QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Introducere in limba araba





INTRODUCERE IN LIMBA ARABA



Limba araba face parte din ramura sudica a limbilor semitice, impreuna cu limba sud-araba, atestata numai in inscriptii, si cu idiomurile etiopiene. Ramura nordica a familiei limbilor semitice cuprindea subgrupul cananeean (limbile feniciana si ebraica) si subgrupul arameean (limbile aramaica si siriaca), iar ramura orientala cuprindea idiomurile asiro-babiloniene sau akkadeene.

Limba araba este vorbita in momentul de fata, intr-una sau alta din formele sale, de o populatie de circa 300 milioane de locuitori care traiesc intr-o arie geografica foarte intinsa. Ea este limba oficiala a 19 state dispuse pe continentele asiatic si african, de la est la vest in urmatoarea ordine: Irak, Kuwait, Qatar, Bahrayn, Emiratele Arabe Unite, Oman, Arabia Saudita, Yemen, Iordania, Siria, Liban, Egipt, Sudan, Jibuti, Somalia, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Mauritania. In Mauritania si Somalia, state care fac parte din Liga Statelor Arabe, araba este a doua limba oficiala. De asemenea, araba este limba poporului palestinian. Ea mai este vorbita si in zone limitrofe cu statele mentionate, precum si in comunitatile arabe din numeroase state din Asia, Africa, Europa si America.




In forma sa scrisa, araba este limba „liturgica” a Islamului, limba religioasa a peste un miliard de musulmani care traiesc intr-un teritoriu imens, ce se intinde de la Insulele Sonde, in est, pana la Oceanul Atlantic, in vest, precum si in comunitatile de pe celelalte continente.

Considerata ca una din marile limbi ale lumii, araba a fost acceptata ca limba de lucru in cadrul O.N.U. si U.N.E.S.C.O., precum si in diverse organisme si foruri internationale.

Cea mai veche atestare a limbii arabe dateaza din secolul al II-lea d.Ch.. Textele epigrafice datand din aceasta perioada, cunoscute sub numele de inscriptiile li yan-ite sau tamūd-ite, alaturi de altele cateva datand din secolul al VI-lea d.Ch. (cele de la Zebed si Harran), sunt foarte scurte si au un continut lipsit de o importanta deosebita.

Se admite ca la baza limbii arabe literare s-ar afla acea koiné pe care au utilizat-o in secolul al VI-lea poetii din Arabia centrala si orientala. Faptul ca textul Coranului, cartea sacra a Islamului, a fost elaborat in prima jumatate a secolului al VII-lea in aceeasi koiné, la care s-au adaugat si unele particularitati proprii dialectului tribului Qurays, din care provenea profetul Muhammad, a ridicat acest idiom la rangul de limba sacra. Aceasta explica in mare parte stabilitatea limbii arabe scrise, care in linii generale a ramas aproape neschimbata de la inceputul erei islamice pana in zilele noastre. In primele secole ale erei musulmane s-a dezvoltat in aceasta limba una din marile civilizatii si literaturi ale omenirii. In secolele al VIII-lea si al IX-lea, gramaticii, filologii si lexicografii au elaborat normele limbii arabe, luand ca baza textul Coranului, hadisele (traditiile despre spusele si faptele profetului Muhammad) si, in mai mica masura, graiurile beduine considerate a fi cele mai pure.

In perioada de inflorire a civilizatiei sale, limba araba a imprumutat scrierea sa, precum si numeroase elemente de vocabular, altor limbi orientale, cum sunt persana, afgana, kurda, urdu si o serie de limbi turcice. Direct din araba sau prin intermediul limbilor mentionate, cu care s-a aflat in contact nemijlocit, numeroase elemente lexicale si alte fapte de limba s-au transmis si altor limbi, inclusiv celor europene. Prin intermediul limbii turce, de exemplu, au patruns in limba romana, in perioada dominatiei otomane asupra tarilor romane, numeroase elemente lexicale arabe, dintre care unele sunt in circulatie si in zilele noastre.

Dupa perioada de aur din istoria civilizatiei arabe, care in linii mari se incheie in secolul al XIII-lea, a urmat o perioada de declin politic si cultural ce s-a prelungit pana in secolul al XVIII-lea, cand a atins punctul culminant. In secolul al XIX-lea a inceput renasterea spirituala araba.

Dupa al doilea razboi mondial se poate vorbi de o noua renastere, politica si culturala a lumii arabe. Rand pe rand si-au dobandit independenta, ca rezultat al luptei duse impotriva dominatiei coloniale, actualele state arabe. Incercarile de creare a unor uniuni ale statelor arabe demonstreaza constiinta unitatii, care este vie la toate popoarele arabe.


* *


Limba araba actuala prezinta o situatie speciala de diglosie, care consta in coexistenta a doua aspecte.



Pe de o parte araba vorbita (al-luġa ad-dariğa sau al-luġa al-‘ammiyya) reprezentata de multitudinea idiomurilor (lahjat) care se vorbesc din Irak, in est, pana in Maroc, in vest. Acestea nu au beneficiat de o consacrare  scrisa decat foarte sporadic in ultimele decenii si s-au dezvoltat ca orice limba vie, fiind doar in mica masura contaminate de limbile substrat sau adstrat. In dialecte s-a dezvoltat doar o literatura orala ( cantece lirice, balade, proverbe) care, din pacate, nu a fost inregistrata si studiata decat foarte putin, in ultima vreme. Atat in mediile populare cat si in cele cultivate dialectele sunt peste tot limba de conversatie curenta. Pe de alta parte, araba literara (al-fu ha), limba scrisa, a presei si cartilor de tot felul, a invatamantului, a corespondentei publice si private. Ea este una si aceeasi pentru toate tarile arabe, cu deosebiri aproape nesesizabile, indeosebi pentru strainii care o invata, tinand indeosebi de lexic. Facem abstractie de unele particularitati fonetice pe care vorbitorii unui dialect sau altuia le introduc in rostirea cuvintelor a caror grafie este identica pretutindeni. Fiind folosita si ca limba a radioului, a conferintelor si in mare masura si a discursurilor, a procesului de invatamant cu toate etapele sale, araba literara a capatat si calitatea de limba vorbita. Acest idiom, fiind rezultatul unei achizitii, se suprapune dialectelor materne, dar nu li se substituie niciodata.

In ceea ce priveste idiomurile vorbite, trebuie remarcat de la inceput faptul ca ele nu se deosebesc structural de limba literara  si ca intre ele si aceasta nu exista o separare neta, ci se intrepatrund. In ultima jumatate de secol, a avut loc o reducere considerabila a deosebirilor dintre limba literara si idiomurile vorbite, ca urmare a dezvoltarii invatamantului, culturii si mijloacelor de informare, dar si ca o consecinta a eforturilor depuse de institutiile academice si de invatamant din tarile arabe. Fara indoiala ca vor continua sa existe niveluri diferite, poate mai pronuntate decat in cazul altor limbi, dar procesul de apropiere intre limba literara si idiomurile vorbite va continua sa se intensifice, iar in cercurile lingvistice arabe discutia despre „araba medie” este la ordinea zilei.

Ceea ce deosebeste in mod transant dialectele de limba literara este pierderea desinentelor cazuale si modale in aproape toate dialectele, cu exceptia unor idiomuri beduine. La aceasta se adauga deosebirile de ordin fonetic: unele sunete din inventarul fonetic al limbii literare sunt inlocuite cu altele in anumite dialecte. In ceea ce priveste vocabularul, volumul lexicului dialectelor, luate in fiecare in parte, este mult mai limitat decat cel al limbii literare. La acest nivel se produc interferentele cele mai vizibile intre limba literara si dialect. Foarte adesea, vorbitorii diferitelor dialecte recurg la materialul lexical al limbii literare si, din cealalta directie, limba literara, in special limba literaturii beletristice, imprumuta de la dialectele vorbite cuvinte si expresii specifice pe care le intalnim in operele unor prozatori contemporani. In alta ordine de idei, unele imprumuturi lexicale patrund in limba literara prin intermediul dialectelor vorbite. Pe de alta parte, marii scriitori arabi din perioada moderna si contemporana au reusit sa transpuna expresia dialectala in tiparele limbii arabe literare. Procedeul numit de catre cercetatorii arabi taf īh (< al-fu ha este o contributie meritorie a scriitorilor de seama, in directia reducerii deosebirilor dintre dialecte si limba literara si ea este ilustrata in mod magistral de marele prozator Naghib Mahfuz, dar nu numai de el.



Deosebiri mai vizibile intre dialecte si limba literara exista insa in domeniul sintaxei, dar frazeologia si „stilistica” dialectelor si limbii literare deopotriva abandoneaza schemele invechite si recurg la tipuri de imbinari noi, multe din ele sugerate de alte limbi, in timpurile moderne mai ales de limbile europene de mare circulatie.

Intre dialecte nu exista deosebiri intr-atat de mari incat intelegerea dintre doi arabofoni sa fie imposibila, chiar si atunci cand ei provin din regiuni periferice, situate la extreme. Se disting, insa, doua grupuri mari de idiomuri intre care exista deosebiri mai pronuntate, determinate de conditiile istorice si culturale in care au evoluat dialectele din aria de est (Mašriq) si dialectele din aria de vest (Maġrib). In mare, granita dintre cele doua grupuri coincide cu partea de vest a Egiptului si Sudanului. In interiorul acestor grupuri se pot distinge, de la est la vest: dialectul irakian, dialectul siro-libanez, dialectul Peninsulei Arabe, dialectul egiptean si dialectul maghrebit. In interiorul acestora, insa, exista deosebiri de la un idiom regional la altul, uneori destul de pronuntate.

Alaturi de dialectele particulare exista limba scrisa, comuna, a carei structura gramaticala este foarte apropiata de cea a limbii Coranului. Daca pentru denumirea acestei limbi orientalistii utilizeaza mai multi termeni (limba clasica, scrisa sau literara, neoaraba, araba moderna sau araba literara), gramaticii arabi o cuprind sub un singur termen al-fu ha varianta „cea mai elocventa”. Aceasta al-fu ha este atat in liniile sale cele mai generale cat si in detalii al-‘arabiyya  clasica, limba in care a fost elaborata tot ceea ce se numeste literatura araba, de la poezia preislamica si Coran pana la literatura din zilele noastre. Ea este inca plina de vitalitate, servind atat ca mijloc de expresie pentru tot ceea ce se scrie, de la presa, literatura beletristica si stiintifica pana la corespondenta privata si formulistica administrativa, cat si ca mijloc de conversatie in mod exceptional, interferandu-se eventual cu dialectul. In aceasta limba a fost elaborata in decursul ultimului secol o literatura bogata si variata care si-a reocupat locul alaturi de marile literaturi ale lumii. Literatura, inclusiv poezia, pe de o parte, limbajele de specialitate, pe de alta parte, cauta si reusesc sa gaseasca noi modalitati de innoire pentru a putea raspunde cerintelor civilizatiei contemporane. Mijloacele interne de imbogatire a lexicului se dovedesc deosebit de viabile si doar in rare cazuri araba recurge la imprumuturi din alte limbi. Cu ajutorul acestor mijloace a fost elaborata o terminologie stiintifica si tehnica, iar in etapa actuala se depun eforturi staruitoare pentru unificarea acesteia. Limba araba dispune de mijloace suficiente si se dovedeste apta sa tina pasul cu evolutiile care au loc in toate domeniile culturii si civilizatiei, iar mentinerea unitatii sale reprezinta un factor esential care concura la asigurarea unitatii politice si spirituale a lumii arabe.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }