Invatarea -concept, caracteristici, tipuri

Invatarea -concept, caracteristici, tipuri

Invatarea, acumularea de experienta (noua) sociala si individuala (conform U. Schiopu si U. Verza, 1997), formarea de structuri psihice, reprezinta una dintre formele fundamentale de activitate umana care, alaturi de modificarile adaptative, asigura supravietuirea sistemelor vii.

M. Epuran (1976), considera ca invatarea este un fenomen psiho-comportamental, de ameliorare a adaptarii individului la situatiile vietii.

Se poate spune ca toate structurile de care dispune un sistem viu la un moment dat (cunostinte, instrumente de operare, algoritmi etc.) si care nu sunt innascute reprezinta rezultatul invatarii. Inca de la nastere, fiinta umana este capabila sa invete. Ca sistem cibernetic de natura energetic-informationala, omul este "programat" din momentul nasterii pentru astfel de procesari ale informatiei. Astfel, mecanismele de invatare, ca si cele adaptative, se bazeaza pe achizitie de informatie si energie, pe reglajele cu reactie negativa, pozitiva, corective si prospective (P. Constantinescu, 1986), fiind baza structurilor psihice. Din acest punct de vedere invatarea reprezinta organizarea interna pe criterii genetice si particular personale a experientei individuale, in vederea unei adaptari superioare la mediu (St. Tudos, 2000).

Perfectionarea mecanismelor invatarii se face in paralel cu cresterea capacitatii de selectare a informatiei esentiale si imbunatatirea reglajelor adaptative. Specific uman este faptul ca invatarea poarta pecetea culturii. Tranzitia de la palierul biologic la cel cultural, ce defineste omul, (operarea cu concepte, mecanismele anticipative si prospective, reglarea actiunii pe baza programului mental etc), presupune realizarea triadei "concept - obiect - semn" si aparitia limbajului. Faptul ca, la om, invatarea este mediata verbal, determina accesul subiectului la tezaurul cultural al umanitatii. Specific uman este, de asemenea, prezenta intentiei, a scopului si anticiparea rezultatului (ceea ce inseamna organizare logica, sistematizare, integrare).

Invatarea, ca activitate fundamentala umana, este controlata de societate, are o suprastructura adecvata si este orientata "in directia asimilarii sistemelor de cunostinte si de deprinderi elaborate social-istoric si de utilitate pe acest plan, in vederea formarii, dezvoltarii si consolidarii structurilor psihice particulare (cognitive, afective, motivationale, volitive ale personalitatii angajate social)" 1.

Tipuri de invatare

In literatura de specialitate se intalnesc o serie de clasificari ale formelor invatarii. Astfel, Morgan, distinge doua tipuri fundamentale de invatare:

- invatarea perceptiva;

- invatarea raspunsului.

Aceasta din urma se subimparte, la randul ei, in invatarea unui singur raspuns (conditionarea clasica operanta sau aversiva) si invatarea mai multor raspunsuri.

Melton face urmatoarea clasificare: 1) conditionarea; 2) invatarea motrica; 3) invatarea discriminatorie; 4) invatarea verbala; 5) rezolvarea de probleme; 6) invatarea conceptelor.

Cea mai frecvent utilizata este clasificarea lui Montpellier, care distinge:

a) procesul conditionarii- ilustrat prin schema clasica a reflexelor conditionate, de formare a unor reactii prin asocierea cu diferiti stimuli, reactii dobandite in cursul vietii, intre care o insemnatate deosebita o au reactiile de preparatie anticipativa;

b) invatarea perceptiva- se exprima in modificarile sistematice ale reactiilor perceptive, constand din modificari structurale, cum ar fi reducerea pragului sensibilitatii, perceperea detaliilor, recunoasterea sau identificarea structurilor in conditii de percepere dificile, reducerea iluziilor perceptive;

c) invatarea senzori-motrica (perceptiv-motrica) consta din modificare comportamentului ca adaptare a unei forme de raspuns performant le conditii perceptive noi, implicand fie formarea de noi coordonari senzori-motrice, fie cresterea preciziei sau finetei coordonarii raspunsului preexistent;

d) invatarea motrica- se caracterizeaza prin aceea ca reactiile de raspuns sunt legate de componentele senzoriale de origine chinestezica sau proprioceptiva. Montpellier arata ca invatarea motrica nu este radical deosebita de cea senzori-motrica. Aceasta observatie, cat si faptul ca in sport actiunile sunt conduse nu numai pe baza informatiei senzorial-perceptive, de natura extero sau proprioceptiva, ci mai ales pe baza prelucrarii inteligente a informatiei, l-au determinat pe Cratty sa denumeasca acest tip de invatare, invatare cognitiv-motrica.

e) invatarea verbala- consta in principal in invatarea limbajului, a semnificatiei cuvintelor si a utilizarii acestora in cadrul comunicarii cu semenii.

f) invatarea inteligenta consta in descoperirea unui concept sau principiu, a unei forme sau structuri mai mult sau mai putin abstracte, in conditii de prezentare variata si deosebita. Aceasta invatare a primit denumirea de invatare prin descoperire, la baza ei stand calitatile gandirii creatoare: originalitatea, flexibilitatea, independenta (M. Epuran, V. Horghidan. "Psihologia educatiei fizice". Bucuresti, ANEFS, 1994).

Invatare spontana si instruire

Se pot distinge urmatoarele forme ale invatarii (dupa Neculau, A. Cozma T. (coord), Psihopedagogie, 1994):

l invatarea spontana, neorganizata, neintentionata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca sau in timpul exercitarii unei profesiuni; aceasta, deseori este o invatare sociala, ce are loc in conditiile interactiunilor sociale, ale vietii sociale, in sens larg (sub influenta familiei, mass-mediei, in procesul muncii etc).

l invatarea sistematica- ce se realizeaza intr-un cadru organizat, in special in scoli, in cadrul diferitelor stagii de instruire, de calificare. Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul de educare al copiilor si tinerilor care are loc in scoli si institute. In cadrul acestui tip de invatare, accentul cade pe formarea intelectuala, definita ca insusirea de cunostinte, priceperi, deprinderi, precum si formarea de numeroase si variate capacitati necesare adaptarii la mediul natural si social.