Caracteristicile dreptului comunitar european

Caracteristicile dreptului comunitar european

66. Consideratii introductive. Prin natura sa originala, ca ansamblu de reguli juridice ce guverneaza organizarea si functionarea institutiilor comunitare, dreptul comunitar este, in fapt, dreptul propriu al fiecareia dintre statele membre. Altfel spus, dreptul comunitar are o forta specifica de a se impune ca drept comun, propriu tuturor statelor membre. Caracteristicile care-i asigura penetrarea in ordinea juridica interna a fiecarui stat membru sunt:

- aplicabilitate imediata;

- aplicabilitate directa;

- aplicabilitate prioritara.

Prezenta acestor caracteristici evidentiaza un fapt esential, acela ca dreptul comunitar nu este conceput nici ca o colectie de acorduri internationale, nici ca un apendice al sistemelor juridice nationale. Altfel spus, intre dreptul comunitar si dreptul national exista o relatie speciala de separatie, pe de o parte, si de intrepatrundere dialectica, pe de alta parte.

67. Aplicabilitatea imediata. Spre deosebire de normele de drept international, considerate norme de drept extern, normele de drept comunitar dobandesc automat, inca de la adoptare, statutul de legislatie pozitiva in sistemul juridic intern al statelor membre. Explicatia este una de natura doctrinara, in sensul ca, in timp ce raportul dintre dreptul intern si dreptul international primeste o interpretare dualista, raportul dintre dreptul intern si dreptul comunitar primeste o interpretare monista.

Conceptia dualista sustine ca intre dreptul intern si dreptul international exista o relatie de independenta, astfel ca cele doua sisteme de drept functioneaza in paralel. Din aceasta perspectiva se considera ca tratatele internationale, chiar si cele perfect ratificate produc efecte doar in ordinea juridica internationala. Altfel spus, dreptul international "nu reglementeaza si conditiile in care normele cuprinse in tratate sa fie integrate in ordinea juridica a statelor pentru a fi aplicate de organele si jurisdictia acestora. Aceasta chestiune este lasata la latitudinea fiecarui stat, care o reglementeaza, in mod suveran, in functie de conceptia pe care o adopta asupra relatiilor dintre dreptul international si cel intern" . Iar pentru ca prevederile tratatelor internationale sa aiba aplicabilitate in dreptul unui stat semnatar ele trebuie sa fie nationalizate, adica acele prevederi sa fie cuprinse intr-o norma juridica interna a statului respectiv. In felul acesta, "norma internationala sufera o transformare a naturii sale si va fi aplicata in noua sa calitate de reglementare de drept intern si nu de drept international" .

Cu totul alta este perspectiva doctrinara in intelegerea raporturilor dintre dreptul intern si dreptul comunitar. Locul conceptiei dualiste este luat de teoria monista, postulata chiar de filosofia dreptului comunitar, teorie potrivit careia cele doua sisteme de drept slujesc o finalitate comuna, intrucat, indubitabil, numai finalitatea comuna justifica, teoretic si practic, intreaga constructie europeana. Ideea este ca miza unei asemenea constructii explica orice dezbatere. Si, in aceasta intelegere, prevederile tratatelor comunitare sunt integrate total in ordinea juridica interna, pastrandu-si totusi calitatea lor initiala, de reglementari comunitare. Consecintele acestei abordari sunt urmatoarele:

- dreptul comunitar este integrat de la sine in sistemul juridic al statelor membre, fara o nationalizare suplimentara printr-un alt act normativ;

- desi sunt integrate in ordinea juridica interna a statelor membre, normele comunitare isi pastreaza natura lor distincta. Procedura prin care dreptul comunitar devine aplicabil intr-un stat in virtutea unui act al Parlamentului, nu inseamna ca el emana de la Parlament;

- obligatia judecatorilor nationali este de a aplica normele dreptului comunitar in aceeasi maniera in care aplica normele dreptului intern.

68. Aplicabilitatea directa. Dreptul comunitar, pe langa insusirea de a se integra imediat in ordinea interna a statelor membre, are si capacitatea generala de a completa in mod direct statutul juridic al persoanelor particulare.

Si aceasta caracteristica a dreptului comunitar iese in evidenta prin raportare la situatia dreptului international. Ideea este ca initial, in conceptia dominanta a dreptului international, se considera ca tratatele internationale pot crea direct drepturi si obligatii doar in sarcina statelor, ca subiecte clasice de drept international, nu si in sarcina persoanelor particulare. Abia ulterior, ca exceptie, doctrina a acceptat si posibilitatea ca statele contractante ale unui tratat sa adopte clauze speciale in acest sens, care sa fie direct aplicabile la tribunalele nationale.

Chemata sa se pronunte in aceasta materie, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, tinand seama de clauzele Tratatelor institutive si de obiectivele Comunitatii Europene, a concluzionat, in spiritul documentelor europene, ca resortisantii statelor membre pot beneficia de reglementarile dreptului comunitar, adica pot deveni titulari de drepturi individuale, chiar daca nu sunt expres destinati in acest sens. Solutia consacra ideea ca functionarea mecanismelor comunitare afecteaza atat statele membre, cat si pe cetatenii acestor state, cetateni care, teoretic cel putin, sunt implicati direct in procedeele de luare a deciziilor comunitare. Procedand in acest fel, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a transformat o exceptie de drept international intr-un principiu fundamental de drept comunitar. La nivelul doctrinei comunitare, aplicabilitatea directa inseamna "dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului national sa-i aplice tratatele, regulamentele, directivele sau deciziile comunitare. Si este obligatia judecatorului de a face aplicarea acestor texte, oricare ar fi legislatia tarii din care provine" .

Trebuie retinut insa faptul ca nu toate normele juridice comunitare au aceeasi aplicabilitate directa. In functie de categoria careia apartin, unele dispozitii comunitare au o aplicabilitate directa completa, altele au o aplicabilitate limitata, iar unele nu au niciun efect direct, intrucat, prin continutul lor, nu pot fi aplicate altor destinatari decat celor expres specificati.

69. Aplicabilitatea prioritara. Fiind aplicabil imediat si direct, dreptul comunitar se bucura si de caracteristica aplicabilitatii prioritare. Referindu-se la aceasta problema, Cornelia Lefter noteaza: "prioritatea sau superioritatea dreptului comunitar semnifica faptul ca acesta este, din momentul adoptarii sale, imediat si direct aplicabil in ordinele juridice interne a statelor membre si nu poate fi inlaturata aplicarea sa prin norme nationale chiar posterioare" . Altfel spus, din faptul ca dreptul comunitar se caracterizeaza prin aplicabilitate directa, rezulta urmatoarea situatie problematica: ce se intampla daca o norma comunitara intra in conflict cu o norma din dreptul national?

Singura solutie in cazul unui asemenea conflict este sa se acorde prioritate uneia dintre cele doua categorii de norme. Intrucat Tratatele institutive nu contin referiri exprese privind aceasta situatie, problema a ramas in sarcina doctrinei juridice comunitare, care s-a dezvoltat in jurul cazurilor practice reclamate la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.

Chemata sa se pronunte in asemenea cazuri, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a pledat pentru prioritatea dreptului comunitar, adoptand teza "comunitara" conform careia raportul dintre dreptul national si dreptul comunitar se solutioneaza potrivit reglementarilor din dreptul comunitar. In sprijinul acestei teze, teoreticienii au formulat mai multe argumente logico-filosofice.

In primul rand, teza "comunitara" s-a impus ca o conditie esentiala pentru insasi existenta dreptului comunitar, ba chiar pentru existenta unei integrari europene, intrucat nu poate fi vorba de integrare europeana fara un sistem de drept comunitar, dupa cum nu poate fi vorba de existenta dreptului comunitar daca nu poate fi aplicat uniform in toate statele membre, intrucat i se opun sistemele dreptului national din aceste state. Aceasta inseamna ca principiul prioritatii dreptului comunitar nu este chemat sa produca o ierarhie artificiala intre autoritatea nationala si cea comunitara, care ar contrazice baza procesului de integrare, ci este adoptat si asumat pentru a garanta existenta si rationalitatea intregii constructii europene.

In al doilea rand, teza "comunitara" a rezultat din originalitatea dreptului comunitar, din natura specifica a tratatelor comunitare, si nu izvoraste din eventualele concesii ale statelor membre. De aceea, ordinea juridica comunitara este prioritara, in integralitatea sa, contra oricarei norme juridice nationale din statele membre. Mai mult, prioritatea dreptului comunitar poate fi invocata nu numai in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, ci si in fata jurisdictiilor nationale. Drept consecinta, la intrebarea privind relatia dintre ordinea juridica nationala si cea comunitara, raspunsul pare a fi urmatorul: "din punctul de vedere al Curtii de Justitie, libertatea traditionala a statului de a decide pentru el insusi cum sa-si indeplineasca obligatiile rezultate din semnarea Tratatelor comunitare a fost abolita de catre ordinea juridica comunitara" .

In concluzie, natura juridica a Uniunii Europene are la baza multiple elemente logico-filosofice, care sustin obiective si deziderate specifice acestei constructii comunitare. Este adevarat ca cele trei Comunitati, care dau continutul Uniunii Europene, au fost fondate prin tratate internationale. Aceasta inseamna ca si Comunitatile Europene, asemenea oricarei organizatii internationale, isi au originea in vointa suverana a statelor, vointa exprimata in conformitate cu prevederile dreptului international public.

Pe baza acestui adevar, corelat cu trasaturile supranationale ale institutiilor comunitare, doctrina juridica traditionala a pus in dezbatere statutul Uniunii Europene, pornind de la distinctia care se face intre federatie, structura fondata pe o constitutie, si confederatie, structura care se intemeiaza pe un tratat international.

Realitatea dovedeste insa ca in explicarea statutului Uniunii Europene nu mai este suficient sa se opereze doar cu distinctia amintita. Aceasta deoarece, desi Tratatele comunitare sunt rezultatul unor acorduri interstatale, in cazul lor nu se mai aplica prevederile dreptului international. Locul dreptului international a fost luat in aceasta materie de dreptul comunitar. Referindu-se la aceasta noua situatie, Jean-Paul Jacqué noteaza: "comunitatea este astazi un ansamblu specific fondat pe o repartitie de competente suverane intre ea insasi si statele sale membre, competentele comunitare fiind exercitate in comun in cadrul sistemului institutional comunitar. Acesta este sensul in care putem vorbi de integrare. Rezulta ca Tratatul nu mai poate fi analizat prin intermediul dreptului international, ci se apropie de o constitutie" .

Cresterea credibilitatii tezei comunitare presupune, dincolo de schimbarile economico-pragmatice, si o schimbare de mentalitate, de atitudine si de comportament, impotriva tuturor prejudecatilor. In acest sens, Andrei Marga scria: "daca prin paradigma intelegem ceea ce impartasesc membrii unei comunitati, constelatia de convingeri, valori, metode inauntrul careia ei formuleaza intrebari si elaboreaza raspunsuri, atunci avem motive sa spunem ca, fie si in grade diferite, traim in Europa cursul unei schimbari de paradigma. Problemele noastre de viata si interogatiile culturale trec pe nesimtite din paradigma nationala, care a avut o ruta lunga in cultura europeana, in paradigma europeana" . De unde rezulta indubitabil ca la aceasta schimbare de paradigma un rol esential trebuie sa il indeplineasca si filosofia.

In acest sens, Victor Neumann, noteaza ca "adeptii educatiei si filosofiei Multiculturalismului sunt de parere ca toate culturile trebuie sa se bucure de un fel de integritate, sa beneficieze de un anumit respect, sa nu fie marginalizate, reduse la tacere sau supuse opresiunii de catre culturile dominante. In aceasta acceptiune, idealurile personale sau ale societatilor sunt in primul rand idealuri ale culturilor particulare, aspiratii circumscrise traditiilor locale si care se bazeaza pe capacitatea de conservare a habitatului mostenit de la generatiile precedente. El reprezinta o gandire intemeiata pe trasaturi psihologice distincte ale comunitatilor regionale, lingvistice sau confesionale" .