QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Constitutiile romaniei





CONSTITUTIILE ROMANIEI


A. DOCUMENTE CONSTITUTIONALE DIN SECOLUL  XIX


Documente cu caracter constitutional anterioare anului 1866

1. Regulamentele organice. Tratatul de la Adrianopol a impus de jure protectoratul rus asupra celor doua principate si a deschis calea infaptuirii de sus a unor reforme care raspundeau numeroaselor proiecte inaintate de romani Curtii de la Petersburg. Doua comisii de boieri munteni si moldoveni, conduse de consulul general rus Minciaki au elaborat textul Regulamentelor Organice, care au fost primele constitutii moderne ale Principatelor. Aprobate de Rusia si de Adunarile obstesti, aceste acte au fost ratificate de Poarta si au ramas in vigoare pana la Conferinta de la Paris (1858), cu o scurta intrerupere in Tara Romaneasca in 1848. Ele au incercat sa reformeze Vechiul Regim in spiritul despotismului luminat, introducand principii si forme moderne de organizare, dar pastrand vechiul continut al puterii. La baza statului s-au stabilit, in „spiritul veacului”, suveranitatea poporului, separarea puterilor si bugetul modern. Puterea executiva revenea domnului, care era ales pe viata de o Adunare Obsteasca Extraordinara. Acesta ii numea si ii revoca pe ministrii, avea drept de initiativa si sanctiune a legilor si era ajutat de un Sfat administrativ compus din sase ministri. De asemenea, putea dizolva Adunarea Obsteasca, dar numai cu acordul puterilor protectoare si suzerana. Puterea legislativa revenea Adunarii Obstesti, compusa in majoritate din boieri si inalti functionari si prezidata de mitropolit. Adunarea adopta legile si prezenta domnului rapoarte despre starea tarii, numite anaforale. Puterea judecatoreasca era exercitata de organele de judecata, instanta judecatoreasca suprema fiind reprezentata de Inaltul Divan Domnesc.




O contributie reala au adus Regulamentele Organice in modernizarea institutiilor. Au fost infiintate tribunalele, corpul de avocati, serviciul procuraturii, arhivele statului, notariatele. S-a reorganizat invatamantul si a fost constituita armata nationala, s-au modernizat serviciile publice (serviciul sanitar, posta, pompieri) si s-a preconizat fondarea unei Banci Nationale cu drept de emisiune monetara. Reforma sistemului fiscal a statornicit un impozit unic („capitatia” pentru tarani si „patenta”, calculata pe venit, pentru burghezie), dar a pastrat vechile privilegii fiscale, a desfiintat vamile interne si breslele si a adoptat principiul bugetului. Regulamentele aveau, insa, si aspecte negative, care explica lipsa lor de popularitate. Ele pastrau vechile privilegii si scutirile de impozite pentru boieri si cler si nu rezolvau problema agrara: claca era sporita si, in plus, se introducea nartul (norma zilnica de lucru). Acte fundamentale pentru Principate, Regulamentele Organice au fost puse in aplicare la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova si inlocuite in 1858 cu Conventia de la Paris. Cu toate limitele lor, Regulamentele Organice au contribuit la modernizarea societatii si statului si au apropiat structurile legislative si administrative ale Principatelor in vederea unirii lor. Astfel organizate, cele doua state ar fi fost integrate mai usor stapanirii ruse.

2. Conventia de la Paris. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la Paris, in cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau asupra dorintelor romanilor si, dupa dezbateri prelungite, se aproba in august Conventia de la Paris, care oferea Principatelor o noua organizare interna, inlocuind Regulamentele Organice. Conventia de la Paris mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiva din fiecare principat. Domnii reprezentau puterea executiva si nici un act al lor nu avea valoare daca nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn, adunarea legislativa a fiecarui principat si Comisia Centrala de la Focsani. Adunarile functionau ca un parlament unicameral, care dezbatea si adopta legile, fara a avea insa initiativa legislativa. Guvernele erau alcatuite din ministri numiti de domnitori, responsabili in fata acestora si a Adunarilor elective. In afara institutiilor separate existau si trei institutii comune: Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie (cu sediul tot la Focsani) si armata. Conventia de la Paris prevedea principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala, accesul liber la functiile publice, garantarea proprietatii); de asemenea, se sublinia necesitatea reglementarii raporturilor dintre proprietari si tarani. Acest act constitutional adoptat la Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de unire a romanilor.

Conventia de la Paris avea atributele unei Constitutii, inlocuind Regulamentele Organice; a fost valabila pana in anul 1864. Prin actul adoptat la Conferinta de la Paris din 1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca nu se specifica in Conventie obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana, oferea posibilitatea de a se face primul pas si cel mai important spre unirea Principatelor. Prin abolirea rangurilor si privilegiilor boieresti si consacrarea egali­tatii tuturor cetatenilor in fata legii, Conventia de la Paris punea capat Vechiului Regim si crea premisele instaurarii regimului modern. Prevederile ei au constituit un pas hotarator pe drumul rea­lizarii unirii Principatelor, exprimand sustinerea politica in primul rand a Frantei lui Napoleon al III-lea.

3. Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris. In anul 1864, Al I. Cuza a impus un nou act constitutional – numit Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, care extindea substantial atributiile domnitorului –, precum si o noua lege electorala. Potrivit Statutului dezvoltator, noua lege fundamentala care inlocuia Conventia de la Paris, domnitorul avea initiativa legilor elaborate de Consiliul de Stat si, de asemenea, avea drept de veto. S-a trecut la sistemul legislativ bicameral, prin crearea celui de-al doilea corp legiuitor, Corpul Ponderator (Senatul), cu membri alesi de Cuza. Regulamentul de functionare al acestuia era alcatuit de guvern, iar presedintele Adunarii era numit de domn. Statutul dezvoltator a fost aprobat printr-un plebiscit, organizat la 10 mai 1864. In iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificarile aduse Conventiei de la Paris, acordand Principatelor dreptul de a schimba in viitor legile care priveau organizarea interna. Prin Statutul dezvoltator se trecea la un regim autoritar, in care atributele puterii executive erau sporite. Noua lege electorala, care impartea corpul electoral in doua categorii, alegatori primari si directi, marea numarul alegatorilor: votul ramanea cenzitar, dar censul era mai mic in comparatie cu dispozitiile electorale ale Conventiei de la Paris. Lovitura de stat a inaugurat o conducere autoritara a domnitorului, criticata vehement de opozitie. Ea a fost justificata de imposibilitatea adoptarii reformelor in conditiile in care alegerile facute in conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris creau o majoritate conservatoare in Camera.

4. Constitutia din 1866. Adunarea Legislativa aleasa cu o luna inaintea venirii lui Carol s-a transformat in Adunare Constituanta, luandu-si misiunea de a discuta si apoi de a vota proiectul unei Constitutii. Dupa dezbateri aprinse intre conservatori si liberali, noua lege fundamentala a fost promulgata de domn la 1 iulie 1866, ea reprezentand prima Constitutie interna romaneasca (elaborata de reprezentantii legitimi ai natiunii). Inspirata dupa modelul belgian, Constitutia a fost una dintre cele mai democratice din Europa secolului al XIX-lea. Adoptarea Constitutiei a reprezentat un pas inainte pe drumul modernizarii principalelor institutii si al racordarii lor la mutatiile europene petrecute in secolul al XIX-lea. Aceasta lege fundamentala se asemana cu alte Constitutii liberale in vigoare in Europa occidentala. Exprimand dorinta de independenta, Constitutia proclama oficial numele de Romania, nu amintea nimic despre raporturile cu Poarta si cu Puterile garante, consfintea ca statul roman era o monarhie constitutionala, iar ca sistem politic consacra parlamentarismul pluripartidist. Printre principiile asezate la baza Constitutiei se numarau: suveranitatea nationala; guvernarea reprezentativa si responsabila; principiul democratic al separatiei puterilor in stat; responsabilitatea ministeriala; monarhia ereditara; drepturi si libertati cetatenesti.

Puterea executiva era incredintata domnului si guvernului. Ca sef al puterii executive, domnitorul numea si revoca ministrii, numea si confirma in toate functiile publice, era comandantul armatei, conferea distinctii si decoratii, batea moneda, avea drept de amnistie politica, gratia, putea sa de­clare razboi si sa incheie pace, incheia conventii cu alte state dupa ce obtinea acordul Parlamentului. Actele sale aveau „tarie” doar daca erau contrasemnate de un ministru. Domnitorul se bucura si de largi prerogative legislative: convoca, amana si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia proiecte de lege (prin ministrii sai), sanctiona si promulga legile, avea drept de veto absolut, putandu-se opune punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament. Puterea legislativa apartinea Parlamentului (bicameral) care avea o serie de atributii: dezbatea si adopta bugetul (numai Adunarea Deputatilor), vota, modifica sau abroga legile, avea drept de interpelare a guvernului s.a. Puterea judecatoreasca se exercita prin Curti de judecata si Tribunale. Hotararile si sentintele acestora se pronuntau in numele legii si se executau in numele domnului. Cea mai inalta instanta era Curtea de Casatie.

Constitutia consfintea importante drepturi si libertati cetatenesti: libertatea constiintei, a presei si a intrunirilor, libertatea invatamantului, egalitatea in fata legilor (art.10), libertatea exercitarii drepturilor politice (numai de catre crestini), libertatea individuala, dreptul la azil politic, protejarea refugiatilor din motive politice s.a. De asemenea, se acorda dreptul de intrunire si asociere, aceasta prevedere stand la baza organizarii partidelor politice.



Proprietatea, de orice natura, era proclamata sacra si inviolabila (art.19). Articolul 7 prevedea ca „insusirea de roman se dobandeste, se conserva si se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile”, iar cetatenia romana poate fi dobandita doar de „strainii de rituri crestine”. Articolul 31 consacra suveranitatea poporului. Impreuna, articolele 32, 33 si 35 consfintesc separatia puterilor. In plus, prin articolul 35 se consacra monarhia constitutionala ca forma de organizare statala, in timp ce articolul 82 consfinteste caracterul ereditar al monarhiei.

Constitutia din 1866 a avut insa si limite, ea permitand introducerea si perpetuarea unor practici nedemocratice: guvernul nu era o creatie a Parlamentului. Acest fapt este demonstrat de procedura de schimbare a guvernelor. Procesul incepea cu demisia guvernului in functie si cu numirea de catre domnitor a unui nou prim-ministru, dupa care era dizolvat Parlamentul si se stabileau noi alegeri. Noul guvern folosea toate mijloacele disponibile pentru a-si asigura o majoritate in Parlament si, pana dupa Primul Razboi Mondial, nu a fost niciodata dezamagit.

Desi nu o consacra efectiv, Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o puternica mani­festare a independentei. Ea prevedea ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene. De asemenea, promulgarea Constitutiei de catre domn fara a mai astepta acordul puterilor europene, era si ea o dovada a aspiratiei romanilor catre independenta. Constitutia din 1866 a fost suferit mai multe modificari: in 1879 a fost modificat articolul 7, in sensul acordarii de drepturi civile si politice (cetatenie) indiferent de religie; in 1884, cand se reduce numarul de colegii electorale de la  patru la trei; in 1917, cand sunt modificate regimul proprietatii si sistemul electoral, pentru a permite introducerea reformei agrare si a reformei electorale. Aceasta lege fundamentala, ramasa in vigoare pana in 1923, a contribuit la consolidarea si modernizarea statului roman.


B. DOCUMENTE CONSTITUTIONALE DIN SECOLUL  XX


1. Constitutia din 1923. Prin decretul regal din 23 ianuarie 1922, Parlamentul a fost dizol­vat si s-au anuntat alegeri pentru Adunarea Nationala Constituanta. Procedura nu era legala, deoarece era incalcat articolul 128 din Constitutia adoptata in anul 1866. Toate partidele din opozitie au criticat aducerea liberalilor la putere in acest mod. Campania electorala s-a desfasurat intr-o atmosfera de tensiune si violenta. Partidul National Liberal si-a asigurat majoritatea parlamen­tara si a adus in dezbaterea Parlamentului proiectul noii Constitutii. Opozitia nu putea accepta initiativa si a facut tot posibilul pentru a o impiedica. Dar noua constitutie a fost votata de majoritatile libe­rale din cele doua Camere; la 28 martie 1923 legea fundamentala a fost promulgata, iar la 29 martie a fost publicata in Monitorul Oficial. Constitutia din 1923 avea un caracter democratic si raspundea unei reale necesitati istorice. Partidul National Roman si Partidul Taranesc, care au combatut-o vehement, au acceptat-o ulterior si au guvernat pe baza ei.

Principii. Constitutia unificarii, asa cum i-a ramas numele in istorie, avea 8 titluri si 138 de articole (din care 76 au fost preluate din vechea Constitutie), pas­trand principiile esentiale stabilite in 1866 privind puterile statului. Ea proclama independenta, unitatea si suveranitatea Romaniei, mentinand principiul democratic al separarii puterilor in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Totodata, ea consfintea ca statul roman este o monarhie constitutionala. In textul Constitutiei erau integrate modificarile din 1917 referitoare la corpul electoral si Adunarile legislative. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor apartinea tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani – prevedere care situa Romania intre statele europene avansate); votul era universal, direct, secret si obligatoriu. La Senat era mentinuta limita inferioara de varsta de 40 de ani a candidatilor. Senatorii erau alesi de patru categorii de corpuri electorale. Alaturi de senatorii alesi, in Parlament intrau si senatorii de drept.

Puterile in stat. Potrivit articolului 34, puterea legislativa era exercitata colectiv de rege si de Parlamentul bicameral (Adunarea Deputatilor si Senatul). In sistemul politic romanesc, Parlamentul avea rolul principal. De altfel, Constitutia preciza ca „Membrii Adunarilor reprezinta natiunea” (art.42). Adunarea Deputatilor si Senatul exercitau puterea legis­lativa si controlau puterea executiva. Deputatii si senatorii aveau drept de ancheta, puteau adresa ministrilor interpelari, le puteau tri­mite petitiile cetatenilor, la care acestia trebuiau sa dea explicatii. De asemenea, puteau cere urmarirea ministrilor si trimiterea lor inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit articolului 39, puterea executiva era incredintata regelui care o exercita prin intermediul guvernului, format din ministri. Persoana regelui era inviolabila, actele monarhului avand valabilitate doar daca erau contrasemnate de un ministru, care astfel isi asuma raspunderea pentru ele (responsabilitate ministeriala – art.87). Pentru toate actele indeplinite in exercitarea puterii, ministrii aveau o tripla raspundere: politica, fata de Corpurile legiuitoare; penala, in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie; civila, fata de orice parte vatamata (art. 99). Prerogativele regelui ramaneau cele stabilite in 1866, dar in reali­tate erau diminuate, ca urmare a cresterii rolului Parlamentului ales prin vot universal. Totusi, regele ramanea un element cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva (art.39), numea si revoca ministri, sanctiona si promulga legile, era seful armatei, avea drept de veto, drept de amnistie in materie politica si dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materie criminala (art.88), putea bate moneda si conferea decoratii. De asemenea, el convoca si dizolva Parlamentul (art.90) si putea incheia tratate, care deveneau valabile dupa ce erau aprobate de Parlament. Totodata, regele dispunea de largi posibilitati de interpretare a legilor, deoarece putea emite regulamente prin care dadea oficialitatilor instructiuni de aplicare a legilor in vigoare. Puterea judecatoreasca se exercita prin organele ei, care pronuntau hotararile in virtutea legilor existente. Pentru intregul stat exista o singura Curte de Casatie si Justitie, care dobandea atributii mai largi fata de cele stabilite prin Constitutia din 1866. Curtea putea judeca constitutionalitatea legilor si le putea declara inaplicabile pe cele care erau contrare Constitutiei.

Prin prevederile sale, Constitutia din 1923 a dus la cresterea rolu­lui statului, inscriindu-se pe linia neoliberalismului interbelic. Legea fundamentala introducea ideea ca proprietatea de­vine o functie sociala si interesele colectivitatii trebuie sa primeze asupra celor individuale, exprimata prin faptul ca era posibila exproprierea cu despagubire pentru cauze de utilitate publica (art.17). Pe aceasta baza au fost adoptate legile care permiteau interventia statului in orientarea politicii economice a tarii, cum a fost, de pilda, legea minelor din 1924. Cetatenii se bucurau de largi drepturi si libertati: votul universal; egalitatea in fata legii (art.8); libertatea constiintei, a presei, a invatamantului, a intrunirilor si de asociatie (art.5); garantarea proprietatii (art.17); inviolabilitatea domiciliului (art.13). Constitutia consacra hotararile luate de poporul roman in 1918 privind unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania. Noul asezamant constitutional a dus la cresterea rolului statului, a favorizat dezvoltarea institutiilor democratice, a determinat activizarea politica si cresterea spiritului civic al cetatenilor. Semnificatia Constitutiei din 1923 este cu atat mai mare cu cat, in acea perioada, in alte tari s-a trecut la instaurarea regimurilor totalitare, lichidandu-se libertatile democratice (U.R.S.S., Ungaria, Italia, Bulgaria etc,).



2. Constitutia din 1938. In urma crizei aparute dupa alegerile din decembrie 1937, in care nici un partid nu reusise sa-si asigure majoritatea, si in conditiile in care regele Carol dorea sa instituie un regim de guvernare personala, la 20 februarie 1938 o noua Constitutie este infatisata poporului roman de catre rege, printr-o proclamatie. „Invoirea” poporului s-a facut printr-un plebiscit, in care votul s-a facut prin declaratie verbala, consemnata pe liste separate cu cei ce votau pentru si cei ce votau contra. Noua Constitutie a fost proclamata de regele Carol al II-lea prin Decretul regal nr.1045 din 27 februarie 1938, iar la o luna dupa aceea regele avea sa suspende si partidele politice (inlocuite cu alcatuiri inconsistente de tipul Frontului Renasterii Nationale sau Partidului Natiunii). Noua Constitutie reprezenta un abuz, nu mai emana de la natiune, ci de la puterea executiva, si nu fusese adoptata potrivit procedurilor de revizuire a actului fundamental. Ea a reprezentat temeiul juridic al monarhiei autoritare si a pus capat continuitatii constitutionale.

Prin Constitutia din 1938 era desfiintata separarea puterilor in stat si se producea o concentrare a puterii in mainile regelui, care devenea capul statului. Puterea legislativa se exercita de catre rege prin Reprezentanta Nationala, iar puterea executiva era incredintata tot regelui, care o exercita prin guvernul sau. Regele detinea initiativa legislativa, Parlamentul fiind mult limitat in acest domeniu. De asemenea, putea convoca, inchide, dizolva ambele adunari sau numai una si le putea amana lucrarile. Parlamentul, chiar redus la un rol decorativ, era controlat si prin numirea de catre rege a unui mare numar de senatori. Tot regele facea regulamentele necesare pentru aplicarea legilor, dar fara sa poata modifica legile si scuti pe cineva de executarea lor. Pe perioada vacantelor parlamentare si atunci cand adunarile legiuitoare erau dizolvate, regele putea emite decrete cu putere de lege, care ulterior erau ratificate de Parlament. Ministrii erau raspunzatori numai fata de rege, iar initiativa revizuirii Constitutiei ii apartinea tot acestuia. De asemenea, regele era capul ostirii, avea dreptul de a declara razboiul si de a incheia pacea, conferea decoratiile si gradele militare. In fapt, exercitiul puterilor constitutionale trecerea in mainile regelui. Romania devenea o monarhie autoritara, in care regele nu numai ca domnea, dar si guverna.

Se aduceau importante modificari si legislatiei electorale, dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor fiind acordat doar persoanelor stiutoare de carte care implinisera 30 de ani. Pe de alta parte, insa, pentru prima oara in Romania, se acorda drept de vot femeilor, acestea nefiind insa eligibile. O alta consecinta izvorata din Constitutia carlista a fost instituirea, la 30 martie 1938, a Consiliului de Coroana, ca organ permanent consultativ, cu membri numiti de rege. Este cert astazi ca, in anii 1938-1940, regimul personal al lui Carol al II-lea a modificat raportul de forta dintre puterile statului, anuland dreptul de control reciproc, si a eliminat garantiile care protejau libertatile individuale. Constitutia din 1938 a fost suspendata la 5 septembrie 1940, in conditiile prabusirii regimului de autoritate monarhica.

3. Constitutia din 1948. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in conditiile ocuparii tarii de catre sovietici, a cuceririi puterii politice de catre comunisti si a inlaturarii monarhiei, s-a pus problema adoptarii unei noi Constitutii. In martie 1948, dupa autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ, numit de acum inainte Marea Adunare Nationala. Noua Constitutie era adoptata in unanimitate la 13 aprilie 1948 si se inspira din Constitutia sovietica (stalinista) a anului 1936. Se consfintea noua titulatura a statului, de Republica Populara Romana, si se preciza caracterul sau de „stat populari, unitar, independent si suveran”, care „a luat fiinta prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului , reactiunii si imperialismului”. In aceasta Constitutie, prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregatea trecerea intregii economii sub controlul statului. Astfel, articolul 11 prevedea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare pot deveni proprietatea statului atunci cand interesul general o cere, iar articolul 14 prevedea ca atat comertul intern, cat si cel extern trec sub controlul statului. Articolul 15 prevedea planificarea economiei nationale. Toate aceste prevederi economice erau cuprinse intr-un titlu special, nemaiintalnit in celelalte legi fundamentale, intitulat Structura social-economica.

Aparent, legea fundamentala consfintea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal: „intreaga putere emana de la popor si apartine poporului” (art.3), care „isi exercita puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct si secret”. De asemenea, statua egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii Republicii Populare Romane, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura. Acestia puteau fi alesi (la 23 de ani) si puteau alege (participau la vot de la 18 ani) toate organele statului. Printre drepturile cetatenesti afirmate in Constitutie se aflau dreptul la munca, la odihna, la invatatura. Se stipula ca femeia avea drepturi egale cu bar­batul, minoritatile nationale se bucurau de toate drepturile; sanatatea publica era organizata de stat, se afirma protectia de catre stat a familiei. Teoretic, prin Constitutie erau afirmate libertatea constiintei si libertatea religioasa; libertatea individuala a cetateanului; libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, mitin­gurilor, cortegiilor si manifestatiilor. Practic insa, toate afirmatiile aparent demo­cratice nu erau acoperite de garantarea acestor drepturi, care au fost, in marea lor majoritate, incalcate sistematic in timpul regimului comunist. In plus, ea continea si o serie de restrictii pe plan politic, lipsind de drept de vot „persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii” (art.18). Pe baza acestei prevederi au fost privati de drepturi politice numerosi cetateni, adversari ai regimului, pusi sub acuzatia ca desfasoara activitate fascista, hitlerista, ostila Uniunii Sovietice.

Constitutia din 1948 nu mai prevedea principiul separarii puterilor in stat, intrucat Marea Adunare Nationala (MAN) devenea „organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romane”, deci legislativul si executivul se confun­dau. Prerogativele MAN erau: alegerea Prezidiului Marii Adunari Nationale; formarea guvernului Republicii Populare Romane; modificarea Constitutiei; sta­bilirea numarului, atributiilor si denumirilor ministerelor si desfiintarea, conto­pirea sau redenumirea celor existente; votarea bugetului, fixarea impozitelor si a modului de percepere a lor; deciderea consultarii poporului prin referendum; acordarea amnistiei.

Primul presedinte al Prezidiului MAN a fost profesorul Constantin I. Parhon, care oficial era seful statului roman. Prezidiul convoca Marea Adunare Natio­nala in sesiuni ordinare si extraordinare; emitea decrete; interpreta legile votate de MAN; exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele; conferea decoratiile si medaliile Republicii Populare Romane; reprezenta Republica Populara Romana in relatiile internationale; acredita si rechema, la propunerea guvernului, pe reprezentantii diplomatici ai Republicii Populare Romane; in intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale, numea si revoca ministri la propunerea pre­sedintelui Consiliului de Ministri; stabilea gradele militare, rangurile diploma­tice, la propunerea guvernului; in caz de agresiune, declara stare de necesitate (in intervalul dintre sesiunile MAN); ratifica sau denunta tratatele internationale. Puterea executiva (in fapt, singura putere reala in stat) apartinea Consiliului de Ministri, compus din presedintele Consiliului de Ministri, din unul sau mai multi vicepresedinti si din ministri. Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale. Puterea judecatoreasca era reprezentata de instantele de judecata si de Curtea Suprema, dar independenta justitiei era practic desfiintata prin inter­ventia factorului politic. Desi Constitutia sustinea garantarea proprietatii private „agonisita prin munca si economisire”, aceasta anunta si masurile de cooperativizare, care aveau sa fie puse in practica mai tarziu. Legea fundamentala din 1948 nu prevedea in mod expres ca rolul conducator revenea Partidului Muncitoresc Roman, dar organele de stat erau subordonate acestuia. In plus, era inlaturat principiul pluripartidismului si se creau conditiile pentru incalcarea unor drepturi fundamentale ale cetatenilor.

4. Constitutia din 1952. In 24 septembrie 1952, in conditiile unor epurari in randurile partidului, a fost promulgata si o noua constitutie, care nu aducea insa modificari esentiale celei din 1948. Aceasta consfintea insa totala aservire a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, cuprinzand prevederi care reliefau desfasurarea procesului de sovietizare si stalinizare a Romaniei. Ea definea baza politica a statului „democrat-popular”, fundamentata pe dictatura proletariatului. Principiile fundamentale ale acestei Constitutii sunt suveranitatea poporului, unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al cetatenilor. Statul roman era definit ca un „stat democrat-popular”, unitar, suveran si independent, lipsind insa referirile la caracterul sau indivizibil sau inalienabil.



In aceasta Constitutie se vorbeste pentru prima data de proprietatea socialista (art.6), care a constituit mijlocul economic de aservire a cetateanului, precum si de „rolul conducator al Partidului Muncitoresc Roman” (art.86), mijlocul politic de aservire a acestuia. Principiul suveranitatii nationale este inlocuit cu o noua formulare: „Baza puterii populare in R.P.R. este alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare, in care rolul conducator apartine clasei muncitoare” (art.2) si „In R.P.R. puterea apartine oamenilor muncii de la orase si sate” (art.4). Noua Constitutie mentioneaza noile forme de proprietate, sistemul planificat al economiei, monopolul statului asupra comertului etc. In ceea ce priveste drepturile electorale, sunt mentinute cele din Constitutia precedenta, cat si restrictiile referitoare la acest drept.

5. Constitutia din 1965. Marea Adunare Nationala a adoptat, la 21 august 1965, o noua Constitutie, care proclama tara noastra „Republica Socialista Romania” (art.1), considerandu-se ca s-a ajuns la un inalt stadiu de dezvoltare in drumul ei spre comunism, cu o economie socialista (art.5), cu o proprietate socialista (art.6), ca baza a oricarei proprietati, si cu monopol asupra comertului exterior (art.8). Prin aceste prevederi se reflecta incheierea procesului de colectivizare a agriculturii si de distrugere a proprietatii private in economie. Constitutia prevedea in mod explicit ca forta conducatoare a intregii societati este Partidul Comunist Roman (art.3) si ca scopul tuturor „oamenilor muncii” (nu se vorbea prea mult de natiune) este construirea societatii socialiste si asigurarea conditiilor pentru trecerea la comunism.

Constitutia din 1965 nu aducea modificari importante atributiilor Marii Adunari Nationale, care reprezenta in continuare „organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste Romania” (art. 42). Suveranitatea poporului era exercitata prin intermediul Marii Adunari Nationale, ai carei membri erau alesi prin vot universal, direct, egal si secret de catre toti cetatenii de la varsta de 18 ani. Nu mai erau prevazute restrictii in exercitarea drepturilor politice. Erau prevazute drepturi precum libertatea cuvantului, presei, intrunirilor si demonstratiilor, care nu puteau fi insa folosite in scopuri potrivnice oranduirii socialiste si interesului celor ce muncesc (art.29). Guvernul isi pastra numele de Consiliu de Ministri si era definit ca organul suprem al administratiei de stat. Tribunalele si procuratura ramaneau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Comunist. Constitutia consfintea caracterul socialist (si cooperatist) al proprietatii si al economiei. Statul era proprietarul bogatiilor de orice natura ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, padurile, apele, izvoarele de energie naturala; fabricile si uzinele, intreprinderile agricole de stat, statiunile pentru mecanizarea agriculturii; caile de comunicatie, mijloacele de transport, telecomunicatiile de stat; fondul de cladiri si locuinte; baza materiala a institutiilor social-culturale de stat.

La 28 martie 1974, prin modificarea Constitutiei, s-a instituit functia de Presedinte al R.S.R. Prerogativele presedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat; reprezenta puterea de stat in relatiile interne si internationale; era comandantul suprem al fortelor armate si presedintele Consiliului Apararii RSR; prezida sedintele Consiliului de Ministri, atunci cand era necesar; stabilea ma­surile de importanta deosebita ce priveau interesele supreme ale tarii, care urmau sa fie supuse, de catre Marea Adunare Nationala, spre consultare poporului, prin referendum; numea si revoca, la propunerea prim-ministrului, viceprim­-ministrii, ministrii si presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat; numea si revoca presedintele si membrii Tribunalului Suprem; conferea decoratii; incheia tratate internationale in numele Republicii Socialiste Romania; stabilea rangurile misiunilor diplomatice; proclama starea de necesitate in caz de urgenta; emitea decrete prezidentiale si decizii. Cu modificarile ulterioare, Constitutia din 1965 a fost aplicata pana la inlaturarea regimului comunist, in decembrie 1989.

6. Constitutia din 1991. Dupa caderea regimului comunist, in decembrie 1989, Romania a revenit la traditiile democratice dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in contextul marcat de evenimente care avusesera loc pe plan mondial in ultimele decenii. Schimbarea politica majora a societatii romanesti a fost oglindita in Constitutia adoptata de catre Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991 si aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991 si modificata apoi in anul 2003, pentru a permite aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Constitutia a reflectat reinstaurarea statului de drept, a regimului democratic, a suveranitatii poporului, a responsabilitatii guvernamentale, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a separarii puterilor in stat si a revenirii la pluripartidism. Noua lege fundamentala urma unei revolutii, dar prelua din vechiul regim comunist o forma de stat, republica, impusa printr-un act de forta, fara nici o confirmare a natiunii. Dorinta de a marca diferente vizibile fata de precedentele constitutii liberale, pe care, de fapt, le urma, avea in vedere adaptarea unor institutii precum Curtea Constitutionala sau Avocatul Poporului. Documentele Natiunilor Unite, reprezinta sursa unor drepturi sociale si economice introduse, de asemenea, pentru prima data.

Potrivit Constitutiei, statul roman este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil. Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale. Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum. Autoritatile statului roman sunt: administratia publica exercitata prin consiliile locale si primarii, prefecturi si consilii judetene; autoritatea judecatoreasca reprezentata de institutiile juridice; autoritatea legislativa exercitata de Parlament si Presedintele Romaniei.

Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” (art. 58). Parlamentul Romaniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale, pentru un mandat de 4 ani. Presedintele Romaniei „reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate” (art.80). Presedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat (art.81); poate exercita cel mult doua mandate, care pot fi si succesive; nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata; desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament (art. 85). Mandatul Presedintelui este de 5 ani (potrivit modificarii operate in 2003). Guvernul „asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice” (art.101). Este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Guvernul are si alte atributii: adopta hotarari si ordonante; prim-ministrul prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica guvernului; ministrii au obligatia de a raspunde la intrebarile sau interpelarile deputatilor sau senatorilor. Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Justitia se infaptuieste in numele legii si se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }