QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Caimacamia lui nicolae conachi vogoride





CAIMACAMIA LUI NICOLAE CONACHI VOGORIDE

Printul Nicolae Conachi Vogoride este cunoscut prin faptul ca a falsificat listele electorale pentru Adunarea Ad-hoc a Moldovei. Vogoride vine in Moldova unde gaseste un teren propice pentru parvenire politica si matrimoniala. Se casatoreste cu o bogata mostenitoare, Ecaterina Conachi si datorita faptului ca tatal sau, Stefanache Vogoride avea o mare influenta la Constantinopol, primeste administratia Moldovei in martie 1857. Visul lui Vogoride era acela de a fi numit domn al Moldovei, obiectiv care putea fi realizat doar daca cele doua principate se mentineau separate. In acest scop, caimacamul a intreprins in Moldova o actiune plina de ilegalitati si falsuri, creand o atmosfera tensionata si ambigua, ceea ce a determinat mobilizarea partidei nationale, care a impus in cele din urma, punctul de vedere al unionistilor.

In lucrarea de fata ne-am propus sa facem o analiza a administratiei Vogoride si o expunere a evenimentelor din timpul acestei caimacamii, care a durat un an si sapte luni. Acest interval de timp este tratat pe scurt in lucrarile generale, punandu-se accent pe aspectul falsificarii listelor electorale din Moldova; un studiu special consacrat lui Vogoride nu exista.




FAMILIA

Nicolae Vogoride provine dintr-o familie de origine bulgara. Strabunicul sau, Staico, s-a nascut in 1793, la Cotel, mic oras din provincia bulgara Tarnovo. Tatal sau Stefanache a detinut mai multe ranguri : parcalab de Galati, vornic,aga, postelnic, hatman. Gratie protecttiei pe care o avea la Poarta, Stefanache Vogoride a fost numit in februarie 1821, caimacam in Moldova, post pe care l-a ocupat pana in iulie 1822. Acuzat de delapidare si opresiune, a fost exilat in Asia. Stefan Vogoride a avut sapte copii iar al treilea copil a fost Nicolae, nascut la Iasi, in 1821, caimacam al Moldovei (1857-1858), casatorit in 1844, cu Ecaterina Conache.

Stefanache Vogoride si-a trimis fiul, pe Nicolae, obiceiul era vechi, sa se capatuiasca in Moldova.[2] Nicolae, trimis la Iasi pentru a duce nisanul (decoratie turceasca) mitropolitului, gaseste aici un teren propice pentru parvenire politica si matrimoniala. Ecaterina (Cocuta) era fiica poetului Costache Conachi si a Smarandei Donici . Cocuta era acoperita de faima averii tatalui sau, lipsita de frumusete, dar ajutata de inteligenta mostenita de la tatal sau.

Nicolae Conachi Vogoride a avut trei copii:

1. Emanuel Vogoride Conachi (1847-1935), candidat fara noroc la tronul Bulgariei, in 1878 si 1887, in virtutea originii bulgare a Vogorizilor turciti din Fanar. A fost sotul Olgai, fiica beizadelei Grigorie Sturza. S-a casatorit apoi cu o frantuzoaica, Sophie de Puysegur, vaduva contelui german von Loe. A murit la Paris, fara urmasi;

2. Maria Vogoride Conachi (1851-1931), maritata cu contele de origine greaca, din Zante, Petre de Roma (1831-1914));

3. Lucia Vogoride Conachi (1855-1938) a fost casatorita cu Nicolae Rosetti – Roznoveanu (1842-1891), candidatul separatist din 1866, la tronul Moldovei, iar dupaa moartea acestuia cu fruntasul conservator Dimitrie Greceanu(1860-1920).

Nicolae Conachi Vogoride avea familia la Constantinopol si aceasta a profitat de pozitia influenta pe care o avea pe langa Poarta, pentru a-l ajuta sa ajunga pe tronul Moldovei.

In iulie 1856, Nicolae Conachi Vogoride refuzase sa intre in guvernul lui Teodor Bals, din motive de oportunitate personala. El a preferat sa ramana in “rezervaa”, asteptand un moment prielnic sau poate indicatii de “sus”.[3] In decembrie 1856, Vogoride a fost numit ministru de finante, in urma remanierii guvernamentale. Iesirea la rampa poate avea legatura si cu sanatatea subreda a caimacamului Teodor Bals (mai avea de trait zece saptamani), Vogoride trebuia sa fie acolo pentru a-l succede.Cateva zile dupa ce ocupase aceasta dregatorie moldoveneasca, a fost inaltat, din partea Portii, la rangul de Rutlei Ulea, dandu-i-se dreptul de a purta uniforma de general de divizie turc, adica de pasa. Conform cu demnitatea sa el a purtat intotdeauna fesul ros, semn al dregatorilor otomani.

Nicolae Conachi Vogoride a fost recomandat in caimacamie de Teodor Bals prin “cuvant de moarte”. La 15 / 27 februarie 1857, Teodor Bals trimitea la Constantinopol doua scrisori, una adresata sultanului, cealalta marelui vizir, prin care implora sa se aiba grija de soarta familiei sale, inglodata in datoriile “serviciului”; in a doua scrisoare, facea o recomandare : “cunoscand oamenii si lucrurile tarii mele, eu nu pot sa desmnez alta persoana, pentru a continua politica trasata de Sublima Poarta decat pe printul Nicolae Conachi Vogoride, cunoscut pentru principiile sale, fidelitatea sa catre augustul nostru suveran si care poseda de asemenea simpatiile moldovenilor”.[6] Nicolae Vogoride i-a solicitat lui Victor Place sa obtina, din partea Frantei sustinerea sa pentru a fi numit caimacam. Numirea sa, spunea Vogoride, nu va intampina nici o aversiune din partea Turciei; s-a declarat partizan al unirii doar ca pozitia personala fata de Poarta l-a obligat la tacere, care nu-l va impiedica insa sa-i secondeze pe francezi in mod discret. Nicolae Conachi Vogoride a fost gata sa semneze o hartie prin care arata ca se angajeaza in mod solemn sa ramana impartial in timpul alegerilor si al deliberarilor Divanului.

Place l-a susinut pe Vogoride, deoarece considera el, era strain de tara, deci mai departe de luptele si interesele ce framantau atunci Moldova. stiindu-l casatorit cu o romanca bogata, Place il socotea, prin averea lui, departe de a se lasa corupt prin bani. “El nu avea radacini adanci si n-avea nici-o sansa sa-si creeze un partid personal, va fi obligat cel putin sa fie neutru.”

La 10 martie 1857, consulul Austriei la Iasi, Godel Lannoy, il instiinta pe Buol ca, atunci cand i-a parvenit telegrama internunului, vestind numirea lui Vogoride si permisiunea de a-i ura success, caimacamul l-a primit imediat, “cu cea mai mare cordialitate”, asigurandu-l “cu cuvinte fierbinti”, ca va sluji Austria ca si Bals. In aceeasi zi, Vogoride s-a adresat lui Buol, cerand sprijin in calitatea sa de “fidel servitor al Portii”.Cum familia sa avea legaturi importante la Constantinopol, se putea spune ca “regimul fanariot parea a se fi intors”. Poarta il privea pe Vogoride ca pe o unealta folositoare care sa asigure in Adunarea Moldovei, majoritatea in dauna unirii. Asadar, pentru activitatea sa, pentru toate relatiile lui si mai ales pentru lipsa de personalitate si de inteligenta, Turcia si Austria (cu recomandarea Frantei), instalasera aceasta “marionetaa”, pe care trebuiau sa o manevreze din culisele Constantinopolului si ale Vienei, impotriva cauzei si nazuintelor de unire ale romanilor.

Numirea lui Nicolae Conachi Vogoride in postul de caimacam coincidea cu trimiterea firmanului pentru alegerile Adunarii ad-hoc si cu intrunirea in Bucuresti a comisiei europene. Tot in aceasta perioada, s-au retras din Moldova ultimele detasamente de trupe austriece.

Articolele XXIII-XXV ale Tratatului de la Paris, referindu-se la Principatele Romane, prevedeau ca “legile si statutele in vigoare urmau sa fie revizuite”. O comisie speciala urma sa se intruneasca la Bucuresti, sarcina ei era sa se informeze asupra starii Principatelor si sa propuna bazele viitoarei lor organizari; trebuia sa observe, sa constate, sa judece realitatile din Principate si sa alcatuiasca un raport care sa constituie unul dintre principalele temeiuri pentru deciziile Conferintei de la Paris.

Sultanul trebuia sa convoace, in fiecare Principat, cate o Adunare ad-hoc, alcatuite intr-o maniera care sa asigure reprezentarea cea mai exacta a intregii societati. Firmanul pentru convocarea Adunarilor ad-hoc a fost sanctionat de sultan la 14 / 26 ianuarie 185.

In primele luni ale anului 1857, lupta pentru unire intra intr-o noua faza, incepea o lunga si tensionata batalie electorala. Unionistii aveau sa-si stranga randurile, in timp ce adeptii “separatiei” si-au continuat uneltirile (incepute in timpul caimacamiei lui Bals), preocupati nu de unire, ci mai degraba de problema domniei. Vogoride sprijinit de guvernele turc, austriac si tacit de cel englez precum si de “tainicii sfatuitori ai familiei”, care constituiau serioase puncte de sprijin in prepararea actiunilor antiunioniste, era constient de faptul ca un Divan format dintr-o “majoritate separatistaa” va da un vot contra unirii.[8] De aici, toate eforturile sale, toate masurile arbitrare ce vizau falsificarea vointei populatiei pentru unire, in scopul formarii Divanului separatist si a indeplinirii dorintei sale, aspirand la domnie.

GUVERNUL SI ADMINISTRATIA NICOLAE CONACHI VOGORIDE

Administratia care a fost instalata in Moldova “parea dispusa sa mearga pe aceeasi cale, care a fost impusa si lui Teodor Bals”. Printul Vogoride avea dispozitii cu mult mai “nepartinitoare” decat predecesorul sau, dar Poarta i-a impus un minister si i-a trasat o linie de purtare ce nu-i lasa alta alternativa decat sau sa lucreze la falsificarea dorintelor populatiei, sau sa -isi atraga dizgratia. Consiliul de ministri a fost compus din aceeasi oameni pe care agentul Austriei i-a impus lui Bals, decizia Portii a fost ca acestia sa fie pastrati.

Relevant pentru ceea ce semnifica Vogoride si antiunionismul in Moldova este si faptul ca, timp de trei saptamani, n-a putut fi completat primul sau guvern. O recunostea “emnenta cenusie” a caimacamului, Godel Lannoy, care facea si precizarea ca “Departamentul de Finante si Departamentul Lucrarilor Publice au ramas fara titulari, din pricina lipsei de oameni capabili si cinstiti intre conservatori”.



Numirea lui Costin Catargiu ca ministru de interne a fost rezultatul promisiunii facute caimacamului si Austriei, ca se angaja sa uzeze de toate mijloacele pentru a face sa triumfe candidatii antiunionisti. Ministrul a recomandat prefectilor sa foloseasca propaganda in randul micilor proprietari si taranilor. A promis locuitorilor Vasluiului ca ii va ajuta sa castige procesul cu proprietarii orasului, conditia era sa voteze in favoarea candidatilor guvernului. Taranilor le-a repetat, in toate tinuturile, ca, daca “unirea se va face, se vor organiza recrutari, din fiecare familie cate un om, pentru a fi trimisi la Craiova la construirea de sosele”. Dupa o luna de la numirea in fruntea Departamentului de Interne, Costin Catargiu a fost inlocuit iar Place afirma ca turcii insisi “au sfarsit a recunoaste ca aveau in Costin Catargiu un prieten prea compromitator”;

Noul ministru, Vasile Ghica, numit la Departamentul din Launtru, era “un barbat deosebit de fin si de dibaci in arta intrigii”, fost ministru de finante, in ultimul an al domniei lui Grigore Ghica, era un “unionist infocat”, publicand mai multe brosuri uniniste. Vasile Ghica si-a schimbat atitudinea in timpul caimacamiei lui Teodor Bals, iar dupa moartea acestuia, a fost candidat la caimacamie, sustinut de Austria. Tot atat de “lipsit de scrupule ca si Costin Catargiu, gata sa urmeze orice porunca austriaca sau turceasca pentru a-si pastra slujba”, a comis abuzuri si concesiuni, a fost dispus “sa sugrume expresia vointei tarii si sa savarseasca aceleasi ilegalitati, dar in chip mult mai dibace”, cu o brutalitate mai putin aparenta, a stiut sa mascheze mai bine toate nelegiuirile si abuzurile ce le comitea.[10] La randul sau, V. Place atragea atentia contelui Walewski asupra sistemului de destituiri din functiile publice si de inlocuiri practicate de caimacamul Vogoride : “acest sistem al destituirilor din cauza parerilor unioniste continua tot asa ca si inlocuirea celor destituiti prin oameni compromisi, de la care nu se cere decat promisiunea de a lucra in contra unirii”.

ACTIUNEA ANTIUNIONISTA

La putin timp dupa numirea in functia de caimacam al Moldovei, Nicolae Conachi Vogoride s-a aratat gata sa continue activitatea antiunionista inceputa de predecesorul sau, Teodor Bals. In timpul administratiei sale, Vogoride trebuia sa organizeze alegerile pentru Adunarea ad-hoc.

In conformitate cu prevederile Tratatului de la Paris, din 1856, sultanul urma sa convoace, prin firman, cate o Adunare ad-hoc in fiecare Principat. Proiectul initial al Portii a suferit transformari, prin acceptarea reprezentarii in Adunari a clacasilor, prin largirea compozitiei colegiului orasenesc si prin hotararea ca vicepresedintele si secretarii sa fie alesi si nu numiti.

Marea proprietate urma sa aiba cate doi reprezentanti de tinut, la care se adauga clerul, mica proprietate (razesii si micii proprietari), cate un reprezentant. Orasenii (proprietari de case, de o anumita valoare – 20.000 lei in capitala si 8000 de lei in celelalte orase – profesiunile liberale, negustorii, delegatii corporatiilor de meseriasi) cate unul, cu exceptia capitalei si a doua orase, iar taranii clacasi, cate un reprezentant. Marii proprietari, inaltul cler si orasenii votau direct, iar micii proprietari si clacasii votau indirect prin delegati.[11]

Administratorii tinuturilor erau insarcinati cu intocmirea listelor electorale, care trebuiau publicate cu 30 de zile inaintea datei hotarate pentru alegeri, ca sa se poata face reclamatiile, ce urmau sa fie examinate de un comitet format din ispravnic, membrii tribunalului si ai municipalitatii capitalei districtului.Pentru Moldova, Adunarea ad-hoc urma sa fie compusa din 84 de membri : trei reprezentanti de drept (mitropolitul si doi episcopi), sapte membri ai inltului cler, 28 dereprezentanti ai marilor proprietari funciari, 14 membri ai micilor proprietari, 18 reprezentanti ai orasenilor si 14 reprezentanti ai comunelor rurale.[12]

“Batalia” electorala care avea sa se desfasoare a atras atentia asupra Moldovei. Alegerile erau, pentru Vogoride, un mijloc de mentinere a separatiei Principatelor, insa, pentru realizarea acestui lucru, ele trebuiau sa dea un vot contra unirii.

Fenomenul “separatist” s-a dezvoltat cu precadere in Moldova, deoarece in Valahia, la Bucuresti se afla Comisia speciala de informare a puterilor europene .

Piedica cea mai grea ce se opunea tendintelor unioniste era suprimarea libertatii presei, efectata prin firman turcesc, in timpul caimacamiei lui Teodor Bals.

Incepand cu 14 aprilie 1856, a aparut o versiune franceza a “Stelei Dunarii”, destinata strainatatii.Datorita suspendarii legii presei, “L’Etoile du Danube” a inceput sa se tipareasca la Bruxelles, timp de aproape un an si jumatate (4 decembrie 1856-1 mai 1858) avand ca redactor pe Nicolae Ionescu, adeseori se publicau articole gata scrise din tara (“Steaua Dunarii” a reaparut incepand cu 1 noiembrie 1858).

Lipsindu-le unionistilor presa, au cautat sa se folosesca de alte forme de publicitate, cum ar fi “litografisirea” programelor si prin intruniri, unde dezbateau chestiunile unirii. Guvernul Vogoride a urmarit, prin toate mijloacele, sa neutralizeze miscarea unionista.

Fata de masurile antiunioniste s-au intocmit proteste, unele adresate consulilor puterilor garante din Iasi, altele au fost inaintate Comisiei europene de la Bucuresti. O parte din membrii comisiei s-au deplasat la Iasi, pentru a se convinge de adevarul faptelor reclamate de catre unionisti. Populatia Moldovei a primit comisarii, in functie de atitudinea cabinetelor pe care le reprezentau, fata de unire.[14] Sosirea comisarilor in Moldova trebuia sa aduca “o explozie de manifestatii”, care a fost riguros inabusita. Administratia a pus la cale ca, in acest timp, sa se faca dezordine pentru a provoca necazuri, astfel sa se creada ca Moldova nu este linistita, ca este dominata de idei subversive si ca ea nu va sti sa se descurce singura (fiind necesara o intervenetie externa). Comisarii nu au urmat acelasi drum, unii au mers pe la Barlad si Vaslui, altii pe la Bacau si Roman. Unionistii pregatisera pentru comisarii Frantei si Sardiniei o primire din cele mai entuziaste. In ciuda interdictiilor lui Costin Catargiu, se tiparisera “carti unioniste”, personale sau collective, cu zecile de mii, in aceste “carti” erau enuntate dorintele tarii in limba franceza (“Union, Garantie de nous droits, Prince etranger hereditaire, Gouvernement Constitutionnel Representative”). Guvernul, insa, a avut grija sa lanseze, in orasele mai importante, unde se stia ca miscarea unionista era puternica, telegrame ce anuntau ca baronul de Talleyrand isi schimbase itinerarul, luand calea Barladului, apoi s-a dat ordin ispravnicilor si privighetorilor sa faca tot ce le sta in putinta, pentru a se intarzia calatoria comisarului francez. La Bacau, multimea a astepta toata noaptea sosirea comisarului francez, pentru a-i inmana “carti unioniste si flori”. Cu toate masurile luate de guvern, Talleyrand s-a bucurat de o primire frumoasa si la Iasi. O primire plina de simpatie, din partea populatiei au avut si comisarii sard, rus si prusac. Comisarii s-au convins ca ideea unirii avea o larga sustinere in randul populatiei, deasemeni, cat au stat la Iasi, au constatat ca guvernul caimacamului, adept al statu-quo-ului in Moldova, dorea sa impiedice exprimarea dorintei publice pentru unire.

Dandu-si seama ca victoria separatistilor in viitoarele alegeri nu se putea realiza numai prin violenta si presiune, caimacamul a recurs la o alta practica : s-a hotarat sa atraga pe toti oamenii corupti, compromisi, incapabili, carora, dandu-le diferite functii si titluri, li se cerea un singur lucru – sa voteze impotriva unirii. Nicolae Vogoride a semnat mii de decrete de boierie, titlurile si numele ramanand in alb.In momentul alegerilor, prefectii aveau dispozitii sa-i cheme pe alegatori si sa le arate “ce oferea guvernul” in schimbul unui singur vot impotriva unirii. Cu toate ca, articolul 19 al Regulamentului Organic precizeaza ca “in timpul gestiunii sale, caimacamul nu poate conferi ranguri de boierie, grade in armata, nici sa destituie functionri publici decat in cazul delictelor”.

“Partida” Vogoride nu lucra pe fata, pe de o parte, pentru a iluziona o aparenta de impartialitate, pe de alta parte, era clar ca o confruntare deschisa cu unionistii i-ar fi cauzat o infrangere categorica. Lucrand din umbra, avea pretextul de a incrimina si a reprima orice iesire la rampa a adversarilor.[16] Formarea listelor electorale a fost inconjurata de un mare mister, ceea ce a dat ocazia unor noi abuzuri. Astfel, in loc de a lasa libertatea fiecarui tinut de a intocmi listele electorale, ministrul de interne, care nu avea aceeasi incredere in toti prefectii, a dat ordin sa i se trimita numele tuturor alegatorilor si alesilor, pentru a le supune el insusi unui control. In ce priveste clerul, listele trebuiau intocmite de autoritatea bisericeasca, dar guvernul lui Vogoride a incercat sa impiedice exercitiul acestei insarcinari a firmanului. Inca din vremea administratiei Bals, a fost intocmita de un prefect o lista provizorie, pe care au fost trecute numele tuturor indivizilor, care puteau fi alegatori sau eligibili. In fata fiecarui nume, se aflau dispozitiile sale unioniste sau separatiste. Inceputa atunci, acesta actiune continua si in timpul administratiei Vogoride, iar prefectul respectiv se afla inca in functie. “Materialele” necesare confectionarii listelor electorale au fost aduse, inca din februarie trecut, acasa la N. Istrati. Instrumentul cel mai activ era consulul austriac. Listele electorale au fost “examinate” timp de sase zile de catre Istrati, Godel Lannoy, Costin Catargiu, Nicolae Canta si, uneori, caimacamul. Listele au “suferit” o prima epurare, fiid scosi unionistii si trecuti toti cei care aveau o pozitie contrara unirii. Au urmat alte epurari, pe masura ce Godel Lannoy primea informatii, prin intermediul starostilor, din districte, despre opiniile electorale. Listele electorale au “suferit” modificari chiar atunci cand se aflau sub tipar.



La 16 iunie 1857, au fost publicate listele electorale, in “Gazeta de Moldavia”. Listele electorale, intocmite de administratia Vogoride erau falsificate intr-un mod revoltator. Dupa registrele mitropoliei, existau 3600 de preoti, listele guvernului au recunoscut ca electori doar 205 preoti. In Moldova, existau 2000 de mari proprietari, listele nu treceau de 350. Din randul celor 20.000 de mici proprietari, au fost inscrisi in liste doar 2264. Alegatorii din orase au fost inscrisi in numar de 11 persoane ce exercitau profesiuni liberale, iar dintre negustori si mestesugari, in numar de cel putin 11.000 au fost inscrisi in liste doar 1190. In total, listele electorale erau alcatuite din 4658 de alegatori din “clasele superioare”, in loc de 40.000. Taranimea numara 167222 de alegatori. Guvernul a pretins ca Focsanii au fost desemnati pentru a trimite doi deputati deoarece Galatii, desi mai mare, “nu era locuit decit de straini”, insa din liste rezulta ca orasul Galati avea 227 de alegatori si orasul Focsani 92 de alegatori. Orasul Botosani a fost desemnat sa trimita doi deputati, desi avea un sfert din suprafata capitalei, care avea 310 alegatori, Botosaniul avea 215 alegatori. Bacaul, oras unionist, avea o populatie tripla fata de Husi, nu avea decat 77 de alegatori, “iar Husiul separatist” avea 130 alegatori. Indignarea fata de listele falsificcate a cuprins toata Moldova, iar protestele au inceput “sa curga”.

Unionistii au protestat fata de modul de aplicare a firmanului. Aceasta protestatie a fost inaintata Comisiei europene, la 20 iunie 1857. In timpul desfasurarii alegerilor, parcalabul de Galati, Al. I. Cuza, urma sa plece in misiune in districtele Ismail si Cahul; in timpul acestei misiuni, Cuza era inlocuit cu samesul Alecu Franga un antiunionist. La putin timp insa, Cuza si – a dat demisia (24 iunie / 6 iulie 1857), indreptata impotriva administratiei Vogoride si in mod special impotriva listelor electorale pentru alegerile din Adunarea ad – hoc. Liste care au fost “schimonosite prin adaugiri de persoane si stergerea celor trecuti in listele trimise de ispravnici”. Demisia lui Cuza din postul de parcalab de Galati a inviorat campania indreptata impotriva ilegalitatilor comise de oamenii lui Vogoride, care “calomniaza, bat si tarasc pe toti aceia care nu vor sa fie complicii lor.” Alte motive care l – au determinat pe Cuza sa - si dea demisia erau: schimbarea functionarilor cinstiti, violarea casei lui Ghita Alevra, activitatea incorecta a comitetului de alegeri, toate acestea considera Cuza, erau “ lovitoare in dreptatile pamantenilor. Nepasatoare fata de protestul unanim al moldovenilor ca si fata de faptul ca uneltirile ei erau dezvaluite pe plan international, autoritatile antiunioniste din Moldova au fixat alegerile incepand cu 7 /19 iulie 1957.124 Partida nationala adoptase, dupa suita impresionanta de protestatii catre toate instantele, o tactica in extremis: aceia de a boicota alegerile. Desfasurarea propriu-zisa a alegerilor a insemant o ultima etalare a intregului arsenal antiunionist. Dar abtinerea impresionanta a electoratului, chiar in conditiile epurarii “la sange” efectuata de guvern, a produs, pe deoparte, o emotie firesca in opinia publica si cercurile diplomatice europene. Dupa cum, in tara, pana si unii amploaiati ai lui Vogoride si – au exprimat nemultumirea fata de manevrele total ilicite ale autoritatilor.[17]

Ministerul de Interne pregatea efectuarea alegerilor, cerand carmuitorilor din tinturi sa preintampine “necuviintele si confuziile si sa se mentina demninitatea guvernului. Cu toate ca partida nationala anuntase abtinerea de a participa la alegeri, caimacamul a incercat sa impiedice aceasta actiune. Orasele au fost strabatute de patrule, o parte dintre alegatori au fost adusi cu forta la vot, teroarea domnea in aceasta perioada, in Moldova.

Cu ocazia desfasurarii alegerilor au avut loc noi abuzuri din partea autoritatilor. In noptile de 5-6 iulie si 6-7 iulie, comisarii guvernului s-au prezentat la domiciliul preotilor, acestia din urma fiind obligati sa semneze ca se vor prezenta la vot. Iscaliturile fiind date nu numai de 25 de preoti, duminica seara, colonelul Milisescu a mai strans zece semnaturi (fiecare platita cu 30 de galbeni). Autoritatile, prin frauda, au realizat o adunare formata dintr-o majoritate antiunionista.

Criza provocata de falsificarea alegerilor in Moldova ajunsese atat de departe, incat Europa parea in pragul unui razboi, din pricina chestiunii daca tratatul de la Paris trebuia sau nu sa fie executat in mod cinstit. La 5 august 1857, cele patru puteri europene, prin reprezentantii lor la Constantinopol, prezentau o nota identica, [18] prin care declarau ruperea relatiilor diplomatice cu Poarta. Lupta diplomatica pentru anularea alegerilor s –a dat, cu deosebire, intre Franta si Anglia. Pentru Franta, satisfacerea cererii adresate la Constantinopol parea o chestiune de onoare, atitudine care, de la sine, inlatura orice concesie. Pentru Anglia, in mod special, Palmerston, nu era obisnuit sa se lase infrant intr – o lupta diplomatica. Solutia gasita a fost intelegerea de la Osborne, din 9 august 1857. Anglia se angaja sa fie de acord cu anularea alegerilor si revizuirea listelor electorale. Franta renunta la sustinerea unirii depline. Cele doua principate urmau sa aiba institutii organice similare si un sistem comun pentru toate afacerile civile si militare.Intelegerea de al Osborne nu s – a intemeiat pe “nici un acord precis”, dorindu – se ca aceasta intelegere sa fie secreta.

La 24 august 1857, Ali Pasa trimitea lui Vogoride ordinul privind anularea alegerilor, revizuirea listelor electorale si procedarea la noi alegeri. Prin ofisul din 13/25 august, pentru organizarea noilor alegeri, caimacamul, devenind mai moderat, cerea functionarilor sa nu se amestece in lucrarile electorale si sa nu impiedice libera consfatuire a alegatorilor. Modificarea de conduita a caimacamului, dispus sa cocheteze cu orice partida, numai spre a urca pe treptele tronului, l – au indemnat, se pare, pe Godel Lannoy, in complicitate cu ministrul destituit, Vasile Ghica, sa incerce o “mica lovitura de palat”, vizand indepartarea lui Vogoride, proiectul insa a esuat. Partida nationala, in contrast cu antiunionistii, marcati de degringolada, se arata stapana pe situatie, respingand ofertele de colaborare ale “ipocritului caiamacam”.[19] Noile alegeri, in Moldova, incepand cu 29 august/ 10 septembrie 1857, au dat castig de cauza unionistilor.

In pofida eforturilor sale, in ce priveste activitatea antiunionista, sustinute de Turcia, Austria si Anglia, Nicolae Conachi Vogoride nu a reusit sa-si atinga scopul : obtinerea tronului Moldovei. Actiunile sale au fost contracarate de catre partida nationala, dorinta de unire a populatiei Moldovei a fost mai mare decat ambitiile caimacamului si ale antiunionistilor care erau “o mica coalitie de interese personale”. .


BIBLIOGRAFIE


  1. Leonod Boicu, Diplomatia Europeana si cauza romana 1856-1859, Ed. Junimea, Iasi, 1978
  2. Mihai Cojocariu, Partida nationala si constituirea statului roman (1856-1859), Ed. Universitasii “Al. I. Cuza” , Iasi, 1995, p. 160
  3. Cornelia Costescu ,Victor Place, “Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1933
  4. I.C. Filitti, Contributii la istoria diplomatica a Romaniei in secolul XIX-lea, Bucuresti, 1935, p. 17
  5. Istoria Romaniei, IV, Ed. Academiei, 1964
  6. Insemnatatea Divanurilor Ad-hoc din Iasi si Bucuresti in istoria renasterii Romaniei, alcatuit de D.A. Sturdza, Bucuresti, 1912, p. 145.
  7. Nicolae Iorga, Istoria presei romanesti, Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 1999
  8. Radu Rosetti, Amintiri din copilarie, Imprimeria fundatiei culturale “Principele Carol”, Bucuresti, 1925
  9. Riker, T.W.,  Cum s-a [nf`ptuit Rom@nia. Studiul unei probleme internaionale 1856-1866, Ed. Alfa, Ia]i, 2000.
  10. Dumitru Vitcu, Diplomatia Unirii, Ed. Academiei, Bucuresti, 1979
  11. Idem, Ia]ii ]i unirea Principatelor, [n Aspecte ale luptei pentru unitate naional`. Ia]i : 1600-1859-1918, Ed. Junimea, Ia]i, 1983






I.C. Filitti, Contributii la istoria diplomatica a Romaniei in secolul XIX-lea, Bucuresti, 1935, p. 17

Mihai Cojocariu, Partida nationala si constituirea statului roman (1856-1859), Ed. Universitasii “Al. I. Cuza” , Iasi, 1995, p. 160


Mihai Cojocariu, op. cit., p. 155.

Insemnatatea Divanurilor Ad-hoc din Iasi si Bucuresti in istoria renasterii Romaniei, alcatuit de D.A. Sturdza, Bucuresti, 1912, p. 145.

Ed. Grenier spune ca fesul turcesc nu dovedea o simpla lingusire fata de stapanii sai de la Stambul, ci o necesitate, datorita conformatiei   capului sau : “acesta se sfarsea atat de straniu intr-un varf ascutit, incat nu se putea lasa de “capacul” sau, fara a fi expus la toate batjocurile moldovenesti”

Documente privind Unirea Principatelor, II, Rapoartele consulatului Austriei din Iasi (1856-1859), editate de Dan Berindei, Bucuresti, 1959, p. 89.

Cornelia Costescu ,Victor Place, “Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1933, p. 12.


Dumitru Vitcu, Diplomatia Unirii, Ed. Academiei, Bucuresti, 1979, p. 57.

Leonod Boicu, Diplomatia Europeana si cauza romana 1856-1859, Ed. Junimea, Iasi, 1978, p.159


Radu Rosetti, Amintiri din copilarie, Imprimeria fundatiei culturale “Principele Carol”, Bucuresti, 1925, p. 98.

Istoria Romaniei, IV, Ed. Academiei, 1964, p. 268.

Romanii la 1859. Unirea Principatelor Romane in constiinta Europeana, , Bucuresti, 1984, p. 394.

Nicolae Iorga, Istoria presei romanesti, Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 1999, p. 120.

52 Leonid Boicu, op. cit., p. 131

Radu Rosetti, op. cit, pp. 98-99.

Mihai Cojocariu, op. cit., p. 167.


Mihai Cojocariu, op. cit., p. 173.


T.W. Riker, op. cit., p. 124

139 D. Vitcu, Ia]ii ]i unirea . , p. 103






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }