QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Armata in societatea democratica








ARMATA IN SOCIETATEA DEMOCRATICA


1. Delimitari conceptuale


In compunerea sistemului social global intra, alaturi de subsistemul politic, economic etc. si subsistemul militar. Armata este componenta de baza a subsistemului militar si se afla intr-un ansamblu complex de relatii cu celelalte subsisteme.

Societatea este considerata o totalitate complexa ce ia nastere ca urmare a interactiunii diferitelor sisteme sociale.

Societatea civila este expresia formelor libere de asociere nationale, regionale, locale, profesionale ale cetatenilor – asocieri care sa fie benevole, democratice, tolerante si necontrolate sau manipulate de catre stat sau partidele politice.




Armata este o institutie cu un sistem propriu de organizare, conducere si ierarhizare, a carei activitate se desfasoara in conformitate cu prevederile legilor statului, regulamentelor militare, ordinelor si dispozitiilor comandantilor si sefilor.

Organizarea, caracterul si evolutia armatei sunt determinate de:

tipul si forma puterii de stat;

progresele in domeniul stiintei si tehnicii;

posibilitatile economice, tehnico-stiintifice si democratice ale fiecarui stat;

politica interna si externa a acestuia;

traditiile si specificul national al fiecarui popor;

pozitia geografica, dimensiunile si caracteristicile teritoriului tarii.

Armata permanenta presupune:

existenta unui corp de comanda profesionalizat, care organizeaza si conduce trupele in conformitate cu directivele puterii de stat:

aplicarea integrala si continua a normelor vietii si activitatii militare;

disciplina militara ferma;

continuitatea instruirii;

inzestrarea cu tehnica si armament adecvate.


Puterea politica si armata


La scara sociala puterea este rezultanta cumularii mai multor factori materiali si spiritual: economici, sociali, culturali, ideologici, tehnico-stiintifici, geo-spatiali, demografici, psihici, morali, religiosi etc.

Julien Freund in lucrarea „Esenta politicii” – 1965 intrebandu-se unde este puterea, raspunde: „Ea este in sindicate, in presa, partide, asociatii de toate felurile, in academii si laboratoarele tehnice si stiintifice, ea este in guvern”.

Puterea este potentialitate, forta latenta si exprima abilitatea de a folosi forta intr-o anumita situatie sociala. In compunerea puterii, dupa parerea unor analisti, intra averea, forta si stiinta.

Puterea este vointa si presupune inteligenta, prestigiu, autoritate, fermitate, iar forta reprezinta puterea in actiune, aplicarea puterii acolo unde nu se reuseste prin alte actiuni.

Forta reprezinta ansamblul mijloacelor de coercitie, presiune, distrugere folosite de vointa politica pentru mentinerea unei ordini sociale date.

In mod curent, in practica, mai ales in sfera relatiilor dintre state, interesele se promoveaza prin mijloace politice nonviolente (juridice, ideologice, morale) si se bazeaza in principal pe tratative, fiind reduse in ultima instanta la diplomatie, inteleasa ca „arta de a convinge fara a intrebuinta forta”. Definitia lui Clausewitz conform careia „razboiul este continuarea politicii cu alte mijloace” – sugereaza ca acesta nu apartine, in mod normal politicii. Dar, in compunerea puterii intra forta, nu neaparat in forma sa violenta. In teorie, dar si in practica s-a acceptat ideea ca puterea politica este tipul suveran de putere care poate dispune de toate mecanismele institutionale pasnice si nepasnice pentru exercitarea dreptului sau legitim de a guverna. Deci, ei ii apartin deopotriva atat mijloacele noviolente cat si cele violente, cadrul normativ – juridic fiind cel care impune restrictii in folosirea lor.

Intrebarea care se pune in relatia putere politica – armata este daca armata este cu adevarat un instrument (mijloc) al politicului sau este independenta de aceasta? Din dorinta de a legitima „stiintific” subordonarea armatei de catre puterea politica, definitia lui Clausewitz, a fost teoretizata in sensul ca armata este mijloc al politicii. Consecintele practice nu au fost intotdeauna benefice, mai ales in societatile nedemocratice, cand armata a fost inregimentata in slujba unor partide aflate la putere.

In societatile democratice exista parghiile juridice necesare pentru ca armata sa nu poata fi angajata in alte actiuni decat cele constitutionale. Armata face politica tarii, se subordoneaza vointei poporului si este folosita ca ultima solutie pentru apararea intereselor nationale.

Avand in vedere delimitarea putere-forta se naste intrebarea cum este mai corect sa folosim pentru factorul militar, termenul de „putere militara” sau „forta militara”. La o analiza sumara, avand in vedere modul specific de organizare si functionare a organismului militar, gradul de inzestrare, suntem tentati sa consideram ca este vorba de o putere. Dar, armata nu poate exista ca o institutie total autonoma, idependenta fata de orice sistem de control social si nu dispune de libertatea deplina de a folosi acest potential potrivit optiunilor propriei conduceri.

Armata ca institutie este investita cu o anume imputernicire, delegare de competenta, dar si cu un sistem de restrictii si constrangeri care-i ingradesc libertatea si o fac dependenta de puterea politica.



Domeniul militar este un subsistem care se supune coordonarii puterii politice, ridicata de votul electoratului la gradul de nucleu legitim in jurul caruia graviteaza toate celelalte subsisteme ale puterii. Daca puterea include forta, corect este sa apreciem ca puterea politica include in continutul sau forta militara. Deci armata poate fi considerata ca o forta militara componenta a puterii politice.

Se impune sa facem delimitarea intre puterea armata a unui stat si forta lui militara – armata fiind una din componentele ei. Termenul de putere armata are o sfera mult mai larga si cuprinde:  fortele armate, fortele de protectie, conducerea, resursele, infrastructura, capacitatea de operationalizare, generare si actiune.

De regula, in societate, puterea politica, prin legitimitatea si autoritatea sa, are rol coordonator fata de celelalte domenii, dar in situatii speciale, eforturile pot fi concentrate in sprijinul fortei militare, care poate fi utilizata in urmatoarele forme:

ca mijloc principal in desfasurarea razboiului pentru indeplinirea scopului politico-militar;

ca forta de descurajare in cadrul interventiilor militare pentru realizarea unor obiective politice limitate in care poate primi ca misiuni:

despresurarea unor institutii, centre administrative si de comunicatii;

blocarea fortelor adverse;

instituirea ordinii militare in localitati in baza legilor „starii de urgenta” sau „starii de asediu”;

realizarea unor zone tampon intre partile aflate in conflict.

In general, pozitia organismului militar in societate este relativ precis delimitata, ea avand subordonari si functii clar definite. Viata a demonstrat ca armata nu ramane intotdeauna „imobilizata in cadrele juridice instituite, in situatii critice ea asumandu-si o anumita autonomie si libertati, care ajung uneori pana la impunerea propriului control asupra societatii si politicului. Pentru exemplificare pot fi amintite: „regimul coloneilor” in Grecia, loviturile militare ale generalilor Kenan Evren in Turcia si Pinochet in Chile, regimurile militare din unele state din lumea a treia.

Desi se vorbeste despre „apolitismul” si neutralismul” social al armatei, in situatii conflictuale fiecare parte implicata incearca sa o atraga in actiuni partizane.

Situatia armatei este determinata de natura regimului politic din societatile respective: regimuri totalitare, regimuri democratice, regimuri de tranzitie etc . Experienta istorica evidentiaza ca, in multe situatii, totalitarismul s-a asociat cu militarismul, in unele tari organismul militar reprezentand suportul puterii politice, garantul structurilor autoritare de externe dreapta sau stanga. Exemple sunt date de fascismul german si socialismul de tip oriental sovietic sau chinez.

O analiza a raportului armata-societate in cadrul blocului socialist rasaritean evidentiaza, dincolo de unele elemente comune, seriase nuantari, atitudini si optiuni specifice ale diferitelor state in problemele militare, in functie de aria geostrategica si zona de influenta in care se aflau. Prin armata s-a mentinut unitatea statului (Iugoslavia) s-a descurajat interventia straina (Cuba, Coreea de Nord) s-au satisfacut aspiratii hegemoniste (URSS).

Unele evenimente internationale evidentiaza ca unele situatii (interventiile armatei chineze in piata Tienenmeu, ale celei sovietice in Tarile Baltice, legea martiala in Polonia, razboiul civil in Iugoslavia etc.) forta militara continua sa fie folosita pe plan intern pentru tinerea sub control a unor miscari sociale, etnice si nationaliste.

Armata indeplineste functia militara a statului – functie de echilibru social. Toate societatile, inclusiv cele mai „civilizate” si-au creat instrumente institutionalizate pentru mentinerea si dezvoltarea capacitatii de a raspunde adecvat, a descuraja si absorbi violenta fizica, atunci cand acest lucru devine necesar si avantajos. Cu alte cuvinte, functia militara serveste gestionarii violentei in societate. In general, activitatile si actiunile militare sunt orientate impotriva „inamicilor” interni si-sau externi, perceputi ca atare si care ataca sau intentioneaza sa atace puterea constitutiva si stabilitatea societatii.

Functia de baza a armatei ramane pregatirea, descurajarea si ducerea razboiului in conformitate cu doctrina militara a statului a apararii colective in cadrul unor aliante sau a operatiunilor multinationale sub egida unor organisme de securitate.

Derivate din aceasta functie sunt considerate ca importante:

colaborarea militara;

elaborarea si aplicarea doctrinei militare;

pregatirea militara a populatiei;

pregatirea economiei pentru aparare;

pregatirea teritoriului pentru aparare.


Misiunile Armatei Romaniei

Misiunea fundamentala a Armatei Romaniei consta in apararea intereselor nationale ale Romaniei in conditiile democratice constitutionale si ale controlului democratic si civil asupra fortelor armate. Armata trebuie sa fie pregatita sa previna, sa descurajeze si sa contracareze o eventuala agresiune armata impotriva Romaniei si aliatilor sai.



Misiunile Armatei Romaniei sunt:

a)     Contributia la securitatea Romaniei pe timp de pace;

b)    Apararea Romaniei si a Aliatilor sai;

c)     Promovarea stabilitatii regionale si globale, inclusiv prin promovarea diplomatiei apararii;

d)    Sprijinirea institutiilor statului si a autoritatilor locale in caz de urgente civile.

(Elementele de detaliu in anexa nr.3)

In societatile democratice, misiunile armatei, in functie de evolutia fenomenului militar sunt:

prevenirea si, la nevoie, ducerea razboiului;

mentinerea stabilitatii interne si internationale;

asistenta militara, interventii in situatii de urgenta.

Din intreaga varietate a subiectelor armata-societate cea mai mult abordata a fost relatia civil-militare iar in cadrul acesteia, interesul pentru controlul civil al armatei.

Dintre autorii cunoscuti, Stanislav Andrewski (1968) a creat un sistem de evaluare a relatiilor civil-militare cu trei variabile standard: numarul de  militari raportati la ansamblul populatiei; gradul de subordonare a armatei autoritatilor civile; gradul de coeziune interna a structurii militare.

Janowitz (1971) distinge patru modele istorice de relatii civil-militare: aristocratic-feudal; statul garnizoana; totalitarist si democratic.

Moskos (1973) observa trei tendinte majore in relatia societatii cu armata: o tendinta de adaptare a structurilor militare la structurile si orientarile civile – „civilirea armatei”; tendinta de evolutie separata de diferentiere intre structurile militare si cele civile – „profesionalizare” tendinta spre modelul segmentat sau pluralist de intersectie intre structurile militare si cele civile (complexul militar industrial).

Luckham (1971) a dezvoltat o tipologie a relatiilor civil-militare bazata pe trei dimensiuni: puterea sau slabiciune institutiilor civile; puterea sau slabiciunea fortelor armate; gradul de integrare/separare intre institutiile civile si cele militare. In functie de aceste dimensiuni Luckham identifica mai multe forme de control al militarilor: obiectiv, prin aparatul statului, natiunea inarmata, subiectiv, statul garnizoana, statul gardian, vacuumul politic.).

Finer (1962) care considera ca interventia militarilor in politica se produce, cel mai adesea, atunci cand institutiile politice civile sunt slabe si lipsite de legitimitate. Increderea exagerata a populatiei in armata (peste 60%), specific anumitor tari, nu este un indicator real al increderii de care se bucura aceasta institutie conservatoare, ci poate fi un indicator al increderii generale a populatiei in mecanismul politic civil.

In privinta preluarii puterii de catre armata, Alfred Vagt procedeaza la distinctia dintre „modelul militar” si „modelul militarist”. „Modelul militar” reprezinta, in esenta, o concentrare eficienta de indivizi si resurse pentru atingerea unor obiective politice cu rezultatele cele mai bune, adica cu cele mai mici costuri in oameni si resurse. Militarismul, insa, reprezinta o serie intreaga de obiceiuri, interese, actiuni si conceptii asociate cu arme si razboaie de care, de fapt, se plaseaza dincolo de adevaratele interese militare. Fapt este ca militarismul functioneaza in asa fel incat poate impiedica si afecta chiar viabilitatea modelului militar. („Istoria militarismului”). Semnificativ, modelul militar nu este necesar a fi aplicat in societate de catre militari; el poate fi initiativa liderilor civili.

Problema cea mai importanta a relatiilor civil-militare ramane controlul civil. Dupa parerea lui Huntington, problema centrala a relatiilor civil-militare este relatia dintre elita militara profesionala si puterea politica, dintre grupul de putere militar si grupul de autoritate civil. Controlul civil nu este nici o problema pur legislativa (o sarcina a parlamentului nici una pur executiva, o atributie a presedintelui sau a guvernului ) ea este o problema a democratiei si deci a mecanismului politic.

Institutia militara a oricarei societati este creata in urma actiunii a doua imperative: unul de natura functionala (a raspunde pericolelor la adresa securitatii nationale) si celalalt de natura societala (relatia cu fortele sociale, cu ideologiile si cu institutiile dominante in societate).Interactiunea acestor imperative constituie miezul problemei relatiilor civil-militare.

Controlul civil al armatei reprezinta o serie de concepte, proceduri, legi, standarde si traditii prin care se exercita autoritatea politica civila asupra fortelor armate ale unei tari.

Responsabilitatea controlului civil revine clasei politice, in timp ce responsabilitatea militarilor este aceea de executie. Legitimitatea controlului civil este asigurata de legitimitatea procesului democratic (electoral) prin intermediul caruia vointa populara este delegata autoritatii politice.

In teoria huntingtoniana sunt identificate doua forme ale controlului civil: controlul subiectiv si controlul obiectiv.

Controlul subiectiv presupune minimalizarea puterii militarilor si utilizarea influentei si prestigiului acestora pentru cresterea puterii grupurilor civile. Cresterea puterii unui grup civil se face, intotdeauna in detrimentul altui grup civil ceea ce naste intrebarea: de partea carui grup civil a fost atrasa armata?

In statele unde nu exista control civil subiectiv, elita militara este dedicata exclusiv grupului politic aflat la putere, liderii militari fiind oameni de partid in uniforme, in timp ce in interiorul armatei sunt favorizate, tolerate si incurajate orientarile si ideologiile grupului politic civil de la putere.

Controlul civil obiectiv presupune maximizarea profesionalizarii militare in sensul ca relatia elita militara – conducerea politica conduce catre adoptarea unor atitudini si comportamente reprezentative pentru intreaga profesie militara si nu doar pentru elita generalilor. Spre deosebire de controlul subiectiv, care are tendinta de a-i „civili” pe militari, de a-i transforma intr-o oglinda a statului, controlul obiectiv incerca sa-i „militarizeze” (profesionalizeze) si mai mult pe militari.

Indeplinirea obiectivului „delimitarii puterii generalilor prin autoritatea politicienilor” se poate face, asadar, pe doua cai: obiectiv, prin profesionalizarea fortelor armate si impunerea, in acest fel, a unei atitudini neutre fata de politica, subiectiv prin atragerea militarilor in interiorul unei optiuni-politice.

Eficienta controlului civil se masoara prin capacitatea clasei politice de a dezangaja armata dupa ostilitati sau cu ocazia unor decizii majore (reduceri, restructurari etc.).



Aparitia problemelor in relatiile civil-militare, mai ales in cadrul noilor democratii, este urmarea esecurilor guvernarilor democratice de a promova reformele economice si de a respecta legea si mentinerea ordinei. Conditiile politice sunt cele care dicteaza natura relatiilor civil-militare. Un regim politic civil stabilit si institutionalizat ar putea sa fie cu greu inlocuit de un regim militar. Nici institutia militara nu poate sa puna in pericol o ordine politica bine stabilita.












ANEXA NR. 1


RELATIA PUTERE POLITICA-ARMATA

IN REGIMUL DEMOCRATIC










ANEXA NR. 2



MISIUNILE ARMATEI IN

REGIMUL DEMOCRATIC










Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }