QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate turism

Potentialul turistic al balearelor si valorificarea acestuia



POTENTIALUL TURISTIC AL BALEARELOR SI VALORIFICAREA ACESTUIA


Datorita rolului primordial al ofertei pe piata turistica este necesara analizarea bogatiei si varietatii sale, a gradului sau de atractivitate si a celui de conservare, dar mai ales a modului de punere in valoare a acestor elemente pentru a putea actiona in directiile necesare sporirii numarului de turisti, al extinderii duratei sejurului si al cresterii volumului incasarilor din turism, dar si din activitatile conexe.


1. Potentialul turistic natural si antropic

Potentialul turistic reprezinta elementul determinant al ofertei corespunzatoare a unei zone, el influentand orientarea in spatiu a fluxurilor de calatori, dar si amploarea unei deplasari. De aceea, este esentiala cunoasterea caracteristicilor si calitatilor resurselor turistice ale unei regiuni, pentru a stabili modul in care acestea pot fi valorificate rational, pentru a le exploata eficient si a impiedica degradarea atractiilor respective.



'Turismul pune in valoare si exploateaza economic acel tezaur unic, format de bogatiile create de natura si clima sau lasate de istorie, folclor si civilizatie" .

Dezvoltarea turismului presupune existenta unui patrimoniu turistic, care prin atractivitate sa poata sa asigure integrarea unei zone geografice. Printre componentele patrimoniului turistic enumeram in primul rand resursele naturale (frumusetile montane si peisagistice, factorii de cura din statiuni) si resursele antropice(potentialul turistic antropic)


1.1. Potentialul turistic natural

Resursele naturale constituie asa numita oferta turistica primara sau potentiala a unei zone, regiuni sau tari. Toate celelalte resurse create de om reprezinta oferta turistica secundara, fiind considerata, ca una din premisele transformarii ofertei turistice potentiale in oferta turistica efectiva. Potentialul turistic al unei zone ar putea fi definit ca totalitatea valorilor materiale, naturale si antropice, care pot devenii obiective de atractie turistica. Pentru ca ele sa devina efectiv obiective de atractie turistica este nevoie de cheltuieli materializate in infrastructura tehnica.

Valorile naturale trebuie apoi completate cu resursele antropice create de mana omului(vestigiile istorice, de arta, de arhitectura), practic un complex de elemente de atractie care definesc in buna parte specificul unei anumite zone sau regiuni turistice. La toate acestea mai trebuie luate in considerare o serie de traditii culturale, elementele de folclor, care dau o nuanta inedita demersului turistic si uneori motiveaza deplasarea celor interesati spre un anumit loc.

Notiunea de potential turistic este strans legata de continutul prestatiilor de servicii turistice oferite la un nivel calitativ corespunzator preferintelor si exigentelor in permanenta evolutie a turistilor potentiali. Punerea in valoare a potentialului turistic al unei zone, depinde foarte mult de politica economica pe care o promoveaza tara primitoare de turisti, precum si de facilitatile oferite acestora.

In ceea ce priveste potentialul turistic al Balearelor se poate aprecia ca elementele sale componente sunt bine reprezentate si constituie conditii favorabile practicarii unor forme de turism, unele deja prezente, iar altele inca insuficient dezvoltate.

Cele mai mari bogatii ale arhipelagului sunt relieful si frumusetile naturale.In speranta de a pastra aceste bogatii pentru generatiile urmatoare autoritatile locale au emis mai multe legi pentru protejarea mediului. "In prezent, peste 40% din teritoriul arhipelagului este protejat prin lege.Exista in total 82 de regiuni de o frumusete naturala extraordinara, in plus Insula Menorca este declarata biosfera UNESCO, cu 18 locuri desemnate care beneficiaza de protectie speciala"[2]. Parcul natural de S'Albufera din Mallorca este o rezervatie ornitologica unica si unul dintre cele mai frumoase tinuturi mlastinoase din sudul Europei. Printre celelalte parcuri si rezervatii din Mallorca se numara Cala Mondrago si Insula Dragonera. Parcul national de pe Insula Cabrera, la sud de Mallorca, este de asemenea o zona protejata.Aceste parcuri naturale pot fi explorate pe jos sau cu bicicleta, pe poteci speciale cu indicatoare sau in regim organizat.

Frumusetile peisagistice pot fi admirate si in afara parcurilor naturale.Locuri de o rara frumusete pot fi intalnite pe vaile din lantul muntos Serra de Tramuntana din Mallorca, in golfurile izolate din partea de nord-vest a insulei, dar si de-a lungul coastei insulei Menorca. Arhipelagul Pitiuselor ,(insulele cu pini), care cuprinde Ibiza, Formentera si numeroase insule invecinate stancoase, nelocuite, formeaza un ecosistem combinat vizibil din avion. O regiune cu o valoare ecologica deosebita in Ibiza, este sistemul de mlastini saline, Ses Salines, care include zone unde traiesc mii de pasari. De la descoperirea insulelor de catre cartaginezi, din aceste mlastini saline se extrage sare din apa marii.

Potentialul turistic montan ofera conditii deosebite pentru practicarea drumetiilor, a speoturismului dar si a turismului de cunoastere. Valoarea peisagistica deosebita este determinata de prezenta formelor de relief originale, de alternare a zonelor muntoase cu cele submontane si depresionare, de existenta culoarelor de vai, de completarea cu reteaua hidrografica si cu flora variata. Asocierea tuturor acestor componente constituie un element de atractivitate turistica deosebita.Un exemplu de acest gen il constituie varful Puig Major 1445 m ce face parte din lantul Serra de Tramuntana(Mallorca).

Potentialul speologic al Balearelor cuprinde peste 200 de pesteri, dar numai cateva pot fi vizitate in cadrul unui tur cu ghid .Cele mai multe se gasesc in Mallorca(Coves D'Arta, Coves del Drach-aici in fiecare zi un ansamblu de muzica de camera tine reprezentatii in cel mai mare dintre lacurile subterane)si Ibiza (Cova de Can Marca,Cova Santa), unele incluzand lacuri subterane, stalactite cu forme bizare si de dimensiuni impresionante.In Menorca se gaseste un complex de pesteri preistorice- Cales Coves -sapate in stanca datand din neolitic.

Multumita imensei varietati de habitate, de la munti si faleze stancoase la plaje cu nisip si campii intinse, Balearele au o fauna salbatica foarte diversa, inclusiv unele pasari si reptile rare. In ceea ce priveste flora, in Mallorca este caracteristica la garrigue, un tip de vegetatie de tufisuri si arbusti cu palcuri mici de padure. La altitudini mai mari tufarisul este inlocuit de un amestec de grozama, rozmarin si dafin numit maquis. Menorca este renumita pentru florile si arbustii salbatici ,iar in Ibiza exista suprafete mari acoperite cu pini.

Fauna Balearelor include cateva specii indigene, precum soparla de ziduri Lilford, o specie rara. Pe insule traiesc unele specii rare de pasari, printre care vulturul negru, soimul de stanca si furtunarul de baleare. Mai multe specii de mamifere mici, precum iepurele si ariciul sunt raspandite in zonele mai joase ale arhipelagului.

Flora si fauna pot reprezenta scopul turismului stiintific, sau pot fi un element de completare a resurselor turistice ale unui perimetru. Parcul national de pe insula Cabrera este o rezervatie unde sunt protejate specii rare de plante dar si pasarile si animalele marine din zona.

Clima este in sine o motivatie de calatorie datorita faptului ca reprezinta un factor de cura, dar si un element de referinta in cadrul turismului de litoral, astfel aparand numeroase statiuni climaterice care exploateaza aceasta resursa. Cele patru insule Baleare se bucura aproximativ de aceeasi clima, cu mici variatii locale datorate lantului muntos din Mallorca.Temperatura medie variaza intre 14°C, in ianuarie, si 29°C in iulie.Vara este aproape invariabil uscata si insorita.In iulie si august sunt aproximativ 11 ore insorite pe zi, aceste luni coincid cu varful sezonului turistic.

"Caracteristicile climatice precum temperatura aerului si a apei , durata de stralucire a soarelui , vantul, sunt elemente ce favorizeaza desfasurarea unor activitati turistice specifice turismului de litoral .Alaturi de apa marii, ca principala resursa pe care se bazeaza turismul de litoral, exista un alt element si anume tarmul, care faciliteza accesul la practicarea turismului"[3]. In plus golfurile precum Bahia de Palma, Bahia de Alcudia, Bahia de Pollenca (Mallorca), prin unicitatea lor, atrag din ce in ce mai multi turisti.

Regimul climatic extrem de favorabil, puritatea aerului datorata amplasamentului in largul marii, fac din Insulele Baleare una dintre cele mai placute destinatii pentru plaja din Europa.

Potentialul turistic antropic

In ceea ce priveste potentialul antropic al Insulelor Baleare, acesta cuprinde vestigii arheologice, monumente de arta, istorie, arhitectura, muzee, case memoriale, statui, obeliscuri, ansamble sculpturale moderne sau alte constructii contemporane (asezari umane, unitati economice, lacase de cult, etc.)

Prezentarea punctelor de atractie turistica din Insulele Baleare, elemente constitutive ale potentialului turistic antropic, trebuie sa aiba ca punct de plecare obiectivele de interes turistic international. Din categoria acestora fac parte manastirile, bisericile, castelele, care se pastreaza si in zilele noastre chiar daca sutele de ani care au trecut de la realizarea lor si-au pus amprenta. Caracteristic pentru aceste edificii, este stilul arhitectonic gotic, baroc , dar si prezenta unor exponate de o inestimabila valoare.

Resursele antropice sunt bine reprezentate in Mallorca, cel mai vizitat oras fiind Palma, capitala insulei, unde se gasesc numeroase monumente istorice, culturale, de arhitectura. Se remarca insa

Edificii istorice

  • Castelul Bellver

Cea mai impunatoare constructie din Mallorca este cu siguranta castelul Bellver, care ofera o panorama incredibila a orasului Palma, aflandu-se la o inaltime de 112 metri fata de nivelul marii si la o distanta de 3 kilometri fata de capitala. Castelul care gazduieste un muzeu si o capela in interiorul sau, a fost construit intre 1300-1310 de catre regele Jaime II, servindu-i acestuia drept resedinta si fortareata. Este unul din putinele castele circulare europene, minunatul monument architectural fiind folosit pe timp de vara si pentru anumite spectacole live.

  • Palatul Almudaina

Cladirea in stil roman a servit multa vreme ca resedinta a guvernatorilor musulmani si gazduieste in interiorul sau capela Sf. Ana construita in stil gotic, sala tronului fiind unul din multele motive de a vizita o asemenea bijuterie architecturala.


Muzee si case memoriale

  • Muzeul de Arta moderna si Contemporana

Poate cel mai important muzeu din Palma, acesta ascunde intre peretii sai opere de arta inestimabile, majoritatea fiind oferite spre expunere de catre colectionarul Pere Sera. Muzeul a fost inaugurat in anul 2004 si cuprinde mostenirea lasata de catre artisti precum Picasso, Miró, Tŕpies, Chagall, Gauguin, Magritte, Klimt, dar si a altor pictori sau sculptori, incepand cu secolul XIX si pana astazi.

  • Muzeul Catedrala

Catedrala inceputa undeva in jurul anului 1230 a fost terminata abia in secolul XVII, fapt ce explica cele doua stiluri diferite(Gotic si Baroc)care se intretaie la tot pasul. Cladirea ofera o panorama superba catre golf, iar la primul nivel exista un muzeu cu o colectie impresionanta de obiecte de arta (tablouri, sculpturi, argintarie).

  • Muzeul Joaquin Torrens Lladó

Casa memoriala a pictorului J.Torrens Lladó (1946 - 1993), prezinta peste 100 de tablouri ale acestuia. Artistul este in special cunoscut pentru portretele realizate in stil baroc, acesta imortalizand multe personalitati ale vremii sale (ex. familia Kennedy din SUA).

  • Muzeul militar Castillo de Sant Carlos

Muzeul se gaseste in fortareata Sant Carlos si gazduieste o colectie de arme si obiecte militare (steaguri, medalii, uniforme) incepand cu Evul Mediu pana in secolul XX

Biserici si manastiri

  • Biserica Santa Eulalia

Construita pe locul unei foste moschei musulmane, biserica Santa Eulalia este prima parohie crestina din Palma de Mallorca. Pentru ca lucrarile au continuat pana in secolul XVII, biserica prezinta caracteristici din fiecare epoca, unicitatea ei constand exact in multitudinea de stiluri folosite.

  • Manastirea Lluc

Construita in stil renascentist, intre 1629 si 1691, biserica aflata la 500 de metri deasupra nivelului marii (in muntii Tramutana) este un loc de pelerinaj pentru credinciosii din toate colturile lumii. "Manastirea este binecunoscuta datorita 'Morenetei', o sculptura celebra a Fecioarei Maria, despre care se spune ca este facatoare de minuni"[4]. Anual mii de turisti viziteaza locatia, mai ales ca sanctuarul ofera locuri de cazare.Manastirea este cunoscuta si pentru faimoasa Gradina Botanica aflata in apropiere.

  • Manastirea San Francisco

Biserica a fost inceputa in anul 1286 de catre calugarii franciscani si pastreaza urmele stilului Gotic in care a fost construita, mai mult in interior, deoarece in anul 1580 fatada cladirii a fost lovita de fulger. Lucrarile exterioare asupra bisericii au continuat pana in secolul XIX, transformand manastirea intr-o capodopera cu infatisare in stil Baroc, dar cu interior in stil Gotic.

Un alt obiectiv important al Mallorcai, situat la 25 km de capitala insulei este Manastirea la Real Cartuja de Valldemosa. Construita initial ca palat de regele Jaime al II-lea pe locul altuia maur, se reamarca prin prezenta in capela neoclasica a unor  fresce pictate de calugarul Manuel Bayeu.

La Petra se afla Casa Museu Fray Junipero Serra, casa in care a crescut parintele Junipero Sera, fondatorul primelor misiuni religioase din California. Astazi sunt expuse modele la scara ale misionarilor lui Serra in California si Mexic, precum si harti si scrisori.

"Insula Menorca abunda in constructii preistorice .Cele mai fascinante si mai enigmatice dintre munumentele istorice gasite aici se numesc tales-megaliti in forma de "T" care se pare ca au servit unor scopuri religioase.Se crede ca cei care le-au construit sunt responsabili pentru constructiile similare din Sardinia si Anglia(Stonehenge)"[5].

Cultura din Menorca a fost si ea puternic influentata de ocupatia britanica din secolul XVIII, lucru evident mai ales in preajma localitatii Mao(oras situat la capatul unui fiord de 5 km, singura formatiune geologica de acest fel din Baleare).Ruinele zidurilor orasului vechi, bisericile baroce(Santa Maria, Biserica del Carme, Biserica Saint Francesc), conacele spaniole zugravite in culori vii si casele in stil georgian, fac din Mao un oras fascinant, care merita explorat .Capitala a insulei si oras al culturii, Mao adaposteste in Teatre Principal, deschis in 1829, prima opera din Spania-astazi gazduieste concerte, evenimente culturale, inclusiv festivalul anual de muzica.

Printre muzeele ce merita a fi vizitate se remarca: Muzeul Menorca, ce detine o gama de obiecte din perioada talayota, precum si vestigii romane, bizantine si arabe. Muzeul Militar-ce adaposteste o colectie de arme si uniforme; Muzeul naturii.

Ciutadella -celalalt mare oras din Menorca, este un centru pitoresc, cu strazi inguste, palate frumoase si un port aglomerat, oras ce a concurat intotdeanua cu Mao. Fosta capitala a insulei in timpul dominatiei arabe, are multe de oferit din punct de vedere arhitectural.Se remarca astfel Placa del Born, teren de intructie militara al arabilor, reconstruita in stil neorenascentist in sec XIX , considerata una din cele mai mari piete din Spania. In centrul acesteia se afla un obelisc care comemoreaza anul cand Ciutadella a fost invadata de corsarii turci.In jurul pietei se intalnesc mai multe cladiri istorice, de exemplu primaria, cateva palate in stil italian, precum Palau de Torre Saurra si Palau Saort.-singura resedinta aristocratica deschisa pentru vizitatori.

Alte obiective turistice importante sunt: Catedrala, Muzeul Diocesa, unde sunt expuse obiecte de arta sacra care ilustreaza viata culturala si religioasa a insulei; Biserica Socors, Castelul Sant Nicolau.

Sora mai mica a insulei Mallorca, Ibiza, botezata dupa arhitectura sa,'Insula Alba', este a treia insula ca marime din arhipelagul Balearelor si impreuna cu vecina sa mai mica Formentera, alcatuieste complexul Insulelor Pitiuse sau "Insulele pinilor".

Orasul fortificat Dalt Vila, asezarea feniciana Sa Caleta, necropolisul Puig des Molins si campiile subacvatice din Posidonia Oceanica sunt cele patru elemente exceptionale care au scris ca insula sa fie declarata Patrimoniu al Umanitatii de catre UNESCO in anul 1999. Structura urbana, Dalt Vila a fost construita din piatra originala, ce poate fi vazuta azi sub forma castelului Almudania. Dalt Vila este inconjurata de un zid ce dateaza din sec.16; in partea superioara a orasului se poate vedea Catedrala, care a fost construita in secolele 14-16 intr-un stil gotic-catalan, fiind renovata ulterior in sec.18 cu influente baroce. Cladirea Universitatii adaposteste Muzeul de Arheologie , in ale carui camere se afla artefacte provenite de la civilizatiile care s-au perindat: fenicieni, arabi, romani. Muzeul este inclus in Patrimoniul UNESCO, si se afla in aceeasi zona. Alte cladiri de referinta in zona ar fi: primaria, Biserica Santo Domingo, Placa de Vila.

Un alt obiectiv din orasul Ibiza este "Monumento a los Corsarios, un obelisc ridicat in cinstea piratilor care au protejat insula impotriva atacatorilor, in secolul XVIII. Opera de arta, despre care se spune ca ar fi unica in lume, a fost inaugurata in 1925. Un alt monument care se bucura de protectia organizatiei UNESCO este "Oul" - un monument inaltat, la Sant Antoni, in onoarea lui Cristofor Columb, insula fiind printre multele care se autoproclama loc de nastere al celebrului explorator.

Al doilea oras ca marime al insulei, Sant Antonio de Portmany (cunoscut in vremea romanilor sub numele de Portus Magnus) a fost cunoscut initial ca fiind un simplu oras dedicat pescuitului si agriculturii. Astazi el este plin de contraste. Dintre vestigiile istorice, cele mai importante de amintit ar fi : biserica Sant Antonio, biserica Sant Rafael, biserica San Mateu, capela subterana Santa Agnes si picturile din pesterile Sa Cova des Vi (Ses Fontanelles), Es Broll de Buscastell si Sa Punta des Moli.

Insula Formentera, cea de-a patra insula a arhipelagului, este cunoscuta pentru frumusetile sale naturale, antropice (satele specifice) si tezaurele culturale.ce se regasesc in Sant Francesc-capitala insulei si imprejurimi. Se remarca biserica fortificata, Muzeul Etnologic, Turnul de aparare Torre de sa Guardiola, mormantul megalitic de la Ca Na Costa (1800-1600 i.hr) fiind singura dovada ca insula a fost locuita in preistorie.

"Elementele de originalitate ale patrimoniului cultural al Balearelor sunt sustinute si de folclor, de obiceiurile, de traditiile, de portul, mestesugurile si arhitectura populara, prezente nu numai in muzee ale satului ci si in zone in care s-au pastrat nealterate."[6]

Fondul etnografic si folcloric pune in valoare o milenara cultura materiala realizata cu talent, pasiune si sensibilitate pentru frumos. Creatiile populare, printre cele mai bogate si nealterate din insule, ofera marturii despre ocupatiile locuitorilor de aici, legate de procurarea hranei, confectionarea imbracamintei, uneltelor de munca, mobilierului, sau ne introduc in datini si obiceiuri originale, cantece si dansuri specifice, in portul popular .

Desi turismul a avut un impact deosebit asupra insulelor Baleare, obiceiurile si traditiile au supravietuit nealterate.Acest lucru este evident mai ales in zonele rurale. Pentru a vedea acest lucru se poate vizita o piata intr-unul din oraselele din interiorul insulelor unde localnicii isi vand propriile produse(obiecte de ceramica, obiectele de sticlarie cu motive traditionale, obiecte din lemn de maslin, obiecte din pielarie-Menorca, diverse impletituri, perlele sintetice de Mallorca, bijuterii hippy-reprezinta o adevarata industrie in Ibiza si Formentera).

Un alt element important al vietii pe insulele Baleare il reprezinta numeroasele sarbatori locale, religioase si "fieste" . Aceste zile sunt dedicate sfintilor patroni ai parohiilor locale, dar pot fi si sarbatori organizate la sfarsitul anotimpului recoltei sau aniversari ale unui eveniment public important. Desi "fiestele" au in general un caracter religios, sunt ocazii de distractie, cu parade, muzica si multe dansuri.Cea mai spectaculoasa dintre ele este Fiesta de San Joan, care se organizeaza in orasul Ciutadella din Menorca inca din evul mediu.Alte sarbatori sunt:festivalul florilor din Ibiza -Festa de Maig, Eivissa Medieval, din orasul vechi Dalt Vila, Joia Verde din Mallorca -dansul vulturilor, Saint Antoni , Festa De Sain Lorenc-parade ale calaretilor pe strazi, Copa del Rey si trofeul Pintesei Sofia -regate de iahting, sunt doar cateva din manifestarile culturale din Insulele Baleare.



Statiuni si produse turistice oferite

Mallorca este cea mai mare dintre insulele Baleare, situata intre Ibiza si Menorca, in bazinul marii Mediterane. Este cea mai populara insula spaniola, atragand milioane de vizitatori in fiecare an. Situata la 209 km de Barcelona si la 145 km de Valencia, Mallorca dispune de o coasta de 500 km. Insula este un veritabil paradis, partea nordica fiind mai abrupta, iar cea sudica oferind plantatii de maslini si migdali, intercalati de mori de vant. Nisipurile aurii ale insulei sunt vestite, iar plajele sunt adorate de turistii aflati in cautare de soare si relaxare. In partea nordica a insulei se gasesc stanci abrupte, iar pe cea sudica plaje lungi de multi kilometri cu nisip fin. Printre cele mai cunoscute se numara Ca'n Pastilla, El Arenal, Cala Mayor, Sant Agusti, Magaluf - cea mai mare plaja de pe coasta, Calvia si Cala de San Vicente - o plaja inconjurata de pini . Mallorca este un paradis al sporturilor nautice, al croazierelor, al plimbarilor cu barca sau iahtul.

Capitala insulei este Palma de Mallorca, cunoscuta mai ales ca destinatie turistica situata in partea de sud-vest a insulei, intr-un golf. Orasul este puternic marcat de trecutul sau istoric, martori fiind caracterul vechi al monumentelor si edificiilor istorice. Catedrala, Palatul Almudaina, Lonja si Plaza Mayor sunt doar cateva dintre locurile prin care vizitatorii ar trebui sa treaca. Are in jur de 350 de mii de locuitori, aproape jumatate din populatia totala a insulei.

Mallorca inseamna plaje cu nisip fin si auriu, strazi inguste, porturi pescaresti strajuite de palmieri, golfuri si orase istorice. Dar Mallorca mai mult decat atat.inseamna arhitectura gotica, sate vechi, traditii. Cele mai multe constructii si monumente de pe insula dateaza din epoca de aur(1276-1344). Orasele tipice spaniole cu arhitectura gotica, plantatiile de maslini si vechile mori de vant sunt la tot pasul in Mallorca. Orasul Palma, asezat in trepte pe coasta golfului, este renumit pentru broderiile de mana, fierul forjat, sculpturile din lemn de maslin, obiectele din sticla suflata, rafie si palmier, perlele artificiale, bijuteriile, ceramica si incaltarile lucrate manual. Baile arabe sunt singurele ramasite de pe vremea cand musulmanii conduceau insula. Acestea au fost construite in secolul 10.

Existenta grotei Drach, a bisericii Sant Francesc, a castelului de Bellver, alaturi de cladirile recent construite, sunt adevarate opere de arta, care-si pun amprenta asupra insulei.

Statiuni in Mallorca

Playa de Palma (la 5 km est de Palma) este centrul turistic al zonei Palma cu cea mai lata si mai frumoasa plaja, cu numeroase hoteluri, restaurante, cluburi situate de-a lungul promenadei care inconjoara golful si care ofera o panorama deosebita asupra orasului Palma. Statiunea este situata intre C'an Pastilla, in vest si statiunea Arenal in est, de-a lungul Golfului Palma. Plaja este marginita de o faleza (cu culoar special pentru biciclete), de magazine, restaurante si discoteci. Plaja, din nisip alb fin, are o lungime totala de 4600m si o latime de 50m, apa marii este cristalina, iar valurile nu sunt foarte puternice.

C'an Pastilla (la 9 km est de Palma) este o statiune mica, situata foarte aproape de capitala Palma si de centrul turistic Playa de Palma. Transferul de la aeroport in statiune este cel mai rapid, 15-20 minute. Statiunea s-a dezvoltat in ultimii 40 de ani, devenind dintr-un sat de pescari o statiune moderna. Ea ofera o plaja lata cu nisip fin, fiind ideala pentru familii cu copii. Exista si un mic port pentru iubitorii de navigatie. Plaja are o lungime de 270m si o latime de 65m; apa si nisipul au o calitate.deosebita.Un trenulet pentru turisti circula de aici la Arenal.Pe plaja se pot inchiria umbrelute si sezlonguri.

Arenal (la 15 km est de Palma ) este una dintre primele statiuni care s-au dezvoltat in Mallorca, la est de Palma. Strazile sunt inguste si relativ aglomerate, cu numeroase magazine, resaturante, locuri de distractie. Arenal are una dintre cele mai mari plaje cu nisip fin si este zona predilecta a turistilor germani, a spaniolilor si polonezilor.Un punct de atractie pentru copii il reprezinta parcul de distractii Aquacity, ce are in dotare piscine si loc de joaca pentru cei mici..

Palma Nova (la 15 km vest de Palma) este o statiune linistita, potrivita pentru familii cu copii. Aici exista una din cele mai bune plaje din golful Palma. Hotelurile sunt ascunse de vegetatia deasa. Statiunea ofera o diversitate de activitati pe apa.

Magaluf(la 19 km vest de Palma) este una dintre cele mai mari statiuni, ofera in primul rand nenumarate posibilitati pentru distractii, precum: casinouri, sporturi acvatice, karting, golf, fiind o statiune cu plaja nisipoasa si apa limpede. In apropiere se afla un Aquapark. Palma Nova si Magalluf fac parte din zona cea mai dezvoltata turistic din sud vestul insulei Mallorca.

Santa Ponsa (la 23 km vest de Palma) are foarte multe baruri si pub-uri care au devenit localuri tematice. Golful in care se afla statiunea este foarte sigur pentru innot, deoarece nu exista curenti periculosi. Plaja ofera echipamente pentru practicarea de sporturi nautice si este un punct de plecare important in diverse croaziere de 1 zi. In timpul croazierelor multe vase opresc pentru snorkeling sau innot in largul marii.

Paguera (la 24 km vest de Palma) ofera cateva plaje frumoase, o larga varietate de restaurante si magazine. Toamna si primavara, acesta este un loc preferat de iubitorii de plimbari lungi prin natura. Hotelurile mai ieftine, plaja frumoasa si sigura de aici fac ca aceasta statiune sa fi preferata de familiile cu copii mici dar si de turistii mai in varsta.

Calla Millor este una dintre cele mai populare statiuni de pe coasta de est a insulei. Primele hoteluri au aparut aici inca din anii 1930, dar invazia turistica nu a inceput cu adevarat decat in anii 1980. Plaja are o lungime de 1,8 km si este minunata. In statiune exista numeroase baruri, restaurante si cluburi. La numai 2km sud se poate explora Safari-Zoo, o rezervatie naturala.

Excursii si produse turistice  in Mallorca

  • Pollença-Formentor

Se traverseaza Mallorca de la sud spre nord, admirand minunatele privelisti pe care aceasta insula ni le ofera. Scurta oprire in orasul Inca, recunoscut international ca important centru al pielariei, pentru a vizita una dintre renumitele fabrici (posibilitate de achizitie produse din piele). Se continua drumul spre portul Pollença, de unde se va face imbarcarea pe o croaziera pana la splendida plaja Formentor. Timp liber pentru plaja apoi intoarcere spre Palma.

  • Son Amar-Dinner show

Son Amar este numele unei superbe proprieatati majorchine situate in apropierea capitalei. Spectacolul prezentat include balet clasic spaniol, flamenco, acrobatii, dans modern, muzica live, un foarte frumos numar de magie, totul acompaniat de o cupa de sampanie. Cina este inclusa in pret, avand de ales intre meniul gold ori cel platinum. Seara se incheie cu un adevarat spectacol de lumini, culoare si muzica.

  • Turul Insulei 

Se porneste catre centrul insulei, cu mic popas in orasul Inca, cunoscut pentru produsele de pielarie. Se strabate lantul muntos Tramontana in apropierea varfului Puig Major (1445 m), mergand spre nordul insulei, cu popas la Manastirea Lluc unde se poate vizita capela cu statuia sfintei "Virgen Morena", patroana insulei. Drumul se continua spre Sa Calobra. pentru vizitarea "Torrente de Pareis". Timp liber pentru masa, plaja si innot. In continuare se face o croaziera spre portul Soller, putand astfel admira litoralul stancos de vest al insulei. Portul Soller se intinde intr-o superba cala, inconjurat fiind de livezi de portocali. Idilice stradute ne conduc spre o catedrala din sec. XVIII, la constructia careia si-a adus aportul si Rubio unul din urmasii lui Gaudi. Drumul de intoarcere de la Soller spre Palma se face cu trenuletul istoric, al carui traseu prin munti si tunele este exceptional de frumos

  • Valldemossa si La Granja

Idilicul orasel Valldemossa este renumit datorita lui Frederick Chopin si iubitei acestuia George Sand, care au petrecut aici faimoasa "iarna a discordiei" intre 1938-1939 in manastirea "Cartuja de Valldemossa". Chopin a compus cateva dintre cele mai apreciate piese ale sale, iar George Sand a scris "Winter in Mallorca", dupa care ulterior s-a realizat un film "Impromptu", cu Hugo Grant in rol principal. Aici se pot vizita chiliile, inclusiv cele in care au locuit cei doi artisti. Se mai pastreaza pianul folosit de Chopin, masca mortuara a acestuia si cateva obiecte ale iubitei sale. In continuare se viziteaza minunatul palat al regelui Sancho.

La Granja este o frumoasa proprietate din secolul X, inconjurata de vegetatie, si fantani naturale. Vechea ferma este situata in mijlocul insulei Mallorca, in Muntii Tramuntana. Aici se pot vizita diferite camere ale muzeului etnografic, unde se pot vedea unelte lucrate manual de catre specialistii majorchini si se pot degusta bunatati tipice majorchine. La Granja este exemplul perfect de pastrare a traditiilor si obiceiurilor majorchine de-a lungul secolelor.

  • Grota "Drach"

Excursia porneste din Palma, trecand apoi prin "orasul perlelor" Manacor, loc in care s-a nascut celebrul jucator de tenis Rafael Nadal. Se viziteaza renumitul magazin "Perlas de Mallorca", cunoscut in toata lumea. Drumul se continua spre idilicul port "Porto Cristo", un superb orasel cu iesire la mare si maluri stancoase. Pestera "dragonului", cu o lungime de aproape 2000 de metri si 6 lacuri subterane, a fost descoperita in apropiere de Porto Cristo, pe coasta de est, in 1896 de catre speologul francez Martel. Un alt speolog celebru ce a explorat pestera este romanul Emil Racovita. Vizita se incheie cu un superb concert de muzica clasica. Cei trei muzicieni interpreteaza cateva bucati muzicale plimbandu-se pe lac cu o barca superb iluminata in intunericul absolut

  • "Dia de mar"-zi de croaziera pe mare

Ziua incepe cu transferul spre portul din Palma, pentru imbarcare in croaziera. Se inconjoara partea de sud a insulei, admirand frumosul tarm stancos. Pauza de innot in largul marii. Apoi popas in statiunea Camp del Mar, pentru plaja si pranz. Se va servi o gustoasa "paella" acompaniata de vin si urmata de tipicul desert majorchin "ensaimada". Dupa masa intoarcere spre Palma, de-a lungul tarmului.

"Ibiza (Eivissa in limba autohtona) este orasul care a fost infiintat acum 2600 de ani de fenicieni. De atunci, cei 572 km2 ai insulei au absorbit infulentele culturale ale cartaginezilor, romanilor, bizantinilor, arabilor si crestinilor. Ultimii "invadatori" ai insulei sunt adeptii curentului hippy si turistii care si-au lasat si ei amprenta asupra acestei insul"[7]. Orasul fortificat Dalt Vila, asezarea feniciana de la Sa Caleta, necropolisul Puig des Molins si campiile subacvatice de Posidonia Oceanica sunt cele patru elemente exceptionale care au facut ca insula sa fie declarata Patrimoniu al Umanitatii de catre UNESCO in anul 1999.

Ibiza este renumita si pentru peisajele sale naturale spectaculoase si impresionante. Unul dintre locurile unde poate fi admirat un asemenea peisaj este Cala d'Hort in fata careia se afla misterioasa stanca Es Vedra. Muzicianul Mike Oldfield a folosit acest peisaj pentru a ilustra coperta unuia dintre albumele sale. Cineva s-a incumetat sa numere plajele din Ibiza si a rezultat numarul 50;50 de plaje de o frumusete aparte, cu nisip fin si ape de un albastru cristalin, 50 de plaje diverse: plaje pentru familii, plaje solitare, plaje animate.

Insula se transforma in timpul noptii, devine mai distractiva, mai indrazneata, mai avantgardista.Aici se gasesc cele mai bune cluburi din lume, cei mai aclamati DJ, distractia este garantata si unica.in barurile din port, pe strazile cartierului La Marina, in centrul statiunii Sant Antoni.

Ibiza este singurul loc din Europa care a dezvoltat propriul sau stil de moda - Adlib; trupuri care se misca cu gratie, Orasul Ibiza este situat in zona de sud-est a insulei, avand o economie bazata pe turism si servicii. Este orasul principal al complexului insular si are statut de capitala, asigurand servicii de administratie pentru restul municipalitatilor si pentru Formentera. Numarul total de locuitori se ridica la cca 40.000, care isi gospodaresc o suprafata de 11 km2, cu trei plaje principale: Figueretes, Talamanca si Playa d'en Bossa. Portul este un golf natural, unde s-au stabilit initial primii locuitori ai insulei. Acesta este principala cale de acces spre oras (socotind in aceasta categorie si aeroportul). Municipalitatea insulei asigura vizitatorilor posibilitatea practicarii diverselor sporturi: tenis, ciclism montan, golf, calarie, windsurfing, navigatie, scufundari, karting si activitati culturale.

Statiuni in Ibiza

Asa cum am mentionat cateva dintre cele mai cunoscute statiuni turistice se afla in imediata apropiere a orasului Ibiza: Playa d'en Bossa are o plaja lunga de 3 km cu nisip fin; aici se afla parcul acvatic Aguamar, precum si discotecile Space si Bora Bora. Aceasta plaja este preferata de tineri dar si de familiile cu copii.

Figueretes are o plaja mai mica si poate fi considerata o extensie a orasului Ibiza.

Talamanca este situata in nordul orasului Ibiza si are o plaja lunga de aproape 1 km situata in jurul unui golf natural.Ca puncte de interes in zona parcul acvatic Aqualandia si cateva restaurante cu specialitati pe baza de peste.

Santa Eulalia este un alt centru turistic important si al doilea oras ca marime dupa Ibiza; o foarte frumoasa promenada se intinde de-a lungul portului si la malul marii.

In vestul insulei, cu un golf superb numit de romani Portus Magnus, se afla statiunea Sant Antoni care a devenit unul dintre cele mai mari si mai animate centre turistice de pe insula. Sant Antoni este locul perfect pentru a urmari cele mai frumoase apusuri de soare si in acelasi timp locul ideal pentru practicarea sporturilor nautice. Dintre plajele din apropiere cele mai renumite sunt Cala Bassa si Cala Conta care au cerificat Blue Flag.

Es Cana este statiunea care are o frumoasa plaja de nisip si un mic port pentru vasele de pescuit, fiind faimoasa pentru saptamanalele Piete Hippy.

Un alt punct de atractie il reprezinta campurile de sare Las Salinas- atunci cand apa se evapora in timpul calduroaselor luni de vara, ramane la suprafata un strat stralucitor de sare pura. Aici se afla Playa de Salines unul dintre locurile cele mai la moda de pe insula.

Cala Llonga este un mini resort cu o plaja minunata, foarte decorativa preferata de familii cu copii datorita nisispului fin si intrarii line in apa..

Alte statiuni mai mici sunt Cala D'Hort , statiunea cea mai sudica de pe coasta de vest, multi turisti vin aici pentru a admira celebra insula Es Vedra;Cala Tarida mica statiune cu plaje aurii situata intr-un mic golfulet, preferata de familisti.

"In cateva cuvinte, Ibiza este naturala, magica, legendara, artistica, delicioasa si bineinteles cosmopolita, avantgardista, originala si faimoasa. Aceasta insula reuseste sa imbine in mod armonios caracteristicile mai multor insule intr-una singura"[8].

Excursii si produse turistice in Ibiza

  • Aguamar

Acesta este cel mai mare parc acvatic de pe insula, unde cei mici vor gasi aventura si diversitate, iar cei mari se vor putea bucura de o zi intreaga de relaxare. Parcul se afla in statiunea Playa d'en Bossa.si are in dotare urmatoarele instalatii:tobogan in spirala; tobogan gigant; kamikaze, plaja cu nisip, cafenea si snack bar.

  • Formentera

Formentera este cunoscuta pentru frumusetile sale naturale, antropice (satele specifice) si tezaurele culturale. Aceasta este o ruta de neuitat, unde se poate contempla unul din paradisele Mediteraneene. Plecarea este din portul Ibiza,pe un vas de croaziera. Sosire in portul 'La Sabina' din Formentera; turul insulei se va face cu autocarul. Pe insula se pot vizita portul La Sabina, capitala San Francisco, El Mirador , El Pilar , farul La Mola, renumitele saline (Salinas de Formentera).

  • Ibiza cultural

Orasul milenar Ibiza, Patrimoniu al Umanitatii, ascunde secretele cele mai frumoase si emblematice ale anticei metropole cartagene. Se va vizita un atelier de ceramica unde se va putea observa arta modelarii vaselor de catre un artizan local, intrand astfel in contact cu unul din primele ateliere de acest gen de pe insula. Se vor vedea aici o mare varietate de vase, statuete, si ustensile tipice insulei datand din cele mai vechi timpuri.

Dupa terminarea vizitei se va merge la 'Dalt Vila' si incepand cu Catedrala, se va face o plimbare prin zona pedestra, pe strazile pline de cultura si istorie. Turistii vor putea astfel sa se bucure de fantastica panorama oferita de orasul Ibiza. Dupa terminarea vizitei culturale, turistii vor avea la dispozitie timp liber pentru shopping sau relaxare la terasele din port, dupa care se vor intoarce la hoteluri.

  • Mercadillo Hippy(Targul Hippy)

O ocazie unica pentru a achizitiona o mare varietate de produse de artizanat, dintre cele mai tipice ale miscarii hippy, precum si produse autohtone.Turistii vor fi preluati de la hotel cu autocarul si transferati la targul de produse hippy 'Punta Arabi', in Santa Eulalia des Riu; aici vor avea timp suficient pentru a se bucura de diversitatea si unicitatea produselor, putand sa faca cumparaturi.

  • Turul insulei Ibiza

Un tur al celor mai pitoresti locuri de pe insula, in care se va pune accent pe detaliile despre enclavele naturale si punctele de interes cultural. La miezul zilei se va face o pauza de masa. In zilele de miercuri se poate vizita piata 'Punta Arabi', in zona Es Cana. In zilele de sambata turistii vor avea ocazia sa cunoasca targul popular 'Las Dalias' care se tine in San Carlos. Itinerarii :


 'PLECARI din Ibiza: Salinas (oprire) - Sa Caleta (in trecere) - San José (timp liber) San Antonio(vizita panoramica) - Santa Gertrudis (pranz) - Mercado Hippy (Punta Arabí/timp liber) - Santa Eulalia (timp liber)PLECARI din San Antonio: C. Delfin, C. Tarida Cala Vadella -San José (timp liber) -Sa Caleta (in trecere) - Salinas (oprire) - Ibiza panorámica din port - Portinatx (pranz) - Mercado hippy Punta Arabí (timp liber) - Sta. Eulalia (timp liber)PLECARI din San Miguel/Portinatx: Ibiza panorámica din port - Salinas (oprire) - Sa Caleta (in trecere) - San José (timp liber) - San Antonio (vizita panoramica) - Sta. Gertrudis (pranz) - Mercado hippy (timp liber) -Sta. Eulalia (timp liber)"[9]


  • Croaziera Es Vedra

In aceasta excursie se va putea cunoaste indeaproape cea mai frumoasa coasta a Ibizei, unul din locurile mitice si admirate ale Insulelor Baleare.Turistii vor fi preluati de la hotel cu autocarul si transferati in portul San Antonio Abad, unde vor fi intampinati de ghid. Se va naviga de-a lungul celei mai abrupte coaste, dar care este si cea mai frumoasa, ajungandu-se pana la El pinon de Es Vedra, situat in fata la Cala D'Hort. In acest punct se va face o oprire, pentru masa. Mai departe, in functie de conditiile meteorologice (vantul favorabil), se va naviga spre Cala Tarida si Cala Salada. Timp liber pentru pranz. Dupa terminarea pranzului turistii se vor putea bucura de soare si apele limpezi ale marii. In drumul de intoarcere spre portul San Antonio se va servi Porrón de Champagne .

  • Croaziera Pirata Illetas

Turistii vor fi preluati de la hotel cu autocarul pentru a fi transferati la portul din Ibiza,unde li se va asigura un vaporas, ideal pentru acest tip de excursie, la bordul caruia se va face croaziera pe coasta de sud-est a Ibizei, pana la Las Salinas. Odata ajunsi in acest punct, se va face o scurta pauza dupa care turistii se vor indrepta spre faimoasa playa de Illetas, una din cele mai bune plaje mediteraneene, unde se vor putea bucura de soare si de apele limpezi. In acest timp membrii echipajulului vor pregati pranzul (paella; sangria si suc de portocale natural)

  • Apus de soare la Cafe del Mar

Turistii vor avea stabilit un punct de intalnire, si vor lua autobuzul catre 'Cafe del Mar', loc situat in golful San Antonio, alaturi de Cafenelele Mambo, Savannah, Rei de Copas; aici, la fiecare apus, turistii vor fi intampinati de un inegalabil ambient in stil 'chill-out' si pre-petreceri organizate pentru cele mai cunoscute discoteci. Apusul se va vedea intr-o atmosfera mai mult decat relaxanta dandu-i un plus de frumusete.Tot aici, turistii vor putea vizita si magazinul 'Cafe del Mar', unde isi pot achizitiona CD-uri cu muzica din club. Intoarcerea se face in jurul orelor 1.30.

  • Ibiza by night

Turisitii se pot bucura de noaptea specifica insulei, plimbandu-se pe strazile emblematice ale orasului, sedusi de magia noptii din Ibiza ;.apoi vor fi preluati cu autocarul de la hotel si transferati in oras, de unde se vor face tururi pe jos, pe strazile pavate din D'alt Vila, pline de culoare si animatie nocturna; se va putea admira cu aceasta ocazie si minunata panorama oferita de orasul Ibiza.Odata terminat turul prin zona antica, se va merge spre port, unde turistii se vor putea bucura de un ambient select si cosmopolit, care face din Ibiza unul din locurile cele mai cautate pentru viata de noapte.Aici turistii vor avea timp liber pentru a vizita magazinele hippy, a sta la o terasa, a face cumparaturi etc.

Menorca este locul cel mai linistit, si neexplorat dintre cele trei insule. Nu este locul acelora care iubesc zgomotul. Cei care cauta kilometri de plaja neaglomerata, localita i pescaresti, orasele istorice, aici este locul unde le vor gasi. Vizitatorii insulei ar trebui sa stie ca din Mai 2002 s-a introdus o taxa ecologica, pentru a combate efectele negative ale turismului in masa. Taxa este in functie de calitatea serviciilor turistice, de exemplu la un hotel cu 5* taxa poate ajunge la 2 Euro / noapte, iar in cazul cazarii agroturistice sau turism rural aceasta taxa este de 25 centi. Exceptii fac copiii sub 12 ani. Insula atrage in special pe cei ce cauta linistea si relaxarea, de exemplu turistii mai in varsta, familiile cu copii mici, care vor sa evite cluburile de noapte si barurile din alta parte.Declarata rezervatie a biosferei de catre UNESCO, este preferata si de catre iubitorii naturii.

Statiuni in Menorca

Menorca are mai putine plaje accesibile decat Mallorca sau Ibiza .Cele mai bune se gasesc pe coastele de est si sud. Acestea sunt plaje mici, de nisip, ascunse in niste golfulete.Tot mai multe plaje sunt amenajate la vest de Santa Galdana, iar statiunile Son Xoriguer si Cala en Bosch sunt din ce in ce mai populare. Putem enumera atfel cateva plaje precum Son Bou-cea mai lunga plaja din Menorca, are o lungime de 3 km, la marginea sa estica se gasesc ruinele unei bazilici; Punta Prima, una dintre cele mai populare plaje cu nisip fin;Cala Blanca-are locuri sigure pentru innot , este frecventata mai ales de localnici .

Excursii si produse turistice  in Menorca

Turul insulei Menorca

Excursia are ca punct de pornire orasul Mao .Se va face o scurta oprire cu vizitarea muzeului din Menorca-colectia muzeului include opere de arta , vestigii arheologice, romane, bizantine si arabe, precum si obiecte din perioda talayota. Turul se continua cu o vizita la distileria de gin Xoriguer-unde se putea urmari procesul de distilare a ginului. Aici puteti cumpara si degusta pe langa gin si diverse lichioruri. Ginul produs aici se vine numai in Menorca si in cateva restaurante din Mallorca.


Vizita  in Parcul Natural S Albufera

Aici pescuitul si vanatoarea sunt interzise. Parcul este rezervatie UNESCO si o zona minuntata pentru excursii sau observatii ornitologice.

Vizita la Santuarii de Toro

Manastire construita in 1670, situata pe un deal abrupt din Monte Toro. In prezent este locuita de calugaritele unui ordin franciscan si este considerata ca fiind centrul spiritual al insulei si un vechi centru de pelerinaj

Turul orasului Ciutadella

Ciutadella fosta capitala a insulei, actualmente un oras pitoresc cu strazi inguste, intortocheate, palate frumoase si un port aglomerat. Excursia incepe cu un tur panoramic cu vizitarea catedralei gotice , Placa del Born, Palatul Torre-Saura , Palatul Salort. La final se va vizita. Muzeul Diocezei , ce contine o colectie de obiecte preistorice si moderne , obiecte de cult din metale pretioase, printre care potire si cupe pentru impartasanie.

Formentera cu hoteluri putine si multe locuri retrase, este un paradis pentru cei care cauta o vacanta listita.Coasta este extraordinara, apele turcoaz si limpezi precum cristalul, iar plajele curate.Viata de noapte este linistita si relaxata in barurile si restaurantele din Sant Francesc -micuta capitala a insulei.

Statiuni in Formentera

Es Pujols este principala statiune de pe insula, mica, dar primitoare, cu cateva baruri si cluburi cu o atmosfera relaxata. In imprejurimi se afla cel mai luxos hotel de pe insula-Punta Prima Club .

Platja Migjorn .Aceasta plaja frumosa si cu nisip fin are o lungime de 5km , iar apa marii are o culoare turcoaz-deschis .Plaja este cea mai lunga de pe insula si este marginita de paduri de pin. In apropiere se afla satele de vacanta Mryland in est si Es Ca Mari , in vest., numeroase hoteluri , cateva restaurante si baruri.

Excursii si produse turistice in Formentera : Vizitarea orasului Sant Francesc, capitala insulei, cu biserica fortificata, Muzeul Etnologic, Capilla de Sa Tanca; vizita la Ca Na Costa unde se gaseste mormantul megalitic (1800-1600 i.hr)




Robinson, Marketing for Tourism, London, 1992,pg.24


Grzegorz M., Mallorca, Menorca si Ibiza-ghid turistic, Enciclopedia Rao, Bucuresti, 2008


Tigu G.,Tala M., Talpes A.,Lungu C., Smaranda J, Resurse si Destinatii turistice pe plan mondial ,Editura Uranus , 2005,pg.16


Fotea Anca, Spania ghid turistic Editura vremea, Bucuresti, 2006,pg.95


Partington Helen, Insight  Spain Aquila


*** "Formentera something more than ", revista Ayuntament de Formentera y Ibatur, edition 2007


***"Ibiza todas las islas en una" , revista de la Federacion Hotelera de Ibiza y Formentera, Edition , 2007


*** Rutas en  Ibiza y Formentera; revista realizada de Turespana , Edition  2007,pg.8


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }