QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Ecologismul








ECOLOGISMUL[1]


Ecologismul este una dintre ideologiile postmoderne care influenteazǎ la ora actualǎ politica multor state democratice. Originile sale pot fi identificate la inceputul anilor '60, in statele occidentale, cand apar primele organizatii si asociatii care isi propun apǎrarea si protejarea mediului inconjurator fatǎ de agresiunea civilizatiei contemporane.

In privinta denumirii, termenul ecologie s-a impus in atentia opiniei publice occidentale mai ales dupa 1970, iar in Europa centrala si de est cu precadere in ultimele doua decenii. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre sau accidente nucleare in frunte cu cel de la Cernobal (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publica si a introdus treptat ecologia in randul preocuparilor individului si comunitatilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol.




Crearea lui este atribuita biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere este considerata anul 1866, pe cand acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gaseste intr-o nota de la pagina 8 a lucrarii Generalle Morphologie der Organismen (Berlin, 1866), sub forma: „sekologie stiinta economiei, modului de viata, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc”.

Construit precum termenul de economie, cel de ecologie deriva, in parte, din radacina indo-europeana „weik”, care desemneaza o unitate sociala imediat superioarǎ casei sefului de familie. Aceasta radacina a dat sanskritul „veah” (casa), latinul „vicus” (cartierul unui oras, burg) si grecul „oikos” (habitat, acasa). Ca atare „sekologie” a fost construit pe baza a doua cuvinte grecesti: „oikos” si „logos” („logia”), (discurs). Etimologic deci[2], ecologia reprezinta stiinta habitatului, respectiv o ramura a biologiei care studiaza interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului .

Astfel, intr-o lucrare a lui P.H. Ochsen[4] a fost lansata ipoteza ca inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful si scriitorul american Henry David Thoreau (1817-1862), contemporan cu Haeckel. Filozof transcendentalist, acesta a fost, totodata, si unul dintre cantaretii vietii in natura. Dupa cum se cunoaste, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnata de panteism in care natura e perceputǎ deopotriva ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu si ca o sfera imperfecta unde se cuvine „transcede”.

In mod curent, se considerǎ cǎ o bunǎ definitie trebuie sa ne permita recunoasterea sigura a obiectului definit. Si din acest punct de vedere, Haeckel ramane un clasic. Definitia sa, cuprinsa in aceeasi lucrare care a lansat termenul si conform careia „Prin ecologie intelegem totalitatea stiintei relatiilor organismului cu mediul, in sens larg toate conditiile de existenta”, constituie si in prezent fundamentul definitiilor acestei ramuri ale biologiei.

Daca omul de stiinta german este nasul de nume al ecologiei, fondatorul sau pe continut ramane, mai degraba, Charles Darwin, al carui discipol a fost. Cele doua lucrari ale acestuia Originea speciilor (1859) si Descendenta omului (1871), formulau doua idei fundamentale ale ecologiei moderne: influenta mediului asupra speciilor vii si apartenenta speciei umane la lumea naturala. Celebrul naturalist englez a relevat dependentele stranse si o stare de echilibru optim intre diferitele specii de plante si animale. Cu o asemenea mostenire, ecologia este astazi definitǎ, de regula, ca fiind studiul relatiilor organismelor ori grupurilor de organisme cu mediul lor ori stiinta interrelatiilor organismelor vii cu mediul lor.

Ecologismul a aparut in anii '70 ca o reactie la semnalele tot mai numeroase privind o serie de probleme ce vizau mediul. Intre acestea au fost: accentuarea poluarii generale, mareele negre, miscarea antinucleara, defrisarea nesabuita a padurilor intertropicale, accidentele tehnice majore, criza petrolului, distrugerea a numeroase specii de plante si animale, profetiile privind epuizarea materiilor prime minerale. La acestea s-au adaugat contestatiile de ordin social de natura rasista (SUA, Africa de Sud), sau social-politice (concretizate in miscarile studentesti din Franta in 1968), precum si penetrarea tot mai puternica in randurile tineretului a ideologiilor de stanga, ca o reactie la exacerbarea industrializarii si a productivitatii specifice societatii de consum .

Cu astfel de motivatii au inceput sa se constituie asociatii cu scop nelucrativ, independente, denumite in Franta organizatii asociative sau cum se spune acum organizatii neguvernamentale (ONG) dedicate rezolvarii problemelor de mediu. In curand luptatorii pentru mediu pe taram obstesc si-au dat seama ca nu vor putea realiza prea mult daca nu sunt implicati in structurile de putere ale statului, fapt pentru care unele din aceste ONG-uri s-au transformat in partide politice. Primul a fost Value Party din Noua Zeelanda, intemeiat in 1972,  in anii '80 luand fiinta partide ecologiste in toate tarile Europei libere, iar dupa 1990 si in cele ale Europei de Est .



Daca societatea ar fi receptionat in mod adecvat semnalele de lupta ale ecologistilor, poate ca ei nu ar fi reusit sa se impuna ca forta parlamentara in numeroase tari ale Europei. Ei au intrunit insa asentimentul unei mari parti a electoratului, mizand pe cativa factori psihologici ce agitau spiritele acelor ani: criza ecologica, frica de izbucnirea unui razboi atomic si esecul partidelor de a face fata unui numar mare de probleme sociale, economice si politice.

In Germania de Vest, la numai patru ani de la infiintarea Partidului Ecologist, in 1983, verzii au obtinut 5,6 % procente din voturi la alegerile nationale si au obtinut 26 din locurile din Bundestag. Partidul Ecologist din Germania de Vest s-a bazat pe o conceptie ecologista, care sublinia nu numai riscurile poluarii, dar si pericolul dezastrului ecologic ce ar fi produs de un razboi nuclear. Faptul ca verzii din Germania de Vest se situau pe o pozitie antirazboi a constituit o sursa importanta de voturi. Astfel, la alegerile din 1983, votantii orientati spre pace, care nu erau neaparat preocupati de chestiunile ecologice, au gasit in Partidul Ecologist un mod de a-si exprima teama de izbucnirea unui razboi.

Preocuparea verzilor germani pentru ecologie a reprezentat o piedica politica importanta, deoarece in acel moment in preajma alegerilor din 1983, somajul atingea cote alarmante, situatie tara precedent in istoria vestgermana.

O parte din verzii germani considerau ca cea mai buna metoda de a reduce degradarea ecologica este de a cobori nivelul activitatii industriale, pe care ei o priveau ca pe un factor profund antiecologic si aceasta credinta a fost transformata intr-o neglijare evidenta a cererii de noi locuri de munca, cu toate acestea mai multe slujbe insemnau aducerea unui numar mare de oameni care sa lucreze in fabrici poluante. In mod firesc somerii si multi alti votanti care simpatizau cu ei, nu ii sustineau prin voturi pe ecologisti, deoarece problemele lor erau altele decat cele ecologice.

In cadrul partidului ecologist german au existat o serie de neintelegeri si confruntari, probleme care au dus la o ruptura fundamentala in interiorul partidului. Un grup a fost format de „fundamentalisti”, care aderau la ceea ce ei numeau principiile de baza ale ecologiei si anume: sustinerea unei structuri sociale bazate pe „unitatea cu natura”, respect pentru toate formele de viata. La o conventie a verzilor un membru al acestui grup a sustinut o conventie care condamna „masacrul” miilor de broaste in laboratoarele de biologie, comparandu-1 cu Holocaustul

Fundamentalistii mai sunt preocupati de combaterea poluarii, sprijinirea unei tranzitii spre resurse ce pot fi reinnoite, tehnologii alternative „soft” si un mod de viata apropiat de cele spuse anterior. Celalalt grup al verzilor germani este format de „realisti”. Acestia recunosc originile fundamentale ale problemelor ecologice si ale celorlalte probleme in politica economica. Sunt preocupati nu numai de tehnologia productiei si de impactul acesteia asupra mediului si a locurilor de munca, dar si de cine detine puterea de a guverna. Realistii germani intretineau legaturi cu sindicatele muncitoresti si majoritatea dintre ei au sprijinit aliantele politice, cu social-democratii, de exemplu6.

In octombrie 1985, ruptura dintre fundamentalistii si realistii germani a luat o turnura dramatica. Conducatorul verzilor realisti a fost de acord sa se alature social-democratilor la guvernare, formand astfel o coalitie, in ciuda obiectiilor conducerii verzilor. Crestin-democratii i-au atacat pe cei din Partidul Social-Democrat pentru ca au facut o coalitie cu „opozantii fanatici ai economiei de piata”.

Istoria verzilor germani este o dovada vie a legaturilor ce exista intre ecologie si economie, si intre acestea doua si politica. Ilustreaza, de asemenea, usurinta cu care neputinta de a intelege aceste legaturi in mod corect poate duce la o politica, care se ridica in apararea broastelor de laborator si nu in apararea somerilor. Italia aduce un exemplu diferit de politica ecologica. La alegerile din 1985 ecologistii au organizat „liste verzi” de candidati si unii dintre ei au reusit sa fie desemnati la guvernare. Cu toate ca ecologistii italieni sunt puternic orientati spre problemele ecologice, majoritatea dintre ecologistii italieni impartasesc orientarea partidelor italiene spre stanga. Aceasta duce la o situatie de genul „rosu-verde”, situatie in care chestiunile ecologice sunt imbinate cu un program politic de stanga. Astfel, listele „verzi” au devenit importante prin presiunea pe care o exercita asupra celorlalte partide si le determina astfel sa adopte pozitii favorabile problemelor ecologic.

In SUA politica ecologica a urmat un curs mai special. Aici, miscarea ecologista face parte din fenomenul care, incepand cu cel de-al doilea razboi mondial, a ridicat val dupa val miscari populare bazate pe anumite probleme precum lupta pentru drepturi civile, lupta impotriva testarii armelor nucleare, lupta pentru drepturile femeilor, lupta pentru drepturile homosexualilor si lupta pentru pacea in lume. Aceste miscari au mai multe lucruri in comun. Toate au aparut si s-au dezvoltat in afara scenei politice conventionale si au fost dominate de outsideri, precum Martin Luther King, Rachel Carson, mai degraba decat de figuri politice binecunoscute. Unele dintre aceste miscari, printre care si cea ecologista, au obtinut succese remarcabile - drepturi civile si legi ecologice, noi oportunitati de angajare pentru femei - toate au fost obtinute prin activitati nonelectorale, prin marsuri, demonstratii, lobby etc. In. continuare se pun intrebari asupra viitorului ecologistilor pe plan international. La cateva decenii dupa aparitia lor pe scena politica ecologistii se confrunta in continuare cu o criza de identitate. Daca la nivel local si-au gasit un loc distinct, pe esichierul national, mai ales cand e vorba de participare la guvernare, pozitia lor ramane oarecum incerta, undeva la remorca partidelor de centru-stanga. In afara de Belgia, ecologistii n-au reusit in nici o tara europeana sa treaca pragul de 10 %. Cu toate acestea, ei au reprezentanti in guvern, pe langa Belgia, si in Finlanda, Germania, Franta, Suedia si Italia.



„Verzii” europeni sunt in general anticapitalisti si adesea progresisti in probleme ca drepturile femeii si puterea abuziva a statului. Dar radicalismul lor din anii '80 s-a diluat in momentul in care au inceput sa participe la guvernare, invatand arta compromisului.

In esenta sa, ecologismul propune o nouǎ conceptie referitoare la raporturile dintre om si natura, prin renuntarea la activitǎtile umane dǎunatoare mediului inconjurǎtor. Ca suport doctrinar, ecologismul se revendicǎ din diferite orientǎri filosofice, unele chiar antagonice; dacǎ unii ecologisti acceptǎ fundamentul religios, potrivit cǎruia intreaga naturǎ a fost creatǎ de Dumnezeu, omul fiind o parte din aceasta, altii preferǎ o abordare pragmaticǎ, conform cǎreia lumea este un spatiu finit, iar omul trebuie sǎ tinǎ intotdeauna cont de faptul cǎ resursele sunt epuizabile.

Consecinta o reprezintǎ existenta unei varietǎti de programe ecologiste, de la cele care urmǎresc stoparea progresului tehnic si stiintific si revenirea la un mod de viatǎ natural, la cei care vor doar incetinirea dezvoltǎrii tehnologice pentru a se ajunge la o crestere de tip 0 intre resurse si beneficiari sau la cei care militeazǎ pentru ecodezvoltare. Cei din urmǎ, initiatori ai miscǎrii pentru ecodezvoltare, acceptǎ dezvoltarea tehnologicǎ dar respectand cerintele ecologice.

Datoritǎ acestor filoane teoretice diferite, ecologismul poate fi plasat cu greu intr-o parte anume a spectrului politic. Ecologismul nu este nici o doctrinǎ de stanga, nici una de dreapta ci mai curand o doctrinǎ  „transversalǎ”, asa cum a fost caracterizat de mai multi teoreticieni. Aceastǎ situatie se datoreazǎ si faptului cǎ ecologismul oferǎ un rǎspuns partial la problemele lumii moderne. El nu rezolvǎ nici „criza ideologiilor” si nici nu oferǎ solutii integratoare la provocǎrile contemporaneitǎtii. Dezbaterea ideologicǎ este insǎ oarecum adiacentǎ, miscǎrile ecologiste reusind sǎ impunǎ atentiei opiniei publice mondiale intreaga problematicǎ relativǎ la protectia mediului inconjurǎtor, exemplele cele mai elocvente fiind „Declaratia de la Rio”, adoptatǎ in 1992, in cadrul Conferintei internationale pentru protectia mediului sau Summitul Pamantului, care a reunit numerosi sefi de state in anul 2000.

Paralel cu intensa dezbatere ideologicǎ, miscarea ecologistǎ trece partial din sfera societǎtii civile in cea politicǎ cu scopul promovǎrii ideilor ecologiste in zona luǎrii deciziilor. Acest fapt a luat douǎ aspecte: constituirea de partide ecologiste, cazul Partidului „Verzilor” din Germania, infiintat in 1980, si cea de-a doua formǎ, care este in prezent universal rǎspanditǎ, adoptarea tematicii ecologiste de cǎtre toate partidele, fie ele liberale, social-democrate, crestine sau conservatoare si integrarea ei in doctrina fiecǎrui partid. Partidele ecologiste din multe state occidentale au reusit, prin anii '80 si '90, sǎ-si atragǎ un electorat propriu, fapt care le-a permis sǎ participe activ la viata politicǎ atat parlamentarǎ cat si guvernamentalǎ. Urmǎrind propriile lor obiective, partidele „verzilor” participǎ la guvernare atat alǎturi de partide de dreapta cat si alǎturi de cele de stanga.

Ce se intamplǎ in Romania? Dupǎ 1989 s-au infiintat mai multe partide ecologiste. Partidul Ecologist Roman, Miscarea Ecologistǎ Romana, Federatia Ecologistǎ din Romania sunt partidele de care romanii au mai auzit cate ceva, dar ele nu sunt singurele formatiuni care se revendicǎ de la doctrina ecologistǎ. In primii ani dupǎ revolutie, acestea s-au bucurat de un anumit succes in cadrul electoratului, reusind sǎ aibǎ mai multi reprezentanti in Parlament panǎ in anul 2000. Succesul s-a datorat, in primul rand, confuziei de pe scena politicǎ romaneascǎ si nu unui program politic promovat de aceste partide. Se poate spune chiar cǎ acesta a lipsit cu desǎvarsire din dezbaterile publice. Partidele ecologiste nu au reusit sǎ se impunǎ atentiei opiniei publice nici prin doctrinǎ, ceea ce nu poate fi un repros prea mare, tinand cont cǎ nici mǎcar marile partide din Romania nu sunt preocupate de propria doctrinǎ, dar nici prin problematica aparte pe care ar fi trebuit sǎ o sustinǎ. Protectia mediului in Romania rǎmane o problemǎ acutǎ, agresiunea impotriva mediului inconjurator din perioada comunistǎ fiind continuatǎ sub alte forme dupǎ 1989. In afara acestei deficiente de substantǎ, partidele ecologiste din Romania s-au „remarcat” prin lipsa de coeziune, fiind marcate de divizare, datoritǎ unor orgolii si interese personale divergente. Lipsa liderului a fost si este una acutǎ pentru aceastǎ miscare politicǎ, presedintii partidelor ecologiste fiind persoane ori fǎrǎ personalitate, fǎrǎ audientǎ publicǎ, ori implicate in diferite scandaluri, care au minat imaginea acestei miscǎri.



In lipsa unui partid ecologist puternic in Romania, ne-am astepta ca tematica ecologistǎ sǎ fie promovatǎ de celelalte partide de pe scena politicǎ romaneascǎ. Dar acest lucru se intampla numai la nivel discursiv. Toate partidele au la ora actualǎ in programele lor prevederi speciale pentru protejarea mediului. In practicǎ insǎ, nici unul dintre partidele care s-au aflat la guvernare nu a fǎcut prea mult pentru protectia mediului. Ceea ce s-a fǎcut a fost datoritǎ constrangerilor Uniunii Europene, sau ca urmare a unor dezastre ecologice. Nu s-a fǎcut nimic din proprie intiativǎ sau ca urmare a constientizǎrii la nivelul clasei politice a problemelor majore de mediu pe care le are Romania.





Lucrari sintetice: Marcian Bleahu, Doctrine politice. Ecologia politica, Ed. Polirom, Iasi, 1998; Alexandru Ionescu, Ecologie si societate, Ed. Ceres, Bucuresti, 1991; Mircea Dutu. Drept comunitar al mediului, Ed. Economica, Bucuresti, 1997

Traian Ungureanu, Antirationalismul ecologic, in „Idei in dialog”, nr. 12(27)/decembrie 2006, p. 34-35.

Mircea Dutu, Ecologismul – noul umanism, in „Saptamana financiara”, nr. 91 din 18 decembrie 2006, p. 7.

The world ecology. Nature, 1959, p. 159.

Detalii la coord. Alina Mungiu-Pippidi, Doctrine politice - Concepte universale si realitati romanesti, Ed. Polirom, Iasi, 1998, p. 231.


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }