Fundamentarea teoretica a interventiei

Consilierea este o relatie permisiva si structurata prin care ajutam clientii sa dobandeasca o intelegere mai buna a propriei persoane care sa le permita sa actioneze in mod pozitiv (Rogers, C., 1942, p. 18).

Asociatia Britanica pentru Consiliere defineste consilierea ca fiind utilizarea priceputa si principiala a relatiei interpersonale pentru a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala si maturizarea, dezvoltarea optima a resurselor personale (Irimescu, G., 2004, p.132).

Consilierea poate fi de doua tipuri in functie de directia comunicarii:

1. Consilierea directiva este predominata de intrebari specifice la care se asteapta raspunsuri specifice. Consilierul ofera explicatii si informatii cu rolul de a clarifica.
2. Consilierea non-directiva predomina activitatea clientului. Consilierul ajuta clientul sa recunoasca si sa-si inteleaga sentimentele, atitudinile, comportamentele si incurajeaza asistatul sa vorbeasca despre ele.

In cadrul consilierii non-directive exista cateva reguli pe care consilierul trebuie sa le respecte:

Sa asculte clientul cu rabdare;

Sa nu manifeste autoritate;

Sa nu dea sfaturi sau sa moralizeze clientul;

Sa nu certe clientul;

Sa intervina doar pentru a ajuta clientul sa vorbeasca, sa elimine anumite anxietati legate de consilier, sa se asigure de exprimarea gandurilor si a sentimentelor in mod acurat si pentru a directiona discutia spre un subiect omis sau neglijat, a discuta despre ceea ce e implicit (Rogers, C., 1942, p. 125).

Abordarea non-directiva pune accentul pe dreptul fiecarui individ de a fi independent din punct de vedere psihologic si de a-si mentine integritatea psihologica. Abordarea directiva pune accentul pe conformitatea sociala si pe dreptul unor persoane competente de a le dirija pe altele mai putin competente.

Abordarea non-directiva pune accentul pe client nu pe probleme. Daca clientul capata prin intermediul consilierii suficienta intelegere el poate alege metoda de rezolvare a problemelor. El va fi capabil si pe viitor sa-si rezolve problemelor datorita insight-ului dobandit cu privire la experienta si problema sa (insight giving a da vizibilitate interiorului), (Rogers, C., 1942, p.127-128). 

Acelasi autor descrie situatiile in care se foloseste consilierea:

1. atunci cand persoana se afla intr-o stare de tensiune generata de incompatibilitatea dintre asteptarile personale sau dintre cerintele mediului si nevoile personale;
2. atunci cand individul dispune de modalitati de coping;
3. cand se ofera posibilitatea exprimarii tensiunilor in cadrul relatiei cu consilierul
4. atunci cand clientul este capabil sa exprime aceste tensiuni prin diferite moduri. Constiinta nevoii de ajutor este importanta, dar nu neaparat necesara;
5. cand clientul dispune de un grad de independenta emotionala sau spatiala;
6. cand asistatul nu face excese (in special de natura organica);
7. cand asistatul dispune de inteligenta normala;
8. atunci cand persoana consiliata are varsta potrivita, destul de invarsta pentru a aborda problema independent, destul de tanar pentru a asimila noi capacitati (peste 10 ani ) (p.76-77).

Adriana Baban (2001) descrie tipurile de consiliere:

informationala: oferirea de informatii

educationala ofera directii psihoeducationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica, sociala si spirituala a adolescentilor si tinerilor;

de dezvoltare personala: formare de abilitati si atitudini pentru o functionare personala si sociala eficienta pentru atingerea starii de bine;

suportiva: oferirea de suport material, emotional, apreciativ;

vocationala: dezvoltarea capacitatilor de planificare a carierei;

de criza: asistarea persoanelor aflate in situatii de criza;

pastorala: consiliere religioasa (p.16).

In continuare autoarea vorbeste despre obiectivele consilierii: promovarea sanatatii si a starii de bine; dezvoltare personala prin aceasta intelegandu-se: cunoastere de sine, imagine de sine, capacitatea de decizie responsabila, relationare interpersonala armonioasa, tehnici de invatare eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale realiste; si nu in ultimul rand trebuie amintita activitatea de preventie a consilierului aceasta consta in activitati de prevenire a comportamentelor de risc, a conflictelor personale, a dezadaptarii sociale, a neincrederii in sine (Baban, A., 2001, p.17).

Formele de consiliere sunt impartite in: consilierea cuplului, consilierea in grup, consilierea sistemica, consilierea de gen ( unii practicieni considera ca barbatii au moduri diferite  de abordare a problemelor) si nu in ultimul rand consilierea individuala. Interventia pentru consilierea individuala poate fi centrata pe:

sarcina: se refera la indeplinirea sarcinilor ce au fost stabilite impreuna cu asistatul;

solutie: avand in vedere natura solutiilor date de client pentru o problema;

criza: se concentreaza asupra unei perioade de dezechilibru pentru aplanarea impactului imediat al evenimentelor stresante;

client: acesta are in centrul sistemul client, centrandu-se pe cresterea autointelegerii si a sentimentelor de autoapreciere printr-un proces non-directive ajutor. Se pune accentul pe ascultarea activa, reflectare si explorarea gandurilor si sentimentelor clientului. Schimbarea se produce cand sunt identificate si examinate anumite bariere psihologice autoimpuse ce duc la impiedicarea dezvoltarii personale pozitive (Irimescu, G., 2004, p.138).

Aceasta forma de consiliera, si anume cea individuala centrata pe client este cea pe care am ales-o, iar in cele ce urmeaza voi detalia motivele care au dus la aceasta alegere.

Subiectilor cercetati le-a fost facut cunoscut din timp faptul ca va fi si o perioada interactiva, in care se vor putea cunoaste mai bine unii pe altii prin intermediul grupului pe care aveam in plan sa-l organizez, acestia au refuzat insa sa participe "nu vreau sa auda toti ce vreau eu sa spun" de aceea a trebuit sa aleg aceasta forma de interventie, cu care asistatii au fost de acord.

Consilierea individuala centrata pe client se potriveste profilului clientilor mei, pentru ca ei au dificultati in recunoasterea meritelor personale, nu au incredere in propriile forte aceste fiind atat efecte ale institutionalizarii cat mai ales a etichetarii "nu esti bun de nimic", "nu esti demn de incredere", "nu vei reusi niciodata".

Asa cum am aratat in capitolele anterioare etichetarea este unul din efectele institutionalizarii care are consecinte asupra stimei de sine, a increderii in sine, a perceptiei de sine, care au de asemenea efecte negative asupra incercarii de a obtine un loc de munca dupa dezinstitutionalizare. Acesta este motivul pentru care interventia se va axa in primul rand pe autocunoastere care este pusa in legatura cu posibilitatile de gasire a unui loc de munca realist si in concordanta cu ceea ce ei sunt.