QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Dezvoltarea cognitiva





Dezvoltarea cognitiva


Desi marea majoritate a parintilor sunt constienti de modificarile intelectuale care au loc pe parcursul procesului de crestere al copiilor lor, au deseori dificultati in a descrie natura acestor schimbari. Modalitatile actuale de descriere psihologica a schimbarilor cognitive sunt profund influentate de teoria psihologului elvetian Jean Piaget, unanim recunoscut ca fiind unul dintre cei mai remarcabili oameni de stiinta ai secolului XX. Anterior lui Piaget, gandirea psihologica referitoare la dezvoltarea cognitiva a copilului era tributara perspectivei maturizarii biologice (perspectiva care acorda o importanta coplesitoare, aproape exclusiva componentei ereditare) si perspectivei invatarii ambientale (care acorda o importanta aproape exclusiva mediului).




Piaget isi concentreaza atentia asupra interactiunii dintre abilitatile naturale ale copilului, existente ca rezultat al maturizarii sale, si mediul in care traieste. Piaget considera copilul un participant activ la procesul dezvoltarii si nu ca un recipient pasiv in care se acumuleaza efectele dezvoltarii sale biologice si stimulii care i se impun din exterior. In particular el considera copilul ca un om de stiinta curios care conduce experimente ale lumii pentru a vedea ce se intampla, rezultatul acestor experimente in miniatura conduc copilul la elaborarea unor “teorii” despre modul de functionare a lumii inconjuratoare, teorii pe care el le va denumi scheme ce vor fi supuse modificarilor in cursul vietii.

In 1920 Piaget a mers sa lucreze la Paris sub indrumarea doctorului T. Simon (unul dintre primii inventatori ai testelor psihologice inpreuna cu Alfred Binet). Lui Piaget i-a revenit sarcina sa creeze o versiune franceza standardizata a unor teste englezesti de inteligenta. Aceasta insemna ca trebuia sa se asigure ca toate testele erau redactate intr-un anume fel si intrebarile erau plasate in exact aceeasi ordine, astfel incat toti copiii sa aiba sanse egale de la inceput. Piaget nu a fost prea entuziasmat de perspectiva realizarii acestei sarcini, dar continuand standardizarea testelor, a observat niste aspecte foarte interesante.

Multi copii faceau greseli in teste. Acest lucru nu era surprinzator, dar Piaget si-a dat seama ca greselile nu erau facute la intamplare, copiii de aceeasi varsta faceau greseli foarte similare. Ca urmare a devenit evident faptul ca, la o anumita varsta, copiii nu sunt pur si simplu “mai inteligenti” sau “mai putin inteligenti” decat copiii de alte varste dar ca gandirea este diferita la fiecare varsta in parte. Aceasta descoperire l-a indrumat pe Piaget pe calea cercetarii viziunii asupra lumii la copiii de varste diferite si a modului in care li se modifica gandirea de la stadiul de sugar pana la maturitate. Cu acest scop in minte, Piaget a utilizat ceea ce se cheama metoda interviului clinic, in care punea copiilor o multime de intrebari si le nota raspunsurile. Daca un copil dadea un raspuns neobisnuit, psihologul incerca sa descopere cum ajunsese la viziunea respectiva, si modul in care perceptia pe care o are copilul asupra lumii conduce la o astfel de eroare.

Prin aceasta metoda de intervievare intentiona sa nu puna copilul sub tensiune si sa-l incurajeze sa vorbeasca, fara ca cercetatorul cu care discuta sa intervina in procesele naturale de gandire ale copilului. Desi cercetatorul are o idee clara asupra lucrurilor pe care doreste sa le afle, intrebarile puse sunt ajustate in functie de copilul cu care sta de vorba. Din aceste interviuri Piaget a ajuns la concluzia ca deosebirea dintre un copil mai mare si unul mai mic nu se manifesta numai in nivelul cunostintelor. Exista de fapt o diferenta calitativa in gandirea lor. Pentru Piaget modificarile modului de gandire a unui copil indicau modificari in dezvoltarea lui cognitiva sau intelectuala. Pe masura ce intelectul i se dezvolta, copilul dobandeste o capacitate din ce in ce mai mare de a actiona asupra mediului sau, actiuni prin care-si asigura supravietuirea. De indata ce poate vorbi, poate spune oamenilor cum se simte si de ce are nevoie, spre deosebire de sugar care este la cheremul celor care-l ingrijesc. Aici se afla inceputul unui progres in dezvoltare care se va sfarsi prin dobandirea logicii abstracte.

Piaget a considerat inteligenta ca fiind capacitatea unui animal de a se adapta la mediul sau si la modificarile din mediul sau. Aceasta inteligenta nu este dobandita toata deodata de catre copil ci se dezvolta in etape bine definite. Aceste stadii sunt identice pentru fiecare individ. In fiecare stadiu, copilul invata noi forme de comportament si isi dezvolta capacitatea de gandire logica. Fiecare stadiu este caracterizat de capacitati cognitive diferite. Desi unii copii pot fi mai bine pregatiti, trecand de la un stadiu la altul mai rapid decat alti copii, Piaget considera ca toti copiii trebuie sa treaca prin stadiile de dezvoltare in aceeasi succesiune, in fiecare stadiu se adauga ceva la capacitatile dobandite in stadiile anterioare.

Formarea schemelor

Piaget a considerat inteligenta ca o forma de dezvoltare prin interactiunea cu mediul. Copilul, fiind activ, actioneaza continuu asupra mediului sau observand efectul pe care il are actiunea sa. Cand se gandeste copilul efectueaza operatii mintale. Denumim operatie orice set de actiuni care produc un efect asupra mediului, gandirea nefiind dealtfel altceva decat capacitatea de a opera in plan interior subiectiv, o actiune interiorizata deci (in evolutia gandirii asistam la trecerea treptata dinspre o actiune exterioara, motrica, concreta la interiorizarea actiunii, la dezvoltarea operatiilor mentale). Pe masura ce copilul incepe sa stapaneasca noi abilitati, acestea apar in procesele sale de gandire sub forma structurilor cognitive cunoscute sub denumirea de scheme.

O schema contine toate ideile, amintirile, capacitatile si asocierile legate de un anumit set de operatii asupr mediului. Dezvoltarea cognitiva are loc prin procesul construirii si dezvoltarii de scheme noi si de extindere a celor existente, astfel incat sa se aplice la un domeniu mai vast. Pe masura ce creste si interactioneaza cu mediul, copilul isi dezvolta schemele in mod continuu. O schema este o structura cognitiva pe care o utilizam ca “fir rosu” in comportamentul nostru. Nu intalnim fiecare lucru ca fiind nou in viata noastra, ci facem apel la experienta noastra si la capacitatile dobandite anterior pentru a face fata mediului in care traim. Aceste aplicari ale schemelor vechi nu sunt acte de gandire. Piaget considera ca gandirea a luat nastere doar ca rezultat al evenimentelor neasteptate. Prin aceasta el intelegea ca atunci cand suntem capabili sa apelam la schemele preexistente fara nici o problema, nu mai gandim prea mult la evenimentul in curs. Dar cand decoperim ca brusc ca schemele preexistente sunt ineficiente, dobandim o stare mintala de instabilitate: dezechilibru. Incercarea de a corecta aceasta lipsa de echilibru se realizeaza dupa Piaget, prin procesul psihic de echilibrare, de ajustare a schemelor, prin asimilare si acomodare pana cand putem face fata noii situatii.

Asimilarea este procesul de amplificare a domeniului de folosire a schemelor, prin simpla sa extindere, care sa-l faca utilizabil in prelucrarea noilor informatii. Cu alte cuvinte asimilarea are loc atunci cand noile informatii sunt absorbite in schema, fara modificarea  esentiala a schemei. Uneori simpla asimilare nu este suficienta, adaptarea la noile situatii impun modificarea schemelor initiale, acomodarea lor – schemele trebuie sa-si modifice forma pentru a se potrivi cu noua informatie. In cazul in care noile informatii sunt total diferite de cele initiale, procesul de acomodare ar putea avea ca rezultat formarea unei noi scheme.

Piaget considera ca asimilarea si acomodarea au loc impreuna ca parte a procesului de echilibrare, formand baza dezvoltarii cognitive. Prima dintre schemele pe care le dezvolta copilul este schema corporala, si ea apare atunci cand copilul incepe sa inteleaga treptat ideea ca unele lucruri pot fi numite “eu”si sunt intotdeauna prezente, in timp ce altele “ nu sunt eu” si sunt prezente oar uneori. Odata formata aceasta schema, prin experienta din ce in ce mai bogata a copilului schema devine mai nuantata, prin asimilare si acomodare , copilul invata diferitele parti ale corpului sau si incepe sa-si dea seama , din ce in ce mai bine, ca in mediul exterior exista lucruri diferite.



Reducere egocentrismului

Un concept central al teoriei Piagetiene este acela de egocentrism. Ideea este ca in primii ani de viata, cognitia se dezvolta prin reducerea treptata a egocentrismului si motivul principal pentru care gandirea copilului este este diferita de cea a adultului este egocentrismul lor. Dupa Piaget, la nastere copilul este total egocentric. Aceast inseamna ca este incapabil sa inteleaga o lume exterioara lui, vazand intregul univers ca pe o simpla extensie a propriei sale existente. Prin experienta aceasta viziune se ajusteaza treptat. De exemplu, formarea schemei corporale este una dintre principalele forme de reducere a egocentrismului.

Mai tarziu, in prima perioada a vietii, copilul ajunge sa-si dea seama ca obiectele au o existenta continua, chiar daca nu se afla permanent in atentia lui, deci copilul percepe constanta obiectelor. Piaget a demonstrat ca aceasta lipseste la copiii sub 9-10 luni, printr-un experiment simplu in care ascundea o jucarioara sub o carpa, chiar in fata ochilor copilului. Acestia nu faceau nici o incercare de a recupera jucaria si Piaget a considerat ca motivul era, ad literam acela ca “ochii care nu se vad se uita”. Deoarece copilul nu are notiunea de obiecte ca entitati cu o existenta neintrerupta, nu este constient ca jucaria continua sa existe, chiar daca nu poate fi vazuta. In jurul varstei de 10 luni copilul va cauta activ obiectul ascuns, deci achizitioneaza conceptul de permanenta a obiectului. Acest lucru implica formarea unei reprezentari mentale a obiectului disparut, dar la aceasta varsta cautarea este inca destul de limitata. Daca un copil a avut succese repetate in cautarea unei jucarii intr-un anumit loc, va continua sa o caute in locul respectiv, chiar daca a vazut adultul ascunzand-o in alt loc. Abia in jurul varstei de 1 an copilul va cauta jucaria in ultimul loc in care a vazut-o si va fi capabil sa se detaseze de ceea ce s-a intamplat in incercarile anterioare. Dupa Piaget, dezvoltarea notiunii de obiect reprezinta un alt pas important in reducerea egocentrismului.

Al treilea pas in reducerea egocentrismului apare atunci cand copilul are in jur de 5-6 ani, in stadiul denumit preoperational. Dupa Piaget, abia in aceasta perioada este capabil sa descentreze, adica sa-si imagineze lucrurile din punctul de vedere al altcuiva. El a demonstrat acest lucru printr-un experiment in care a folosit trei munti confectionati din bucatele de hartie si o papusa mica. Copilul a fost asezat cu fata la munti, iar papusa a fost plasata pe marginea lor. Copilului i s-a cerut apoi sa aleaga dintr-o serie de fotografii, vederea pe care a avut-o papusa asupra muntilor. Copiii aflati aproape de inceputul stadiului preoperational au fost incapabili sa faca acest lucru. In schimb ei au ales fotografia in care era reprezentata vederea lor asupra muntilor si Piaget a considerat acest lucru ca un indiciu al egocentrismului. Pe la 7 ani se constata ca gandirea nu mai este influentata de egocentrism.

Suporturi ale gandirii

In studiile asupra dezvoltarii gandirii intalnim trei notiuni pivot:

-actiunea

- reprezentarea sau imaginea

- limbajul sau functia semiotica.

Sunt cele trei modalitati de care dispune fiinta umana pentru a prelua, transforma si reda informatia, practic trei tipuri de suporturi ale gandirii. In prima aproximatie am putea vorbi de trei stadii principale ale activitatii intelectuale: forma actional-obiectuala, care este forma initiala a gandirii, apoi gandirea in imagini si gandirea verbal-logica. In fapt nu este vorba de stadii succesive, in care un nivel odata aparut le anuleaza pe toate celelate, ci mai degraba de coexistenta si suprapunerea de nivele, in care unul ramane predominant. Actiunea care este forma primara a gandirii nu se suprima pur si simplu odata cu trecerea copilului pe o treapta superioara. Fireste ea se modifica si se restructureaza. Daca la inceput actiunea constituie modul de rezolvare a problemelor, ulterior ea devine mijloc de verificare a solutiilor gasite in minte. Logica este prefigurata in actiune mai precis in modul de coordonare al actiunilor.

Stadiile dezvoltarii gandirii

a) Predominare actiunii ca forma de gandire este specifica stadiului senzorio motor de dezvoltare a gandirii care acopera primii doi ani de viata. Este prima perioada a dezvoltarii cognitive, in care sarcina principala este cea de a organiza si de a interpreta informatiile pe care le primeste prin organele de simt si de a-si dezvolta coordonarea motorie, cu alte cuvinte de a invata sa-si coordoneze muschii cu informatia senzoriala receptata. In timpul acestei perioade copilul incepe cu dezvoltarea schemei corporale si tot acum isi dezvolta si perceptia constantei obiectelor. Tot acum descopera legaturile existente intre actiunile lui si consecintele acestor actiuni: el descopera de exemplu cat de departe trebuie sa meargaca sa ajunga la un obiect, ce se intampla atunci cand impinge farfuria cu mancare dincolo de marginea mesei, precum si ca mana este o parte a corpului sau pe care o poate folosi. Prin intermediul acestor “experimente” copiii incep sa-si dezvolte conceptul de sine ca fiind separati de mediul inconjurator. Inteligenta senzorio-motorie este o inteligenta traita, nicidecum reflexiva, problemele de adaptare rezolvandu-se prin actiune concreta.

b) Stadiul preoperational (2-6/7an) este stadiul de dezvoltare cel mai studiat de catre Piaget, stadiu ce marcheaza o perioada de tranzitie care culmineaza cu aparitia gandirii operationale. Din punctul de vedere al achizitiilor mentale, fundamentala este acum este dezvoltarea limbajului, a functiei semiotice.



Functia semiotica indica posibilitatea de utilizare a semnelor/simbolurilor - in principal cuvinte - ca substitute ale lucrurilor (daca simbolurile mai pastreaza ceva din asemanarea cu obiectul semnificat - vezi jocul simbolic la copil - semnele marcheaza o etapa superioara a functiei semiotice).

Aparitia acestei functii e conditionata de formarea reprezentarilor asupra lumii. La originea reprezentarilor din mintea noastra, se afla actul imitatiei, in opinia lui Piaget, reprezentarea nefiind altceva decat o “imitatie interiorizata”. Psihologul elvetian infatiseaza o trecere continua de la imitatie la imaginea mentala: mai intai e vorba de imitatie amanata, cand gestul imitativ apare in absenta obiectului, urmeaza jocul simbolic, cand copilul repeta independent gesturi copiate din jur (in activitatea de joc intervine frecvent substituirea unui obiect printr-un altul: un scaun poate deveni vagon de tren sau un bat e folosit pe post de cal), intervine apoi desenul ca reprezentare grafica  si in sfarsit reprezentarea ca “imitatie interiorizata”

Inceputurile functiilor verbale sunt consemnate la aproximativ 18 luni cand apar primele holofraze, cuvinte cu sensul de fraza, intelesul lor reiesind din situatia concreta in care copilul le utilizeaza, urmand treptat, pe masura dezvoltarii reprezentarilor si a structruilor cognitive, o nuantare a vocabularului si a structurilor gramaticale utilizate. Limbajul verbal e o premisa dar si o consecinta a dezvoltarii cognitiei.

Limbajul se include de timpuriu in activitatea copilului, transformand-o. Copilul asculta indicatiile verbale ce i se dau, pune intrebari, formuleaza raspunsuri, relateaza pe parcurs. Initial, limbajul puncteaza mai ales incheierea actiunii, la prescolarul mijlociu insoteste actiunea, pentru ca la prescolarul mare sa se deplaseze spre inceputul ei devenind mijloc de anticipare, planificare.

Abia dupa 5 ani, efectuand o actiune, copilul o poate transpune si in cuvinte; pana atunci desi o realizeaza nu o poate reproduce in limbaj. La varsta prescolara se intalnesc copii care fac singuri drumul de acasa la gradinita dar, daca li se cere sa explice sau sa reconstruiasca traseul folosind mici obiecte tridimensionale, nu reusesc acest lucru. Explicatia consta in aceea ca dezvoltarea lor cognitiva permite formarea reprezentarilor dar nu si a operatiilor asupra reprezentarilor. Practic la aceasta varsta nu apar operatii logice propriu zise ale gandirii., copilul fiind cantonat in “aici si acum”, in imagini, in concret, el acumuleaza informatii prin perceptie, dar acestea raman fragmente, biti de informatie separati care nu se coordoneaza/combina. Domina aspectele perceptive. Fiecare “centrare” sau “fixare” perceptiva le anuleaza pe celelalte.

Centrarea implica orientarea atentiei asupra unei singure trasaturi a situatiei si ignorarea celorlalte indiferent de relevanta lor. Inabilitatea copilului de a se decentra explica de ce copilul preoperational nu cunoaste conceptul de conservare. El nu reuseste sa inteleaga ca o cantitate de apa turnata dintr-un pahar inalt in unul scurt ramane aceeasi chiar daca isi modifica volumul. Absenta conservarii poate fi ilustrata experimental cerand unui copil sa modeleze o minge din plastelina, egala cu o alta din acelasi material: dupa ce va face acest lucru, copilul va spune ca cele doua mingi sunt “la fel”. Ulterior pastrand una dintre mingi ca referinta, se remodeleaza cealalta sub forma unui cilindru, in asa fel incat copilul sa vada ca nu s-a adaugat si nu s-a eleminat nimic; un copil de 4 ani va spune ca cele doua mingi sunt la fel dar ca cilindrul contine o cantitate mai mare de plastelina. Abia in jurul varstei de 7 ani copilul va afirma ca cele doua obiecte de forme diferite contin aceeasi cantitate de plastelina. Piaget considera ca esenta stadiului preoperational este incapacitatea copilului de a-si concentra atentia asupra mai multor aspecte ale unei actiuni in acelasi timp. Astfel in proba de conservare a cantitatii, un copil in stadiul preoperational nu poate fi in acelasi timp atent si la lungimea si la grosimea obiectului, gandirea preoperationala fiind dominata de impresiile vizuale, de aparenta iar nu de esenta (ex. cantitatea sau greutatea).

O caracteristica a acestei perioade este si tendinta de a generaliza excesiv regulile pe care le-a invatat, numai prin aplicarea regulii copilul invata modalitatile diferite de a le utiliza. De ex. la inceputul acestei perioade el denumeste toate animalele mici “catel”pentru ca ulterior cu cat persevereaza cu atat mai mult isi da seama ca exista animale mici foarte diferite care au alte denumiri.La sfarsitul perioadei preoperationale copilul este dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a face fata principalelor provocari ale mediului ambiant.

c) In medie pe la 6/7 ani apar indicii unui demers logic, copilul devine capabil de decentrare si sa combine pe plan mintal doi sau mai multi biti de informatie, pentru a forma o concluzie. Aceasta operatie mentala este posibila doar in prezenta unor suporturi obiectuale, ale obiectelor concrete, motiv pentru care stadiul a fost denumit de Piaget stadiul operatiilor concrete. Aceleasi acte devin inoperante cand se inlocuiesc obiectele cu simple enunturi verbale. De ex o operatie de seriere reuseste inca de la 6-7 anipe un material concret: tije sau obiecte de lungimi diferite, care reusesc sa fie ordonate cu usurinta. In acelasi timp, un test verbal - ex Ionel e mai mare decat Mircea, iar Mircea e mai mare decat Radu: care dintre ei este cel mai mic? - nu este rezolvata decat mai tarziu. Pana tarziu in adolescenta in anumite domenii nu putem stapani pe planul gandirii verbale ceea ce nu am achizitionat in planul actiunii.

Indiciul experimental al formarii operatiilor concrete este aparitia ideii de invarianta sau conservare. Experientele de conservare intreprinse de Piaget evidentiaza o anumita regularitate in raspunsurile copiilor si anume: afirmarea conservarii cantitatii de materie pe la 8 ani, a greutatii pe la 9 ani si a volumului pe la 11 ani.

Mecanismul mintal gratie caruia se realizeaza ideea de invarianta este reversibiliatea actiunii. Pe plan practic, reversibilitatea inseamna a executa o actiune intr-un sens si apoi in sens contrar, revenind la punctul de plecare, “batonul de plastelina are aceeasi greutate ca si mingea pentru ca daca transformam din nou batonul in minge vom avea doua mingi identice” este argumentatia copiilor din stadiul operational concret. Aparitia reversibilitatii este indiciul formarii operatiilor gandirii logice.

Operatiile de gandire nu exista izolat, ele formeaza grupaje sau sisteme ce functioneaza dupa legitati interne. Acestea constituie inceputul aparatului logic

Stadiul operatiilor concrete situat intre 6/7 ani si 11 ani prezinta numeroase limitari: adesea copilul nu poate iesi din limitele informatiei prezente, nu se poate detasa de datele figurale actuale sau ale experientei imediat anterioare, generalizarile facute sunt inguste, unilaterale, gandirea opereaza inca cu categorii si configuratii globale, iar rationamentul sau se pliaza pe concretul imediat, pe care nu-l poate depasi decat din aproape in aproape, de asemenea nu intrevede alternativele posibile.



d) Pe la 11/12 ani incepe un nou stadiu de dezvoltare a gandirii - cel al operatiilor propozitionale sau al gandirii formale, cand copilul devine capabil sa gandeasca asupra propozitiilor sau enunturilor verbale. Preadolescenta constituie o etapa de tranzitie: numai 20% din populatia scolara ajunge la structura logica formala pe la 11 ani. Ciclul gimnazial se situeaza deci intr-un stadiu intermediar, numit uneori preformal, in care la un procent dintre elevi se mentin inca trasaturile operationale concrete, in timp ce operatiile formale se generalizeaza pe la 14-15 ani. Aceasta generalizare nu are loc simultan in toate sferele activitatii intelectuale, in disciplinele mai concrete (stiintele naturii, ex.) asimilarea stadiului avand loc mai devreme decat in disciplinele abstracte (cele sociale).

Odata formate, operatiile propozitionale, permit aparitia rationamentului ipotetico-deductiv,  gandirea devine mai mobila, putandu-se deplasa de la real la posibil, de la cauza la efect si invers, de la conditii spre consecinta etc. In aceasta perioada gandirea copilului este asemanatoare cu cea a unui adult. El poate manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze (teorii)despre lume, le testeaza ca un om de stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa . piaget considera ca aceasta e cea mai inalta forma de gandire si sustine ca, din acest moment, isi poate extinde cunostintele fara a mai fi impiedicat de egocentrism sau de alte restrictii.

In ciuda contributiei sale evidente, teoria stadiala a lui Piaget a fost puternic contestata, criticile care i se aduc se axeaza in special pe faptul ca a subevaluat capacitatile cognitive ale copiilor, erori generate in principal de metodele folosite si de neglijarea factorului social in geneza structurilor operationale ale gandirii.

Influentele lui Vigotsky

Ca si Piaget, Vigotsky vede copilul ca si pe o fiinta curioasa, capabila sa rezolve probleme , care joaca o parte activa in propria dezvoltare. Ceea ce difera de Piaget este opinia despre importanta rolului celorlalti, a interventiei persoanelor mai bine informate indezvoltarea copilului. Copilul dobandeste mecanismele de gandire si invatare, afirma Vigotsky , ca rezultat al interactiunii dintre copil si adultii din jur. Cunostintele si deprinderile copilului se dezvolta tocmai datorita acestui proces de cooperare care implica experti si un novice. Persoana mai experimentata asigura un cadru - sau un esafodaj - pe fondul caruia copilul opereaza in sensul unei mai bune intelegeri. In primele stadii ale invatarii unui lucru nou, adultul asigura un sprijin substantial si indemnuri verbale. Un ex. poate fi situatia in care copilul invata pentru prima data un joc de constructii. Initial parintele ofera copilului mai mult ajutor si modelul solicitat. Pe masura ce sarcina devine mai familiara si mai usor de executat, parintele il lasa di ce in ce mai mult pe copil sa actioneze pana cand el poate controla de unul singur intreaga activitate.

Datorita faptului ca o mare parte din interactiunea sociala implica limbajul, Vigotsky, considera ca dezvoltarea limbajului si dezvoltarea cognitiva sunt strans corelate. Prin limbaj, sustine Vigotsky, individul isi organizeaza perceptiile si procesele de gandire. Asadar, spre deosebire de Piaget el pune un mai mare accent pe importanta dezvoltarii limbajului desi subliniaza faptul ca acesta trebuie vazut in contextul culturii din care un individ face parte.

Vagotsky evidentiaza importanta celor trei elemente majore in procesul dezvoltarii abilitatilor cognitive, si anume:

1. copilul reactioneaza fata de lume prin actiune, care de obicei nu necesita utilizarea limbajului

copilul este capabil sa-si reflecte propriile procese ale gandirii prin limbaj si poate folosi strategii cum ar fi discutia cu sine insusi prin intermediul unei probleme

intelegerea este dobandita prin cooperare cu ceilalti intr-o gama variata de situatii sociale.

Acestea vor implica interactiunea cu parinti, colegi, profesori si alte persoane semnificative din viata copilului. De asemenea ele vor implica invatarea prin intermediul propriei culturi - prin arta si limbaj, explicatii si comparatii, cantece si jocuri. Vigotsky subliniaza si importanta experientelor culturale si a interactiunilor sociale ce au loc in cultura din care copilul face parte. In acest cadru cultural, copilul isi construieste intelegerea despre lume.

O idee centrala in opera lui Vigotsky este zona de dezvoltare proximala, aceasta reprezinta aria dintre nivelul de dezvoltare actual al copilului si nivelul de dezvoltare potential care poate fi achizitionat cu ajutorul adultilor sau prin intermediul altor persoane mai experimentate. De exemplu, un copil poate incerca sa depaseasca si sa stapaneasca activitati cum ar fi scrisul fratilor mai mari iar aceasta activitate sa fie stimulativa pentru copil. Spre deosebire de Piaget, Vagotsky nu credea ca e necesar ca copilul sa fie “apt” inainte de a fi capabil sa invete ceva nou. El afirma ca adultii ar putea si trebuie sa asigure copilului activitati deasupra nivelului sau de dezvoltare, asfel incat sa-l stimuleze fara sa-I produca confuzie sau sa-l demoralizeze. Cu alte cuvinte, in ajutorul dat copiilor la invatare, adultii trebuie sa asigure experiente cere se incadreaza in zona proximei dezvoltari, astfel incat el sa poata achizitiona ceva ce nu pot face singuri.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }