Obiectul de studiu al stiintei economice

Obiectul de studiu al stiintei economice

Teoria economica generala poate fi privita fie ca stiinta de sine-statatoare - cu domenii, legi si metode de cercetare proprii, fie ca economie politica, privita prin prisma aplicabilitatii teoriei politice la segmentul economic.

Dimensiunea predominanta a obiectului de studiu al stiintei economice apare diferit in optica teoreticienilor, astfel:

"cercetarea legilor care guverneaza repartitia produsului industriei intre clasele care contribuie la formarea acestuia" (D. Ricardo);

"cercetarea modului de productie (fortelor si relatiilor de productie) si a legilor economice" (K. Marx);

"studiu al omenirii in afacerile obisnuite ale vietii" (A. Marshall);

"organizarea producatorilor pentru a satisface dorintele consumatorilor" (J. Hicks);

"stiinta a afacerilor" (W. Bagehot);

studiu privind natura si legile producerii si ale distribuirii" (J. St. Mill);

"stiinta ce studiaza productia, repartitia, circulatia si consumul avutiei" (J.B. Say);

"tratarea macroeconomica a reproductiei si modelarea proceselor economice" (Fr. Quesnay);

"stiinta a aritmeticii politice" (W. Petty);

" posibilitate de cunoastere a motivatiilor subiective ale agentilor economici " (neokeynesisti, marginalisti);

"stiinta a schimbului marfar si a distribuirii veniturilor (neoclasicii);

"stiinta a gestionarii monedei" (monetaristii);

"teorie a cresterii, in masura sa asigure bunastarea generala" (V. Leoutief, P.A. Samuelson, D. Meadows);

"studiu al bogatiei materiale" (economistii clasici englezi);

"stiinta a optiunilor eficace" (neomarginalistii);

"analiza a rolului statului in economie" (dirijismul);

" teorie a echilibrului social" (Pareto, van Neumann, Arrow, Debren, Mckenzie);

"stiinta a predictiei" (M. Friedmann);

"stiinta de organizare a unei economii care sa invete ce sa produca ?, cat sa

produca ?, cum sa produca ?, pentru cine si ce sa produca ?" (pozitia neoclasica);

" stiinta care studiaza specificul comportamentului uman ca interdependenta intre scopul si mijloacele limitate cu utilizari alternative" (L. Robbins).

Abordarile economice vizeaza distinct macroeconomia, mezoeconomia si microeconomia.

a) Macroeconomia se refera la studiul structurii, functionalitatii si comportamentului de ansamblu al economiei ca sistem. Ea studiaza marimile agregate dintr-o economie, cum sunt: indicele general al preturilor, productia nationala, venitul national, ocuparea si somajul, inflatia si masa monetara, balanta de plati externe.

In abordarile macroeconomice se face abstractie de agentii economici individuali.

b) Mezoeconomia, caracterizeaza demersul stiintific derulat intre micro si macroeconomie, are drept domeniu principal de studiu un anume sector economic (primar, secundar, tertiar), o ramura de activitate, o regiune administrativ-teritoriala sau anumite grupuri cu statut de agregate institutionale (sindicate, partide, asociatii, corporatii).

c) Microeconomia este acea ramura a stiintei economice care studiaza agentii economici individuali, structurile si comportamentele lor (gospodarii familiale, intreprinderi, administratii), precum si inter-relatiile dintre aceste unitati elementare in cadrul activitatilor de productie, distributie si de consum a bunurilor materiale si serviciilor.

Microeconomia traditionala se concentreaza asupra analizei echilibrului partial, in timp ce microeconomia moderna adopta o abordare axiomatica si pune un accent mai mare pe analiza echilibrului general.

Prin urmare, microeconomia nu are ca obiect de studiu doar comportamentul producatorilor si al consumatorilor, ci analizeaza si functionarea sistemului economic in generalitatea sa, ceea ce o diferentiaza de macroeconomie fiind tipul de abordare, nu tipul de scara abordata.