QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Dreptul protejarii naturii si al patrimoniului cultural








Dreptul protejarii naturii si al patrimoniului cultural



1. Diferitele culturi ale precautiei

Recunoastem cu totii ca actiunile daunatoare pentru mediu si societate ar trebui evitate. Partizanii unei abordari a unui principiu de precautie strict, enuntat de lege si sanctionat de justitie, se opun totusi celor care considera ca precautia ridicata la rang de principiu este o sursa a imobilismului si constituie o piedica in calea progresului stiintific si avansarii societatii. Divergentele asupra locului principiului precautiei arata clar ruptura traditionala intre modelul anglo-saxon si modelul european, pe baza unui interventionism mai mult sau mai putin pregnant al puterii publice. Forta normativa cu care ar trebui investit principiul constituie de asemenea obiectul divergentelor in randul juristilor sau filosofilor.




A. Diversele pozitii ale precautiei in functie de cultura politica, juridica, economica

Din momentul in care incercam sa transformam precautia intr-un principiu efectiv, ea intra in relatie si uneori in contradictie cu diferite culturi etatice. De aici decurg diferite conceptii referitoare la locul ce ar trebui sa revina principiului in ordinea juridica, dar si cu privire la alte prioritati, mai ales economice. Fara a intra in detaliile formularilor juridice, se poate deduce faptul ca fiecare cultura statala influenteaza puternic considerarea si locul principiului precautiei.

Astfel, in tarile cu traditie asa-zis “anglo-saxona”, adica tari ale « common law », cum sunt Marea Britanie, Statele Unite, Canada sau Australia, se aduce in prim plan faptul ca principiul precautiei poate intra in contradictie cu libertatea schimburilor si uneori cu libertatile individuale. El pare prea vag pentru a se impune cu forta in fata autoritatilor in alt mod decat in calitate de metoda de politici publice. Aspectul economic este de asemenea fundamental si constituie o conditie prealabila pentru adoptarea oricarei masuri: notiunea de “masuri proportionale” constituie in acest sens o limitare a aplicarii principiului de precautie, in masura in care calculul costuri-avantaje si garantarea libertatilor individuale raman elementele cele mai importante ale masurilor adoptate in termeni de politici publice.

Tarile de traditie « romano-germanica », cunoscute ca fiind mai dirijiste, constituie un teren din start mai favorabil adoptarii unui principiu de precautie constrangator. Mai multe responsabilitati referitoare la protectia globala a generatiilor prezente si viitoare investesc puterea publica: in acest sens ea poate si chiar are datoria de a interveni pentru a regla actiunile private, de a contracararea chiar logica profitului pe termen scurt. Se deduce deci rolul important ce va fi conferit judecatorului in acest cadru, in masura in care conflictele intre principiul precautiei si anumite libertati individuale vor aparea cu siguranta. Totusi, nu este suficient sa se ia in considerare principiul precautiei pentru ca el sa devina efectiv. Chiar recunoscut de catre state, opacitatea principiului poate dauna aplicarii sale dincolo de o simpla declaratie de intentii. Este deci necesar sa se identifice care sunt destinatarii si situatiile care decurg din aplicarea sa. Forta normativa care poate fi acordata principului este de asemenea foarte dezbatuta de propriii aparatori.

B. Diferite conceptii referitoare la forta normativa a principiului

Printre teoriile ce insista asupra necesitatii ca puterile publice sa ia in considerare principiul precautiei si sa-l transforme intr-un instrument de decizie exista numerose conceptii contradictorii asupra locului si mai ales fortei de constrangere care trebui sa-i revina: simplu ghid pentru unii, principiul trebuie sa devina un veritabil cadru constrangator pentru actiunea politica si sociala conform sustinatorilor sai celor mai convinsi. Dominique Bourg si Jean-Louis Schlegel definesc astfel trei etape ce marcheaza introducere mai mult sau mai putin avansata a unei cercetari referitoare la precautie in sfera publica[1], rationament care poate fi extins asupra factorilor de decizie privati.

« Abordarea de precautie », versiunea cea mai supla, considerata ca fiind idealista, nu necesita o norma juridica de constrangere. Ea ridica principiul precautiei la rangul de fir director conceput ca o etica de actiune menita sa inspire si apoi sa ghideze actiunea guvernelor si legiuitorilor , si in sens mai larg, a decidentilor. Guvernele, ca si decidentii privati, nu sunt in nici un fel constransi sa aplice acest principiu. Presiunea cetatenilor este in acest cadru unicul instrument de control capabil sa exercite o influenta suficienta. Aceasta presiune poate sa se dovedeasca totusi puternica, in masura in care imaginea puterilor publice, ca si cea a intreprinderilor, este o garantie a perenitatii si supravietuirii acestora .

Etapa superioara a luarii in considerare a principiului precautiei in sfera publica. « principiul juridic de precautiei » permite aducerea in fata justitiei a statelor care nu ar adopta masuri de precautie ce s-ar impune intr-un anumit context[4]. Aceasta recunoastere formala poate de asemenea sa priveasca actorii privatii, cu scopul da a-i responsabiliza mai ales prin amenintarea cu un atac in justitie. Ei vor fi in acest caz constransi sa aprofundeze faza prospectiva care precede adoptarea si punerea in aplicare a unui proiect, si sa asigure o monitorizare pe durata realizarii sale, ceea ce va declansa o actiune chibzuita si un grad superior de transparenta in fiecare etapa. Apar totusi numeroase dificultati practice, mai ales, asa cum am vazut anterior, din cauza impreciziilor care inconjoara natura principiului de precautie si domeniile pe care le acopera, precum si din punct de vedere al evaluarii cunostintelor disponibile si al evolutiei acestora.

Principiul precautiei poate in fine sa devina un veritabil « cadru de actiune politica », care presupune controlul statului asupra evolutiei tehnicilor si punerea in aplicare la toate nivelele procesului de decizie. O astfel de abordare presupune, in functie de autori, o punere de acord a oamenilor de stiinta si a populatiei pentru a atinge un consens in jurul necesitatii de a adopta mai multa prudenta in toate actiunile de politica publica. Este insa greu de determinat in mod concret o rata de acceptabilitate a riscurilor, din cauza complexitatii aprecierii lor, intarita de eventualele divergente intre experti , ca si de opozitia si presiunile numeroaselor grupuri de interese economice sau civice.

Devenit un adevarat leitmotiv al revendicarilor cetatenesti, principiul precautiei este azi plebiscitat. Conceptia sa cea mai extensiva, mai linistitoare in aparenta pentru cetatenii care nu ii cantaresc uneori toate consecintele, pare cea mai concordanta cu cererea de securitate actuala. Este important intr-adevar sa ne ferim de banalizarea juridicizarii principiul precautiei care decurge de aici, caci ea declanseaza din mai multe perspective o veritabila revolutie in statul de drept.

Implicatiile si gradul de constrangere al unui principiu de precautie duce la controverse.

Definitia principiului de precautie si a conturilor aplicariilor sale fac obiectul de interpretari diverse. Nicolas Sadeleer observa doua tipuri de atitudini neexclusive una cu cealalta: o “atitudine normativa”, vizand a propune o definitie a principiului, care ilustreaza in general o traditie “franceza”, mai degraba moralizanta , si o “ viziune pozitiva sau pozitivista”, care cauta sa degajeze referinte si practici comune plecand de la textele mizand principiul. Diferitele traditii juridice, economice si politice starnesc egal grade diverse ale perceptiei principiului si obligatii pe care le antreneaza.


2. Scolile precautiei

Dezbaterea referitoare la consecintele pincipiului de precautie a dat loc la o multitudine de interpretari, care constituie tot atat “scolile de precautie” . Cele mai radicale induc o revolutie a modului de functionare chiar a societatii, in timp ce apropierile cele mai reformiste cauta sa faca sa evolueze practicile ramanand in cadrul democratic actual.

A.Precautia ca principiu de actiune si de reflectie: scoala catastrofista (Hans Jonas si proeminenta “profetia raului”)

Tatal fondator al principiului precautiei, Hans Jonas exprima intr-un mod radical exigenta morala de a asigura supravietuirea generatiilor viitoare. El formuleaza astfel negatia imperativului categoric al lui Kant “Actioneaza in modul in care efectele actiunii tale sa fie compatibile cu permanenta unei vieti autentic umana pe Pamant ”, ”Actioneaza in modul in care efectele actiunii tale sa nu fie distructibile pentru posibilitatea viitoare a unei asemena vietii”. O asemenea exigenta depaseste cadrul eticilor traditionale, spuse (denumite) “de proximitati”, care nu concep viitorul si integritatea viitoare a naturii ca obiect al responsabilitatii morale. In aceasta perspectiva, Jonas acorda o proeminenta a “profetiei raului”, si da explicit prioritate unui rau pronostic asupra bunului inainte de a evita absolut actiunile ale caror consecinte ar putea fi fatale.



El improta doar logica sa de a aplica acest rationament inca de la originea intregii actiuni: orice dezvoltare se inradacineaza intr-adevar rapid, pana a deveni ireversibil al faptului unei logici cumulative care reda intoarcerea inapoi din ce in ce mai dificila (pare de exemplu de neconceput de a renunta imediat la utilizarea petrolului ca sursa de energie, desi astazi s-a luat la cunostinta gradul consecintelor exploatarii acestui conbustibil pentru mediul inconjurator).

Calificate de catastofist, teoria a parut putin realista in contextul actual. Ea are totusi deschisa dezbaterea despre “euristica fricii” , considerata ca un instrument de cunoastere destinat sa semnaleze ca fiecare lucru trebuie sa fie regretat si fondat pe logica principiului de precautie.

Teza catastrofista este prelungita de Jean-Pierre Dupuy, cantaret al rationalismului contemporan. Dupa el, intradevar “este rational astazi de a fi catastrofist in sensul indicat de comandamentul Jonas” . Urmeaza reflectia cautand sa fondeze credibilitatea imperativului de supravituire, inainte de a mobiliza actiunea de precautie. Dificultatea tine de faptul ca “nu credem in eventualitatea catastrofei decat odata aici adeverite” . Dupa parerea lui incertitudinea este un alibi care permite sufletului de a se departa de ceva ce ii este tema sa creada. Este vorba de a reda realist convingerea in risc, nesigur si in consecinta putin mobilizator stabilind “o rationalitate a catastrofei” sau a gandirii catastrofei. Principiul de pecautie trebuie sa functioneze integrand in prezent luarea in seama a viitorului anticipat a carei imagine trebui sa fie la urma urmei respingatoare si credibila. Este vorba deci, paradoxal de a preveni inainte ca prezicerea sa nu se adevereasca.

Dupuy revendica catastofistul iluminat in apropiera sa fata de precautie. Gandirea sa pare cu toate acestea dificil transpusa in orice situatie concreta si autorul ramane mut aplicatiilor si paracticilor carora le trebuie sa le dea loc, din punc de vedere tehnic, stiintific si chiar politic. In mod deschis revolutionar teza catastrofista pare deci dificila chiar si a fonda o apropiere juridica a principiului de precautie adoptata intr-un cadru democratic traditional. Altii autori sau inclinat spre modul de a integra principiul de precautie in cautarea unei actiuni rationale si l-au considerat inainte de toate ca principiu de actiune in cadrul societatilor democratice existente.

B.O versiune moderna a prudentei traditionale: scoala prudentiala.

Cautand sa concretizeze principiul de precautie sub o forma aplicabila actorilor publici si privati ”de atunci deciziile lor prezinta riscuri potentiale sau adeverite” , Philippe Kourlsky aminteste ca precautie ca si prevenirea este fiica prudentei. Este vorba deci de a reflecta la importanta si consecintele actelor sale si de a adopta dispozitii adaptate pentru a evita de a cauza pagube aproapelui sau colectivitatii. In sensul clasic definit de Aristotel prudenta era considerata ca o virtute intelectuala dispunand de alegerea unui criterui de actiuni in contextul unei priceperi (stiinte) despre ceea ce este bun sau rau pentru om . Mobilizata in circumstantele date, aceasta prudenta clasica era in revansa straina notiunii de calcul de consecinte.

Mult mai usor luat in considerare intr-un cadru democratic aceasta apropiere nu cuprinde deci o precautie fara concesii la cel mai mic indiciu de risc cum il impune conceptia catastrofista. Apropierea de meritul de a defini un principiu de actiune care apare realist. Cu toate acestea ea nu leaga principiul de precautie unui cadru de aplicare fixa si constransa, si induce in consecinta o relativa confuzie in ceea ce priveste caile si mijloacele de a concretiza principiul.

C. O parghie a democratiei participarii: scoala dialogica

Este pentru a remedia lipsa mai inainte descrisa de Michel Callon, Pierre Lascoumes si Yannick Barthes acestia iau in considerare principiu de precautie ca un lucru procedural in procesul de decizii si le inscriu in cardu unei critici generale a proceselor noastre democratice. Ele fac parghia unui nou model al deciziei democratice, vizand sa inapoieze actorilor sociali stapanirea destinului lor . Dupa parerea autorilor forumuri hribide de natura, grupuri angajate in discuti, la fel si oameni politici decat experti, tehniceni sau profani, si varietatea registrelor abordate “de la etica la economie, trecand prin psihologie, fizica atomica sau electromagnetismul” , vor permite de a imbogati democtratia, luand in seama stiintele expertilor. Scenariile care nu ar fi fost luate in considerare intr-un model democratic clasic se vor face atunci si dupa rationamentul lor. De asemenea ca opinie a noilor actori sociali va putea fi inteleasa din perspectiva de solutii sau nou considerate acestei zi. Rezultatul trebuie deci sa duca nu la inactiune ci la actiune “masurata” in masura in care precautia “desemneaza un demers activ si deschis contingent si revizuit. Ea este exact inversul unei decizii hotarate o data pentru toate.”

Daca ei au meritul de a defini un mod de aplicare dupa ei optimal principiului de precautie- cel a unei democratii deschise si participative – acesti autori se concentreaza mai ales asupra campului de aplicare al principiului- amsamblul domeniilor privite prin priza deciziei publice. Natura decizilor a luat in considerare principiul si importanta sa raman in consecinta intotdeauna in umbra. Diversele interpretari ale principiului de precautie (masura de prevedere) se informeaza tot atat asupra parodoxurilor pe care le ridica asupra propriei sale naturi. Considerat de catre detinatorii scolii catastrofiste ca un mod de reflectie probabill la orice actiune sau inovatie si interzicand de a lua un risc oarecare ar fi el, el pare inaplicabil teafar de a repune in cauza modul de functionare al noilor societati. Transpus intr-un cadru democratit, el sufera de o lipsa de precizie atat a domenilor carora se aplica cat si naturii deciziilor carora trebuie sa-i faca un loc.

In ciuda acestei ambiguitati conceptuale, principiul de precautie este remediat de cetatenii are plebiscit aplicarea sa in cadrul societatiilor occidentale. Intrega miza consista deci sa determine criteriile pe care le formuleaza principiului de precautie inteles ca mod de actiune.


3. Protectia patrimoniului cultural



O cat mai buna protectie a patrimoniului cultural national s-a incercat prin Legea nr. 63 din 30 octombrie 1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural national. Aceasta, inca din primele randuri, stabileste elementele ce constituie patrimoniul national cultural, acestea fiind:

marile vestigii ale istoriei si civilizatiei facute de-a lungul milenilor pe teritoriul Romaniei;

creatiile literar-artistice, stiintifice si tehnice a caror valoare a fost consacrata de-a lungul timpului;

valorile ce apartin tezaurului cultural universal existent pe teritoriul tarii noastre.

Patrimoniul cultural national poate fi imbogatit si completat permanent prin atragerea de noi bunuri literar-artistice, stiintifice, tehnice, care au o valoare deosebita si care au fost create si se vor crea in societatea romaneasca.

Potrivit Legii nr. 63/1974 patrimoniul national cultural cuprinde:

bunuri de valoare artistica deosebita - obiectele sau monumentele de arhitectura si arta plastica, decorativa si aplicata, stravechi, antice, medievale, sau moderne, care sunt opere reprezentative ale unor personalitati creatoare consacrate, romane sau straine, sau care fiind creatie anonima, prin nivelul lor artistic, prin trasaturile caracteristice si prin raritatea lor sunt in cel mai inalt grad reprezentative pentru cultura si arta nationala si universala, inclusiv pentru creatia populara;

bunuri cu valoare istorica si documentara deosebita - monumentele istorice sau arheologice, obiecte si documente cu caracter de izvor probatoriu sau memorial pentru istoria dezvoltarii societatii, manuscrise, carti bibliografice sau alte bunuri cu caracter de unicat sau de mare raritate, reprezentative pentru anumite epoci, institutii, evenimente sau personalitati istorice importante nationale sau universale, marturii valoroase ale istoriei stiintei si tehnicii, mijloace de schimb monetare sau premonetare, rare sau cu mare valoare artistica, raritati filatelice;

bunuri de valoare stiintifica de document al naturii de importanta deosebita - piese din natura disparute sau foarte rare care nu se mai pastreaza decat in colectii de specialitate, monumente ale naturii, fosile si trofee rare, endemisme si tipuri conservate sau naturalizate.

Dupa abrogarea legii 63/1974 referiri la protectia patrimoniului cultural se gasesc in art. 3 din Legea 422/2001 stabileste categoriile de bunuri imobile, situate la suprafata solului, subteran sau subacvatic, care pot fi protejate ca si monumente istorice, dupa cum urmeaza

v    monumentul reprezinta o constructie sau o parte din constructie, impreuna cu instalatiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioara sau exterioara care fac parte integranta din acestea, precum si lucrari artistice comemorative, funerare si de for public, impreuna cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie marturii cultural-istorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiintific sau tehnic;

v    ansamblul este o grupa coerenta din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic, de constructii urbane sau rurale, impreuna cu terenul aferent, care formeaza o unitate delimitata topografic, ce constituie o marturie culturala, istorica, remarcabila din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, stiintific sau tehnic;

v    situl este un teren delimitat topografic, cuprinzand acele creatii ale naturii sau creatii ale omului in cadrul natural, care sunt marturii cultural-istorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, religios, social, stiintific, tehnic sau al peisajului cultural.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 422/2001 actualizata, bunurile imobile ce sunt inscrise pe Lista Monumentelor Istorice sunt definite: monumentele istorice care prin valoarea lor sunt reprezentative pe plan national pentru patrimoniul cultural, inclusiv monumentele istorice care sunt declarate de valoare universala, fac parte din grupa A, iar monumentele istorice care prin valoarea lor sunt reprezentative pentru patrimoniul cultural pe plan local se inscriu in grupa B. Lista Monumentelor Istorice este intocmita de Institutul National al Monumentelor Istorice si este avizata de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si, dupa caz, de Comisia Nationala de Arheologie.





Bourg D. Schlegel J.-L., Parer aux risques de demain : le Principe de précaution (Contracararea riscurilor de maine: Principiul precautiei), éd. Seuil, Paris, 2001, 185 p.



Recunoscut in Declaratia de la Rio, este vorba de conceptia actualmente in vigoare in dreptul international

Dezbaterea se inrudeste, in cadrul intreprinderile private, cu cea asupra « responsabilitatii sociale a intreprinderilor » : acestea din urma adesea au ca scop garantarea unui inalt nivel de respectare a normelor sociale si de mediu chiar in absenta unor norme juridice constrangatoare, nu din altruism, ci din punct de vedere al repercusiunilor pozitive pe care acest lucru le-ar asigura in termeni de imagine – si in considerarea consecintelor probabil apasatoare ale unei imagini “patate” din acest punct de vedere. A se vedea pe aceasta tema Duval G., Le libéralisme n'a pas d'avenir (Liberalismul nu are viitor), éd. La Découverte, coll. Cahiers Libres, Paris, 2003, p.172

Aceasta etapa prevaleaza in dreptul comunitar al Uniunii Europene, dar si in anumite legislatii nationale (Elvetia, Belgia, Australia, si Franta de aici inainte).

Ewald F., Gollier C., N. de Sadeleer, Le Principe de Précaution, éd. PUF, coll. Que sais-je ?, 2001

Kourilsky P., Viney G., Le principe de précaution, Rapport au Premier Ministre, éd. Odile Jacob, Paris, 2000, 405 p.

Callon M., Lacoumes P., Barthe Y., Agir dans un monde incertain, essai sur la démocratie technique, éd. Seuil, coll. La couleur des idées, Paris, 2001

Jonas H. Le principe de responsabilité, une éthique pour la civilisation technologique, trad. Jean Griesh, éd. du Cerf, Paris, 1990 (original en allemand : Das Prinzip Verantwordung, 1979)

Hunyadi M.

Dupuy J.-P. Pour un catastrophisme éclairé : quand l'impossible est certain, éd. Seuil, coll. Points. Essais., France, 2004, p. 93

Ibid, p.169

Kourilsky P., Du bon usage du principe de précaution, éd. Odile Jacob, Paris, 2003, pp. 48-49

Aubenque P., La prudence chez Aristote, éd. PUF, coll. Quadrige Grands textes, Paris, 2004, 220 p.

Callon M., Lascoumes P., Batrhe Y., Agir dans un monde incertain, essai sur la démocratie technique, éd. Seuil, coll. La couleur des idées, Paris, 2001, 357 p.

Ibid., p. 36

Ibid., p.264


Aceasta clasificare o gasim si in Conventia privind patrimoniul mondial, cultural si natural din 1972, adoptata la Conferinta Generala U.N.E.S.C.O. din 16.11.1972, ratificata de Romania prin Decretul nr.187/1990 publicat in Monitorul Oficial nr.46, Partea I, din 31.03.1990


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }