Terapia ocupationala in bolile cardio- vasculare

TERAPIA OCUPATIONALA in bolile cardio- vasculare

Reabilitarea cardio-vasculara reprezinta un ansamblu de procedee care urmaresc sa amelioreze si sa mentina la un nivel optim starea fiziologica, fizica, psihosociala si vocationala a pacientilor (Definitia AACVPR – American Association of Cardiovascular and Pulmonary Rehabilitation).

Daca in prima jumatate a secolului XX atitudinea fata de pacientii coronarieni era impunerea unui repaus total prelungit, ulterior s-a dovedit impactul benefic al antrenamentului la efort in bolile cardio-vasculare.

Indicatiile reabilitarii cardiovasculare: [27]

Clasic programele de recuperare cardiaca se adresau pacientilor cu boala coronariana, inca din faza acuta.

Aria s-a largit considerabil fiind inclusi in programe de recuperare si alte categorii de pacienti cu afectiuni cardiace:

Valvulopatii neoperate sau postoperator

Insuficienta cardiaca

Arteriopatiile obliterante

Status post angioplastie coronariana

Status post bypass coronarian

Anevrisme ventriculare operate 

Transplant cardiac 

Varsta si complexitatea bolii nu mai sunt factori limitativi.

Contraindicatiile tratamentului de recuperare:

Angorul instabil

TAS de repaus >200 mmHg

TAD de repaus >120 mmHg

Hipotensiunea ortostatica sau scaderea tensiunii in timpul exercitiului 20  mmHg

Stenoza aortica severa (chiar moderata)

Aritmii atriale sau ventriculare necontrolate sau greu de controlat

Tahicardiile sinusale ( 120 batai/min) necontrolate

Deplasarea in repaus a ST > 3mm

BAV grad III

Pericardite si miocardite active

Anevrism ventrticular important

Embolie recenta

Tromboflebita recenta

Stari febrile, boli acute

DZ tip I necontrolat

Afectari ale aparatului miortrokinetic care impiedica exercitiile

Recuperarea cardiovasculara presupune o colaborare stransa intre echipa de fizioterapeuti si medicul cardiolog.

Obiectivele TO:

Educatia pacientului pentru schimbarea stilului de viata cu eliminarea sau reducerea factorilor de risc (profilaxie secundara)

Reconditionarea pacientului pentru a putea performa ADL

Reintegrarea familiala si sociala

Reintegrarea profesionala in conditii de securitate

Evaluarea pacientului cardiovascular presupune determinarea nivelului de toleranta la efort, un important element in complexul de parametrii care determina „stratificarea riscului” – risc inalt/ intermediar/mic.

Evaluarea capacitatii functionale se realizeaza prin testarea standardizata a efortului (mers pe covor rulant, bicicleta ergometrica, scarita) anregistrand consumul d oxigen, nivelul sangvin al acidului lactic, datoria si deficitul de oxigen, ritmul cardiac – AV maxim, rezerva AV, deficitul cronotrop – tensiunea arteriala, traseul EKG, simptomatologia – aritmii, dureri precordiale, dispnee, si nu in ultimul rand aprecierea efortului de catre pacient.

Uzual se urmareste consumul de oxigen prin convertirea in echivalenti metabolici – 1EM = 3, 5 ml O2/Kg/min. Clasificarea pacientilor in functie de consumul de oxigen se face astfel:

Risc inalt – sunt posibile activitati sub 4 EM

Risc mediu – 4,5 -7 EM

Risc mic – peste 7 EM

Testarea la efort permite:

Evaluarea capacitatii functionale cardiovasculare

Aprecierea raspunsului hemodinamic la efort

Evidentierea aritmiilor ventriculare induse de efort

Aprecierea raspunsului la tratament

Elaborarea unui prognostic

Elaborarea programelor de antrenament si terapie

Planul terapeutic se elaboreaza respectand stadiul afectiunii, pragul maximal de efort, si pragul stimulului de antrenament.

Efortul de antrenament trebuie sa fie submaximal – 60-75% din VO2 maxim sau 50-60% din ritmul cardiac maxim (220-varsta). Dozajul se poate face si dupa formula lui Karvonen:

AV repaus + 60-70% rezerva de ritm cardiac. Rezerva de ritm cardiac =AV maxim-AV repaus.

Stimulul de antrenament este acel stimul care determina raspuns adaptativ la efort. Intensitatea antrenamentului trebuie sa depaseasca pragul acestui stimul, fara a depasi suportabilitatea cardiovasculara.

Vom exemplifica prin recuperarea post infarct miocardic, deja clasica.

Recuperarea post infarct este stadializata traditional in 3 faze 22

Faza I – se refera la evenimentul acut si perioada de internare in sectia de cardiologie. Incepe imediat ce pacientul poate executa activitati de autoingrijire (spalat, mers la WC, imbracat, hranire) si pregateste pacientul pentru externare.

Faza II – dupa externare, dureaza 12 saptamani, avand 2 sub faze:

Intr-o clinica de recuperare specializata, sub supraveghere medicala – 4-6 saptamani

La domiciliul bolnavului ulterior

Pacientul necesita un antrenament progresiv si adaptarea la un nou stil de viata.

Faza III – continua la domiciliu, pana la un an de la accidentul coronarian, asistenta profilactica secundara intinzandu-se toata viata.

ADL reprezinta pentru sechelarul cardiac metode de antrenament la efort. Activitatile se vor relua treptat, in concordanta cu consumul metabolic necesar fiecarei etape. 22 Activitatile recreationale sportive se vor alege de asemenea in functie de consumul metabolic necesar. Ele vor fi permise numai pacientilor care au practicat sportul respectiv si inainte de boala si au abilitatile necesare ceea ce solicita la minim organismul. Dozajul se va face pe baza duratei si a executarii necompetitionale a jocului sportiv – nu se joaca la scor.

Si in reluarea activitatilor profesionale se ia in considerare gradul de solicitare al activit[tilor specifice. In afara de acesta se va tine cont si de alte aspecte: dorinta pacientului, modul de transport pana la locul de munca, conditiile ambientale si de stress, durata si ritmul muncii.

Fig.20- Consumul energetic in diferite activitati 22

12.3. TERAPIA OCUPATIONALA in bolile APARATULUI RESPIRATOR

Reabilitarea pulmonara a fost definita ca „un program multidisciplinar de ingrijire a pacientilor cu afectiuni respiratorii cronice, structurat individual cu scopul de a optimiza performanta fizica si sociala si autonomia” (American Thoracic Society, 1999). [29]

Patologia cronica respiratorie care beneficiaza de recuperare este foarte variata cuprinzand:

boli pulmonare obstructive: bronsita cronica, emfizem, astm bronsic

afectiuni respiratorii restrictive: toracopleurale, afectari secundare ale aparatului toraco-pulmonar in cadrul unor afectiuni osteo-articulare (cifoscolioze, SA) sau neurologice (scleroza multipla, scleroza laterala amiotrofica, sindrom Guillian Barre)

alte boli si traumatisme

Toate aceste boli evolueaza cu pierderea progresiva a functiei respiratorii.

Evaluarea capacitatii functionale se face prin

probe respiratorii specifice

teste de efort

dozarea gazelor sangvine.

Obiectivele recuperarii respiratorii sunt:

Ameliorarea functiei cardio-pulmonare

Prevenirea si tratamentul complicatiilor

Recunoasterea si tratamentul stressului si depresiei respiratorii care pot afecta mecanismele de adaptare si independenta

Facilitarea mecanismelor de adaptare

Educatia pacientului, intelegerea procesului patologic si a modalitatilor terapeutice

Atingerea unei capacitati functionale optime pentru desfasurarea ADL, activitatilor profesionale si recreative

Ameliorarea calitatii vietii

Interventia terapeutica ocupationala presupune:

Educatia pacientului pentru a aplica principiile de conservare a energiei, programare a activitatilor si tehnicile de simplificare a muncii

Antrenarea tehnicilor respiratorii corecte (incluzand respiratia cu buzele stranse, respiratia abdominala) si aplicarea lor la ADL

Educarea pentru pastrarea unei posturi corecte si a unor miscari adecvate in cursul ADL

Instruirea in vederea folosirii echipamentelor adaptative

Instruirea pentru utilizarea liniilor de oxigen, intretinerea si utilizarea echipamentelor ventilatorii in cursul ADL

Controlul crizelor de detresa respiratorii in cursul ADL

Folosirea pulsoximetriei (saturatia in oxigen) ca feedback vizual pentru pacienti in cursul activitatilor functionale

Planificarea activitatilor zilnice mentinand oun echilibru intre munca, recreere si odihna

Performarea unor activitati gradate si a unor exercitii rezistive progresive cu monitorizarea semnelor vitale

Performerea unor exercitii care antreneaza si tonifica respiratia

Invatarea unor tehnici de relaxare adecvate pentru scaderea fricii si stressului si controlul atacurilor de panica – tehnici de respiratie profunda, tehnici comportamentale, meloterapie, relaxare musculara

Evaluarea mediului habitual – sistemele de ventilatie, factorii poluanti si iritanti

TO in DVO[22]

• TO se integreaza alaturi de celelalte mijloace de recuperare avand ca obiective: controlul fluxului aerian, forta musculara expiratorie, tipul respiratiei. TO vine ca o continuare a kinetoterapiei, utilizand activitati recreative cum ar fi:jocul de fotbal adaptat pe o masa speciala - suflatul prin tevi de diferite diametre spre o minge de ping-pong pentru a o introduce intr-o poarta.
• serie de activitati casnice obisnuite, de activitati profesionale si sportive ofera modalitati de antrenament la efort al pacientului cu deficit respirator. Alegerea activitatilor are la baza 2 criterii: cunoasterea gradului de efort solicitat de activitatea respectiva, utilizarea unor actuvitati care sa nu polueze deloc aerul respirat de pacient.
• Programele de TO se alcatuiesc tinand cont de capacitatea de efort a pacientilor si de gradul de efort necesar in diferite activitati (fiecare activitate necesita un consum energetic apreciat in echivalenti metabolici). Capacitatea de efort se va reevalua periodic activitatile fiind modificate corespunzator. Antrenamentul la efort al unui bronhopulmonar obstructiv cronic se desfasoara in incaperi cu aer la temperaturi  peste 20s si cu umidiate relativ crescuta pentru a evita iritarea mucoasei bronsice si declansarea unor crize de „astm indus de efort”. La pacientii care prezinta un astfel de sindrom se recomanda antrenamentul la efort in piscina.