Substantivul - generalitati

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, sentimente, relatii. Substantivele se clasifica dupa felul lor in comune: terra, rosa, lupus, prunus, rex, tempus, civis, mare, exercitus, dies si proprii: Lucius, Marcus, Pompeius, Caesar, Caligula.

Categoriile gramaticale ale substantivului sunt declinarea, genul, numarul, cazul.

Declinarea

Minimalizata in analiza gramaticala a limbii romane, declinarea in limba latina avea o importanta deosebita, deoarece in cazul unei limbi sintetice, cum era aceasta, desinentele declinarilor ofereau informatii nu numai asupra cazurilor, ci si asupra genului si numarului. In limba latina sunt cinci declinari, in timp ce in limba romana s-au mostenit trei.

Declinarea este forma pe care o ia substantivul in trecerea lui prin cele sase cazuri specifice limbii latine la singular si plural. Apartenenta unui substantiv la o declinare este indicata de desinenta genitivului singular. Intotdeauna, in dictionar, un substantiv latin va avea indicate doua forme, prima este nominativul singular, iar cea de a doua, genitivul singular.

Declinarea I are genitivul singular -ae.

Declinarea a II-a are genitivul singular -i.

Declinarea a III-a are genitivul singular -is.

Declinarea a IV-a are genitivul singular -us.

Declinarea a V-a are genitivul singular -ei.

Genul

Genul substantivelor are o structura bipolara fiind clasificat la un nivel primar in animate si inanimate, iar la un nivel secundar animatele se structureaza in genul masculin si in genul feminin, in timp ce inanimatele includ genul neutru.

Unele denumiri de persoane si unele nume de specii de animale se pot folosi pentru ambele genuri si acestea poarta numele de nomina communia. In cazul nevoii de particularizare a acestuia se adauga substantivului un adjectiv: civis Romanus - cetatean roman sau civis Romana - cetateana romana, coniux meus - sotul meu sau coniux mea - sotia mea, hic bos - acest bou sau haec bos - aceasta vaca, lepus albus - iepure alb sau lepus alba - iepuroaica alba.

Substantivele care au un anumit gen cu care exprima ambele sexe se numesc nomina epicoena. Astfel de genul masculin sunt corvus - corb, corboaica, vultur - vultur, vulturoaica, de genul feminin vulpes - vulpoi, vulpe, feles - pisica, motan.

Numarul

Numarul are aceeasi structura binara ca si genul. El se bifurca in 1 (sg.) si >1(pl). La randul ei pluralitatea implica 2 (numarul perechii) si >2(care implica mai mult de doi, multimea). In limbile indo-europene era foarte bine marcat numarul perechii, dualul, ale carui semne sunt mai evidente in greaca veche decat in limba latina unde ramasitele sale se reduc doar la cateva cuvinte: duo - doi, octo - opt si ambo - amandoi. Se observa ca marca dualului in limba latina era desinenta -o.

Cazul

In limba latina sunt sase cazuri: Nominativ, Genitiv, Dativ, Acuzativ, Ablativ, Vocativ. In afara de acestea ea mai prezinta urme ale unui vechi caz indo-european Locativul, care arata situarea pe loc in timp si spatiu si care are desinente specifice doar la singular: la declinarea I, -ae, Romae - la Roma, la declinarea a II-a si a III, -i, Tarenti - la, (in) Tarent, Carthagini - la, (in) Cartagina. La plural, si ulterior si la singular, Locativul va fi inglobat de catre Ablativ. Ablativul este de asemenea un caz specific limbii latine. Cazul ablativ, la un nivel primar, poate indica plasarea in spatiu, cu excluderea miscarii, si aceasta functie a lui a facut posibila inglobarea ulterioara a Locativului, separarea de un spatiu, precum si instrumentul cu care se realizeaza actiunea, din aceste functii primare derivand functii abstracte si derivate, care vor discutate pe larg la sintaxa cazurilor. Cazul ablativ este preponderent circumstantial si poate fi identificat prin intrebarile: unde? de unde? cu ce? prin ce? din ce cauza? cum? cand? etc.

Structura cuvantului

La nume, structura cuvantului consta in tema (identica cu radicalul) si terminatia formata din vocala tematica si desinenta: amic-us, silv-a, exercit-us.

Radacina sau radicalul este morfemul de baza, care contine sensul lexical al cuvantului: lup-, amic-, templ-, silv-, exercit-.

Prefixul este asezat inaintea radacinii, careia ii precizeaza sensul lexical si cu care alcatuieste nucleul cuvantului: con-sul, ex-sul.

Vocala tematica (VT), defineste clasa de flexiune, numita de obicei declinare: -a-(I), -o/e-(II), ǿ(tip consonantic) si -i-(III), -u-(IV), -e-(V).

Desinenta este morfemul gramatical cel mai important al numelui si precizeaza categoriile gramaticale ale cazului, numarului  si uneori implicit genului.