QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Cultura si civilizatia persana





Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea i.e.n. Spre sfarsitul mileniului al IV-lea i.e.n. s-au inregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute in istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborand din regiunile muntoase, isi indreptau turmele spre bogatele campii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni in care incepeau sa migreze numele Aryanam, "tara arienilor" - ceea ce inseamna "a nobililor"; de unde, denumirea tarii de Eran sau Iran, denumirea care (sub dominatiile succesive: araba, mongola si turca) a fost schimbata in Persia.



Organizarea militara si administrativa

Principalii stalpi ai prestigiului si fortei Imperiului persan au fost armata si administratia. Tocmai acestea si sunt domeniile - alaturi de cel al religiei - in care persanii si-au adus contributia lor originala in istoria civilizatiei si culturii.
Regii mezilor au folosit experienta si organizarea militara a asirienilor, creand detasamente speciale de lanceri, de arcasi si de calareti. Cirus I n-avea o armata nationala, ci o armata de mercenari, recrutata din randurile popoarelor supuse, armata ale carei detasamente erau conduse de ofiteri din tarile respectivilor soldati. Regii persani isi aveau o garda personala formata din 4 000 de pedestrasi si calareti, toti din randurile nobilimii. Singurul corp de armata permanent il formau 10 000 de calareti de elita, care purtau numele de "nemuritori" (in sensul ca numarul lor trebuia sa ramana fix, acelasi).
Forta armatei persane consta in cavalerie. Calaretii - recrutati din randurile nobilimii - erau inarmati cu o sabie dreapta, buzdugan, secure si un fel de lasso. Urmau arcasii, calareti care trageau din fuga calului, - o tactica a carei mare eficienta s-a dovedit in luptele contra detasamentelor compacte ale legiunilor romane. Urmau trupele arcasilor care luptau din turnurile de lemn instalate pe spinarea elefantilor. Masa mare de pedestrasi - tarani prost inarmati - nu conta prea mult. Detasamentele de cavalerie grea - constituite din nobili de frunte - erau echipate intr-un fel care le asigura o extraordinara forta de soc. De pe tronul sau, inconjurat de steaguri si protejat in mijlocul corpului de cavalerie grea, regele in persoana conducea operatiile militare.
Persanii practicau tactica replierii, retragandu-se in fata inamicului dupa ce ardeau totul in urma lor, sau dupa ce provocau inundatii. Inainte de inceperea unei batalii avea loc ceremonia purificarii rituale si a invocarii cerului. Pentru a se cunoaste exact pierderile suferite, fiecare soldat depunea la inceputul luptei o sageata intr-un cos; la sfarsitul luptei fiecare isi lua inapoi sageata; numarul sagetilor ramase indica numarul celor ucisi.
Daca in materie de stiinta militara persanii nu erau intru nimic inferiori romanilor, acelasi lucru se poate spune si in ce priveste organizarea administrativa a tarii.
Darius si-a impartit imperiul in 23 de provincii (numar la care s-au adaugat apoi alte trei), avand in frunte fiecare cate un guvernator, numit satrap ("ingrijitorul tarii"). Ales de rege dintre membrii familiei regale sau din cele mai inalte familii nobile, el raspundea direct in fata regelui. Satrapul raspundea si de perceperea darilor care erau stabilite de la caz la caz, cu o mare precizie. Raspundea de recrutarea oamenilor in timp de razboi (cand era decretata mobilizarea totala), precum si de administrarea in provincia sa a justitiei. Alaturi de satrap - in sarcina caruia deci cadea exclusiv administratia civila - era plasat guvernatorul militar al provinciei respective, depinzand direct numai de rege. Pe langa un inalt functionar insarcinat cu perceperea darilor, satrapul mai avea alaturi si un secretar numit de Palat, care avea misiunea de a tine legatura direct cu casa regala. In sfarsit, pe langa contactul permanent si direct cu guvernatorul militar, regele isi mai avea (pentru a-i controla pe satrapi si pentru a le verifica obedienta) si un corp speciali de inspectori, numiti "urechile regelui". Acestia vizitau o data pe an - sau inopinat, chiar de mai multe ori - satrapiile spre a controla gestiunea; in caz de nevoie puteau dispune si de forta armatei. In perioada arsacizilor functia de satrap a devenit in general ereditara.

Populatia persana propriu-zisa - de aproximativ o jumatate de milion abia - era scutita de darile mari; in schimb asupra ei grevau sarcinile administrative si indatoririle de ordin militar. Pentru a face fata imenselor cheltuieli (ale armatei, curtii regale, aparatului birocratic, lucrarilor publice, si altele) statul dispunea de diferite resurse: veniturile proprietatilor funciare nesfarsite ale casei regale, monopolul de stat al minelor, taxele vamale, prada de razboi, taxele si impozitele interne, tributul platit de tarile supuse s.a. Impozitele erau stabilite - in functie de zona geografica si de recoltele obtinute - pe genuri de proprietati (pe casa, pe gradina, pe vite, etc.) Cei lipsiti de proprietati funciare plateau taxe personale fixe, anuale; dar si taxe extraordinare: cu ocazia nasterii unui copil, pentru o casatorie, s.a.



Societatea persana. Regalitatea
Organizarea societatii persane a ajuns - in perioada sassanida - la o ierarhie foarte precisa si rigida.
Intreaga viata si civilizatie persana era structurata in functie de pozitia proeminenta a aristocratiei. Societatea era impartita in patru clase, inchise; trecerea dintr-o clasa in alta de era - cu extrem de rare exceptii - imposibila. Aceste clase erau: a preotilor, a militarilor, a functionarilor si a poporului. In interiorul acestor clase existau diverse subdiviziuni. De pilda, in clasa functionarilor erau inclusi si scribii, si astrologii, si poetii de curte; in randul poporului intrau nu numai taranii, ci si negustorii si mestesugarii. In acest sistem nu erau considerati si sclavii de razboi (sclavia rezultata din vanzarea copiilor sau a debitorului nu exista in Persia), care n-au avut nici un rol important in viata economica.
Clasa preotilor se bucura nu numai de prestigiul pe care i-l conferea functia sa spirituala, ci si de o mare influenta in viata sociala si economica; o influenta cu atat mai mare cu cat ea dispunea de considerabile proprietati imobiliare si de venituri provenite din donatii, precum si dintr-un fel de "amenzi religioase" pe care la aplicau, arbitrar, celor "care pacatuisera". Preotii erau organizati intr-o ierarhie precisa si complexa, conducandu-se dupa legile lor proprii, si deci formand un fel de stat in stat. Prin pozitia sa sociala si puterea sa economica, prin atitudinea, atributiile si intreaga sa activitate, clerul - care in epoca ahemenida a devenit cler al religiei de stat - servea puterea politica centralizata.
Clasa conducatorilor militari si clasa inaltilor functionari ai statului proveneau din randurile aristocratiei. In sanul acesteia, locul de frunte il ocupau "cele sapte familii". Nobilii mari proprietari de pamanturi se bucurau de o serie de privilegii ereditare. (Intr-un timp ajunsesera chiar sa fie ei cei care il alegeau pe rege). Existenta lor era impartita intre razboaie, vanatoare, banchete si placerile haremului. Cu timpul - in epoca sassanida - obiceiurile s-au mai rafinat; nobilii s-au pasionat pentru jocul de sah si pentru diferite jocuri cu mingea; totodata insa cultivau si poezia, muzica si chiar stiintele. Marii nobili, latifundiari, traiau in capitala, in anturajul de curte. Nobilimea mijlocie traia pe proprietatile ei. In ce priveste mica nobilime, aceasta nu se deosebea prea mult de "capeteniile satelor". Toti nobilii insa, din toate categoriile, se considerau vasali ai regelui.
Taranii - "oamenii liberi" - erau liberi numai in teorie; practic, ei erau iobagi, supusi numeroaselor corvezi si platii dijmelor. De asemenea servituti erau scutiti numai cei o jumatate de milion de locuitori din provincia Fars, considerati persii "puri". Taranii erau legati de pamanturile pe care traiau, putand fi vanduti unor noi proprietari odata cu mosiile pe care traiau si lucrau. Printre celelalte sevituti, taranii aveau si obligatia de a presta serviciul militar in timp de razboi, ca pedestrasi; ei trebuiau sa-si procure singuri echipamentul si armamentul, fara sa primeasca nici o solda si nici o alta recompensa. Populatia modesta a oraselor (de exemplu, mestesugarii si negustorii) era mai avantajata: platea doar taxele personale, asemenea taranului, in schimb era scutita de a presta serviciul militar.
Intr-o vreme - in epoca sassanida - statul persan cautase sa se intereseze de situatia muncitorilor, reglementand conditiile de munca si cuantumul salariilor. Salariile erau precis fixate, - si diferentiate in functie de varsta, de sex si de calificare. Se pare ca ar fi existat chiar si centre de angajare a muncitorilor (cel putin pentru lucrarile publice).

In varful piramidei sociale trona regele, monarhul absolut. In contextul istoriei antichitatii, ideea monarhiei de mandat si de drept divin nu este o idee noua. Nu e noua nici ideea ca indatorirea regelui este sa iubeasca adevarul si dreptatea, sa vegheze asupra aplicarii legilor si sa-l protejeze pe cel slab si asuprit. Aceste prescriptii - asupra carora Codul lui Hammurabi insista in mod deosebit - se gaseau formulate si in doctrina regalitatii Egiptului antic. Dar nicaieri acestea nu sunt exprimate cu atata claritate si intr-un mod atat de staruitor ca in declaratiile regilor persani: "Eu am iubit dreptatea si am urat minciuna; am vrut sa nu se faca nici o nedreptate vaduvei si orfanului; l-am pedepsit cu asprime pe cel mincinos; dar pe cel care a muncit cinstit, l-am rasplatit" - afirma cu mandrie intr-o inscriptie Darius. De asemenea, monarhul persan tinea sa fie considerat si trebuia sa apara in ochii supusilor sai ca un model de luptator. "M-am dovedit a fi cel mai bun calaret si cel mai bun arcas; am fost cel mai iscusit dintre toti vanatorii; orice lucru eram in stare sa-l fac cel mai bine" - spunea acelasi Darius.


Spre a-si spori si mai mult in ochii supusilor lumina supremei sale demnitati, dandu-i totodata si o aura de mister, regele tinea sa ramana cat mai inaccesibil. Traia inchis in palatele sale, nevazut nici chiar de inaltii demnitari ai curtii - decat in ocazii exceptionale. Se in schimb de muzicanti, care erau foarte stimati, luau parte la ceremonii si il insoteau pe rege la vanatoare. Vanatoarea era placerea aleasa a regilor persani; vanatoarea in parcuri inchise in care erau tinuti tigri, o specie mai mica de lei, apoi mistreti si ursi, onagri si gazele, struti si pauni.
Agricultura. Mestesugurile
Resursele economice care au alimentat colosalul edificiu politic si social al Imperiului persan au cunoscut o evolutie fireasca de-a lungul celor patru perioade istorice, - ahemenida (550-331 i.e.n.), elenistica seleucida (331-250 i.e.n.), arsacida (360 i.e.n. - 224 e.n.) si sassanida (224-651).
Baza economiei o constituia agricultura, marea proprietate agrara lucrata de taranii legati de pamant si (mai putin) de sclavii prizonieri de razboi. Mica proprietate agrara s-a pastrat mai ales in provincia Fars - regiunea de origine a dinastiei Ahemenide, - dar si aici in proportie redusa. Se produceau cu precadere orz si grau, se cultivau maslinul si vita de vie, se practica pe scara larga apicultura, se cresteau vaci, capre, oi si animale de povara (cai, asini si catari). Sub ahemenizi s-a realizat pentru prima data o irigatie a terenurilor prin canalizare si, probabil (ca in Grecia timpului), o asanare a terenurilor mlastinoase.
In timpul dinastiei seleucide a luat o mare dezvoltare cultura multor specii de plante; multe au trecut in aceasta epoca din Iran in Europa meridionala (bumbacul, lamaiul, maslinul, curmalul, smochinul, pepenele galben). Acum s-a dezvoltat si tehnica agrara; au inceput sa se practice trei asolamente anuale de cultura, au aparut noi procedee de irigatie si noi metode de cultivare a vitei de vie. Marile proprietati (ale coroanei, ale templelor, ale nobililor) au fost fractionate spre a fi distribuite oraselor sau coloniile militare. Ca urmare, multi tarani legati de pamant au devenit arendasi, iar cei de pe pamanturile daruite oraselor au devenit tarani liberi: aceasta a fost marea opera politica si sociala a epocii seleucide.
Dar sub dinastiile partilor, in perioada Arsacizilor, au aparut din nou marile latifundii. Mica proprietate a disparut incetul cu incetul, taranii si-au pierdut libertatea, devenind tot mai oprimati de marii proprietari. Se noteaza acum progrese in zootehnie, nu insa si in tehnica agricola. Este perioada cand din China s-au adus piersicul, caisul si viermele de matase; iar din India, trestia de zahar.
Si in epoca sassanida baza economiei a continuat sa ramana agricultura. Nu s-a inregistrat insa acum decat o agravare a situatiei taranului. Trecerea spre modul feudal de productie devine tot mai evidenta: pe proprietatea nobilului domina sistemul economiei inchise, taranul produce tot necesarul consumului pentru stapanul sau, de la grau, carne si untdelemn, pana la vin si fructe.

Mestesugurile au inceput sa ia o dezvoltare la orase inca din epoca ahemenizilor; pe marile mosii insa productia artizanala incredintata servilor a continuat. Latifundiile isi aveau propriii lor mestesugari (dulgheri, tamplari, fierari, tesatori, morari, etc.). Mestesugarii din orase lucrau, de pilda articole de imbracaminte, dar si bijuterii si vesela, de bronz, argint si aur. Progresul artizanatului era asigurat de marile rezerve de materii prime, obtinute si din import, de care dispunea imperiul. Lemnul era adus in special din Asia Mica, Liban si India; iar metalele (arama, fierul, aurul), din Cipru si Palestina, din Liban si Asia Mica, din zonele nordice ale Mesopotamiei sau din regiunea Caucazului meridional. Carierele din muntii Elamului furnizau cantitati suficiente de marmura pentru constructia palatelor regale. Minele din Khorassan erau bogate in pietre semipretioase, in special turcoaza si cornalina.
In timpul dinastiei Seleucide, olarii, tesatorii, incizorii si cizelatorii si-au intensificat si si-au perfectionat productia. Alte mestesuguri s-au perfectionat sub dinastia Arsacida, pielaria, productia de arme si a obiectelor de sticla. In epoca sassanida statul nu se ingrijea numai de propriile sale ateliere, ci exercita un control sever si asupra atelierelor particulare - care produceau articole necesare in primul rand curtii, armatei si administratiei, - stabilind preturile produselor si salariile lucratorilor. De remarcat faptul ca in aceeasi epoca sassanida au inceput sa se constituie anumite corporatii de mestesugari, - un fenomen care, prin intermediul arabilor, se va transmite Europei medievale.
Comertul. Transporturile
Practica comertului nu era tinuta de persani in mare cinste; de aceea comertul a ramas aici, in mare parte, pe mana strainilor - babilonieni, evrei, armeni sau fenicieni.
Comertul persan a fost puternic stimulat, inca din epoca ahemenizilor, datorita realizarii unitatii politice a intregului Orient Apropiat sub persani, impartirii imperiului in satrapii conduse de o administratie centralizata, crearii unei bune retele de transport si comunicatii, sistemului perfect de stabilire si percepere a taxelor si impozitelor, precum si afluxului de aur si argint in cantitati imense in trezoreria statului. Considerabil stimulat a fost comertul persan si de introducerea pe tot teritoriul imperiului a unui sistem unic de masuri si greutati, si mai ales, prin introducerea monedei. Moneda mica de argint aparuse inca din sec. VII i.e.n.; dar adevaratul sistem monetar bimetalic (cu monede de aur si argint) dateaza din secolul urmator, cand regele Cresus l-a introdus in tara sa, in Lidia, si dupa ce apoi - la sfarsitul aceluiasi secol al VI -lea i.e.n. - Darius l-a adoptat si in imperiul sau.
Gratie avantajelor incalculabile pe care le prezenta acest sistem monetar, Persia a putut stabili, inca de la inceputul imperiului, relatii comerciale externe de o extindere geografica (din Grecia pana in India si Ceylon) si de un volum de schimburi necunoscute pana la acea data. Negustorii persani din timpul Ahemenizilor au ajuns pana in regiunea Dunarii si a Rinului. Navigatorii intreprindeau mari calatorii de explorare, de la gurile Indusului pana in Egipt, ajungand mai tarziu chiar pana in zona Gibraltarului. In secolele VI-V i.e.n. volumul schimburilor comerciale a atins nivelul cel mai inalt: Persia importa vase de bronz si obiecte de podoaba din Egipt, ambra din regiunile nordice, spade si scuturi din tinuturile Marii Egee, tesaturi din Corint, Milet si Cartagina.
Interesant de notat este faptul ca aparitia si raspandirea monedei a favorizat si dezvoltat comertul bancar. Acest fel de activitate era cunoscut in Mesopotamia inca din mileniul al II-lea i.e.n.; dar in Persia, deosebirea era ca in timpul dinastiei Ahemenide "bancile" nu apartineau statului, ci in aceasta epoca se infiintasera aici adevarate "banci" particulare.
Sub Seleucizi, Persia exporta articole de imbracaminte si obiecte de podoaba, fier si cupru, plumb si pietre semipretioase, covoare si caini de rasa, - importand, printre altele, aur in mare cantitate din India, Armenia si regiunea Caucazului. Regii seleucizi acaparasera aproape toate bogatiile tarii, organizand un aparat fiscal centralizat extrem de riguros. In perioada urmatoare volumul exportului a crescut, in schimb la import au aparut articole noi: papirus, purpura. In cele din urma, au aparut elemente noi care au dinamizat mai mult comertul "mondial" iranian. S-au format colonii stabile de negustori, - mai ales sirieni si evrei. "Casele comerciale" exportatoare s-au specializat; negustorii angajati in comertul interior de asemenea. Dar fenomenul cel mai important a fost aparitia "politei", intr-o forma noua. Cu toate acestea, in epoca sassanida comertul exterior persan a stagnat din cauza ca statul, stapan pe importante monopoluri si impunand o fiscalitate excesiva, intervenea prea mult in afacerile negustorilor, ceea ce impiedica mult functionarea normala a liberului schimb.



Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }