SCOALA PARINTILOR

Motto:

"Parintii merita respect pentru devotamentul, ingeniozitatea si eforturile deosebite pe care le fac pentru a-si creste bine copiii. Stim cu rotii ce munca grea si obositoare este aceea de a creste un copil!"

Obiectivele modulului

La sfarsitul modulului cursantii vor fi in stare

Sa constientizeze importanta familiei in viata copiilor ce la nastere pana la maturitate;

Sa ofere parintilor informatii cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor de la 0-14 ani;

Sa respecte drepturile copilului in familie si in societate;

Sa militeze pentru inlaturarea violentei si a agresivitatii in familie si in scoala.

Competente specifice

Abilitati de comunicare cu copiii si cu parintii acestora;

Abilitati de prevenire si gestionarea conflictelor;

Capacitati de valorificare a informatiei primite, in randul parintilor si al copiilor;

Spirit de echipa si de modestie.

I. Caracteristici ale parintilor/familiei din care provin copiii cu varste de la 0-14 ani. Cateva motive intemeiate pentru a constitui o Europa cu si pentru copii.

Dimensiunea familiilor

Din studiile efectuate si informatiile culese s-a constatat ca, intr-o pondere de cel putin 90%, dimensiunea familiei este data de existenta copiilor si mai putin de prezenta unor membrii ai familiei largite precum bunici, sau alte rude.

In Romania, predomina familia nucleara si este mai putin frecventa familia multigenerationala.

Tipul familiei

Rezultatele arata ca 94% dintre copii traiesc in familii biparentale, cu parinti casatoriti sau aflati in uniuni consensuale.

Familii monoparentale sunt considerate acele familii care contin doar un singur parinte, acesta fiind celibatar, vaduv, divortat/ separat de celalalt parinte.

Din studiile efectuate, a reiesit ca procentul familiilor monoparentale este mai mare in mediul rural decat in mediul urban. Acestea contin, de regula, mama, deoarece tata este cel care pleaca sau paraseste familia.

In ceea ce priveste parintii casatoriti, ponderea acestora este mai mare decat a parintilor divortati sau uniunile consensuale.

Studiul a fost efectuat pe un esantion de 549 familii care au copii cu varste cuprinse intre 1-3 ani.

Prezenta parintilor in familie si fenomenul migratiei la munca

In ultima vreme se constata ca statutul civil al parintilor nu este un garant al prezentei acestora in familie alaturi de copii deoarece si in familia romaneasca asistam la fenomenul migratiei (parintilor) pentru munca atat in interiorul tarii cat si in afara ei.

Plecarea parintilor la munca face ca prezenta lor efectiva in familie sa fie doar de week-end, de vacanta sau chiar mai rara. In cazul mamelor s-a constatat ca prevalenta celor care lucreaza in strainatate este de 1,1% cea mai crescuta prevalenta s-a inregistrat in mediul rural la grupul de 1-3 ani (1,95%). In cazul tatilor ponderea celor care lucreaza in strainatate este mult mai mare, 3,8 % - 4% din mediul urban.

Varsta parintilor

Cele mai multe mame se incadreaza in grupa de varsta 25-29 ani. Ponderea mamelor tinere din segmentul ≤ 24 ani este mai mare in mediul rural decat in cel urban.

Aceste caracteristici ale structurii de varsta se mentin si in cazul tatilor. Se remarca faptul ca intre varsta mediana a mamelor si tatilor se mentine un decalaj de pana la 5 ani - tatii fiind cei cu mai multi ani. Aceasta diferenta este o caracteristica constanta modelului nuptial din Romania.

Nivelul de instruire

Nivelul de scolarizare cel mai frecvent intalnit este liceul(cel putin 29%). Se constata diferente privind scolarizarea mamelor si a tatilor in functie de mediul de rezidenta. Nivelele mai inalte de scolarizare, incepand cu liceul sunt caracteristice populatiilor urbane. Ponderea populatiei cu scolarizare, cel putin liceala este semnificativ mai mare in mediul urban, decat in rural, iar ponderea populatiei cu studii universitare este de 3 ori mai mare in mediul urban decat rural.

Etnia

Aceasta a fost consemnata pe baza declaratiilor. Pe ansamblu, intre 71,3 si 81% dintre parinti s-au declarat de etnie romana, intre 8 si 16,5% de etnie maghiara si intre 7,6 si 9,65 % de etnie rroma. Intre etnia mamei si a tatalui exista o puternica homogamie, remarcabila la fiecare etnie in parte, atat pe ansamblu cat si in urban si rural.

Ocupatia parintilor

In privinta ocupatiei se remarca faptul ca ponderea femeilor active se situeaza in jurul a 45%, iar a tatilor depaseste 80%. Exista diferente importante intre urban si rural, in special la mame. Ponderea femeilor active economic in urban este de aproximativ 60%, in timp ce in rural aceasta pondere se situeaza sub valoarea de 30%. Atat la mame cat si la tati, in urban si rural, statutul de salariat predomina la distanta orice alt statut ocupational aducator de venituri.

Nivelul socio-economic al parintilor

Pentru aprecierea starii socio-economice a familiilor a fost creat un indicator socio-economic distribuit pe 3 niveluri: scazut, ridicat, mediu, pornind de la posesia unor bunuri: aragaz, frigider, masina de spalat, televizor, radio, telefon, fax, telefon mobil, autoturism, locuinta proprietate personala si locuinta secundara.

Nivelul socio-economic scazut - posesia a cel mult trei bunuri caracterizeaza intre 18,2 % si 19,9 % dintre familii.

Nivelul mediu(posesia a cel putin 4 si cel mult 6 bunuri) intre 47,5% si 49,3 % dintre familii.

Nivelul socio-economic ridicat - posesia a cel puti 7 si cel mult 9 bunuri intre 32,5 si 32,6 % din familii. Nivelul scazut si mediu este dominant in mediul rural, iar nivelul ridicat in mediul urban.

Familiile care nu poseda nici un bun propriu din mediul rural si ating prevalenta de cel putin 5% mai putin de 2% dintre familii detin toate bunurile enumerate in studiu.

Concluzii

A.    Caracteristici ale familiei

Atat in mediul urban cat si in rural predomina familia nucleara. Cele

mai multe familii din mediul urban sunt compuse din 3 persoane, iar cele din mediul rural din 4 persoane;

Ponderea familiilor biparentale - in care sunt prezenti ambii parinti este de 91%;

Familiile monoparentale se dezvolta prin destructurarea familiilor biparentale. Ele contin mamele si copiii, tatii fiind cei care parasesc familia;

Familia bazata pe casatorie detine o pondere de peste 70%. Atat coabitarea consensuala cat si divortul sunt prezente in ambele medii de rezidenta;

Familiile din mediul rural sunt mai sarace - in sensul posesiei unor bunuri - decat cele din mediul urban.

B.    Caracteristici ale parintilor

Intre varsta mediana a mamelor si a tatilor se inregistreaza o diferenta de 5 ani - tatii fiind mai varstnici. Pe ansamblu mamele din mediul rural sunt mai tinere decat cele din mediul urban. Aceasta diferenta este mai putin evidenta in cazul tatilor;

Nivelul cel mai frecvent de instruire atat pentru mame cat si pentru tati este liceul. Pe ansamblu ponderea parintilor cu nivele de scolarizare mai scazute este mai mare in mediul rural decat in cel urban. Ponderea parintilor fara scoala atinge cel putin 6,5 % in ambele medii;

Pe ansamblu, in ambele medii predomina statutul ocupational de salariat, la distanta foarte mari de alte statute ocupationale aducatoare de venituri. Mai putin de jumatate dintre mame sunt active economic - in principal cele care isi au rezidenta in mediul urban. Ponderea tatilor activi economic este de aproape de 2 ori mai mare decat a mamelor.

II. Dezvoltarea fizica si psihica a copilului intre 0-14 ani. Sfaturi pentru parinti

"Educarea tuturor tendintelor primitive ale copiilor se afla in mainile parintilor, iar unul din domeniile principale unde aceasta educatie este necesara este acela al gestionarii propriilor sentimente de ostilitate".

In perioada primului an de viata conduita motorie cunoaste cele mai spectaculoase transformari.

Caracteristici generale ale stadiului 1-3 ani

Daca in etapa anterioara copilul era sub raport fizic si psihic mai sarac si mai incomplet nu doar in raport cu adultul, dar chiar cu puii mamiferelor superioare, copilul devine mai dotat si mai apt pentru viata sociala datorita achizitiilor si a unor mecanisme noi de adaptare la contactul cu mediul fizic si social in care traieste.

Dintr-un "obiect" manipulat de altii el face saltul spre statutul de fiinta activa. Celebra formula "eu, eu, eu singur" dovedeste dorinta expresa de implicare directa a lui, dar si independenta in actiune. Ceea ce domina acest studiu este nevoia de a se afirma, de a se realiza conform posibilitatilor lui.

In aceasta perioada se produce asa zisul "debut al personalitatii in familie".

Copilul constientizeaza treptat faptul ca obiectele si persoanele cu care intra in relatie nu au doar rol de a-i satisface unele trebuinte si dorinte, ci de a i le si amana sau chiar suspenda. Din momentul i se dezvaluie existenta unei forte care i se opune, el va tinde de a se distinge de aceasta, ca de o entitate de sine statatoare. Procesul se va adanci odata cu dezvoltarea limbajului.

De indata ce copilul invata ca are un nume, odata ce incepe sa vorbeasca despre sine, el isi va da seama, ca reprezinta "ceva" anume printre celelalte obiecte. Multi autori au legat aparitia identitatii de sine de momentul in care copilul se recunoaste in oglinda.

Darwin credea ca acest fenomen are loc la 17 luni, Parper la 19 luni, Gesell la 2 ani, Rene Zazo la 3 ani. Fiecare avea dreptate deoarece identitatea de sine este un proces ce nu se realizeaza brusc, ci in mai multe etape. Procesul capata constanta in momentul in care copilul vorbeste despre sine folosind pronumele "eu". Totodata se formeaza :

Conduita verbala

La inceput copilul este amorf din punct de vedere al posibilitatilor de comunicare. La 3-4 saptamani incep sa apara primele forme ale comunicariinonverbale, care se vor perfectiona treptat. Daca C.N.V. este relativ simpla - diferitele expresii ale fetei - suras, zambet, gestica mainilor, acestea se combina pe masura dezvoltarii lui si dau nastere la conduite comunicative complexe, ajutandu-l sa-si exprime dorintele, starile afective de simpatie, antipatie etc.

Conduita afectiva

Este strans legata de cea comunicationala, formele comunicarii nonverbale fiind principalele mijloace de exteriorizare a ei. La inceput emotiile sunt vagi, confuze, imprecise, au un pronuntat caracter situational. Afectivitatea este polarizata, copilul traind atat stari placute, pozitive, cat si neplacute, negative (3 saptamani apar reactiile de suferinta, intre 4-9 saptamani se adauga lacrimile, dupa 3 luni se stabilizeaza mimica dezaprobarii, pe la 5 luni, apar frica, furia si agresivitatea).

Conduita sociabilitatii

Apare si se manifesta pe fondul si in stransa interactiune cu conduita afectiva. Aceasta debuteaza in jurul varstei de 2 luni, la inceput, o reactie la alta reactie, surade la surasul mamei, are un continut psihic saracacios, apoi pe la 4-6 luni devine selectiv, bogat in intentionalitate, mai intai se manifesta doar la persoanele cunoscute, cele necunoscute il inhiba, ceea ce arata ca "altul" este deja diferentiat de copil. Sociabilitatea se manifesta diferentiat fata de adulti si fata de partenerii de aceeasi varsta.

Conduita inteligenta - 3 momente sunt mai importante:

Momentul repetarii actelor si miscarilor;

Momentul subordonarii unei miscari, unui scop dinainte propus, a utilizarii ei ca mijloc in vederea obtinerii unui anumit rezultat (ridica o perna pentru a gasi jucaria);

Momentul executarii nu intr-o maniera reproductiva a unei miscari, a unui rezultat, descoperit intamplator, ci cu variatii, cu modificari, fapt care ii permite descoperirea unor noi insusiri ale obiectelor si imaginea de sine, care la aceasta varsta este copia fidela a imaginii pe care i-o propun altii despre sine. La intrebarea "Esti un baietel cuminte ? ", copilul raspunde "Da. Asa spune mama.". Copilul se vede pe sine asa cum este vazut de altii. Pe fondul identitatii de sine si mai ales a starilor afective, incep sa se instaleze si primele trasaturi caracteristice.

Substadiile prescolaritatii

Prescolarul mic 3-4 ani

Este foarte putin diferit de anteprescolar.

Prezinta dificultati de adaptare la mediul gradinitei;

Principala lui forma de activitate este jocul;

Manifesta preferinta pentru jocurile manipulative, se joaca mai mult singur, iar jocul este sarac in continut;

Atitudinea lui fata de realitate este circumspecta;

Predomina egocentrismul;

Procesele cognitive sunt impregnate de actiune. Este curios, atras de obiectele din jur, investigativ, chiar percepe ceea ce-i "sare in ochi", memoreaza relativ usor, gandirea este subordonata actiunii cu obiectele, procesele de gandire fiind operatii usoare, ajutatoare, cuprinse nemijlocit in activitatea creativa.

Limbajul pastreaza un pronuntat caracter situativ; comunicarile din timpul jocului reduse, nu intelege prea bine indicatiile verbale care i se dau.

In plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, traieste foarte intens emotiile.

Prescolarul mijlociu 4-5 ani

Se adapteaza cu mai mare usurinta la mediul gradinitei;

Jocul este mai bogat in continut, comunica cu adultul si cu ceilalti copii;

Cercul cunostintelor despre lume se imbogateste simtitor;

Realitatea externa il preocupa intens, intreaga dezvoltare psihica se va produce intr-un ritm alert.

Specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor treptata de actiune si instituirea lor in procese de sine statatoare independente.

Perceptia devine un proces orientat, cu sarcini si modalitati proprii de

realizare;

Limbajul se dezvolta mult-se castiga cam 50 cuvinte pe luna, se

amplifica puterile imaginative si creatoare;

Formarea limbajului interior prinde contur;

Reactiile emotive sunt mai controlate;

Prescolarul mare 5-6/7 ani

Se adapteaza relativ rapid nu numai la mediul gradinitei ci si in contact cu orice tip de situatie noua. (200 de copii, numai la 1,5% dintre ei s-a intalnit o adaptare grea in prima zi de gradinita, in timp ce la 76% adaptarea a fost buna si foarte buna).

Activitatea dominanta-jocul, dar isi fac loc din ce in ce mai mult si activitatile de invatare sistematica.

Manifesta atitudine critica fata de unele activitati;

Perceptia transformata in observatie se exerseaza, devine pricepere;

Limbajul capata structura mai inchegata fiind construit dupa reguli gramaticale;

Apar primele forme ale gandirii logice orientate spre sistematizarea si observarea faptelor particulare, sunt utilizate unele procedee de memorare;

Atentia voluntara isi prelungeste durata;

Se ataseaza repede, opozitia fata de adult oscileaza, cu tendinta de reconciliere cu acesta;

I. Formarea si dezvoltarea personalitatii prescolarului

La varsta prescolaritatii "tabloul" copilului este total modificat fata de cel al copilului anteprescolar. Locul motivelor biologice este luat treptat de motivele si trebuintele sociale ale acestuia. Legaturile dintre motive sunt generate nu de interventia din afara a adultului, ci de propria interioritate a copilului.

Prescolarul devine capabil de a se intrista, de a se bucura, de a trai intens evenimentele.

Cele mai importante achizitii la nivelul personalitatii prescolarului sunt: existenta "eului", formarea constiintei morale, socializarea conduitei.

"Existenta eului" - psihologul american Gordon W. Allport, care a studiat procesul elaborarii ontogenitice a "eului" arata ca pana la 3 ani acesta a parcurs 3 mari etape:

a)       simtul eului corporal;

b)       simtul unei identitati de sine continui;

c)       respectul fata de sine si mandria.

La prescolaritate toate procesele de mai sus continua sa se perfectioneze: "simtul corporal" devine mai fin, "separarea fata de altii" capata consecinta ca urmare a unor firave inceputuri de reciprocitate, care permit intelegerea punctelor de vedere ale celorlalti, pentru ca cele doua aspecte importante sporesc individualitatea copilului "existenta eului si imaginea eului".

Primul aspect este legat de aparitia simtului de propritate - tatal meu, cainele meu, fratele meu, mingea mea.

Cel de-al doilea aspect se caracterizeaza printr-un inceput rudimentar de cunostinta a copilului care incepe sa-si dea seama ce asteapta parintii de la el. Copilul nu stie inca ce este, cum vrea sa fie sau cum ar trebui sa fie, dar aceste elemente vor facilita evolutia ulterioara.

Constiinta morala

Apare constiinta morala si este strans legata de imaginea de sine: Copilul isi formeaza imaginea de sine prin preluarea ei de la parinti, isi fac loc: atitudinile, exigentele, interdictiile si expectatiile parintilor. Constiinta morala a prescolarilor include unele elemente psihice relativ simple (reprezentari, notiuni, judecati morale),dar si altele mai complexe (sentimente, atitudini, obisnuinte morale).

Piaget considera ca exista un paralelism intre constituirea constiintei logice si a constiintei morale. Asa cum in dezvoltarea gandirii exista o perioada de egocentrism si apoi de realism,tot asa si in dezvoltarea timpurie a constiintei morale exista faza comportamentului moral egocentric si faza realismului moral. Cercetarile lui Piaget privind psihogeneza judecatilor morale la copii au pus in evidenta superioritatea relatiilor de cooperare, bazate pe reciprocitate, pe respect, pe confruntarea punctelor de vedere si pe experimentarea in comun a conduitelor fata de cele constrangatoare care promoveaza respectul unilateral, supunerea neconditionata la norma.

Prima genereaza independenta spiritului si autonomia morala, cealalta supunere, dogmatism intelectual si egoism moral nativ.

Ca o caracterizare generala - la prescolari intalnim o constiinta morala primitiva, controlata de sentimente si nu de ratiune, de sisteme de valori imprumutate de la adulti si nu de sisteme de valori personale si nici colective. Constiinta morala autentica va fi o achizitie mult mai tarzie a adolescentului.

Socializarea conduitei

Contextul in care are loc socializarea conduitei prescolarului este contextul social relational.

Prescolarul din gradinita, dar si cel ramas acasa, intra in contact cu altii mai mari decat el, sau cu cei de o seama cu el, traieste noi experiente sociale, experimenteaza direct un mare numar de conduite interrelationale. In aceste conditii el este fortat sa faca saltul de la existenta solitara la existenta colectiva, de la atitudinea "fiecare pentru sine" la atitudinea "fiecare pentru ceilalti"; de la pozitia de "spectator" la activitatea altuia la cea de "actor", deci la interactiunile sociale afective.

Evolutia sociabilitatii poate fi cel mai bine pusa in evidenta prin modul in care prescolarul realizeaza perceptia altora, pentru ca pe la 5 ani "altul" este perceput ca partener egal de activitate. Cooperarea, ca un comportament interrelational evoluat, ce implica o accentuata maturitate intelectuala si sociala este slab prefigurata la prescolari, este confuza, este in stadiul incipient. Pe acest fond interrelational incep sa se formeze si unele trasaturi caracteriale.

Socializarea conduitelor copiilor, aparitia unor trasaturi caracteriale are loc in contextul jocului si al activitatilor obligatorii, cand relatiile interpersonale si cele de grup sunt principalele modalitati de relationare.

Diversi autori sunt tentati sa deosebeasca doua forme de sociabilitate a prescolarilor:

a)sociabilitatea (adaptarea sociala), care se refera la posibilitatile generale ale copiilor de a face fata dificultatilor si cerintelor din ambianta sociala, ea constituind latura pasiva a conduitelor sociale.;

b)capacitatea sociala,concretizata in autonomie, initiativa, in putinta de a face ceva.

Exista insa si intarzieri sau tulburari ale sociabilitatii, primele manifestandu-se prin instabilitate comportamentala sau prin persistenta la varsta prescolaritatii mari a unor forme specifice celorlalte substadii, exprimate prin timiditate, izolare, agresivitate.

Educarea sociabilitatii se face prin incredintarea unor sarcini si responsabilitati sociale, prin antrenarea copiilor in jocuri si activitati comune, colective sau prin recompensarea lor pozitiva.

II. Caracterizarea cresterii si dezvoltarii psihice a scolarului mijlociu. Pubertatea

Tipul fundamental al activitatii este tot invatarea, aceasta se modifica in ceea ce priveste cantitatea, calitatea si conditionarea ei. Factorii care influenteaza invatarea devin mult mai numerosi si mult mai diferentiati: modele umane propuse de fiecare profesor, gradul de pregatire profesionala si psihopedagogica a profesorilor, modele de lectii-practicate de acestia, stilul de relationare cu elevii, modalitatile de evaluare etc.

In fata puberului apar probleme legate de adaptarea scolara la toate aceste noi solicitari, de modificare a stilului relatiilor interpersonale (elev-profesor, elev-elev, elev-grup), precum si de corijare a modurilor de invatare practicate pana acum. Viata familiala si scolara este continuata si completata de viata lui sociala, manifestata prin intermediul existentei si activitatilor desfasurate in grupurile pe care le traverseaza, fie prin contactul direct cu lumea adultilor - altii decat membrii familiei si chiar cu societatea.

1. Nevoile si instrumentarea psihica a puberului

a). Nevoia de cunoastere-puberul manifesta o imensa curiozitate fata de tot ceea ce il inconjoara, o puternica nevoie de a sti. Fenomenele lumii naturale si sociale exercita o atractie deosebita asupra lui, il seduc pur si simplu. Realitatea fizica, indeosebi cea umana, relatiile dintre sexe il atrag si ii ridica nenumarate probleme. Acest tablou il stimuleaza, dar il si intimideaza, il tulbura, dar si il impinge spre explorare, il irita, uneori il inspaimanta, dar il si atrage ca un magnet. Incercand sa le faca fata isi perfectioneaza instrumentele cunoasterii, isi dezvolta diversele componente ale activitatii sale psihice (perceptia, reprezentarea, memoria, limbajul, imaginatia) producand astfel importante modificari in structura si functionalitatea de ansamblu a cunoasterii.

Pe la 12 ani, peste gandirea concreta se suprapune gandirea formala, eliberata de incidentele concrete. Gandirea puberului este nu doar acumulatorie, ci si ordonatoare, sistematizatoare, actionand si asupra relatiilor dintre obiecte. Apar operatiile combinatorii care dau posibilitatea de a rationa dupa doua sisteme de referinta, se rastoarna relatia dintre real si posibil - daca pana acum posibilul nu era decat o prelungire indoielnica a realului, acum realul este un caz particular al psihicului. Asistam nu doar la o dezvoltare marcanta a gandirii, ci si la patrunderea ei tot mai insistent in toate celelalte procese psihice, restructurandu-le, imbogatindu-le, introducand in ele ordinea si logica.

Gandirea patrunzand in perceptie o intelectualizeaza, o transforma in observatie. Puberii au tendinta de a acorda semnificatii si sensuri sociale obiectivelor percepute, aspecte mai greu sesizabile de copiii sub 11 ani.

Memoria, care dispunea pana la 10-12 ani de fidelitate foarte mare, mergand pana a reproduce identic informatiile din manual, avand un pronuntat caracter mecanic, devine tot mai pregnant, o memorie logica, bazata pe selectia elementelor esentiale, pe scheme logice si pe intelegerea lor, intiparirea se face dupa criterii logice. Cerintele si exigentele formulate elevilor de diversi profesori la diferite discipline de invatamant, imping puberul sa-si formeze un anumit stil cognitiv, un stil de a gandi (analitic sau sintetic), de a memora (logic sau mecanic). Alaturi de insusirea de informatii, copilul doreste sa-si insuseasca si instrumente necesare prelucrarii acestora, ceea ce face, ca operatiile gandirii sa devina obiectul atentiei lui. El devine tot mai constient de posibilitatile sale intelectuale, pe care incearca sa le stapaneasca, sa si le dezvolte si cizeleze, pentru a-si spori sfera cunoasterii. El nu se mai multumeste cu "toceala", ci cu invatarea selectiva, ii place sa-si combine si recombine reprezentarile de care dispune, obtinand produse mentale noi, asociaza cuvintele ajungand la rime, metafore, alegorii. Este perioada in care sunt scrise primele poezii.- numita nevoia de creatie. Aceasta nevoie ridica probleme pentru educatori in directia orientarii si satisfacerii ei adecvate.

b). Nevoia de afectiune - puberul se detaseaza oarecum de familie, angrenandu-se mai direct in alte tipuri de grupuri si mecanisme sociale. Cu toate acestea simte nevoia de afectiune, de ocrotire din partea parintilor.

In perioada "mica prescolaritate" cercul celor capabili de a-i satisface aceasta nevoie este relativ ingust (familia-invatatorul), de data aceasta el se largeste mult prin aparitia mai multor profesori si a colegilor, in care vede nu numai simplii parteneri de joaca, ci si parteneri de confidente. Daca pana acum el era obiectul afectiunii altora, acum el insusi devine capabil de a manifesta afectiune fata de altcineva, transformandu-se din obiect al afectiunii in subiect al ei.

Intre 10-12/13 ani plansul apare intr-un moment exceptional, disperarile se raresc, ca spaimele se reduc foarte mult, dar tot atat de adevarat este si paftul ca bucuriile, supararile sunt mai durabile. Apar manifestarile de tact si pudoare, care dezvaluie prezenta unei sensibilitati afective, intra in functiune temeri si anxietati noi (temerea de infrangere, de a fi pus in inferioritate, anxietate in raport cu evenimentele vietii de grup, cu relatiile dintre copii, el traind intens atat bucuriile cat si necazurile).Uneori el manifesta reactii violente, alteori le traieste calm, firesc, fapt care demonstreaza ca afectivitatea este inca intr-o continua prefacere si structurare.   

Daca in mica scolaritate afectivitatea copilului este determinata si dirijata oarecum din afara, de catre altii, copilul simtind nevoia ca acestia sa se poarte afectuos cu el, acum afectivitatea puberului devine intr-un fel interioara, "simtind nevoia de a fi el afectuos cu altii".

c). Nevoia de relatii de grup

La puber relatiile de grup sunt cele cognitiv-apreciative. Ei se imprietenesc in urma cunoasterii reciproce, a aprecierii unor insusiri de personalitate, a asemanarii lecturilor, opiniilor etc.

Astfel relatiile de colegialitate, care pana acum erau restranse, limitate (colegul de banca) si poate la inca 2-3 colegi, acum capata o extensie, generalizandu-se la nivelul intregii clase. Relatiile de prietenie se contureaza asupra a cel mult 2-3 persoane. Ele pot deveni foarte trainice de-a lungul anilor.

Un continut nou il capata si relatia dintre sexe. Separarea sexelor se pastreaza, ea se manifesta mult mai nuantat. Ele sunt legate de maturizarea sexuala. La prima vedere relatiile dintre fete si baieti raman reci, de ignorare reciproca. Analiza mai amanuntita a conduitei puberilor, demonstreaza, caci, sunt tot mai interesati de sexul opus. Incep sa manifeste o grija deosebita pentru tinuta vestimentara, idealizeaza persoane inaccesibile de sex opus (actori, sportivi, cantareti); cand sunt intre ei se stimuleaza reciproc la mici glume si "cochetarii", se intimideaza cand se afla in fata persoanelor de sex opus. Cousinet apreciaza ca pubertatea este "varsta de gratie sociala", in care copilul traieste in simbioza cu grupul mai profund decat in orice alta perioada a vietii sale. Aceasta este varsta la care apare "banda", "clica", "bisericuta", formate spontan, dupa criterii preferentiale. Grupul devine consistent, omogen, stabil.

d). Nevoia de distractie si de culturalizare

Puberul manifesta o acuta nevoie de a se misca, de a se juca, de a-si cheltui energia acumulata. El este interesat nu doar de a se juca, de a se misca, ci de a face toate acestea cu un folos "psihologic". El se joaca nu numai pentru a-si cheltui o anumita energie acumulata, ci pentru a se simti bine, echilibrat sub raport psihic, refacut, tonifiat, gata pentru a depune un nou efort. Tocmai de aceea miscarea pur fizica cu consum de efort muscular este tot mai mult inlocuita cu miscarea intelectuala, care presupune consum de efort nervos. Este deci vorba de miscarea ideilor, opiniilor, a atitudinilor, a argumentelor, care sunt utilizate in sustinerea unui punct de vedere propriu. Este vorba despre trecerea de la unele activitati care procura satisfactii, pe care le-am putea denumi "fizice" (jocul de fotbal la baieti, cel de volei la fete), la alte activitati care procura adevarate satisfactii intelectuale (lectura unei carti, vizionarea unui spectacol de teatru sau a unui film). Puberul este tot mai interesat de acest tip de miscari, eliberandu-l de preocuparile cotidiene.

Intamplarile din carti, filme, personajele principale exercita o mare atractie asupra puberilor, el devine un adevarat consumator de cultura. Scoala trebuie sa fie un adevarat izvor de cultura pentru acesta, echipele artistice permit puberului sa devina participant activ la actul de cultura, devenind adevarati actori.

e). Nevoia de independenta - tutela uneori exagerata a parintilor il irita - de aceea evita sa-i insoteasca la diverse intalniri, preferand, mai ales societatea copiilor. El manifesta o pronuntata independenta comportamentala, dar si spirituala. In plan comportamental ea se concretizeaza in initiative personale, laudabile sau mai putin laudabile - este intalnita fuga de la scoala sau de acasa.

In plan spiritual, independenta isi gaseste expresia mai ales in domeniul creativ. Satisfacerea nevoii de independenta are efecte pozitive asupra personalitatii, marindu-si spiritul de raspundere, activizandu-l pe directia implinirii unor indatoriri. Uneori independenta excesiva duce la aparitia unor conflicte intre parinti si copii, intre scoala si copii. Concomitent cu nevoia de independenta se manifesta si nevoia de autodeterminare a puberului. Isi stabileste singur scopurile, ia singur hotarari, isi organizeaza actiuni in functie de ele. La aceasta varsta apare vointa, ca principal mijloc de autoreglare a comportamentului. Prin vointa se autocontroleaza, autostapaneste. Dar ea este insuficient formata, de aceea el actioneaza uneori necontrolat, navalnic, nestapanit.

f). Nevoia de implinire

Dupa Beets, aceasta nevoie se exprima prin asteptarea unui lucru care pana acum nu s-a dezvaluit. Puberul asteapta sa fie odata mare, sa ajunga cineva, sa fie el insusi, sa fie personal. Sentimentul care insoteste aceasta stare este rusinea ascunsa ca el nu este inca mare. P.Osterrieth arata ca nevoia de implinire se impleteste cu nemultumirea fata de starea lui actuala si cu o oarecare neincredere in eventualitatea de a se desprinde de ea. Puberul dispune de un instrument psihic important care il ajuta sa-si satisfaca aceasta nevoie. Acest instrument este "eul" sau care la aceasta varsta a devenit dupa opinia lui Allport "factor rational" deoarece ofera copilului puterea de a stapani lucrurile si actiunile, de a reflecta asupra gandirii.

Sfaturi pentru parinti. Aplicatii practice

1. Cand poate copilul meu sa-si poarte singur de grija

2. Cum afla copilul meu tainele stiintei din lumea inconjuratoare ?

3. Vreti sa aveti un copil disciplinat

4. Cum sa discutam cu copiii probleme legate de sexualitate

5. Vreti sa comunicati cat mai bine cu copilul dumneavoastra ?

6. Cum sa prevenim accidentele ?

7. Recompense pentru copiii dumneavoastra

8. Cum sa alegem jucaria preferata ?

III. Elemente de ecologie sociala a familiei. Agresivitatea si violenta in mediul familial si scolar

"Ca parinti va trebui sa dobandim o intelegere mai buna a comportamentului copilului si a agresivitatii acestuia. Astfel vom putea dezvolta strategii utile pentru a gestiona intr-un mod constructiv ostilitatea pe care, uneori in mod inevitabil, experientele de viata o genereaza in sufletul nostru si al copiilor nostri".

1. Elemente de ecologie sociala a familiei

Teoria abordarii ecologiei a fost facuta de super si Harkness (1997) dupa modul ecologic al lui Bronfénbrenner. Esenta acestei teorii consta in includerea microsistemului (copilul in interiorul familiei in care isi petrece viata cotidiana), in mezosistem; mediul de contact familie comunitate si aceasta macrosistem, reprezentat de comunitate si social, care consta in obiceiuri si traditii, servicii si institutii. Din aceasta integrare, rezulta modelele de cresterea si educatia copilului. Sistemul ecologic a fost initial abordat in medicina/pediatrie si extins in educatia si ingrijirea copilului.

Ecologia sociala a familiei - vizeaza in esenta climatul familial, relatiile si interactiunile intre membrii familiei, care sa favorizeze confort psihologic (sanatate mintala) solidaritatea membrilor la care sa garanteze evolutia fireasca a tuturor membrilor familiei, dar in special a copilului, in dezvoltarea sa normala.

Ecologia familiei este subdetetminari culturale, fiind strans legata de mediu, educatia parintilor si conditia socio-economica a familiei in contact cu comunitatea din care face parte.

Familii cu certuri mai frecvente au avut o pondere de 15,4 % . A predominat ponderea familiilor care nu se cearta aproape niciodata (48,6 %) sau cel putin o data pe luna (27,1 %). Diferenta intre cele doua medii este data de certurile mai frecvente (de cateva ori pe saptamana) ale familiilor din mediul rural, dubla fata de cele din mediul urban.

Motivele, care declanseaza certurile sunt, in ordinea frecventei banii, copilul, rudele, consumul de alcool, gelozia, neglijenta familiei.

Bani - 59,3;

Parinti - 23,3;

Din cauza parintilor - 24,5;

Gelozie - 8,4;

Consum alcool - 16;

Neglijarea familiei - 5,1.

Agresivitatea si violenta in mediul familial si scolar

1. Cand si unde apare agresivitatea ?

Supararea, violenta si agresivitatea exista pretutindeni in jurul nostru. Ne putem confrunta uneori zilnic cu aceste manifestari. Trebuie deci sa le intelegem cat mai bine, pentru a fi pregatiti sa le abordam intr-un mod cat mai adecvat. Uneori, insa, oricat de dificil si de neplacut ne-ar fi sa acceptam acest lucru, este inevitabil ca, la un moment dat, copiii nostri- prescolari, scolari sau adolescenti sa nu se intoarca impotriva noastra, sa nu se simta agasati de limitele impuse de noi ca parinti, chiar sa ne urasca si pentru un moment, sa-si doresca sa scape de noi, regretand pentru totdeauna gandul respectiv.

Uneori chiar si noi, parinti, suntem suparati pe copiii nostri si tocmai pentru ca ii iubim ulterior ne pare rau de acest lucru.

Aceasta ambivalenta - din cauza careia putem fi suparati si chiar sa uram la un moment dat persoana pe care de fapt o iubim-intervine in toate relatiile primare, adica acelea care au semnificatia cea mai mare pentru noi; relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii, intre frati , intre iubiti sau intre sot si sotie.

2. Cum putem sa-i ajutam ?

Ca parinti suntem cei mai aproape de copiii nostri si putem sa-i sprijinim in toate problemele legate de dezvoltarea si evolutia personalitatii lor, astfel incat ei sa poata deveni persoane active, care sa se bucure pe deplin de toate aspectele vietii: de iubire, de munca si creativitate, de relaxare si distractie. In acest scop, pentru a cunoaste felul in care trebuie abordata agresivitatea, este necesar sa intelegem anumite interactiuni esentiale care au loc si care sunt pe de-o parte semnificative din punct de vedere afectiv pentru copiii nostri si pe de alta parte, importanta pentru noi ca parinti.

Comportamente agresive

Agresivitatea nu este definita intotdeauna in acelasi fel. O multitudine de comportamente pot fi incadrate in categoria de agresivitati.

Ostilitatea - este o forma de agresivitate, foarte suparatoare atat pentru noi insine cat si pentru ceilalti.

Curajul - sub anumite aspecte, este considerat o forma de agresivitate, care poate sa ne fie foarte utila in atingerea scopurilor noastre.

Tipurile de comportament calificate ca agresive sunt extrem de diferite unele fata de celelalte.

Ostilitatea si curajul, ca forme de agresivitate, precum si comportamentele lor, au o anumita trasatura comuna: ele reprezinta o incercare de a controla, de a actiona si de a pune stapanire asupra noastra si a mediului in care actionam, inclusiv asupra oamenilor din acest mediu.

Aceste comportamente agresive sunt determinate de mecanisme innascute sau de o "forta" interioara care le motiveaza.

Forme majore ale agresivitatii

Agresivitatea non-distructiva - o observam in cadrul comportamentului plin de curaj si lipsit de ostilitate, care urmareste in mod clar autoprotectia si atingerea unor obiective propuse.

Studiile arata ca agresivitatea non-distructiva este produsul unui sistem innascut, care este folosit pentru adaptare si atingerea tuturor dorintelor si scopurilor noastre. Oricat ar fi de primitiv, sistemul respectiv exista si functioneaza inca de la nastere.

Putem observa existenta unei astfel de agresivitati non-distructive in comportamentul copiilor inca din primele luni de viata ale acestora. Scopul acestei agresivitati este acela de a se impune, de a controla, de a reusi sa domine atat mediul inconjurator cat si pe sine insusi. Acest tip de agresivitate este o forta care motiveaza puternic eforturile copilului de a se dezvolta, de a deveni competent si plin de incredere in sine.

Ea motiveaza competitivitatea pentru implinirea de sine, care nu este predominant ostila si distructiva. Are rolul de a apara si de a proteja nevoile, proprietatea si drepturile noastre. Acest tip de agresivitate poate fi pus in evidenta in cadrul comportamentului explorator al copilului mic sau in timpul eforturilor sustinute ale copiilor si adolescentilor de a realiza un anumit lucru.

In special in cazul comportamentului de explorare al copilului mic este extrem de evident acest lucru, atunci cand copilul este foarte concentrat si hotarat sa obtina obiectul care i-a captat atentia. Efortul bebelusului de a cunoaste mediul sau inconjurator este determinat de un impuls interior de a controla elementele care il inconjoara. Acest lucru este facut fara nemultumire sau manie si fara intentia de a distruge sau deteriora.

Acest tip de activitate poate fi observata la bebelusi inca din primele luni de viata. Acceasta are loc in timpul perioadelor de veghe, atunci cand bebelusul are o stare de confort afectiv si psihic, dand impresia ca este atras de mediul inconjurator si ca doreste sa-l exploreze.

Ostilitatea distructiva

Cea de-a doua forma de agresivitate este ostilitatea distructiva, pe care o putem observa in cazul comportamentelor de suparare, menite sa raneasca: ura, furie, violenta, tortura, razbunare si altele.

Desi ostilitatea distructiva este si ea legata de autoprotectie, aceasta provoaca multe probleme individuale si colective precum si multa suferinta oamenilor din jur.

Spre deosebire de agresivitatea nou-distructiva, ostilitatea distructiva nu este prezenta la nastere - ceea ce exista insa la nastere este mecanismul pentru producerea sau mobilizarea acesteia.

Cauza care activeaza mecanismul respectiv si genereaza in consecinta ostilitatea distructiva in formele ei cele mai primitive, la inceputul copilariei, este trairea unor experiente extrem de neplacute (durere sau suferinta interna). Aceasta include comportamentele pline de nemultumire si ostilitate asociate cu experiente de durere intensa, precum si comportamentul distructiv, ostil, exprimat cu placere si dorinta evidenta de a rani.

Primele manifestari de acest fel pot fi observate incepand cu primele zile de viata. Reactii de furie sunt posibile chiar si la nou nascuti. Aceste reactii sunt considerate cele mai primitive forme de ostilitate la oameni. In primele luni de viata bebelusul care are reactie de furie nu se gandeste ca vrea sa distruga ceva sau pe cineva.

Acestea sunt forme de agresivitate care ne intereseaza cel mai mult in domeniul cresterii copiilor. Intreaga noastra viata afectiva este influentata de ele.

Cauze ale declansarii unui comportament agresiv la copii

Indiferent de faptul ca sunt sau nu capabili de gandul si dorinta de a distruge, pentru copii exista intotdeauna o cauza a supararii lor. Acest lucru este adevarat pentru toate actele de ostilitate. Iar cauza respectiva este reprezentata cel mai adesea de o durere, nemultumire sau neplacere excesiva.

Oare nu ni se intampla adeseori, ca parinti, atunci cand copilul nostru plange, sa ne dam batuti, si la un moment dat sa renuntam la aflarea cauzei de suparare a copilului ? Aceasta dupa ce am incercat prin toate mijloacele sa descoperim cauza respectivei dureri sau nemultumiri a copilului asupra careia acesta doreste sa ne atraga atentia prin plansul sau.

In consecinta, adeseori afirmam ca e vorba doar de faptul ca prin plans, el isi exerseaza vocea. Este o explicatie falsa. Singurul lucru bun in legatura cu plansul copilului il reprezinta faptul ca el poate exprima astfeldeschis durerea pe care o resimte.

Concluzia este deci aceea ca toate manifestarile de ostilitate se datoreaza existenta unei experiente generatoare de durere fizica sau suferinta afectiva.

Suferinta excesiva schimba tendinta fireasca de afirmare si control asupra mediului inconjurator, din agresivitatea nedistructiva in dorinta (necesitatea) de a distruge factorul care este considerat de copil a fi sursa durerii sau suerintele sale.

Agresivitatea capata in acest fel caracteristica, pornita din interiorul persoanei respective, de a face rau sau a elimina din mediul inconjurator factorul care este perceput ca fiind cauza respectivei neplaceri excesive.

Exista si cazuri in care comportamentul plin de ostilitate este exprimat de catre copii cu placere, cu vadita intentie de a face rau. Acest tip de comportament a fost pus in evidenta la copiii in varsta de peste un an, comportament identificat ca fiind specific pentru a necaji sau a sacai.

In aceste cazuri, acesti copii actioneaza sub impulsul unor sentimente de ostilitate care au luat fiinta in ei in urma unor evenimente, care au avut loc, inainte de momentul respectiv, inainte de manifestarea comportamentului lor ostil. Cu alte cuvinte, atunci cand copiii actioneaza in intentia de a rani o alta persoana, ei fac acest lucru pentru ca au suferit anterior o vatamare semnificativa pe plan afectiv. O ranire suferita anterior este o sursa de generare a unuor astfel de acte de ostilitate.

Mecanismul aparitiei supararii, ostilitatii si furiei

Ostilitatea sau agresivitatea distructiva - ca si celelalte tipuri de agresivitate - care reprezinta in principiu un act de impunere personala si de control atat al propriei persoane cat si a mediului inconjurator, sufera de fapt o transformare: sub influenta propriei dureri sau suferinte excesive ce produce dorinta de a cauza durere, de a distruge sau a inlatura lucrul sau persoana care a cauzat suferinta.

Aceasta forma de agresivitate este raspunzatoare de aparitia ambivalentei in relatiile umane. Este forma de agresivitate care poate crea conflicte afective deosebite, care poate induce sentimente excesive de vinovatie si poate influenta negativ capacitatea noastra de adaptare, abilitatea de a dezvolta relatii pozitive, precum si, in general, relationarea cu ceilalti membrii ai societatii.

Parintii, educatorii si celelalte categorii de personal care lucreaza cu copiii, trebuie sa invete sa recunoasca felul in care experientele excesiv de neplacute genereaza sau creeaza ostilitate in sufletul copilului.

Factorul cheie este neplacerea excesiva

Ca parinti trebuie sa urmarim doua directii importante si anume:

Experientele neplacute care nu pot fi evitate. Fiecare copil tolereaza in

mod diferit neplacerea. Cu totii avem limite diferite de tolerare a irabilitatii si durerii. Fiecare copil are o combinatie unica de comportamente si manifestari vocale prin care isi expima neplacerea excesiva.

Experientele neplacute dar nedaunatoare, care ajuta la adaptare, invatare

si crestere.

Acestea duc la eforturi care ne ajuta sa stapanim si sa ne imbunatatim viata. Chiar si bebelusii au mecanisme innascute de adaptare care se activeaza in momentul cand simt un anumit disconfort. Ei se adapteaza la astfel de senzatii de neplacere prin introducerea manutei sau a suzetei in gura. In acest mod de adapteaza, invata sa isi aline singuri suferinta. De fapt invata sa devina independenti.

Anexa

Stadiile dezvoltarii intelectuale, psihosociale si morale

A. Stadiile dezvoltarii intelectuale

Jean Piaget considera ca toti copiii trec prin aceeasi succesiune de etape in drumul lor spre maturizare.

El a identificat patru stadii ale dezvoltarii cognitive.

1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani)

In aceasta etapa, copilul isi dezvolta capacitatile senzoriale si coordonarea motorie. Primul lucru invatat este chemarea corporala (familiarizarea cu propriul corp, intelegand ca este diferit de alte elemente din mediu). Face distinctia intre "eu" si "exterior". Urmatorul pas: coordonarea musculara - copilul incepe sa-si controleze muschii.

Din punct de vedere intelectual, cea mai importanta achizitie este permanenta obiectului: isi da seama ca obiectele exista si daca nu sunt permanent in atentia lui. La 9-10 luni, copilul inca nu s-a deprins cu permanenta obiectului: daca ascunzi o jucarie sub o batista, el se comporta ca si cand jucaria ar fi disparut. In al doilea an de viata, acest pas este depasit.

Inteligenta se dezvolta prin intermediul schemei senzorio-motorie. Mecanismele de adaptare incep sa functioneze: daca la inceput nu putea ajunge la un obiect jucarie, cu timpul invata sa traga de suportul pe care se afla acest obiect.

2. Stadiul preoperator (2-7 ani)

Are loc achizitia limbajului. De la o vorbire egocentrica (exprimarea pur si simplu a gandurilor), copilul incepe sa se gandeasca si la necesitatile celui cu care vorbeste. Isi ajusteaza limbajul pentru a comunica.

La 5-6 ani, apare capacitatea de descentrare, care se manifesta cel mai bine de la 7 ani. Pana atunci nu accepta "perspectiva" celorlalti asupra obiectelor. (Experienta muntele: I se arata o imagine cu un munte. In coltul imaginii, se afla o papusa cu fata spre munte. E pus sa aleaga dintre trei imagini, printre care perspectiva lui, dar si cea a papusii, sa aleaga imaginea care arata ce vede papusa. El va alege perspectiva lui.)

Manifesta o tendinta de centrare pe unele fapte, ceea ce il impiedica sa le vada pe celelalte (poate intelege ca 2+2=4, dar nu poate deduce ca 4=2+2, deci nu a dobandit reversibilitatea).

Nu poate compara: un kilogram de pene intotdeauna va fi mai usor decat un kilogram de fier, chiar daca sunt cantarite in fata lui.

Se dezvolta jocul si desenul.

Generalizeaza regulile: dupa ce a invatat ca un catel este "catel", orice animal mic devine pentru el "catel".

3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani)

Structurile intelectuale sunt capabile sa opereze aproape la fel cu ale adultului, conditionate insa de materialul concret.

Intelege reversibilitatea, faptul ca unei actiuni ii corespunde alta, care produce revenirea la starea initiala. Intelege ca 2+3=5 si il poate descompune pe "5" in "2" si "3". Face proba adunarii prin adunare etc.

Intelege notiunea de conservare: un obiect are acelasi volum, chiar daca isi modifica forma. Un metru, cu orice intrument masurat (metru de tamparie, croitorie etc.), va fi tot un metru.

Preocupare specifica: realizarea de colectii: aduna informatii despre un domeniu, fotografii, obiecte.

4. Stadiul senzorio-motor (11 ani - maturitate)

Gandirea copilului devine asemanatoare cu cea a adultului: face deductii, inductii, opereaza logic. Rationamentul se desprinde de suportul concret, realizandu-se si pe baza materialului abstract.

Piaget considera ca majoritatea achizitiilor au loc pana la 18 ani, dupa care dezvoltarea structurilor intelectuale pot intra in stagnare.

El vedea inteligenta ca o structura ereditara, un potential care se realizeaza sau nu, in functie de stimularile din mediu.

B. Stadiile dezvoltarii psihosociale

Eric Erikson considera, la fel ca si Freud, ca la baza dezvoltarii sta conflictul.

Spre deosebire de Freud, care vedea acest conflict centrat pe partile corpului, neofreudianul Erikson vede conflictul centrat pe relatiile individului cu alti membri ai societatii.

Dezvoltarea psihosociala, la fel ca si alte teorii care sustin ca evolutia se realizeaza prin acumulari succesive ce vor genera saltul spre un alt nivel, se produce prin parcurgerea a opt stadii, succesiv. Numai rezolvarea conflictelor initiale il ajuta pe individ sa le domine pe celelalte.

Stadiul I - nou-nascutul (0-1 an)

Conflictul apare intre incredere si neincredere.

Este momentul in care copilul isi stabileste atitudinea de baza fata de lumea din jurul sau. Cu cat beneficiaza de mai multa siguranta, cu atat atitudinea sa va fi mai increzatoare.

Determinant este comportamentul matern.

Stadiul 2 - copilul mic (1-3 ani)

Conflictul apare intre autonomie si indoiala, fiind generat de aparitie mersului. Provocarile fizice cu care se confrunta copilul ii pot sustine increderea in fortele proprii sau pot genera o lipsa de incredere in sine.

Determinant este aici modul in care parintii il ajuta pe copil sa depaseasca provocarile. Faptul ca adultul rezolva problemele in locul copilului sau il lasa sa se descurce singur cand problemele sunt vadit peste capacitatile lui contribuie la lipsa de incredere in sine.

Stadiul 3 - copil mijlociu (3-6 ani)

Conflictul apare intre initiativa si vinovatie, generate de responsabilitatile in crestere care ii revin copilului. Daca i se solicita sa isi asume responsabilitati pentru sine, copilul va invata sa aiba initiative.

Daca i se cere prea mult, poate ajunge sa se simta vinovat pentru ca nu si-a indeplinit responsabilitatile. Din nou mediul familial este determinant.

Stadiul 4 - copil mare (6-12 ani)

Conflictul apare intre siguranta si inferioritate si este generat de intrarea copilului in scoala.

Mediul scolar sau prietenii de joaca il pot determina pe copil sa devina sarguincios, straduindu-se sa faca fata cererilor, sau sa se simta neputincios.

Stadiul 5 - adolescent (12-18/20 ani)

Conflictul este intre identitate si confuzia de rol.

Apar o multime de roluri sociale, pe care adolescentul trebuie sa le integreze si sa le interiorizeze.

Determinante sunt, pentru atingerea unitatii individuale sau confuzia rolului, atat modelele, cat si grupul de prieteni.

Stadiul 6 - tanar (20-30/35 de ani)

Conflictul apare intre izolare si intimitate.

Tanarul este influentat de partener sau de prieteni in alegerea unui comportament de relationare centrat pe intimitate cu ceilalti sau pe izolare fata de ei.

Stadiul 7 - matur (35-50/60 de ani)

Conflictul apare intre creatie si stagnare.

Maturul poate cauta implinire in viata, activism, sau se poate blaza, devenind pasiv.

Rol important au aici profesia si familia.

Stadiul 8 - batran (peste 60 de ani)

Conflictul apare intre integritate si disperare, fiind generat de necesitatea de a accepta apropierea mortii. Pensionarea are influenta majora aici.

C. Stadiile dezvoltarii morale

Lawrence Kohlberg s-a concentrat pe evidentierea etapelor pe care le parcurge o persoana in formarea rationamentului sau moral. El a investigat modul in care copiii si adultii rezolva dilemele morale. Le prezenta subiectilor probleme care intrau in conflict cu conventiile sociale, cerandu-li-se sa aprecieze ce era corect sau gresit intr-un comportament si cum trebuia pedepsita greseala.

Exemplu: un barbat intra prin efractie intr-o farmacie pentru a obtine medicamentele necesare sotiei muribunde - se poate recurge la spargere/ furt pentru a salva viata cuiva?

Sau: e mai bine sa salvam viata unei persoane mai putin importante sau a unor persoane mai putin importante, dar numeroase?

Pe baza argumentelor subiectilor, apar trei perioade mari, divizate fiecare in doua subetape.

1. Perioada preconventionala (4-10 ani)

Individul aplica anumite standarde pentru valoarea lor instrumentala, focalizandu-se pe consecinte.

Subetapa 1 - orientarea spre pedeapsa si supunere: credinta in ideile morale are ca scop evitarea pedepsei. Exemple de argumente pro: "fabricarea medicamentului nu a costat prea mult, deci paguba nu era prea mare"; contra: "va merge la inchisoare pentru ceea ce a facut".

Subetapa 2 - orientarea instrumentalista. Conformarea la morala ii asigura individului simpatia celorlalti. Exemple de argumente pro: "X are nevoie de medicamente sa isi salveze sotia, fara de care nu poate trai"; contra: "sotia lui va muri pana iese la inchisoare, deci nu rezolva nimic".

2. Perioada conventionala (10-13 ani)

Individul este preocupat de respectarea unor norme exterioare, sociale. Faptele sunt judecate dupa intentii. Se cristalizeaza necesitatea existentei normelor.

Subetapa 1 - orientarea "baiat bun - fata draguta" sau conformitatea interpersonala. Conformarea la morala se face din dorinta de a obtine aprobarea celorlalti. Exexemple de argumente pro: "X este altruist pentru ca urmareste interesele sotiei sale"; contra: "ceea ce a facut se va rasfrange asupra intregii sale familii".

Subetapa 2 - orientarea "lege si ordine". Respectarea normelor societatii este morala pentru ca actioneaza in binele tuturor, deci si al tau ca individ. Exemple de argumente pro: "X e responsabil de moartea sotiei sale daca nu ia medicamentul"; contra: "faptele sale il transforma in incalcator de legi".

Stadiul de tranzitie dintre etapa conventionala si cea postconventionala merita mentionat pentru ca adesea reprezinta un punct critic in evolutia unui individ.

Inainte de a se fi descoperit principiile etice universale, morala poate parea relativa si arbitrara, motiv pentru care unele persoane pot devia intr-o etica de tip hedonist. Un astfel de exemplu este cultura hippie din anii saizeci.

3. Perioada postconventionala (la 13 ani, la tinerete sau niciodata)

Individul isi elaboreaza un cod moral autonom, pe care il interiorizeaza, pornind de la identificarea cu o comunitate, cu care individul imparte regulile si indatoririle.

Subetapa 1 - orientarea social-contractuala. Legile sunt stabilite printr-un proces democratic, in beneficiul tuturor, iar cand nu mai functioneaza, pot fi renegociate. Exemple de argumente pro: "legea nu este ajustata pentru situatii speciale, dar nici nu prevede ca unii trebuie sa se imbogateasca in urma sacrificiului altora"; contra: "si altii ar putea avea nevoie la fel de mare de medicament".

Subetapa 2 - orientarea spre etica universala. Valorile universale (dreptate, bine, adevar, egalitate etc.) sunt ierarhizate intr-o conduita personala, individul poate fi in dezacord cu o regula a societatii daca o considera imorala. Exemple de argumente pro: "X nu s-ar fi impacat cu constiinta sa daca si-ar fi lasat sotia sa moara"; contra: "nu s-ar fi putut impaca cu constiinta sa daca ar fi devenit hot".

Modelul lui Kohlberg se aplica in gandirea morala, dar nu il regasim obligatoriu si in conduita. El recomanda ca metoda de dezvoltare a gandirii morale a copilului ca acesta sa asculte argumente ale persoanelor aflate in stadii superioare. A explica are valoare formativa mult crescuta fata de a indica ce trebuie facut.

Alte remarci asupra dezvoltarii stadiale a moralitatii:

ordinea stadiilor este invariabila;

nu se poate parcurge decat un stadiu o data;

o persoana nu poate intelege specificul altui stadiu superior, cu exceptia celui imediat urmator;

indivizii sunt atrasi de modul de a rationa specific nivelului imediat urmator celui in care se plaseaza;

progresul de la un stadiu la altul se realizeaza eficient atunci cand exista un dezechilibru cognitiv generat de o dilema morala;

dezvoltarea fizica si cea morala sunt diferite si nu evolueaza simultan;

majoritatea oamenilor raman la stadiul al patrulea, doar 25% acced la nivelul al saselea;

dezvoltarea morala apare din interactiunea sociala.

Incheiere

Un vechi imn nord-american spune: "Eu sunt Copilul, cea mai noua institutie din lume si cea mai veche. Eu mostenesc pamantul cand vin pe lume, iar cand ma duc, il las copiilor care ma urmeaza.

Datoria mea este sa las pamantul mai bun decat l-am gasit.

Dimpreuna cu milioane de frati si surori, as putea sa-mi indeplinesc aceasta misiune daca lumea nu ne-ar putea prea multe piedici.

La inceput am nevoie de lapte bun, de aer curat si de joaca. Mai tarziu imi trebuie scoli bune ca sa ma pregatesc pentru viata. Vreau sa traiesc, sa rad, sa iubesc, sa ma joc. Vreau sa ascult cantece frumoase, sa citesc carti bune, sa vad tablouri minunate. Vreau sa construiesc case, drumuri, cai ferate si masini. Vreau sa hoinaresc prin padure, sa ma scald in paraie, sa ma joc cu zapada.

Eu sunt Trecutul, Prezentul si Viitorul.

Usurati-mi calea si va voi ajuta la randul meu.

Eu sunt Speranta voastra. Eu, Copilul . "

Strategii de formare utilizate:

Crearea unui mediu ambiental atractiv

Formatorul va avea o atitudine normala ,de partener de grup cu formabilii

Va acorda sprijin in permanenta cursantilor

Vor fi prezente jocuri de rol, exercitii de energizare si activitati practice.

Criterii de evaluare a activitatii practice a cursantilor:

Chestionare

Autoevaluarea individuala si bilaterala

Turul galeriei

Aprecieri ale cursului

Resurse ale cursului de forma

Fise

Prezentari power point

Chestionare

Materiale realizate de cursanti

Resurse didactico- materiale disponibile

Flipp-chart si foi pentru lucru

Lap-top

Videoproiector

Marchere

Tabla de scris

Carti, reviste, postere

Foi A4, A3 de lucru individual si in perechi.

grupa nu va avea mai mult de 25 de cursanti