Elemente tehnico-tactice de baza ale joculului de handbal

ELEMENTE TEHNICO-TACTICE DE BAZA ALE JOCULULUI DE HANDBAL

1. Definirea termenilor si precizarea continutului tehnico-tactic al jocului de handbal.

Tehnica jocului de handbal reprezinta un ansamblu de deprinderi motrice specifice care vizeaza manevrarea mingii, precum si deplasarile jucatorilor in vederea acestei manevrari, in scopul realizarii randamentului maxim (Teodorescu Leon). Aceasta nu poate fi conceputa ca un scop in sine, ci in stransa legatura cu tactica si este conditionata de regulamentul de joc care delimiteaza un cadru precis in executarea procedeelor tehnice.

Elementele tehnicii reprezinta forme generale ale deprinderilor motrice specifice, avand un caracter abstract. Utilizarea notiunii de element tehnic survine din necesitatea de a grupa si clasifica actiunile motrice concrete care se executa in timpul jocului. Cei mai multi autori romani prezinta urmatoarele elemente tehnice: pozitia fundamentala, miscarea in teren, tinerea mingii, prinderea mingii, aruncarea (pasarea) mingii, driblingul, fenta, aruncarea la poarta, scoaterea mingii de la adversar, blocarea aruncarilor la poarta, elemente de tehnica a jucatorului pivot.

Pentru acest curs propunem o prezentare a elementelor tehnice care sa releve mai pregnant importanta jocului in faza de aparare; pentru fiecare element tehnic al atacantului vom prezenta si elementul tehnic prin care aparatorul se opunea acestuia:

n Pozitia fundamentala (in atac si in aparare)

n Miscarea in teren (in atac si in aparare)

n Tinerea, prinderea, pasarea mingii - scoaterea mingii tinute din dribling

n Conducerea mingii (driblingul) - scoaterea mingii din dribling

n Depasirile (miscarile inselatoare) - contracararea depasirilor

n Aruncarea la poarta - blocarea aruncarilor la poarta

n Tehnica jucatorului pivot

n Tehnica jucatorului portar

Procedeul tehnic reprezinta modul concret de executie a elementelor tehnice. De exemplu: elementul tehnic "aruncare" presupune actiunea motrica a jucatorului prin care acesta incearca sa inscrie un punct in poarta adversa, fara sa precizam felul in care se realizeaza acest lucru. Precizarea modului in care se executa aruncarea (din alergare, din saritura, cu plonjon, cu bolta, etc) defineste procedeul tehnic ce face parte din categoria elementului aruncare.

Tehnica jocului de handbal nu reprezinta un scop in sine, ci este in stransa legatura cu tactica jocului. Procedeele tehnice, desi se pot invata si in conditii izolate de joc, au un bogat continut tactic, executia lor subordonandu-se relatiei fata de posesia mingii, coechipieri si adversari.

Tactica jocului de handbal reprezinta organizarea si coordonarea actiunilor propriilor jucatori, valorificand calitatile si particularitatile acestora precum si lipsurile in pregatire a adversarilor in vederea realizarii cu succes a sarcinilor de joc. Toate acestea vor fi insotite de preocuparea permanenta de respectare a regulamentului si a moralei sportive. Notiunea de tactica va cuprinde totalitatea principiilor si regulilor dupa care actioneaza jucatorii unei echipe in atac/aparare in vederea realizarii unui joc coordonat unitar impotriva sistemului de joc advers.

La baza combinatiilor dintre jucatori stau actiunile tactice individuale.

Principiile tacticii in atac si in aparare sunt norme fundamentale pe care trebuie sa le respecte toti jucatorii si care trebuie sa stea la baza pregatirii echipelor.

Principiile tacticii in atac sunt: asigurarea posesiei mingii, atacarea permanenta a portii adverse, variatii de ritm in circulatia mingii si a jucatorilor, alternarea actiunilor tehnico-tactice, respectarea posturilor si a sarcinilor specifice acestora, schimbarea jocului de pe o parte pe alta a terenului, etc.

Principiile tacticii in aparare sunt: asigurarea echilibrului defensiv, replierea in timp util in aparare, repartizarea adversarilor, plasamentul intre adversarul cu minge si propria poarta, atacarea adversarului cu minge, acordarea ajutorului coechipierului alaturat care se apara la atacantul cu minge, etc.

Fazele jocului de handbal in atac si in aparare sunt:

2. Pozitia fundamentala in atac se invata odata cu prinderea si pasarea mingii Jucatorul care urmeaza sa primeasca mingea este orientat cu fata spre posesorul mingii, cu bratele indoite din coate si indreptate in directia mingii, genunchii usor flexati, trunchiul putin indoit pe bazin si spatele usor rotunjit Aceasta pozitie favorizeaza miscarile in teren, prinderea mingii, depasirea, aruncarea la poarta (fig. 1)

Se invata separat si se perfectioneaza impreuna cu celelalte elemente de tehnica in atac, fiind baza de plecare pentru oricare dintre ele.

Pf 1. Cate doi fata in fata, profesorul descrie si demonstreaza pozitia fundamentala in atac ,ceilalti imita si se corecteaza reciproc.

Pf 2 Elevii se deplaseaza in teren, la semnalul profesorului se opresc in pozitie fundamentala cu fata spre acesta.

Pf. 3 Orice formatie de prindere si pasare. Cand trec la coada sirului elevii adopta pozitia fundamentala.

Pozitia fundamentala in aparare este usor de invatat si executat inca de la primele lectii, mai dificila fiind pregatirea fizica necesara executarii ei pe tot parcursul jocului cu maxima eficienta. Aparatorul are bratele ridicate la inaltimea paselor atacantilor, cu coatele indoite, trunchiul usor inclinat inainte, picioarele departate la latimea umerilor. Indiferent de zona pe care se apara, jucatorul va fi orientat in permanenta cu fata spre minge.

Pf. 4 Elevii grupati in perechi, fata in fata, in pozitie fundamentala de aparare, executa deplasari in diferite directii, la comanda unuia dintre parteneri.("in oglinda"). La urmatoarea repetare rolurile se schimba

Pf. 5 (Idem Pf. 4) Elevii care comanda deplasarile poate sa execute si alte sarcini (ghemuiri, sarituri, diferite miscari ale bratelor).

Pf. 6 Doi elevi la 10-11m de poarta si la 7-8m intre ei (Is si Id) executa pase in patrundere. Patru jucatori in zonele centrale si intermediare ale apararii in pozitie fundamentala de aparare, executa iesire rapida cand mingea se afla la atacantul de pe partea lor, respectiv, retragere rapida cand mingea se afla la atacantul de pe partea opusa. Pe tot parcursul deplasarilor jucatorii vor mentine pozitia fundamentala.

Pf. 7 Doi elevi la semicerc pe posturi de aparatori intermediari, in pozitie fundamentala de aparare. Ceilalti elevi sunt asezati pe doua siruri pe Is si Id, paseaza in patrundere si se retrag la coada sirului propriu. Aparatorii executa aceleasi sarcini ca la exercitiul precedent (iesire - retragere).

3. Miscarea in teren - totalitatea actiunilor de deplasare a jucatorilor efectuate in scopul obtinerii unei pozitii avantajoase in teren, fata de adversar, (atacantii -pentru a inscrie puncte, iar aparatorii-pentru a evita primirea de goluri si pentru a intra in posesia mingii).

Principalele actiuni de deplasare in teren pot fi clasificate astfel:

In atac - pentru trecerea din aparare in atac organizat

- in cadrul atacului pozitional

In aparare - pentru trecerea din atac la apararea organizata

- in cadrul apararii organizate

Procedeele de deplasare specifice fazelor de trecere din atac in aparare si din aparare in atac sunt:

alergare tropotita si lansata- cu fata, cu spatele, lateral, cu schimbari de directie(pe distanta dintre cele doua semicercuri);

sariturile - de pe loc, din deplasare;

opririle, pornirile.

Procedeele de deplasare specifice fazelor de joc in sistem (a IV-a) in atac si aparare sunt:

alergarea de viteza pe distante scurte( 3-7 m sau mai mult), cu pasi adaugati, incrucisati, cu fata, cu spatele, lateral, oblic inainte si inapoi;

sariturile de pe loc, din deplasare, de pe unul sau de pe ambele picioare;

schimbarile de directie;

opririle, intoarcerile, pornirile.

Desi sunt procedee destul de simple, deplasarile in teren au un rol decisiv, toate actiunile de atac si aparare, avand un bogat continut tactic.

Mt1 Sprinturi scurte (pe distante de 3-5-10 m) in directii opuse sau alternate cu alte forme de alergare.

Mt2 Alergare de viteza pe distanta de 25-30 m.

Mt3. Opriri bruste executate din alergare in cea mai mare viteza, urmate de porniri rapide in alte directii.

Mt4 Sarituri inalte ("ca mingea", pe un picior, cu ridicarea genunchilor la piept, din ghemuit in ghemuit).

Mt5. Alergare cu schimbari de directie.

Mt6. Deplasari laterale, inainte, inapoi, specifice jocului de aparare.

Mt7. Alergare printre si peste diferite obstacole (fig. 2).

Mt8. Stafete cu diferite forme de alergare (cu fata, cu spatele).

Mt9. Joc dinamic: "Crabii si crevetii". Doua echipe de cate 10-12 jucatori aliniate pe doua randuri, spate in spate, la linia de la mijlocul terenului. Distanta dintre jucatori va fi de cel mult 1m, iar intervalul dintre ei, de 1-2 pasi. In fata fiecarei echipe se traseaza o linie la 10-12 m care reprezinta "casa". Jucatorii unei echipe se vor numi "crabii", iar ceilalti, "crevetii".

Conducatorul jocului striga numele unei echipe care trebuie sa alerge spre casa sa, fiind urmarita de jucatorii celeilalte echipe. Fiecare jucator atins inainte de a depasi linia casei aduce un punct echipei adverse.

Jocul se repeta de cateva ori, conducatorul jocului strigand fiecare echipa de acelasi numar de ori (fig. 3).

Mt10. Joc dinamic: "Cursa pe numere". Jucatorii sunt impartiti in echipe cu un numar egal de jucatori asezati pe siruri inapoia unei linii de plecare, in pozitia asezat cu picioarele incrucisate. Fiecare jucator primeste un numar (de la 1 la . n.). La 10-15m in fata fiecarui sir se afla un obiect ce urmeaza a fi ocolit. Jucatorul cu numarul strigat de conducatorul jocului se ridica, alearga pe partea dreapta a sirului ocoleste obiectul si revine la locul sau.

Echipa al carei jucator a ajuns primul primeste un punct. Castiga echipa care a acumulat mai multe puncte pana la sfarsitul jocului (fig. 4).

Indicatii metodice: Pentru a mari atractivitatea jocului profesorul poate striga acelasi numar imediat ce jucatorul s-a asezat.

Se recomanda ca echipele sa fie echilibrate ca valoare.

Mt11.Elevii repartizati pe perechi, fata in fata, aparator si atacant. La dreapta si la stanga "aparatorului" sunt asezate doua obiecte (mingi, conuri, etc), la o distanta de 3-4m intre ele. Elevul "atacant" incearca sa atinga unul din cele doua obiecte care pot fi aparate numai prin atingerea de catre aparator.

4. Tinerea, prinderea, pasarea mingii -scoaterea mingii de la adversar

Intre prindere si aruncare, mingea se tine cu una sau cu doua maini, dar nu mai mult de trei secunde, asa, cum prevede regulamentul de joc.

4.1. Tinerea cu o mana poate fi:

prin apucare - jucatori cu mana mare si degetele lungi;

in echilibru - jucatori cu mana mica.

Acest procedeu este foarte des utilizat pentru ca el precede toate aruncarile la poarta. Se va avea in vedere ca degetele si podul palmei sa fie in contact cu mingea. Pentru aceasta degetul mare va fi mai apropiat de degetul aratator.

Tinerea cu doua maini se face astfel:

n pentru mingi prinse mai sus de nivelul coapsei - cu degetele orientate in sus si rasfirate pe minge, degetele mari apropiate.

n pentru mingi prinse sub nivelul genunchiului - cu degetele orientate in jos si rasfirate pe minge, degetele mari spre exterior(departate).

Scoaterea mingii poate fi facuta mai ales din tinere echilibrata, cu o mana, dar este un procedeu de mare precizie si finete, care apare doar intamplator la practicantii handbalului de varsta scolii generale.

4.2. Prinderea mingii se poate face cu una sau cu doua maini. Prinderea cu o mana se executa foarte rar, in situatii extreme. Se recomanda prinderea cu doua maini la toate nivelele de practicare a jocului.

In pozitia de asteptare pentru acest procedeu, corpul, bratele si degetele trebuie sa fie relaxate. Pe masura ce mingea se apropie, jucatorul intinde bratele in intampinarea ei, cu palmele alaturate in forma de cupa astfel:

n la pasele primite deasupra nivelului genunchiului degetele mari apropiate si, impreuna cu celelalte, orientate in sus (fig. 6).

n la mingile primite sub nivelul genunchiului, degetele mari sunt in exteriorul "cupei" si, impreuna cu celelalte, orientate in jos.

In momentul contactului cu mingea, jucatorul va amortiza socul prin indoirea treptata a membrelor superioare din articulatiile pumnului si cotului.

4.3. Pasarea mingii.

In functie de fazele jocului in atac, exista mai multe feluri de pase. Pentru practicarea handbalului ca mijloc al educatiei fizice consideram necesara cunoasterea urmatoarelor tipuri de pase:

n in cadrul fazei I pasa cu o mana de deasupra umarului pentru lansarea varfului de contraatac (lunga) sau spre intermediar (scurta), pasa din saritura.

n in cadrul fazei a II-a pasele pentru transportul mingii in terenul advers care pot fi: pase zvarlite de deasupra umarului, pase lansate cu una sau cu doua maini, pase din pronatie, pase pe la spate, pe la ceafa.

n in cadrul fazei a III-a se executa diferite tipuri de pase enumerate la fazele anterioare, dar in scopul ocuparii posturilor stabilite pentru fiecare jucator.

n in cadrul fazei a IV-a se pot executa urmatoarele tipuri de pase: pasele in patrundere succesiva, pase peste semicerc, pase de angajare a jucatorilor de la semicerc.

Vom descrie doar acele procedee care sunt accesibile practicantilor in regimul orelor de educatie fizica si care au o frecventa mai mare in toate fazele jocului.

1.Pasa zvarlita de deasupra umarului.

Jucatorul in pozitie fundamentala de atac, primeste mingea avand piciorul opus bratului de aruncare mai inainte si o duce inapoi, pe deasupra umarului, tinand-o cu o mana (echilibrat sau apucat), cu bratul indoit din cot la un unghi ceva mai mare 90°. In prima faza a aruncarii, cand mingea este dusa deasupra umarului, greutatea corpului se lasa mai mult pe piciorul din spate, care se intinde in momentul aruncarii. Impulsul de forta care porneste din varful piciorului din spate si se propaga ca o unda pana la extremitatea bratului de aruncare se cumuleaza cu forta dezvoltata de musculatura spatelui , abdomenului, toracelui, umarului si cu cea extensoare a bratului de aruncare si mingea va fi trimisa in directia si la distanta dorita.

2.Pasa din saritura

Nu se recomanda daca saritura nu are ca scop amenintarea portii (pasele de angajare a jucatorilor de la semicerc).In jumatatea proprie de teren (faza -I- si -II-), aceste pase se folosesc numai daca se adreseaza unor coechipieri bine demarcati si daca alta posibilitate de pasa nu exista. Procedeul va fi descris la aruncarea din saritura (fig. 8).

3.Pasa din pronatie, accesibila elevilor din clasele mari, rezolva nevoia de a transmite rapid mingea unui coechipier demarcat. Se executa numai daca mingea este tinuta prin apucare. Avand mingea in dreptul abdomenului, jucatorul rasuceste palma in afara, prin miscare de pronatie, cu cotul usor indoit. Apoi bratul continua miscarea, ducandu-se in lateral, pe directia traiectoriei viitoare a mingii, cotul se extinde puternic, iar palma impinge puternic mingea, dupa eliberarea careia va face o flexie pe antebrat (fig. 9).

4.Pasa cu pamantul este tot mai mult utilizata pentru a evita interceptia mingii de catre adversari. Ea poate fi o pasa zvarlita, din pronatie, din saritura, dar ,care inainte de a fi prinsa de un coechipier, ricoseaza din sol. Pentru a fi eficienta, aceasta pasa trebuie sa atinga solul la picioarele aparatorului, de preferat la doua treimi din distanta fata de cel care paseaza si la o treime de cel care primeste mingea. De asemenea, pasa trebuie sa fie activa (tare) si nu "lasata" spre coechipier.

5. Pasele in patrundere succesiva sunt intens utilizate in atacul organizat (faza a IV-a) din necesitatea de a crea superioritate numerica pentru atacanti si au la baza nivelul de tehnicitate privind manevrarea mingii precum si deplasarile in teren.

Jucatorul aflat in posesia mingii patrunde hotarat pe culoarul dintre doi aparatori apropiati. Daca acestia "inchid" culoarul mai repede , (fara ca atacantul sa ajunga in contact cu aparatorii),posesorul mingii poate executa o pasa zvarlita sau din pronatie spre partea bratului cu mingea. Daca aparatorii inchid culoarul numai la contactul cu atacantul, acesta va proteja bratul cu mingea ( ridicat si in urma) si, cu o pasa zvarlita, va transmite mingea atacantului cel mai apropiat pe partea respectiva. Acesta, plasat mai in spate si gata sa patrunda, va pleca de pe loc in viteza mare numai cand posesorul mingii, dupa ce a atras la sine doi aparatori, a ridicat bratul pentru a pasa. Ridicarea bratului de catre posesorul mingii reprezinta semnalul de plecare pentru urmatorul atacant.

Aceste pase sunt mai usor de executat de catre dreptaci spre dreapta si de catre stangaci spre stanga. De aceea este de dorit ca toti jucatorii sa poata pasa si cu bratul neindemanatic macar prin procedeul zvarlit de deasupra umarului.

Interceptia mingii reprezinta actiunea de deposedare pentru care aparatorul are nevoie de o foarte buna viteza de reactie si de deplasare, de indrazneala si spirit de anticipatie.

Aparatorul isi marcheaza atacantul direct, urmarind in acelasi timp si adversarii care manevreaza mingea. La momentul potrivit, el va tasni pe traiectoria mingii. Aceste actiuni comporta o mare doza de risc, de aceea, aparatorul care a ratat interceptia trebuie sa marcheze cat mai repede un alt adversar, urmand ca el sa fie suplinit de catre coechipierii alaturati si apoi sa revina la locul sau din sistemul de aparare.

Pp1. Doi jucatori fata in fata. Unul are o minge pe care o tine in mana indemanatica, celalalt apuca si el mingea incercand sa o ia. Pentru fiecare reusita jucatorul primeste cate un punct.

Pp2. Jucatorii perechi fata in fata, avand cate o minge la fiecare pereche. Se executa pase cu doua maini (de deasupra capului, de la piept, de la sold), cu o mana (zvarlita de deasupra umarului, din lateral de la nivelul umarului, din dreptul soldului, al genunchiului, pase lansate). In timpul executiei se vor face precizari si corectari cu privire la pozitia piciorului si a umarului opus bratului de aruncare care trebuie orientate pe directia aruncarii. In cazul in care nu avem un numar suficient de mingi, vom dispune jucatorii in cate doua sau trei perechi la o minge, acestia fiind asezati pe doua siruri fata in fata. Dupa ce paseaza, fiecare jucator se retrage la coada sirului propriu.

Pp4. Elevii repartizati in echipe de cate 6-7, in linie, avand 3-4m interval intre ei, incearca sa paseze cat mai repede de la A la B si de la B la A ("Drum de pase").

Pp5. Idem, dar parcursul este in zig-zag (fig. 11).

Pp6. Elevii a doua echipe formeaza un cerc, fiind asezati alternativ pe linia cercului (A,B,A,B, tec). Cei din echipa A incearca sa paseze rapid intr-un sens, cei din echipa B se opun si incearca sa ia mingea.

Pp7 Elevii sunt dispusi in formatie de triunghi, in coloana de cate 3-4 la fiecare varf al triunghiului cu fata spre interiorul acestuia si executa:

pase spre dreapta/stanga si retragere la coada sirului propriu;

pase spre dreapta/stanga si deplasare in aceeasi directie;

pase spre dreapta/stanga si deplasarea in directia opusa.

Recomandari: cand urmeaza sa primeasca mingea, fiecare jucator va iesi in intampinarea ei, astfel incat nici unul nu va prinde mingea pe loc.

Pp8. Elevii asezati in forma de patrat executa toate tipurile de pase si deplasari descrise la Pp7. In plus, ei mai pot executa pasele in lateral (dreapta sau stanga) si deplasare pe diagonala.

Pp9. Elevii sunt asezati pe latimea terenului cate patru: doi pe margini si doi in mijloc; cei din mijloc, spate in spate, iar cei de pe margini, cu fata spre cei din mijloc. Elevii din mijloc au cate o minge. La semnal, fiecare paseaza in lateral, dupa care se intoarce rapid si primeste mingea din partea opusa, paseaza cu acesta si se intoarce in pozitia initiala.

Recomandari. Pe tot parcursul exercitiului, jucatorii executa joc de glezne. Jucatorii de pe margine paseaza in momentul in care jucatorul din mijloc a transmis mingea in partea opusa, conferind, astfel, o viteza de lucru crescuta pentru cei de la mijloc.

Pp10. Patru jucatori in atac, ocupand posturile urmatoare: Es, Is, Id, Ed, si alti patru, in aparare pe posturi de ld, id, is. ls. Cu o singura minge, atacantii paseaza in patrundere pe culoarele formate prin plasamentul aparatorilor. Dupa ce s-a insusit bine exercitiul, aparatorii pot primi sarcini de interceptare a mingii.

Pp11. Jucatorii asezati ca la Pp6, fiind mai multi (2/3/4) pe cele doua extreme. Mingea se afla la primul jucator din extrema stanga care o paseaza Id si se deplaseaza in viteza in extrema opusa. Id primeste pasa in patrundere si o transmite Ed care iese in intampinarea mingii la 9m, prinde mingea, o paseaza Is si se infiltreaza la semicerc in mare viteza, deplasandu-se in extrema opusa. Is paseaza la Es si exercitiul continua

Toate exercitiile de prindere si pasare au ca scop mai intai formarea mecanismului de baza al executiei corecte, apoi se urmareste cresterea posibilitatii de a pasa si prinde mingea din diferite pozitii si directii

5. Conducerea mingii (driblingul) - scoaterea mingii din dribling.

Are ca scop sa evite comiterea de "pasi" sau "trei secunde".

Driblingul simplu consta intr-o singura impingere a mingii spre sol cu o mana si apoi prinderea ei la revenire, de regula cu ambele maini. Se poate executa de pe loc sau din deplasare.

Driblingul multiplu permite deplasarea nelimitata in teren a posesorului mingii

Inainte de a executa driblingul, jucatorul are voie sa se deplaseze trei pasi sau sa tina mingea trei secunde .

Driblingul multiplu consta intr-o serie de impingeri succesive ale mingii spre sol, de pe loc sau din deplasare . Se executa prin apasare cu palma pe suprafata mingii catre sol.

n Scoaterea mingii din dribling se poate face din lateral, din spate sau, mai rar, din fata si consta in interpunerea mainii aparatorului intre mingea trimisa spre sol si mana atacantului care executa driblingul.

Cm1. Elevii grupati in perechi. Unul are o minge cu care executa dribling din mers sau din alergare in diferite directii, celalalta incearca sa se mentina cat mai aproape de el ("Stapanul si cainele").

Cm2. Elevul care dribleaza incearca sa numere degetele ridicate de partener.

Cm3. Elevii dribleaza pe tot terenul. Unul are o minge diferita (de baschet) si, in timp ce dribleaza, incearca sa scoata mingea din dribling unui alt elev. Daca reuseste va schimba mingea cu acesta.

Cm4. Terenul este impartit in patru suprafete egale. Elevii executa dribling in terenul nr. 1, fiecare incercand sa-i faca pe ceilalti sa piarda mingea. Cel care a pierdut mingea din dribling va trece pe terenul nr.2 si va continua sa concureze cu cei care vor ajunge aici, iar de aici, cei care pierd mingea vor rece in terenul nr.3 si asa mai departe. Este declarat campion cel care ramane ultimul in trenul nr.1.

Cm5. Elevii repartizati in grupe de cate 5-6, in functie de numarul de mingi. Ei vor incerca sa traverseze terenul cu mingea in dribling fara sa fie atinsi de un alt elev (vanatorul) care se afla pe linia de mijloc a terenului si care dribleaza si el. Elevul atins va ramane sa-l ajute, iar la urmatorul elev atins, vanatorul va trece in grupul celor care traverseaza terenul.

Cm6. Elevii impartiti in perechi cu o minge. Unul executa dribling incercand sa imite miscarile celui fara minge (treceri in asezat sarituri, diferite deplasari), fara sa piarda mingea de sub control..

Cm7. Elevii pe perechi fata in fata pe linia de poarta. Pe lungimea terenului, unul incearca sa treaca in dribling de celalalt care trebuie sa-i scoata mingea sau sa obtina fault in atac.

Cm8. Un elev executa dribling pe un culoar format din doua siruri de perechi care rostogolesc intre ei mingi medicinale.

Cm9. Perechi, ambii elevi dribland. Imediat ce unul isi schimba locul, celalalt face la fel.

Cm10. Dribling pe sol in timp ce se deplaseaza pe o banca intoarsa (poate fi inclus intr-un parcurs aplicativ).

Cm11. Parcurs aplicativ care sa cuprinda dribling cu doua mingi.

6. Aruncarea la poarta este un procedeu de cea mai mare importanta reprezentand mijlocul si, in acelasi timp, scopul jocului in atac. Ea poate fi executata de pe loc sau din deplasare

Aruncarea de pe loc poate fi folosita in orice faza a jocului, cu o mai mare incidenta in momentele fixe, la aruncarile de la 7m si de la 9m.

In cazul aruncarii de la 7m, jucatorul desemnat pentru aceasta, tinand mingea cu ambele maini, se va aseza cu ambele talpi la 10-15 cm in fata liniei de la 7m. Prin ducerea mingii in urma, deasupra umarului cu bratul de aruncare si a piciorului de pe partea bratului de aruncare inspre inapoi (semifandare), jucatorul este gata de aruncare. In tot acest timp atacantul care are privirea indreptata spre bratele si mai ales picioarele portarului, poate simula (sau nu) o aruncare pentru a sesiza intentia imediata a portarului, urmand ca apoi sa execute cu maximum de viteza (la nivelul bratului cu mingea) aruncarea la poarta.

Aruncarile din deplasare pot fi:

1 Aruncari cu sprijin pe sol:

n din alergare aceasta avand ca scop principal surprinderea portarului advers si, executandu-se de regula, avand inainte piciorul de aceeasi parte cu bratul de aruncare (asemanator cu pasa din alergare).

n cu pasi incrucisati (sau adaugati)-jucatorul prinde mingea avand piciorul drept inainte, paseste cu piciorul stang (oblic spre stanga sau spre dreapta), apoi cu dreptul, incrucisand picioarele (inapoi, respectiv, inainte) simultan cu ducerea mingii cu ambele maini inspre inapoi si cu rasucirea trunchiului. Al treilea pas poate fi facut spre dreapta (la dreptaci) si, in functie de inaltimea la care se afla bratul de aruncare avem:

n aruncare pe la capul aparatorului

n aruncare pe la sold

n aruncare pe la genunchi

daca al treilea pas se face spre stanga (la dreptaci) si trunchiul este rasucit spre dreapta si indoit spre stanga (cu pieptul in sus) se executa aruncare cu evitare.

Toate aceste aruncari pot fi precedate de un pas sarit, (de pe piciorul stang la dreptaci) sau un pas saltat (pe piciorul drept)

2.Aruncarea din saritura reprezinta procedeul de aruncare cu cel mai mare procent de utilizare in jocul de handbal, fiind prezent    in toate cele patru faze ale atacului.

n Jucatorul cu mingea tinuta in ambele maini in dreptul pieptului executa pasii de elan (unul, doi sau trei), ultimul pas fiind executat cu flexia mai mare a genunchiului, rularea mai accentuata pe talpa (dinspre calcai, talpa, varf). Momentul bataii si desprinderii va marca ducerea energica a mingii cu ambele maini deasupra umarului de aruncare si a piciorului drept indoit din articulatia genunchiului inspre inapoi, astfel ca, inca de pe parcursul ascendent al zborului jucatorul se afla in pozitia cea mai favorabila aruncarii - cu toata partea stanga a corpului (la dreptaci) inainte si partea dreapta inapoi.

Se pot face unele diferentieri intre aruncarile de la semicerc si cele de la distanta.

Astfel, la aruncarile de la semicerc elanul va avea ca scop obtinerea unui unghi favorabil, deci saritura va fi mai lunga.

In functie de locul de aruncare se poate executa aruncare din saritura cu ducerea bratului in lateral sau cu evitare, ambele procedee fiind, de regula urmate de plonjon si sunt specifice jucatorilor extreme.

La aruncarile cu ducerea bratului in lateral, trunchiul se indoaie mult spre partea

bratului de aruncare si se rasuceste mult (axa umerilor paralela cu linia de poarta), umarul stang (la dreptaci) este mai ridicat, iar genunchiul indoit al piciorului drept este dus inainte. Dupa aruncare, executata cu putin inainte de aterizare (din cadere), jucatorul atinge solul cu piciorul drept (sau cu ambele picioare) dupa care urmeaza o rulare (sau rostogolire) pe spate sau peste umarul bratului de aruncare.

La aruncarile prin evitare jucatorul are trunchiul mult indoit spre partea stanga (la dreptaci) si rasucit spre dreapta (cu pieptul in sus), axa umerilor fiind paralela cu linia de poarta, cu umarul drept mai sus decat umarul stang.

Aruncarile din saritura de la distanta au ca scop inscrierea de puncte prin depasirea in inaltime (pe verticala) a blocajului advers sau printre aparatorii care incearca sa blocheze aruncarile pe deasupra lor

La aceste aruncari, saritura va fi mai mult inalta, deci ultimul pas al elanului va fi mai lung, aruncarea executandu-se, de obicei din punctul cel mai inalt.

Blocarea aruncarilor. Aparatorii au sarcina de a acoperi (cu intreg corpul, cu bratele si picioarele) o parte (un colt ) al portii, interpunandu-se intre mingea trimisa de atacanti si poarta proprie. Desigur, acest procedeu poate fi folosit numai daca aparatorul se afla intre atacant si poarta proprie (la aruncarile de la distanta).

Blocarea aruncarilor inalte. Daca traiectoria mingii este mai inalta, aparatorul poate sa faca si o saritura cu bratele ridicate si degetele desfacute. Saritura se face cat mai sus si spre inapoi daca atacantul sare foarte inalt si traiectoria mingii este descendenta.

Blocarea aruncarilor laterale. Aparatorul indreapta ambele brate intinse in directia mingii, avand bratul departat de minge prin fata capului, iar celalalt brat, lateral, pe directia mingii. In acelasi timp, piciorul de pe partea aruncarii se deplaseaza lateral.

Blocarea aruncarilor joase. Acest procedeu opreste traiectoria mingilor aruncate pe la sold sau pe la genunchi. Pentru aceasta, aparatorul executa o fandare, indreptand si bratul de pe aceeasi parte spre traiectoria mingii.

Ap1. Elevii in siruri cate unul. Cei din fata au o minge si incearca sa o arunce intr-un cerc asezat la o distanta si inaltime accesibila (care pot fi modificata).

Ap2. Idem Ap1, elevii incearca sa doboare diferite obiecte (conuri, sticle de plastic, cutii, etc), asezate pe o banca de gimnastica la o distanta accesibila.

Ap3. Elevii repartizati in cate doua echipe de cate 4-5, deoparte si de alta a unei banci de gimnastica, la 10-15m distanta de aceasta. Pe banca se afla 4-5 mingi medicinale pe care elevii incearca sa le doboare de pe banca. Castigatoare va fi echipa care doboara mai multe mingi.

Ap4. Elevii pe perechi, fiecare aflandu-se in fata unei banci de gimnastica. Distanta dintre cei doi este de 10-15m ai fiecare elev incearca sa atinga cu mingea banca adversarului.

Ap5. Elevii formeaza doua echipe egale numeric si avand un numar egal de mingi. Echipele sunt asezate in cele doua jumatati de teren, avand o linie de aruncare la 8-10m de mijlocul salii unde se afla o minge mai mare si mai usoara pe care fiecare echipa incearca sa o duca, prin aruncari, in terenul celeilalte echipe.

n Ap6. "Aparatorul cetatii". Elevii in grupe de cate 7-8 impartiti astfel: 4-5 atacanti asezati in cerc paseaza intre ei si incearca sa loveasca un obiect aparat de 2-3 aparatori. Atacantii nu au voie sa se apropie de tinta mai mult de cat permite un cerc trasat pe sol (fig. 21).

Ap7. Elevii asezati in siruri de cate unul, la 11-13m de poarta. Primul are o minge pe care o paseaza unui elev plasat la 2-3m oblic-inainte, alearga, primeste mingea si o arunca la poarta prin procedeul cerut (preferat).

Ap8. Idem Ap7, elevii executa aruncare din saritura cu bataie pe o linie trasata pe sol sau pe o banca de gimnastica.

Ap9. Idem Ap7, cu aruncari executate peste (pe langa) un aparator pasiv (un elev care sta cu bratele sus.

Ap10. Elevii pe perechi la distanta de 4-5m intre ei la linia de poarta. Prima pereche are o minge si executa pase in doi din alergare spre poarta adversa, urmand ca unul dintre ei sa arunce prin procedeul cerut.

Ap11. Idem Ap7, cu aruncari executate peste (pe langa) un aparator pasiv (un elev care sta cu bratele sus.

7. Depasirea.

Acest element tehnic cu un bogat continut tactic presupune doua momente succesive:

-fenta (miscarea inselatoare)

-patrunderea

Fentele (miscarile inselatoare) sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge, de pe loc sau din deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversari, de a-si crea culoare spre poarta.

Vom prezenta numai acele fente care pot fi utilizate cu eficienta in lectiile de educatie fizica si care constituie baza de plecare pentru insusirea tuturor celorlalte.

Miscarile inselatoare pot fi cu minge sau fara minge. Cele fara minge se invata atat la miscarea in teren cat si la actiunea tactica individuala de demarcaj.

In invatarea fentelor cu minge trebuie sa se tina seama de regulile pasi si dublu dribling.

Cele mai folosite fente in handbalul din scoala sunt:

n schimbarea simpla de directie: jucatorul se indreapta in viteza spre un culoar din apararea adversa pregatit fiind sa primeasca mingea de la un coechipier (privirea si bratele indreptate spre cel cu mingea). In momentul prinderii mingii (atingerii mingii) acesta se opreste brusc si, schimband directia, se indreapta in viteza spre un alt culoar. De obicei, se incepe cu oprirea pe piciorul opus bratului de aruncare (stangul la dreptaci), jucatorul va mai face doi pasi pe noua directie (dreapta), dupa care este nevoit sa arunce, sa paseze sau sa faca dribling.

- schimbarea dubla de directie presupune o actiune de patrundere identica celei descrise mai sus, numai ca atacantul dupa ce a executat patrunderea, a intrat in posesia mingii facand si oprirea (stanga),a facut un pas in directia opusa (dreapta),se opreste brusc din nou pentru a patrunde in final prin culoarul atacat la inceputul actiunii.

De regula, atacantul executa toate aceste actiuni cu fata la poarta; in acest caz, oprirea va fi executata pe piciorul de pe partea patrunderii (spre stanga pe piciorul stang si spre dreapta pe piciorul drept). Daca aparatorul se opreste pe piciorul opus partii de patrundere, el va executa mai intai o pirueta (intoarcere 360°) si apoi va pleca pe noua directie.

n Depasirea cu trecerea bratului peste aparator este accesibila la clasele mai mari si numai elevilor mai avansati, fiind un procedeu mai pretentios. Jucatorul, (dreptaci) se opreste din patrunderea spre dreapta pe piciorul drept, odata cu prinderea mingii in fata aparatorului direct, duce mana stanga inainte, fixand-o pe omoplatul drept al aparatorului, dupa care executa o saritura usoara spre stanga cu piciorul stang odata cu rotarea rapida de la dreapta spre stanga a bratului cu mingea, peste aparator, avand ca sprijin mana stanga fixata pe acesta. Atacantul va ateriza pe piciorul stang, va continua patrunderea cu unul sau doi pasi si va arunca la poarta.

n Fenta de pasa (simularea unei pase) care poate fi urmata de:

-o alta pasa

-aruncare la poarta

-depasire

Toate acestea putand fi precedate de un dribling.

Fenta de aruncare care poate fi urmata de:

-o pasa

-aruncare prin alt procedeu

-depasire individuala

Patrunderea - element de tactica individuala ce consta intr-o forma a miscarii in teren (alergarea de viteza) spre un culoar catre poarta adversa. Are doua faze: alergarea inainte de prinderea mingii (fara minge) si patrunderea cu minge.

Anumite deplasari ale atacantilor spre poarta adversa precum si transformarea unui jucator de la 9m in jucator de semicerc sunt tot patrunderi, desi jucatorii respectivi nu primesc mingea in traseul lor spre poarta.

Acest element al tacticii individuale in atac presupune o buna stapanire a elementelor tehnice de deplasare in teren si prinderea mingii venita din lateral

Inchiderea culoarului de patrundere ca element al tacticii individuale in aparare reprezinta tot o forma de deplasare in teren prin care aparatorul se plaseaza pe directia de deplasare a atacantului impiedicandu-l sa arunce la poarta. Miscarea rapida si un echilibru ferm pe picioare al aparatorului pot duce la sanctionarea atacantului cu fault in atac (intrare fortata).

Contracararea depasirii

La toate actiunile individuale ale atacantului, aparatorul trebuie sa aiba bratele ridicate deasupra nivelului umarului.

Daca se incearca o aruncare de la distanta, aceasta este cea mai buna pozitie pentru a efectua blocarea aruncarii.

Daca atacantul (dreptaci) se apropie mai mult de poarta, aparatorul trebuie ia contact cu el, sa-l stanjeneasca, apasand bratul sau stang pe bratul de aruncare al atacantului, in timp ce bratul drept se apara la bratul stang (cu cotul indoit) al atacantului. Prin aceasta apasare energica, bratul cu mingea va fi coborat aproape pe langa corp, acum aparatorul incercand sa-i smulga mingea cu ambele maini. Este bine ca dupa acest moment, aparatorul sa ridice bratele (ca in pozitia initiala) pentru a nu persista intr-un fault care poate duce la eliminarea sa din joc.

Dp1. Elevii pe perechi, cu fata spre teren, unul in spatele celuilalt. Primul alearga cu schimbari de directie, incercand sa se "desprinda" de urmaritorul sau.

Dp2. Acelasi exercitiu, elevii fiind asezati fata in fata. Cel cu spatele spre teren incearca sa se plaseze intre atacantul sau si o suprafata delimitata pe peretele spre care se deplaseaza.

Dp3. Idem Dp1 sau Dp2, atacantul avand o minge in dribling.

Dp4. Cinci-sase elevi formeaza un sir tinandu-se cu mainile de soldul celui din fata. Primul incearca sa-l atinga pe ultimul din coloana (" Sarpele isi prinde coada").

Dp5. Aceeasi asezare a elevilor, dar un elev se afla fata-n fata cu primul din coloana si incearca sa-l atinga pe ultimul din coloana ("Lupul si oile").

Dp6. Elevii perechi avand intre ei suprafata unui cerc, patrat, dreptunghi, etc. Unul trebuie sa-l prinda pe celalalt fara sa atinga suprafata respectiva ("Prinsa in jurul covorului").

Dp7. Elevii in coloana cate unul. In fata lor sunt trasate doua linii paralele la distanta de trei-patru metrii intre ele. Pe una din linii sunt asezate sase-sapte mingi la o distanta de trei-patru metri intre ele. Primul elev trebuie sa ia fiecare minge si sa o aseze pe linia alaturata, urmatorul ducand fiecare minge in pozitia initiala s.a.m.d.. Totul se executa in maximum de viteza.

Dp8. Elevii in coloana cate unul, profesorul sau un alt elev in fata lor la 8-9 m de poarta. Fiecare elev paseaza profesorului, alearga spre culoarul din stanga sa si odata cu prinderea mingii se opreste pe piciorul stang, pleaca spre culoarul din dreapta sa si arunca la poarta prin procedeul preferat. Pentru stangaci, primul culoar va fi cel din dreapta si aruncarea se va face dupa o patrundere pe culoarul din stanga.

Dp10. Idem Dp8 cu un aparator semiactiv (care nu foloseste bratele). Intre prima schimbare de directie si aruncare, atacantul poate executa si dribling numai pentru a evita "pasii" sau "faultul in atac".

Dp11. Idem Dp8, atacantul executand o schimbare dubla de directie (stanga-dreapta-stanga), dupa prinderea mingii. Dupa ce s-a insusit mecanismul de baza al deprinderii, se va folosi un aparator semiactiv, apoi un aparator activ la depasirile cu schimbare simpla/dubla de directie.

Dp9. Idem Dp8 cu pasa primita din lateral si schimbarea de directie executata la un jalon.

8. Elemente de tehnica specifice jucatorului pivot

In faza a IV-a a atacului, jucatorul specializat pe postul de pivot are sarcini legate de a facilita patrunderea spre poarta a coechipierilor (plasandu-se lateral fata de aparatori), de a inlesni aruncarea la poarta a jucatorilor de la 9m (plasandu-se in data aparatorilor, intarziind iesirea acestora) si de a se demarca in spatiile libere ramase prin deplasarile pe care sunt nevoiti sa le faca aparatorii.

Pozitia fundamentala a jucatorului pivot este conforma cu scopul urmarit: picioarele mult departate cu genunchii indoiti, trunchiul mult aplecat inainte, bratele ridicate deasupra nivelului umerilor, usor indoite in articulatia cotului si orientate in permanenta in directia mingii.

In cazul plasamentului lateral fata de aparator (cel mai frecvent), pivotul va avea un picior la semicerc si celalalt orientat spre linia de la 9m, la o distanta cat mai mare , bazinul fixand in permanenta soldul aparatorului, umerii si bratele fiind cat mai departate de aparator, prin aplecarea trunchiului inainte. Pozitia mult departata a picioarelor confera pivotului o mai buna stabilitate, intarziind in acelasi timp aparatorul care trebuie sa-l ocoleasca.

Prinderea mingii din aceasta pozitie este urmata obligatoriu de o coborare rapida a centrului de greutate (indoirea genunchilor), ducerea spre semicerc a bratului de pe partea piciorului plasat la semicerc (stangul spre stanga si dreptul spre dreapta), trecandu-l astfel pe aparator in spatele sau si obtinand prim-plan spre poarta.

Prinderea mingii de catre pivotul plasat in fata aparatorului necesita de asemenea o coborare rapida a centrului de greutate insotita de o miscare inselatoare (spre stanga sau spre dreapta) pentru a-l determina pe aparator sa se deplaseze, iar pivotul va folosi spatiul ramas, obtinand prim-planul spre poarta prin punerea piciorului la semicerc si ducerea bratului pe culoarul respect

In jocul de handbal sunt cunoscute patru variante de "pasi ai pivotului" prin care acesta poate ajunge in pozitie de aruncare la poarta (pasul 1, 2 ,3 si 4). Pentru acest nivel consideram suficient, dar necesar ca pivotul sa poata arunca la poarta patrunzand atat spre stanga cat si spre dreapta.

Aruncarea la poarta de la semicerc trebuie executata foarte repede si, de cele mai multe ori, din pozitii incomode. Din acest motiv, toti jucatorii trebuie sa cunoasca aruncarea cu (din) plonjon. Astfel, in functie de locul de aterizare a jucatorului fata de suprafata de sprijin (pe un picior sau pe ambele picioare) poate fi:

n plonjon inainte rostogolit sau prin cadere;

n plonjon lateral rostogolit peste umarul bratului de aruncare;

n plonjon cu rulare pe spate sau cu rostogolire inapoi;

n plonjon sarit -dupa o aruncare din saritura urmata de aterizare prin rulare pe spate spre bratul de aruncare, dupa atenuarea socului cu bratele.

Blocajul reprezinta o actiune de tactica colectiva in atac prin care un jucator in atac, prin plasamentul sau lateral fata de un aparator, favorizeaza patrunderea spre poarta a unui coechipier. Blocajele ca si plonjoanele sunt mai des executate de pivoti, dar trebuiesc cunoscute de toti jucatorii deoarece, in timpul jocului ,oricare poate ajunge in situatia de jucator de semicerc.(vezi plasamentul lateral al pivotului).

Contracararea blocajului de catre aparatori se face printr-o pozitie fundamentala mai joasa si printr-o continua miscare de ocolire a jucatorului care executa blocajul. Plasamentul aparatorului este foarte important in acest caz si poate fi realizat cu succes numai daca aparatorii au o buna pregatire fizica, o experienta de joc (capacitate de anticipatie) suficient de mare.

In general, in cadrul sistemelor de aparare mai retrase, este prioritar plasamentul intre atacantul direct si poarta, aparatorul evitand, cu orice pret, sa faca marcaj din lateral la pivot si se va plasa ori in fata sa, ori in spatele sau.

In sistemele de aparare mai avansate, prioritar va fi plasamentul intre atacant si minge, aparatorul avand nevoie sa acopere un spatiu mare intr-un timp foarte scurt, va incerca sa evite marcajul la pivot din fata sau din spatele acestuia.

Pv1. Elevii cate trei la o minge, doi pe margini si un elev in pozitie fundamentala de pivot, la mijloc. Acesta din urma primeste mingea de la unul din elevi, simuleaza o intoarcere si o aruncare la poarta, apoi paseaza celuilalt elev si exercitiul se reia.

Pv2. Idem Pv1, pasele fiind date si cu pamantul, lateral, sus, jos. Dupa prinderea mingii, pivotul executa o coborare a centrului de greutate si o schimbare a centrului de greutate de pe un picior pe celalalt.

Pv3. Idem Pv2, cu aparator semiactiv (care incearca sa intercepteze mingea).

Pv4. Idem Pv3, cu aruncare la poarta si cu aparator act

Pv5. Profesorul (sau un elev) cu doua mingi la zece metri de poarta. Doi elevi la semicerc incearca sa prinda si, in acelasi timp, sa-si incomodeze partenerul in prinderea mingii pasata de profesor. Cel care prinde mingea incearca sa se intoarca si sa arunce la poarta, iar celalalt va deveni aparator.

9. Elemente de tehnica specifice jucatorului portar

Cele mai multe elemente din tehnica portarului sunt specifice fazei de aparare, portarul fiind mai rar folosit (pana acum) in faza de atac. Aceste elemente sunt:

n pozitia fundamentala si plasamentul

n deplasarile in spatiul de poarta (si in teren)

n respingerea (sau prinderea) mingii

n miscarile inselatoare

n recuperarea si degajarea mingii

9.1. Pozitia fundamentala a portarului de handbal reprezinta o necesitate, facilitand executarea altor procedee tehnice prin care portarul se interpune (cu corpul si segmentele sale) pe traiectoria aruncarilor expediate de adversari spre poarta sa.

Pozitia fundamentala a portarului se aseamana cu cea a aparatorului si in functie de inaltimea de la care vine aruncarea, poate fi: inalta, medie sau joasa.

Picioarele au varfurile orientate spre exteriorul bazei de sustinere, greutatea mai mult pe partea interioara a talpii, genunchii, de asemenea, orientati in afara si usor flexati, bratele ridicate in lateral si indoite din articulatia cotului.

Daca unghiul din care se arunca este mai mic de 25 , portarul se plaseaza lipit de bara verticala de pe partea aruncarii, cu bratul din coltul scurt ridicat in prelungirea trunchiului, antebratul deasupra capului si mana coborata spre umar; celalalt brat semiflexat este dus in lateral mai sus sau mai jos, in functie de bratul de aruncare al extremei. Trunchiul este drept, genunchii usor flexati, iar greutatea va fi pe piciorul de langa bara, celalalt picior fiind liber sa penduleze ca si bratul de pe acea parte.

9.2. Plasamentul portarului va tine seama in primul rand de distanta de la care se arunca si de existenta aparatorilor intre portar si atacantul care va arunca.

Astfel, la aruncarile de la distanta, portarii se plaseaza la maxim 1m de linia portii, in timp ce la aruncarile de la semicerc vor iesi pana la 3-4m

Atat pozitia fundamentala cat si plasamentul se adopta in functie de talia (inaltimea) portarului, calitatile motrice (viteza de reactie si de deplasare), de nivelul de insusire a procedeelor tehnice si experienta acestuia precum si de calitatile psihice (curaj, motivatie).

9.3. Deplasarile in poarta si in semicerc pot avea scopul de a realiza un plasament optim in functie de situatia de aruncare sau de a recupera mingile respinse (blocate, deviate) de catre aparatori pentru a le repune rapid in joc.

Deplasarile in poarta se realizeaza prin pasi adaugati cand mingea circula la distanta mai mare de poarta, prin pasi marunti, dar foarte rapizi (tropotiti), pentru a realiza plasamentul la aruncarile de la semicerc (iesiri pentru a inchide unghiul).

9.4. Apararea aruncarilor se realizeaza prin:

n prinderea mingii

n respingerea mingii

n plonjonul

n prinderea mingii este utilizata de portar indeosebi pentru recuperarea si repunerea mingii in joc si mai putin pentru a apara aruncarile. Pot fi utilizate toate procedeele de prindere descrise la tehnica jucatorilor de camp.

Respingerea mingii este cel mai frecvent utilizata. Pentru a apara aruncarile de la distanta respingerea se poate face astfel:

n cu ambele maini de la piept;

n cu ambele maini, prin fandare la colturile de sus ale portii;

n cu o mana, sau cu bratul, prin fandare, lateral la semiinaltime;

n cu bratul si piciorul, prin fandare, la colturile de jos ale portii;

n cu orice alta parte a corpului (pieptul, umarul, soldul, coapsa, genunchiul, capul) in functie de situatia de joc.

Pentru apara aruncarile de la semicerc portarul poate utiliza urmatoarele procedee de respingere a mingii:

cu bratul, prin ducerea rapida a bratelor intinse prin lateral, de sus in jos sau de jos in sus ("desfacerea bratelor in evantai");

cu piciorul, prin balans lateral (bratele raman in pozitie fundamentala);

cu piciorul si bratul de aceeasi parte, prin balans cu ambele segmente;

cu piciorul de sprijin, prin saritura, cand celalalt picior face balans.

Aceste procedee vor fi prezentate odata cu mijloacele prin care propunem insusirea si perfectionarea lor.

Plonjonul este folosit atat la aruncarile de la semicerc cat si la cele de la distanta atunci cand portarul nu mai are alta solutie pentru a evita golul (mingi deviate de aparatori, centrul de greutate incorect repartizat) sau cand, in urma executarii altor procedee, nu-si mai poate mentine echilibrul pentru a ramane pe picioare.

Miscarile inselatoare sunt mai putin prezente la aceasta categorie de practicanti. Totusi, unii elevi cu calitati bune pentru acest post, pot simula plecarea intr-o directie, "oferind " atacantului partea opusa, apoi revenind rapid si parand aruncarea.

Pt1. Un elev se afla in fata a doua obstacole (lada, capra de gimnastica, etc) pe care se afla tintele (cutii, mingi, sticle de plastic, etc). Aruncatorii incearca sa doboare tintele aparate de portar.

Pt2. Doi elevi fata-n fata executa "in oglinda", deplasari in pozitie fundamentala, schimbari de directie, ridicari/coborari rapide de brate, ghemuiri, sarituri.

Pt3. Doi elevi cu fata la un perete, la o distanta de 2m, respectiv 8m de acesta. Cel care se afla la 8m de perete are o minge pe care o va arunca deasupra unei linii trasate pe perete, celalalt va incerca sa o prinda inainte ca aceasta sa atinga solul.

Pt4. Idem Pt2, elevii in poarta, executa fandari jos/sus.

Pt5. Doi elevi fata-n fata, langa barele portii de handbal isi transmit mingea cu piciorul de la unul la celalalt, fiecare incercand sa introduca mingea in poarta prin coltul in care se afla, in timp ce un al treilea se deplaseaza in pozitie fundamentala intre minge si linia de poarta, opunandu-se celor doi.

Pt6. Elevii pe doua siruri: Is si Id, fiecare cu o minge in mana. Cei de pe Is executa aruncari de la semicerc (fara bolta) - portarul iese cat mai mult pentru a inchide unghiul - apoi cei de pe Id arunca de la 9m - portarul se retrage la 1m de linia portii si apara prin fandare.

Pt7. Idem Pt6. Elevii ambelor siruri arunca in coltul scurt.

Pt8. Elevii ca la Pp10 executa pase in patrundere. Portarul se deplaseaza cu pasi adaugati, astfel incat sa fie gata sa apere aruncarea de pe orice post unde se afla jucator cu minge. Pasele pot fi transmise din om in om sau peste un post apropiat, cu schimbarea surprinzatoare a sensului de pasare.

V. Elemente de tactica individuala

V.1 Demarcajul - este actiunea prin care un atacant incearca sa scape de sub supravegherea adversarului direct pentru a finaliza sau a contribui la realizarea unei situatii favorabile pentru coechipieri.

n demarcajul direct se realizeaza prin folosirea in scop tactic a procedeelor tehnice de miscare in teren , a miscarilor inselatoare (porniri, opriri, schimbari de directie), atacantul desprinzandu-se de adversarul direct prin propriile actiuni.

n demarcajul indirect care se realizeaza prin actiunea celorlalti atacanti, care atrag catre ei mai multi aparatori, un jucator ramanand liber pentru cateva clipe.

V.2 Marcajul

Este actiunea tactica individuala in aparare prin care aparatorul supravegheaza atacantul direct pentru a-l impiedica sa intre in posesia mingii si apoi:

n sa arunce

n sa angajeze

n sa depaseasca

In cadrul unor sisteme de aparare agresive aparatorul incearca sa-l jeneze pe atacant la prinderea mingii si la pasarea acesteia.

Dupa scopul tactic urmarit de aparator, exista trei feluri de marcaj:

n la supraveghere, specific apararilor in zona in cadrul carora jucatorul in aparare contracareaza cele trei actiuni importante ale atacantului direct - aruncare, angajare, depasire. Pentru aceasta el se va plasa intre atacant si poarta proprie. La acest gen de marcaj, distanta dintre aparator si atacant este mai mare de 1m.

n strans, caracteristic apararii "om la om", aparatorul mentinandu-se foarte aproape de atacantul direct, uneori existand contact direct intre ei. Scopul acestui tip de marcaj este de a-l impiedica pe atacant sa primeasca mingea, sau daca a primit-o, sa nu paseze in conditii optime (nestanjenit).Este indicat ca aparatorul sa se plaseze pe partea bratului de aruncare a atacantului.

n la interceptie, in cadrul caruia aparatorul lasa un spatiu oarecare intre el si atacantul direct, lasand impresia ca acesta poate primi mingea (este demarcat), pentru ca apoi, printr-o deplasare rapida, premeditata, sa apara intre adversar si minge, realizand interceptia si intrand in posesia mingii sau intrerupand constructia atacului advers.

Pentru insusirea marcajului si a demarcajului pot fi utilizate toate mijloacele prezentate la elementul miscare in teren, Dp1, Dp2. Cel mai utilizat mijloc pentru insusirea acestui element de tactica colectiva este jocul "Cine paseaza mai mult mingea". Doua echipe numeric egale, formate din cate 2-5 elevi, pe o suprafata delimitata; Echipa in posesia mingii va incerca sa faca un numar cat mai mare de pase intr-o serie neintrerupta (fara ca adversarii sa intre in posesia mingii) in timp ce adversarii executa marcaj strans si incearca sa intercepteze mingea. Odata reusit acest lucru vor incerca sa realizeze o serie de pase cat mai lunga. Invingatoare va fi echipa care a realizat seria cu cel mai mare numar de pase.

VI. Elemente de tactica colectiva in atac si aparare

VI.1. Posturile jucatorilor in atac si aparare

Indiferent de conceptia de joc pe care o adopta o echipa, posturile atacantilor si ale aparatorilor sunt urmatoarele:

In atac

n doi jucatori extreme (stanga si dreapta) care ocupa zona laterala a atacului pe partea respectiva

n doi jucatori interi (stanga si dreapta) care ocupa spatiul dintre zona extremei si cea a centrului

n un jucator centru, in zona centrala, si un jucator pivot, sau

n doi jucatori pivoti care se vor plasa intre aparatori, de regula, fiecare pe cate o parte a atacului, in functie de sistemul de atac adoptat.

In aparare avem urmatoarele posturi:

n doi aparatori laterali (la extreme)

n doi aparatori intermediari (la interi sau pivoti)

n doi aparatori centrali care pot fi plasati unul langa altul sau

n un aparator central avansat si un central retras, in functie de sistemul de aparare adoptat.

Jucatorul portar are un rol foarte important in faza de aparare si este mai putin folosit in faza de atac, desi in anumite situatii este indicat sa participe si el la aceasta faza.

VI.2. Faza I atacului (contraatacul) - Faza I apararii (replierea)

Contraatacul reprezinta trecerea rapida a unei echipe din aparare in atac, ca urmare a pierderii posesiei mingii de catre echipa adversa.

Daca este bine pregatit si realizat, contraatacul duce la inscrierea de puncte cu mai mare usurinta, deoarece elimina lupta cu aparatorii.

Dupa numarul de jucatori care participa, contraatacul poate fi:

-direct

-cu intermediar

si fiecare dintre acestea poate fi:

-cu un varf

-cu doua varfuri

Pentru ca jucatorii unei echipe sa poata realiza cu succes aceasta faza a jocului, ei trebuie sa cunoasca:

n recuperarea rapida a mingii (de catre portar sau alt jucator)

n startul rapid si alergarea de viteza

n degajarea sau pasarea mingii

n prinderea mingii venite din urma

n driblingul

n aruncarea la poarta

Cele mai multe echipe folosesc ca va varfuri de contraatac extremele care trebuie sa aiba o foarte buna viteza si sunt folosite ca aparatori laterali sau ca aparatori avansati cu diferite sarcini speciale, printre care si aceea de pleca foarte rapid pe contraatac. Traseul pe care il urmeaza varful de contraatac trebuie sa fie cat mai aproape de linia de margine pana la primirea mingii, urmand ca dupa aceea sa patrunda cat mai mult spre axa longitudinala a terenului.

Intermediarii de obicei sunt jucatorii interi care ocupa posturi de aparatori centrali sau intermediari. Odata cu pierderea mingii de catre adversari, acestia se deplaseaza lateral pentru a primi mingea sau pentru a recupera, acoperind si zona aparatorului lateral daca acesta a plecat anticipat ca varf de contraatac

La aceasta varsta, se recomanda cu precadere contraatacul cu intermediar, datorita dificultatilor legate de pasa la distanta mare.

Replierea reprezinta trecerea rapida din atac in aparare a jucatorilor care au pierdut posesia mingii, incercand, prin mijloace regulamentare, sa-i impiedice pe adversari sa inscrie. Pentru a reusi cu succes aceasta faza, jucatorii trebuie sa cunoasca:

n oprirea (intarzierea) lansarii contraatacului

n marcajul varfurilor de contraatac

n interceptia mingii

n scoaterea mingii din dribling

VI.3. Faza a II-a atacului (contraatacul sustinut) -Faza a II- a apararii (zona temporara)

Faza a II-a atacului (contraatacul sustinut) are loc numai daca varfurile de contraatac nu au putut primi mingea sau nu au putut arunca la poarta (faza -I-).In astfel de situatii, jucatorii din " valul doi" (intermediarii) trec si ei in jumatatea adversa de teren prin pase in mare viteza, incercand sa surprinda aparatorii adversi nerepliati si sa fructifice situatia temporara de superioritate numerica intr-o anumita zona a apararii, prin aruncari de la distanta (beneficiind de elan si lipsa de marcaj), prin patrunderi in culoarele mari dintre aparatori, prin angajari ale jucatorilor de la semicerc.

In timp ce trec in terenul advers, atacantii pot face diferite schimburi de locuri intre ei, pentru a-i deruta pe aparatori.

Faza a II-a apararii (zona temporara) consta in trecerea rapida in terenul de aparare a tuturor jucatorilor care se alatura celor care s-au repliat primii cu varfurile de contraatac. Aparatorii vor ocupa "temporar" mai intai zonele din centrul apararii si apoi cele dinspre margini, in functie de actiunile atacantilor, urmand ca, intr-un moment de intrerupere a jocului sau cand nu exista nici un pericol de a primi gol, aparatorii sa-si ocupe posturile lor de baza in cadrul sistemului de aparare (faza a III-a).

VI.4. Faza a III- a atacului (organizarea) - Faza a III-a apararii (organizarea). Aceasta faza a jocului aproape ca nu mai exista in handbalul modern, echipele trecand foarte repede de la atacul sustinut la atacul organizat (faza a IV-a) si respectiv, de la zona temporara la apararea in sistem.

Daca echipa in atac a constatat ca nu mai sunt sanse de a inscrie dupa faza I si a II-a, se trece la ocuparea posturilor de specializare, timp in care aparatorii vor face acelasi lucru. Trebuie mentionat faptul ca, si in aceasta situatie se poate inscrie (printr-o angajare surprinzatoare sau o aruncare a unui jucator nemarcat) daca aparatorii nu sunt atenti.

VI.5. Faza a IV-a atacului( atacul in sistem) - Faza a IV-a apararii (apararea in sistem)

Sistemul de joc reprezinta forma generala de organizare a actiunilor individuale si colective intr-un dispozitiv prestabilit

Atacul organizat sau atacul in sistem reprezinta forma cea mai elaborata a atacului In handbal se cunosc doua moduri fundamentale de dispunere a jucatorilor in teren (sisteme de joc):

n sistemul cu un jucator pivot

n sistemul cu doi jucatori pivoti

In cadrul acestor sisteme exista doua forme de joc in atac:

n atacul pozitional

n atacul in circulatie

Fiecare echipa incearca sa adopte acea forma de joc si acel sistem de joc prin care poate valorifica la maxim calitatile si valoarea jucatorilor proprii.