In 1864,paraseste Pforta,cu intentia de a studia teologia si filologia clasica,fiind inca insufletit de elenism,dar si de ideile crestinsmului.
In ciuda faptului ca la 19 ani se credea slujind deja unui ,,Dumnezeu necunocut''In 1869,la varsta de 25 de ani,pe cand se gandea sa abandoneze studiul filologiei in pofida chimiei,este numit profesor de filologie la catedrala din Basel. Inainte insa de a parasi Leipzig-ul , el face cunostiinta cu Richard Wagner,cu care leaga o stransa prietenie de scurta durata.In aceasta perioada apare eseul sau intitulat (Nasterea tragediei din spiritul muzicii).In acest eseu conceput de pe pozitia romanticului,influentat de Schopenhauer,din care si descinde ca filozof si nu intamplator dedicat lui Wagner,Nietzche demonstreaza ca arta este dionisiaca (muzica) sau apolinica(in plastica si in ex-punerea literara). Dupa asertiunea sa , drama muzicala wagneriana intruchipeaza aceste doua insusiri.atingand astfel desavarsirea.Este un punct de vedere pe care il va retracta dupa aparitia lui Parsifal ,reprosandu-i lui Wagner
spiritul prea crestinesc al acestei opere. Intrand intr-o noua faza a gandirii sale filozofice, Nietzsche dezvolta teorii deosebit de periculoase, conform carora salvarea din decadenta si degradare a valorilor ar urma s-o aduca ,,Supraomul'' (Asa grait-a Zarathustra), omul-stapan , situat dincolo de compatimire in spirit crestin,dincolo de bine si de rau (Dincolo de bine si de rau) pentru care nu exista o morala a celui slab si nici dreptul de stapanire a celor multi.Situandu-se pe aceste pozitii,Nietzsche afirma necesitatea crearii unei religii noi, intemeiate pe alte mituri, pornind de la o etica ce avea sa gaseasca larga audienta in fascism (,, bunatatea este egala cu forta'').
