FINALITATILE EDUCATIONALE

Structura

Dimensiunea teleologica a educatiei

Idealul educational

Scopurile educatiei

Finalitatile educatiei in perspectiva internationala

Obiectivele educationale  - abordare generala

Dimensiunea teleologica a educatiei

Procesul educatiei vizeaza postularea si implinirea unui scop foarte general adica a unui proiect

sau prototip (model) de individ uman, precum si a unor finalitati mai mai mult sau mai putin concrete, circumscrise si precise pentru realizarea acestuia

Intentionalitatea, orientarea spre un scop a educatiei este una dintre notele sale definitorii, denumita de unii autori dimensiunea teleologica a educatiei.

Formularea finalitatilor, mai ales la nivelul idealului include si aspiratia spre perfectiune a fiintei umane, asa cum se poate vedea si din evolutia istorica a conceptiilor privind educatia.

Finalitatile educatiei sunt determinate istoric, social-cultural si chiar individual.

Finalitatile educatiei au si o dimensiune axiologica - orientarea pozitiva, morala a activitatilor de predare-invatare.

Finalitatile educationale trebuie sa aiba si un pronuntat caracter

praxeologic (practic). Asa cum afirma Kotarbinski (1976) 'un eveniment voit constituie un scop pentru autor numai daca el depune efort pentru ca evenimentul respectiv sa se produca'.

In definirea si proiectarea finalitatilor educationale a existat de-a lungul istoriei educatiei o abordare din doua perspective dominante: informarea (instruirea) si formarea (modelarea personalitatii umane, educatia in sens restrans). Daca in diverse perioade a predominat mai ales abordarea informarii - a invata pentru a sti - (cu exceptii de tip Montaigne: decat un cap bine umplut mai bine un cap bine facut), in prezent este dominanta viziunea formativa: a invata pentru a face, pentru a fi, a invata sa inveti toata viata (pentru adaptarea la schimbarea continua).

Decelarea scopurilor activitatii educative nu este intotdeauna simpla; adeseori intentionalitatea este ascunsa, mascata sau latenta . Poate si din aceasta cauza J.Dewey afirma oarecum transant ca 'educatia nu poate avea un scop dincolo de ea insasi . scopul fundamental al educatiei este reconstructia si transformarea continua . crearea sansei pentru tineri de a-si reorganiza permanent procesul de crestere spirituala'.

Dewey obiecteaza mai ales impotriva finalitatilor educationale formulate extern.

Acest autor prezinta unele criterii de pertinenta ale finalitatilor educationale:

scopul propus sa depaseasca toate conditiile existente (zona 'proximei dezvoltari?') si sa fie formulat in consens cu resursele si dificultatile educationale;

scopul trebuie sa aiba un caracter schematic si provizoriu; valoarea autentica este data de intruparea in actiunea propriu-zisa;

scopul este doar un reper, un ghid orientativ si flexibil; rezultatul final da sensul reusitei activitatii.

Uneori avem de-a face, in sensul celor de mai sus, cu ceea ce se poate

numi o 'teleologie intoarsa' (pe dos) - ne dam seama de ceea ce trebuia sa fi facut doar atunci cand nu am facut.

Exista diferente adeseori semnificative intre modul de a percepe scopurile educationale a diferitilor actori ai domeniului (profesori, elevi, parinti, manageri educationali, etc).

Este adesea dificila distinctia dintre finalitatile sistemului de invatamant si cele ale procesului de invatamant.

Exista de aceea doua riscuri extreme de evitat:

mentinerea educatiei scolare la nivelul unor deziderate (finalitati, intentii) foarte generale, difuze si dificil de urmarit, monitorizat;

fragmentarea (atomizarea materiei de studiu in sarcini foarte concrete si izolate.

O varianta de abordarea si descriere a finalitatilor educationale (Cristea, S., 2004):

la nivelul sistemului de invatamant (macrostructural) distingem idealul si scopurile educationale ;

la nivelul microstructural (procesul de invatamant) distingem obiectivele pedagogice/educationale.

Idealul educational  (IE)

Reprezinta finalitatea de cea mai mare generalitate, de maxima extensie

in educatie. IE exprima un tip/prototip (model) foarte general si abstract de personalitate.

IE este o instanta valorica (axiologica) suprema, din care radiaza norme, principii, strategii, scopuri si obiective determinate, care directioneaza pe ansamblu educatia.

Iata cum este formulat IE in Legea Invatamantului (nr.84/1995): 'Invatamantul urmareste realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii nationale. Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative'.

Datorita gradului foarte mare de generalitate IE este adeseori contestat (sunt autori in domeniu care nu-i acoda atentie ca finalitate a educatiei).

Multi autori considera insa ca nu trebuie trasa concluzia ca stabilirea IE este lipsita de utilitate sau iluzorie. Utilitatea sa se exprima mai ales prin nevoia de a se determina traseul valoric, de a se legitima axiologic actiunea educationala.

IE are in esenta un caracter rational-filosofic. El este rezultatul unui

proces de abstractizare si generalizare a unor conditionari sociale, psihologice, pedagogice specifice unei epoci si/sau unei societati umane.

Gradul sau inalt de generalitate nu inseamna insa ca el este si foarte static. Dinamica IE, desi redusa, se poate constata prin compararea modului de formulare a acestuia in diferite perioade istorice si in diferite societati:

Atena antica - modelul 'kalokaghathia' - ideea dezvoltarii umane armonioase, imbinarea frumusetii fizice cu cea intelectuala si morala

Sparta - dominanta modelului mlitar

Evul mediu - prevalenta spiritul cavaleresc si religios

Renasterea - idealul umanist - dezvoltarea si inflorirea personalitatii umane

Iluminismul - aduce increderea in ratiunea umana, ca instrument de stapinire a naturii

Masinismul - acentueaza imperativele sociale asupra dezvoltarii umane; dupa Durkheim E. oamenii trebuie educati ' . asa cum societatea ii vrea''

In Romania secolului al XIX - lea (dupa evenimentele de la 1859 si

1877) s-a  profilat idealul pedagogic al 'omului puternic' care sa raspunda exigentelor de inflorire mult asteptata a vietii sociale in Romania independenta.

Ulterior Spiru Haret lansa idealul 'iluminarii culturale a intregului

popor'.

Formulari interesante ale idealului educational intalnim si in pedagogia

romaneasca interbelica, care in esenta incerca sa imbine determinarile sociale cu cele individuale in dezvoltarea personalitatii.

Elaborarea idealului educational - ca si a celorlalte finalitati oarecum -

include o mare doza de imaginar, este un proiect care presupune 'o utopie necesara' in perpetuarea si dezvoltarea umanitatii. 'Copilul este tatal Omului', spunea un poet .

Scopurile educatiei

Scopul educatiei (SE) reprezinta finalitatea unui complex de actiuni educationale determinate, circumscrise in comparatie cu IE. Determinarea SE se face mai intai fata de IE, caruia ii este subordonat. SE precizeaza, dezvolta, concretizeaza prescriptiile IE, este mai delimitata ca timp de realizare si/sau ca domeniu de actiune

Legea Invatamantului (1995) stipuleaza in acest sens, dupa descrierea IE (vezi punctul anterior), urmatoarele scopuri ale invatamantului romanesc:

insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale

formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice, prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice, estetice

asimilarea tehnicilor de munca intelectuala necesare instruirii si autoinstruirii

educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului

cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, valorile moral-civice

cultivarea respectului pentru natura si mediul inconjurator

dezvoltarea fizica armonioasa, prin educatie fizica si sport

profesionalizarea tinerei generatii.

Astfel formulate, SE traduc in mare parte finalitatile legate de laturile

componentele educatiei, vizavi de un model de personalitate umana (IE).

Daca IE este unic, foarte general si cuprinzator, SE se refera asadar la variante, la fatete multiple de realizare a IE, care redau diversitatea situatiilor educationale existente, vizand formarea diferitelor laturi ale personalitatii umane.

SE pot fi detaliate astfel pe tipuri si grade/niveluri de invatamant -

prescolar, primar, gimnazial, liceal; invatamant obligatoriu, invatamant tehnic, pedagogic etc. Aceste finalitati se coreleaza cu obiectivele ciclurilor curriculare

achizitii fundamentale (6-8 ani, clasele I-II)

de dezvoltare (9-12 ani, clasele III-VI)

de observare si orientare (13-15 ani, clasele VII - IX)

de aprofundare si specializare (16-18 ani, clasele X-XII/XIII)

O alta maniera de abordare a scopurilor educatiei are in vedere directii strategice, de evolutie, pe termen mediu si scurt a sistemului de invatamant. Exemple de asemenea scopuri sunt exprimate in reforma:

proiectarii curriculare;

manageriala;

de democratizare a educatiei;

de informatizare a invatamantului etc.

Unii autori considera ca SE se poate identifica si pe discipline/materii de studiu sau chiar pana la nivelul unei lectii.

Pe masura insa ce SE devin mai circumscrise, mai concrete si mai operationale un alt termen, introdus relativ recent in stiintele educatiei tinde sa se substituie acestora - obiectivele educationale (pedagogice).

4. Finalitatile generale (macrostructrurale) ale educatiei in perspectiva internationala

In raportul UNESCO pentru educatia secolului XXI (1996, tradus in 2000 si in romaneste) sunt mentionate 4 tipuri cheie de competente, 4 piloni ai educatiei, de dezvoltat prin educatia scolara

a invata sa cunosti - sa ai anumite cunostinte despre o multime de subiecte diferite - cunostinte generale suficient de cuprinzatoare - dar si sa cunosti mai mult despre cateva subiecte (discipline); stapanirea intrumentelor cunoasterii, a invata sa inveti, sa acumulezi  cunostinte permanent sunt deziderate extrem de importante in acest context;

a invata sa faci - sa ai o gama larga de abilitati personale necesare in viata, cum ar fi abilitatea de a comunica cu ceilalti, ca parte a unei echipe, precum si abilitatile practice; de la priceperi la competente - in companiile si societatile angajatoare se cauta tot mai mult nu atat oameni cu priceperi/abilitati (fizice dar mai ales si tot mai mult intelectuale - pe masura ce masinile devin tot mai 'inteligente') cat oameni cu competente superioare, respectiv un amestec, specific fiecarui individ, de indemanare, comportament social, spirit de echipa, de initiativa si capacitate de asumare a responsabilitatilor, de a face fata unei diversitati de situatii, de a rezolva probleme . informatia si comunicarea au o importanta fundamentala in procesele de munca actuale, ca si in viata sociala in general;

a invata sa traiesti impreuna cu altii - intelegerea celuilalt, a celorlalti; educatia are sarcina de a reliefa diversitatea rasei umane, de a facilita mai ales constientizarea similitudinilor dintre indivizi si interdependenta crescanda dintre oameni; recunoasterea ca toti oamenii au drepturi si responsabilitati, a lucra impreuna cu ceilalti pentru rezolvarea dezacordurilor intr-o maniera constructiva, pentru rezolvarea de probleme, gasirea de solutii .

a invata sa fii - dezvoltarea calitatilor interioare ale fiintei umane, a dobandi abilitatea de a a-ti trai viata corespunzator cu ceea crezi ca este adevarat si bine; din aceasta perspectiva educatia nu ar trebui sa neglijeze nici o latura a potentialului uman: memoria, ratiunea,

simtul estetic, calitatile fizice, capacitatea de a comunica etc.

In anul 2000, la Lisabona, Consilul European a stabilit ca obiectiv strategic pentru Europa extinsa (Uniunea Europeana) ca pana in 2012 ea sa devina cea mai competitiva economie din lume, dinamica si bazata pe cunostinte, capabila de crestere economica sustinuta, cu locuri de munca mai multe si mai bune, cu o mai mare coeziune sociala.

In acest context, politicile educationale ale tarilor membre au fost invitate sa tina cont de urmatoarele obiective :

Imbunatatirea calitatii si eficientei educatiei si a sistemelor de instruire (formare)

Facilitarea accesului la invatarea si educatia permanenta

Deschiderea sistemelor de educatie si a sistemelor de formare catre lumea larga

Se mentioneaza in acest sens 4 arii cheie de dezvoltare :

educatia adultilor

a invata sa inveti

competente interpersonale si civice

sensibilitatea culturala

Este nevoie de actiune consistenta in sistemele educationale pentru a se forma noile abilitati (competente) de baza la cetatenii Europei:

ICT (informare, comunicare si tehnologie)

Cultura tehnologica

Limbile straine

Spiritul antreprenorial

Abilitatile sociale.

Obiectivele educationale (OE) sau pedagogice reprezinta acele

finalitati ale educatiei care reflecta anticipat rezultatele predarii-invatarii pe secvente foarte bine determinate. OE reprezinta asadar ipostaza cea mai concreta si mai circumscrisa a finalitatilor din campul educatiei. Dupa unii autori (Nicola, I., 1994) scopul si obiectivele educationale sunt complementare. Alti autori prefera unul sau altul dintre acesti 2 termeni, in detrimentul celuilalt.

OE sunt incluse in documente de politica scolara, cu deosebire de cele

legate de curriculum, planuri de invatamant, programe, proiectele de activitate ale cadrului didactic etc - analiza va fi reluata la teoria curriculum-ului; aici vom vedea cum OE se exprima foarte adesea in termeni de comportamente concrete, observabile si masurabile (obiective operationale).

Functiile OE (Potolea D., 1988):

de orientare axiologica - prin solicitarea anumitor comportamente de la elevi se comunica implicit si importanta, valoarea acestora pentru elevi;

de anticipare a rezultatelor predarii-invatarii; 

de evaluare - calitatea si claritatea formularii obiectivelor sunt conditii esentiale pentru validitatea si fidelitatea evaluarii; tehnicile de evaluare trebuie concepute odata cu stabilirea obiectivelor;

de reglare si autoreglare a proceselor didactice (de predare-invatare).

Clasificarea OE ca si relatia acestora cu idealul si scopurile educatiei

sunt abordate destul de diferit in literatura de specialitate. Exista mai multe clasificari (taxonomii) ale OE dar nici una nu poate fi completa. Majoritatea taxonomiilor releva 3 grupe mari de obiective: cognitive, afective si psihomotorii.

Obiective cognitive (Taxonomia lui Bloom)

Cunosterea (prin memorare) - a elementelor generale si a abstractiilor dintr-un domeniu

Intelegerea (comprehensiunea) - interpretarea, extrapolarea

Aplicarea - folosirea abstractiilor in situatii particulare, concrete

Analiza - elementelor, relatiilor, principiilor de organizare

Sinteza - elaborarea unui plan, a unui set de operatii, producerea unui mesaj personal

Evaluarea - aprecierea in raport cu criterii externe

Obiective afective (Krathwohl si Bloom)

Receptarea (participarea) - presupune constientizarea, dorinta de a receptiona, atentia dirijata sau preferentiala

Raspunsul (reactia) - adica adeziunea, dorinta de a raspunde, satisfactia de a raspunde

Valorizarea (aprecierea) - acceptarea unei valori, preferinta pentru o anumita valoare, angajarea

Organizarea - conceptualizarea unei valori, constituirea unui sistem de valori

Caracterizarea printr-o valoare sau sistem de valori - dispozitia afectiva generalizata (conceptia despre lume si univers).

Obiective psihomotorii (Taxonomia lui Harrow)

Miscarile reflexe, naturale, locomotorii, de manipulare

Capacitatile perceptive

Comunicare, discriminare kinestezica, vizuala, auditiva, tactila

Capacitati fizice - rezistenta, forta, suplete, agilitate

Comunicare non-verbala: exprimarea prin gesturi, interpretare.