Receptoare pentru sistemele hiperbolice de navigatie

Receptoare pentru sistemele hiperbolice de navigatie

Sistemele hiperbolice de navigatie (loran, decca si omega) se bazeaza pe determinarea diferentei de distanta la doua sau mai multe perechi de statii de emisie. Linia de pozitie folosita de aceste sisteme este hiperbola, definita ca diferenta de distanta la doua statii de emisie, ale caror pozitii reprezinta cele doua focare ale curbei; punctul navei se afla la intersectia a cel putin doua asemenea linii de pozitie. In aplicarea sistemelor hiperbolice, a caror denumire deriva de la natura geometrica a liniei de pozitie folosita, masurarea diferentei de distanta este substituita prin :

masurarea diferentei de timp dintre momentele receptiei la bord a semnalelor de la cele doua statii, considerand viteza de propagare a undelor constanta; procedeul se aplica la sistemul loran, ale carui statii emit impulsuri de energie electromagnetica ;

masurarea diferentei de faza a undelor radio receptionate de la cele doua statii, care emit unde continue ; procedeul se aplica la sistemele decca si omega.

Receptoarele loran, decca si omega sunt echipamente special construite pentru a servi scopului determinarii liniilor de pozitie hiperbolice.

Sistemul Omega a fost primul sistem de radionavigatie hiperbolica ce a servit timp de 26 de ani cerintele navigatiei fiind scos din serviciu in data de 30 septembrie 1997.

Sistemul de navigatie Decca a fost inventat in S.U.A., dar a fost dezvoltat de compania Decca Radio si Television Ltd. din Londra pentru ghidarea ambarcatiunilor trupelor aliate la invazia din Normandia in timpul celui de al II-lea razboi mondial. De atunci sistemul a fost continuu imbunatatit si timp de 50 de ani a fost de un real folos navigatorilor pe intreg globul prin intermediul lanturilor de statii dispuse in zone cu trafic intens (vestul Europei, coastele Canadei, golful Persic, golful Bengal etc.). La 31 martie 2000 sistemul a fost scos din serviciu oficial.

Sistemul Loran, in prima sa varianta Loran A a fost inventat tot in timpul celui de al doilea razboi mondial si venea sa raspunda necesitatilor navigatiei de lunga distanta pentru navele si aeronavele militare. Sistemul avea o acoperire de 600 mile marine si folosea banda de 1850 - 1950 KHz. Loran C a fost dezvoltat in anii 50, opereaza in banda de 90 - 100 KHz si are o mai mare acuratete decat predecesorul sau Loran A. Astazi inca mai este in serviciu.