QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Intreprinzatorul de succes



Intreprinzatorul de succes


Exista o literatura de specialitate foarte bogata care trateaza problematica intreprinzatorului si, in particular, caracteristicile comune celor care au succes in afaceri. Cu unele exceptii inevitabile, intreprinzatorii de succes par a se inscrie in urmatorul "portret robot":
- Sunt barbati cu varsta cuprinsa intre 24 si 35 ani;
- Sunt absolventi de facultate;
- Au beneficiat de o atentie deosebita in familie (de regula, sunt copii singuri la parinti);
- Au inceput sa castige bani inca din adolescenta;
- Traiesc in zone favorabile afacerilor;
- Cadrul cultural-religios stimuleaza initiativele de tip antreprenorial.

In Romania, intreprinzatorul de succes - in conformitate cu topul celor mai bogati oameni din Romania realizat de Revista Capital in anul 2002 - pare a avea un profil usor diferit: media de varsta a oamenilor de afaceri de succes din Romania este de 45 de ani, casatoriti si preocupati sa-si lasi lase afacerile copiilor.
In plus, majoritatea afacerilor de succes au fost initiate de specialisti din diferite domenii de activitate, persoane care au trait o perioada in strainatate inainte de 1989 sau de fosti nomenclaturisti.

Totusi, asa cum intrunirea tuturor acestor caracteristici nu te include automat in categoria intreprinzatorilor de succes, lipsa unora dintre ele nu trebuie sa constituie un motiv de ingrijorare nejustificata.

Mediul economic si social poate si el influenta numarul si succesul noilor afaceri. De exemplu, o perioada de prosperitate economica si de rate reduse ale dobanzii va stimula deciziile de pornire a unor noi afaceri. (in acest caz este esential sa se estimeze corespunzator efectul unei incetiniri a activitatii economice). Recesiunile insotite de rate inalte ale somajului pot avea - paradoxal - un efect asemanator. Persoanele proaspat concediate (sau care sunt nemultumite de deteriorarea conditiilor de lucru) pot hotari sa incerce initierea unei afaceri proprii. Unele din aceste initiative se pot dovedi castigatoare si pot contribui la redresarea situatiei economice de ansamblu.

Totusi, cele mai relevante raman trasaturile personale ale potentialilor intreprinzatori.

A. Capacitatea de a-si asuma riscuri

Inainte de a initia o afacere, intreprinzatorul trebuie sa accepte posibilitatea ca, in cazul unui esec, sa piarda capitalul investit si celelalte resurse investite, dar si reputatia si situatia sociala. Pe de alta parte, activitatea oricarui intreprinzator se desfasoara intr-un mediu caracterizat de incertitudine.
Deoarece aceste riscuri sunt specifice activitatii antreprenoriale, intreprinzatorul trebuie sa si le asume. El incearca insa permanent reducerea lor printr-un control cat mai bun al afacerii.

Exemplul clasic este reprezentat, in majoritatea cursurilor cu aceasta tematica, de Bill Gates care a abandonat cursurile celebrei Universitati Harvard pentru a incepe o afacere cu computere, intr-un garaj, intr-o perioada cand acest concept nu avea nici un fel de impact in societate - decat, poate in mediile academice. Evolutia ulterioara a firmei creata atunci, Microsoft, reprezinta unul din modelele cele mai frecvent utilizate de succes indiscutabil.

Insa nici istoria antreprenoriatului post-revolutionar din Romania nu a dus lipsa de exemple de intreprinzatori care au stiut sa abordeze cu mare succes situatiile de risc. Un exemplu deosebit ramane cel al lui Cornel Tabacaru, care a reusit intr-un mod stralucit sa imbine viziunea, strategia de dezvoltare personala in vederea valorificarii optime a ideii de afaceri, strategia de actiune dar si deciziile bazate pe risc, atunci cand situatia le-a impus.

B. Spiritul independent

Majoritatea intreprinzatorilor se bazeaza numai pe propriile actiuni si abilitati pentru a reusi.
Astfel de persoane care lucreaza in organizatii mari, suporta o presiune psihologica suplimentara, care ii stimuleaza sa aleaga calea antreprenoriatului.

C. Creativitatea


intreprinzatorul este caracterizat de capacitatea de inovare pe diferite niveluri (produse, metode de organizare, abordari ale pietei etc.), care ii creeaza un avantaj relativ.
Aceasta creativitate il deosebeste pe intreprinzator de manager.

[Exemplul 1-16]
Dan Dima, un intreprinzator bucurestean, a pus in 1998 bazele unei agentii de presa destinata posturilor de radio. Agentia sa, Standard Media, a adus ca element de noutate faptul ca fiecarei stiri ii corespundea un document audio (astfel incat daca, de exemplu, in stire era vorba despre reducerea taxelor sau impozitelor, acest document audio reda ceea ce spune ministrul finantelor despre subiect).



Deoarece numele agentiei era necunoscut, iar serviciul oferit era absolut nou, beneficiarii au fost foarte reticenti la inceput. Dan Dima a inceput prin a obtine o lista cu licentele de radio active si cu adresele de contact ale posturilor de radio. Apoi a trimis oferte, pana cand 12 posturi de radio locale au semnat contracte cu agentia sa.
Aceste posturi de radio faceau parte din retele media, astfel incat in curand au venit noi clienti: in 1999 au fost incheiate contracte cu 29 de posturi de radio, iar in 2001 numarul acestora a trecut de 80.

Statiile de radio nu aveau bani sa plateasca serviciile oferite de agentie si atunci le-a fost propusa o colaborare in regim barter: Standard Media oferea flux de stiri si primea in schimb spatiu publicitar. Dupa cateva luni de lucru aparut o noua situatie neprevazuta: agentia avea foarte mult timp publicitar, insa nici un ban. Solutia a fost dezvoltarea unui departament special pentru comercializarea spatiului publicitar, agentia fiind in acel moment proprietara celei mai mare cantitati de timp publicitar disponibil pentru cumparare in Bucuresti.
La sfarsitul anului 1998 firma a inregistrat pierderi. in 1999 a inceput sa-si plateasca datoriile, iar in 2000 si-a achitat impozitele si penalizari de aproximativ 300 milioane de lei, reusind simultan sa inregistreze profit. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 30 din 26 iulie 2001)

[Exemplul 1-17]
Un alt exemplu este cel al inginerilor Constantin Burlacu, Aurelian Benu si Constantin Preduchin, colegi inainte de 1989 la Uzina de Avioane Romaero Baneasa. in 1990, imediat dupa Revolutie, au hotarat sa-si deschida propria afacere. Pentru ca aveau copii destul de mici si stiau ca jucariile de calitate sunt greu de gasit, domeniul de activitate a fost ales cu usurinta, dand nastere firmei Juno (initial Asociatia cu Scop Lucrativ Juno - Jucariile Noastre), una din primele firme particulare inregistrate in Romania.

Aceasta decizie a presupus initial cateva CAR-uri si imprumuturi facute de fiecare dintre cei 3 asociati si, mai mult decat asta, o lupta acerba cu mentalitatea antiprivatizare predominanta in Romania.

Primele jucarii au fost niste masinute din plastic si tabla, din care au reusit sa vanda intr-o singura zi 100 de bucati, pe masute amplasate in fata magazinelor Bucur Obor si Unirii di Bucuresti. Cei trei ingineri concepeau, lucrau si montau jucariile, facand si distributia si comertul in acelasi timp.
Raspunzand la cererea pietei, firma s-a axat treptat pe producerea jocurilor didactice si de constructie, care dezvolta abilitatile lingvistice, inteligenta si creativitatea copiilor de peste trei ani. in 2001, Juno a castigat o licitatie organizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru dotarea cu material didactic a 1.000 de scoli rurale din cateva judete, participand cu trei tipuri de produse: un alfabetar magnetic pentru uzul elevilor, un macro‑alfabetar magnetic destinat profesorilor si o balanta menita sa-i ajute pe scolari sa inteleaga mai bine notiunile legate de cantarire si masurare. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr.42 din 18 octombrie 2001)

D. Nevoia de implinire

Foarte multi intreprinzatori sunt animati de dorinta de a atinge anumite obiective pe care le considera importante.
Nevoia de implinire este o componenta psihologica importanta a personalitatii intreprinzatorilor.

E. Increderea in fortele proprii

Aceasta multiplica forta de actiune a intreprinzatorului fata de forta conferita de suma resurselor economice investite.
increderea in fortele proprii influenteaza si atitudinea partenerilor si colaboratorilor firmei. Finantatorii si clientii sunt inclinati, in mod firesc, sa investeasca si sa cumpere produse in care firma are incredere.

F. Perseverenta si initiativa

Cei mai multi autori considera ca perseverenta este un atribut fundamental al intreprinzatorului.
O idee, oricat de inovatoare si bine articulata, poate fi transpusa in realitate numai cu multa munca, rabdare si insistenta. Unele idei de afaceri, care nu ar fi incadrate de obicei in categoria ideilor de aur, pot fi dezvoltate, treptat, pana la stadiul la care dau roade.
Spiritul de initiativa il face pe intreprinzator sa raspunda mai bine provocarilor mediului de afaceri, deschizand noi "fronturi" pentru a obtine avantaje maxime.

[Exemplul 1-18]
Lucian Mihai este originar din Piatra Neamt. Dupa ce a urmat cursurile Facultatii de Subingineri de la Targu Jiu, el a ajuns in Gorj, unde s-a angajat la Termocentrala Rovinari ca subinginer, unde a lucrat 15 ani.
Absolvent al Liceului de Arte Plastice din Iasi si fiind fascinat de dragostea gorjenilor fata de traditii, Lucian Mihai a hotarat in 1995 sa inceapa o afacere: producerea de paturi si macaturi traditionale.

In acest scop, s-a urcat in tren si a ajuns la Buhusi, acolo unde bunicii lui lucrasera la Fabrica de Stofe. A aflat ca 2 razboaie nemtesti de tesut foarte vechi sunt depozitate la fier vechi. Le-a adus in Gorj, bucata cu bucata si, o perioada, acestea au ramas in curtea sa sub forma unei gramezi de fier vechi.

Apoi a mers la Primarie si l-a rugat pe primar sa-i inchirieze un grajd al fostului CAP. Timp de cativa ani a platit chirie, desi spatiul era practic devastat, neavand nici macar usi la intrare. A reusit, treptat, sa-l renoveze si sa-l amenajeze chiar ca spatiu de locuit. in paralel, timp de cateva luni, s-a luptat sa monteze razboaiele de tesut.

Odata finalizata aceasta etapa, pentru ca nu cunostea nimic despre tesutul covoarelor si nu dispunea de nici o sursa accesibila de informatii in jurul sau, a hotarat sa mearga din nou la Buhusi pentru a invata secretele meseriei de tesator. Specialistii i-au cerut insa bani in schimbul informatiilor. Pe masura ce reusea sa afle cate ceva despre domeniu, constata ca mai are multe de invatat despre aceasta afacere si ca mai erau necesare cateva investitii. Aproape la fel de greu s-a dovedit si deprinderea tehnologiei de vopsire a lanii, marcata de secrete bine pazite. in acest punct, sansa a reprezentat-o un batran din regiune, care s-a dovedit o sursa de informatii extrem de valoroasa.

Pana in anul 2001, Lucian Mihai a fost obligat sa investeasca in noi utilaje, investitia totala ridicandu-se astfel la circa 1 miliard de lei, in conditiile in care la inceputul afacerii a fost obligat sa imprumute de la banca suma necesara.
Practic, 2002 a fost primul an in care profitul nu a mai fost reinvestit, astfel incat abia in 2003, dupa 7 ani de la inceperea acestei afaceri, Lucian Mihai vorbeste de succes si face planuri de extindere de la realizarea tesaturilor traditionale si a vopsitului de piele la producerea de stofe si saci de iuta. in plus, Lucian Mihai poarta discutii cu cativa parteneri straini in vederea desfacerii produselor pe piata externa. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 33 din 14 august 2003)

H. Viziunea si realismul


Intreprinzatorul anticipeaza si recunoaste oportunitatile pietei, pentru a caror valorificare el mobilizeaza toate resursele la care acces.
In acelasi timp, intreprinzatorul nu bate la porti inchise. El isi modifica metodele si obiectivele, atunci cand strategia initiala nu da rezultatele scontate.

[Exemplul 1-19]
Bianca Vlaston, Florin serbanescu si Vlad Tocae au pornit in afaceri la 20 de ani propunandu-si sa realizeze un website specializat in informatii comerciale, o idee relativ banala astazi dar de-a dreptul revolutionara 1997 in Romania. Ceea ce le trebuia erau firme dispuse sa isi puna, contra cost, ofertele pe un site Internet.

In 1997 Internet-ul era inca in fazele de inceput in Romania. Cei trei intreprinzatori mergeam cu oferte la clienti care habar nu aveau ce inseamna Internet-ul, asa incat trebuiau sa realizeze diverse scheme si sa le explice ce insemna de fapt acest concept. Practic, au existat clienti care si-au platit aparitia pe acest site dar care nu au intrat niciodata sa vada cum arata aceasta.

Pana in 1999, afacerea s-a mentinut la un nivel de supravietuire, desi fara sa inregistreze rezultate spectaculoase. Treptat, piata s-a maturizat si au aparut primele oferte mai consistente de design web, firmele cu care mai lucrasera cerandu-le sa le proiecteze site-urile.

Pretul fiecarei lucrari a crescut treptat, iar firma a reusit sa castige cateva premii la concursuri de web design.
Avand vechime pe piata, acum inteleg altfel modul in care se fac afacerile in acest domeniu. intelegand necesitatea strategiei si de imaginii au reorganizat firma, fiecare dintre cei trei ocupandu-se de un anumit sector: vanzari, imagine si comunicare, aspecte tehnice. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 49 din 06 decembrie 2001)

[Exemplul1-20]
Un alt exemplu de perceptie si valorificare rapida a unei oportunitati de piata este exemplul sotilor Badina.

De la niste prieteni din SUA, Mihai si Mihaela Badina au aflat de "paintball", un joc in care regula de baza este sa iti 'impusti" cat mai repede adversarul cu niste bile cu vopsea. Dupa ce au jucat o partida intre prieteni, cei doi au inteles ca are potential si ca pot dezvolta o afacere cu asa ceva in Romania.

In toamna anului 2000, impreuna cu niste prieteni, au luat in locatie de gestiune un hectar de padure la Baneasa, au importat echipamentul din SUA si Canada si au inceput activitatea. Primele neintelegeri dintre asociati i-au facut sa decida sa continue pe cont propriu, luand in locatie de gestiune un teren situat la aproximativ 1 km departare de aeroportul Otopeni. A fost nevoie de un imprumut de 6.000 USD de la niste prieteni cu o dobanda de 20% pe 6 luni, investitia totala ridicandu-se la peste 10.000 USD, o mare parte fiind finantate din profitul obtinut. Pentru promovare au fost organizate meciuri intre vedete.

Astfel, in 6 luni, firma sotilor Badina a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 10.000 USD, avand in medie 40 de clienti pe saptamana si inregistrand venituri lunare medii de 40 milioane lei.
Afacerea a fost diversificata si spre zona importului de echipament pentru cei care vor sa porneasca astfel de afaceri in Romania. in paralel, au inregistrat marca "Paintball", lucrand la infiintarea unei federatii de paintball in Romania. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 23 din 06 iunie 2002)

[Exemplul 1-21]
In 1996, fratii Daniel si Ovidiu Iane au pornit o mica afacere in domeniul serviciilor pentru computere, sub numele Indaco Systems, primele activitati fiind instalarea de retele si repararea de calculatoare.

In 1998, temandu-se ca activitatile de service ar putea sa nu mai mearga prea mult timp, au hotarat sa se dezvolte pe o nisa de piata prea putin exploatata pe atunci: aplicatiile de contabi­litate. Aplicatiile au fost realizate in scurt timp, cu ajutorul catorva studenti, fosti elevi la liceele unde firma asigura service. Destul de rapid au descoperit faptul ca exista o varietate prea mare de programe si au cautat o alta nisa de dezvoltare: domeniul legis­lativ.

Si-au propus sa realizeze o baza de date cuprinzand actele normative deja emise in Romania, care urma sa fie actualizata periodic, pe baza de abonament: programul "Lege". Pentru realizarea lui, au demarat negocieri cu Monitorul Oficial, care detinea bazele de date cu textele legislative anterioare, Indaco Systems urmand sa dezvolte progra­mul, iar Monitorul Oficial sa furnizeze textele si actualizarile. Desi colaborarea cu Monitorul Oficial nu a durat decat foarte putin timp, Indaco Systems a reusit sa lanseze produsul care reprezinta in prezent un punct de referinta in domeniul soft­ware legislativ din Romania. (Sursa: adaptare dupa revista eWeek nr. 39 din 19 Martie 2002)

I. Harnicia

Intreprinzatorii au capacitatea de a lucra un timp indelungat si sunt dispusi sa-si dedice majoritatea timpului activitatilor antreprenoriale, reusind sa se auto-motiveze prin indeplinirea unor obiective intermediare.

J. Capacitatea de organizare si planificare


Majoritatea intreprinzatorilor de succes au un plan scris care le ghideaza actiunile pe parcursul initierii si dezvoltarii afacerii. Este foarte important ca intreprinzatorul sa aiba o viziune clara asupra actiunilor necesare in fiecare situatie / etapa. Cel putin la fel de importanta este, in acelasi timp, capacitatea de a ajusta aceste planuri in cazul unor schimbari bruste ale conjuncturii.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }