QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Unitatea economica: entitatea organizatorica de baza a comertului si turismului





Unitatea economica: entitatea organizatorica de baza a comertului si turismului


Comertul reprezinta una din cele mai importante laturi ale economiei moderne, fiind element principal in cadrul oricarei economii de piata, indiferent de forma acesteia. El are "o importanta strategica pentru dezvoltarea echilibrata si viabila a sistemelor economice si sociale din orice tara"[1].

Teoriile prezinta cateva etape importante in dezvoltarea si evolutia comertului, respectiv:



Etapa de dezvoltare preindustriala, caracterizata printr-o dezvoltare restransa in timp si in spatiu

Etapa de dezvoltare a comertului in cadrul economiei de productie etapa in care productia nu putea acoperi inca suficient consumul

Etapa de dezvoltare in cadrul economiei de consum, in care balanta este in favoarea productiei care excede consumul dintr-un anumit produs

Economia de piata cunoaste doua stadii ale circulatiei marfurilor, respectiv:

Circulatia marfurilor engros sau cu ridicata

Circulatia marfurilor endetail sau cu amanuntul

In prezent, comertul cunoaste o dinamica accentuata, determinata de intensificarea tot mai mare a schimburilor comerciale, la nivel local, regional si mondial.

Intre factorii care contribuie la dinamizarea continua a acestei ramuri amintim progresul tehnic, modificarea in volum si structura a cererii de marfuri, intensificarea miscarilor turistice si, nu in ultimul rand globalizarea prin internationalizarea accentuata a domeniului.

Turismul este o "ramura a economiei nationale cu functii complexe, ce reuneste un ansamblu de bunuri si servicii oferite spre consum persoanelor care calatoresc in afara mediului lor obisnuit pe o perioada mai mica de un an si al caror motiv este altul decat acela al exercitarii unei activitati remunerate la locul vizitat".[2]

Pornind de la definitia data unei intreprinderi in general ca fiind "o forma de organizare a activitatii unui agent economic ce are ca functie economica principala producerea de bunuri sau prestarea de servicii destinate satisfacerii cererii pietei, in scopul realizarii unui profit de pe urma prestarii acelei activitati"[3] putem face urmatoarele precizari legate de acele unitati care isi desfasoara activitatea in comert sau turism:

  • Prestarea de servicii este obiectul de activitate central al unei firme cu profil comercial sau turistic in timp ce producerea de bunuri se poate regasi conjunctural - de exemplu, activitatea de productie preparare a preparatelor in cadrul alimentatiei publice
  • Finalitatea activitatii nu se masoara doar sub aspecte legate de rentabilitate sau eficienta economica, ci include si alte elemente legate de latura sociala - manifestata fata de clienti, fata de salariati, precum si diferite aspecte legate de dezvoltarea regionala sau mediul inconjurator.
  • Desi maximizarea profitului ramane scopul oricarei unitati, obiectivele pe termen lung legate de competitivitate trebuie sa fie prioritare

Pe baza acestor completari putem spune ca "o unitate cu profil comercial sau turistic este forma organizatorica de baza care are ca obiect principal de activitate prestarea de servicii comerciale sau turistice, cu scopul satisfacerii clientilor si, implicit, de realizare a unui profit".

Unitatea are in contextul vietii economice un rol dublu care se refera la doua laturi ale responsabilitatii ei, cea economica si cea sociala.

Rolul economic s-a manifestat si se manifesta in continuare ca prioritar pentru orice agent economic prin mai multe elemente, cum ar fi:

  • Atragerea si combinarea factorilor de productie, iar managerilor le revine responsabilitatea de a realiza acest lucru cat de bine posibil.
  • Finalitatea consta in prestarea unor servicii, care prin vanzarea lor aduc resursele financiare necesare reinceperii activitatii
  • Distribuirea valorii adaugate spre factorii de productie utilizati, in diferite forme, spre diferite categorii de beneficiari. Intre acestia amintim

Rolul social se manifesta atat in interiorul unitatii, dar si in mediul extern.

Pe plan intern, managementul si actionarii au responsabilitate fata de salariati in sensul de a le asigura salarii decente precum si conditii corespunzatoare de munca

Fata de mediul extern, unitatea trebuie sa isi asume responsabilitati fata de clienti - sa le ofere acestora produsele si serviciile pe care acestia le solicita, in cantitatea, la calitatea si in momentul in care sunt cerute dar si fata de societate, mediu natural, etc.

Unitatea, indiferent de sfera de prestare a serviciilor - comerciale, turistice, de alimentatie publica, etc. trebuie privita ca un sistem economic. Din acest punct de vedere, ea este un ansamblu de elemente interdependente si in interconexiune permanenta care, sub actiunea unor stimuli interni sau externi, realizeaza anumite performante. Orice unitate economica are trei elemente de baza corespunzatoare oricarui tip de sistem, astfel:

Intrarile se concretizeaza in totalitatea resurselor materiale, financiare, informationale, umane, echipamente. Acest element genereaza fluxul de cheltuieli al unitatii (C). Concretizarea intrarilor din comert, turism sau alimentatie publica sunt redate in Tabelul 1.1

Tipul de sistem

Intrari






Comert

Marfuri achizitionate de la diversi furnizori - producatori sau comercianti

Echipamente in interiorul unitatii comerciale: rafturi, case de marcat, instalatii frigorifice

Retea informatizata de gestiune

Mijloace de transport si de manipulare in interiorul unitatii



Utilitati

Salariati, lucratori comerciali, casieri, manipulatori, receptioneri, etc.

Resurse financiare pentru reinceperea activitatii






Alimentatie publica

Materii prime produse agricole si industriale

Semipreparate

Utilaje necesare in activitatea de preparare la bucatarie: cuptoare, masini de curatat, taiat, feliat, macinat, etc.

Mobilier in sala de servire

Obiecte de inventar: vesela, pahare, etc.

Forta de munca calificata: bucatar, ajutor de bucatar, ospatar, barman, etc.

Mijloace de transport




Turism

Mobilier pentru dotarea camerelor: paturi, fotolii, dulapuri, etc.

Echipamente sanitare

Obiecte de inventar: perne, ceasafuri, alte obiecte de igiena, etc.

Salariati la receptie, intretinere camere (receptioneri, cameriste, femei de servici, etc.) si alte servicii oferite turistilor - ghizi, soferi, etc.

Sisteme informatice de evidenta ale intrarilor/iesirilor

Tabelul 1.1  Intrari in sisteme cu diverse prestari servicii


Procesul de transformare, care este proces de productie pentru productia de bunuri, respectiv proces de prestare a serviciului pentru prestarile de servicii (P).

Iesiri, concretizate in produse si servicii, care prin vanzarea lor genereaza veniturile unitatii (V).

Ceea ce este specific acestor sisteme economice, comparativ cu cele tehnice, este faptul ca randamentul lor trebuie sa fie supraunitar pentru ca ele sa fie eficiente. Altfel spus, V > C, adica veniturile realizate din vanzarea bunurilor si a serviciilor sa fie mai mari decat cheltuielile realizate pentru ca unitatea sa obtina un anumit profit. In cazul sistemelor tehnice intotdeauna iesirile sunt mai mici decat intrarile pentru ca exista pierderi de materie, materiale, energie, etc. in cadrul procesului tehnic/tehnologic.


 


Figura 1.2  Particularizarea elementelor componente ale sistemului in cazul unei unitati cu profil comercial



 


Figura 1.3 Particularizarea elementelor componente ale sistemului in cazul unei unitati cu profil turistic




PATRICHE, D. coordonator, Bazele comertului, Editura Economica, Bucuresti, 1999, pag.35

STANCIULESCU, G., Managementul operatiunilor de turism, editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 5

STEGEREAN, R., Sisteme moderne de conducere a productiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag. 5



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }