QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Gradele deficientei mintale







Gradele deficientei mintale


Tabloul psihologic al deficientului mintal nu rezulta numai dintr-un complex de elemente de natura intelectuala deficitare, ci si din anumite modificari in sfera motivationala, afectiva, volitiva, etc. La randul lor aceste modificarile nu pot fi intelese decat in contextul deficientelor de natura intelectuala.

Deficientele mintale se clasifica dupa natura cauzei si dupa gradul deficientei mintale. Dupa natura cauzei:

Tredgold le clasifica in: primare – provocate de factori genetici; secundare – provocate de factori de mediu, si mixte.

Strauss combina criteriu etiologic cu simptomatologia. Potrivit lui deficientele sunt: de natura endogena, determinate de un echipament nativ deficitar si exogene provocate de infectii sau traumatisme in sau dupa nastere (apar tulburari de perceptie, gandire, impulsivitate si tulburari de comportament).




Lewis le imparte in: intarziere mintala subculturala (data de mostenirea unui potential subnormal si conditii culturale insuficiente) si intarziere mintala patologica).

Pevzner clasifica deficientele mintale dupa particularitatile fiziologice. Deficiente mintale cauzate de leziuni corticale difuze cu tulburarea proceselor nervoase si fara disfunctie masiva a echilibrului dintre excitatie si inhibitie si deficiente mintale cu tulburare masiva a neurodinamicii corticale unde predomina excitatia sau inhibitia, dar si cazul cand atat excitatia cat si inhibitia pot fi slabe.

Matty Cliva imparte debilitatea in: debilitate mintala normala (subculturala, fara cauze patologice) si debilitate mintala patologica (cauze dinainte si de dupa nastere). (Olga D. Moldovan coord., 2006, pg.218-219)

Prin masurarea coeficientului de inteligenta, a posibilitatii de adaptare si integrare, a autonomiei personale, a comunicarii si relationarii vom afla gradul deficientei mintale. Conform sursei celei mai autorizate (standardul DSM , 1987, 1994) deficienta mintala prezinta urmatoarele grade:

٠ liniar : 70 – 80 (intelect de limita);

٠ usor : 50 – 69 (debilitate mintala usoara);

٠ mediu : 35 – 49 (debilitate mintala moderata);

٠ sever : 20 – 34 (imbecilitate);

٠ profund : < 20 (idiotie);

C. Gorgos (1989) afirma ca in clinica se mentine clasificarea in grade a oligofrenilor: intelect de limita: 70 – 89 (varsta medie 12- 14 ani, copil educabil in invatamantul de masa); gradul I: 50 – 69 (varsta medie 8 – 12 ani, copil educabil in scoala speciala); gradul II: 20 – 49 (varsta medie 5 – 7 ani, copil antrenabil in centrul de plasament); gradul III : < 20 (varsta medie sub 2 ani, copil partial antrenabil in centrul de plasament).

In functie de gravitatea deficientei mintale, Sever Purcia (2003) distinge urmatoarele grade de manifestare a acesteia: idiotia (2 – 3 ani), imbecilitatea (3 – 7 ani), debilitatea mintala medie (7 – 11 ani), si debilitatea mintala usoara (12 – 13 ani). Ursula Schiopu (1981) ne prezinta: debilitatea profunda (sub 20 de unitati conventionale QI), debilitatea severa (20 – 35 unitati conventionale QI), debilitatea moderata (35- 50 unitati conventionale QI) si debilitatea usoara (retard usor) (50 – 70 unitati conventionale QI). Aurel Berheci (2001) face urmatoarea clasificare: idiotia (sub 2 ani; 5% din cazuri), imbecilitatea (3- 7 ani; 20% din cazuri), debilitatea mintala (8 – 11 ani; 75% din cazuri), si intelectul de limita (12 – 14 ani, QI = 70 – 80), iar la Olga D. Moldovan (2006) intalnim: deficienta mintala profunda (IQ sub 25), deficienta mintala severa (IQ intre 25 si 50), deficienta mintala usoara (IQ intre 50 si 70) si intelectul la limita (IQ intre 70 si 90). La C. Buica (2004, pg.162) gasim urmatoarea clasificare: idiotia (gradul profund), imbecilitatea (gradul sever) si debilitatea mintala (gradul usor si cel moderat).

a) Intelectul la limita:

Dupa Sever Purcia (2003, pg.120) „unii autori o considera drept pragul inferior al normalitatii, iar altii o considera ca pe o intarziere usoara mai mult sau mai putin cronica, sau o lentoare in procesul de invatare. Subiectii din aceasta categorie pot trece neobservati intr-un mediu cultural mai putin pretentios sau intr-un mediu scolar mai lejer. Alti autori o considera ca o pseudo-debilitate mintala, pseudo-handicap, chiar o pseudo-inadaptare mai ales scolara”.

Posibilitatea intelectuala de adaptare sociala se situeaza la granita cu debilitatea mintala daca debilul mintal nu are capacitatea de a parcurge situatiile prevazute in programa scolii normale, intelectul de limita are aceasta posibilitate, dar nu in ritmurile impuse. Intelectul de limita se caracterizeaza prin imaturitate afectiva, labilitate emotionala si are coeficientul de inteligenta 70 – 90, neincadrandu-se in categoria deficientilor mintali. Totusi acestia au dificultati importante dupa intrarea in clasa a V – VI- a.

b) Deficienta mintala usoara (debilitate, oligofrenie de gradul I):

Este forma cea mai frecventa si reprezinta gradul cel mai usor al debilitatii. Totusi deficitul intelectual este suficient pentru a necesita, in majoritatea cazurilor, instruire si pregatire profesionala in institutii speciale (scoli ajutatoare, scoli profesionale speciale). Exista subiecti care ajung la varsta mentala situata intre 7 – 8 ani si 10 – 11 ani si un IQ de 50 – 70. Acest termen a fost introdus de Sequin pentru a-l diferentia de cel de idiot.

Acesti copii sunt de doua feluri, unii la care exista o reala debilitate (si corespund caracteristicilor descrise mai sus), iar altii cu debilitate usoara functionala la care debilitatea este de subnutritie culturala, concluzioneaza U. Schiopu si E. Verza (1981, pg.335). Ei considera ca acesti copii pot recupera intarzierea de dezvoltare. Ei sunt sugestionabili, cu momente in care constientizeaza deficitul lor de competitivitate in activitatea intelectuala. Pot fi recrutati de grupuri delincvente, dar pot fi si buni executanti in profesii cu caracter competitiv care nu sunt prea complicate. Si M. Rosca (1967) remarca prezenta tulburarilor de comportament la 35% din deficientii mintali care devin delicventi juvenili (furturi, crime impulsive sau de razbunare, tentative de viol, incendiere). Caracteristic acestor copii este prezenta carentelor din sfera cognitiva, diminuarea perceperii senzatiilor, a insusirilor esentiale ale obiectelor si fenomenelor (forma, marime, spatiu, timp)(Aurel Berheci, 2001, pg.13)

Multi debili mintali pot trece neobservati in perioada prescolara din cauza absentei unor anomalii fizice. Aceasta se intampla doar daca familia se ocupa intens de educatia lor memoria ajutandu-i sa-si achizitioneze o serie de cunostinte elementare si cu caracter concret. Alfred Binet considera subiectul ca avand capacitatea de comunicare orala si scrisa cu cei din jur, dar manifesta o intarziere de 2 – 3 ani in perioada scolara fara ca aceasta sa fie determinata de carente educative. Debilitatea mintala este „copilul rasfatat” al defectologiei.



In opinia lui V. Preda: „deficientii de intelect sunt dublu handicapati: ei sunt deficitari in culegerea informatiei si in organizarea acesteia. Sistemul nervos al debilului mintal functioneaza ca un sistem mai mult sau mai putin inchis.”. Inteligenta urmeaza in dezvoltarea ei aceleasi etape ontogenetice ca si la copilul normal, dar cu viteza redusa, cu atat mai mica cu cat afectarea mintala este mai profunda. Debilul mintal prefera uneori sa evite orice confruntare intelectuala cu situatia-problema, incercand fie solutii de tip algoritmic, fie trecand la actiune fara o minima tentativa de reflectie asupra datelor problemei. Caracterul lent, rigid si perseverativ al gandirii isi pune amprenta pe desfasurarea tuturor celorlalte procese psihice, avand ca efect dezorganizarea mecanismului delicat al personalitatii, pana la dizarmonie si decompensare. Debilii mintali rezoneaza afectiv la starea emotionala a celor din jur, iar certurile dintre parinti sau admonestarile pe care le primeste uneori conduc la permanentizarea unei dispozitii afectiv anxioase, marcate de ostilitate, agitatie, recluziune. Totusi ei sunt capabili de sentimente fata de persoanele din anturajul apropiat sau fata de animale, insa calitatea si stabilitatea acestora in timp raman inferioare celor ale normalilor. M. Rosca considera ca „trasatura comuna a tuturor intarziatilor mintali consta in incapacitatea de a desfasura activitatea – in special activitatile ce implica in mare masura operatiile de generalizare – abstractizare – la nivel realizat de indivizii de aceeasi etate si care au avut conditii similare de dezvoltare”. Daca activitatea presupune respectarea mai multor etape cresc sansele ca intarziatul mintal sa renunte la ea sau sa o inlocuiasca cu una mai usoara. Totusi munca da sens nevoii de actiune a debilului mintal. „Nu credem ca gresim facand afirmatia ca nici unora dintre debilii mintali nu le este strain sentimentul succesului, al trebuintei ce le sta in putinta pentru a obtine performante ridicate. In unele cazuri cand comentam realizarile scazute ale debilului mintal credem ca este vorba mai degraba de frica de esec decat de o trebuinta mai redusa de realizare.” (I. Sima, 1998, pg.37). Putem spune ca in comparatie cu copilul normal si atentia debilului mintal este diminuata, usor de distras, fixata rigid asupra unor elemente frapante, dar putin relevante ori extrem de fluida, deficitara atat din punctul de vedere cantitativ, cat si calitativ. Poate fi imbunatatita daca se creeaza cadrul emotional si motivational propice unei activitati educationale date. (C. Buica, 2004, pg.162 – 180)

Debilii mintali, cale au primit o pregatire profesionala, mai ales daca nu prezinta tulburari de personalitate, sunt capabili sa-si castige in mod independent mijloacele de subzistenta. Unii au nevoie totusi de indrumarea adultilor si dupa ce au ajuns la o independenta economica. Cu cat nivelul retardului mintal este mai apropiat, cu atat si performantele motorii si psihomotorii sunt mai rudimentare. S. Lungu-Nicolae considera ca „insuficientele psihomotorii stau la baza deficientelor intelectuale de care copilul face dovada”. M. Chiva (1973) afirma ca debilii „ normali” ( debilitate endogena) deveniti adulti, se adapteaza mai bine decat debilii „patologici” (debilitate exogena) la aceleasi cerinte sociale. (S. Purcia, 2003, pg.120)

Deficienta mintala usoara este prima zona a debilitatii mintale, exprimandu-se printr-o insuficienta relativa la exigentele societatii care sunt variabile de la o societate la alta si de la o varsta la alta, determinatii sunt biologici, normali sau patologici si au efect ireversibil. (Olga D. Moldovan coord, 2006, pg.219).

c) Deficienta mintala severa (oligofrenie de gradul II si imbecilitate):

Reprezinta 18 – 20% din totalitatea deficientilor mintali, au un IQ intre 25 si 50, iar varsta mentala 3 – 7 ani. Acestia pot fi depistati din copilaria timpurie, pot fi alfabetizati si chiar sa lucreze in ateliere protejate sau in familie, activitati productive usoare (U. Schiopu, 1981, pg.336). Atentia, memoria, gandirea sunt dezvoltate la limita necesara unei scolarizari minime in cadrul caminelor-scoala. Isi insusesc adunarea si scaderea cu numere mici, invata sa citeasca si sa scrie cuvinte scurte. Pentru A. M. Clarke si D. B. Clarke: „cele mai importante deficite generale in subnormalitatea severa sunt, in primul rad, o inabilitate severa de a invata in mod spontan din experienta de viata cotidiana” (autorii se refera la contactele sociale cu parintii, congenerii si membrii comunitatii in intregul ei) „in al doilea rand un deficit sever de limbaj si in al treilea rand, o lentoare considerabila in invatare”. Au vocabular limitat, structuri gramaticale defectuoase, putine cunostinte despre lumea inconjuratoare. Limbajul lor ramane infantil si profund afectat sub aspectul pronuntiei. Vorbirea se reduce la fraze scurte, simple cu structura gramaticala imperfecta, specific fiind gandirea concreta, intuitiva, extrem de rigida. Afectivitatea este tipica a unui „imatur”, adica situati intre reactii de insecuritate, de fuga si reactii de prestanta, dominate de nevoia de a recurge la imagini constituite de catre adultii din preajma. Raman uneori la acel nivel primitiv de autocentrare pe care Baldwin il numea „adualism” (defineste afectele proprii stadiilor incipiente in dezvoltarea mintala) in care nu exista inca nici un fel de constiinta de sine, adica nici o granita intre lumea interioara si ansamblul realitatilor exterioare. Nu vor dobandi niciodata acel grad de constientizare si independenta indispensabil unei existente pe cont propriu, intrucat ei nu pot trai fara o asistenta din partea familiei, fiind semiindependenti.

Printre ei uneori se intalnesc: mongoloizii a caror caracteristici se leaga de anomalia cromozomiana, trisomia 21; cretinismul (gusa, facies ridat), inapoiere mixedematoasa (infiltratie mucoida a tegumentelor raportate la o hipoparatiroidie). (S. Purcia, 2003, pg.118). Aceste persoane au nevoie de un mediu favorabil care-i va asigura un echilibru afectiv satisfacator. Ei trebuie sa invete cu perseverenta ceea ce altii invata spontan. Din cauza ca nu vor dobandi niciodata acel grad de constientizare si independenta indispensabil unei existente pe cont propriu fie vor ramane internati in centre specializate, fie vor fi permanent supravegheati la domiciliu sau la potentialul loc de munca unde activitatea sa de a lucra este lenta si este doar o repetare a unor acte simple puse la punct prin formarea unor stereotipii.

d) Deficienta mintala profunda (oligofrenie de gradul III, idiotenie):

IQ-ul este sub 25 iar varsta mentala 2 – 3 ani. Este forma cea mai rar intalnita, reprezentand 5 din totalul deficientilor. A fost introdusa de Pinel sub termenul de „idiotism” – boala care include afectiuni mintale profunde, Esquirol afirma ca idiotul este starea in care facultatile mintale nu se manifesta niciodata, nu este boala ci o stare iar aceste persoane trebuie supravegheate permanent si ingrijite.



Malformatiile uneori si grave ale corpului, ale craniului, lipsa de expresivitate, gura intredeschisa indica de la prima vedere existenta anormalitatii. Inconsistenta vietii psihice este atat de mare, incat in anumite cazuri se poate ajunge la stari areactive, de tip vegetativ „idiotul vegetativ”. Apar deficiente profunde ale motricitatii si sunt numeroase cazuri de paralizii, unii dintre ei invata sa mearga tarziu, iar altii nu reusesc niciodata. Miscarile sunt lipsite de precizie si de coordonare. Deficientele de natura senzoriala constau in slaba dezvoltare a mirosului sau gustului, cazuri de orbire si surditate. Datorita acestora, precum si a lacomiei lor exagerate unii idioti mananca tot ce le este la indemana. Din cauza ca pragul sensibilitatii algice este ridicat, idiotii pot avea dureri sau rani pe care nu le semnaleaza. Limbajul lipseste ca instrument de comunicare, fiind prezente anumite exclamatii, sunete nearticulate ori fragmente de cuvinte fara valoare. Cognitia este absenta, aparand uneori un „licar” de interes pe fondul unei atentii involuntare extrem de scurte (C. Buica, 2004, pg.182). Gandirea este extrem de rudimentara, iar emotiile se reduc la manifestari elementare de bucurie in prezenta persoanelor care ii ingrijesc sau la manifestari de nemultumire si agresivitate. „Idiotul este inapt pentru o viata independenta, intrucat nu este capabil de a se ingriji singur, de a veghea asupra securitatii lui, de a se feri de cele mai elementare pericole fizice. Durata vietii lor nu depaseste in genera 20 – 30 ani” (Sever Purcia, 2003, pg.117).

„In deficienta mintala profunda si severa, se intalnesc uneori perturbari relationale masive: izolare, retragere afectiva, stereotipii uneori sub forma de balansare, descarcari agresive si mare impulsivitate in special in caz de suferinta sau frustrare, automutilari mai mult sau mai putin grave.” (R. Pantelie, 2006, pg.21)


Trasaturi de specificitate ale deficientilor mintali:

Deficientele mintale au o serie de caracteristici comune care determina specificitatea acestui tip de handicap, atat in ceea ce priveste incadrarea taxonomica, cat si strategiile corectiv-recuperatorii necesare. Aceste trasaturi au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai accentuate pe masura cresterii deficientei si a inaintarii subiectului in varsta, nu dispar prin instructie, dar pot capata un caracter de mascare, accentuate fiind cand persoana desfasoara activitati intelectule sau se afla in situatii problematice stresante.

Dupa E. Verza (1998), principalele trasaturi de specificitate sunt rigiditatea, vascozitatea genetica, heterocromia, fragilitatea conduitei verbale si fragilitatea constructiei personalitatii (A. Berheci, 2001, pg.12)

Rigiditatea reprezentarilor mintale, a operatiilor gandirii ori a reactiilor emotionale, verbale sau comportamentale este una dintre cele mai evidente trasaturi. „Fenomenul ar putea fi cauzat de alterarea echilibrului dinamic al proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), ceea ce ar conduce la anomalii ale activitatii electrice normale a cortexului cerebral ori de „opacizarea” granitelor dintre diverse arii corticale ( in principal dintre cele de proiectie primara si cele de asociatie). Pe de alta parte reflecta disfunctionalitati zonale sau sistemice datorate unor anomalii precum deficiente senzoriale, insuficiente perceptive sau cognitive ale reprezentarii, tulburari mnezice, distorsiuni la nivelul complexului afectiv – motivational comportamente vicioase, carente ale experientei de viata, tulburari de personalitate. Daca din punct de vedere simptomatologic, rigiditatea constitutionala ti cea cauzata de diversele disfunctionalitati psihice se exprima prin reactii relativ asemanatoare, afectarea patologica a dinamicii corticale are consecinte mult mai grave si mai stabile decat, de pilda, perseverarea intr-un anumit tipar verbal sau comportamental.” (C. Buica, 2004, pg.158 – 159)

La subiectii normali aceasta rigiditate apare o data cu inaintarea in varsta. La adulti exista mai multe regiuni psihologice, dar granitele sunt mai rigide o data cu inaintarea in varsta; regiunile psihologice – reflectarea structurii si functionalitatii creierului, legaturi de asociatie intre diferitele regiuni ale creierului. La deficientul mintal aceste regiuni sunt rigide si schimbul nu se realizeaza conform varstei cronologice. Acesta nu poate aplica cele invatate intr-o forma noua, are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfectionare este plafonata avand loc blocaje psihice. La deficientul mintal rigiditatea este intrinseca deficientei respective. La alte categorii de deficienti rigiditatea este extrinseca fiind efect al deficientei si este mult mai permeabila interventiilor de tip psihopedagogic.

La deficientul mintal, inertia oligofrenica (sau patologica) se concretizeaza in „rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale, in insuficienta adecvare a acestor reactii la schimbarile permanente ce se produc in mediul inconjurator” (Gh. Radu citat de Buica, 2004, pg.159). Inertia oligofrena este un termen folosit de A. Luria pentru rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale. Acest fenomen este concretizat in puternica lipsa de mobilitate a reactiilor, incetineala in gandire, apatie in reactiile comportamentale sau reactii precipitate din cauza stocarii peste limitele normale a unor focare de excitatie. Pevzner gaseste doua subcategorii ale deficientilor mintali in functie de particularitatile activarii zonei corticale: cei care pe fondul predominantei starii inhibitorii manifesta o stare de apatie generala, incetineala in reactii, lipsa de interes si cei care pe fondul excitatiei manifesta o impulsivitate accentuata lipsita de autocontrol, precipitare in reactii. (Olga D. Moldovan coord., 2006, pg.221)

Vascozitatea genetica este un concept introdus de Barbel Inhelder si colaboratorii sai. Daca la copiii cu intelect normal dezvoltarea intelectuala se caracterizeaza prin dinamism in trecerea de la un stadiu la altul, la deficientii mintali apare o lentoare, plafonare, regresie atunci cand intampina dificultati in efectuarea operatiilor formale datorita neterminarii constructiei sale psihice, ceea ce creeaza impresia existentei unor „mecanisme impotmolite a unei curgeri vascoase, uleioase la nivelul procesului gandirii”. Apare o dificultate a deficientului mintal de a progresa de la niveluri inferioare ale operationalitatii mintale la niveluri superioare. Elementele specifice unui nivel anterior paraziteaza achizitiile ce iar permite subiectului saltul la un nivel superior al dezvoltarii sale mintale. (C. Buica, 2004, pg.160)

La copilul normal trecerea de la un mod de gandire la altul tinde catre un echilibru progresiv in timp ce la deficientul mintal evolutia gandirii tinde catre un fals echilibru caracterizat prin vascozitatea rationamentelor, fragilitatea achizitiilor, incapacitatea de a parasii un punct de vedere pentru altul i cand atinge un stadiu superior gandirea pastreaza amprenta nivelului anterior regresand cand intampina dificultati. (Olga D. Moldovan coord., 2006 pg.221) Astfel se contureaza un tablou discordant al vietii sale psihice, in care arii de performanta relativ multumitoare se invecineaza cu domenii marcate de esec. Acesta duce la concluzia ca la deficientii mintali fiecare proces psihic in parte are un trend developmental propriu, oarecum defazat in raport cu celelalte procese psihice ducand la un profil dizarmonic si decompensat al personalitatii.



R. Zazzo si colaboratorii sai au remarcat aceasta dezvoltare dizarmonica a diverselor arii bio-psihologice la debilul mintal comparativ cu copilul normal s a introdus termenul de „heterocronie”. Initial a fost definit ca o notiune psihometrica (ca o serie ordonata de coeficienti de dezvoltare) si apoi ca o structura psihica specifica, in interiorul careia fiecare element isi dobandeste o anumita semnificatie. (S. Purcia, 2003, pg.120)

In unele cazuri deficientul mintal poate prezenta avantaje datorita varstei sale, daca se raporteaza la copilul normal de aceeasi varsta mintala. Dar acestea se refera mai mult la aspectele de ordin fizic (U. Schiopu, E. Verza, 1981, pg.340).

S. Ionescu considera ca heterocronia „Structureaza un anumit stil de dezvoltare psihica a deficientului la realizarea caruia concorda atat factori evolutivi , dar si dezorganizati sau destructivi impusi de conditii genetice metabolice, toxice sau traumatice care constituie principalele izvoare etiologice ale deficientelor mintale”. (C. Buica, 2004, pg. 160) Diferente intre diferitele ritmuri de dezvoltare a diferitelor elemente ce intra in componenta profilului psihologic se pot observa si la copiii cu intelect normal, dar la deficientii mintali ele genereaza dizarmonie. Daca la copilul normal exista o concordanta intre viteza si calitatea executiei, la deficient exista un decalaj foarte mare. Tot Zazzo spune ca „toate heterocroniile constatate se explica prin heterocronia fundamentala dintre cresterea fizica si cresterea mintala, dintre dezvoltarea somatica si dezvoltarea cerebrala”.

Heterocronia, rigiditatea si vascozitatea genetica reprezinta aspecte diferite ale uneia si aceleiasi entitati gnosologice, deficienta mintala. La copilul normal dezvoltarea mai accelerata a unui sector stimuleaza restructurarea celor cu care se afla in relatie si nu duce la sabotarea lor. Asa cum am mai spus heterocronia „ este o consecinta a interactiunii celorlalte trasaturi de specificitate rezultand o abordare diferentiata a deficientilor mintali in procesul compensator atat in raport cu ceilalti, cat si fata de propria persoana ( el se dezvolta discordant in raport cu sine insusi) (Olga D. Moldovan coord., 2006, pg.222)

E. Verza este cel care in 1973 a introdus conceptul de „ fragilitate si labilitate a conduitei verbale”. Acesta este definit ca „neputinta handicapatului de a exprima logico-gramatical continutul situatiilor semnificative, de a se mentine la nivelul unui progres continuu si de asi adapta conduita verbala la schimbarile ce apar in diverse imprejurari”.

Caracterul precar al limbajului intereseaza nivelul profund al prelucrarii semantice, adica elaborarea organizarea si ierarhizarea reprezentarilor verbale necesare operatiilor intelective de tip formal. Frazele sunt mai scurte si defectuos alcatuite, cu multe dezacorduri, greseli de topica sau omisiuni, iar vorbirea are un fals caracter de economicitate. Tulburarile de pronuntie sau de scris-citit sunt simptome ale unei dereglari mai ample care afecteaza utilizarea simbolurilor, memorarea si actualizarea lor, precum si adecvarea la cerintele situatiei de comunicare (C. Buica, 2004, pg.161). Butada „arata-mi cum vorbesti ca sa-ti spun cum gandesti” are acoperire la deficientii mintali. Daca li se cere sa povesteasca ceva, se multumesc cu o relatare superficiala fara sa faca un efort de a-si mobiliza si organiza amintirile, iar la povestirea dupa imagini nu pot lua in considerare ansamblul acestora, ei fiind furati de un aspect fragmentar, de un detaliu.

D. V. Popovici spune ca „antrenand limbajul, mai ales sub aspect semantic, in stransa legatura cu gandirea, contribuim in final, la realizarea unor progrese in sfera personalitatii, realizand o mai buna adaptare a acestor indivizi la mediul de existenta”.(Buica, 2004, pg.174)

R. Fan, B. Audrey, J. Lemen si H.Dehandt au studiat implicatiile conceptului de „viscozitate genetica” la nivelul personalitatii. Se remarca o fragilitate a constructiei personalitatii care se manifesta atunci cand solicitarile depasesc posibilitatea de raspuns. Totodata se inregistreaza infantilism in comportament si operatiile logice la nivel scazut care nu faciliteaza construirea raporturilor sociale stabile (Olga D. Moldovan coord., 2006, pg.222). Au fost descrise doua tipuri de fragilitate: disociata- exteriorizata prin duritate, impulsivitate greu de controlat, credulitate, suspiciune- si mascata - caracteristica acelui deficient mintal care atat timp cat se afla intr-un mediu securizat reuseste sa se comporte aparent echilibrat, dar care odata ajuns in mediu social obisnuit se decompenseaza datorita disparitiei vechilor paternuri institutionale (dupa S. Ionescu citat de Buica, 2004, pg.162)

Orice plan de servicii si orice terapie corectiv-recuperatorie trebuie sa tina cont de particularitatile psihosomatice ale subiectilor deficienti. Recuperarea trebuie sa duca la ajustari care vor determina un comportament care sa asigure succesul. Se urmareste adaptarea functiilor normale astfel incat sa poata prelua activitatea celor deficitare in vederea unor abilitati si comportamente care sa-i permita integrarea optima in viata sociala. Recuperarea vizeaza si pregatirea psihologica pentru crearea unei stari afectiv-motivationale corespunzatoare prin trairea satisfactiei in raport cu activitatea depusa si mentinerea unui confort psihologic prelungit prin intermediul acesteia.








Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }