QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Scoala diplomtica italiana








Scoala diplomtica italiana



Contributia republicilor italiene la evolutia diplomatiei  este in directa legatura cu statutul de orase- stat pe care l-au avut. Acestora le revine meritul de a fi introdus sistemul ambasadelor permanente. Atentia pe care o acorda diplomatiei republicile italiene, se explica prin faptul ca, pentru a-si mentine statutul de state independente, au fost permanent nevoite sa incheie aliante. In acelasi timp, intre statele Europei Occidentale, ritmul relatiilor tinde sa se accelereze in perioada Renasterii in asa fel incat instumentele de razboi si ale diplomatiei sufera mari transformari si de la sarsitul secolului al XV-lea, istoria vorbeste despre diplomatia permanenta asa cum vorbeste de armata permanenta.

Ambasadele permanente s-au nascut in Italia si de acolo s-au raspandit in Europa Occidentala, apoi in cea Rasariteana. Rivalitatile existente intre statele Renasterii le determinau sa se supravegheze continuu. Orice incercare a unui stat de a slabi echilibrul putea genera ostilitati si tensiune. De aceea, diplomatia era deosebit de activa si incerca sa acomodeze fara intrerupere tratatele si aliantele la o situatie internationala mereu schimbatoare. De aici a aparut nevoia ambasadorilor cu sediu permanent si cu activitate continua.




Ambasadorii au fost priviti la inceput cu multa suspiciune. Ferdinand Catolicul, regale Spaniei nici nu voia sa primeasca ambasadori. Henric al VII-lea, pe patul de moarte, nu avea decat o singura dorinta, aceea de a interzice accesul ambasadorilor in Anglia. Ludovic al XI-lea al Frantei refuza sa accepte un reprezentant diplomatic permanent pe langa curtea sa. Sistemul misiunilor permanente era dupa parerea sa, o practica potrivita doar realitatilor italiene[1].

In 1465, regale francez admitea prezenta unui ambasador permanent care il reprezenta pe ducele Milanului. Alte state erau ingrijorate de cheltuiala imensa pe care o presupunea diplomatia permanenta. La inceput, reciprocitatea nu era absoluta: Franta avea ambasada la Copenhaga si Cracovia, fara ca Danemarca si Polonia sa aiba reprezentante la Paris. Tot asa, misiunile otomane erau temporare si exceptionale in timp ce marile state ale Europei aveau ambasadori permanenti la Constantinopol.  

Italia  a fost locul unde s-a nascut ideea de echilibru, pe fondul ciocnirilor aproape permanente dintre statele peninsulei. Venetia face din pricipiul echilibrului puterilor un fundament al politici sale externe, in pricipal pentru a combate tendintele franceze de hegemonie .

Asadar, sistemul ambasadelor permanente apare in diplomatia europeana odata cu sfarsitul secolului al XV-lea. Termenul de ambasador nu se utilizeaza inca. Mai tarziu, termenul va fi folosit pentru numirea trimisilor extraordinari care mergeau cu o suita mare pentru a participa la solemnitati importante. De exemplu, Niccoló Machiavelli, unul dintre diplomatii ilustri ai secolului al XV-lea, nu a fost niciodata ambasador, ci numai „trimis”. Solilor cu resedinta permanenta li se spunea rezidenti si nu li se dadea aceesi importanta ca si ambasadorilor propriu-zisi. Rolul lor era de a observa si de a raporta asupra situatiei din tara unde rezidau.

Dintre toate orasele italiene, o importanta aparte o are Venetia. Ocupand o pozitie economica preponderenta in Europa, controland o retea de drumuri comerciale care mergeau din Marea Mediterana pana in Persia si Asia centrala, , Venetia era unul dintre cele mai puternice orase ale timpului. Pentru a putea controla un imperiu economic atat de intins a trebuit sa dezvolte o tehnica a relatiilor cu celelalte state, europene si asiatice. Aici isi afla originea diplomatia venetiana.

Informatiile care ne survin pana astazi, se datoreaza bunei organizari ale arhivei de stat. Depesele, rapoartele de stat, precum si asa-numitele avvisi prin care ambasadorii erau tinuti la curent cu noutatile din tara erau arhivate sistematic.

Ambasadorul venetian nu statea in jur de 2-3 luni in post intarziind uneori pana la doi ani. Ambasadorii nu aveau voie sa aiba proprietati in strainatate iar toate darurile primite in misiune trebuia sa le dea senatului. In momentul cand misiunea era indeplinita, ambasadorul se intorcea in tara, unde timp de 15 zile trebuia sa stea izolat pentru a acea ragazul necesar sa scrie raportul asupra indeplinirii misiunii pe care sa-l trimita senatului. Indiferent cat dura misiunea, nu aveau voie sa-si ia nevestele cu ei pemtru ca erau prea guralive, dar erau obligati sa isi ia un bucatar pentru a nu fi otraviti[3].

Viata particulara a ambasadorilor era foarte complicata pentru faptul ca acestia erau priviti cu suspiciune. Meseria  nu era atragatoare datorita riscurilor calatoriei, de aceea se gasesc in arhive protestele celor care refuzau sa fie trimisi ca ambasadori. S-au stabilit si sanctiuni pentru cei care refuzau sa plece intr-o ambasada. Un exemplu in acest sens sunt Regulile pentru ambasade ale Florentei .

In cadrul scolii diplomatice italiane se remarca figura lui Nicoló Machiavelli (1459-1527). La inceputul carierei sale, se ocupa cu problemele apararii, pronuntandu-se impotriva sistemului mercenarilor, sistem caruia ii atribuia slabirea cetatii[5]. De aceea, organizeaza o militie a cetatenilor, un inceput de armata nationala. Mai tarziu este trimis la Florenta, la curtea regelui Ludovic al XII-lea al Frantei, la papa Iulius al II-lea si la imparatul Maximilian. Cand familia Medici se intoarce la Florenta (1512), el este scos din slujba de secretar al Florentei, inchis, acuzat de complot impotriva familiei Medici si torturat.

In 1521, Machiavelli iese din inchisoare, si scrie cartea care il face celebru : Il Principe, in care il foloseste ca model pe principele Cezare Borgia, conducatorul aventuros si aspru despre care scisese numeroase depese la Florenta, si a carui cariera o urmareste de la inceputul ei stralucit pana la sfarsitul trist[6].

„Trebuie sa stiti – spune Machiavelli in lucrarea sa- ca exista doua feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celalalt bazat pe forta. Cel dintai este propriu oamenilor, celalalt animalelor; dar intrucat primul nu este intotdeauna suficient, trebuie sa recurgem la al doilea. Deci ii este necesar unui pricipe sa stie sa fie tot atat de bine animal cat si om Prin urmare, intru cat un principe trebuie sa stie bine sa foloseasca mijloacele animalului, el va trebui sa ia ca exemplu vulpea si leul, deoarece leul nu se apara de cursele care i se intind, iar vulpea nu se apara nici ea de lupi. Trebuie sa fii asadar vulpe ca sa recunosti cursele, si sa fii leu ca sa ii sperii pe lupi.”[7]

Jacob Brutkhardt, scrie despre Machiavelli: „Dintre toti arhitectii politici, Machiavelli este, fara posibilitate de tagada cel mai mare. El considera fortele existente ca fiind vii, active, calculeaza sansele succesului cu puterea si autoritatea geniului, nu cauta sa se insele nici pe sine insusi, nici pe altii. Nu gasesti la el nici cea mai mica urma de vanitate sau de suficienta”[8].




Diplomatia lui Machiavelli este o diplomatie activa, cu toate simturile treze[9]. El suspecteaza tot ce pune la cale Maximilian, imparatul Germaniei, dar si actiunile imparatului Frantei si papa. In cateva scrisori izbucneste cu pasiune pentru a pune in garda Florenta, pe care o simte in primejdie. Din lucrarea sa, Legazioni reiese energia pe care o punea in slujba intereselor Florentei.

„Unui ambasador bun, scoala italiana ii cerea sa fie maestru in limba latina care era limba internationala a epocii, sa aiba ochi ageri, sa priveasca cu suspiciune pe orice strain, dar sa arboreze masca unui om de lume. Ambasadorul trebuie sa fie un om de eruditie, sa aiba o viata personala fara repros, sa respecte instructiunile pe care le primea si sa aiba un bun bucatar, criteriu de ospitalitate si totodata de siguranta personala[10].





Istoria diplomatiei, op. cit.,  p.159.

Ibidem, p.173.

Mircea Malita, op. cit, p.100

Ibidem, p.101

Diplomati ilustri, vol.I, Ed. Politica, Bucuresti,1969  p.44

Ibidem, p.48

Nicoló Machiavelli, Principele,  Editura Stiintifica, Bucuresti, 1960, p.64-65.

J. Burckhardt, Cultura Renasterii italiene, Berlin 1928. apud Mircea Malita op. cit, p.101.

Harold Nicholson, op. cit., p.39.

Mircea Malita, op. cit, p.102.


loading...


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }