QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Izvoarele dreptului administrativ al uniunii europene








IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV AL UNIUNII EUROPENE



Consideratii generale – Izvoarele scrise – Dreptul comunitar originar sau primar – Dreptul comunitar derivat (legislatia secundara) – Regulamentul – Directiva – Decizia – Recomandari si avize – Dreptul comunitar complementar (dreptul tertiar) – Dreptul cutumiar – Jurisprudenta – Principiul interpretarii uniforme – Principiul autonomiei de interpretare






1.CONSIDERATII GENERALE


Izvorul de drept administrativ poate fi definit ca fiind forma specifica de exprimare a normelor de drept administrativ. Avand in vedere faptul ca exista mai multe forme de exprimare a normelor de drept administrativ, se vorbeste despre izvoarele dreptului administrativ, care formeaza un sistem. Ierarhia lor priveste raportul dintre diferite acte normative, avand la baza suprematia legii. Ele sunt clasificate in trei mari categorii: izvoare scrise, dreptul cutumiar si jurisprudenta ca izvor de drept.


2.IZVOARELE SCRISE


Acestea se subdivid la randul lor in: dreptul comunitar originar sau primar, dreptul comunitar derivat (sau legislatia secundara) si dreptul comunitar complementar (sau dreptul tertiar).


2.1. Dreptul comunitar originar sau primar


Acesta cuprinde tratatele constitutive ale comunitatilor si tratatele de modificare ale acestora, dupa cum urmeaza: Tratatul    de constituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) – 18 aprilie 1951; Tratatul de constituire a Comunitatii Economice Europene (CEE) – intrat in vigoare la l ianuarie 1958; Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) – intrat in vigoare la l ianuarie 1958; Tratatul de fuziune, care a constituit un Consiliu si o Comisie, unice pentru toate cele trei Comunitati (8 aprilie 1965); Actul Unic European (intrat in vigoare la l iulie 1987); Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la l noiembrie 1993; Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997); Tratatul de la Nisa (deschis spre ratificare la 26 februarie 2001); Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa (intrat in vigoare la l noiembrie 2006); Tratatele de adeziune ale tarilor care au aderat ulterior la UE; Tratate de modificare a statutelor institutiilor europene (de exemplu, Tratatul de modificare a statutelor Bancii Europene de Investitii – 10 iulie 1975).

Fiecare tratat contine un preambul si dispozitii preliminare (scopul incheierii tratatului), clauze institutionale, clauze materiale si clauze finale (modalitatea de angajare a partilor, intrarea in vigoare si revizuirea)[1].

Clauzele institutionale importante pentru dreptul administrativ european se refera la organizarea structurilor administrative (Comisia Europeana), la institutiile care vegheaza la realizarea unei „bune administratii europene” (Mediatorul european), la functionarea Curtii Europene de Justitie pentru solutionarea contenciosului administrativ etc.

Clauzele materiale care contureaza un drept administrativ european, pe de o parte, schiteaza un cadru general de actiune administrativa, iar, pe de alta parte, vizeaza punerea in executare si executarea in concret a politicilor sectoriale comunitare. Cadrul general de actiune administrativa se circumscrie dreptului la o buna administratie[2], dreptul de petitionare , dreptul la verificarea juridica a deciziilor administrative , egalitatea de tratament a cetatenilor in relatia cu administratia, dreptul la repararea prejudiciului produs de institutii si agenti comunitari etc.

Dar, in general, dreptul administrativ european cuprins in Tratate se refera la masurile de punere in executare a politicilor comunitare. In acesta directie sunt fixate componentele deciziei administrative cu privire la: punerea in executare de catre statele membre a politicii agricole comune (art. 38-47, Titlul II din Tratatul CEE), a politicii de transporturi (art. 75 din Tratatul de la Roma), a politicii externe si de securitate comuna (art. 228A din Tratatul Comunitatii Europene), a politicii comerciale comune (art. 110-114 din Tratatul CEE), a politicii economice (art. 98-104 din Tratatul de la Maastricht), cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, politica monetara (art. 105 si 107 CEE; art 109 Tratatul de la Maastricht), eliminarea barierelor administrative pentru libera circulatie a lucratorilor sau libertatea de stabilire etc. Astfel, se observa ca, autoritatile statelor membre aplica dreptul comunitar in domeniul vamilor si al agriculturii, de exemplu, ele actioneaza in primul rand in sensul aplicarii dreptului administrativ comunitar real ce reglementeaza domeniul respectiv.


2.2.Dreptul comunitar derivat (legislatia secundara)


Dreptul comunitar derivat este alcatuit din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor, adica acele acte realizate pentru aplicarea tratatelor. Potrivit Tratatului de constituire a CEE – art. 189, izvoarele derivate sunt: regulamentul, directiva, decizia, recomandarile si avizele.


2.2.1 Regulamentul

Regulamentul este principalul izvor al dreptului derivat. Regulamentele au un caracter general, forta obligatorie si aplicabilitate directa. Ele devin in mod automat valide in ordinea juridica a statelor membre, fara a mai fi nevoie de masuri speciale, precum publicarea sau incorporarea in dreptul national. Rolul regulamentelor este de a stabili un drept uniform pentru toata comunitatea. Desi neprevazuta de art. 249 TCE, practica institutiilor, confirmata de Curte, a facut o distinctie intre regulamentele de baza (drept derivat de nivelul I) si regulamentele administrative (drept derivat de nivelul II), de executare. Regulamentele de executare pot fi adoptate de catre Consiliu sau de catre Comisie, cu abilitarea data de acesta, si ele sunt subordonate, din punct de vedere al interpretarii si validitatii, regulamentului de baza fata de care trebuie sa fie conforme. Regulamentele de executare par a fi veritabile acte administrative cu caracter normativ. Dar si regulamentele de baza pot impune reguli obligatorii pentru activitatea administrativa. Spre exemplu, Regulamentul nr. 3664/93 privind aplicarea interdictiei accesului privilegiat din partea autoritatilor publice la institutiile publice comunitare si nationale, prevazute de art. 102 TCE[5].


2.2.2 Directiva

Directivele nu au influenta generala, ele adresandu-se numai anumitor state, nu tuturor membrilor Uniunii. Directiva, in general, nu are aplicabilitate directa. Din dispozitiile inscrise in articolele 189 alin. 3 din Tratatul CEE, art. 161 alin. 3 din Tratatul CEEA si art 14 din Tratatul CECO reiese ca directiva leaga orice stat membru destinatar cu privire la rezultatul ce trebuie atins lasand instantelor nationale competenta referitoare la forma si mijloace.



Directiva este un act obligatoriu care stabileste o obligatie de rezultat, absoluta, in sarcina statelor membre destinatare. In principiu, alegerea formelor si mijloacelor de a o realiza este lasata la latitudinea statelor destinatare. Astfel, pentru a atinge obiectivele fixate intr-o directiva, statele membre trebuie sa adopte o noua legislatie nationala sau sa modifice ori sa abroge dispozitii legislative, regulamentare sau administrative existente. Astfel, directivele reprezinta principala metoda de armonizare a cadrului normativ intern al tarilor membre (conform art. 100 CEE) prin care diferentele dintre normele nationale sunt gradual eliminate, aliniind astfel politicile guvernamentale la standarde comune. Conform jurisprudentei constante, a Curtii Europene de Justitie, un stat membru nu poate invoca dispozitii, practici sau situatii din ordinea sa juridica interna pentru a justifica nerespectarea obligatiilor rezultand din directivele comunitare. In situatia in care statele membre nu transpun pe plan intern obiectivele stabilite in directiva, Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in favoarea dreptului cetatenilor Uniunii de a se prevala in mod direct de dispozitiile directivelor.

Exista numeroase directive care compun dreptul administrativ european. Putem mentiona Directiva 93/36 EEC pentru coordonarea procedurilor de incheiere a contractelor de achizitii publice sau Directiva 92/50/EEC referitoare la coordonarea procedurilor pentru incheierea contractelor de servicii publice[6].

Directivele pot fi directive cadru si directive de executare (administrative). Directivele de executare sunt adoptate de Comisie si pun in aplicare un regulament sau o directiva cadru adoptata de Consiliu.


2.2.3 Decizia

Deciziile reprezinta acte cu forta obligatorie (art. 189 din Tratatul C.E.E.) pentru cei carora le sunt destinate, ele neavand o influenta generala. Decizia vizeaza, in mod deosebit, aplicarea prevederilor tratatelor la situatii particulare, ea fiind echivalenta actelor administrative individuale din dreptul intern. Decizia reprezinta un instrument comunitar de exceptie[7].

Deciziile administrative sunt de executare, fiind adoptate cu deosebire in contextul politicilor comunitare si in materie de numire si promovare a functionarilor. O decizie importanta pentru configurarea dreptului administrativ european este Decizia Consiliului Nr. 1999/468 din 28 iunie 1999 cu privire la stabilirea modalitatilor de exercitare a competentelor de executie conferite Comisiei.


2.2.4 Recomandari si avize

Recomandarile si avizele nu au forta obligatorie deoarece ele solicita numai adoptarea unei anumite conduite de catre statele comunitare. Ele indeplinesc un rol de apropiere a legislatiilor nationale, reprezentand instrumente utile de orientare a legislatiilor interne. Neavand forta obligatorie aceste acte nu pot fi atacate in justitie. Desi este dificil sa se distinga intre recomandari si avize, totusi se poate spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri asupra unei probleme date, in timp ce recomandarea este un instrument de actiune indirecta urmarind apropierea legislatiilor.

Putem mentiona ca exemple in acest sens, Recomandarea nr. 85/612 din 20 decembrie 1985 a Consiliului privind coordonarea prevederilor legale si administrative in legatura cu intreprinderile pentru investitii colective in documente transferabile sau Avizul Comisiei nr. 95/532 din 30 noiembrie 1995 adresat Guvernului belgian privind proiectele de ordine ministeriale pentru transportul de marfuri in navigatia interioara (J.Of. L. 302/39 din 15 dec. 1995)[8].


2.3. Dreptul comunitar complementar (dreptul tertiar)


Acesta cuprinde acordurile internationale la care Comunitatea Europeana este parte si conventiile intre statele membre care creeaza norme uniform aplicabile pe teritoriul Uniunii Europene. Acordurile intre statele membre sunt de doua categorii: cele care rezulta din deciziile adoptate de reprezentantii guvernelor statelor membre reuniti in Consiliu si acordurile pe care insasi tratatele le prevad. Acordurile incheiate de Comunitati cu terte state sau organizatii au ca temei juridic mai multe dispozitii din tratate.

Analizand toate aceste izvoare scrise ale dreptului comunitar observam ca prin nici o dispozitie nu se confera Uniunii puterea de a elimina toate diferentele dintre prevederile nationale si dreptul comunitar, in sensul unei uniformizari depline la nivelul drepturilor administrative nationale. Puterea Uniunii de a induce o aproximare in actiunea administrativa nationala incepe numai acolo unde diferentele existente au un efect vatamator, in sensul amestecarii in procesul de stabilire si functionare a Pietei Comune.

Instrumentele de interventie ale Uniunii sunt limitate in genere la regulamente, prin care se realizeaza o aplicare directa a dreptului comunitar, si la directive, cu aplicare indirecta. O directiva armonizatoare are un avantaj fata de o reglementare si anume acela ca permite statelor membre alegerea formei si a metodelor de transpunere (art. 189 E.E.C.), dand posibilitatea de a se tine cont de caracteristicile nationale specifice, insa aceste instrumente nu confera Uniunii dreptul de a adopta reguli cuprinzatoare care sa guverneze partea generala a dreptului administrativ, care trebuie aplicat cand autoritatile nationale implementeaza dreptul comunitar.

Intre utilizarea regulamentelor si directivelor trebuie sa existe un raport optim. Se observa ca necesitatea aplicarii uniforme a dreptului comunitar prin intermediul regulamentelor in toate statele membre, ca principiu promovat de Tratate si de Curte, nu poate fi, singura, suficienta pentru a constitui o administratie centralizata cuprinzatoare. Structurile administrative existente si caracteristicile nationale ale statelor membre, faptul ca ele sunt mai aproape atat fata de situatiile, cat si de oamenii pe care ii administreaza, ar pleda mai mult in favoarea faptului ca formele si metodele de transpunere sa poata fi alese la nivel national, deci in favoarea utilizarii directivei. Cu alte cuvinte trebuie cautate intotdeauna resorturile care sa creeze un echilibru intre uniformizare, prin regulamente, si armonizare, prin directive.

Compromisul intre practicile administrative nationale si crearea unei Uniuni administrative impune eforturi in favoarea unei convergente prin crearea de reguli comune caracterizate prin simplitate si coerenta si renuntarea la formalismul excesiv care are caile lui de manifestare la nivelul traditiilor din fiecare administratie.

Toate aceste probleme sensibile legate de uniformizare si armonizare au impus oarecare rezerve in reglementarea unui drept uniform de aplicare administrativa a politicilor comunitare in statele membre. Astfel, pana in prezent izvoarele scrise nu cuprind reguli cu privire la revocarea actelor administrative sau la perioadele limitarii si la plata dobanzilor in cererile de recuperare sau rambursare. Singurele regulamente care nu sunt limitate in aplicarea lor la domenii reale specifice sau probleme individuale sunt Regulamentul in problema limbii si Regulamentul determinand regulile aplicabile perioadelor, datelor si limitelor de timp. Reguli administrative importante au fost dezvoltate sub forma principiilor de catre Curtea Europeana de Justitie. Prin urmare legile scrise, comunitare, adoptate pana in prezent, cu privire la problemele dreptului administrativ general sunt inca insuficiente. Masurile relevante trateaza in primul rand probleme individuale sau sunt limitate in aplicarea lor la sfere individuale ale competentelor comunitare.

Dreptul comunitar scris existent, ca izvor de drept, nu cuprinde nici pe departe suficiente reguli pentru a asigura aplicarea administrativa. Posibilitatile de a imbunatati golul existent in cadrul acestor reguli printr-o aplicare a dreptului prin analogie, sunt in mod clar limitate. Problema decisiva este astfel in ce masura standardele suplimentare pentru controlul activitatii administrative in conformitate cu principiile de drept au fost dezvoltate in dreptul nescris.


3. DREPTUL CUTUMIAR


Cutuma (sau obiceiul) consta intr-o practica generala relativ indelungata, repetata in raporturile dintre subiectele de drept, acceptata de catre acestea drept regula obligatorie in raporturile dintre ele.

Pentru ca un obicei sa devina juridic (si deci izvor de drept), teoria romano-canonica a formulat doua conditii: una obiectiva (materiala), constand intr-o practica veche si incontestabila (longa diuturna inveterata consuetudo) si una subiectiva (psihologica), in conformitate cu care regula (practica) respectiva are caracter obligatoriu (opinio juris sive necessitatis), caracter care se poate revendica sub sanctiune juridica. Treptat s-a adaugat o a treia conditie: caracterul precis – continutul obiceiului (regula de conduita prescrisa), sa poata fi determinat, sa fie previzibil. Prin urmare, obiceiul (sau cutuma) poate fi acceptat in drept, conform locutiunii: „Consensus omnium consuetudo pro servatur” – cu consimtamantul tuturor, obiceiul serveste drept lege.



Cutuma este de doua tipuri: internationala, acceptata de catre doctrina ca facand parte din izvoarele dreptului comunitar, dar Curtea de Justitie nu s-a exprimat inca in mod explicit asupra acestei probleme si cea comunitara. In doctrina s-a aratat ca abundenta si comoditatea izvoarelor conventionale si legislative nu este de natura sa favorizeze dezvoltarea unei cutume comunitare, dar ca nu s-ar putea exclude totusi in intregime o asemenea eventualitate.

Forma clasica a dreptului nescris este dreptul cutumiar. Treptat el si-a pierdut insemnatatea, ajungand ca astazi, cutuma, desi recunoscuta in toate statele europene, sa aiba un rol limitat in cadrul izvoarelor de drept. Codificarea dreptului a supus evolutia juridica legii. Desi locul cutumei si domeniul sau sunt reglementate in ordinile juridice continentale in mod diferit, nu e mai putin adevarat ca, in amanunt, aceasta reglementare este apropiata si ea subliniaza caracterul secundar, subsidiar, limitat si exceptional al acestui izvor juridic.

Conditiile premergatoare pentru recunoasterea dreptului cutumiar sunt asemanatoare in diferitele sisteme legislative ale statelor membre ale Uniunii Europene, desi sunt intr-o anumita masura diferente semnificative, in particular cu privire la durata folosirii, necesara pentru ca regula sa fie recunoscuta ca o cutuma. De asemenea, legislatia Uniunii Europene recunoaste practicile si traditiile tarilor membre daca nu contravin ordinii de drept comunitare. De exemplu, Constitutia Europeana recunoaste libertatea de a desfasura o activitate comerciala in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale (art. 11-16 din Constitutie).

Legislatia comunitara nu contine norme de trimitere expresa la cutume nationale sau existente in activitatea institutiilor europene[9]. Totusi, Curtea Europeana de Justitie face referire la acest gen de cutume. Teoretic, atitudinea Curtii fata de practicile neprevazute de vreun text comunitar, dezvoltate de institutiile comunitare sau de tarile membre, poate fi urmatoarea: de recunoastere, consacrare si sanctionare prin acordarea de forta juridica acelor cutume pe care le considera utile si necesare; de acceptare si tolerare a acelora care, prin importanta si semnificatia lor, nu reclama transformarea lor in norme cu caracter juridic, iar prin prevederile lor nu contravin ordinii de drept comunitare; de interzicere a acelora care contravin ordinii de drept comunitare.

In unele cazuri Curtea nu recunoaste forta juridica cutumelor intervenite in practica institutionala. Astfel, Curtea a hotarat ca „o practica a Consiliului, constand in adoptarea actelor legislative intr-un anumit domeniu pe o dubla baza juridica, nu este susceptibila de a deroga de la regulile tratatelor. O astfel de practica nu poate, prin urmare sa creeze un precedent legand institutiile Comunitatii in ceea ce priveste determinarea bazei juridice corecte”. In cadrul sistemului de competente al Comunitatii, alegerea bazei juridice a unui act trebuie sa se fondeze pe elemente obiective susceptibile de control jurisdictional. Printre astfel de elemente figureaza in special scopul si continutul actului. „O simpla practica a Consiliului nu este susceptibila de a deroga de la regulile tratatului si nu poate in consecinta, sa creeze un precedent legand institutiile comunitare, care, in prealabil adoptarii unei masuri, trebuie sa determine baza juridica corecta pentru efectul urmarit”[10].

De multe ori Curtea s-a exprimat in sensul ca nu este suficient sa existe o practica indelungata a unui singur stat membru al Uniunii, ci este necesar sa se cerceteze daca practici similare exista si in celelalte state, pentru a putea vorbi despre un drept cutumiar european. Pe de alta parte, Curtea a acceptat existenta unei practici administrative, neprevazuta de nici un text comunitar, prin care Comisia examineaza existenta cazurilor de forta majora. In speta a fost vorba despre imposibilitatea obiectiva de functionare a unei intreprinderi agricole si s-a recunoscut Comisiei posibilitatea de a-si utiliza practica sa in cercetarea elementelor concrete ale cazului. S-a recunoscut faptul ca aceasta practica de examinare, neprevazuta de vreun text comunitar, este susceptibila de a lega Comisia de fiecare data cand un caz de forta majora e invocat in fata ei.

Unii autori vorbesc insa despre formarea unei cutume la nivel comunitar care ar consta in practica recurgerii din ce in ce mai des la acorduri informale stabilite intre institutiile comunitare[11].


4.JURISPRUDENTA


Avand in vedere natura incompleta a dreptului scris, jurisdictia Curtii Europene de Justitie are o importanta deosebita in fixarea principiilor dreptului administrativ european. S-a afirmat de multe ori ca jurisprudenta CEJ a avut o contributie decisiva la crearea dreptului administrativ european.

Initial, cazuistica Curtii Europene a fost influentata de sistemele legislative ale primelor state membre UE si in particular, de concepte provenite din legea administratiei franceze. Cu toate acestea nu a existat o influenta exclusiva si o data cu extinderea Uniunii s-a ajuns la o diversificare a surselor de inspiratie in gandirea legislativa a Curtii. Hotararile Curtii Europene nu corespund numai unui sistem legislativ national. Jurisprudenta sa este mai degraba un compus al unor influente venite din partea tuturor statelor membre ale Uniunii. Spre exemplu, principiul „administratiei prin lege” provine din francezul „principe de legalité” si din conceptul german de „Rechtsstaatlichkeit”, ambele fiind mai mult sau mai putin apropiate de britanicul „rule of law”. Este interesant de remarcat ca, desi aceste trei notiuni au proveniente diferite, in prezent ele conduc la acelasi tip de efecte[12].

Obiectul fundamental al CEJ il reprezinta asigurarea respectarii dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea uniforma a tratatelor. Astfel, la cererea unei institutii comunitare, a unui stat sau a unei persoane particulare interesate direct, Curtea poate sa anuleze actele Comisiei, ale Consiliului de Ministri sau ale guvernelor nationale care ar fi incompatibile cu Tratatele. De asemenea, Curtile Nationale de Justitie au responsa­bilitatea de a se asigura de punerea in aplicare a Tratatelor UE si a legislatiei secundare a Comisiei Europene. Cum legea CE trebuie sa fie interpretata intr-o maniera uniforma, curtile nationale sunt insarcinate, atunci cand apare vreo neclaritate, sa o supuna spre deliberare, Curtii Europene de Justitie (art. 177 din Tratatul CE). Aceasta a contribuit la rolul proeminent pe care Curtea Europeana il are in dezvoltarea principiilor comune, prin stabilirea unui cadru interpretativ care trebuie urmat de curtile nationale de justitie.


4.1.Principiul interpretarii uniforme


Conform Hotararii 49/71 a Curtii Europene de Justitie din 1 februarie 1972, se aplica principiul interpretarii uniforme, potrivit caruia notiunile juridice utilizate de dreptul comunitar trebuie sa fie interpretate si aplicate de o maniera uniforma in ansamblul comunitatii in functie de finalitatile urmarite de reglementarea europeana, cu exceptia trimiterii, explicite sau implicite la dreptul national. Hotararea 327/82 dispune ca din exigentele, atat ale aplicarii uniforme a dreptului comunitar, cat si din principiul egalitatii, rezulta ca interpretarea termenilor unei dispozitii de drept comunitar care nu comporta nici o trimitere expresa la dreptul statelor membre pentru a determina sensurile sale, trebuie sa se faca de Curte, in mod autonom si uniform, tinand cont de contextul dispozitiei si de obiectivul urmarit prin reglementarea in cauza. Aceeasi hotarare arata ca, atunci cand legislatorul comunitar face intr-o reglementare, o trimitere implicita la uzantele nationale, nu apartine Curtii competenta de a da termenilor intrebuintati o definitie comunitara uniforma.


4.2. Principiul autonomiei de interpretare




Alaturi de acest principiu Curtea Europeana de Justitie aplica concomitent si principiul autonomiei de interpretare, potrivit caruia o dispozitie comunitara trebuie sa fie interpretata in functie si in cadrul propriilor surse comunitare, fara invocarea vreunei prevederi a dreptului national, cu exceptia cazului cand exista trimiteri exprese la legea sau cutuma unei tari terte. Totusi, se apreciaza ca aplicarea dreptului comunitar de catre Curte poate implica realizarea unei referinte la dreptul statelor membre cand judecatorul comunitar nu poate descoperi in dreptul comunitar sau in principiile sale generale elemente care sa ii permita sa precizeze continutul si descifrarea unei dispozitii comunitare printr-o interpretare autonoma.

Exista prin urmare o dubla constrangere: pe de o parte, dreptul statelor membre trebuie recunoscut si deciziile trebuie luate folosind organizarea administrativa proprie, procedurile administrative si dreptul administrativ general, iar pe de alta parte, exista riscul ca partile interesate sa nu mai aiba sanse egale daca autoritatile nationale procedeaza pe baza unor standarde diferite in aplicarea dreptului administrativ comunitar. Chiar in absenta regulilor de drept comunitar ale aplicarii administrative, statele membre nu sunt complet libere sa invoce sprijinul „prevederilor administrative legale interne”, in scopul aplicarii dreptului comunitar[13]. Pe de alta parte, acolo unde dreptul comunitar este supus unei constrangeri indirecte, hotararea Curtii ca autoritatile nationale, atunci cand aplica Regulamentele comunitare, sa actioneze in acord cu propriul drept national „in masura in care dreptul comunitar, incluzand principiile sale generale, nu include reguli comune cu acelasi efect”, merita o atentie speciala.

Punctul de inceput pentru practica judecatoreasca a Curtii Europene in zona dreptului administrativ general il reprezinta Hotararea Algera din 12 iulie 1957 cand a existat o dubla restrictie: inexistenta unei norme comunitare si interdictia denegarii de dreptate. In speta s-a pus problema revocarii unui act administrativ creator de drepturi subiective. Curtea a constatat insa ca „nici o dispozitie a tratatului nu indica in ce conditii o institutie a Comunitatii poate sa revoce legal un act administrativ creator de drepturi subiective, intervenit in conditii neregulate”. Prin urmare, Curtea de Justitie a solutionat aceasta problema inspirandu-se din regulile recunoscute de legislatia, doctrina si jurisprudenta statelor membre. Curtea de Justitie a fost nevoita astfel sa formuleze o hotarare, putand fi sanctionata pentru denegare de dreptate si, prin urmare, ea a indeplinit un proces creator de drept.

Prin acest sistem Curtea, prin bogata ei jurisprudenta, a stabilit principii pe care toate statele membre trebuie sa le respecte. Se pot mentiona printre altele: principiul administratiei prin lege, principiul proportionalitatii, al certitudinii legale, protectia solicitarilor legitime, nediscriminarea, dreptul la o audienta in cadrul procedurilor decizionale din administratie, rapoarte interimare, conditii egale de acces la curtile administrative, responsabilitatea non-contractuala a administratiei publice.




https://www.uclouvain.be/cps/droitadministratif

Art. 11-101 din Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, intrat in vigoare la 1 noiembrie 2006.

Art. 11-104 din Tratat.

Art. 173 din Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957.

https://www.unil.ch.droit.

Ioan Alexandru s.a, op. cit., p. 75.

Florian Coman, Drept comunitar European, Editia a-II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003, p. 68.

https://www.era.int/web/fr/html/nodes_main.

Ioan Alexandru, s.a, op. cit., p. 88.

Idem, p. 89.

Augustin Fuerea, Drept comunitar european – Partea generala, Editura All Beck, 2003, p. 151.

Ioan Alexandru, s.a., op. cit., p. 91.

Ioan Alexandru, Drept administrativ comparat, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 187.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }