 |  |
|
Potrivit art. 1593 al. 1 Cod civil, depozitul propriu-zis nu poate avea de obiect decit lucruri mobile, inclusiv animale (lasate in pastrare, de exemplu in "pensiuni" pentru animale). Data fiind necesitatea traditiunii, aceste lucruri mobile trebuie sa fie corporale. Totusi, pot forma obiectul contractului si creantele (bunuri incorporale) constatate printr‑un titlu la purtator, asimilate lucrurilor mobile corporale. Sint lucruri mobile corporale si documentele materiale (actiuni, testament), indiferent de drepturile (fie si nominative) pe care le constata.
Intrucit depozitarul este obligat sa restituie insasi lucrul depozitat (art. 1604 al. 1 Cod civil), obiectul contractului trebuie sa fie individual determinat, chiar daca dupa natura lui ar fi un bun consumptibil si fungibil.
Pentru validitatea contractului se cere ca deponentul sa aiba capacitate, respectiv sa indeplineasca conditiile legale pentru a incheia acte de administrare, iar depozitarul capacitatea de a face acte de dispozitie. Nulitatea relativa a contractului pentru incapcitate - potrivit regulilor generale - poate fi invocata numai de catre partea incapabila (de exemplu deponentul incapabil poate cere depozitarului executarea contractului).
Intrucit contractul de depozit naste obligatii, de regula, numai pentru depozitar, Codul civil (art. 1598) reglementeaza in mod special ipoteza depozitului facut de o persoana capabila catre una incapabila, si anume deponentul poate cere restituirea bunului cit timp se afla in miinile depozitarului incapabil, iar daca nu mai este in miinile lui (intrucit l‑a instrainat, a pierit, l‑a pierdut sau i s‑a furat), deponentul are actiune (de in rem verso) numai in masura imbogatirii depozitarului incapabil (de exemplu pretul realizat in urma vinzarii lucrului sau suma incasata drept indemnizatie de asigurare - daca bunul a fost asigurat - ori despagubirea obtinuta de la persoana responsabila pentru pieire).
Codul civil mai cere ca depozitarea sa fie facuta intotdeauna numai de catre proprietarul lucrului depozitat sau prin consimtamintul sau expres (de exemplu printr‑un mandatar) sau tacit (art. 1596); insa aceasta regula nu se aplica intocmai; in literatura de specialitate si practica judiciara se recunoaste validitatea depozitului al carui obiect il formeaza lucrul altuia (de exemplu uzufructuarul poate depozita lucrul asupra caruia poarta uzufructul, creditorul gajist lucrul gajat, fara violarea vreunui principiu juridic; la fel, locatarul sau comodatarul unui lucru mobil).
Validitatea depozitului facut de un neproprietar sau fara consimtamintul proprietarului rezulta si din dispozitiile art. 1609-1610 Cod civil. Inseamna ca art. 1596 Cod civil are numai semnificatia inopozabilitatii depozitului fata de proprietarul lucrului care n‑a consimtit la incheierea contractului (de exemplu, in caz de revendicare a lucrului, proprietarul nu poate fi obligat la plata remuneratiei prevazute in contract); intrucit el nu a consimtit, depozitul nu‑l leaga. Contractul produce efecte in raporturile dintre deponent si depozitar.
Pe linga predarea lucrului se mai cere ca depozitul (acordul de vointa dintre parti) sa fie constatat printr‑un inscris (art. 1597 Cod civil); forma scrisa se cere ad probationem, si nu ad solemnitatem, dar indiferent de valoarea contracului. Inseamna ca inscrisul doveditor este necesar chiar daca lucrul depozitat are o valoare care nu depaseste suma de 250 lei.
Intrucit existenta inscrisului nu afecteaza validitatea contractului si din art 1597 Cod civil rezulta numai extinderea cerintei formei scrise (prevazute de art. 1191 Cod civil) la depozitul voluntar indiferent de valoare, proba contractului poate fi facuta si cu martori sau prezumtii, daca exista un inceput de dovada scrisa (art. 1197 Cod civil) sau a fost o imposibilitate (materiala sau morala) de a se procura o dovada scrisa sau de a o conserva (art. 1198 Cod civil); recunoasterea (marturisirea) partii (art. 1204-1206 Cod civil) face inutila administrarea altor probe, insa daca depozitarul, recunoscind depozitul, pretinde ca a restituit lucrul, actiunea deponentului - in lipsa de alte probe - urmeaza sa fie respinsa, intrucit marturisirea este indivizibila (art. 1206 al. 2 Cod civil), chiar daca regula indivizibilitatii nu are caracter obligatoriu pentru instanta.
Cerinta formei scrise vizeaza numai proba contractului de depozit, adica a remiterii si detinerii lucrului cu acest titlu. In schimb, se admite ca remiterea lucrului - fiind un fapt juridic stricto sensu - poate fi dovedita cu orice mijloc de proba.
Ceea ce caracterizeaza in esenta depozitul obisnuit (precum si pe cel necesar, nu insa si pe cel neregulat) este scopul principal urmarit de parti: pastrarea si conservarea lucrului de catre depozitar.
Prin acest element se deosebeste depozitul de obligatia de pastrare si conservare ce incumba vinzatorului atunci cind bunul vindut, transmis in proprietatea cumparatorului, nu se preda cu ocazia incheierii contractului (art. 1324 coroborat cu art. 1074 Cod civil) sau de obligatia de pastrare si conservare a cumparatorului in cazul vinzarii pe incercate (art. 1302 Cod civil) cind lucrul i se preda in vederea incercarii, desi proprietatea nu se transmite cu ocazia incheierii contractului. In aceste cazuri, obligatia de conservare este o obligatie accesorie, fiind reglementata pin dispozitiile prevazute pentru vinzare; nu este exclusa aplicarea normelor prevazute pentru depozit, dar numai in lipsa de alte reglementari aplicabile vinzarii.
Identic se rezolva problema in cazul in care depozitarul este autorizat sa foloseasca lucrul depozitat, existind asemanare cu imprumutul de folosinta (comodat); daca aceasta folosinta este accesorie conservarii lucrului, contractul este un depozit, iar in caz contrar un imprumut de folosinta.
Depozitul cu titlu oneros se aseamana si cu contractul de antrepriza in cazul in care depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii lucrului. {i in acest caz, natura juridica a contractului urmeaza sa fie determinata dupa continutul lui principal: pastrarea lucrului, respectiv efectuarea lucrarii. In orice caz, raporturile dintre parti nu trebuie sa fie descompuse in doua contracte distincte; numai in cazul depozitului asimilat celui necesar (hotelier) legiuitorul a disociat obligatia de conservare a hotelierului de obligatiile rezultind din contractul hotelier, pentru a supune obligatia de paza si conservare a hotelierului unor reguli mai severe de raspundere.
Mai dificila uneori este delimitarea fata de contractul de locatiune (de exemplu lasarea unui autovehicul intr‑un garaj sau a unor lucruri intr‑un dulap metalic); si in aceste cazuri calificarea se face in functie de scopul principal al contractului[1].
Depozitul obisnuit este un contract care, din momentul incheierii sale, creaza intre parti numai raporturi de obligatii.
Depozitarul este obligat sa pastreze (sa conserve) lucrul depozitat si sa‑l restituie la cererea deponentului - afara de cazurile in care, potrivit legii, el este obligat extracontractual sa pastreze lucrul si sa‑l restituie altei persoanei. El nu are nici o obligatie daca descopera si dovedeste ca el este proprietarul lucrului depozitat (art. 1617 Cod civil) sau daca devine proprietar in cursul depozitului (obligatiile se sting prin confuziune).
Daca contractul este cu titlu oneros, deponentul este si el obligat contractual sa plateasca remuneratia convenita. Indiferent de natura contractului (cu titlu grtuit sau cu titlu oneros), deponentul mai poate avea doua obligatii extracontractuale: restituirea cheltuielilor facute pentru pastrarea lucrului depozitat si plata despagubirilor pentru pagubele cauzate depozitarului de acel lucru.
Adeptii clasificarii obligatiilor in obligatii de rezultat (obligatii determinate) si obligatii de mijloace (obligatii generale de prudenta si diligenta) considera ca obligatia depozitarului de a pastra lucrul depozitat este o obligatie de mijloace, iar obligatia de restituire o obligatie de rezultat. Rezulta (inexact - dupa aprecierea altor autori) repartizarea sarcinii probei: in cazul obligatiilor de rezultat, creditorul trebuie sa dovedeasca numai neobtinerea rezultatului, iar debitorul, pentru a nu raspunde, cauza straina exoneratoare; in cazul obligatiilor de mijloace, pentru angajarea raspunderii debitorului (depozitarului), sarcina probei revine in intregime creditorului (deponentului), care trebuie sa dovedeasca ca debitorul nu s‑a comportat cu prudenta si diligenta de care era tinut, fiind astfel responsabil.
In realitate, potrivit Codului civil, culpa debitorului contractual este prezumata in toate cazurile (prezumtie iuris tantum), el fiind tinut sa dovedeasca - pentru a fi exonerat de raspundere - interventia unei cauze straine care nu‑i poate fi imputata (art. 1082-1083). Aceasta regula privitoare la repartizarea sarcinii probei se aplica, cu precizarile legale impuse de natura depozitului, si in privinta obligatiilor si a exonerarii de raspundere a depozitarului, indiferent ca este vorba de obligatia de pastrare sau de restituire a lucrului depozitat. In plus, nici nu se intelege cum ar putea deponentul - care nu este obligat (si nici chiar indreptatit) sa supravegheze modul in care depozitarul se ingrijeste de pastrarea lucrului depozitat, neexistind intre ei raporturi de prepusenie - sa dovedeasca ca depozitarul nu s‑a comportat cu diligenta si prudenta la care era tinut; chiar daca depozitarul nu a depus diligenta si prudenta necesare, poate dovedi ca aceasta s‑a datorat unei cauze straine.
Potrivit Codului civil, depozitarul trebuie sa se ingrijeasca de paza lucrului depozitat cu aceeasi grija ca de propriul sau lucru (art. 1599), obligatia de pastrare, de conservare a lucrului fiind scopul principal al contractului. Deci daca depozitarul nu a pastrat (conservat) lucrul, pentru a rasturna prezumtia de culpa ce apasa asupra lui, trebuie sa probeze ca a depus aceeasi grija in pastrarea lucrului depozitat (inclusiv avansarea cheltuielilor necesare in acest scop) ca si in privinta lucrurilor proprii - deci cauza straina[2], care a dus la pierirea, pierderea sau deteriorarea lucrului, nu‑i este imputabila.
Culpa debitorului - prin derogare de la regulile generale ale raspunderii contractuale - se apreciaza deci in concret, in functie de grija depusa in conservarea propriilor lucruri, si nu dupa tipul abstract al omului prudent si diligent. Contractul cu titlu gratuit fiind incheiat in interesul si din initiativa deponentului, nu i se poate pretinde depozitarului sa pastreze lucrul depozitat cu mai mare grija decit propriile lucruri; daca deponentul se astepta ca bunul sa fie pastrat in conditii mai bune, trebuia sa aleaga un om mai diligent.
In mod exceptional, culpa depozitarului se apreciaza cu mai mare rigoare, dupa tipul abstract al omului prudent si diligent (regula generala privind raspunderea contractuala) in urmatoarele cazuri (art. 1600 Cod civil):
cind initiativa contractului a fost luata de depozitar;
cind depozitul este cu plata;
cind depozitul s‑a facut in interesul depozitarului[3];
daca s‑a stipulat expres in contract ca depozitarul sa raspunda pentru orice culpa.
Aceasta ultima dispozitie se explica prin faptul ca regulile privitoare la raspunderea depozitarului sint reguli supletive; partile pot stipula si o clauza de neresponsabilitate (caz in care depozitarul raspunde numai pentru dol sau culpa grava asimiliata dolului), sau o clauza de atenuare; aceste clauze trebuie sa fie acceptate expres de deponent (si dovedite de depozitar); clauza de neresponsabilitate afisata pe perete sau mentionata pe verso‑ul recipisei de primire in depozit (acte unilaterale care pot fi ignorate de deponent) nu fac dovada atenuarii sau exonerarii de raspundere a depozitarului.
Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, afara de cazul cind a fost pus in intirziere pentru restituirea bunului depozitat (art. 1601 Cod civil). Notiunea de forta majora este folosita in sens larg, de cauza straina, neimputabila (art. 1082-1083 Cod civil), inclusiv cazul fortuit, riscul pieirii fortuite fiind suportat de deponent, conform regulilor generale. Prin stricaciuni se intelege nu numai deteriorarea, dar si orice pieire fortuita - totala sau partiala - a lucrului (art. 1606 Cod civil). Suportarea riscurilor de catre debitorul pus in intirziere, afara daca dovedeste ca lucrul ar fi pierit si la creditorul care ceruse restituirea, reprezinta tot aplicarea regulilor in materie (debitorul aflat in intirziere nu este lipsit de culpa - art. 1044 al. 2, art. 1074 al. 2 si art. 1156 al. 1 Cod civil).
In privinta validitatii clauzelor de agravare a raspunderii in materie de depozit (asumarea riscului de catre depozitar pentru cazuri fortuite si forta majora), depozitarul nepus in intirziere pentru restituire nu suporta "niciodata" riscurile (art. 1601 Cod civil), iar posibilitatea agravarii raspunderii este prevazuta "pentru orice culpa" (art. 1600 pct. 4), nu si pentru cazul fortuit; s‑ar putea trage concluzia nevaliditatii clauzelor de agravare a raspunderii dincolo de ipoteza culpei, insa, regulile raspunderii contractuale fiind supletive, riscul pieirii fortuite a unui lucru poate fi asumat de catre debitor (art. 1156 al. 2). Deci se poate admite validitatea clauzelor de agravare a raspunderii debitorului si pentru cazuri fortuite.
Obligatia de pastrare asumata de catre depozitar, fie si cu titlu gratuit, nu‑l indreptateste sa se serveasca de lucrul depus decit cu consimtamintul expres sau tacit al deponentului (art. 1602 Cod civil); in caz de nerespectare, depozitarul va fi expus la plata daunelor-interese. Neputindu‑se folosi de lucru, depozitarul nu poate consuma nici fructele pe care lucrul le produce (art. 1608 Cod civil).
Depozitarul trebuie sa restituie insusi lucrul depozitat, in natura (art. 1604 al. 1 Cod civil), impreuna cu fructele pe care le‑a perceput (art. 1608 al. 1 Cod civil), insa nu si fructele pe care putea sa le perceapa dar nu le‑a perceput.
Restituirea in natura se face in starea in care se afla lucrul in momentul restituirii, riscul pieirii sau degradarii fortuite fiind in sarcina deponentului. In caz de pieire fortuita a lucrului (totala sau partiala), inclusiv pieirea pentru care se poate angaja raspunderea unei terte persoane, depozitarul este obligat sa predea deponentului suma de bani (de exemplu indemnizatia de asigurare) primita de la asigurator sau orice alt lucru primit drept despagubiri (art. 1606 Cod civil) sau sa‑i cedeze actiunea impotriva tertului.
In caz de neexecutare a obligatiei de restituire, depozitarul datoreaza daune-interese pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite de deponent. Pentru stabilirea daunelor-interese (echivalentul lucrului depozitat) se are in vedere valoarea lui din momentul restituirii prin echivalent (valoarea lui din momentul pronuntarii hotaririi), iar nu din momentul constituirii depozitului. Astfel se face evaluarea, de exemplu, in caz de pieire a lucrului din cauze imputabile depozitarului sau in caz de instrainare fara drept a lucrului de catre depozitar si cind lucrul nu poate fi revendicat de catre deponent (desi vinzarea lucrului altuia este anulabila sau nula) intrucit este detinut de un posesor de buna credinta (art. 1909 Cod civil) sau fiindca deponentul nu este proprietar. Daca depozitarul a dat in locatiune sau a imprumutat lucrul unei terte persoane, deponentul il poate revendica, depozitarul raspunzind fata de deponent (si fata de tertul contractant, daca este cazul) pentru pagubele cauzate.
Daca depozitarul refuza, fara temei, sa restituie lucrul, desi acesta se afla in detentia sa, deponentul poate obtine executarea silita, potrivit regulilor aplicabile obligatiei (de a face) de predare a unui lucru individual determinat.
In caz de moarte a depozitarului obligatia de restituire (si de pastrare pina la restituire) se transmite, in cadrul patrimoniului succesoral, asupra mostenitorilor. De la aceasta regula legea prevede insa o derogare: daca mostenitorii vind un lucru depozitat, cu buna credinta, socotind ca face parte din masa succesorala, raspunderea lor se rezuma la restituirea pretului primit sau, daca pretul nu s‑a platit, ei sint obligati sa cedeze deponentului actiunile lor contra cumparatorului (art. 1607 Cod civil).
Depozitarul este obligat sa restituie lucrul deponentului, respectiv mandantului (daca depozitarea s‑a facut in numele sau de catre mandatar) sau persoanei indicate de deponent (art. 1609 Cod civil), neavind dreptul sa pretinda ca deponentul sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra lucrului. Daca depozitarul descopera ca lucrul a fost furat si afla cine este adevaratul proprietar, el este obligat sa‑l anunte sa‑si valorifice drepturile intr‑un termen determinat si indestulator, iar daca acesta nu‑si valorifica dreptul, depozitarul este liberat prin predare. Aceste dispozitii, desi vizeaza numai ipoteza furtului, se aplica si in cazul in care lucrul a fost pierdut (dar nu si in cazul in care deponentul este un detentor precar, care a depozitat lucrul abuzind de increderea proprietarului). Creditorii deponentului pot urmari lucrul depozitat potrivit dreptului comun in materie de executare silita.
In caz de moarte a deponentului, lucrul nu se poate restitui decit mostenitorilor (art. 1611 al. 1 Cod civil), chiar daca - pentru ipoteza mortii - deponentul l‑a autorizat pe depozitar sa restituie lucrul unei alte persoane; o asemenea clauza fiind contrara dispozitiilor exprese ale legii, este nula absolut; se apara astfel interesele mostenitorilor rezervatari, care ar putea fi fraudati prin restituirea lucrurilor de valoare unei terte persoane (care ar beneficia, in fapt, de o liberalitate pentru cauza de moarte, cu depasirea cotitatii disponibile sau in limita ei, dar fara respectarea regulilor prevazute de lege pentru testament si legate).
Daca sint mai multi mostenitori, restituirea se va face proportional cu cota-parte din mostenire ce se cuvine fiecaruia, iar daca lucrul depozitat este indivizibil, potrivit intelegerii dintre ei (art. 1611 al. 2-3), in caz de neintelegere hotarind instanta.
In cazul pluralitatii de deponenti, depozitarul este liberat prin restituirea lucrului unuia dintre ei numai daca obligatia este indivizibila (indivizibilitate naturala sau conventionala) sau solidara intre creditori (solidaritate activa).
Daca deponentul a devenit incapabil dupa incheierea contractului, restituirea lucrului se face in mod valabil numai reprezentantului legal (art. 1612 Cod civil); daca depozitul a fost facut de reprezentantul legal, dar in momentul restituirii functia sa a incetat, restituirea se face catre persoana reprezentata sau catre noul reprezentant (art. 1613 Cod civil).
In lipsa de stipulatie speciala contrara, restituirea se face la locul unde lucrul se afla depozitat (art. 1615 Cod civil), iar daca partile au convenit asupra altui loc, cheltuielile de transport sint in sarcina deponentului (art. 1614 Cod civil).
Art. 1616 Cod civil prevede ca deponentul are dreptul sa ceara restituirea oricind, chiar daca s‑a stipulat un termen pentru restituire, deoarece termenul se presupune stipulat in interesul deponentului. Dar daca termenul a fost stipulat in interesul depozitarului (de exemplu depozit remunerat in functie de durata sau depozitarul este autorizat sa se serveasca de lucru in scopuri personale - art. 1602 Cod civil), el are dreptul la remuneratia stipulata sau la daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin restituirea anticipata.
Depozitarul poate refuza restituirea lucrului numai daca a fost instiintat pe cale legala ca asupra acelui lucru s‑au facut forme de urmarire (poprire sau sechestru juridic - art. 452-462 si art. 594 si urm. Cod procedura civila; art. 1632-1634 Cod civil) sau ca exista opozitie la restituirea lui din partea unui tert care se pretinde a fi proprietarul lucrului (art. 1616 Cod civil). In aceste cazuri, lucrul ramine mai departe in pastrarea depozitarului pina la limpezirea drepturilor creditorilor deponentului sau a tertului, el fiind obligat, potrivit legii, extracontractual, sa pastreze lucrul (si dincolo de termenul prevazut in contract) si sa‑l restituie, respectiv sa‑l consemneze sau sa‑l vinda prin licitatie publica, potrivit celor stabilite prin hotarirea instantei. Depozitarul mai poate refuza restituirea daca dovedeste ca el este proprietarul lucrului, caz in care se sting toate obligatiile lui (art. 1617 Cod civil).
Daca depozitarul refuza, fara temei, sa restituie lucrul depozitat, asemantor comodantului, deponentul poate intenta, la alegere, fie o actiune personala (care deriva din contractul de depozit), fie o actiune in revendicare (in calitate de proprietar).
Actiunea personala, ex contractu, este supusa prescriptiei extinctive, in cadrul termenului general de prescriptie, care incepe sa curga de la data implinirii termenului de depozitare prevazut in contract, iar daca un asemenea termen nu a fost stabilit, prescriptia incepe sa curga nu de la data refuzului de restituire, ci de la data nasterii dreptului la actiune, care coincide cu momentul incheierii contractului (art. 7 din Decretul nr. 167/1958).
Depozitul cu titlu gratuit, fiind un contract unilateral, nu da nastere la obligatii decit in sarcina depozitarului. In cursul executarii, insa, se pot naste anumite obligatii extracontractuale (din gestiunea de afaceri sau din imbogatirea fara just temei, respectiv delict civil) si in sarcina deponentului. Daca depozitarul a facut cheltuieli pentru pastrarea (conservarea) lucrului sau a suferit pagube pricinuite de lucrul depozitat, sumele cheltuite de el sau valoarea daunelor trebuie sa fie restituite de deponent (art. 1618 Cod civil).
In cazul in care partile au convenit ca depozitarul sa fie remunerat (deci cind s‑a incheiat un contract sinalagmatic), deponentul are obligatia de a plati depozitarului remuneratia stipulata (sau stabilita de instanta, daca el este un profesionist si partile nu se inteleg asupra cuantumului ei).
Deponentul este obligat sa ridice lucrul depozitat de la locul restituirii la termenul convenit sau, in lipsa, la termenul stabilit de instanta la cererea depozitarului, sub sanctiunea platii daunelor-interese. In caz de nerespectare a acestei obligatii, deponentul nu este indreptatit sa vinda lucrul.
Pentru a fi liberat de obligatia de pastrare, depozitarul poate face oferta reala urmata de consemnatie, potrivit dreptului comun (art. 1114-1121 Cod civil si art. 586-590 Cod procedura civila).
Executarea obligatiilor deponentului este garantata prin dreptul de retentie, prevazut expres de lege, pe care depozitarul il are asupra lucrului depozitat; acesta poate refuza restituirea lucrului pina la plata integrala a sumelor la care are dreptul din cauza depozitului (art. 1619 Cod civil).
Desi legea nu face precizari exprese (ca in cazul comodatului - art. 1570 Cod civil), depozitarul nu poate retine lucrul depozitat in compensatie, intrucit acesta nu este fungibil si de aceeasi specie cu obiectul datoriei corelative (art. 1145 Cod civil).
Predarea folosin]ei unui garaj sau a unui dulap metalic nso]it` de predarea cheilor este o loca]iune, dac` locatorul nu‑[i asum` obliga]ia p`str`rii [i conserv`rii acestui lucru. |n schimb, plasarea unui autovehicul ntr‑un garaj aflat sub supravegherea de]in`torului garajului este un depozit; la fel, l`sarea autovehiculului ntr‑un loc de parcare cu paz` [i cu plat`; dac` taxa este stabilit` numai pentru folosin]a locului de parcare, raporturile snt de loca]iune, iar dac` folosin]a este gratuit` (de exemplu parcare n curtea unui prieten), contractul este de comodat.
Acest referat nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte referate despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Referate similare:
|
Cursuri |
Cauta referat |