, juridice etc. Ca sef suprem al intregii administratii, hotara in problemele impartirii administrativ-teritoriale, numea sau revoca pe dregatori, intarea sau confisca proprietatile supusilor, strangea darile, prin dregatorii sai centrali sau ai unitatilor teritorial-administrative, batea moneda; era sef suprem al bisericii – confirmand sau schimband pe mitropolit, episcopi sau egumeni; ca voievod, comandant suprem, conducea si coordona orice actiune militara, chema oastea sub ordine – atat cetele boieresti cat si garzile proprii de mercenari sau “oastea cea mare”, gloatele inarmate ale tarii; ca sef suprem al tarii incheia pace sau declara razboi, ori tratate internationale cu continut divers. Astfel, scriind despre atributiile domnului, de a incheia pace sau razboi, Grigore Ureche preciza ca “la valeatul 7009-1501 – Stefan Voda, lasand inima cea neprietenoasa, intorcandu-se catre datoria crestineasca, s-au impacat cu craiul lesesc si mare legatura au facut, nu doara ca s-au temut de puterea lor, care se ispitisa si razboi facusa si cu turcii, de atatea ori si-au biruit si cu alti megiesi de prinprejur avand sfada, niciodata nu s-au plecat, ci pentru ca sa cunoasca toata crestinatatea ca n-au fost dinspre dansul incepatura, ca n-au ridicat el armele asupra craiului, ci craiul fara cale si fara stire au venit asupra lui, unde si acolo s-au intors cu rusine, mai apoi ca sa arate ca mai mult poate sa strice el craiului, decat craiul lui Stefan Voda, au intrat de i-au ars targurile si i-au robit podanii . Dacii, pace au legat intr-acest chip, ca sa-i fie intr-ajutoriu impotriva fiecarui vrajmasu, iar pribegii de ambele parti sa nu seprimeasca”.

In subordinea domnului, organul central imediat ierarhic era sfatul domnesc. Format din mari boieri si clerici, al caror numar varia intre 25-30 de membri, sfatul domnesc asigura respectarea hotararilor domniei, intarea actele, hrisoavele, tratatele semnate de domn, acorda imunitate supusilor, judeca diverse pricini penale si civile, sfatuia pe domn in diverse chestiuni fundamentale, era consultat de domn in probleme politice, militare, bisericesti, administrative etc. Din marturiile de epoca de care dispunem, putem reconstitui tabloul exact al sfatului domnesc din Moldova si Muntenia, cu atributiile fiecarui dregator in parte. Astfel, sub Alexandru cel Bun (1400-1432) sub care se admite in unanimitate de catre istorici ca s-a definitivat organizarea administratiei publice, aflam – de la Grigore Ureche si unul din adaugitorii cronicii sale, Misail Calugarul – ca “tocmitu-s-au si boieri mari in sfat, de chiverniseala tarii si-a pamantului Moldovei” si ca sub acest mare gospodar al Moldovei existau 26 de dregatori in sfatul domnesc :

Marele logofat – era “giudecatoriu si alesatoriu de ocine, ispravnic pe o frunte



de oameni de tara”, peste curteni; judeca unele strambatati in tara” si “lua de seama tuturor ispravnicilor celor ce sunt la curtea domneasca”;

Marele vornic din Tara de Jos: judeca pricinile “din tara, cine au strambatati si globnic de morti de om” si strangea darile din produse si indeplinea, totodata, si functia de vornic al Barladului, unde era sediul Tarii de Jos;

Marele vornic al Tarii de Sus: judeca pricinile din subordinea supusilor; era “globnic de morti de om si desugubiri” si, totodata, vornic al Dorohoiului, oras in care era resedinta sa, pentru cele 12 tinuturi ale Moldovei de Sus;

Parcalab de Hotin – comandant al Cetatii si tinutului “la acea margine dinspre Tara Leseasca si Cazaceasca si giudecatorul tuturor din acel tinut”;

Hatmanul si parcalabul tinutului Sucevei “si ispravnic (comandant, loctiitor al domnului, n.n.) peste toate ostile tarii;

Marele spatar si staroste al tinutului Cernauti; pastra spada domnului;  

Marele paharnic si parcalab de Cotnari era “ispravnicul viilor domnesti de la Cotnari si Harlau”, cu misiunea devenita “obiceiu sa dreaga (sa guste, n.n.) domnului la zile mari cu pahar de masa;

Marele vistiernic si “ispravnic pre socotelile ce se fac, sa se ia din tara si grijind si dand lefurile slujitorilor”; era cel ce tinea socoteala “a toata cheltuiala Curtii”, a oaspetilor si a ospetelor si “toate castigurile tarii”;

Marele stolnic – administra camarile, gradinile si pescariile domnului; pregatea si gusta bucatele ce se serveau la masa domnului;

Marele comis era “ispravnic pe povodnici si pre toti caii domnesti”;

Marele medelnicer, “de obiceiu imbracat in haina domneasca, vorbitoriu la masa domnului la zile mari” si cel care “taie fripturile ce se aduc la masa”;

Marele clucer, era “ispravnic pre beciurile domnesti, pre unt si pre miere si pre colaci, adica poclane, si vin de la orase la Nasterea lui Hristos”;

Marele sluger – “ispravnic pre toate obroacele ce se dau la cuhnele domnesti si la slujitorii Curtii si la ospeti ce vin in tara”;

Marele “jigniceriu, ispravnic pre toate obroacele de paine ce se dau la Curtea domnului si la slujitorii Curtii si la ospeti ce vin in tara”;

Marele vames era “cel ce tine scalile tarii la vamesie” si duce “dulceti si cofeturi la masa domnului la zile mari si ispravnic peste negutatori”;



Marele setrar era conducator, ispravnic “pre corturile domnesti si-n osti si-ntr-alte cali si purtatoriu de grija al tunurilor”;

Marele user – era “purtatoriu de grija al tuturor salilor si talmaci strainilor la giudete”;

Marele armas “ispravnic si purtator de grija pentru toti acei ce fac rau si cad la inchisoarea tarii, la temnita” si cel ce era, totodata “pedepsitoriu tuturor si cei giudecati de moarte” care erau “dati pe mana lui, sa-i omoare”; el mai era poreclit si “gade”, calau;

Aga “ispravnic pre darabani si pre targ, pre Iasi, giudetiu”;

Logofatul al II-lea;

Postelnicul al II-lea;

Logofatul al III-lea;

Postelnicul al III-lea si “cati va voi domnul sa faca”;

Spatarul al II-lea si al III-lea;

Paharnicul al II-lea si

Paharnicul al III-lea.

In Cronica moldo-polona, al carei text dateaza de la inceputul sec. al XVI-lea, gasim o insiruire a “dregatorilor voivodului moldovenesc” in urmatoarea ordine, cu comentarii laconice, dupa cum urmeaza: Hatman; Vornicul Tarii de Jos; Vornicul Tarii de Sus; Vornicul ce face pe langa domn si slujba de maresal; Logofeti trei ca la noi (la polonezi), la cancelarii; Vistiernici trei ca la noi; Stolnici trei; Paharnici trei; Diaci mai mari, ce sunt peste scriitori, trei;Usieri, ce sunt mai mari peste ceilalti usieri, trei, cam ca la noi “komarnicy”

Peste curteni, care sunt ca la noi “dwarzane” sunt trei mai mari

Comisi, adica “koninsz”, trei

Bucatari sau “sokarzy”, trei

Peste armasi, adica calai, sunt trei mai mari

Aprozi pe langa domn, in odaia lui, trei

Pitari, care ingrijesc de paine, trei



Pivniceri, trei

Spatari, sau dupa noi, “miecznicy”, trei.

Autorul acestei cronici – un polonez – care voia sa faca mereu comparatia cu situatia existenta la acea data in tara vecina, Polonia, insiruie, asadar, pentru inceputul secolului al XVI-lea (el era, posibil, mercenar in oastea lui Stefan cel Mare), un numar de 46 de dregatori, socotindu-i si pe cei care sunt cate trei.

Cu foarte mici deosebiri, in Tara Romaneasca gasim, pentru sec. XIV-XVI, aceiasi dregatori ca si in Moldova. In ordinea cronologica a aparitiei lor in documente, acestia sunt: vornic, ban (care administra Oltenia si era, de obicei, cel mai important dregator, dupa domnitor), vistiernic, stolnic, paharnic, pitar, pivnicer, logofat, spatar, comis, postelnic sau stratornic, clucer, medelnicer, armas, portar etc. In memoriile sale, Sivori ne relateaza, comentand realitatile istorice dintre anii 1583-1585 din vremea lui Petru Cercel, ca “Principele tine in fiecare zi judecata si primeste pe toti in foarte buna randuiala. Si repede ce ispraveste pricinile, atat civile, cat si criminale, nefiind alta lege decat vointa domnului, care se conduce dupa vechile obiceiuri ale tarii, din care ia cele mai multe pilde cu sfatul a doisprezece boieri de frunte, care stau la scaunul de judecata cu alteta sa, nu pentru a da vot, ci doar pentru a-si spune parerea”.

Pe langa Sfatul domnesc, ca organism permanent in subordinea domnului, atunci cand tarile se confruntau cu probleme mai complicate – declararea unui razboi, incheierea pacii, incheierea unor tratate cu alte state, mazilirea unui domn de catre Poarta – mai erau convocate, periodic, marile adunari ale Moldovei si Tarii Romanesti, sfaturile mari de obste , ceea ce corespundea cu Congregatiile in Transilvania.

Astfel, in 1538, cand, simultan, turcii, tatarii si polonii au invadat Moldova, alungandu-l din scaun pe Petru Rares, scrie Grigore Ureche, cronicarul, ca: “Pradand si stropsand Tara Moldoviei imparatul Suleiman si fiind tara bejenita spre munti, stransu-s-au vladicii si boierii tarii la sat la Badeuti de s-au sfatuit cu totii ce vor face de acea nevoie, ce le venisera asupra”. Tot astfel, la 1550, domnul Moldovei, Ilias Rares “adunand pe toti boierii de curte si de tara si intreg sfatul boieresc in gradina de la Husi, le vorbi multe cuvinte inselatoare, cand cu lingusiri si laude, cand cu amenintari si infricosari” . ”si s-au jurat inaintea poporului intreg, ca se tine de legea crestineasca si ca n-are de gand sa se turceasca”.

La 1600, dupa ce ajunse in Moldova, Mihai Viteazul aduna si el pe reprezentantii tuturor starilor: “atuncea toti boierii si batranii Moldovei poftira de la Mihai Voda sa le dea domn pe fiul sau, Nicolae Voda si el fagadui asa”.

Pentru ca tara sa poata fi condusa si controlata sub raport fiscal, militar, judecatoresc de catre puterea centrala, prin dregatori numiti de catre aceasta, intreg teritoriul era impartit in mari subdiviziuni administrative, tinuturi in Moldova, judete in Tara Romaneasca. In ambele tari au existat si diviziuni administrativ-teritoriale mari – Oltenia, in Tara Romaneasca, al carei conducator, banul, cu resedinta la Craiova si care dispunea de o anumita autonomie. In Moldova, teritoriul era impartit in doua mari diviziuni, Tara de Jos, condusa de un mare vornic, care isi avea sediul la Barlad, cuprinzand 12 din cele 24 de tinuturi; partea de nord, Tara de Sus, era formata din 12 tinuturi si marele vornic al acesteia isi avea resedinta la Dorohoi.

Cele 24 de tinuturi ale Moldovei intregi erau: Barlad, Tecuci, Tigheci, Lapusna, Vaslui, Orhei, Soroca, Hotin, Cernauti, Suceava, Dorohoi, Harlau, Carligatura, Iasi, Falcin, Covurlui, Horinca, Putna, Adjud, Tutova, Trotus, Bacau, Roman si Neamt.

De asemenea, Tara Romaneasca avea 24 de judete: Jales, Durostor, Valcea, Motru, Sacuieni, Balta, Teleorman, Ialomita, Buzau, Ramnic, Braila, Ilfov, Prahova, Mehedinti, Jiul de Sus, Paduret, Vlasca, Gilotru, Arges, Dambovita, Olt, Jiul de Jos, Muscel, Dolj.

Conducatorii judetelor si tinuturilor – judeti, sudeti, parcalabi, vornici sau starosti – aveau atributii administrative, fiscale, judecatoresti, militare si aveau in subordinea lor dregatori locali, vatafi, birari, globnici. Conducatorii cetatilor se numeau parcalabi – documentele mentionand, de pilda, parcalabi de Hotin, Suceava, Neamt, Cetatea Alba, Chilia, Soroca etc. Mircea cel Batran, de pilda, daruind manastirii Cozia baltile de la Dunare, emitea la 1406 un act de cancelarie in care se scria in final: “porunceste domnia mea tuturor dregatorilor domniei mele si catre chefalia – sau parcalabul – din Darstor, oricine va fi, judetelor si globnicilor, toti, sa se fereasca de baltile manastiresti”. Tot astfel, Stefan cel Mare, incheind la 1499 un tratat cu regele Poloniei, Ioan Albut, hotara ca “trebile si nedreptatile de la hotare, din amandoua partile, noi le vom lasa pe seama starostilor de Hotin si Cernauti”. Dregatoriile de tinuturi si judete purtand, uneori, nume diferite – parcalabi, sudeti, judeti, chefalie (pentru Dobrogea), vornici, starosti – dar avand aceleasi prerogative administrative, fiscale, militare, judecatoresti, oresele erau conduse in Moldova de 1 soltuz si 12 pargari, iar in Muntenia de 1 judet si 12 pargari. Alexandrel-Voda din Moldova, de pilda, intr-un hrisov din 26 ianuarie 1453 scria: “am dat cu voia soltuzului si pargarilor de la Baia sa aiba manastirea Probota din morile lor, in fiecare an, cate 12 coloade de malt si 4 coloade de grau” (coloade – unitati de masura). Tot astfel, in Tara Romaneasca, intr-un hrisov de cancelarie din 1512, se scria: “Toma Judetul si cei 12 pargari din Targoviste intaresc lui Radu postelnic casa cu loc si pivnita”.

Uneori, alaturi de acesti dregatori permanenti, soltuzul si judetul si cei 12 pargari apare si “un sfat al batranilor”, precum si “o adunare populara” ca organe periodice ale comunitatilor urbane. In orase mai sunt prezenti si dregatori ai aparatului admninistrativ domnesc – vornici, pristavi, starosti, vames, cu atributii fiscale, politienesti, juridice, vamale.

Satele, fie ele formate din tarani liberi, mosneni sau razesi, fie aservite domnului, manastirilor sau boierilor – aveau in fruntea lor cnezi, vatamani sau juzi, care cumulau atributii administrative, fiscale, juridice. Astfel, Alexandrul cel Bun, bunaoara, in 1423, dand un hrisov prin care solutiona un litigiu de proprietate, preciza ca hotararea sa a fost citita “in fata vatamanului Veriga, care s-a parat cu fiii lui Rotampan pentru hotar”. Acelasi domn, daruind patru sate unui mester zugrav, intr-un hrisov din 30 ianuarie 1425 precizeaza cine sunt judetii satelor respective. Domnul Tarii Romanesti, Radu cel Mare, scutind de toate dajdiile si slujbele trei sate ale Manastirii Dealu, scrie intr-un hrisov din 9 ianuarie 1498, ca locuitorii din cele trei sate “sa fie slobozi de toate slujbele si dajdiile mari si mici, iar cnezii sa nu cuteze sa-i opreasca” pe oamenii manastirii sa stranga si aceste obligatii.Ca si in cazul oraselor apare, uneori, alaturi de acesti juzi, jupani sau cnezi si acele organe colective ale comunitatii rurale, persistente din cadrul obstiilot satesti: astfel, intr-un hrisov din 6 august 1592 dat de cancelaria Tarii Romanesti pentru o vanzare de lot funciar, intre doi locuitori din satul Rusetul de Jos, se scrie ca martor al acestei vanzari au fost “Nan, judele si multi oameni buni si batrani”.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }