Generalitati - fapte de comert

Generalitati - fapte de comert

1.1. Terminologie

Din punct de vedere terminologic, operatiunile de comert pot fi atat "fapte de comert" cat si "acte de comert"

Adesea, termenul "fapt" de comert este folosit de legiuitor pentru a desemna toate operatiunile de comert, fie ca acestea sunt "acte juridice" de comert, fie ca sunt numai "fapte juridice" (stricto sensu) de comert.

Actele juridice sunt manifestari de vointa facute cu intentia producerii efectelor juridice, in timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt actiuni ale omului facute fara intentia de a crea efecte juridice (nasterea, modificarea sau stingerea de drepturi si obligatii), acestea producandu‑se in virtutea legii. Faptele juridice "stricto sensu" sunt licite, (gestiunea de afaceri, plata nedatorata) reunite pe ideea imbogatirii fara just temei si ilicite, (delictele si cvasidelictele) comise de comerciant.

Pentru a arata care sunt operatiunile juridice de comert, legiuitorul roman foloseste in art. 3 C.com., expresia "fapte de comert", acoperind prin acestea atat sfera faptelor, cat si a actelor de comert. Dispozitiile prevazute in art. 3 C. com. se completeaza cu cele prevazute in art. 4 C.com., pentru a se forma o imagine cat se poate de completa cu privire la "faptele de comert".

Astfel, folosind criteriul pozitiv, in art.3 C.com. legiuitorul arata categoriile de "fapte" considerate "de comert", fapte de comert obiective, iar in art. 4 C.com. se face referire la faptele de comert subiective (art. 4 C.com.).

Separat de criteriul pozitiv (afirmativ), in art. 5 C.com. legiuitorul foloseste criteriul negativ, aratand faptele care nu pot fi calificate "fapte de comert".

1.2. Definitie

In sensul cel mai cuprinzator, faptul de comert este orice activitate care da nastere la raporturi juridice guvernate de legea comerciala si care se intemeiaza pe ideea de schimb de marfuri si valori, fiind calificata ca o activitate de intermediere in operatiunile de schimb.

Interesul practic al delimitarii faptelor de comert de cele cu caracter civil consta in urmatoarele:

definirea comerciantului se face, in principal, in functie de activitatea pe care o desfasoara si anume, daca, in mod obisnuit, face fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita (art. 7 C.com.);

dispozitiile legale care reglementeaza faptele de comert sunt, adesea, diferite de cele care reglementeaza faptele (actele) civile.

De exemplu:

in materie de probe, potrivit art. 46 C.com., obligatiile comerciale pot fi dovedite cu orice mijloc de proba, spre deosebire de cele cu caracter civil pentru care proba cu martori nu este admisibila daca obligatiile au valoare mai mare de 250 lei (conform art. 1191 C.civ.);

in situatia existentei mai multor debitori, raspunderea lor este solidara, daca nu exista stipulatiune contrarie (art. 42 C.com), spre deosebire de obligatiile civile unde, daca exista mai multi debitori, regula este divizibilitatea, solidaritatea avand valoare de exceptie.

1.3. Clasificarea faptelor de comert

Faptele de comert, pot fi clasificate urmarind cele doua sisteme consacrate in diferitele legislatii, respectiv, sistemul obiectiv propriu legislatiei franceze si italiene, si sistemul subiectiv, insusit de legislatia germana si de celelalte sisteme de drept de inspiratie germana.

Potrivit sistemului obiectiv un "fapt" este calificat "de comert" daca in  mod obiectiv, in continutul lui exista una din operatiunile pe care legiuitorul insusi le califica ca fiind "de comert", deoarece se intemeiaza pe ideea de interpunere (intermediere) in schimb. Independent de calitatea persoanei care‑l indeplineste, actul este comercial prin natura lui

Potrivit sistemului subiectiv un "fapt" este calificat "de comert" daca este facut de un comerciant. Calitatea subiectului determina natura juridica a faptului, iar comerciantul este definit, de regula, ca fiind acea persoana care si‑a inregistrat firma in registrul de comert (inregistrare care are efect constitutiv) sau daca are una din intreprinderile comerciale anume stabilite de lege in acest scop

Codul comercial roman consacra sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comert (art. 3 C.com.) completat cu o prezumtie de comercialitate cu privire la toate contractele si obligatiunile unui comerciant (art. 4 C.com.). Asadar, in conceptia legiuitorului roman nu este suficient criteriul obiectiv pentru a determina categoriile de fapte de comert, considerand ca si calitatea subiectului (comerciantul) este utila pentru a califica un fapt juridic ca fiind "de comert".

Totodata, legiuitorul stabileste in art. 6 C.com., regimul juridic aplicabil actelor juridice care are un caracter civil pentru una din parti si comercial pentru cealalta parte. Este cazul asa numitelor fapte (acte) unilaterale sau mixte.

Analizand dispozitiile prevazute in textele legale aratate mai sus, se poate concluziona ca faptele de comert se clasifica in trei categorii:

fapte de comert obiective;

fapte de comert subiective;

fapte de comert unilaterale sau mixte.