Aliantele si coalitiile militare

ALIANTELE SI COALITIILE MILITARE

1. Tendinte si evolutii in mediul de securitate global, care determina crearea aliantelor si coalitiilor militare

Analizand societatea globala se pot desprinde urmatoarele concluzii:

a)   Europa si Statele Unite ale Americii constituie baza aliantelor politice si militare cu influenta in plan mondial.

b)   Asia ramane imuna la provocarile Occidentului si fara un ajutor substantial al vestului isi rezolva singura problemele.  Cel putin deocamdata litigiile istorice nu sunt obiect de confruntare.

c)   Lumea islamica se inscrie pe coordonate de progres si civilizatie.

d)   Federatia Rusa, confuza deocamdata si partener dificil de dialog, incearca o revigorare si refacere a plului de putere nu de mult timp disparut.

e)   Conflictele locale si regionale in Orientul Apropiat par a nu se mai finaliza.

f)    Dezvoltarea economica scoate pe piata mondiala noi competitori.

g)   Alianta Nord-Atlantica este intr-o dinamica accentuata, extinzandu-se spre este prin primirea de noi membrii.

Uniunea Europeana tinde sa devina un actor international de securitate, cu propriile capacitati civile si militare de planificare a apararii si de gestionare a crizelor.

In aceste conditii se pun firesc doua intrebari: "Care sunt actorii de maine, garantii pacii si securitatii in lume"? si "Poate Europa, unul din pilonii celor patru triunghiuri strategice de securitate la nivel global, sa devina exportator de securitate"?

Cea mai previzibila evolutie a mediului de securitate international o constituie globalizarea, evenimentele actuale si turnura lor anuntand o astfel de evolutie. Globalizarea va avea consecinte atat in planul economic, cat si in planul securitatii si, chiar daca acestea par uneori contradictorii, ele revolutioneaza societatea umana. Aceasta tendinta se caracterizeaza pri  cresterea gradului de interdependenta si interactiune in planul economic si un proces similar in planul securitatii; legatura stransa dintre pace, democratie si prosperitate, cu efect benefic atat la nivel micro cat si la nivel macrosocial, pierderea unei cote de suveranitate in beneficiul economic, determinat de interdependenta economica si tehnologica dintre state; standardizarea si omogenizarea valorilor si normelor culturale, stiintifice si de orice alta natura.

Se manifesta pregnant o tendinta in directia proliferarii tehnologiilor, cu impact asupra mediului de securitate global, realizandu-se o relatie tot mai stransa intre explozia tehnologiilor erei informationale si capacitatile cu relevanta militara, ceea ce schimba in mod semnificativ esenta actiunilor militare, procedurile si tehnicile folosite. In aceste conditii: frontierele ar putea deveni tot mai permeabile, in special in plan economic; fizionomia razboiului s-ar schimba radical, aparand si dezvoltandu-se noi capacitati de selectare si lovire  a tintelor, este posibila aparitia si extinderea mijloacelor de lovire mai putin letale sau neletale care sa le inlocuiasca pe cele letale; numarul tarilor de acelasi nivel tehnologic, inclusiv in planul securitatii si al actiunilor militare ar putea creste simtitor.

Tarile cu potential economic si militar, prin actiunile lor, vor determina diversificarea actorilor globali de securitate. La nivel global, pe langa SUA si Federatia Rusa, in completarea listei actorilor globali, se vor adauga probabil Europa, Japonia, China, India si Iranul.

Cresterea importantei actorilor nonstatali va constitui probabil tendinta ce mai de substanta. In acest sens se poate aprecia ca organismele interne sau internationale, constituite pe domenii si problematici vor continua sa joace un rol important, provocand schimbarea cursurilor unor procese in diverse domenii, cum sunt mediul inconjurator sau armamente sofisticate. Organizatiile teroriste vor determina aparitia unor fenomene si mentinerea altora, cu implicatii directe asupra pacii si securitatii globale.

Cresterea populatiei constituie o tendinta cu consecinte si implicatii imprevizibile in prezent, mai ales daca aceasta se intampla in state care sunt sau vor deveni actori mondiali. Migratia populatiei, in special din regiunile dens populate dar slab dezvoltate, spre regiunile mai slab populate dar dezvoltate, ar putea crea probleme serioase si in planul securitatii.

Nu in ultimul rand, procesul de securitate este supus permanent unei presiuni, aflata mereu in ascensiune, venita din partea problemelor de mediu. Explozia demografica amplifica aceste presiuni si este posibil ca standardele de mediu pe care actiunea militara si armamentele trebuie sa le atinga, sa influenteze in mare masura parametrii acestora.

In ceea ce priveste Europa, putem spune ca in momentul actual, se caracterizeaza prin: coexistenta statelor puternic dezvoltate si structurate cu cele in curs de dezvoltare si de structurare; coexistenta situatiilor de pace cu cele de conflict; echilibru, destul de fragil insa, intre riscuri, amenintari si pericole, pe de-o parte, si starea de securitate, pe de alta parte; persistenta unor  divergente de natura frontaliera; patrunderea fundamentalismului islamic; incercarea neabatuta a unor state de integrare in structurile europene si euro-atlantice; dorinta de autonomie a unor state sau grupuri din cadrul statelor. Coexistenta Aliantei Nord-Atlantice cu Uniunea Europeana in formula actuala, in care prima are responsabilitati predominant militare iar cea de-a doua responsabilitati preponderent civile, se pare ca este perimata. Analistii americani prevad trei variante:

o Europa integrata economic si monetar in care NATO va juca un rol foarte puternic in plan militar;

o Europa confederativa in care Germania, Franta si Marea Britanie vor avea un rol tot mai important iar NATO isi va limita responsabilitatea la aparare colectiva;

o Europa federala cu diminuarea dramatica a rolului sau disparitia NATO si preluarea de catre UE a tuturor problemelor de securitate.

Statele Unite ale Americii, cel de-al doilea pilon al triunghiului european de securitate, se apreciaza ca vor ramane pana spre anul 2025 o forta in plan politic, militar si cultural cu rol semnificativ in mediul international. Vor fi dominate de framantari interne generate de organizatiile non-guvernamentale, a caror importanta internationala va creste, cu implicatii inclusiv asupra intereselor SUA. Totodata vor aparea probleme legate de suveranitatea SUA, trebuind sa colaboreze in interiorul organizatiilor internationale, al actorilor non-statali. Preocuparea de mentinere a superioritatii in domeniul armelor de distrugere in masa si al razboiului informational va fi esentiala. Care va fi strategia pe care o vor adopta SUA, ramane de vazut.

Cel de-al treilea pilon de securitate al triunghiului european, Federatia Rusa are cel putin trei variante de evolutie;

spre o Rusie autoritara, cu un comportament activ fata de Europa, NATO si Orientul Apropiat, o economie necompetitiva dar va detine forte de securitate capabile sa apere actualele structuri federale si sa mentina tara unita, gata oricand sa ameninte cu intrebuintarea armelor nucleare;

spre o Rusie confuza, partener dificil de dialog, in special privind extinderea in continuare a NATO, cu un potential militar suficient pentru a exercita control la nivel regional, in primul rand nuclear;

spre o Rusie democratica, cu orientare clara spre economia de piata partener cooperant al NATO si UE, cu interese regionale in extindere dar favorabile procesului de globalizare.

Concluzionand asupra celor prezentate putem afirma ca in competitia stabilirii gruparilor de state, aliantelor politico-militare, NATO si UE contribuie decisiv, cel putin in aceasta etapa la pacea si securitatea globului, fiind exportatori de securitate.

Aparitia unor noi puteri, a actorilor non-statali intr-o etapa sau alta pot determina restrangerea sau cresterea rolului NATO sau UE pe plan mondial.

2. Premise ale constituirii aliantelor si coalitiilor militare.

Unirea oamenilor , a entitatilor sociale pentru  a putea preveni si inlatura un pericol comun reprezinta un drept natural, care are determinari de ordin ontologic, nomologic, axiologic, praxiologic si teleologic. Analiza evenimentelor istorice petrecute din evul mediu pana in zilele noastre ne ofera o multitudine de situatii in care entitatile sociale au creat aliante sau coalitii pentru promovarea unor interese prin actiuni defensive sau ofensive.

Desfasurarea si incheierea "Razboiului Rece" au condus la prabusirea sistemului bipolar de organizare a arhitecturii internationale de securitate si trecerea la un sistem in care se confrunta doua tendinte: organizarea arhitecturii de securitate pe criteriul unipolaritatii, pe de o parte, dorit si promovat de catre SUA si, pe de alta parte, organizarea arhitecturii de securitate pe criteriul multipolaritatii, promovat de catre unele state si organizatii precum Federatia rusa, R.Chineza, Franta si Uniunea Europeana.

In cadrul fenomenului de globalizare se manifesta tot mai mult cresterea interdependentelor dintre state si dintre diferite organizatii neguvernamentale care depasesc cadrul statului national. Iata, asadar, un complex de relatii care pot scapa de sub controlul unor organisme internationale si care pot conduce la fenomene entropice.

Complexitatea relatiilor si problemelor internationale, necesita cresterea rolului unor organisme internationale precum ONU, OSCE, UE concomitent cu reformarea acestora.

Statele nationale raman subiect de drept international, dar nu mai pot rezolva singure complexitatea problemelor care s-au internationalizat si, de aceea, ele sunt obligate sa se integreze in structuri de securitate internationale. Ca atare, se manifesta un proces de integrare in structurile de securitate precum NATO si Uniunea Europeana la care a aderat si Romania. Aceasta presupune crearea unor compatibilitati cu aceste structuri, care nu pot fi realizate decat prin actiuni in toate domeniile vietii sociale: politic, economic, social, ecologic, militar etc. cu efecte negative asupra nivelului de trai al populatiei, cel putin pe termen scurt. In aceste conditii pe masura integrarii in aceste structuri de securitate, statele nationale isi vor transfera o serie de competente catre institutiile interguvernamentale sau supranationale.

Optiunea de integrare a Romaniei in NATO si UE reprezinta actiunea naturala, necesara si legitima derivata din dreptul international, din interesele si valorile comune ale Romaniei cu cele occidentale.

NATO si UE au asigurat securitate, stabilitate si prosperitate pentru membrii sai, cooperare si stabilitate internationala, respectarea drepturilor omului, statului de drept si a competentelor nationale ale statelor membre.

Unul din fenomenele care se manifesta pe plan mondial este terorismul, care are cauze multiple si nu poate fi mentinut sub control decat in cadrul unor structuri de securitate unde sa fie adoptate principii si norme unanim recunoscute, create institutii si instrumente pentru desfasurarea unor actiuni eficiente impotriva acestui flagel. SUA, in urma atentatelor din 11 septembrie 2001 au preluat initiativa luptei impotriva terorismului la care au aderat majoritatea statelor civilizate printre care si Romania. Terorismul vizeaza viata, linistea, valorile democratice si a gasit ca teren propice de manifestare, societatile democratice occidentale - pericolul fiind restrangerea unor libertati democratice.

Dreptul statelor la apararea individuala si la apararea colectiva este asigurat prin prevederile Cartei ONU semnata la San Francisco in ziua de 26 iunie 1945. Astfel, se permite "dreptul inerent de autoaparare individuala sau colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui membru al ONU, pana cand Consiliul de Securitate va lua masurile necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Masurile luate de membrii in exercitarea acestui drept de autoaparare vor fi aduse imediat la cunostinta Consiliului de Securitate si nu vor afecta in nici un fel puterea si indatorirea Consiliului de Securitate, in temeiul acestei Carte de a intreprinde oricand actiunile pe care le va socoti necesare pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale"[1]. De asemenea, Carta permite "existenta unor acorduri sau organisme regionale destinate a se ocupa cu problemele privind mentinerea pacii si securitatii internationale care sunt susceptibile de actiuni cu caracter regional, cu conditia ca asemenea acorduri ori organisme, precum si activitatea lor, sa fie compatibile cu Scopurile si Principiile Organizatiei".

Atat NATO cat si UE prin Tratatul Atlanticului de Nord din 4 aprilie 1949 semnat la Washington, respectiv tratatele Uniunii Europene respecta prevederile Cartei ONU si, prin urmare, sunt constituite in deplina legalitate si legitimitate.

Una din dimensiunile securitatii nationale este apararea nationala care are drept scop prevenirea, descurajarea si respingerea oricarei agresiuni militare la adresa Romaniei.

Apararea nationala cuprinde ansamblul de masuri si activitati adoptate si desfasurate de statul roman in scopul de a garanta suveranitatea nationala, independenta si unitatea statului, integritatea teritoriala a tarii si democratia constitutionala. Este un atribut inalienabil al statului roman si se poate realiza prin autoaparare individuala sau colectiva.

Autoapararea individuala este specifica statelor nealiate si neintegrate in aliante sau coalitii. In situatii exceptionale statele nationale integrate in aliante pot fi puse in postura de a se apara in mod individual sau in cadrul unor coalitii formate pe baza unor intelegeri conjuncturale.

Din experienta NATO si a modului de aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949 putem defini apararea colectiva ca un ansamblu de masuri si actiuni desfasurate in toate domeniile de un grup de state reunite intr-o alianta sau coalitie, pe baza unui tratat sau intelegere, in conformitate cu prevederile Cartei ONU in scopul apararii valorilor si intereselor fundamentale comune impotriva oricarei agresiuni armate, mentinerii stabilitatii si securitatii internationale.

Intre apararea nationala si cea colectiva exista o relatie biunivoca, se presupun si se interconditioneaza reciproc. Scopul si obiectivele apararii nationale se pot realiza cel mai eficient in carul apararii colective.

Apararea nationala si apararea colectiva nu sunt incompatibile. Prima poate fi considerata ca parte a apararii colective, atunci cand toate obiectivele ei se regasesc in cele ale apararii colective sau complementara, cand doar o parte din acestea sunt comune.

In cadrul aliantei, apararea nationala se concepe si se planifica intr-un sistem integrat pe baza principiilor cuprinse in tratat. In afara obligatiilor pe care statele nationale le au in cadrul aliantei, ele pot sa-si dezvolte capacitati militare in functie de posibilitatile, situatia si interesele specifice.

Aliantele pot cuprinde principii si norme prevazute in tratate, un sistem institutional politico-militar si capacitati militare comune si cele ale statelor nationale, precum si misiunile de indeplinit.

Apararea colectiva se desfasoara pe baza unor tratate elaborate si adoptate de un grup de state constituite in aliante sau coalitii cu respectarea stricta a Cartei ONU. In cuprinsul tratatelor sunt incluse scopul, obiectivele, misiunile aliantei si modalitatile de organizare si functionare a cesteia. Deciziile se iau la nivelul politic prin unanimitatea voturilor exprimate de catre statele membre.

Orice actiune intreprinsa de o alianta politico-militara ce vizeaza pacea si securitatea internationala trebuie sa fie compatibila cu scopurile si principiile Cartei ONU, sa fie aduse imediat la cunostinta Consiliului de Securitate si sa nu afecteze in nici un fel puterea si indatoririle acestuia, Aliantele politico-militare pot fi folosite de catre Consiliul de Securitate pentru aplicarea actiunilor de constrangere a unor state sub autoritatea obligatorie a acestuia. De asemenea, o alianta politico-militara nu poate acorda sprijin unui stat supus unor constrangeri din partea Consiliului de Securitate.

Orice stat poate deveni membru al unei aliante politico-militare depunand un instrument de aderare daca se angajeaza sa respecte prevederile tratatului care sta la baza aliantei, primeste invitatia de aderare, care este aprobata de parlamentele statelor membre. In acelasi timp, orice stat poate inceta a mai fi parte a tratatului prin depunerea unui instrument de denuntare in conditiile stabilite prin tratat.

Pe baza tratatului, alianta politico-militara elaboreaza strategii de actiune pentru indeplinirea scopului si obiectivelor comune si institutii militare adecvate. Scopul si obiectivele aliantei se realizeaza prin actiuni separate ale statelor membre sau in comun in cadrul apararii colective in care scop statele membre vor creste capacitatea lor individuala si colectiva de rezistenta impotriva unui atac armat si isi vor oferi asistenta mutuala necesara.

Alianta politico-militara asigura indivizibilitatea securitatii aliatilor: un atac impotriva unuia dintre ei este considerat un atac impotriva tuturor.

Partajarea echitabila a rolurilor, riscurilor si responsabilitatilor, cat si avantajelor legale de apararea comuna reprezinta unul din principiile care dau substanta si coeziune aliantei.

Aliantele politico-militare nu se considera adversarul nici unei tari decat in conditiile prevederilor Cartei ONU.

Scopul oricarei aliante politico-militare trebuie sa se inscrie in scopurile si principiile Cartei ONU si sa contribuie la mentinerea pacii si securitatii internationale. Pentru stabilirea scopului si obiectivelor unei aliante politico-militare se au in vedere:

valorile si interesele fundamentale comune;

prevederile Cartei ONU;

riscurile, amenintarile, vulnerabilitatile si pericolele la adresa securitatii aliantei, in ansamblul sau, si la adresa statelor membre.

Scopul unei aliante politico-militare este apararea valorilor si intereselor fundamentale comune impotriva oricarei agresiuni armate, mentinerii stabilitatii si securitatii internationale in conformitate cu prevederile Cartei ONU.

NATO este organizatia politico-militara la care a aderat si Romania pentru ca scopul si obiectivele acesteia corespund cel mai bine cu scopul si obiectivele apararii nationale.

"Scopul NATO este definit in Tratatul Atlanticului de Nord din 4 aprilie 1949 ca fiind apararea popoarelor, mostenirea si civilizatia comune, bazate pe principiile democratiei, libertatile individuale in regiunea Atlanticului de Nord, unirea eforturilor pentru apararea colectiva si pentru apararea pacii si securitatii internationale".[3]

Scopul unei aliante politico-militare se realizeaza prin indeplinirea unor obiective care, in principiu ar putea fi:

elaborarea unor strategii de actiune in concordanta cu prevederile Cartei ONU si cu evolutia fenomenului militar contemporan;

cooperarea internationala;

organizarea unui sistem de conducere politico-militara eficient;

crearea si mentinerea unor capabilitati militare integrate operationale;

largirea si consolidarea aliantei prin primirea de noi membri si prin mentinerea coeziunii dintre statele membre;

prevenirea, descurajarea si respingerea oricarei agresiuni militare produse asupra membrilor aliantei;

realizarea unor obiective de securitate, altele decat razboiul.

Pe baza tratatului, aliantele politico-militare elaboreaza strategii de actiune in care sunt cuprinse obiectivele, misiunile, fortele, mijloacele si modalitatile necesare pentru indeplinirea acestora.

Misiunile aliantei sunt de esenta politico-militara si cuprind domeniile securitatii si apararii precum si alte domenii prin care se asigura prevenirea si gestionarea crizelor, care ar putea afecta interesele aliantei.

In domeniul securitatii se pot proiecta si indeplini misiuni, precum:

crearea unui mediu international de securitate favorabil pentru indeplinirea scopului si obiectivelor aliantei;

consultarea permanenta a membrilor aliantei in vederea identificarii riscurilor si amenintarilor la adresa intereselor comune si coordonarea corespunzatoare a eforturilor comune;

colaborarea permanenta cu institutiile internationale de securitate in problemele de interes ale aliantei;

cooperarea si parteneriatul cu alte tari si organizatii care pot contribui la indeplinirea unor obiective de interes comun.

In domeniul apararii aliantei, misiunile pot fi:

apararea pacii si garantarea independentei politice si integritatii teritoriale a statelor membre;

gestionarea eficace si eficientizarea crizelor prin operatii militare;

participarea la actiuni multinationale pentru prevenirea crizelor majore care ar putea afecta interesele aliantei, pacea si stabilitatea internationala.

Misiunile aliantei politico-militare pot fi indeplinite prin participarea tuturor statelor membre sau a celor interesate in functie de situatia concreta creata. Alianta in intregul ei nu poate fi angajata in rezolvarea unei crize decat cu aprobarea tuturor membrilor sai si numai in conditiile prevederilor tratatului si ale Cartei ONU.

Pentru indeplinirea obiectivelor aliantei, pe baza prevederilor tratatului se creeaza structuri organizatorice de conducere politico-militara si de executie.

La nivelul de conducere politico-militara se constituie un consiliu, care este investit cu autoritate politica si puteri decizionale, alcatuit din reprezentanti permanenti ai tuturor statelor membre. Deciziile se iau prin consensul statelor membre, reprezentantii acestora vand rangul de ambasadori fiind secondati de personal politic si militar.

Consiliul are competenta de a crea organisme subordonate si de a stabili responsabilitati pe domenii de activitate. Pentru avizarea activitatilor militare pentru institutia suprema a aliantei se creeaza un comitet militar. Acesta este ajutat in activitatea sa de un stat major militar integrat alcatuit din personal militar detasat din diferite tari si personal civil administrativ. Acesta este organul executiv al comitetului militar si vegheaza la exercitarea in bune conditii a directivelor si hotararilor comitetului militar.

Pentru conducerea nemijlocita a actiunilor militare se poate crea o structura integrata de comanda formata din comandamente strategice si regionale.

In compunerea structurilor de executie pot intra forte de reactie rapida, forte principale si forte de sprijin (rezerva) a caror compunere difera in functie de evolutia riscurilor si amenintarilor la adresa aliantei.

Concluzionand, o alianta militara nu are o armata distincta ci isi creeaza structuri comune de conducere politico-militara iar statele nationale membre se angajeaza cu forte militare.

Apararea colectiva se poate realiza in cadrul aliantelor militare sau in coalitii militare.

3. Aliantele militare

Cadrul juridic international permite realizarea aliantelor militare in vederea autoapararii colective a statelor impotriva unui eventual atac armat.

Aliantele militare trebuie sa aiba un caracter defensiv si sa fie compatibile cu scopurile si principiile O.N.U., apararea fiind considerata un drept natural al tuturor entitatilor sociale, inclusiv a statelor sau grupurilor de state. Lordul Pamerson la 1848 considera ca "nu avem aliati vesnici nici dusmani permanenti. Interesele noastre sunt vesnice si permanente si aceste interese suntem datori a le urma", aforism care a devenit laitmotivul intregii epoci ce a urmat.

Sintagma de alianta militara a intrat demult in limbajul politic, diplomatic, militar si academic, avand determinari de ordin politic, militar, axiologic, teleologic si ontologic.

Alianta militara poate fi definita ca o "intelegere consemnata intr-un tratat prin care statele semnatare iti asuma obligatia reciproca de a actiona, cu toate sau numai cu o parte din fortele lor armate, impotriva unui adversar comun.[4]De asemenea alianta militara mai este definita ca "o intelegere incheiata pe baza unor acorduri oficiale intre doua sau mai multe state, cu obiective politice si militare pe termen mediu si lung, care urmareste realizarea unor interese si scopuri comune, precum si promovarea valorilor nationale ale membrilor sai". Asadar alianta militara presupune existenta si semnarea unui tratat de catre doua sau mai multe state, structuri politico-militare de conducere comune, precum si forte armate de alianta. In cuprinsul tratatelor se regasesc normele, principiile, valorile, obligatiile statelor membre si modalitatile de prevenire si respingere a unei agresiuni armate in conditiile respectarii Cartei O.N.U. Structurile politico-militare de conducere comuna se realizeaza pe baza principiilor din tratat, organizarea si functionarea acestora fiind in concordanta cu scopul si obiectivele comune.

Proiectarea si realizarea unei aliante militare presupune:

identificarea intereselor de securitate comune si armonizarea acestora;

analiza mediului international de securitate si, indeosebi a riscurilor, amenintarilor si pericolelor existente si a celor ce ar putea aparea la adresa securitatii comune;

elaborarea tratatului comun cu principiile normele si modalitatile de respingere a unei agresiuni armate in concordanta cu dreptul international si cu revederile Cartei O.N.U.;

acceptul statelor de a adera la alianta militara;

crearea structurilor politico-militare de conducere comuna;

stabilirea resurselor necesare si a obligatiilor comune si individuale de ordin politic, militar si financiar;

elaborarea conceptelor strategice pentru indeplinirea scopului si obiectivelor comune;

asigurarea functionalitatii aliantei prin desfasurarea de activitati politice si militare comune si prin dimensionarea si adaptarea acestora la noile provocari la adresa securitatii comune.

Elemente de specificitate ale aliantei militare

Doctrina americana, prin publicatiile JP 1+02, FM 100-5 101-5-1 prezinta alianta drept "rezultatul unor intelegeri oficiale intre doua sau mai multe natiuni vizand obiective pe termen lung, care corespund intereselor comune ale membrilor".

Alianta militara, spre deosebire de coalitia militara , are urmatoarele elemente de specificitate:

congruenta valorilor politice, economice, culturale, spirituale si militare;

constituirea, de regula, din timp de pace;

scopul si obiectivele sunt axate pe intarirea securitatii si apararii comune;

instrumentele juridice ce autentifica aliantele contin clauzele bine fundamentate prin tratate si ofera garantii de natura politica, economica, militara si de alta natura care se reevalueaza periodic;

aliantele isi constituie comandamente unificate din timp de pace isi pot extinde responsabilitatile in afara teritoriilor statelor semnatare;

declarativ, aliantele au caracter defensiv;

aliantele isi armonizeaza interesele si actiunile iar deciziile se iau prin consens.

Domenii posibile de confruntare a aliantelor militare

Confruntarile la inceputul mileniului al treilea intre state, grupari de state si aliante politico-militare, vor fi determinate de scopurile si interesele acestora atat la nivel local, cat si la nivel regional si global, acestea constituindu-se in factori de miscare pentru state, grupari sau aliante.

Din anumite puncte de vedere interesele pot fi : interese nationale, interese specifice, interese globale, interese regionale, interese de securitate, interese economice, interese politice, interese ideologice. In aceeasi perspectiva, scopurile in relatiile internationale, pot fi: scopuri nationale, economice, politice, teritoriale sau strategice; scopuri vitale si secundare; scopuri stabile, viabile, generale si specifice; scopuri comune, complementare sau conflictuale.

Este important de mentionat ca uneori pe termen scurt interesele actorilor in scena de putere pot coincide, iar pe termen lung ele pot deveni divergente.

Desi domeniile de confruntare imbraca forme distincte, ca: domeniul politic, domeniul ideologic, domeniul economic, domeniul civilizational, domeniul teritorial, domeniul militar etc., faptul ca ele, intr-o eventuala confruntare, constituie tot  atatea variante si punti de actiune, determina o abordare a problemei in globalitatea ei si nu pe parti ceea ce ar duce inevitabil la o intelegere eronata a problemelor fundamentale, a fenomenelor.

Interdependentele dintre acestea fac posibila existenta statului, constituirea de grupari de state sau aliante politico-militare.

Dintotdeauna, spatiul a constituit suportul, mediul in care actorii isi disputa interesele. In epoca actuala spatiul prezinta un interes major numai pentru recurgerea la ultimul argument, forta in forma ei militara, confruntarile militare de amploare, cunoscut fiind faptul ca dominatia spatiului, pe verticala confera subiectului o superioritate de necontestat. Teritorialitatea se manifesta in spatiul politic prin spatiul de suveranitate, delimitat de frontierele de stat, si prin spatiul de control politic concretizat in zona in care un actor iti impune vointa politica. Actorii care isi afirma suveranitatea sau isi instituie controlul in spatiul politic, sunt in competitie in spatiul economic si isi pun amprenta in spatiul spiritual. Cand arta compromisului este depasita si interesele devin ireconciliabile, actorii recurg la razboi in spatiul geostrategic.

Este de actualitate tendinta de erodare si inlaturare a statului national. Europa de Est este strabatuta de un curent de aparitie a noi state nationale pe ruinele fostelor state federale (Cehoslovacia si Iugoslavia) sau imperiale (URSS) ceea ce atrage oprobiul Europei Occidentale. Daca in vest se manifesta tot mai pregnant fluidizarea frontierelor, transparenta si chiar disparitia lor, in est si sud-est frontiera constituie o sursa inepuizabila de conflict si razboi.

Spatiul de control politic a imbracat si imbraca forma sferelor de influenta si reprezinta modul de manifestare a relatiilor dintre dominantii si dominatii sistemului relatiilor internationale. Daca dupa cel de-al doilea razboi mondial bipolarismul creat a condus la un nou echilibru de putere in diferite regiuni, inclusiv in Europa, astazi asistam la multiplicarea spatiilor de influenta si control, determinate si caracterizate fiind de:

aparitia spatiilor tampon (spatii gri) cu statut aparte;

interesele vitale legate de controlul spatiului economic;

existenta pe glob a unor zone de interes global (golful Persic);

trecerea lumii de la politica caracterizata de interesele internationale, interstatale la o lume a afacerilor care ignora frontierele actuale;

cresterea rivalitatilor de interese din sfera economica si a intensitatii acestora.

Din aceasta perspectiva, harta lumii prezinta puncte si regiuni de maximum si  minimum interes politic; maximum interes - regiuni de intensa viata politica; minimum interes - regiuni in care ritmul politic este mai domol.

Spatiul economic de departe domeniul cel mai actual de confruntare intre marii actori ai lumii, lupta pentru accesul si controlul in anumite zone duce la tensionarea sau chiar la deteriorarea grava a echilibrului sistemului relatiilor internationale. Resursele constituie in acelasi timp obiectiv strategic, tinta in situatii conflictuale si instrumente de ducere a razboiului. Materiile prime de importanta vitala constituie totodata mijloc de presiune in mana unor actori pentru alti actori; embargoul asupra unor tari din Golful Persic sau asupra Iugoslaviei sunt exemple de necontestat. Este de notorietate Turcia, care prin amenajarile hidrografice facute pe fluviul Eufrat (barajul Ataturk) a afectat Siria si Iranul, in situatii de conflict putand sa le diminueze drastic rezerva de apa.

Astazi, zonele de frictiune sau de convergenta s-au coagulat in jurul marilor bazine de resurse energetice si a punctelor strategice. Golful Persic, cu resursele sale energetice si disputa pentru controlul traseelor din zona Marii Caspice fiind de actualitate.

"Statele ocupa virtual intregul spatiu politic mondial dar numai o fractiune din totalul spatiului economic"[6] datorita, pe de-o parte activitatilor economice ale actorilor non-statali sau corporatiilor transnationale, iar pe de alta parte, situatiei schimbatoare a relatiei dintre state si actorii non-statali care imbraca forme de la o extrema la alta, de la coexistenta pasnica la conflicte generatoare de embargouri, restrictii la import sau export, taxe, etc. Totodata companiile transnationale, gigantii economico-financiari scapa de sub reglementarile statale, uneori interesele acestora ajung sa devina incompatibile cu interesele nationale ale statelor, ceea ce duce la o confruntare si mai acerba. Tocmai din aceasta cauza institutiile si organizatiile care intr-un fel sau altul sunt implicate in gestionarea relatiilor internationale au in vedere actorii clasici-state - si mai putin organizatiile transnationale si multinationale, puterile non-statale car evolueaza, de cele mai multe ori independent de lumea in care functioneaza statele si raporturile interstatale.

Ca un motor al dezvoltarii economice, spatiul tehnologic constituie un domeniu de confruntare intens disputat. Tehnologia, sistemului educational si cresterea economica constituie principalele elemente de putere. Locul si rolul unui actor in ecuatia de putere sunt date de potentialul sau de putere. Alvin Toffler sublinia ca "puterea implica folosirea violentei, averii si cunoasterii, pentru a face oamenii sa actioneze intr-un sens"[7]. Care dintre actori va intelege importanta calitatii in potentialul de putere, element dat de cunoastere, crestere economica, stabilitate si coeziune nationala, acela va avea un insemnat avantaj strategic in ecuatia de putere.

Tehnologia va putea permite curand distrugerea elementelor cheie ale unui obiectiv militar fara a ucide soldati sau a distruge complet tinta. Tehnologia, prin tehnici si procedee de prelucrare a mintii, va permite ca adversarul sa devina aliat si va constitui baza fabricarii informatiilor, transportului lor la tinta si evaluarii efectelor. Tehnica si mijloacele de lupta pe si sub apa, in teren, in aer si in cosmos, armamentele inteligente si utilizatorul lor, luptatorul secolului XXI, vor asigura suprematia in toate domeniile de confruntare.

Spatiul civilizational cunoaste la acest inceput de mileniu transformari dintre cele mai spectaculoase datorate atat cresterii demografice cat si regimurilor politice ale statelor carora apartin. La acestea se adauga efectele pe care le-au produs de-a lungul timpului, fie delimitarea arbitrara a spatiului de suveranitate, fie migratia necontrolata dintr-un stat intr-altul, din diverse motive, si nu in ultimul rand, evolutia culturii proprii statelor. Domeniul de confruntare civilizational este cu atat mai actual cu cat puterile non-statale si statele puternice incearca sa-si impuna propriile lor puncte de vedere privind evolutia civilizatiilor si relatiilor internationale pe care sa le stabileasca in viitor.

Aparitia civilizatiilor transatlantica si a Europei Occidentale a deschis o noua etapa in confruntarea intercivilizationala. Occidentul incearca pe toate caile, fie ele diplomatice, economice, militare sau de alta natura, folosind mijloace secrete, propagandistice, chiar constrangerile si facand apel la state terte pentru a le obtine sprijinul in procesul de democratizare si respectare a drepturilor omului,. in timp ce rezultatele acestui urias efort sunt putin vizibile. Tarile asiatice a caror forta economica este in continua crestere se manifesta ca si cand ar fi imune la presiunea occidentului. Islamul rezista si el la initiativa occidentului. Actiunile provocatoare generate in unele zone ale lumii au agitat si mai mult apele, situatiile conflictuale fiind parca mai dinamice ca oricand.

Din confruntarea deschisa intre vointa occidentului, sprijinita de o serie de actiuni ale unor grupari etnice, religioase sau de alta natura, s-au nascut germenii unor conflicte intercivilizationale la diferite niveluri:

local, de tipul microconflictelor intre state vecine de civilizatii diferite;

intre grupuri ce apartin diferitelor civilizatii din interiorul unui stat;

intre grupuri care incearca sa creeze noi state;

conflictele liniilor de falie, raspandite in special intre musulmani si non-musulmani;

global, conflictele statelor nucleu se produc intre state ale diferitelor civilizatii.

Domeniul militar constituie spatiul de confruntare al statelor si aliantelor atunci cand toate argumentele au fost epuizate. Echilibrele si dezechilibrele de putere determina starea sistemului relatiilor internationale. Daca echilibrul este asociat cu pacea si securitatea, dezechilibrul, prin intensitate si gradualitate, conduce la starea de criza, la conflicte de toate felurile - diplomatice, ecologice, ideologice - in ultima instanta la razboi.

Razboiul este mai mult decat o confruntare militara. Analizand cresterea si declinul marilor puteri, Paul Kennedz concluziona: "Nu exista nici o indoiala ca intr-un razboi prelungit pentru hegemonie intre marile puteri, victoria va fi intotdeauna de partea aceluia care poseda structurile de productie cele mai infloritoare" [8] .

Aparitia si dezvoltarea armelor nonletale, o revolutie in domeniul militar nu vor reusi sa aiba acelasi impact pe care l-a avut producerea sau detinerea armei nucleare. Faptul ca lumea nu a trecut inca printr-o experienta a razboiului nuclear, Japonia constituind doar un experiment tragic, mentine in gandirea strategica a marilor puteri ideea folosirii armamentului nuclear, acesta continuand sa joace un rol deosebit de important in potentialul de putere al unui sau altuia dintre statele lumii.

O caracteristica a razboiului modern o constituie importanta tot mai palida pe care o are populatia unui stat precum si numarul de militari combatanti. Concludenta este experienta fortelor americane in Golful Persic unde unui numar de doua sute de mii de combatanti americani li s-a opus un milion de luptatori irakieni, rezultatele fiind cele unanim recunoscute.

Fara a epuiza domeniile de confruntare la inceput de mileniu, consideram ca daca la nivelul statelor mici problemele nu sunt unanim acceptate si rezolvate fara conflicte sau neintelegeri, cu atat mai mult la nivel mondial unde paleta subiectilor, intereselor si scopurilor acestora este mult mai cuprinzatoare.

La inceputul mileniului al treilea aliantele politice si militare au pozitii dominante in sfera de putere ale caror coordonate le permit sa intervina decisiv pentru asigurarea mediului de securitate global.

Rolul aliantelor politice si militare este de a evalua corect si oportun riscurile si amenintarile la adresa democratiei si stabilitatii, a securitatii pe plan local, zonal si global si de a interveni, facand apel la toate mijloacele de care dispun, inclusiv la forta armata, pentru contracararea si neutralizarea acestora. Prin urmare, rolul principal il constituie asigurarea pacii si securitatii mondiale.

Limitele de actiune ale aliantelor politice si militare sunt tot mai mult influentate de mutatiile ce se produc pe plan mondial.

Transformarile in economia mondiala, mondializarea informatiilor, globalizarea problemelor de securitate scot in evidenta ca actori puterile nonstatale, in care organizatiile transnationale, internationale si supranationale vor juca un rol deosebit.

Dupa "Razboiul Rece" actorii clasici, statele, au generat grave crize politice si militare, ceea ce a dus la cresterea la cote fara precedent a rolului si importantei actorilor non-statali, cum este de exemplu ONU, astazi neexistand practic nici-o problema in care ONU sa nu fie implicata in mod direct.

Din punct de vedere financiar, Banca Mondiala si Fondul Monetar International, actori de prima marime, se implica din ce in ce mai profund in rezolvarea problemelor in lumea a treia, in tarile fostului imperiu sovietic dar si in celelalte tari foste comuniste, toate acestea depinzand intr-o masura considerabila de politicile celor doua organisme.

Implicarea mai multor actori intr-o criza, nu totdeauna cu interese comune sau convergente, limiteaza posibilitatile de actiune mai ales daca intre statul criza si unul dintre actori exista animozitati.

Pan-ideile si miscarea centrelor de civilizatie si cultura, tendinta de a folosi matricea culturala drept vector pentru impunerea propriilor structuri politice sau pentru dominatia economica , jocurile politice, interesele nationale ale statelor din coalitie sunt elemente care isi pun in mod accentuat amprenta asupra limitelor de actiune ale statelor si aliantelor politice si militare in domeniul securitatii globale.

4. Coalitii militare

Evolutiile politico-militare regionale sau continentale pot conduce la stari si procese conflictuale care impun crearea unor coalitii militare. Spre deosebire de aliantele militare, care se constituie, de regula, din timp de pace, coalitiile militare se constituie pe timp de razboi.

Coalitia militara se defineste ca fiind o "intelegere temporara realizata intre doua sau mai multe state, in scopul ducerii unui razboi comun"[9] sau "un aranjament politic si militar ad-hoc intre doua sau mai multe state in vederea desfasurarii unor actiuni comune" . In publicatiile americane JP 1-02, FM 100-5, FM. 1001-5-1 coalitia militara este definita ca fiind o "intelegere ad-hoc intre doua sau mai multe natiuni pentru o actiune comuna".

Toate definitiile au ca elemente comune, intelegere ad-hoc si un scop al unei actiuni comune.

Printre elementele de specificitate ale coalitiei militare fata de alianta militara pot fi enumerate:

scopul si obiectivele coalitiei militare sunt mai concrete si vizeaza respingerea unei agresiuni si infrangerea agresorului;

se constituie in conditii de criza si de razboi;

aranjamentele internationale ce insotesc coalitiile ofera, in principiu, doar recunoasteri si nu garantii;

coalitiile nu tin cont de sistemul de valori, ci de interesele conjuncturale;

aderarea la coalitie se face "din miscare" (Exemplu coalitia antifascista, care s-a transformat in timp de razboi);

intrarea in coalitie se poate face si sub presiunea unor state intrate deja in coalitie;

natura relatiilor in cadrul coalitiilor este mai putin formala si se bazeaza pe intelegeri ad-hoc;

fortele militare combinate au un grad redus de integrare in cadrul coalitiilor, planurilor de operatii si procedurile sunt puse la punct in actiune;

caracterul coalitiilor este, de regula, ofensiv si vizeaza nimicirea adversarului si impunerea conditiilor de pace.

Cu toate elementele specifice ce apartine coalitiei militare, ea are si elemente comune cu alianta militara, precum:

se constituie in vederea promovarii si protejarii intereselor vitale ale statelor asociate;

intelegerile convenite contin clauza "CASUS foederis", conform careia inaltele parti contractante se obliga sa-si acorde reciproc sprijin militar;

exista un stat-nucleu care implica modelul, stilul si modul de actiune;

isi inceteaza existenta dupa atingerea obiectivelor fixate sau cand interesele proprii membrilor o cer;

la sfarsitul actiunilor comune, micii parteneri pot sa ramana cu aspiratiile sau obiectivele proprii neindeplinite.

Daca majoritatea aliantelor militare si-au demonstrat eficienta si durata existentei, coalitiile militare au avut o existenta doar pe timpul desfasurarii razboiului iar atunci cand interesele au cerut-o unele state au trecut in alianta sau coalitia adversara (Exemple sunt nenumarate in istorie, cu precadere pe timpul celor doua razboaie mondiale).

Structura si scopul coalitiilor militare sunt determinate de situatia in care se desfasoara razboiul, potentialul economic si militar al participantilor la coalitie, de interesele de grup si individuale, de normele dreptului international si de pozitia opiniei publice fata de evenimentele in curs de desfasurare. Referitor la acest aspect, reputatul om politic francez Michael Debre, pe vremea cat era ministerul apararii, considera ca "o natiune este intotdeauna singura in fata destinului sau in sensul ca nici o natiune nu poate sa se astepte ca o alta natiune sa lupte pentru ea, decat cu doua conditii: sa fie in joc interesele acestei alte natiuni, iar natiunea periclitata sa faca tot ceea ce trebuie pentru ea insasi".[11]

Studiul coalitiilor politico-militare si al razboaielor de coalitie in spirala istoriei ne ofera invataminte referitoare la: mobilul constituirii, criteriile politice, militare, juridice si economice pe care se bazeaza relatiile dintre parteneri, treptele organizarii, conducerea, structura si modul de actiune.

Coalitii politico-militare care s-au confruntat in primul razboi mondial.

Evolutia situatiei internationale in deceniile premergatoare primei conflagratii mondiale s-a caracterizat prin constituirea celor doua coalitii politico-militare. Puterile Centrale si Antanta, in care vor intra initial principalele puteri europene adverse.

Cele doua coalitii politico-militare au ca trasaturi comune: erau coalitii prestabilite; au luat fiinta prin tratate bilaterale, ambele urmaresc obiective proprii si trebuiau atinse prin infrangerea coalitiei adverse; cosntituirea s-a facut pe baza intereselor proprii statelor nationale dar si sub presiune.

Tripla Alianta (Puterile Centrale)

Dupa congresul de la Berlin din 1878 relatiile dinte Germania si Rusia devin tot mai incordate, ceea ce  l-a determinat pe Bismark sa semneze la 25 septembrie 1879 tratatul austro-german "care marca inceputul ruperii in tabere politico-militare opuse a statelor europene" .

Prin aderarea in mai 1882 a Italiei, alianta austro-ungara-germana devenea Tripla Alianta - Germania, Austro-Ungaria si Italia.

Romania era legata formal de Tripla Alianta, inca din anul 1883, printr-un tratat secret de alianta cu Austro-Ungaria, iar in 1915 au aderat Bulgaria si Turcia, an in care Italia a trecut in tabara Antantei. Rolul principal in coalitie l-a detinut Germania. " Acest razboi mondial a cerut de la noi germanii, sfortari uriase, asupra noastra apasand intreaga greutate zdrobitoare a razboiului".[13]

La baza actiunilor militare austro-germane se afla planul feldemaresalului german Alfred Schlieffer (1833-1913), seful Marelui Stat Major, care prevedea un razboi pe doua fronturi si terminarea lui in termen scurt. In acest scop centrul de greutate era reprezentat de Franta impotriva careia au fost angajate 83 de divizii, iar impotriva Rusiei 9 divizii. Conform planului initial, adversarii trebuiau infranti pe rand: Franta in 6 saptamani, apoi fortele urmau sa fie dirijate spre est pentru scoaterea Rusiei din razboi.

Antanta (Tripla Intelegere) a avut ca punct de plecare vizita sefului Marelui Stat Major al armatei franceze intreprinsa in 1890 in Rusia unde s-a stabilit ca "in cazul unui conflict, cele doua armate trebuiau sa-si ofere un sprijin reciproc, chiar fara a perfecta un acord in aceasta privinta".[14] In anul 1892 s-a incheiat o conventie militara franco-rusa, care prevedea mobilizarea simultana a Rusiei si Frantei in cazul unui atac din partea puterilor Triplei Aliante. La 8 aprilie 1904 a fost incheiat un acord intre Franta si Anglia prin care se delimitau sferele de infleunta cu caracter colonial dintre cele doua state punandu-se bazele coalitiei politico-militare a Antantei (Tripla Intelegere).

Principalul scop al Antantei era infrangerea celeilalte coalitii - Puterile Centrale - instaurarea dominatiei in Europa si in lume, mentinerea si extinderea posesiunilor coloniale. In toamna anului 1916, Antanta dispunea de 10 milioane de oameni sub arme in timp ce Puterile Centrale dispuneau de 6 milioane de oameni sub arme.

Planul de campanie franco-rus prevedea ca armata franceza sa actioneze in baza "Planului XVII", care presupunea ca grosul armatei sa fie masat la granita cu Germania pe zona fortificata.

Planul strategic rus prevedea impartirea frontului de est in doua parti operative aproape independente: partea de nord-vest cuprinsa intre Marea Baltica si cursul inferior al Bugului, misiunea fiind zdrobirea trupelor germane si ocuparea Prusiei Orientale, partea de sud-vest de la Ivangorod, de-a lungul frontierei austro-rus, pana la granita cu Romania, obiectivul strategic impunea infrangerea armatelor austro-ungare, ocuparea trecatorilor din Carpati si interzicerea retragerii spre Cracovia.

Romania a aderat la Antanta la 4 august 1916, odata cu semnarea Conventiei Politice si Militare. Dupa mentinerea in neutralitate factorii politici de la Bucuresti au considerat ca alaturi de Franta se pot indeplini idealurile nationale de reintregire a neamului romanesc.

Coalitii politico-militare care s-au confruntat pe timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Infranta in primul razboi mondial, Germania nu a renuntat la aspiratiile de dominare a Europei si de reimpartire a zonelor de influenta. Dar, pentru aceasta, Germania si Italia, "Pactul de Otel" care prevedea ca "cele doua puteri se angajeaza sa se sustina, fara pace separata sau armistitiu, in caz de complicatii de razboi cu una sau mai multe puteri, si acest lucru imediat, cu toate fortele militare".[15]

Operatiile militare germane si italiene au fost insotite de noi aranjamente privind Axa Berlin - Roma - Tokio, astfel ca la 27 septembrie 1940 a fost semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care prevedea ca cele trei puteri "au hotarat sa actioneze mana in mana si sa colaboreze pentru infaptuirea aspiratiilor lor in marile spatiu din Asia Rasariteana si din Europa. Ele considera ca scopul lor cel mai important este instaurarea si mentinerea ordinii noi".

Romania a pierdut pe timpul dictaturii lui Carol al II-lea aproape o treime din teritoriul national, iar la 22 iunie 1941 a intrat in razboiul antisovietic alaturi de Germania si Italia.

Coalitia antihitlerista a fost formata in principal, de catre Anglia, Franta, U.R.S.S. si, ulterior, S.U.A.

La 23 august 1944 Romania in urma evolutiilor de pe frontul rasaritean a intors armele impotriva Germaniei, intrand in coalitia antihitlerista. Cu toate acestea, Romaniei nu i s-au recunoscut meritele in a doua parte a razboiului, ramanand cu statutul de stat infrant.

ANEXA NR. 1

ELEMENTE DE SPECIFICITATE

Elemente comune:

o     se constituie in vederea promovarii si apararii intereselor vitale ale statelor membre;

o     intelegerile convenite contin clauza "CASUS foederis", conform careia inaltele parti contractante se obliga sa-si acorde reciproc sprijin militar;

o     exista un stat nucleu care impune modelul, stilul si modul de actiune;

o     isi inceteaza existenta dupa atingerea obiectivelor fixate sau cand interesele membrilor o cer;

o     la sfarsitul actiunilor comune, micii parteneri pot sa ramana cu aspiratiile sau obiectivele proprii neindeplinite.

ALIANTE MILITARE

"Intelegerea consemnata intr-un tratat prin care statele semnatare isi asuma obligatia reciproca de a actiona cu toate sau numai cu o parte din fortele lor armate impotriva unui adversar comun".

(Lexicon militar)

o congruenta valorilor politice, economice, culturale, spirituale si militare;

o constituirea, de regula, din timp de pace;

o scopul si obiectivele sunt axate pe intarirea securitatii si apararii comune;

o instrumentele juridice ce autentifica aliantele contin clauzele bine fundamentate prin tratate si ofera garantii de natura politica, economica, militara si de alta natura care se reevalueaza periodic;

o aliantele isi constituie comandamente unificate din timp de pace si isi pot extinde responsabilitatile in afara teritoriilor statelor semnatare in conditiile Cartei ONU;

o declarativ, aliantele au caracter defensiv; aliantele isi armonizeaza interesele si actiunile iar deciziile se iau prin consens;

o dispun de institutii politico-militare comune si de doctrine si strategii de alianta.

COALITII MILITARE

"Intelegere temporara realizata intre doua sau mai multe state in scopul ducerii unui razboi in comun" (Lexicon militar)

o scopul si obiectivele sunt mai concrete si vizeaza respingerea unei agresiuni si infrangerea adversarului;

o se constituie in situatii de criza si de razboi;

o aranjamentele internationale ce insotesc coalitiile ofera, in principiu, doar recunoasteri si nu garantii;

o coalitiile nu tin cont de sistemul de valori, ci de interesele conjuncturale;

o aderarea la coalitie se face din miscare" (Ex. coalitia antifascista care s-a format in timp de razboi, coalitia care a intervenit in 2003 in IRAQ etc).;

o intrarea in coalitie se poate face si sub presiunea unor state intrate deja in coalitie;

o natura relatiilor in cadrul coalitiilor este mai putin formala si se bazeaza pe intelegeri ad-hoc;

o fortele militare combinate au un grad redus de integrare in cadrul coalitiilor, planurile de operatii si procedurile sunt puse la punct in actiune;

o caracterul coalitiilor este defensiv sau ofensiv si vizeaza infrangerea adversarului si impunerea conditiilor de pace.

BIBLIOGRAFIE