Ungurii in istoria romanilor

Ungurii in istoria romanilor

Ultimii barbari care s-au asezat la nord de Dunare, inainte de intemeierea primelor state romanesti, sunt iarasi turanici, cum fusesera avarii: maghiarii (ungurii), pece­negii, uzii (mai scurta vreme) si cumanii. Pecenegii au venit cam impreuna cu ungurii in ultimii ani ai veacului al IX-lea. Ei sunt cei care i-au impins pe unguri, din actua­la Rusie spre apus.

Ungurii au trecut la nord de Carpati, pe valea Tisei, si au poposit in pusta Panoniei, propice turmelor lor de cai. Acolo, zic unele cronici, se mai gaseau inca vorbitori de limba latina, adica preromana (pastores romanorum). Si dupa ce s-au stabilit acolo, ungurii, calareti naprasnici, au intreprins timp de cateva zeci de ani razii pustiitoare prin Germania si in toata Franta de azi, pana cand, in anul 955, in batalia de la Lechfeld, in Bavaria, regele german Otto I cel Mare, viitor imparat, i-a oprit, si astfel au ramas de-atunci sedentari in Panonia. Au avut norocul sa apara curand in dinastia arpadiana (astfel numita dupa primul sef maghiar Arpad, care i-a adus in apus) o personalitate exceptionala, Stefan I (1000-l038), consacrat mai apoi de papalitate ca Sfantul Stefan. El consolideaza in regatul lui (e primul care poarta titlul de rege) religia crestina de rit apusean, dupa ce sovaise un timp intre Roma si Constantinopol, si integreaza noul stat, locuit de populatii vorbind mai multe limbi, in sistemul feudal occidental care tocmai atunci se injgheba, intre altele, favorizeaza influenta bisericii germane si incepe in tot regatul colo­nizari cu germani: cavaleri, plugari, mineri, meseriasi si negustori etc.

Opriti in expansiunea lor catre apus, regii Ungariei vor urmari de-acum extinderea regatului catre sud si rasarit, impotriva slavilor si romanilor, ba atacand chiar Imperiul Bizantin, in ultimii ani ai veacului al XII-lea, parte prin uniuni matrimoniale, parte cu forta, pun mana pe regatul slav al Croatiei, care va fi de-atunci o feuda a coroanei maghiare, dar care nu-si pierde limba si parti­cularitatea sa, si e condus de cele mai multe ori de un ban ales din nobilimea croata.

In Ardeal, cum am vazut, au patruns cu incetul tocmai in momentul cand apareau mici formatiuni romane, si in arcul Carpatilor, si dincolo de munti. Aici se vor lovi de aceiasi pecenegi cu care se ciocnisera prin stepele Ucrainei cu vreo doua veacuri inainte.

Pentru punerea in valoare a Transilvaniei, regii ma­ghiari aplica aici, ca si in Ungaria, o intensa politica de colonizare, impotriva pecenegilor, apoi a cumanilor, ei aseaza, la poalele Carpatilor rasariteni, niste ostasi-graniceri dintr-o etnie sosita in Europa o data cu ei; ungurii ii numesc Szakely (in latineste siculi), noi - secui.

Identitatea lor precisa, la origine, nu s-a lamurit, cert e insa ca au fost de la inceput maghiarizati. Pe teritoriul concedat, intins cat doua mari judete, ei formeaza un fel de "marca', beneficiind de un regim special si condusa de un comite din neamul lor, comes siculorum.

Alta importanta colonizare, incepand chiar de la sfarsitul veacului al XII-lea, e reprezentata de colonisti germani, adusi mai intai din regiunile nord-vestice ale Germaniei, aproape de Olanda, iar intr-o a doua faza, mai de la rasarit, din Saxonia - de unde a ramas intregii populatii nemtesti din Transilvania numele de sasi. Aceasta populatie nemteasca era menita pe de o parte, la tara, sa introduca o agricultura mai inaintata, pe de alta parte, sa infiinteze orase de tipul celor din Germania, cu intariturile lor, cu fel de fel de mestesuguri si cu o buna practica a negotului. Din orasele (burg-uri) infiintate, sapte vor fi mai insemnate, de unde numele de Sieben-bürgen ("cele sapte burg-uri') dat de nemti Transilvaniei. Doua dintre ele, Brasovul si Sibiul (botezate de nemti Kronstadt si Hermannstadt, dar ambele nume initiale erau romanesti sau slavo-romane), vor juca un rol de frunte in dezvoltarea provinciei, si de altfel si in economia tarilor romane de dincolo de Carpati. Ca si secuii, sasii se vor bucura de largi privilegii si vor fi reprezentati de un comite al sasilor.

Sa ne intoarcem la pecenegii de dincolo de arcul Carpatilor. Pecenegii stau prin partile noastre aproape 200 de ani. Sunt foarte agresivi; ii gasim in neincetat con­flict ba cu rusii, ba cu ungurii, ba cu bizantinii pana ce, in 1091, cand au pornit iar o incursiune in Imperiul Bizantin, imparatul Alexis Comnenul ii zdrobeste intr-o mare batalie, la Lebunion. Pe o parte din captivi ii inroleaza in armata lui, iar pe ceilalti, cu femeile si copiii, ii raspandeste ca colonisti prin imperiu.

Sa fi disparut atunci chiar toti pecenegii din spatiul nostru? Nu-mi vine a crede. Au ramas, in orice caz, nume de locuri (toponime) probabil pecenege, cel putin localitatile numite Peceneaga; poate si cuvinte in limba noas­tra, greu insa de identificat, fiindca limba lor era foarte apropiata de cea a cumanilor, care le iau locul, frati-dusmani care au dat o mana de ajutor bizantinilor ca sa-i nimiceasca.