QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Declinul si disparitia Imperiului Bizantin








Declinul si disparitia Imperiului Bizantin


In acelasi an 1185, in spatiul balcanic a debutat o rascoala a romanilor balcanici (vlahilor) si a bulgarilor condusa de fratii romani din familia Asanestilor. Aceasta s-a soldat cu crearea statului romanilor si bulgarilor cunoscut in istorie si sub denumirea de statul Asanestilor, ce a jucat apoi, timp de cateva decenii, un rol de prima marime in Europa, mai cu seama in vremea imparatilor Ionita cel Frumos (1197-1207) si Ioan Asan II (1218-1241). Aparitia acestui stat a dus la prabusirea dominatiei bizantine in partile central rasaritene ale Peninsulei. Spre vest, in apropiere, se crea spre sfarsitul secolului al XII-lea statul sarbesc condus de dinastia Nemanizilor, in timp ce alte spatii balcanice erau anexate si incorporate in regatul maghiar al Arpadienilor. In paralel cu diminuarea substantiala din punct de vedere teritorial a prezentei sale in spatiul balcanic, Bizantul pierdea consistent si in Asia, unde turcii sergiucizi redobandeau insemnate teritorii bizantine si lichidau statele latine create de occidentali. In acest context, o puternica lovitura avea a fi primita din partea occidentalilor. Acestia au devenit tot mai prezenti in spatiul bizantin in secolul XII. Astfel, intr-o masura crescanda, negustorii italieni, venetieni si genovezi si-au impus controlul asupra comertului, fiind privilegiati in raport cu autohtonii care, nemultumiti, au actionat nu o data violent impotriva lor. Tendintele expansioniste ale Occidentului tot mai pronuntate in secolul al XII-lea vizau statul bizantin, chiar desfiintarea acestuia. Ositilitatea reciproca a celor doua lumi bizantino-ortodoxa si catolica-occidentala s-a adancit continuu. In acest context s-a desfasurat cruciada a patra (1202-1204), gandita initial pe directia Ierusalim si finalizata prin cucerirea Constantinopolului si a o serie de teritorii bizantine ce au devenit posesiuni ale occidentalilor, precum: Imperiul latin de Constantinopol, regatul Thesalonicului, Ducatul de Achaia etc. Trei optimi din teritoriile cucerite, inclusiv din capitala, au revenit Venetiei. Prezenta politica conducatoare a latinilor in zonele Bizantului nu s-a putut consolida, fiind inlaturata datorita loviturilor consecutive, uneori conjugate, ale Asanestilor, Imperiului Bizantin de la Niceea etc .




Cucerirea latina a fost insotita de o jefuire sistematica, a avut consecinte negative in plan economic mai consistente decat cele provocate ulterior de otomani, au fost in felul acesta potentata criza si declinul lumii bizantine. Nu toate teritoriile bizantine au fost cucerite de invadatori. Intr-o parte a Peninsulei Balcanice, cu centrul la Epir, s-a pastrat independent un nucleu statal condus de familia Anghelilor, care si-au organizat stapanirile sub forma unui despotat, avand chiar pretentii imperiale de restaurare a statului bizantin. Pe coastele pontice ale Asiei Mici s-a creat Imperiul de la Trapezunt, care si-a avut apoi, ca stat bizantin, sub dinastia Marilor Comneni, propria sa existenta pana la lichidarea sa de catre sultanul Mahomed II in anul 1461. Cel mai important dintre cele trei state bizantine ce au existat in perioada faramitarii politice a fost, intr-o parte a Asiei Mici, imperiul de la Niceea condus de dinastia Lascarizilor. Suveranii de la Niceea, precum: Teodor I (1205-1222), Ioan III Vatatzes (1222-1254), Teodor II Lascaris (1254-1258) au fost conducatori de stat eficienti. Ei au promovat in buna masura o politica interna asemanatoare inaintasilor lor din dinastia macedoneana. S-au sprijinit pe taranimea libera si au reusit o vreme sa stavileasca tendintele anarhice ale nobilimii posesoare de domenii feudale. Au stimulat mestesugurile sau comertul practicate de bizantini. Principala lor realizare a constituit-o actiunea de eliberare si de reunificare a teritoriilor bizantine incheiata o data cu intrarea victorioasa in Constantinopol in anul 1201 a imparatului Mihail al VIII-lea (1259-1282) intemeietor al unei noi dinastii, a Paleologilor, aflati apoi in fruntea destinelor constantinopolitane pana la cucerirea definitiva a Bizantului de catre Mahomed II.

Secolele XII-XIII s-au caracterizat si prin importante modificari in planul intern al institutiilor, al vietii materiale si al realitatilor sociale a unei lumi devenite feudala. Restrangerea teritoriala continua, ca si numeroasele invazii si razboaie din teritoriul bizantin, au avut drept urmare accentuarea crizei economice ce a debutat in secolul XI si a fost doar temporar si partial stopata de unii dintre imparatii dinastiilor Comnenilor si Lascarizilor.

Productia agricola si-a mutat centrul de greutate dinspre rasarit spre apus, diminuandu-se

continuu. O serie de importante centre urbane au fost pradate si distruse sau pierdute definitiv. Astfel ca s-au diminuat continuu rolul si ponderea productiei mestesugaresti bizantine. Din exportator masiv de produse de lux sau de uz comun, Bizantul a devenit un importator cu tot mai putine resurse pentru a achizitiona produse costisitoare din import. Comertul a trecut in mainile negustorilor straini, in principal ale venetienilor si genovezilor, avand loc astfel o infeudare economica de catre occidentali. [4]

Moneda bizantina, odinioara simbol al puterii si stabilitatii din Bizant si-a diminuat continuu valoarea sa (nomisma de aur a involuat de la 24 la 8 karate si apoi a incetat a mai fi batuta). Monedele straine, in special cele occidentale, au inlocuit monedele bizantine, iar sumele dobandite de statul bizantin si de supusii imparatului erau net inferioare celor dobandite de

intreprinzatorii latini, occidentali, ce se bucurau de regim de extrateritorialitate si de o serie de privilegii economice, judiciare, politice etc.

Transformarile in domeniul structurilor sociale au determinat si o serie de modificari ale organizarii de stat. In Bizantul clasic, institutiei imperiale ii reveneau in mod despotic, asemenea intr-o anumita masura modelului oriental, toate atributele puterii in stat. Imparatul intruchipa legea. Era comandantul suprem al armatei, numea demnitarii ce alcatuiau administratia centrala si locala, controla biserica. Intreaga aceasta realitate a absolutismului imperial se baza si pe religie: imparatii bizantini erau socotiti alesi ai lui Dumnezeu pe pamant, instrumente ale vointei divine. Existau in fapt si anumite limite. Astfel, spre deosebire de Orient, cel putin formal, imparatul nu

era deasupra legii si era insasi legea, in sensul ca facand legile, el era obligat sa le respecte. In exercitarea atributelor sale de conducere a statului, imparatul era ajutat de un aparat de stat riguros organizat, despre care avem numeroase marturii scrise de natura juridica, literara etc.

In cadrul aparatului central existau trei categorii de functii: onorifice (demnitati), de stat (oficiile, asemanatoare ministerelor din epoca moderna), palatine (ce tineau de persoana imparatului la palatal acestuia). [5]

O data cu secolul XII s-au produs o serie de modificari. A devenit tot mai vizibila ingradirea puterii imperiale. Existasera si mai inainte senatul si sinodul ca institutii ce isi aveau propriul lor rol in stat alaturi de imparat.

Autoritatea imperiala a fost diminuata, de asemenea, de starea endemica de anarhie, de razboaiele civile tot mai frecvente, de rasturnarile celor aflati pe tron chiar de competitori membrii ai familiei imperiale etc. Alaturi de imparati exista aparatul central si local de guvernare. Inmultirea excesiva a demnitatilor si functiilor, precum si amestecarea lor au fost caracteristice perioadei.



S-a feudalizat sistemul militar asemenea celui al cetelor feudale existente in Occident. Intre altele, aceasta a determinat o diminuare catastrofala a efectivelor militare. [6]

Alungarea latinilor si restaurarea autoritatii imperiale la Constantinopol in anul 1261 insemna de fapt o reunificare a putinora dintre teritoriile ce apartinusera odinioara Bizantului. Atunci Mihail al VIII-lea Paleologul exercita autoritate doar asupra Asiei Mici occidentale, a Traciei, a Macedoniei, a Thessaliei, a Peloponezului si a catorva dintre insulele eggene. In deceniile urmatoare, Bizantul a trebuit sa duca lupte la toate frontierele sale, in egala masura cu turcii musulmani in Rasarit, cu balcanicii ortodocsi spre Nord si cu catolicii occidentali. Pe rand sau concomitent, tuturor acestora au fost nevoiti a le ceda noi si noi teritorii. Dificultatilor externe li s-au adaugat pustiitoare si dezastruase framantari interne, inclusiv razboaie civile, precum cel dintre Ioan alV-lea Paleologul (1341-1391) si ginerele sau Ioan al VI-lea Cantacuzinul (1341-1354).

Situatia Bizantului s-a agravat la jumatatea veacului, cand turcii s-au instapanit si in spatiul balcanic, transformand Adrianopolul in principala baza in lupta pentru instapanirea in toate teritoriile ce facusera parte inainte din Bizant. Incepea atunci agonia a ceea ce devenise de fapt mai mult un oras stat in jurul Constantinopolului si un despotat in Peloponezul aflat la sud

de istmul Corint. Cererile adresate Occidentului, inclusiv calatoriile intreprinse de unii imparati pentru un iluzoriu ajutor, au ramas fara rezultat. Dupa 1371, cu intermitente, Bizantul a trebuit sa plateasca tribut, sa furnizeze otomanilor trupe militare in actiunile acestora impotriva crestinilor, sa trimita ostatici din familia imperiala la turci etc. [7]

Cruciadele tarzii, nu o data prezentate si ca forme de ajutorare a Bizantului de catre Occident, au fost ineficiente soldandu-se de regula cu esecuri rasunatoare pentru apuseni. Conditionarea de catre occidentali a ajutoarelor impotriva paganilor otomani prin renuntarea la ortodoxie si recunoasterea primatului papal nu au avut darul de a usura o apropiere dintre Occident si Bizant si salvarea acestuia din urma. La sfarsitul secolului al XIV-lea chiar au fost cateva planuri si incercari timide ale turcilor de a ocupa Constantinopolul. Orientarea otomanilor spre alte fronturi balcanice sau orientale au amanat destinul fatal al bizantinilor. In ajunul caderii Bizantului, in lumea bizantina s-au conturat trei orientari politice reflectate si in literatura istorico-politica, respectiv al filolatinilor, al filootomanilor si cel „patriotic” filogrecesc.

Tanarul sultan Mehmed al II-lea (1451-1481), preluand puterea, si-a propus ca prim obiectiv lichidarea Bizantului (oras care atunci cuprindea 50.000 de locuitori, mai putin de o zecime din populatia epocii clasice). Dupa un asediu de doua luni, cu infruntari dramatice dintre cei 200.000 militari ai sultanului si cei circa 30.000 osteni bizantini si occidentali aflati sub comanda ultimului imparat bizantin Constantin al XI-lea (1448-1453), la 29 mai 1453 ostile lui Mehmed al II-lea au patruns in Bizant, care a devenit noua capitala a sultanului. Simbolul ortodoxiei de pana atunci, catedrala ortodoxiei, Sf. Sofia a devenit moschee. Ocuparea Constantinopolului de catre turci constituia un eveniment deosebit de important pe planul istoriei mondiale , ceea ce intre altele consolida definitiv statul otoman si ca stat european.

Unele teritorii bizantine putin intinse au mai supravietuit cativa ani. In anul 1456 a fost ocupata Atena, in anul 1460 Moreea, iar caderea sub turci a Trapezuntului marca momentul in care ultimul teritoriu bizantin isi pierdea independenta. In decursul mai multor veacuri, teritorii care alta data intrau in granitele Imperiului Bizantin au format o serie de state care si ele la randul lor au disparut apoi, trecand sub regimul dominatiei otomane ca si Constantinopolul. Astfel, creatia politica si mostenirea pe acest plan a Bizantului a disparut treptat. Perioada declinului si disparitiei politice a Bizantului coincide cu o perioada de efervescenta creativa in domeniul cultural, spiritual. Mostenirea culturala bizantina a supravietuit. Civilizatia Bizantului nu a disparut in 1453, ci a continuat sa traiasca si sa se dezvolte, ceea ce justifica pe deplin afirmatia lui Iorga despre existenta in istorie pana inspre vremurile moderne a unui adevarat Bizant dupa Bizant.
















Bibliografie


Paul Lemerle, Istoria Bizantului,Bucuresti,1998

Warren Treadgold , O istorie a statului si societatii bizantine, Iasi , 2004

- Bogdan-Petru Maleon, Ion Toderascu,Istoria Bizantului,Iasi




Bogdan-Petru Maleon, Ion Toderascu,Istoria Bizantului,Iasi


Warren Treadgold , O istorie a statului si societatii bizantine, Iasi, 2004

Warren Treadgold , O istorie a statului si societatii bizantine, Iasi,2004

Bogdan-Petru Maleon, Ion Toderascu,Istoria Bizantului,Iasi


Paul Lemerle, Istoria Bizantului,Bucuresti,1998

Warren Treadgold , O istorie a statului si societatii bizantine, Iasi , 2004

Paul Lemerle, Istoria Bizantului,Bucuresti,1998

Paul Lemerle, Istoria Bizantului,Bucuresti,1998




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }