QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Organizarea politico-administrativa a Moesiei Inferior si a Daciei Romane







Organizarea politico-administrativa a Moesiei Inferior si a Daciei Romane


Din punct de vedere al organizarii administrative, prin instituirea de catre romani a Prefecturii tarmului marii (Praefectura orae Maritimae), zona oraselor grecesti vest-pontice, incepand din vremea lui August candva inainte de (8-9), a fost supusa jurisdictiei unui praefectus orae maritimae (conduce Praefectura orae Maritimae), aflat, la randul sau, sub controlul proconsulului Macedoniei pana la intemeierea provinciei Moesia (anul 15), cand „prefectul litoralului maritim” se va mentine pana in anul 86, cand litoralul Marii Negre va trece in cadrul administrativ al Moesiei Inferior.

Restul teritoriului, in care se includea toata Dobrogea, denumit Ripa Thraciae, a ramas sub autoritatea regatului clientelar al odrisilor pana in 46, cand Claudiu, transformand Thracia in provincie romana, a incorporat acest teritoriu provinciei Moesia, organizandu-l dupa modelul provinciilor romane.




Aceasta organizare administrativa s-a mentinut pana in vremea lui Domitian, care, in 86, a impartit teritoriul Moesiei in doua provincii de rang consular: Moesia Superior in vest si Inferior in est, aceasta din urma cuprinzand intreg teritoriul Dobrogei.

In timpul lui Domitian, provincia nou creata, Moesia Inferior, ocupa teritoriul cuprins intre Muntii Balcani, raul Ciabrus (Tibrita in Bulgaria), Dunarea si Marea Neagra.

Dupa cucerirea Daciei de catre Traian si organizarea ei in provincie romana, acesta a inclus in hotarele Moesiei Inferior si unele din teritoriile nord-dunarene, sudul Moldovei, Muntenia, estul Olteniei si sud-estul Transilvaniei, acestea doua din urma si partea de vest a Munteniei fiind inglobate in vremea lui Hadrian, in 118-119, Daciei Inferior.

Ulterior, sub Diocletian, hotarele provinciei nou create, Scitia Minor, corespund, in general, cu cele actuale ale Dobrogei, mentinandu-se, ca atare pana in secolul al VII-lea. Primele cuceriri romane la nord de fluviu dateaza din primul razboi dacic al lui Traian.

Judecand dupa consemnarile din papirusul Hunt, care este jurnalul de campanie al unei unitatii militare romane (pridianum cohortis I Hispanorum veteranae quingenariae equitatae), doua localitatii din Dacia – Piroboridava (Poiana,judetul Galati) si Buridava (Ocnita sau Stolniceni, judetul Valcea) –faceau parte, intre 102-105, din provincia Moesia Inferior.

Intr-adevar, cate un detasament din cohorta amintita stationa in aceste doua puncte despre care jurnalul spune ca se aflau intra provinciam, aceasta inseamna ca sudul Moldovei si estul Olteniei (deci si Campia munteana), poate si coltul sud-estic al Transilvaniei, fusesera cucerite si anexate Moesiei Inferior.

Aceasta stare de lucruri s-a prelungit si dupa anul 106 dupa cum dovedeste diploma militara din 13 decembrie 140, descoperita la Palamarca, in Bulgaria. Aceasta diploma atesta lasarea la vatra a unor soldati din trupele Daciei Inferioare aflate sub comanda procuratorului Aquila Fidus: un numerus, 3 alae si 9 cohortes.

Dintre acestea, cele trei alae si sapte din cele noua cohortes facusera parte, inainte, din armata Moesiei Inferior; despre celelalte doua cohorte nu se stie de unde au venit, iar singurul numerus mentionat de diploma era o unitate recent infiintata.

Cohortele care facusera parte din armata Moesiei Inferior si-au avut garnizoana, dupa cum dovedesc stampilele de pe tiglele si caramizile descoperite in castrele lor, in coltul sud-estic al Transilvaniei, la Angustia si in mai multe puncte de pe Oltul transilvan.

Diploma de la Palamarca reprezinta, asadar, o confirmare a faptului ca, inainte de crearea Daciei Inferioare sub Hadrian coltul sud-estic al Transilvaniei si Oltenia rasariteana (la est de Jiu) apartinusera nu Daciei, ci Moesiei Inferior.

Pe de alta parte, se stie ca anumite zone din jumatatea de vest a Daciei (Banatul rasaritean, Oltenia apuseana in intregime sau in parte, Tara Hategului) formasera, intre cele doua razboaie dacice ale lui Traian, un fel de district militar comandat de Cn. Pompeius Longinus.

Se pune problema daca tinuturile cucerite de Traian la nord de Dunare si care nu fusesera incluse in provincia Moesia Inferior au format, la 106, provincia Dacia sau daca aceasta cuprindea numai Transilvania propriu-zisa (evident, fara coltul sud-estic), Banatul si Oltenia de vest fiind anexate Moesiei Inferior.

Un pasaj din opera lui Dio Cassius atesta cucerirea de catre romani a intregului Banat, adica a intregului teritoriu cuprins intre Dunare, Tisa, Mures si Muntii Banatului. Intr-adevar, potrivit spuselor istoricului grec, Decebal, intre cele doua razboaie cu Traian, a cucerit de la iazigi un tinut pe acestia il vor fi ocupat in primul razboi si pe care Traian nu l-a mai restituit iazigilor in 106.

Acest tinut putea fi, teoretic, Banatul vestic sau Crisana, dar cum Crisana n-a fost niciodata cucerita de romani, localizarea lui nu se poate face decat in partea apuseana a Banatului.

O diploma militara din 2 iulie 110, descoperita la Porolissum, mentioneaza ca facand parte din armata Daciei urmatoarele unitatii militare care stationau in Banat: cohors I Vindelicorum cu garnizoana la Arcidava (Varadia, judetul Caras-Severin), Cohors I Cretum cu garnizoana la Palanca (judetul Caras-Severin) si cohors I Gallorum cu garnizoana la Pojejena (judetul Caras-Severin), ultimele doua localitati fiind situate chiar pe Dunare, aceste date confirma apartenenta Banatului la provincia Dacia si nu la Moesia Superior.

Dovezi suplimentare, in acest sens, aduc prezenta un unui detasament al legiunii a IV-a Flavia Felix la Sarmizegetusa Regia si atestarea unui ofiter din aceeasi mare unitate in garda guvernatorului Daciei, intrucat garnizoana legiunii a IV-a Flavia Felix se afla la Berzobis, in Banat, este limpede ca Banatul apartinea Daciei.

Asemanatoare este si situatia Olteniei apusene, o diploma militara din 17 februarie 110, descoperita undeva in Ungaria, atesta ca din armata Daciei faceau parte si doua unitati de pedestrasi - cohors IV-a Cypria si cohors III-a Campestris- cu garnizoana in aceeasi parte a Daciei: prima la Bumbesti (judetul Gorj), a doua la Drobeta.



Prin urmare, in timpul lui Traian, provincia Dacia cuprindea Banatul, Oltenia vestica si Transilvania propriu-zisa, cu exceptia coltului sud-estic. Restul teritoriilor nord-danubiene cucerite de imparat apartineau Moesiei Inferior.

In ceea ce priveste organizarea administrativa a provinciei Dacia, trebuie avut in vedere faptul ca imparatul Augustus a dat provinciilor romane principii si reguli de organizare care s-au mentinut si sub urmasii sai.

Toate provinciile au fost impartite in doua mari categorii: senatoriale si imperiale. Cele dintai, situate, de obicei, in interiorul Imperiului, erau demult pacificate si de aceea erau lipsite de armata. In fruntea lor senatul numea guvernatori (proconsules si propraetores) dintre membrii sai care exercitasera, la Roma, consulatul sau pretura.

Cealalta categorie de provincii, situate la hotare si dispunand de trupe, depindeau nemijlocit de imparat, care le guverna prin intermediul unor inalti functionari numiti de el. Rangul acestor guvernatori cu atributii militare, administrative si juridice, depindea de calitatea si de numarul trupelor din provincia respectiva, caci guvernatorul era comandantul suprem al acestora.

Provinciile imperiale in care stationau una sau mai multe legiuni, unitatile de elita ale armatei romane, erau rezervate unor guvernatori de rang senatorial, care purtau titlul de legatus Augusti pro praetore (,,delegat al imparatului in loc de pretor ”).

Expresia pro praetore se explica prin persistenta unei traditii republicane, caci prima provincie a Romei, Sicilia, fusese guvernata de un fost pretor, caruia i se daduse titlul de propretor. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 220-222).

Un numar mic de colonii din provincii se bucurau de ius Italicum, prin acest drept intelegem dreptul prin care terenul putea fi detinut in proprietate privata, revendicat sau instrainat, chiar si in afara Italiei, ex iure Quiritium, adica conform dreptului roman.

Ius Italicum era cel mai inalt privilegiu la care putea aspira o colonie din afara Italiei, insemnand in realitate, asimilirea cetatenilor din aceste orase cu cetatenii din Italia in materie de drept civil si fiscalitate. Ius Italicum implica, de asemenea immunitas, adica scutirea de principalele impozite: impozitul personal (tributum capitis) si cel pentru teren (tributum soli). ( A. Husar, 2002, p. 120).

In cazul in care o provincie avea o singura legiune, comandantul ei – legatus Augusti legiones – senator, fost pretor la Roma, era in acelasi timp si guvernatorul provinciei, intrucat comandantul de legiune avea autoritate si asupra tuturor trupelor auxiliare (alae, cohortes) din teritoriul pe care actiona legiunea.

Daca intr-o provincie erau cantonate doua sau mai multe legiuni, fiecare dintre ele avand drept comandant un legatus Augusti legionis vir praetorius, guvernatorul provinciei trebuia sa fie de rang mai inalt pentru a avea o autoritate asupra acestor comandanti. El era deci un senator, fost consul (vir consularis), provinciile lipsite de legiuni, a caror armata era formata numai din trupe auxiliare, erau guvernate de un membru al ordinului cavalerilor (ordo equester) care purta titlul de procurator Augusti vice praesidis sau cum iure gladii.

Expresia vice praesidis („ in loc de guvernator”) trebuie inteleasa in sensul ca, procuratorul de rang ecvestru tinea locul unui guvernator de rang senatorial, care ar fi condus provincia daca aceasta ar fi avut una sau mai multe legiuni.

Expresia cum iure gladii („cu drept de sabie”) arata ca procuratorul avea comanda suprema asupra trupelor din provincia sa si dreptul de a pronunta pedeapsa capitala.

Primul guvernator al Daciei a fost Decimus Terentius Scaurianus (106-112), participant la ambele razboaie impotriva lui Decebal, el a fost urmat de Caius Avidius Nigrinus (112-117) si de Caius Iulius Quadratus Bassus, care si-a gasit moartea chiar in anul in care fusese numit guvernator (117).

In ceea ce priveste Moesia Inferior, dupa trei guvernatori din vremea lui Domitian, au urmat sub Traian inca alti opt, dintre care o mentiune aparte o merita M. Laberius Maximus (100-102), participant la primul razboi dacic si cunoscut prin Decretul de Hotarnicie al Histriei. (H. Daicoviciu, M. Pertrescu-Dambovita, 1995, p. 220-223).

In concordanta cu prevederile dreptului roman, intreg teritoriul dacic cucerit a trecut in proprietatea statului, cu regim de pamant public (ager publicus), de care imparatul putea dispune, potrivit prerogativelor sale.

De la scriitorul roman Lactantius stim ca imparatul Traian a facut un recensamant general al bunurilor si al persoanelor din provincie, folosindu-se criteriile care se aplicau atunci peste tot in lumea romana.

Dupa luarea in evidenta a pamanturilor si a altor bunuri, fiscul imperial putea percepe diferite taxe si impozitul de la toti locuitorii provinciei, de la inceput, intinse terenuri au fost acordate veteranilor si colonistilor (cetateni romani si peregrini), legiunilor si trupelor auxiliare, iar o parte a ramas in folosinta (probabil comuna) a populatiei autohtone dacice, ca ager stipendiarius pentru care se platea un impozit (stipendium).



Colonistii fara cetatenie romana (peregrini) au primit si ei pamanturi, dar nu cu drept de proprietate, ci numai de folosinta (possesio), pentru care erau obligati sa plateasca fiscului impozitul funciar (tributum).

Vaste teritorii de mare interes economic au intrat in patrimoniul imparatului (patrimonium Caesaris), acestea fiind exploatate de functionari imperiali sau date in arenda unor membrii ai aristocratiei locale, de obicei cavalerilor. Din aceasta categorie faceau parte minele de fier si de aur, pasunile si probabil padurile. (Istoria Romanilor, 2001, p. 53).

In urma reorganizarii lui Hadrian au fost create trei provincii: Dacia Superioara, Dacia Inferioara si Dacia Porolissensis, acestea se pare ca au fost create la aceeasi data, adica prin 118-119, cel mult se poate admite ca provincia Dacia Porolissensis a fost infiintata cu cateva luni dupa celelalte doua.

Dacia Superioara era guvernata de insusi comandantul legiunii XIII-a Gemina, iar Dacia Inferioara si Dacia Porolissensis erau provincii procuratoriene, intrucat nu dispuneau de legiuni, ci doar de trupe auxiliare. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 224).

In timpul lui Marcus Aurelius in anul 168, cele trei provincii apar cu nume schimbate: Dacia Inferior se va numii Dacia Malvensis, iar Dacia Superior va purta numele de Dacia Apulensis, cat priveste Dacia Porolissensis, aceasta isi va pastra in continuare denumirea anterioara si vechile limite teritoriale. (Istoria Romanilor, 2001, p. 51).

In ceea ce priveste orasele si satele Moesiei Inferior si Daciei, acestea, in epoca stapanirii romane, s-au constituit si evoluat dupa modelul lumii romane, astfel in rastimp de un secol, 11 sau 12 orase au rasarit in Dacia.

Numele multora din aceste asezari urbane continuand, in forma latina, vechile lor denumiri dacice. Orasele romane din Dacia se imparteau in doua categorii: municipii (municipia) si colonii (coloniae).

In Dacia, aproape toate orasele (cu exceptia Ulpiei Traiane) au dobandit mai intai rangul de municipiu, majoritatea lor ajungand apoi si la cel de colonie, aidoma Romei, orasele din Imperiu aveau si ele un mic senat, asa numitul ordin (consiliu) al decurionilor (ordo decurionum). In componenta consiliului intrau fostii demnitari ai orasului, demnitari in functie si fruntasii vietii publice si economice. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 226-227).

Ordinul decurionilor se bucura de mare prestigiu, el isi asuma, sau i se atribuie, titluri corespunzatoare cu cele ale senatului de la Roma, titlul cel mai frecvent este cel de splendidissimus, care in Dacia se intalneste la Drobeta, o data ca ordo splendidissimus, si a doua oara ca colonia splendidissima.

Se admite in genere ca decurionii purtau ca distinctie o panglica ingusta de purpura pe toga (angusticlavicus purpureus), asa precum la solemnitati, banchete, spectacole, aveau locuri de onoare.

Geniului ordinului i se inchina altare, de pilda la Sarmizegetusa si la Drobeta, ordinul decurionilor acorda titluri, onoruri, imunitati, reprezenta orasul in fata guvernatorului provinciei, raspundea colectiv de bunul mers al incasarilor, trimitea delegati la Roma pentru a prezenta felicitari si urari imparatului, cei mai cu vaza erau proclamati patroni ai oraselor sau distinsi cu titlul onorific (fara a indeplini efectiv functia) de quinquenalis sau duumvir.

Decurionatul era pe viata si constituia o onoare, (honos), cum mentioneaza uneori si inscriptiile din Dacia, cei alesi sau distinsi cu aceasta demnitate varsau o summa honoraria ordinului, dedicau altare sau ridicau statui imparatului, cum fac decurionii alei Siliana cu prilejul cinstei de decurion al orasului Napoca.

Hotararile luate in sedintele care se tineau la anumite date purtau formula ex decreto decurionum, pe care in Dacia, ca si in alte parti, o intalnim pe monumente, altare sau statui ridicate in for sau in alte locuri publice, pe care se mentioneaza totdeauna ca locul a fost acordat de catre ordinul decurionilor: „l ( ocus ) d ( atus ) d ( ecreto ) d ( ecurionum ).

(M. Macrea, 2002, p. 115).

Simpli decurioni se numeau pedani. Dregatorii (magistrati) cei mai inalti erau, de obicei, in colonii, cei doi duumviri iuredicundo, iar in municipii cei patru quattuorviri, care raspundeau de intreaga conducere a orasului, duumvirii si quattuorvirii se alegeau numai dintre cetatenii influenti si bogati.

Edilii (aediles) erau dregatorii imediat urmatori in rang, insarcinati cu ingrijirea cladirilor publice, organizarea lucrarilor publice, cu politia orasului, intretinerea drumurilor, aprovizionarea pietelor, cu organizarea spectacolelor, in timp ce cvestorii (quaestores) se ocupau de administrarea bunurilor si a finantelor orasenesti si aveau in grija arhiva ordinului decurionilor.



Toti acesti dregatori ai oraselor, alesi pe un an si reeligibili dupa un timp, erau ajutati de o multime de functionari (scribae si librari), de curieri, crainici, servitori.

Spre deosebire de magistrati, functionarii si ceilalti slujbasi erau remunerati. H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 227).

Edilii sunt cunoscuti epigrafic la Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Romula, la Potaissa, doi edili, fratii Marci Aurelii Cassianus et Veteranus, figureaza ca verificatori pe un pond de bronz, in schimb, cvestorii sunt atestati numai la Sarmizegetusa, Apulum si Romula.

Alaturi de magistratii civili stateau preotii municipali alesi de ordo decurionum dar cea mai inalta functie sacerdotala, de mare prestigiu, era aceea de pontifex ea se acorda obisnuit decurionilor, uneori chiar cavalerilor romani sau quinquennalilor si in genere cetatenilor de vaza.

Pontifices sunt cunoscuti din inscriptii la Sarmizegetusa, Apulum, Napoca si Tibiscum. In cinstea alegerii sale ca pontifex la Sarmizegetusa (ob honorem pontificatus), decurionul coloniei, M. Iulius Iustus, a imprejmuit un loc inainte deschis si a ridicat o statuie (Campum cum suis aditibus clusit et statuam posuit).

Din cariera municipala faceau parte functiile preotesti de flamines, carora le revenea efectuarea sacrificiilor publice si augures, incredintati cu consultarea vointei zeilor. Flaminii sunt mentionati in inscriptii la Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta, Potaissa, Napoca, Tibiscum si Dierna, iar augurii la Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Porolissum.

O tagma aparte, alcatuita ca al doilea ordin sau a doua stare, o reprezinta in orase augustalii (augustales). Ei erau organizati intr-o asociatie cu caracter politic si religios ordo sau collegium Augustalium, pretextul organizarii acestei asociatii a fost intretinerea cultului Romei si al imparatului in orasele din provincii.

Augustalii se recrutau mai ales din liberti care, chiar daca erau cetateni romani, nu aveau acces la magistraturile municipale, conditia principala era de a dispune de avere, organizarea ordinului augustalilor era hotarata in fiecare oras de ordinul decurionilor, infiintarea lor s-a facut pe masura ce orasele se dezvoltau si castigau importanta.

In Dacia existenta augustalilor este documentata in primul rand in colonii, anume la Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa si Drobeta. Ei nu sunt documentati la Romula, ceea ce se datoreaza probabil numai intamplarii, nici la Malva, binenteles, nici in vreunul dintre orasele ramase in stadiul de municipiu, ceea ce iarasi se poate datora, in parte cel putin, carentei descoperirilor, pentru ca augustalii sunt atestati la Apulum, la Napoca si Drobeta de asemenea, din perioada cand orasele respective erau numai municipii.

Cea mai veche mentiune despre augustali este din timpul lui Traian, de la Sarmizegetusa, unde Q. Vibius Amillus, augustalis coloniae Dacicae, ridica un altar lui Hercules Salutiferus, cinstea de a fi augustal (honor augustalitas) , era acordata pe viata de catre ordinul decurionilor din fiecare oras.

Aceasta cinste augustalii erau obligati sa si-o rascumpere nu numai printr-o danie in bani (summa honoraria), varsata vistieriei orasului odata cu alegerea lor, ci si prin contributia baneasca (pecunia sua), la organizarea de jocuri si la aprovizionarea orasului (annona). (M. Macrea, p. 117-120).

Paza si ordinea in oras o asigurau lictorii si o politie urbana (vigiles nocturni), subordonata edililor, iar in teritoriul rural, de care dispunea fiecare oras, de beneficiarii (o jandarmerie a drumurilor) impreuna cu paznicii diferitelor asezari. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 228).







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }