Evenimente traumatizante familiale

Evenimente traumatizante familiale

Abuzul fizic, emotional si sexual

Cel mai des, termenul de "abuz" se foloseste in limbajul juridic, dar el apare frecvent si in limbajul psihologic. Dictionarul explicativ al limbii romane incearca sa ne lamureasca afirmand ca abuzul este o "incalcare a legalitatii" sau "intrebuintarea fara masura a unui lucru", dar putem sa intelegem acest termen nuantat atunci cand ne referim la cele trei mari tipuri de abuzuri de care se ocupa psihologii si mai ales psihoterapeutii - abuzul fizic, abuzul emotional si abuzul sexual.

In primul rand, cel mai usor de identificat si de analizat este abuzul fizic. Vorbim de o persoana, fie adult, fie copil, ca este victima unui abuz fizic, daca acea persoana sufera o durere fizica (insotita de cele mai multe ori si de suferinta emotionala) in urma unor actiuni provocatoare de rani fizice cum ar fi: bataile, trasul de par, arderea pielii cu tigara sau legatul de maini etc. Desigur, putem recunoaste aici unele masuri asa-zis "educative" aplicate de parintii mult prea zelosi in a indrepta comportamentul minorilor sau chiar al adultilor "cazuti in greseala". Nu inseamna ca a da o palma peste fund copilului neastamparat constituie un abuz fizic la adresa lui, ci daca aceste palme se inmultesc, devin tot mai frecvente, puternice sau vizeaza si alte parti ale corpului (care evident sunt mult mai sensibile la atingere) si lasa urme ca celebrele vanatai, rani sau chiar, mai grav, mutilari ale corpului victimei se ajunge la situatia de abuz. Tot in categoria abuzului fizic pot intra suprasolicitarea scolara si exploatarea prin munca.

Lucrurile nu sunt la fel de clare in situatia abuzului emotional. De data aceasta, abuzul este mult mai subtil si vizeaza sentimentele si personalitatea victimei. Este vorba despre comportamente mult mai greu de evidentiat, deoarece nu lasa nici o urma fizica - brutalitati bine controlate, comportamente sadice, manifestari de respingere, neglijenta, exigente disproportionate fata de varsta copilului. Abuzul emotional consta in a provoca in persoana cu care suntem in relatie sentimente puternice de teama, nesiguranta, vinovatie, neliniste, rusine, umilinta, inutilitate, incapacitate, furie etc. Pe scurt, inseamna ca victima sa traiasca mult timp sub actiunea unor emotii negative, care au efecte puternic destructive asupra personalitatii ei. Formele sub care apare cel mai des abuzul emotional este critica, autoritatea, amenintarea, neincrederea, respingerea, neglijenta. O persoana excesiv de critica, sau una care nu accepta alte pareri sau care manifesta mai mereu o atitudine de neincredere da nastere in cel cu care este in relatie la coplesitoare sentimente de inferioritate, ceea ce blocheaza manifestarea abilitatilor persoanei care ar putea duce la a se dezvolta liber si armonios. Replici ca "Doamne, cat de neindemanatic poti sa fii!", "Nu-i, draga, facultatea de nasul tau", sau "N-am vazut copil mai neastamparat/prost/tampit etc. in viata mea!" sau "Niciodata nu faci si tu o treaba ca lumea!" submineaza increderea in sine a copilului sau partenerului care crede, sau ajunge sa creada, ca asa este el. Copilul, in special, nu poate face diferenta intre cum este el, cum poate fi el si cum este perceput de parinte (sau invatator, profesor etc.). In felul acesta, el va deveni incapabil sa isi formeze o identitate de sine care sa il ajute sa razbata in viata deoarece nu va avea suficienta incredere, putere de a lupta, capacitate de a se autoafirma astfel incat sa se respecte si pe sine si pe altii. Va avea multe sanse de a deveni fie prea obedient, supus in permanenta dorintelor celorlalti (pentru el fiind adevarate legi), fie rebel, agresiv, mereu impotriva tuturor celor ce incearca sa ii impuna anumite norme sau reguli, inclusiv impotriva sa.

Foarte des critca determina in persoana care o primeste sentimentul ca nu este acceptata asa cum este. Acest lucru este foarte aproape de respingere. Dar uneori se ajunge chiar pana la a respinge propriul copil sau partener, cu replici de genul: "Mai bine nu te aveam/ai muri ca sa scap de tine", "De cand te-am nascut, ne-ai adus numai probleme", "Tu ai stricat echilibrul familiei noastre", "Mai bine te avortam/nu te adoptam", "Acum inteleg de ce te-a parasit fostul partener/mama ta".

Neglijenta presupune a ignora necesitatile de zi cu zi ale persoanei (de regula ale copiilor); ea poate fi mai degraba fizica ccea ce inseamna a nu-l hrani, spala, a-l priva de somn sau de libertate, sau mai degraba emotionala: a nu-i vorbi, a nu-i oferi atentie si dragoste, a priva copilul de posibilitatea de a se juca de a explora lumea etc. Dar ele de regula se combina, pentru ca neglijenta fizica duce automat si la un grad de neglijare emotionala, tinand cont ca atingerea este calea prin care se manifesta grija, dragostea, tandretea.

In cazul abuzului sexual, lucrurile se complica; avem de a face aici cu agresarea celei mai intime partii a persoanei, adica a zonelor sale genitale, anale sau orale, fara acordul prealabil al persoanei, in scopul obtinerii placerii, sexuale sau de alta natura. Nu trebuie neaparat sa fie vorba de un viol; acesta este doar un tip, foarte grav, de abuz sexual. Tot in categoria abuzurilor sexuale intra si asa numitele "jocurile sexuale" (atingerea in scopul satisfacerii curiozitatii sau al obtinerii placerii a zonelor sexuale - sani, vulva, penis) care se practica uneori intre copii, sau intre un adult si copii. Unele pot fi inocente, dar atunci cand se forteaza, cand se trece peste refuzul persoanei de a participa sau cand se apeleaza la mijloace de pedepsire daca nu se participa la astfel de jocuri, putem vorbi de prezenta unui abuz sexual.

Printre cele mai grave forme de abuz sexual se afla fortarea persoanei de a participa la activitati cu caracter sexual, cum ar fi pornografie, sex in grup, prostitutie.

Cel mai grav tip de abuz sexual care poate apare in cadrul familiei este incestul, adica practicarea de relatii sexuale intre membrii unei familii. Si incestul imbraca mai multe forme, in functie de ce relatie de rudenie exista intre membrii implicati in relatiile sexuale: tata-fiica, mama-fiu, bunica-nepot, var-verisoara, etc. Cel mai des intalnit este incestul tata-fiica. Ar parea ca incestul se intalneste doar in mediile sociale caracterizate prin educatie deficitara, imoralitate, conditii socio-culturale defavorizate, dar lucrurile nu stau asa. El apare in toate tipurile de medii si sub diverse aspecte (tipuri de relatii sexuale).

Centrul National pentru Abuz si Neglijarea Copilului din SUA defineste abuzul sexual ca reprezentand contacte si interactiuni intre un copil si o persoana adulta, in care copilul este folosit pentru stimularea sexuala a acelui adult sau a altei persoane. Abuzul sexual poate fi comis si de o persoana sub varsta de 18 ani, daca acea persoana este, fie semnificativ mai mare decat victima (cu cel putin 5 ani), fie intr-o pozitie care-i ofera putere si control asupra copilului.

Evident, abuzul sexual se asociaza foarte frecvent cu abuzul emotional si fizic.

Abuzul sexual lasa urme adanci in personalitatea victimei, deoarece se asociaza cu profunde sentimente de neputinta (de a face fata situatiei), de vinovatie (ca nu a fost in stare sa refuze sau sa fuga etc.), de murdarie, de respingere a propriei persoane si mai ales a corpului, de teama, mai ales ca abuzatorii stiu foarte bine sa induca in mod voit aceste stari. Deseori apar ganduri si tentative de sinucidere cu scopul de a scapa de durerea psihica pricinuita si de povara secretului - cele mai multe victime tin ascuns acest fapt de teama ca nu vor fi crezute, ca vor fi stigmatizate sau mai rau acuzate ca ele au provocat in vreun fel actul respectiv. Alteori, efectele sunt atat de profunde si stabilizate in personalitatea victimelor incat ele ajung "victime perpetue" sau agresori.

Desi exista mitul conform abuzatorii sunt persoane straine, studiile arata ca persoanele care abuzeaza sunt de cele mai multe ori persoane din apropierea victimei, persoane pe care victima le cunoaste si chiar le investeste cu un anumit grad de incredere. Daca in cazul abuzului fizic si al celui sexual abuzatorul este de cele mai multe ori constient de ceea ce face, in cazul abuzului emotional uneori persoana abuziva nu este constienta de efectele actelor sale. Astfel, persoane care au fost la randul lor abuzate devin abuzatori cu scopul de se simti puternici, in control, de a se razbuna intr-un fel. Din practica noastra si din literatura de specialitate aflam ca cel mai des astfel de persoane sunt: parintii, rudele apropiate, concubinii, cadrele didactice, medicii, preotii, prietenii, sefii.

Nu doar barbatii sunt cei care abuzeaza, desi numarul lor este semnificativ mai crescut datorita fiziologiei si educatiei care a existat multa vreme, dar frecvent apar femei care sunt experte in abuz emotional sau femei implicate in abuzul sexual. Varsta nu are nici o importanta, abuzatorii putand fi de varste foarte diferite.

Toate aceste forme de abuz se regasesc in denumirea generica de maltratatre.

Delicventa unui membru

Delicventa unui membru este o situatie care apare de cele mai multe ori in urma unor acte agresive sau contrare legii. Este o situatie de patologie grava familiala. De aceea, ea este inca si mai dureroasa pentru ceilalti membrii ai familiei, deoarece, pe langa modelul ineficient de educatie pe care il prezinta membrul delicvent, deseori se produce si pierderea acestui membru prin detentia care urmeaza actelor sale. Copiii parintilor delicventi au deseori sentimente de jena sociala, de inferioritate, anxietate crescuta, dificultati de adaptare scolara si sociala, labilitate si regresie emotionala, fragilitate morala, tendinte exagerate spre izolare sociala sau violenta etc. Unul dintre cele mai grave efecte familiale a acestui eveniment este perpetuarea modelului agresiv sau ilegal de comportament.

Separarea membrilor prin parasire sau divort

Separarea de partener sau de familie este o situatie din ce in ce mai des intalnita in societatea noastra. Desi pare a se banaliza prin frecventa de care da dovada, parasirea, fie ca este legala sau legala, prin divort, antreneaza o multime de efecte psihologice negative asupra membrilor familie si asupra familiei care mai ramane un urma acestui eveniment.

Lisa Parkinson (1993) definea divortul ca "un complex psihosocial in aceeasi masura in care este un proces juridic". Ea identifica sase dimensiuni ale experientei de divort: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si psihologica. Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu probleme din toate aceste domenii in acelasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repede dintr-un domeniu in altul. Unele cupluri nu pot sa-si ofere unul altuia intimitatea si distanta de care amandoi au nevoie in momente diferite si grade diferite. Aceste probleme pot conduce la o instrainare permanenta. Iar instrainarea poate merge pana la instrainarea de sine insusi. Incapacitatea de a tolera schimbarea si dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divort emotional, fie ca este sau nu insotit de un divort legal.

Conflictul cu privire la terminarea casniciei este asociat cu dispute cu privire la alte probleme si cu o proasta adaptare post divort. Un indicator foarte des citat al unui divort dificil, si poate singurul, este nerabdarea unuia dintre soti de a termina casnicia cuplata cu lipsa de dorinta a celuilalt. Negarea faptului ca si casnicia este terminata, adesea contribuie la mentinerea conflictului de vreme ce chiar si o lupta apriga este preferabila variantei de a lasa partenerul sa plece. Cel care pleaca, la randul sau, se poate comporta contradictoriu, in modalitati care sugereaza ca are unele dubii cu privire la terminarea definitiva a relatiei. Aceasta ambivalenta, poate cuprinde nu numai cuplul care divorteaza, dar de asemenea copiii, noii parteneri etc.

Partenerii la care persista suferinta provocata de pierderea partenerului au deseori dificultati in implicarea in relatii si activitati, fie ele noi sau obisnuite. De multe ori ei trebuie sa invete sa se descurce fara a mai depinde de altcineva, ceea ce este foarte greu, daca nu chiar imposibil pentru cei care nu au cunoscut un alt model de trai. Acesta implica auto-cunoasterea si auto-valorizarea ca fiinta umana interdependenta care reuseste sa-si fie auto-suficienta cu sau fara ajutor de la prieteni sau rude. Pentru divortati, aceasta inseamna invatarea de a se descurca cu probleme practice de care pana atunci se ocupa fostul partener.

Barbatii divortati tind sa duca o viata mult mai haotica decat cei casatoriti, dormind mai putin si aprovizionandu-se cu dificultate.

Femeile divortate de asemenea sunt gata sa se simta dezorientate si multe cauta ajutor medical pentru fenomene de depresie si dificultati de somn si alimentatie, mai ales in primele faze ale separarii. Desi unii se pot agata cu nerabdare de independenta care le lipsise anterior, multi simt o frica profunda de a fi total singuri.

Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cu pierderea prin moarte. Exista multe similaritati in sentimentele divortatilor si vaduvilor desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie, va lasa pe unii divortati mai umiliti si cu mai multa amaraciune decat suporta in general vaduvii. Cei divortati tind adesea sa fie considerabil mai tineri decat vaduvii si deci cu o posibilitate mai mare sa se casatoreasca, dar neadaptarea este complicata in ambele situatii cand mentin sentimente puternice de manie, respingere sau vinovatie.

Divortul afecteaza foarte mult copii. In trecut, in societatile traditionale, exista tendinta de stigmatizare a copilului ai carui parinti sunt despartiti, ceea ce ducea la o suferinta acuta a acestora. In societatea moderna, urbana, acest aspect aproape ca nu mai conteaza, desi unii copii inca mai reactioneaza agresiv fata de copii din familiile "destramate". Desi divortul presupune desfintarea casatoriei, multi parteneri renunta in acelasi timp si la rolul lor de parinti. Este necesar pentru buna dezvoltare a copilului ca amandoi parintii sa fie implicati in mod egal in procesul educativ familial. Ei sunt, din acest punct de vedere dar si din cel al copilului, indispensabili evolutiei psihice a copiilor. De cele mai multe ori, copiii cu parinti divortati prezinta dificultati de adaptare scolara si sociala, labilitate si regresie emotionala, fragilitate morala, stari de anxietate, tendinte exagerate spre izolare sociala sau violenta etc.

Saracie, somaj

Acestea se afla pe lista factorilor stresori severi deoarece, de cele mai multe ori, ele se afla in afara controlului membrilor familiei, ei tinand mai mult de organizarea economica si sociala a societatii din care face parte familia respectiva. Ele ameninta chiar integritatea fizica a membrilor datorita lipsei de mancare, apa sau adapost si a mijloacelor financiare si materiale de a face rost de ele. Ei se asociaza cel mai frecvent cu bolile grave, astfel ca se creaza rapid un cerc vicios din care, o data prinsa, persoana nu mai poate iesi.

Acesti factori sunt cei mai des invocati ca fiind responsabili de situatia lor de catre majoritatea persoanelor aflate la marginea societatii, fie ca sunt delicventi, vagabonzi, copii ai strazii, persoane adulte fara adapost, cersetori etc.

Decesul unui membru

Dintre toate evenimentele cu care se confrunta omul de-a lungul vietii, moartea este unul dintre cele mai nedorite, inexplicabile, si terifiante. El nu produce doar teama profunda, ci o suferinta cu atat mai accentuata, cu cat persoana care decedeaza este mai semnificativa pentru cei ramasi. Cu toate acestea, moartea ne pune in fata o serie de intrebari, de provocari care ne forteaza sa modificam ceva in noi, sa schimbam si chiar sa ne dezvoltam. A pierde pe cineva sau ceva (nu doar prin deces) ne obliga sa ne raportam diferit la ceea ce ramane, sa schimbam prioritatile, sa ne continuam diferit viata, sa evoluam.

Elementele pe care le consideram a fi cele mai importante pentru analiza semnificatiei fenomenului mortii si pentru analiza reactiilor de doliu pe care le au indivizii si familiile sunt:

• Apartenenta religioasa - persoane apartinand diferitelor culte religioase vor avea atitudini si credinte diferite in fata fenomenului mortii, si deci si comportamente diferite, ceea ce inseamna ca pot integra experienta (in limbaj curent pot trece peste sau isi pot reveni) mai rapid sau mai lent. Aici un loc aparte il au ritualurile de trecere specifice fiecarui cult religios (slujbele religioase, ritualul inmormantarilor, al pomenilor, al rugaciunilor etc.).
• Tipul de cultura generala sau profesionala - vom observa, de exemplu, conceptii diferite despre fenomenul mortii la persoanele care detin informatii majoritare din domeniul medical (mai ales cele care lucreaza chiar cu persoane muribunde) fata de cele care cunosc mai multe din domeniul tehnic. Acest fapt se va reflecta cu siguranta in reactiile lor la pierderea unei persoane dragi.
• Nivelul de educatie - influenteaza si el semnificatia pe care persoana o acorda mortii, in stransa legatura cu tipul de cultura. De regula, in societatea noastra nu prea se vorbeste despre moarte, aceasta fiind oarecum negata, si deci nu se fac nici un fel de pregatiri pentru acest moment important al existentei umane. Totusi, exista comunitati unde, desi educatia se rezuma la cea oferita de familie si comunitate, se vorbeste mai mult despre acest fenomen si se construiesc atitudini specifice fata de el, cu rolul de a ajuta supravietuitorii sa isi continue viata. Moartea este vazuta ca un alt fenomen natural, ca si nasterea, de exemplu, si ca urmare sunt construite ritualuri specifice.

De asemenea, la acordarea unei semnificatii fenomenului mortii, dar si la efectele acesteia asupra membrilor familiei contribuie si contextul in care aceasta survine. Contextul va contine aproape intotdeauna diferite elemente care vor aminti de persoana disparuta si va constitui uneori un motiv pentru rudele sale de a nu reusi sa integreze experienta de pierdere. In felul acesta el ramane in trecut, fara posibilitatea de a se ancora in prezent. Am identificat cel putin 4 tipuri de contexte care pot influenta reactiile supravietuitorilor:

• Fizic - de ex. acasa, la munca, in vacanta;
• Temporal - de ex. dimineata, seara, noaptea
• Social - singur, in familie, cu prietenii
• Spiritual - de sarbatori (Craciun, Pasti, ziua de nastere/onomastica)

La fel de important in intelegerea familiilor indoliate este tipul mortii. Prin tipul mortii intelegem modalitatea prin care a survenit moartea membrului. In literatura de specialitate se gasesc din cand in cand niste incercari de a tipologiza pierderile sau decesele. Am incercat mai jos sa facem o sinteza, adaugand insa si credintele populare, care credem ca sunt la fel de importante in procesul terapeutic, deoarece oamenii vin la terapie cu propriile conceptii (sau teorii implicite) despre moarte si viata.

Identificarea acestor tipuri, care nu sunt neaparat independente unul de celalalt, ajuta la intelegerea reactiilor particulare pe care le prezinta supravietuitorii si la stabilirea unor ipoteze si la ghidarea procesului terapeutic prin efectele diferite pe care fiecare tip le poate avea asupra supravietuitorilor.

• asteptate vs. neasteptate - de ex. moartea unui parinte sau bunic ce sufera de o boala incurabila este o moarte asteptata, in timp ce moartea acestuia datorata unui accident, de circulatie, munca sau casnic, este una neasteptata;
• firesti vs. nefiresti - moartea este un fenomen firesc, care se intampla fara ca noi sa il putem impiedica, dar putem accepta mai usor acest aspect doar in cazul oamenilor in varsta; daca moare un copil, oamenii tind sa considere ca aceasta moarte este nefireasca, deoarece este contrara legilor firii;
• subite vs. lente - moartea subita apare, de regula in cazul unei persoane care a fost de curand diagnosticata cu o boala incurabila si la care procesul decurge extrem de rapid, in timp ce daca procesul decurge in timp, putem vorbi de morti lente, fapt ce permite o oarecare pregatire pentru momentul final;
• violente vs. neviolente - daca moartea survine in timpul unui accident sau persoana este victima unui homicid, se vorbeste de morti violente, iar in cazul unei morti care survine in timpul somnului putem vorbi de o moarte neviolenta. Homicidul si suicidul sunt tipuri de moarte violenta, neanticipata de cele mai multe ori si nefireasca. In aceste cazuri, trebuie avut in vedere ca reactiile supravietuitorilor vor fi o mixtura de PTSD (stres posttraumatic) si doliu, adica va fi vorba de un doliu complicat.
• bune vs. rele - in popor se vorbeste de morti bune, atunci cand ele nu implica suferinta muribundului sau cand persoana moare de batranete, in timp ce acele morti care sunt precedate de suferinta crescuta sunt catalogate drept rele;
• dorite vs. nedorite - exista cazuri cand moartea unui om aflat intr-o mare suferinta este dorita de cei din preajma sa pentru a curma suferinta tuturor celor implicati; se leaga mult si de controversatul subiect al eutanasiei. Totusi, trebuie avute in vedere aici sentimentele de culpa ce apar intotdeauna in astfel de situatii. De asemenea, acest sentiment este cu atat mai prezent atunci cand moartea este dorita, mai mult sau mai putin constient, si nu exista cel putin in prezent nici o conditie care sa duca la moartea celui in cauza; totusi daca moartea acestuia survine din cauze independente de cel care a dorit moartea, apare, de regula, un val imens de sentimente si ganduri de autoculpabilizare, mai ales in conditii de imaturitate emotionala cand reapare gandirea magica de tipul "eu am cauzat moartea pentru ca a fost un moment cand am dorit sa fie mort".

Evident, familiile vor fi mult mai afectate si membrii lor vor putea fi profund afectati daca moartea membrului de familie va fi violenta, sau neasteptata, sau nefireasca. Efectele negative cele mai puternice se inregistreaza, de regula, la decesul copiilor.

De asemenea, atunci cand o familie pierde un membru al sau, aceasta nu este singura pierdere. La ea se mai adauga si:

1. Pierderea viselor si sperantelor fata de acea persoana;
2. Pierderea unui statut (social/economic);
3. Pierderea caminului (sau a ideii de camin);
4. Pierderea suportului emotional din partea persoanei decedate;
5. Pierderea unei identitati familiale;
6. Pierderea suportului social (cercului de prieteni).

Literatura de specialitate ofera 5 stadii generale prin care o persoana sau o familie trece dupa pierderea unei persoane dragi/semnificative (cu mici diferente intre autori):

1. negare & izolare
2. furie
3. constructie & targuire
4. depresie
5. acceptare

Aceste stadii pot fi insa intalnite si in cazul familiilor. Ordinea lor nu este obligatorie, uneori persoana revine la stadiile anterioare, alteori sare peste unele. Ele sunt insa utile deoarece ajuta la identificare situatiei prezente in care se afla persoana sau familia.

Boala grava a unui membru

Acesta este un alt tip foarte serios de eveniment traumatizant prin care poate trece o familie, deoarece el produce mutatii profunde in structura familiei respective. De multe ori ceilalti membrii ai familiei isi organizeaza intreaga viata in jurul ingrijirii persoanei bolnave, fapt care determina pe langa avantajele si mentinerea unui echilibru familial si sentimente de frustrare, inutilitate, disperare, furie si chiar ura fata de propria persoana sau fata de bolnav. Acest lucru duce uneori la o atmosfera conflictuala, la esec personal, la destructurarea relatiilor sau sistemului familial.

Bolile care au poate cele mai puternice efecte negative asupra sistemului familial sunt cancerul, SIDA, handicapurile fizice si mentale severe, paraliziile, bolile psihice severe. Ele determina sau se asociaza foarte des cu celelalte evenimente traumatizante enumerate pana acum, datorita costurilor materiale si emotionale implicate.

In toate cazurile, evenimentele sau situatiile familiale mentionate mai sus determina initial asa-numitul stres posttraumatic. Daca ele persista, atunci putem, vorbi de constituirea unor traume, in adevaratul sens al cuvantului.

Pentru a defini trauma, avem in vedere cativa autori care consideram ca au contribuit la clarificarea termenului. Acestia sunt psihologii nemti Gottfried Fischer si Peter Riedesser si psihologul australian Francis Macnab.