Perceptia formei

Perceptia formei

Forma reprezinta un aspect al unui stimul vizual ce se presupune ca ramane invariabil indiferent de modificarile in marime, pozitie sau orientare. De exemplu, stimulii vizuali bidimensionali au aceeasi forma daca are loc o transformare la scala spatiala ( magnificare) sau o rotatie in plan. In mod similar, obiectele tridimensionale isi pastreaza forma daca are loc o modificare de volum sau o rotatie in spatiu.

Daca privim figura (a) desi imaginea sa este bidimensionala, noi o percepem ca una tridimensionala (un cub). Se pare ca forma unui obiect bidimensional ne face sa-l percepem ca tridimensional, desi nu se cunosc mecanismele acestui fenomen.

Perceptia unei forme poate apare dupa ce a avut loc o grupare perceptiva. Observatorul poate percepe in figura (b) atat triunghiul global cat si cercurile locale.

Perceptia unei forme este influentata de procesari descendente. Atunci cand un stimul este pasibil de interpretari multiple, perceptia formei sale se schimba fara a avea loc o modificare in forma fizica a stimulului. Figura (c) poate fi vazuta ca o rata (privind din stanga) sau ca un iepure (privind din dreapta). Cand se schimba perceptia se schimba si interpretarea unor parti specifice ( ce a fost cioc devin urechi).

Putem percepe forme ale unor figuri nefamiliare ce nu au nici o semnificatie. Astfel putem discrimina intre cele doua forme din figura (d) desi nu avem nici o reprezentare pentru ele in memorie.

Putem percepe diferente foarte mici intre forme, desi ovalul din dreapta - figura (e) este cu doar 20% mai lung decat diametrul cercului.

Perceptia unei forme are loc chiar in absenta unei informatii complete despre stimul. In figura (f)  putem vedea fie un patrat obturat de un cerc fie un cerc ce sta langa un patrat ( in spatiu). Cei mai multi oameni percep prima varianta.

Putem chiar percepe forma unor obiecte complet invizibile! In figura (g) este un exemplu de figura iluzorie, in care observatorul poate vedea un patrat alb ce sta pe varful a patru cercuri negre. Marginile patratului par foarte evidente, desi ele fizic nu exista.

Forma unui obiect poate fi perceputa diferit daca obiectul isi schimba orientarea. Cei doi stimuli din figura (h) au aceeasi forma, dar observatorul percepe forma din stanga ca fiind un patrat, iar pe cea din dreapta ca fiind un romb ( daca rotim capul cu 45 de grade in sensul acelor de ceas, perceptia se inverseaza).

De cele mai multe ori, o forma este asociata cu aranjamentul spatial al contururilor sale. Astfel, perceptia formei depinde partial de procesele de extragere a trasaturilor componente ce encodeaza marginile sale si trasaturile sale elementare in imaginea de pe retina, si partial de procesele ce grupeaza elementele in unitati cu sens. In acest ultim caz, noi percepem atat forma elementelor individuale ca si forma globala a elementelor grupate ( figura b) (Seculer si Bennett, 1999). In ciuda  stransei conexiuni dintre contur si forma, prezentarea simultana a contururilor nu este nici necesara nici suficienta pentru a percepe forma. Nu este necesara pentru ca forma este perceputa chiar si atunci cand sunt prezentate doar parti izolate ale conturului. Prezentarea simultana a contururilor nu este suficienta pentru a percepe forma deoarece observatorul nu exploreaza tot campul vizual. Desi unele atribute ale unui obiect la care nu suntem atenti pot fi percepute ( precum prezenta sa, locatia si culoarea) este necesara atentia pentru a percepe pe de-antregul stimulul. Alte procese descendente de asemenea afecteaza perceptia unei forme, asa cum se poate vedea in figura (c). Conturul ramane constant, dar forma perceputa depinde de interpretarea figurii. In unele cazuri, atentia alocata unei trasaturi particulare poate interveni decisiv in perceptia unei figuri ambigue (Seculer si Bennett, 1999).

Desi strans relationat cu procesarea perceptiva secundara, cum este recunoasterea obiectului, perceptia formei este categorizata ca un aspect al perceptiei mijlocii, deoarece perceptia formei nu necesita recunoastere: putem percepe stimuli noi ce nu au nici o semnificatie (vezi figura d), sau putem recunoaste obiecte pe baza unor proprietati ale suprafetei acestora, cum ar fi textura sau culoarea. Fara indoiala, forma ne furnizeaza informatii importante despre identitatea unui obiect, ca si informatii care sunt esentiale pentru a manipula obiectele si a le determina proprietatile functionale ( de exemplu: "pot sta pe acest obiect?"). Astfel, nu este deloc surprinzator ca mecanismele vizuale codeaza informatia rapid si precis. De exemplu, timpul de raspuns necesar pentru a denumi un obiect familiar, sau de a determina daca doua poligoane au aceeasi forma, este de aprox. o secunda. Desi acest timp de raspuns este scurt, este chiar o supraestimare a timpului necesar pentru a percepe o forma. S-a demonstrat ca subiectii pot identifica litere sau obiecte familiare cand sunt expuse doar 50 ms ( Sekuler si Bennett, 1999).

Exista date substantiale care arata ca perceptia formelor nu este o constanta, atunci cand se modifica dimensiunile sau rotatia. De exemplu, este mai dificila recunoasterea formei unui obiect familiar atunci cand este prezentat in dimensiuni si unghiuri neobisnuite. Mai mult decat atat, necesita mai mult timp sa determinam daca doua obiecte au aceeasi forma daca difera in dimensiuni si orientare ( vezi figura h). Aceste efecte ale marimii si orientarii spatiale asupra perceptiei formei au implicatii importante in teoriile privind recunoasterea obiectelor. Mai exact, ele au ridicat intrebarea daca un obiect este recunoscut prin compararea sa cu multiple reprezentari ale sale din memoria de lunga durata, si nu cu o singura reprezentare (Sekuler si Bennett, 1999).

In ce priveste mecanismele fiziologice ce stau la baza perceptiei formei, au fost localizati neuroni din zona inferotemporala ( vezi ariile mentionate in subcapitolul anterior) ce raspund preferential pentru unele forme, chiar cand aceste forme nu au fost identificate cu ale unor obiecte familiare. In timp ce cortexul vizual primar codeaza initial trasaturi bazale precum orientarea, marimea si culoarea, zona inferotemporala codeaza trasaturi mai complexe precum forme particulare, sau combinatii de forme si culori. Neuronii din zona inferotemporala prezinta aceeasi selectivitate privind forma, indiferent de gradul de iluminare, textura sau miscarea formei respective, marimea sau pozitia formei, prezenta sau absenta unor contururi care se suprapun. Aceste descoperiri recente sugereaza ca zona inferotemporala joaca un rol important in constanta formei si in recunoastere, dar alte zone corticale pot fi implicate in folosirea formei pentru a manipula mental obiectele ( Sekuler si Bennett, 1999).