QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Dinamica relatiei personalitate-personaj intre aparare si adaptare








Dinamica relatiei personalitate-personaj intre aparare si adaptare

1. Dimensiunea intrapsihica a mecanismelor de aparare

1.1 Mecanismele de aparare ale Eului

Anna Freud defineste mecanismele de aparare ca forme de aparare ale Eului impotriva pulsiunilor instinctuale si a afectelor legate de aceste pulsiuni. Autoarea subliniaza ca operatiile defensive sunt activitati inconstiente ale Eului, iar activarea lor se produce in mod involuntar. Mecanismele de aparare sunt dirijate, in principal, impotriva pulsiunilor si reprezentarilor, precum si a afectelor atasate acestor reprezentari. La inceput, studiul mecanismelor defensive a fost strans legat de patologie. In teoria freudiana, mecanismele de aparare sunt raspunzatoare de formarea simptomelor, orice simptom fiind produsul unui conflict si constituind o formatiune de compromis intre pulsiune si defensa. „Eul utilizeaza un proces determinat, invariabil, impotriva acestor exigente instinctuale specifice […]. Se stie ca anumite nevroze sunt in stransa legatura cu anumite tipuri de defensa ;  astfel, isteria este asociata cu refularea, nevroza obsesionala este in relatie cu izolarea si anularea retroactiva” (A. Freud, 1936).    




DSM-III-R (Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders - Revised, 1987/ 1989), defineste mecanismele de aparare ca fiind ansamblul de sentimente, ganduri sau comportamente relativ involuntare, ce apar ca raspunsuri la perceperea unui pericol. Aceste mecanisme au ca scop sa mascheze sau sa atenueze conflictele sau factorii de stres care genereaza anxietatea. In DSM-IV-R (1994/ 1996), mecanismele de aparare sau stilurile de coping sunt definite ca: acele procese psihologice automate care protejeaza individul de anxietate sau de factorii de stres (interni sau externi). Autorii subliniaza ca subiectii nu constientizeaza existenta acestor mecanisme atunci cand opereaza cu ele. O definitie interesanta ii apartine lui Plutchik (1995), care considera ca termenul „aparare” se refera la un proces inconstient destinat sa disimuleze, sa evite sau sa modifice, amenintari, conflicte sau pericole. in opinia lui S. Ionescu (Ionescu et al., 2002, pp. 35), mecanismele de aparare sunt: „procese psihice inconstiente care vizeaza reducerea sau anularea efectelor neplacute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea interna/ externa si ale caror manifestari – comportamente, idei sau afecte – pot fi constiente sau inconstiente”.

Scopul mecanismelor de aparare vizeaza reducerea sau suprimarea oricarei modificari ce ar putea afecta integritatea, consistenta si coerenta personalitatii; in plus, finalitatea defensiva se refera si la aspectele intrapsihice, mai precis la reducerea conflictualitatii intrapsihice sau la diminuarea angoasei generate de conflictele interne produse de exigentele instinctuale, de legile morale si sociale. Mecanismele de aparare pot fi clasificate in: mature; nevrotice si imature.

1.2 Introducere in procesele de coping

Incepand cu DSM-IV (1994), se constata ca definitia data mecanismelor de aparare, stabileste o relatie de echivalenta intre acestea si „stilurile de coping”. Conceput ca o trasatura stabila de personalitate sau ca un raspuns la anumite situatii specifice stresante, coping-ul este studiat dintr-o perspectiva integrativa, care tine cont deopotriva de abordarea de tip context, cat si de abordarea de tip situatie (Holahan et al., 1996).

Coping-ul reprezinta un nou mod de a descrie comportamentul, si mai precis procesele cognitive aflate in spatele mijloacelor utilizate de un individ, pentru a face fata unor situatii dificile (H. Chabrol & S. Callahan, 2004, pp. 2-3). In general conceptualizarea coping-ului poate fi divizata in functie de doua abordari majore, care se refera la dispozitie si la situatie. Aceste abordari au fost influentate de psihanaliza si de psihologia personalitatii si se fundamenteaza pe notiunea de proces dinamic care se modifica in functie de solicitarile mediului. In cele doua abordari, coping-ul este evaluat mai curand prin trasaturi individuale, decat in functie de organizarea de ansamblu a personalitatii. In abordarea de tip dispozitie, coping-ul este influentat in special, de un evantai de factori individuali de personalitate. In abordarea de tip situatie, factorii legati de context au repercusiuni mai importante asupra coping-ului. Conceptualizarea coping-ului din perspectiva abordarii bazate pe dispozitii este indestructibil legata de notiunea de personalitate. De fapt, conceptualizarea in functie de dispozitie pune in evidenta importanta persoanei, temperamentul sau, ideile, aspiratiile si motivatiile sale, intr-un cuvant personalitatea sa. Aceasta abordare explica de ce variabilele de personalitate influenteaza in mare masura coping-ul.

Atat coping-ul, cat si mecanismele de aparare servesc adaptarii globale a individului, fiind functie a tipului de personalitate. intre comportamentul defensiv si coping se presupune ca exista un continuum. Dupa cum sugereaza Lazarus (1990), este de la sine inteles, pe de o parte, ca reactiile la situatiile stresante sunt adesea in relatie cu emotiile subiectului, orientate in special spre reducerea anxietatii. Pe de alta parte reactiile si situatiile pot fi reprezentate pe un continuum, dupa cum arata Costa et al. (1995).



1.3 Relatia dintre mecanismele de aparare si procesele de coping

Mecanismele defensive si coping-ul sunt doi termeni care descriu raspunsurile inconstiente si constiente ale Eului in fata unor pericole interne si externe. Datorita clivajului existent in stiintele umane, cele doua concepte s-au dezvoltat in paralel. Acesta este motivul pentru care, inainte de a fi fost recunoscuta complementaritatea lor, cele doua concepte au fost puse in relatie de opozitie. Definitiile comune ale mecanismelor de aparare si ale coping-ului subliniaza doua diferente principale. Mecanismele de aparare sunt inconstiente si involuntare. Procesele de coping sunt constiente si voluntare, intentionale. La origine cele doua concepte erau in stransa conexiune, coping-ul fiind conceput ca un corelat observabil al actiunii mecanismelor de aparare. Cercetarile asupra comportamentelor observabile au dobandit apoi un caracter autonom, astfel incat actualmente, se poate constata ca mecanismele de aparare si coping-ul sunt studiate din perspective teoretice independente, care au foarte putine puncte comune.

Pozitia clasica este de a opune mecanismele de aparare, considerate inconstiente, involuntare, relativ rigide, orientate spre conflicte interne si avand un caracter psihopatologic, proceselor de coping, considerate ca fiind constiente, voluntare, flexibile, comportamentale, orientate spre adaptarea pozitiva la realitatea externa si direct responsabile de sanatatea mintala si starea de confort psihic.

Doua sunt elementele principale care tind sa apropie cele doua concepte aparent opuse. In primul rand, intai cercetarile empirice, reflectiile teoretice si practicile terapeutice pe care le implica se refera la aceeasi viziune dinamica a functionarii psihice. In al doilea rand, functiile de defensa si de coping se suprapun partial : mecanismele de defensa pot fi directionate spre realitatea externa, in timp ce procesele de coping pot servi la gestionarea problemelor interne si a conflictelor emotionale. Se poate afirma deci ca, mecanismele de defensa si procesele de coping au si un caracter complementar. Ele coexista in fiecare individ si pot oferi unele raspunsuri ce ajuta la intelegerea functionarii psihice in registrul normal-patologic. In consecinta este inutila analiza lor prin punerea in opozitie conform abordarii psihanalitice a mecanismelor de aparare si, respectiv, a abordarii cognitiv-comportamentale a proceselor de coping. De aici rezulta necesitatea asocierii si intelegerii integrative a mecanismelor de aparare si a proceselor de coping. Evolutia conceptelor de mecanisme de aparare si de coping a condus la convergenta lor, sugerand mai curand o suprapunere partiala, decat divergenta si opozitie. convergenta mecanismelor de aparare si a proceselor de coping a fost, de asemenea, pusa in evidenta, gratie functiei lor adaptative.

Dintre mecanismele de aparare am insistat numai asupra celor care au avut relevanta in raport cu obiectivele studiului nostru, si anume: a. distorsiunea imaginii de sine; b. defensele narcisice; c. formatiunea reactionala; d. identificarea; e. introiectia; f. clivajul si disocierea.

2. Forme socializate ale mecanismelor de aparare

2.1 Mecanismele de aparare sociale

Pe langa mecanismele de aparare calificate drept psihice, intrapsihice, interne sau individuale, unii autori considera ca exista si alte tipuri de aparari. A. Mucchielli (1981) compara mecanismele de aparare ale Eului cu mecanismele de aparare sociala si incearca sa elaboreze o tipologie a relatiilor dintre ele. El aduce in atentie existenta „unor forme specializate ale apararilor interne, rezultate din combinarea diverselor tipuri de aparari, care se ivesc in aceeasi perioada la un numar mare de indivizi, dobandind astfel un caracter socializat”. Odata cu cresterea numarului studiilor consacrate interactiunilor sociale si concentrarea cercetarilor asupra problemelor de identitate (etnica, nationala, sociala), a fost pus in evidenta un alt tip de mecanism de aparare, si anume : defensele sociale. Reactiile de defensa sociala apar atunci cand mediul social ameninta integritatea fizica si/ sau valoarea sociala a individului, au ca scop neutralizarea pericolelor externe si tind sa conserve integritatea si valoarea sociala a Eului.




Mecanismele de aparare sociale se refera la Eul social, definit prin urmatoarele trei dimensiuni : 1. partea sa comunitar–participativa; 2. partea sa de prezentare catre celalalt, adica fatada sau masca si; 3. partea sa de definire prin celalalt. Apararile sociale pot fi clasificate in trei categorii (A. Mucchielli, 1981) : 1° tinerile la distanta (atacuri; intimidari; evitari); 2° imobilizarile (simulari, cum ar fi simularea sau minciuna in scop de aparare; blocajele de tipul inhibitiei; reactii ca autodiminuarea); 3° apropierile (supunerea; justificarea sau seductia). Mecanismele de aparare sociale includ: mecanismele de aparare interpersonale („Self-sistemul” - H. S. Sullivan) si mecanisme de aparare ale Eului, in grup, cum ar fi: aliantele inconstiente, functiile metadefensive sau „co-sinele”.

2.2 Mecanismele de aparare transpersonale

defensele transpersonale sunt in serviciul nevoilor Eului, dar folosesc toata gama influentelor si conduitelor umane, permitand Eului sa se protejeaze, prin manipularea relatiilor cu lumea externa. Defensele de acest tip trimit, fara indoiala, la limita mecanismelor de expansiune a Eului. Din categoria mecanismelor de aparare transpersonale fac parte: maladia mintala ca in calitate de defensa (vezi „atitudinile nevrotice” - K. Horney ; „inducerea bolii mentale la celalalt” - R. D. Laing; functia defensiva a caracterului – W. Reich).

***

Un numar mare de fenomene interindividuale si de grup, pot fi analizate in termeni de reactii de aparare, cu atat mai mult cu cat, pe de o parte mecanismele de aparare individuale pot sa actioneze combinat cu mecanismele de aparare sociale, iar pe de alta parte exacerbarea problemelor interindividuale si interculturale contribuie la stabilirea unei distinctii mai nete intre Eul individual si Eul social. Eul social este determinat sa-si apere identitatea sociala tocmai prin intermediul mecanismelor de defensa sociala, pe care cercetatorii le-au propus dupa modelul mecanismelor de aparare interna a Eului si cel al mecanismelor de aparare transpersonala. Prin punctul de vedere pe care-l propune asupra fenomenelor sociale, considerarea problemelor si sentimentelor de securitate-insecuritate si de valorizare-devalorizare, dar si prin clarificarile cu privire la procesele psihologice care le sustin, teoria mecanismelor de aparare contribuie intr-o masura considerabila, la rezolvarea unor probleme contemporane.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat