QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Criterii medico-sportive in selectia sportiva



Criterii medico-sportive in selectia sportiva


In ultimele doua decenii, sportul de inalta performanta a cumulat o sumedenie de valente biologice, socio-economice, psihopedagogice, tehnologice etc., facand insuficienta doar selectia naturala (cu foarte putine exceptii) si impulsionand stiinta sportului in directia aplicarii unei selectii dirijate. Metodologia, mecanismele si criteriile acesteia au implicatii profunde in sfera geneticii si antropologiei, fiziologiei, biomecanicii si psihologiei, medicinii sportive, ciberneticii si informaticii, pedagogiei si metodicii antrenamentului, economiei sociale si chiar a futurologiei scientiste. Medicinii sportive, aceasta componenta a stiintei sportului, clinica omului sanatos, i-a revenit sarcina de a valorifica si sintetiza multitudinea de date provenite din stiintele biomedicale sau tehnice, informationale sau futurologice si de a oferi antrenorilor, profesorilor de educatie fizica sau metodistilor un sistem organizat care opereaza cu indicatori obiectivi, aplicand in acelasi timp si criterii de prognoza biologica (structurala sau functionala) in vederea realizarii unei selectii dirijate, obiectivizate pentru sportul de performanta. Aceasta componenta biologica nu are valoare absoluta decat prin corelare cu partea metodico-pedagogica, cu care de altfel alcatuieste un tot unitar in cadrul unui sistem complex. Pe de alta parte, latura biologica a selectiei are mari rezerve compensatorii (inauntrul sistemului sau al componentei), criteriile biologice fiind deseori prioritare. Indicatorii acestor norme si criterii de selectie reprezinta sinteza prelucrarii statistice a datelor obiective, in centrul lor situandu-se "modelul biologic" al performerului de azi si de maine. Viata ne arata ca acest model variaza sensibil de la un deceniu la altul, uneori de la o Olimpiada la alta, dupa cum nu rareori un campion se abate de la model, fara ca prin aceasta sa fie contestata valabilitatea modelului. De aceea, in abordarea concreta a selectiei dirijate trebuie dat dovada de multa flexibilitate, clarviziune si spirit novator, cu atat mai mult, cu cat insesi datele stiintei evolueaza intr-un ritm alert. Iata numai un exemplu: se stie de mult ca in compozitia fibrelor musculare, la om, exista fibre albe, rapide (FF - "fast fibers" sau FT - "fast twitch"), cu echipamente enzimatice perfectionate pentru eforturile explozive, de viteza, forta-viteza, si fibre rosii, lente (SF - "slow fibers" sau ST - "slow twitch"), al caror echipament enzimatic este favorabil eforturilor de durata, precum si fibre intermediare (mixte) (MF - "mixed fibres" sau MT - "mixed twitch") pentru toate acceptandu-se o conditionare genetica; iata insa ca studii bioptice efectuate in ultimii ani evidentiaza posibilitatea ca, printr-un antrenament perfectionat, sa se mareasca numarul de fibre rosii pe seama celor intermediare, ceea ce modifica radical ponderea unor criterii fiziologice in selectia si orientarea sportiva.



In continuare, vom prezenta in detaliu unele norme si criterii medico-sportive cu care se opereaza in selectie. In primul rand, trebuie facuta precizarea ca atat din punct de vedere didactic, cat si operational, biologic si sportiv, se recomanda abordarea selectiei la 3 niveluri: primar (selectia primara) de la varsta de 4-5 ani si pana la 8-10 ani (in functie de disciplina sau proba sportiva); secundar (selectia secundara, pubertara) intre 10-14 ani, de asemenea cu variatii in functie de sport/proba, dar la un interval de timp de 3-5 ani de prima etapa, si selectia finala (de performanta nationala sau internationala), care marcheaza de fapt trecerea spre sportul de performanta, fiind dominata in principal de criteriul valorii performantei sportive.


Etapele selectiei medico-sportive


Etapa

Indici urmariti

Observatii




Primara (initiala)

- sanogeneza



- criteriul sanogenezei este eliminatoriu

- genetici

- dezvoltarea fizica si psihica

- antecedentele familiale (tata, mama, etc.)

- socio-economici

- factorii organizatorici



Secundara (pubertara)

- dezvoltarea fizica si functionala

- se selectioneaza indicii ce realizeaza "micro-modelul biologic al performerului" - contrar se aplica orientarea medico-sportiva

- dezvoltarea psihica

- capacitatea de effort

- motivatia si factorii motivationali

- factorii organizatorici




Finala (de performanta)

- indicii functionali

- desi performanta sportiva se impune la acest nivel de selectie, profilul biologic si psihic de moment, pot influenta alegerea titularului din 2-3 candidati, mai ales in conditii variate de mediu (altitudine, fuse orare, temperatura, etc.)

- indicii capacitatii de effort

- calitatile motrice

- profilul psihic si rezistenta la stres

- randamentul sportiv

- sanogeneza


In interiorul acestor etape se desfasoara procesul de pregatire care conditioneaza efectul relatiilor urmatoare. In linii mari, nivelul primar este dominat de criterii si indici sanogenetici si genetici - de realizarea "micromodelului biologic", care reprezinta si efectul unui antrenament sistematic de durata asupra organismului in crestere. In timp ce nivelul final este dominat de performanta, de modelul biologic al performantei, acest ultim aspect avand valoare mai ales atunci cand trebuie selectionati 2-3 sportivi pentru un loc in echipa sau intr-o delegatie sportiva pentru J.O. sau C.M.

Criteriile genetice si antropologice de selectie se desprind, in linii mari, din anamneza medico-sportiva, care cuprinde atat antecedentele personale, cat si cele eredocolaterale (configuratia morfologica a copilului si parintilor, nivelul cultural, educational, atitudinea fata de sport a parintilor, copilului, antecedentele sportive familiale, comportamentul psihomotor, inteligenta etc.).

Unele investigatii complexe (formula cromozomiala, biopsii musculare etc.) nu sunt inca aplicate curent in sport.

Sanogeneza ramane criteriul cu cea mai mare stabilitate de-a lungul diverselor etape de selectie: maxima exigenta la nivelul primar al selectiei ("sa alegem pe cei mai sanatosi dintre sanatosi"); exigenta la nivelul selectiei secundare, mai ales acolo unde apare elementul limitativ in performanta (ca prognoza) din motive de sanatate survenite pe parcursul pregatirii; oarecare indulgenta la nivelul selectiei finale (sa nu se pericliteze integritatea morfologica si/sau functionala prin efortul sportiv), avand in vedere, pe de o parte, investigatiile morale si materiale, performanta atinsa si motivatia, precum si posibilitatea aparitiei, de-a lungul anilor, a unor maladii (vindecate clinic) sau tulburari in legatura ori nu cu antrenamentul sportiv, pe de alta parte. La selectia primara se va acorda atentie afectiunilor reumatice din copilarie, bacilare, neuropsihice (epilepsie, stari spastice etc.), metabolice (diabet), cardiovasculare (congenitale sau dobandite), hepato-renale (hepatita, insuficienta renala), deformari cu limitari functionale ale aparatului locomotor, afectiuni endocrine (hipofizare, tiroidiene, suprarenale, paratiroidiene etc.), defecte ale analizatorilor vizual (miopie si strabism peste 5 dioptrii), auditiv etc. Investigatiile efectuate si in circuit pe plan endocrin, neurologic, ortopedic, cardiologic (EKG, VO2 max.) si ORL determina gradul de sanatate si disponibilitatea pentru o ramura de sport sau alta.

Criteriul biotipului constitutional intervine in selectie intr-o noua viziune a acestuia: somatofiziologic, motric, psihic, biochimic. Numerosi indici, care vor fi descrisi separat, permit definirea acestui tip constitutional si evidentierea legaturii lui cu diferite probe sau discipline sportive.

Criteriile neuropsihice, ce vor face obiectul unui capitol distinct, si criteriile neuromusculare opereaza de asemenea in selectie, ideala fiind aplicarea lor la nivelul selectiei primare (de exemplu, biopsia musculara); in practica, mai mult din considerente organizatorice si pragmatice, aceste criterii se aplica doar in mod exceptional.

Criteriile endocrinometabolice isi gasesc utilitatea atat in selectia initiala, cat mai ales in cea secundara, postpubertara. Se stie ca profilul hipertiroidian este favorabil eforturilor de viteza; cel android este compatibil cu eforturile de forta (atletica grea, aruncari etc.); cel hiperhipofizar (tip gigantoid) este ideal pentru jocurile sportive (baschet mai ales), recomandandu-se si la categoriile mari din sporturile care se practica pe categorii de greutate, iar profilul hipercorticosuprarenalian e favorabil eforturilor de durata, de rezistenta (atletism fond, de exemplu) s.a.m.d. Deci, inainte de a inregistra unele modificari adaptative dupa genul de efort, in sfera endocrinometabolica, este necesar sa evaluam (prin teste clinice si paraclinice, dozari hormonale) profilul endocrin, pentru a-l folosi in selectia dirijata. Sa nu uitam ca acest profil endocrinometabolic este corelat in mod constant cu cresterea organismului, iar in prognoza cresterii, necesara adesea la 12-16 ani, se folosesc indicatorii endocrini. Tipologia endocrina bazata pe criterii morfologice fiind usor de stabilit, este foarte utila in selectia pentru diferite ramuri de sport.

Criteriile integritatii morfologice si functionale a analizatorilor, in special a celui vizual si auditiv, se aplica si in selectie. Este vorba in primul rand de acuitatea vizuala si apoi de simtul cromatic, la fel de important in unele discipline sportive (auto, moto, sarituri in apa, sarituri de la trambulina, schi etc.). In ceea ce analizatorul acustic si vestibular, vom avea in vedere cerintele si in acelasi timp influenta unor probe sportive asupra acestuia (tirul, de exemplu).

Criteriile cardiorespiratorii sunt de maxima importanta in majoritatea disciplinelor sportive cu caracter predominant dinamic. Este adevarat ca sportul perfectioneaza functia cardiorespiratorie (motiv pentru care unii parinti isi indeamna copiii sa faca sport), dupa cum nu este mai putin adevarat ca solicitarile la care este supus sportivul pot avea unele efecte nefavorabile, imediate sau la distanta, asupra sistemului cardiovascular, mai ales in cazul unor greseli metodice de antrenament sau al aparitiei unor afectiuni cardiovasculare, chiar in afara antrenamentului sportiv. Malformatiile congenitale si afectiunile congenitale cardiovasculare exclud candidatul de la selectie, la fel ca si unele afectiuni cardiovasculare capatate (fibrilatie atriala, tahicardie paroxistica etc.). La nivelul selectiei secundare, in special pentru sporturile (probele) cu dominanta aeroba, putem avea unele profiluri cardiovasculare favorabile (conformatia si volumul cardiac, indicatorii functionali: consumul maxim de O2 - VO2 max., puls maxim, echivalentul volumului cardiac etc.), care sa motiveze selectia unor astfel de sportivi, dupa cum aceiasi indicatori pot folosi la selectia finala pentru prognoza performantei aerobe si cardiace.

Exista si unele criterii radiologice utile in selectie. De exemplu, radiografia coloanei vertebrale poate sa evidentieze unele anomalii vertebrale incompatibile cu practicarea anumitor sporturi (canotaj, gimnastica, haltere etc.); de asemenea, evidentierea altor anomalii, cum ar fi agenezia renala, rinichiul hipotrofic, anumite osteolize etc., impune alaturi de examenul radiologic cardiorespirator, si radiografia diverselor segmente si organe, cel putin la nivelul selectiei secundare (saua turceasca, cutia craniana, coloana vertebrala).

Criteriile si normele de selectie pentru sportul feminin isi au si ele particularitatile lor. Astfel, criteriile genetice si antropologice, biotipul constitutional (in special cel somatic), criteriile neuropsihice si neuromusculare, endocrinometabolice etc. sunt decisive in reusita selectiei.

Dincolo de normele si criteriile de selectie au fost validati si o serie de indici obiectivi, cu care operam in acest proces. De regula, criteriile tin seama de particularitatile biologice ale activitatii pentru care se selecteaza tinerii, iar indicii folositi exprima in mod obiectiv aceste norme si criterii.

Exista cateva exceptii de la aceasta inlantuire temporara a selectiei: de exemplu, in canotaj, auto, moto, retinem numai doua niveluri, cel primar si cel final, dispare deci selectia secundara.

Capacitatea de refacere si de adaptare reprezinta alte criterii importante de selectie, mai ales la nivelul selectiei finale. In aceasta faza nu trebuie neglijate nici criteriile antrenorului, care, in fata a doi sportivi cu performante apropiate, la sporturile de contact (box, lupta, judo si altele) sau pentru unele concursuri desfasurate in deplasare, il poate prefera pe cel mai robust din punct de vedere psihic, fizic si mai tehnic, chiar daca celalalt este campionul probei; o analiza complexa efectuata in colaborare cu medicul si psihologul poate duce uneori la concluzia, verificata si in practica, potrivit careia nr.2 sau 3 pe plan national poate fi mai eficient in afara tarii decat campionul datorita biologiei sale mai bune, starii de start corespunzatoare, neafectata de incarcatura emotionala a concursului.

De asemenea, in cadrul criteriilor de selectie pentru concurs se poate acorda atentie si ritmurilor biologice individuale ale sportivilor. In acest sens se determina atat bioritmurile fizic, emotiv si intelectual, cat si ritmurile circadiene, circamensurale si circanuale privind concentratiile hormonale, ale adenozintrifosfatului in muschi s.a., concluzionandu-se, in contextul tuturor parametrilor analizati - medico-sportivi, motrici, somatofiziologici, biochimici - , atat asupra selectiei sportivilor, cat si asupra utilizarii unor mijloace compensatorii pentru echilibrarea unor aspecte biologice negative, generate de ritmurile biologice.

Rezulta, deci, ca procesul de selectie dirijata are un caracter continuu, reprezentand un factor esential al performantei, permanent corelat cu alte tipuri de criterii asamblate intr-un sistem pe care teoria si practica noastra sportiva l-a creat si il aplica cu succes.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }