QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Relatiile predarii cu invatarea



Relatiile predarii cu invatarea


Asa cum am mai mentionat, predarea este strict legata de invatare, fiindu-i necesara acesteia intrucat multe din obiectivele educationale nu pot fi atinse in afara acestei relatii. Predarea consta, in primul rand, in prezentarea sistematica intr-un proces continuu a continutului, explicarea problemelor, a notiunilor etc., iar invatarea consta in constientizarea, prelucrarea si memorizarea celor predate in scopul anumitor schimbari produse in plan psihocomportamental, a dezvoltarii si consolidarii unor procese si insusiri psihice. In principal aceste schimbari depind de producerea de catre predare in planul invatarii, dar si de formarea de catre predare a unor atitudini pozitive fata de invatare. Predarea introduce copilul si tanarul in invatare dar le ofera si modelul personalitatii care invata ori trebuie sa invete.

Pe de alta parte, evolutia invatarii are valoarea unui criteriu de corectura si ameliorare a predarii, binecunoscut fiind in acest sens principiul conexiunii inverse pe baza caruia se realizeaza activitatea didactica. Progresele si regresele la una sau alta din laturile activitatii didactice are consecinte asupra celeilalte, rolul conducator revenind desigur predarii si celui care realizeaza aceasta activitate. Predarea se confirma daca induce invatarea, daca determina elevilor integrarea cu actele de invatare. Necesara invatarii, predarea trebuie sa fie si utila acesteia, adica sa fie elaborata pedagogic, sa fie conceputa si organizata dupa nevoile si posibilitatile invatarii. Nu este suficient ca predarea sa aiba in intentia si menirea ei invatarea si ea sa constituie o structura functionala, care sa realizeze odata cu introducerea elevului/studentului in cultura disciplinei, convertirea continutului invataturii, a metodelor si tehnicilor de lucru in elemente insusite ori posibile de insusit individual de catre elevi. Prin efectele ei pozitive, predarea suplineste provizoriu numai sursele cunoasterii directe la care va apela, tot mai mult, subiectul autoinstruirii ulterioare - prin intermediul educatiei permanente, la care predarea este inlocuita de invatare.



Predarea se conditioneaza cu invatarea in timpul si spatiul scolar, constituindu-se secvential si reversibil in functie de:

nivelurile evolutiei scolare a elevilor/studentilor;

reglarile corective si ameliorative indicate de feedback;

actualizarea didactica (procesuala) a obiectivelor operationale subordonate acestora si a continutului;

particularizarea ori individualizarea normelor ori a regulilor predarii in situatiile concrete ale invatarii;

adecvarea predarii la nevoile formarii prin invatare a personalitatii;

faptul ca predarea solicita proiectarea obiectivelor, programarea continuturilor, a metodelor si formelor invatarii in functie de situatiile episodice ale invatarii.

Relatia predare - invatare si, implicit, evaluare, se prezinta ca elemente operationale ale procesului de invatamant si ca vectori principali ai activitatii didactice actionand in mod interdependent asupra unor procese psihice si trasaturi de personalitate. Asa cum arata I. Neacsu, aceasta relatie este de interdependenta si se afla intr-o didactica naturala si necesara. In acest sens autorul citat evidentiaza argumentele ce sustin asemenea afirmatie:

a.    predarea implica producerea unor rezultate in conduita elevilor, profesorul incercand sa stabileasca un acord intre schema invatarii si cea a predarii (inclusiv prin crearea de noi scheme);

b.   rezultatele asteptate sunt determinate atat de forta de inducere a invatarii cat si de producerea efectiva a invatarii;

c.    predarea implica invatare pentru ca profesorul intentioneaza sa obtina un rezultat cu valoare de succes;

d.   invatarea este logic implicata in predare pentru ca aceasta are intentia de a conduce spre invatare prin explicare, cercetare, descoperire, cautare, deci utilizeaza forme ale invatarii;

e.    predarea si invatarea se manifesta ca procese coevolutive in sensul interactiunii lor ca sisteme (evolutiile la nivelul uneia au consecinte in evolutia celeilalte); balanta complementaritatii lor evolueaza de la evolutie dirijata (prescolar) la evolutie personala (student, adult);

f.    predarea dobandeste functionalitate si eficienta numai daca genereaza un proces real de invatare, motiveaza implicarea elevilor;

g.   predarea implica o structura mentala si interactionala, ordonata si bazata pe relatii intrasistemice (subiectii implicati) si extrasistemice (dimensiuni spatio-temporale, psihosocialul si axiologicul);

h.   predarea este un proces secvential si reversibil, prescriptiv si normativ (contextul concret particularizeaza principiile si regulile pedagogice),

i. predarea este un proces care faciliteaza dezvoltarea si structurarea progresiva a personalitatii (evolutia elevilor este semnificativ influentata de activitatea indusa de predare, adica de invatare);

j. ca activitate complexa, predarea include atat comportamente deschise observabile si masurile cat si comportamente inchise, interiorizate dar nu mai putin importante (A. Aebli, 1980);

k.   predarea se refera alaturi de comunicarea pedagogica, la programarea didactica, tehnologia elaborarii lectiei, elaborarea auxiliarelor, evaluarea rezultatelor (D. Potolea, 1975).

Raportul predare - invatare presupune optimizarea acestor activitati, optimizare care, in ultima instanta, trebuie sa afecteze eficienta invatamantului. Vom evidentia sensurile optimizarii invatamantului si rolul diferitelor forme de organizare si desfasurare a predarii - invatarii.

Optimizarea poate cunoaste mai multe sensuri: acela de rezolvare a problemelor organizarii stiintifice a activitatii instructiv-educative cu efecte favorabile optimizarii. Dupa unii autori optimizarea este o specie a organizarii stiintifice a procesului pedagogic de invatamant, altii apreciind-o ca organizare stiintifica a activitatii instructiv-educative, reprezentand numai o componenta de baza a optimizarii. Unii limiteaza optimizarea doar la nivelul unei componente, altii desigur o extind asupra ambelor componente: I.R. Babanski sustine ca optimizarea trebuie sa cuprinda si predarea si invatarea, deci si activitatea didactica a profesorilor si cea de invatare a elevilor/studentilor. Acelasi pedagog distinge intre optimizarea stiintifica a activitatii didactice si cea a invatarii reducand conditionarea lor. Totusi optimizarea stiintifica a activitatii profesorilor si elevilor/studentilor permite sa se stabileasca anumite principii ale optimizarii, unul dintre ele specificand ca organizarea stiintifica a invatarii trebuie sa se repercuteze nu numai asupra sporirii eficientei procesului instructiv-educativ ci si asupra ameliorarii rezultatelor scolare. De unde rezulta ca, in fond, optimizarea procesului de invatamant apartine unei activitati specializate, si anume a managementului scolar si educational implicand, deci, si activitatea de conducere. Acelasi autor avea sa defineasca in acest sens optimizarea procesului de invatamant ca a fi o activitate de conducere ce se organizeaza pe baza luarii multilaterale in considerare a legitatilor si a principiilor de invatamant, a formelor si a metodelor actuale precum si a particularitatilor sistemului dat, a conditiilor sale interne si externe cu scopul asigurarii celei mai eficiente functionari a procesului de invatamant prin prisma criteriilor stabilite.

In ordinea determinata, criteriile optimizarii se traduc in termeni de eficienta a procesului de invatamant pe linia rezultatelor obtinute de elevi/studenti, de calitatea confirmata, de concordanta rezultatelor cu obiectivele proiectate, de consumul optim al timpului si al eforturilor cadrelor didactice, precum si cel al elevilor/studentilor. Optimizarea se confirma prin alegerea si urmarea resurselor invatarii ce favorizeaza rezultatele maxime, a celor mai bune acte pedagogice, a unor variante de combinare a factorilor ce stimuleaza invatarea cu efecte superioare. Reformele preconizate in domeniul invatamantului, atat in plan curricular, strategic si logistic vin in sprijinul optimizarii activitatii didactice - a predarii si a invatarii.

Optimizarea activitatii didactice implica anumite mutatii de ordin organizational sub raportul formelor de organizare si desfasurare a predarii - invatarii. Pentru diversificarea acestor forme se recurge la tot mai multe metode didactice prin care se realizeaza activitatea de predare care are, desigur, un impact benefic in planul invatarii.

Distingem printre formele de organizare a activitatilor didactice mai reprezentative:

lectia (permanenta sau facultativa);

meditatiile sau consultatiile;

activitatile de laborator sau atelier;

cercurile pe materii;

observatia in natura;

activitatile independente in scoala si in afara scolii;

temele pentru acasa;

activitatile permanente organizate sub forma de cursuri pe diferite teme;

excursii si vizite;

activitati in cercuri tehnice, stiintifice;

vizionari de spectacole;

turism, drumetii etc.

Ca forma fundamentala a procesului instructiv-educativ, lectia dispune de posibilitati nelimitate de optimizare a predarii-invatarii. Ele privesc organizarile procesului de invatamant prin folosirea diverselor tipuri de lectii si metode de predare. Totodata, prin lectie elevii sunt condusi cu pasi siguri de profesori pentru randament scolar cert. Lectia realizeaza instructiv un continut elaborat pedagogic si stiintific modern in corespondenta directa cu obiectivele didactice formulate si continuturile predate. Prin lectii profesorul actualizeaza practic numeroasele posibilitati de antrenare participativa a elevilor la invatatura, valorificand personalitatea creatoare atat a educatorului cat si a educatului, stimuland progresele intelectuale, morale si practice ale acestora. Lectia implineste si trebuie sa implineasca obiectivul educational general care se rasfrange in mod direct asupra dezvoltarii si consolidarii personalitatii elevilor/studentilor prin mutatiile petrecute in plan psihic si comportamental si, mai ales, prin antrenarea unor procese si particularitati de personalitate ale agentilor implicati in aceasta activitate. In lectie prioritatea trebuie acordata beneficiarului predarii - elevilor/studentilor - adica invatarii de catre ei a celor predate de catre profesor si nu in mod prioritar cantitatii, volumului informational predat.

Optimizarea procesului de invatamant se concentreaza asupra valorificarii mereu superioare a resurselor tuturor componentelor implicate in procesul de invatamant. Lectia precum si celelalte forme de activitate se recomanda in perspectiva optimizarii acestui proces prin rezultatele si finalitatile acestuia. In concluzie, optimizarea procesului invatarii in corelare cu predarea vizeaza:

trezirea interesului, sensibilizarea pentru activitatile didactice;

comunicarea obiectivelor urmarite;

reactualizarea elementelor invatate anterior;

prezentarea materialului faptic;

generalizarea (formarea) notiunilor, operatiunilor, adica obtinerea performantelor anticipate in obiective;

fixarea si stabilizarea performantei;

valorizarea si aplicarea in practica a celor invatate;

asigurarea conexiunilor inverse intre predare si invatare.

Putem conchide ca optimizarea se implineste cand predarea, invatarea si evaluarea se conditioneaza reciproc si cand aceste activitati produc mutatii semnificative in structura personalitatii agentilor educationali, in general, a elevilor/studentilor in special.



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }