Romania intre SUA, NATO si UE

Relatia Romania - SUA

Timp de aproape 20 de ani, de la jumatatea anilor 1960, pana la inceputul anilor 1980, Romania a fost tara cea mai rasfatata de Statele Unite, dintre celelalte tari comuniste, membre ale Tratatului de la Varsovia. Catre anul 1989, ea se situa insa pe ultimul loc in ochii Statelor Unite. Printre motivele acestei schimbari se numara cresterea represiunii din Romania, programele de reforma din Uniunea Sovietica si Europa de Rasarit, precum si schimbarea prioritatilor SUA in abordarea acestei relatii.

Daca facem o scurta recapitulare a istoriei relatiilor dintre Romania si Statele Unite, in perioada anterioara jumatatii anului 1985, vom reusi sa stabilim cadrul adecvat pentru clarificarea evenimentelor din acea perioada. Statele Unite au stabilit relatii consulare si mai apoi relatii diplomatice cu Romania, imediat dupa ce tara noastra a iesit de sub dominatia Otomana in anul 1860. Discutiile bilaterale romano-americane din perioada anterioara celui de-al doilea Razboi Mondial, s-au concentrat in mare parte asupra problemelor economice.

Ca o prevestire a ceea ce urma sa vina, ele au inclus ingrijorarea Statelor Unite fata de tratamentul aplicat de Romania populatiei sale minoritare in special minoritatilor evreiesti, precum si temerea romanilor fata de pierderea fortei de munca, ca urmare a emigrarii. Romania s-a aliat mai apoi cu Germania nazista in noiembrie 1940 si a declarat razboi Statelor Unite pe 12 decembrie 1941, contribuind cu trupe la efortul germanilor indreptat impotriva Uniunii Sovietice, dar a trecut de partea aliatilor in august 1944.

Trupele sovietice au ocupat Romania incepand cu august 1944, facilitand formarea unui prim guvern-paravan pentru comunisti. SUA au restabilit relatii diplomatice cu Bucurestiul abia in 1947, dar au tratat Romania ca pe un tipic satelit sovietic. In cursul anilor 1940-1950 relatiile dintre cele doua tari au ramas rezervate si reci. In luna martie 1960, Statele Unite si Romania au semnat Acordul Financiar, rezolvandu-se astfel pretentiile financiare existente intre cele doua parti, ca urmare a nationalizarii proprietatilor americane de catre regimul comunist instalat in Romania dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

In luna decembrie a aceluiasi an, cele doua state au semnat si Programul de Schimburi Culturale si Tehnice, dar principala schimbare in relatiile romano-americane s-a produs in primavara anului 1964 (inainte de ascensiunea la putere a lui Nicolae Ceausescu), cand o plenara a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, din aprilie 1964, a reafirmat public hotararea Romaniei de a fi un stat socialist independent si a declarat neutralitatea Romaniei in disputa China-Uniunea Sovietica.

S-a mentionat si dorinta Romaniei de a avea relatii cu toate statele, iar Washingtonul a salutat calduros declaratia mai sus mentionata. Discutiile ce au urmat intre SUA si Romania au dus la o intelegere privind ridicarea relatiilor diplomatice la nivel de ambasada, simplificandu-se astfel procesul de acordare de catre SUA a licentelor la export la anumite categorii de produse, precum si extinderea creditelor pe termen scurt acordate Romaniei prin intermediul Bancii de Export.

Cel mai important aspect este reprezentat de faptul ca discutiile la acest nivel au semnalat dorinta ambelor parti de a aseza relatiile dintre ele pe o noua baza, mai prieteneasca, ceea ce a contrastat cu relatiile pe care SUA le avea in acel moment cu majoritatea tarilor din Europa de Rasarit. Preocuparile partii americane legate de Razboiul din Vietnam, au incetinit dezvoltarea relatiilor cu Romania , iar anii urmatori au adus un salt calitativ important intre cele doua state, odata cu presedentia lui Richard Nixon. Asadar intre 1969-1977, administratia Nixon si Ford au marcat perioada cu cele mai strinse relatii bilaterale intre cele doua tari.

Comertul dintre Statele Unite si Romania a crescut cu peste 400 milioane $ in 1974, dar aceasta crestere era impiedicata de lipsa tratamentului special acordat prin clauza natiunii celei mai favorizate. Acordarea statutului clauzei natiunii celei mai favorizate Romaniei in 1975, urma sa devina simbolul relatiilor speciale dintre cele doua tari. Aceasta clauza a fost continuata si in timpul presedentiei Carter, care a pastrat relatiile special cu Romania si a recomandat prelungirea clauzei natiunii celei mai favorizate.

Relatiile au capatat insa un alt impuls atunci cand Ceausescu, in calitate de reprezentant la ONU, nu s-a aliat colegilor sai din cadrul Tratatului de la Varsovia, care au votat impotriva rezolutiei ONU din luna ianuarie 1980, prin care era condamnata invazia sovietica in Afganistan, ce avusese loc cu o luna in urma. Relatiile dintre cele doua state s-au deteriorat dupa 1985, pentru urmatorii patru ani, din cauza ingrijorarii Statelor Unite pentru situatia legata de drepturile omului in Romania, ce a pus sub semnul intrebarii si acordarea in continuare a clauzei natiunii celei mai favorizate.

Pe masura ce reforma prindea teren in Uniunea Sovietica si Europa de Rasarit, regimul lui Ceausescu devenea mai respingator si mai putin util din punct de vedere politic, pentru Statele Unite. O deteriorare a relatiilor dintre Romania si aceasta din urma era inevitabila.

Insa relatiile Romaniei cu Statele Unite, au beneficiat tangential ca rezultat al masurilor luate de Romania pentru motive cu totul diferite. Astfel, pozitia Romaniei, singura tara din cadrul Tratatului de la Varsovia, care a participat la Olimpiada de vara din 1984 de la Los Angeles, desi a fost in masura o consecinta a politicii Romaniei fata de Uniunea Sovietica, i-a adus o publicitate favorabila in Statele Unite. Tratamentul relativ tolerant al guvernului fata de comunitatea evreiasca din Romaania si faptul ca aceasta permitea evreilor sa emigreze in Israel, desi era motivat in mare parte de politica de independenta a lui Ceausescu si dorinta de a fi considerat un sef de stat de talie internationala, precum si beneficiile financiare provenite din Israel, au convins comunitatea evreiasca din SUA sa pledeze in favoarea clauzei pentru Romania.

Revolutiile europene din 1989, au fost in primul rand, un fenomen central european, atat datorita ariei de pornire, cat si datorita consecintelor , a cadrului de referinta pe care il vor reprezenta pentru evaluarea procesului revolutionar. Cele trei state care vor fi primele laboratoare ale tranzitiei spre regimurile democratice: Polonia, Cehoslovacia si Ungaria, au avut o serie de experiente antitotalitare care vor converge spre afirmarea unei specificitati a tranzitiei spre democratie si economie de piata.

Procesele de integrare NATO si Uniunea Europeana indica o vizibila preferinta pentru aceste state, iar integrarea in doua viteze este o realitate care pune o linie de separatie, mai mult sau mai putin precisa, intre cele trei state si restul. Democratia, a carui stabilitate si beneficii sunt evidente in occidentul european si in SUA, a constituit referinta revolutiilor din 1989. Intre diferitele modele de urmat selectia putea sa se faca in functie de proximitatea geografica, de istoria comuna, dar si de traditiile institutionale de la care Polonia, Cehia, Ungaria si Romania se puteau revendica.

In Romania revolutia, ca element fondator, a dat nastere unui regim a carui osatura institutionala a fost schitata pe 22 decembrie 1989. Problema Romaniei se diferentiaza in acest punct de a celorlalte trei state central europene. Amintim ca revolutia violenta, ce a constituit specificacitatea cazului romanesc, isi are originea in baza diferita de la care regimul comunist romanesc s-a revendicat. National- comunismul a dus la o raceala a relatiilor romano-sovietice si romano-americane, datorita dictaturii rigide a lui Ceausescu. Inexistenta dezbaterilor in interiorul partidului comunist, incapacitatea acestuia de a genera o cat de mica tendinta reformatoare a dus la forma violenta a revolutiei romanesti. Problema legitimitatii guvernarii in Romania dupa 1989 a fost strans legata de interpretarea Revolutiei.

Juridic vorbind, Romania cunoaste un regim intermediar, caracterizat prin alegerea directa a presedintelui, ce dispune de cateva puteri importante, situat intre cel prezidential si cel parlamentar, numit Duverger. Sistemul intermediar a initiat si o serie de comentarii, care au aparut si in presa, legate de faptul ca Romania vindea pe ascuns echipament militar sovietic Statelor Unite si ca familia Ceausescu era direct implicata in acest proces de vinzare.

Dupa instalarea Frontului Salvarii Nationale la conducerea Romaniei, in spatele cortinei s-a desfasurat o puternica lupta pentru influenta intre gruparea sprijinita de Mihail Gorbaciov si cea sprijinita de Occident. Ambele tabere au fost puternic reprezentate in conducerea Romaniei. Daca ar fi existat doar o tabara a Uniunii Sovietice, Partidul Comunist Roman nici nu ar fi fost desfiintat, ci reformat si nici membrii Comitetului Politic Executiv nu ar fi fost acuzati si condamnati in bloc, la comanda pentru invinuiri nefondate.

O incercare de preluare a initiativei principale de catre tabara sprijinita de Occident, s-a petrecut in 12 ianuarie 1990, cand al doilea om in Frontul Salvarii Nationale (FSN), Dumitru Mazilu, a incercat sa-l inlature pe Ion Iliescu. Ca urmare a distrugerii Securitatii, activitatea de contraspionaj a suferit. Spionii care erau in tara, cei care au invadat cu ocazia evenimentelor petrecute, ca si agentii lor din rindul romanilor si minoritatilor etnice, au actionat fara teama, pregatind un curs al evenimentelor, care au avut drept urmare, prabusirea economica a suveranitatii Rominiei, fara urmarile dorite de societatea romaneasca: integrarea in lumea occidentala, in conditiile economice din 1989, respectiv cu un PIB brut ridicat, fara somaj, datorii externe si altele.

Dupa evenimentele din 1989, Romania a fost vazuta ca o tara care poate fi cheia legaturii intre patrulaterul balcanic si puternicul patrulater euro-asiatic, format de Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan, tari cu care Romania este complementara din punct de vedere economic.

Cu toate acestea, Romania are o traditie conjuncturala in politica externa fapt dovedit in mai multe momente istorice importante.

Trecerea destul de tarzie a Romaniei la democratie a lasat urme adanci, prin faptul ca in multe domenii tara este in urmi fata de alte state care au implementat modelul democratic mai rapid.

Relatia Romania-NATO

Dupa destramarea CAER si a Tratatului de la Varsovia, in Romania s-a dezvoltat tot mai mult ideea ca tara ar trebui incorporata in Uniunea Europeana si NATO. In favoarea acestei idei s-a actionat intens mediatic, prezentandu-se aproape in exclusivitate avantajele acestei incorporari politico-militare si ocolindu-se dezavantajele economice si de libertate nationale ale procesului. Majoritatea populatiei Romaniei, al carei precedent nu poate fi cuantificat, a sprijinit aceste demersuri, mai ales in primii ani dupa 1989, in paralel cu indemnul international foarte mare in aceasta directie.

Sub presiunea necesitatii aderarii euro-atlantice, Romaniei i s-a cerut sa semneze in prima parte a anului 1997, tratate apreciate de o mare parte a unor istorici si oameni politici ca fiind dezavantajoase ( tratatul cu Ucraina si Ungaria, care cuprind stipulatii inacceptabile pentru un stat suveran si anume recunoasterea oficiala a unor cesiuni teritoriale in est).

Legat tot de extinderea NATO si UE, s-au afirmat impedimente legate de neindeplinirea unor standarde economico-sociale si militare, precum si costuri de aderare ridicate. Toate problemele ridicate ne indruma spre constatarea ca, pe linia politicii externe, Romania s-a gasit in eroare de traseu si de modalitate de abordare a negocierii propriilor interese, ea inaintand intr-o adevarata fundatura si mai mult in zona de interes geo- strategic a Federatiei Ruse.

La 29 martie 2004, Romania a devenit aliat NATO .Conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe, tara noastra are oportunitatea sa-si prezinte interesele nationale in cadrul unui sistem de aparare colectiva, bazat pe valori democratice si beneficiind de cele mai solide garantii de securitate din istoria Romaniei.

Obiectivele Romaniei ca membru NATO, corespund intereselor nationale si sunt definite dupa cum urmeaza:

O Alianta robusta si relevanta, bazata pe un parteneriat transatlantic solid; ca tara europeana cu vocatie euro-atlantica, se doreste o Alianta puternica si capabila, sa raspunda eficient noilor provocari la adresa securitatii;

Consolidarea parteneriatului NATO, cu statele din Balcani, Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala, in sprijinul dezvoltarii si stabilitatii democratice;

Sprijinul acordat de Romania Aliantei pentru pastrarea deciziei NATO, de a fi implicate in regiunea Kosovo;

La estul Aliantei Romania a fost si va continua sa fie un avocat ferm si activ al consolidarii parteneriatului cu Republica Moldova.

Alianta a jucat si va juca un rol major in combaterea terorismului;

Alte masuri: apararea impotriva armelor de distrugere in masa; protectia aparatelor de zbor impotriva rachetelor, protectia elicopterelor impotriva amenintarilor terestre, protectia porturilor, detectarea minelor.

Relatia Romania - Uniunea Europeana

Romania a devenit stat membru UE la 01 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit si incheind un proces care a inceput inca din anii 1990. Aderarea Romaniei impreuna cu Bulgaria, incheie al V-lea val al extinderii initiat la 01 mai 2004, prin aderarea celor opt state din Europa Centrala si de Est, alaturi de Cipru si Malta. In acest moment Uniunea Europeana reuneste 27 de state member si o populatie de 492.8 milioane locuitori si care are 23 limbi oficiale.

Romania s-a alaturat astfel unei uniuni de state europene care impartasesc aceleasi valori, avand in centru respectul pentru demnitatea umana, democratia, statul de drept si respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Uniunea Europeana are drept obiective asigurarea pacii si prosperitatii, printre realizarile sale numarandu-se spatiul Schengen, zona euro si Piata Interna.

Obiectivul principal al Romaniei este constituit de consolidarea progreselor si reformelor, pentru asigurarea unei integrari depline. In structurile comunitare, Romania doreste sa aduca o contributie activa la realizarea proiectelor aflate pe agenda europeana si sa sprijine solutii eficiente pentru problemele Uniunii.

Romania ia parte direct la elaborarea si adoptarea politicilor comunitare, contribuind pe fond la lucrarile tuturor institutiilor comunitare, la nivel politic si etnic. Romania va contribui in mod direct la marile linii de politica ale Uniunii (Programul Haga, Strategia Lisabona, Strategia de Dezvoltare Durabila).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Roger Kirk si Mircea Raceanu - " Romania impotriva Statelor Unite. Diplomatia absurdului 1985-1989", Traducere de Melania Stela Radulescu, Silex-Casa de Editura, Presa si Impresariat SRL, Bucuresti 1995;

Corvin Lupu - " Romania sub presiunea Razboiului Rece si a Dorintei de integrare euro-atlantica", 2000-2001, Vol.2, Sibiu, Fundatia Alma Mater;

Cristian Parvulescu - " Politici si Institutii Politice", Editia a-2-a revizuita, Editura Trei 2002;

Curs Dl. Barbulescu ( SNSPA) - " Politica Externa si de Securitate Comuna";