Studiu de caz privind modalitati de eludare de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului consolidat de stat

STUDIU DE CAZ PRIVIND MODALITATI DE ELUDARE DE LA PLATA IMPOZITELOR SI TAXELOR DATORATE BUGETULUI CONSOLIDAT DE STAT

Se presupune ca societatea comerciala X solicita efectuarea unui control, de catre organele de inspectie fiscala din cadrul ANAF, in vederea solutionarii decontului negativ cu optiune de rambursare prin care societatea solicita rambursarea de la bugetul de stat a sumei de 300.000 lei reprezentand taxa pe valoarea adaugata de rambursat aferenta perioadei 2001-2006.

Verificarea s-a efectuat in baza Ordonantei de urgenta 17/2000 privind taxa pe valoarea adaugata, Legii 345/2002 privind taxa pe valoare adaugata, HG 598/2002 privind Normele de aplicare a Legii 345/2002 privind taxa pe valoare adaugata, Legea 571/2003 privind Codul fiscal si HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 si OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala Republicata.

Controlul s-a efectuat pe baza documentelor justificative puse la dispozitie de societate la sediul acesteia.

In timpul efectuarii inspectiei s-a constatat ca societatea in mod eronat nu a inregistrat in contabilitate suma de 74.550 lei aferenta mijloacelor fixe casate in valoare totala de 392.370 lei in conformitate cu prevederile art.10 din OUG 17/2000 privind taxa pe valoare adaugata. Prin procesul verbal de casare din 20.10.2001, administratorul societatii hotaraste casarea tuturor mijloacelor fixe dintre care mentionam:

cladire si teren valoare casata: 266.671 lei

automobil Dacia valoare casata: 2.524 lei

automobil Dacia valoare casata : 4.500 lei

automobil Volvo valoare casata: 13.875 lei

automobil Renault Megane valoare casata: 5.159 lei

calculatoare valoare casata: 22.070 lei

mobila valoare casata :35.513 lei

Mentionam ca imobilul casat a fost achizitionat prin contract de vanzare cumparare autentificat. Prin adresa nr 2, Directia Generala de Impozite si Taxe Locale comunica faptul ca ulterior casarii imobilul a fost instrainat in baza unei tranzactii a

incheiate intre SC X SRL si SC Y SRL in data de 07.02.2002 .

In urma inspectiei fiscale s-a constatat ca au fost scoase din patrimoniul societatii mijloace fixe cu o valoare neamortizata de 392.371 lei, diminuandu-se in acest mod baza de impozitare pentru taxa pe valoare adugata cu suma de 74.550 lei, respectiv au fost diminuate disponibilitatile banesti ale societatii .

Mentionam ca mijloacele fixe scoase din patrimoniul societatii reprezinta 21,27% din capitalul social al societatii.

Urmare constatarilor fiscale si in conformitate cu prevederile legale respectiv:

pct.8 respectiv capitolul III Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, cu modificarile ulterioare;

art.10 din OUG 17/2000 privind taxa pe valoare adaugata;

organele de inspectie fiscala hotarasc sesizarea Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in legatura cu savarsirea faptelor prevazute de art. 272, alin (2), din Legea 31/1990 privind societatile comerciale.

CONCLUZII SI PROPUNERI

1. Aspecte ale politicilor fiscale

Mijloacele de care dispun finantele publice pentru a actiona asupra economiei nu sunt neglijabile: bugetul, impozitele, moneda, creditul. In total, prelevarile administratiei publice reprezinta astazi intre 3 si 35% din productia nationala in cea mai mare parte a tarilor dezvoltate. Deci, politici precum cea fiscala, bugetara sau monetara sunt la indemana statului pentru a corija neajunsurile pietei privind distributia venitului, folosirea fortei de munca, nivelul preturilor si cresterea productiei.

In majoritatea cazurilor, politicile conjuncturale asociaza fiscalitatea la cheltuielile publice si la politica monetara, in functie de variatiile conjuncturale si orientarile politice ale guvernului aflat la putere.

In gandirea influentata de ideile keynesiste, bugetul constituie un mijloc important de actiune pentru stabilizarea conjuncturala. Astfel, cheltuielile publice sunt considerate ca o injectare de fonduri in economie, in timp ce impozitele sunt considerate ca o scurgere de fonduri din aceasta.

Masurile de ordin bugetar privind impozitele si cheltuielile publice luate in legatura cu masurile monetare stabilizatoare pot avea ca scop - urmarit de puterile politice - cresterea economica si realizarea unei utilizari ridicate a fortei de munca. In legatura cu sistemul fiscal, se sustine ca el exercita in mod spontan o functie reglatoare a economiei prin incidenta si sensibilitatea impozitelor. O perioada de recesiune antreneaza o reducere a incasarilor fiscale, implica o crestere a cheltuielilor publice si, in consecinta, un deficit bugetar. Invers, o perioada expansionista mareste incasarile fiscale si reduce cheltuielile publice, rezultand un echilibru si chiar un excedent bugetar cu caracter deflationist.

In realitate, efectul de stabilizare automata comporta unele limite. Prima tine de cauze mecanice: conjunctura recesionista antreneaza o scadere a incasarilor fiscale, adica o reducere a presiunii fiscale, care - la randul ei - antreneaza o mai mica diminuare a venitului care induce el insusi o crestere a incasarilor fiscale. A doua este de ordin psihologic, datorata efectelor retroactive asupra bazei de impozitare: cresterea impozitului antreneaza fenomene de fuga din fata impozitului, de evaziune si de frauda, care diminueaza randamentul sau.

Studiile au aratat ca stabilizarea automata functioneaza mai bine atunci cand este vorba de o recesiune decat in cazul unei perioade expansioniste. Aceasta asimetrie tine de variatiile inclinatiei marginale de consum global care se diminueaza in perioada de avant si creste in perioada de recesiune, in general.

Cel de-al treilea instrument face obiectul masurilor fiscale discretionare. Daca partizanii stabilizarii automate subliniaza caracterul aelatoriu al masurilor discretionare, in special problema preciziei si a riscurilor de revenire a conjuncturii, sustinatorii masurilor discretionare insista pe progresele realizate si pe fiabilitatea mai mare a instrumentelor furnizate de catre econometrie. Acestia din urma considera ca insuficienta mecanismelor stabilizatoare ale impozitului necesita ca ele sa fie completate prin actiuni voluntare si ca problema care se pune este de a sti ce tip de prelevare se preteaza cel mai bine la o actiune conjuncturala data. Totusi, daca o buna previziune indica o perioada de recesiune a economiei de scurta durata, o reducere temporara a ratelor impozabile asupra veniturilor si consumului poate constitui un procedeu de optiune pentru a diminua veniturile disponibile si pentru a impiedica astfel reducerea cererii. O politica de relansare poate actiona asupra consumului sau asupra investitiilor - ori asupra ambelor in acelasi timp.

Problema este de a alege impozitul care raspunde cel mai bine scopurilor conjuncturale. Aprioric, mecanismul cel mai eficient poate fi reducerea impozitelor indirecte (in special taxa pe valoare adaugata) deoarece scazand preturile, aceasta reducere creste capacitatile de cumparare si de consum ale consumatorilor.

Relansarea investitiilor se realizeaza prin manipularea fiscalitatii la nivelul firmelor. Pe de alta parte, impozitul contribuie adesea la infaptuirea politicii de stabilizare. Dar, in acest caz, alegerea fiscalitatii care sa raspunda scopului urmarit pune probleme delicate de arbitraj in cadrul unei anumite politici economice si sociale. Aceasta deoarece fiscalitatea cea mai eficace este de natura sa sacrifice echitatea, iar alegerea unei prelevari fiscale care sa rezolve probleme sociale risca sa compromita stabilitatea sociala.

O politica fiscala stabilizatoare, cauzata de legaturi stranse intre prelevarile fiscale si evolutia preturilor, poate avea in primul rand un aspect defensiv si se manifesta cu ocazia realizarii unei reforme structurale de natura sa provoace perturbatii asupra conjuncturii economice.

Cresterea impozitului indirect are drept consecinta imediata diminuarea directa a volumului cererii prin cresterea preturilor pe care ea o antreneaza, sub rezerva limitelor impuse de inelasiticitatea anumitor sectoare. Stabilizarea preturilor prin reducerea impozitelor, cel putin in aparenta logica, inseamna ca preturile se reduc proportional cu scaderea ratei impozitarii, sub rezerva luarii masurilor de asigurare a repercusiunii efective a acestei scaderi.

Unii autori considera ca cel mai important impact al politicii bugetare, in general, si al celei fiscale in special, il constituie efectele acestora asupra economisirii si asupra formarii capitalului. Astfel, prin influenta pe care o exercita asupra venitului disponibil, politica fiscala are un important impact asupra cresterii economice in general. O crestere a fiscalitatii are drept consecinta reducerea economisirii asupra capitalului privat destinat investirii, care va afecta consumul viitor. Din aceasta cauza, problema care se pune in legatura cu politica fiscala ce trebuie aplicata este una legata de alegerea intre consumul prezent si consumul viitor.

Programele de reforma trebuie concepute sa promoveze alocarea eficienta a resurselor si cresterea economica. In cadrul acestor programe, masurile traditionale de stabilizare pe termen scurt sunt integrate cu masuri de ajustare structurala ducand la stimularea ofertei. Politica fiscala capata o semnificatie mai mare in programele de ajustare orientate spre cresterea economica. Nu numai ca masurile de politica fiscala trebuie sa contribuie la cresterea economiilor interne necesare finantarii investitiilor asociate cu obiectivele cresterii economice, dar, totodata, o atentie speciala trebuie acordata modurilor in care politica fiscala influenteaza alocarea resurselor si cresterea economica.

2. Interventionism prin impozite sau neutralitatea impozitelor

Unii economisti au interpretat masurile luate in tarile dezvoltate ca avand aceeasi orientare, ca avand aceleasi obiective, ca oferind un model demn de urmat de catre fostele tari socialiste aflate in curs de tranzitie catre economia de piata.

Astfel, intr-un studiu consacrat politicilor fiscale, se afirma ca reformele fiscale care au avut loc in ultimii ani, in special in tarile dezvoltate, au avut la baza ideea generala ca fortele pietei pot fi un ghid mai bun catre o politica de impozite decat este interventia guvernamentala. In acord cu aceasta idee, o serie de masuri au fost luate pentru a genera deplasarea dinspre interventionismul prin impozite catre neutralitatea impozitelor, care permite reducerea distorsiunilor generate de impozite.

Notiunea de neutralitate fiscala isi are originea in conceptiile financiare ale secolului al XIX-lea care conferea sistemului fiscal o finalitate exclusiv financiara: furnizarea resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice si, deci, excluderea oricarei utilizari extrafiscale.

Impozitul neutru, in conformitate cu ideile unor economisti, nu trebuie nici sa incite, nici sa protejeze, el trebuie sa se multumeasca sa alimenteze bugetul. Acestei conceptii clasice i se opune conceptia moderna, influentata mai ales de curentele keynesiste si neokeynesiste, conform carora sistemul fiscal este instrumentul autoritatilor politice si economice care confera impozitului sarcina de a actiona in domeniile cele mai diverse ale politicii economice, sociale si chiar culturale.

Conceptia moderna a neutralitatii urmareste sa elimine din sistemul fiscal mecanismele de natura sa distorsioneze libertatea optiunii producatorului de a alege o anumita structura juridica sau economica.

Interventionismul fiscal, care isi are originea in conceptia moderna despre impozit, este considerat ca fiind recurgerea la tehnica fiscala in vederea incitarii diferitilor agenti economici de a actiona intr-o anumita directie economica.

Utilizarea impozitului in cadrul strategiilor economice si sociale poate sa aiba loc sub doua forme:

- politica conjuncturala sau politica pe termen scurt, care atribuie impozitului reglarea pe termen scurt a economiei;

- politica structurala care recurge la impozit, mai ales in cadrul unui proces de reforma fiscala, pentru a modifica in profunzime si pe termen lung structurile economice si sociale ale tarii respective.

Majoritatea tarilor membre ale OCDE au promovat politici fiscale in a doua jumatate a anilor 80, unele avand caracterul unor veritabile reforme. Astfel, la inceputul anului 1987, in S.U.A., a fost pusa in aplicare legea privind reforma fiscala - cea mai importanta din perioada postbelica, considerata ca marcand inceputul revolutiei fiscale bazate pe o noua filozofie fiscala in care guvernul va juca un rol mai mic in incercarile sale de a conduce economia cu ajutorul codului fiscal.

Ea a fost adoptata la initiativa administratiei Reagan, acesta fiind adept al conceptiei neoliberale in ceea ce priveste conducerea economiei. Initiativa americana a fost urmata si de alte tari dezvoltate precum Marea Britanie, Germania si Italia.

Reformele fiscale au fost determinate de mai multi factori, printre care:

- cresterea fiscalitatii ca urmare a crizei economice mondiale provoaca nemultumirile populatiei;

- sistemele fiscale devenisera extrem de complicate si ofereau multiple portite de evaziune;

- sistemele respective exercitau o influenta negativa asupra cresterii economice interne si a formarii brute de capital;

- in unele tari capata o tot mai mare importanta opinia potrivit careia conceptia keynesista, care sustine necesitatea interventiei statului in economie isi dovedisera incapacitatea de a da un nou impuls economiei capitaliste si de aceea trebuia sa se renunte la interventia statului cu ajutorul impozitelor, in favoarea actiunii libere a fortelor pietei. In general, s-a urmarit reducerea sarcinilor fiscale pe calea impozitului pe venit, datorate de persoanele fizice. Dar masurile fiscale luate au variat de la o tara la alta si ca structura si ca amploare.

3.Reforma fiscala in tarile aflate in tranzitie spre economia de piata

Tranzitia la economia de piata a tarilor care aproximativ o jumatate de secol au evoluat in conditiile economiei centralizate este un proces de durata si deosebit de complex, ce implica mutatii esentiale in toate domeniile vietii economice, dar si social-politice. Reforma economica reprezinta, indubitabil, esenta procesului de tranzitie la economia de piata, iar una din componentele esentiale ale acesteia o constituie reforma fiscala, care trebuie sa conduca la intarirea administratiei fiscale, prin introducerea unui sistem fiscal al carui criteriu fundamental il reprezinta eficienta activitatilor economico-sociale.

Implementarea unui asemenea sistem fiscal este un proces dificil, unii analisti occidentali afirmand chiar ca pentru unele tari din centrul si estul Europei este aproape imposibil. Cu totii recunosc insa ca el este o necesitate stringenta ce trebuie infaptuita de urgenta pentru a nu compromite reforma si a putea asigura succesul tranzitiei.

In economia de piata cvasitotalitatea bunurilor si serviciilor se creaza in sectorul privat, iar daca guvernul doreste sa dispuna de anumite resurse, el trebuie sa si le procure, iar principala cale o constituie impozitarea, ceea ce presupune utilizarea unui anumit sistem fiscal, radical deosebit de cel utilizat in economia din statul totalitar, sistem ce se fundamenteaza pe criteriul eficientei. Functionarea efectiva a sistemului fiscal practicat in tarile dezvoltate ale lumii se bazeaza pe reflectarea urmatoarelor conditii:

- sa fie simplu de administrat pentru autoritati si contribuabili;

- sa fie stabil, cu schimbari reduse in structura si nivelul taxelor;

- sa fie rezistent la schimbarile ce au loc in economie, pentru a-si putea asigura veniturile necesare;

- sa fie transparent, pentru a facilita dezvoltarea societatii;

- sa fie sensibil la relatiile intre diferitele niveluri guvernamentale.

Trecerea la aplicarea unui nou sistem fiscal, pentru tarile foste socialiste este pe cat de dificila, pe atat de necesara, daca avem in vedere ca pe de o parte vechiul sistem nu mai putea functiona, iar pe de alta parte tranzitia la economia de piata presupune costuri substantiale ce ar trebui acoperite din veniturile create de societate si care pot fi mobilizate printr-un nou sistem fiscal, al carui rol principal este de a spori veniturile statului concomitent cu descurajarea presiunii inflationiste.

Vechiul sistem de impozitare, din etapa de tranzitie, nu mai poate fi aplicat intrucat baza lui de functionare s-a erodat substantial, atat prin reducerea considerabila a activitatii economice in intreprinderile de stat - care constituiau sursa principala a veniturilor bugetare - cat si prin prabusirea sistemului administrativ de colectare a impozitelor, care a condus la diminuarea drastica a veniturilor bugetare. In plus, in perioada de tranzitie se multiplica numarul firmelor mici si mijlocii cu capital privat care, pe perioade diferite, (conform legislatiei specifice fiecarei tari) sunt scutite de impozite si, in acelasi timp, sunt preocupate de a gasi mijloace mai mult sau mai putin legale de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale, indeosebi prin declararea unei cifre de afaceri cat mai mici posibile. Numarul mare al acestor firme ingreuneaza identificarea lor de catre autoritatile fiscale, iar sistemele de plata mai putin centralizate care se aplicau in urma liberalizarii financiare, practicate in perioada tranzitiei, conduc la aparitia evaziunii fiscale, usurata si de incompetenta autoritatilor de a aplica noi practici contabile.

In adoptarea unui nou sistem fiscal este foarte important sa se tina seama de impactul pe care sistemul fiscal il are asupra firmelor in aplicarea lui, deoarece acesta tinde sa confiste veniturile, nu motiveaza inclinatia spre investitii, accentueaza evaziunea fiscala si coruptia, fenomene ce sunt exacerbate de inflatie si care, de obicei conduce la practicarea unui sistem de impozitare indexat. De asemenea, trebuie avut in vedere si impactul pe care un sistem de impozitare necorespunzator il poate avea asupra investitiilor straine directe.

Majoritatea tarilor aflate in tranzitie au promovat in prima parte a acestui deceniu importante reforme fiscale, care au urmarit, in primul rand introducerea sistemului taxei pe valoarea adaugata, in locul sistemului "in cascada' al impozitului pe circulatia marfurilor, dar, in ansamblu - se apreciaza de catre cele mai importante organisme economice si financiare internationale - ca economiile in tranzitie evolueaza catre o structura de impozite proprie tarilor in curs de dezvoltare, datorita faptului ca, in ansamblu, tranzitia in domeniul fiscal a fost un proces ad-hoc, iar progresele neuniforme.

4. Fiscalitatea si investitiile straine

Cu toate stimulentele fiscale utilizate in mod obisnuit pentru a atrage investitorii straini, exista opinia generala ca sistemul fiscal descurajeaza investitiile straine directe. In unele cazuri, desi efectul acestui sistem este favorabil pe moment, tocmai aceste inlesniri pot sa complice si sa distorsioneze alocarea viitoare a resurselor, care astfel va deveni un mijloc de franare a dorintei de a investi.

Argumentele care stau la baza opiniei generale mentionate mai sus au la baza existenta mai multor surse de intimidare de natura fiscala, exercitate asupra investitiilor straine directe. O sursa importanta o reprezinta sistemul legislativ, cu schimbari de legislatie fiscala, care constau mai ales in modificarea bazei si a cotelor de impozit sau introducerea de noi impozite, schimbari care se adauga la complexitatea si costurile evaluarii recuperarii investitiei si la teama fata de posibilitatea reintroducerii unei prevederi legislative de expropriere la o data oarecare.

O alta sursa o reprezinta agravarea distorsiunilor din economie, prin incurajarea puternica a investitiilor in anumite sectoare si descurajarea lor in altele, ca urmare a schimbarilor frecvente ale mediului fiscal. Tot sursa de descurajare a investitiilor straine directe este si cresterea fiscalitatii prin sistemul licentelor de export si controlul schimbului valutar. Nu in ultimul rand, investitiile straine directe sunt descurajate de aplicarea variabila a masurilor fiscale.

Primii ani ai tranzitiei la economia de piata in tarile Europei Centrale si de Est pot fi caracterizati prin cresterea presiunii exercitate de cheltuieli, asociata cu limitele impuse de structura si capacitatea sistemului fiscal mostenit, care au facut ca reforma fiscala sa fie, in cea mai mare parte, un proces ad-hoc cu schimbari frecvente si elemente adaugate. Aceasta s-a datorat si faptului ca guvernele au dorit sa creeze un consens sociabil reformei, prin mentinerea cheltuielilor bugetare si a standardului de viata, precum si a unor niveluri de impozitare care sa limiteze cat mai putin posibil spiritul antreprenorial, care va constitui pilonul noului sistem economic ce se instituie in aceste tari.

5. Directii de actiune in domeniul politicii fiscale

Politica fiscala va urmari accelerarea si aprofundarea, in mod coerent a reformei in acest domeniu, ceea ce se va concretiza in reducerea gradului de fiscalitate, atat prin desfiintarea contributiilor la unele fonduri speciale, cat si prin reasezarea sarcinii fiscale si a raportului dintre impozitele directe si indirecte, in vederea stimularii muncii, economisirii, investitiilor, a exporturilor, prin:

- scutirea integrala de la plata taxelor vamale si a TVA pentru importul de utilaje si echipamente, materii prime si materiale destinate modernizarii IMM;

- revizuirea transelor si cotelor de impozitare a veniturilor banesti ale populatiei atat pentru stimularea procesului de munca, in scopul cresterii si consolidarii clasei de mijloc, cat si in vederea sporirii puterii de cumparare a persoanelor cu venituri reduse;

- intarirea disciplinei financiare, atat prin stimularea achitarii la timp si in cuantumul legal a obligatiilor bugetare ale agentilor economici, cat si prin sanctionarea ferma a contribuabililor rau-platnici;

- cresterea transparentei si solicitudinii administratiei fiscale fata de contribuabili prin simplificarea procedurilor si a documentatiei de impunere;

De asemenea, se impune ca sursa de inspiratie pentru noile legi sa fie actuala legislatie a Uniunii Europene, propunere justificata de faptul ca Romania este membru cu drepturi depline la Uniunea Europeana.

In acest sens:

- facilitatile fiscale, odata acordate, nu ar mai trebui retrase; caracterul

imprevizibil, instabil, al sistemului de impozitare trebuie eliminat;

- mecanismul de stabilire a impozitelor si taxelor, ca si cel al colectarii

acestora trebuie sa fie eficientizat, pentru a elimina interpretarile arbitrare, procedurile prelungite si auditarile frecvente si agresive;

- eliminarea dublarii verificarii firmelor; legislatia romaneasca ar trebui sa prevada ca odata ce autoritatile au efectuat un audit al taxelor si impozitelor unei firme, perioada sau aspectele auditate nu mai trebuie supuse altor verificari;

Codul fiscal si Codul de procedura fiscala

Codul fiscal si de Procedura fiscala, trebuie sa tina seama atat de nevoile societatii romanesti, ale mediului de afaceri, precum si de traditia interbelica a Romaniei, de experienta internationala si de necesitatea alinierii la standardele Uniunii Europene.

Codul fiscal si de procedura fiscala realizeaza o abordare corelata, coerenta si unitara cu privire la ansamblul fiscalitatii din Romania. Aceasta cerinta este concretizata prin reglementari referitoare la definirea si prezentarea ansamblului impozitelor si taxelor si a altor contributii obligatorii, stabilind concret si univoc masa impozabila, definind platitorii de impozite si taxe, stabilind drepturile fiscale. Din punct de vedere procedural, Codul fiscal reglementeaza procedura de intocmire a titlului de creanta al fiscului, controlul jurisdictional al actelor de contraventie, valoarea probanta a proceselor verbale de contraventie, stabilirea drepturilor fiscale ce se realizeaza prin aplicarea de timbre, perceperea, urmarirea si lichidarea drepturilor fiscale (titlul de creanta, exigibilitatea si modalitatile de plata a drepturilor fiscale), mijloace de urmarire, mijloace speciale de lichidare a drepturilor fiscale (compensarea si restituirea, prescriptia, scaderi pentru cauza de insolvabilitate si disparitie), secretul profesional in materie fiscala si altele.

La intrebarea daca noua legislatie fiscala sa fie stimulativa sau neutra, s-a conturat ideea ca neutralitatea trebuie sa existe numai pentru investitori, in sensul neadmiterii unor facilitati individuale, dar Codul, in ansamblul sau , trebuie sa constituie un instrument al politicilor structurale si sa asigure stimularea competitivitatii si productivitatii interne.

O alta cerinta a Codului o constituie impozitarea productiei si a consumului in asemenea maniera incat sa serveasca la dezvoltarea economica, in functie de obiectivele politicii economice a statului. In privinta modificarilor ce vor surveni la Codul Fiscal, acestea vor trebui facute numai prin lege organica, nu prin ordonante, ordonante de urgenta, hotarari de guvern, norme metodologice. Codul Fiscal trebuie sa cuprinda norme juridice clare, care sa se alinieze Uniunii Europene si sa nu intre in contradictie cu legea fundamentala (Constitutia).