QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Diplomatii








Diplomatii



Notiunea de diplomat a patruns in vocabularul politico- diplomatic odata cu cuvantul diplomatie. Dupa cum este cunoscut, acesta din urma provine etimologic de la denumirea in limba greaca a actului intocmit in doua exemplare, emanat de la suveran dintre care unul reprezenta scrisoarea de imputernicire a solului iar celalalt se pastra in arhiva. A inceput sa fie utilizata pentru denumirea persoanelor consacrate, in exclusivitate, muncii diplomatice cu o pregatire de specialitate si cu cunostinte adecvate in acest scop.   

Din totdeauna, calitatea de diplomat a fost asociata indisolubil activitatii, constituita apoi ca stiinta care a primit numele de diplomatie.




Pana in epoca moderna, insa profesiunea de diplomat nu a fost clar delimitata nici de alte activitati profesionale, nici de cea a persoanelor care activau in domeniul relatiilor externe ale statelor pe de-o parte datorita inexistentei unei institutii sau norme speciale pentru formarea profesionala a diplomatilor, si din cauza lipsei de intelegeri juste a raportului dintre diplomatiei si diferite ramuri ale stiintei relatiilor internationale.

In urma amploarei pe care au luat-o in special in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in secolul al XX-lea, relatiile dintre state, a cresterii numarului de misiuni diplomatice, ale statelor in strainatate si implicit, a numarului de persoane asimilate activitatii lor, notiunea de diplomat si, in cadrul ei precizarea „ diplomat de cariera' .

Desi se identifica, in timp cu istoria omenenirii, diplomatia constituita ca activitate institutionalizata, cu caracter permanent, deci antrenand un numar de persoane consacrate acestei profesiuni, apare o data cu infiintarea primelor misiuni diplomatice cu caracter permanent. Desemnarea , in 1445 de catre ducele de Milano , Francesco Sforza a unei misiuni permanente la Genova, este urmata la cinci ani de o actiune similara a ducelui de Savoia si de raspandirea, ulterior a acestei institutii permanente aproximativ in toata Europa[2].

Cu toate acestea, cuvintele care desemneaza profesiunea de diplomat au aparut mai tarziu decat diplomatii ca atare.

Republicile italiene, care joaca un rol semnificativ in dezvoltarea diplomatiei si institutiilor ei, nu foloseau deloc cuvinte precum ambasada, diplomat, diplomatie. Machiavelli (1469-1527), Kaunitz (1710-1794), Metternich (1773-1859), ca si alti diplomati de renume mondial, au practicat diplomatia inainte de a purta numele de diplomati.

In secolul al XVII-lea, termenii care desemneaza diplomatia in sensul actual, sunt utilizati in foarte putine ocazii.

Diplomatul francez Francois de Callieres, consilier al lui Ludovic al XIV si autor al lucrarii „ De la manière de négocier avec les souverains ”, aparuta in 1716, nu utilizeaza termenul diplomat, ci de negociator. Benjamin Disraeli este citat ca folosind , in 1826 adjectivul „diplomatic” intr-un sens apropiat de cel de astazi .

In limba romana, prezenta acestui termen in acceptia de astazi, apare pentru prima data in Vocabularul frantezo- romanesc, in 1840, cu sensul de persoana „care cunoaste diplomatia , se indeletniceste cu diplomatia, se afla in diplomatie”[4]; „un ministru, diplomat: un ministru care cunoaste bine diplomatia”

In legatura cu definirea profesiunii de diplomat, s-a impus inca de la infiintarea in diferite state a primelor organe interne pentru relatiile cu strainatatea, faptul ca diplomatia constituie un domeniu specific de activitate umana, o profesiune aparte, servita de functionari care alcatuiesc o categorie profesionala distincta- diplomatii. Astfel, in Dictionarul Oxford,  diplomatia este denumita ca „activitate sau arta a diplomatiei” .

Dupa Alfonse Rivier „prin diplomatie se intelege si cariera sau profesiunea de diplomat. Cineva se consacra diplomatiei asa cum altii se

consacra carierei de magistrat, de avocat, de institutor sau de militar”[7].

Diplomatul francez Jean Serres releva corespondenta dintre cele doua notiuni: „diplomatia este arta de a reglementa pasnic dificultatile care aparea intre state. Diplomatii sunt executantii ei”[8].

Acest raport este evidentiat si de P. Pradier- Fodéré , care in 1899 dadea urmatoare definitie profesiunii de diplomat : „Diplomatul este acela care a fost insarcinat cu o functie diplomatica sau care se ocupa cu diplomatia; sau, mai precis, care se dedica diplomatiei ca oricarei alte cariere”[9].

Asadar, denumirea de diplomat a fost rezervata pentru a desemna o categorie distincta de functionari publici, care se ocupa de activitatea diplomatica, adica cu acea activitate diplomatica a organelor de stat pentru relatii externe desfasurata prin tratative, corespondenta si alte mijloace pasnice, pentru infaptuirea sarcinilor de politica externa a statului, pentru apararea drepturilor si intereselor statului  respectiv in strainatate.

Diplomatul reprezinta in relatii bilaterale si multilaterale, duce tratative, incheie tratate internationale, urmareste si studiaza problemele vietii internationale si ale relatiilor dintre state, informand guvernul sau asupra constatarilor si activitatii sale. In calitate de reprezentant al statului el se bucura de imunitate si de privilegii diplomatice atunci cand se afla in strainatate.


Insusirile diplomatului

Caracteristicile pe care trebuie sa le aiba un diplomat pentru a-si reprezenta tara in relatiile internationale si a-i apara intersele, sunt de fapt necesitatile si exigentele muncii diplomatice care au evoluat in timp devenind constante ale personalitati diplomatului, indispensabile activitatii sale. Nu toate calitatile si aptitudinile de care trebuie sa dea dovada un diplomat au aceeasi valoare. Unele dintre acestea sunt esentiale, altele au un caracter secundar, derivat .

Patriotismul. Promovarea intereselor tarii, apararea intereselor ei, reprezentarea cu demnitatea a staului sunt atributii inscrise in definitia diplomatiei. In apararea intereselor si drepturilor tarii, diplomatii sunt tot atat de importanti ca si cadrele militare pe campurile de lupta, bunii diplomati fiind pentru o tara ceea ce sunt bunii generali pentru armate in timp de razboi .

Un exemplu in ceea ce priveste devotamentul diplomatic este lupta dusa de carturarul Costache Negri pentru recunoasterea de catre Poarta a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza in cele doua tari romanesti.

Datorita bunei cunoasteri a moravurilor turcesti, misiunea lui Costache Negri se caracterizeaza prin fermitate si mare abilitate diplomatica. In conditiile unei atmosfere departe de a fi prielnica, a avut curajul sa propuna ambasadorului Angliei nu numai recunoasterea Unirii dar chiar obtinerea independentei[12] celor doua Tari Romanesti odata cu dubla alegere a lui Cuza.

Lui Negri ii revine meritul personal de a fi facilitat si grabit recunoasterea unirii administrative pe care turcii o amanau in ideea de a sabota unirea pe plan politic a romanilor.

Un prim succes succes a fost recunoasterea sa de catre Poarta ca agent al Moldovei In 1859. Un al doilea succes il reprezinta rezultatele favorabile si buna desfasurare a vizitei lui Cuza la Constantinopol in 1860. Costache Negri il indeamna pe Cuza ca in cazul in care turcii vor refuza in continuare sa recunoasca centralizarea administrativa a tarii, sa rezolve pe plan intern acesta problema printr-un act de autoriatate, ceea ce i-ar fi determinat pe turci sa emita firmanul de recunoastere a unirii. Tot datorita activitatii lui Negri, se sterg din proiectul de firman majoritatea clauzelor defavorabile unirii[13].



Disciplina, constiinciozitate, punctualitate. Daca avem in vedere diplomatia ca mijloc esential de infaptuire a politicii externe si rolul jucat de diplomat in aceasta activitate, lui i se cer calitati speciale pentru necesare acestei executii. In acest sens, diplomatul este mai intai de toate, un functionar disciplinat, constiincios, punctual.

Cultura. In infaptuirea sarcinilor politicii externe ale tarii sale, diplomatul trebuie sa fie capabil sa o argumenteze, sa o apere. Cunoasterea a cat mai multor laturi ale fenomenului, istorice, juridice, economice, clarificarea tuturor aspectelor pe care o actiune la implica sunt elemente de importanta majora in desfasurarea activitatii diplomatice.

Charles de Martens enumera in 1866 urmatoarele domenii in care unui  diplomat al vremii i se cereau cunostinte indispensabile: dreptul international public si privat, dreptul public al principalelor state din Europa, istoria, in special cea a razboaielor, negocierilor si tratatelor, sistemele politice, economia politica, geografia si statistica, conducerea negocierilor, principalele limbi vorbite, indeosebi limba franceza, engleza si germana .

In acelasi timp, numerosi diplomati au practicat si continua sa practice literatura memorandistica, scriind jurnale, memorii, insemnari si amintiri despre evenimentele si faptele diplomatice. Datorita diversificarii si specializarii activitatii diplomatice, numerosi diplomati sunt in acelasi timp specialisti in diverse domenii de activitate ale stiintei, tehnicii, culturii si artei.

Abilitate, calm, tact, rabdare si perseveranta. In cadrul activitatii unui diplomat, un rol foarte important il reprezinta indemanarea, iscusinta si priceperea de a gasi pe moment, sau in timp cele mai avantajoase solutii, calitati sintetizate in notiunea de abilitate.

In multiplele situatii care se ivesc in cadrul contactelor, relatiilor, convorbirilor si negocierilor diplomatice, abilitatea este adesea horaratoare pentru rezolvarea in bune conditii a problemelor care apar, fie ca e vorba de o replica sau de un incident la care trebuie sa se dea un raspuns, fie de obtinerea unei clauze favorabile in cadrul unui acord sau tratat[15].

Un exemplu de astfel de atitudine in istoria diplomatiei este cel al lui Otto von Bismark. Imparatul Germaniei era uluit de dovezile de abilitate si de ingeniozitatea demonstate de actiunile diplomatice ale acestuia, si pentru a-si scuza propria incapacitate, i-a spus la un moment dat cancelarului sau ca el nu poate sa creada in priceperea acestuia ca „avand doua maini sa arunce si sa prinda in acelasi timp cinci mingi”[16].

Alaturi de abilitatea de a iesi din stuatiile cele mai diverse si complexe, tactul si calmul, rabdarea si perseverenta sunt calitati care contribuie intr-o masura cosiderabila la elaborarea si solutionarea cu succes a problemelor din sfera activitatii diplomatului. Aceste trasaturi capata o importanta sporita in cursul negocierilor, care ocupa o pondere importanta in munca diplomatica.

Harold Nicolson sublinia : „Un negociator nu numai ca nu trebuie sa isi permita sa manifeste iritare cand este confruntat cu supiditatea, necinstea, brutalitatea sau inganfarea celor cu care are sarcina de a negocia; el trebuie sa evite toate animozitatile personale, preferintele personale, entuziasmul, prejudecatile, vanitatile, exagerarile, dramatizarile si indignarea morala ”[17].

Perseverenta in sustinerea argumentata a punctului sau de vedere, ca si in urmarirea pana la capat a scopului si intereselor tarii sale reprezinta una din conditiile obtinere de bune solutii in situatii din cele mai dificile.

Cinstea, loialiatea, integritatea. Intr-una din lucrarile sale, F. de Callieres releva necesitatea respectului pentru adevar si implicit, de excluderii minciunii in discutiile diplomatice: „arta de aminti a fost in anumite imprejurari practicata cu succes de catre diplomati; dar spre deosebire de onestitate, minciuna lasa in urma ei o picatura de otrava Chiar cele mai impresionante succese diplomatice care au fost castigate de inselaciune sunt bazate pe un fundament nesigur. Ele lasa partea invinsa cu un sentiment de indignare, o dorinta de razbunare si un resentiment care va fi intotdeauna un pericol ”[18].

Un bun negociator nu trebuie sa isi intemeieze succesele pe incalcarea cuvantului, promisiuni false sau inselaciune. Un grup de autori asociaza profesiunea de diplomatului cu parcticarea minciunii si inselatoriei.

Una dintre sursele acestei opinii se datoreaza unui eveniment din secolul al XVII-lea. In 1604, Henry Watten a fost trimis ambasador regelui James I  al Angliei, la Venetia. La Ausburg, in drum spre Venetia, Watten care era un invatat foarte cultivat al vremii, a scris intr-un album urmatoarele cuvinte care urmau sa devina foarte raspandite: „ Legatus est vir bonus peregre missus ad mentiendum Respublica causa . Biserica catolica a folosit aceasta definitie pentru a arunca o umbra neagra asupra moralitatii ambasadorului englez, reprezentant al unei tari de religie protestanta. Asertiunea lui Watten a fost citata deseori de adeptii diplomatiei bazate pe lipsa de percepte morale si de scrupule.

Afabilitatea este una din trasaturile de carater deosebit de necesare si de utile in relatiile unui dipomat.

Maresalul Kutuzov care isi facuse o reputatie de mare razboinic in luptele ruso- turcesti din Crimeea (1776- 1782), In asediul Oceacovului (1788), si al Ismailului (1790), a fost numit in 1792, ambasador al Rusiei la Constantinopol. Sarcina era aceea de a impiedica aropierea Turciei de Franta si de a obtine navigatia libera a vaselor comerciale a vaselor comerciale rusesti. In urma tratativelor cu oficialitatile otomane, dezvaluind calitati remarcabile de diplomat, marele vizir si capudenpasa( minstrul marinei) au fost uimiti ca „un om atat de teribil in razboi, poate fi atat de amabil in societate”[20].

Kutuzov s-a remarcat prin afabilitate si suplete obtinand castig de cauza in toate problemele : libera navigatie, expulzarea francezilor revolutionari, inlocuirea domnului Moldovei.

Un bun diplomat este acela care poseda capacitatea de a sesiza, culege, discerne informari de valoare pentru guvernul sau. Sub acest raport, diplomatul trebuie sa fie un fin observator, un om cu dezvoltat simt al situatiilor, care sa urmareasca indeaproape sociatatea in care traieste, tendintele politice, evenimentele si oamenii. El trebuie sa aiba calitatea de a urmari si discerne realitatile imediate ale vietii politice, economice, culturale ale statului in care isi desfasoara activitatea, si din acest punct de vedere, diplomatul este un om al detaliului cotidian, caruia trebuie sa ii surprinda semnificatia[21].

In diplomatie, aceasta are adesea o semnificatie de prim rang intrucat marile evenimente manifesta de timpuriu simptome de amanunt, expresie a acumularilor cantitative.

Marile raspunderi ale profesiunii de diplomat ca reprezentant si aparator al drepturilor si intereselor unui stat, inseamna si impunerea unor percepte de conduita dintre cele mai sobre, unei comportari disciplinate in toate imprejurarile.

Rasplata pentru slujirea cu devotament, abnegatie si pricepere a intereselor tarii sale, o releva la finele secolului trecut P. Pradier-Fodéré, care scria despre profesiunea de diplomat: „Este un cetatean investit cu cea mai nobila, cea mai stralucitoare si cea mai de invidiat functie la care ar putea aspira un spirit luminat si un suflet ales, aceea de a reprezenta in strainatate demnitatea, cultura morala, interesele reale si drepturile legitime ale tarii sale.”






Mircea Malita, op. cit., p. 45.

Ibidem, p.46.

Ibidem

P. Poenaru, F. Aaron, G. Hill, Vocabularul frantezo-romanesc, tomul I, Bucuresti, 1840, tipografia Colegiului Sfantul Sava, p.489, apud Mircea Malita, op. cit, p.46.

Ibidem.

Sir Harold Nicolson, Diplomacy, second edition, London, New York, Toronto, 1950, p.15, apud Mircea Malita, , op.cit.,  p.47.

Alfonse Rivier, Pricipes du droit des gens, vol.2 , Paris, 1896, apud Mircea Malita,op.cit , p.48.

Jean Serres, Le protocol et le usages, Paris 1961, p.20, , apud Mircea Malita, op.cit., p. 48.

P. Pradier- Fodéré, Cours de droit diplomatique, 2 vol., ed. II, Paris, 1899, p.2, , apud  Mircea Malita, op.cit ,.49.

Ion Anghel, op.cit, p.52

Mircea Malita,op. cit, p.80

Dan Berindei, Din inceputurile diplomatiei romanesti moderne, Bucuresti, Editura Politica, 1965, p.144.

Ibidem, p.145.

Mircea Malita, op.cit, p. 54.

Ibidem.

Istoria diplomatiei, ed a doua, vol.I, Editura Stintifica, Bucuresti, 1962 ,p.338.

Harold Nicolson, Arta diplomatica, Ed. Politica, Bucuresti, 1966, p.25.

F. de Callieres, op.cit,, apud Mircea Malita, op cit p.58

Ambasadorul este un om cinstit, trimis in strainatate pentru a minti spre binele patriei

Istoria diplomatiei, op. cit. p.389

Mircea Malita, ,op.cit., p..61

P. Pradier-Fodéré, op. cit., p.6


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }