Scurt istoric al evolutiei stiintei marfurilor

Scurt istoric al evolutiei stiintei marfurilor

Cunostintele despre produse, precum si modul eficient de a fi comercializate ele, isi au radacinile pana in antichitate si chiar mai demult. Se cunosc din cele mai vechi timpuri comercializari ale unor produse cum sunt: fildesul, parfumurile, matasurile, armele, mirodeniile. Intre Orient, India si Europa existau trasee bine cunoscute de catre negustorii din antichitate, care, atat pe calea apelor, cat si pe uscat, practicau negotul, avand ample cunostinte despre arta comertului. Daca partea estica a pamantului oferea marfuri extrem de rafinate, partea europeana s-a straduit sa ofere elemente de gandire comerciala, in special concepte de masuratori si norme de comert, precum si primele incercari de creare a unor structuri ale organizarii comertului cu diferite marfuri. Dezvoltarea comertului a fost atat de mare, incat a aparut necesitatea elaborarii unor tratate de comert, care vizau in prima faza cunostinte despre principalele produse ale vremii. Astfel, o importanta lucrare a vremii in domeniul comertului a fost "Istoria naturala a lui Pliniu cel Batran", care cuprindea cunostinte practice legate de originea, tratarea si conservarea principalelor marfuri ale vremii.

Odata cu dezvoltarea societatii, aceste cunostinte se acumuleaza, in perioada Renasterii si mai tarziu aparand tot mai multe lucrari care aveau ca obiect comertul si comercializarea unor produse. Astfel,  Leonardo da Vinci (1452- 1519), ofera, printre numeroase alte domenii pe care le-a studiat, concepte utilizate frecvent in merceologie, legate in special de reprezentarea obiectelor, culori, lumina, fiind considerat precursorul si intemeietorul metodei organoleptice din stiinta marfurilor.

Aceasta stiinta este strans legata de activitatea de comert. De aceea, inceputurile comerciale sunt considerate si primele demersuri asa-numite merceologice.

Notiunea de merceologie(stiinta marfurilor) apare pentru prima data in lucrarea "VORBERELTUNG ZUR WARENKUNDE", a lui Jonann Beckman (1739 - 1811), care a aparut la Goettingen, intre 1793-1800. Este momentul in care s-a realizat trecerea de la practica propriu-zisa si cunostintele empirice si imprastiate, la o disciplina deschisa cercetarii si studierii temeinice a acestui domeniu de activitate. Aparitia acestei lucrari coincide cu perioada revolutiei industriale, cand practicile comerciale se accelerau si necesitau cunostinte tot mai precise.   Dezvoltarea merceologiei este tot mai necesara, punandu-se accent in special pe domeniul detectarii fraudelor si falsurilor, care iau amploare in vremea respectiva. Astfel, sunt cunoscute in 1815 ample investigatii, in special britanice, privind fraudele comerciale, iar in Franta, a luat fiinta primul Birou francez pentru detectarea fraudelor.

Dupa al II-lea Razboi Mondial, apar materiile si materialele sintetice, stiinta marfurilor capatand noi valente si o importanta tot mai mare. Au loc analize care presupun compararea proceselor de productie, se fac permanent corelari ale valorii naturale ale bunurilor cu valoarea economica a lor, se urmareste impactul productiei asupra mediului; toate acestea necesita cunostinte merceologice, determinand dezvoltarea fara precedent a acestei discipline. In multe tari se editeaza reviste de specialitate, se constituie societati nationale de merceologie - in Romania de exemplu s-a infiintat in 1990 - si internationale ca: International Association for Commodity Science and Tehnology -YGWT- in 1976, au loc congrese internationale unde se dezbat probleme, simpozioane etc.

Stiinta marfurilor a aparut in Romania odata cu infiintarea primelor scoli comerciale, in Bucuresti ( 1864) si Galati (1865), iar primele manuale sunt elaborate de M. Malian (1879) si Arsenie Vlaicu (1895). Lui Arsenie Vlaicu i se datoreaza conceptul merceologic de cercetare multilaterala a produsului. In cercetarile sale, A. Vlaicu a abordat intr-un mod progresist stiinta marfurilor, inscriindu-se astfel, alaturi de oameni de stiinta europeni, in cercetari merceologice, iar in tara noastra, ca unul dintre fondatorii acestei discipline. Dezvoltarea societatii romanesti in secolul al XIX-lea, a determinat necesitatea cresterii numarului de scoli comerciale si infiintarea invatamantului comercial superior, deziderat ce a putut fi realizat la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in 1913 a luat fiinta Academia de Studii Comerciale si Industriale la Bucuresti, iar in 1920 la Cluj, unde s-a pus accent pe studiul marfurilor. De-a lungul timpului, disciplina a cunoscut diverse formulari, cum ar fi: "Cunoasterea marfurilor", "Cunoasterea produselor comerciale din tara si a celor mai principale din strainatate", "Productologia" sau "Marfuri". Intre anii 1953-1975, in cadrul Academiei de Stiinte Economice s-a infiintat sectia "Merceologie", care s-a reinfiintat dupa 1990 in cadrul Facultatii de Comert. Pana in anul 2004, disciplina s-a aredat sub denumirea de merceologie, apoi s-a revenit la denumirea "Stiinta marfurilor".