QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Firmele transnationale-trasaturi definitorii



Firmele transnationale-trasaturi definitorii


1. Clarificari conceptuale


Societatea transnationala este un fenomen economic in plina dinamica: uriase imperii care se intind pe tot globul, cu cifre de afaceri anuale echivalente cu PNB-ul multor natiuni.

Teoriile privind societatea transnationala nu sunt nici pe departe unitare si urmeaza caracterul dinamic al obiectului lor de studiu.

In fapt, pe plan international, nu s-a conturat un consens nici macar cu privire la insasi denumirea fenomenului analizat.



In sensul cel mai cuprinzator, o societate transnationala este o companie care produce bunuri sau ofera servicii in mai multe tari.

In sensul cel mai restrans, se refera la o intreprindere care, prin investitii externe directe (IED), detine si administreaza filiale intr-un numar de tari, in afara bazei sale interne.

Terminologia utilizata pentru a defini aceste societati (corporatii) este insa foarte variata: societati sau companii internationale, firme pluri sau multinationale, firme transnationale.

Societatile pe actiuni care sunt amplasate in mai mult de o tara sunt adesea numite intreprinderi multinationale, desi Natiunile Unite le desemneaza oficial prin corporatii transnationale (CTN).

ONU defineste aceste societati transnationale drept acele intreprinderi care detin sau controleaza unitati de productie sau de servicii situate in afara tarii in care se afla sediul central.

O afacere transnationala sau multinationala opereaza in mai multe tari, pe cand

o afacere interna opereaza intr-o singura tara.

Viziunea UNCTAD asupra societatii transnationale este una foarte larga, ea definindu-se ca o entitate economica formata dintr-o companie mama si din filialele ei in strainatate.

In literatura economica romaneasca si cea internationala exista numeroase abordari ale problematicii societatilor transnationale.

Teoriile privind aceste firme nu sunt nici pe departe unitare si urmeaza caracterul

dinamic al obiectului lor de studiu.

In fapt, pe plan international, nu s-a conturat un consens nici macar cu privire la insasi denumirea fenomenului analizat.

Expresia "intreprindere multinationala" este utilizata cu precadere de autorii anglo-saxoni, fara ca intre aceasta si cea de "corporatie transnationala" sa mai poata fi intrevazute in prezent si alte diferente decat acelea de ordin lingvistic.

Acelasi lucru se poate spune si despre sintagma de "societate transnationala"versus cea de "corporatie transnationala".

Mult mai nuantata este atitudinea lui D. Papp care descrie "corporatia multinationala" ca pe o corporatie care actioneaza intr-o multitudine de medii si identifica trei stadii de dezvoltare a acesteia.

In primul stadiu, corporatia multinationala creeaza strategii de afaceri separate pentru fiecare tara in care opereaza si poate fi numita mai degraba 'corporatie multilocala'.

In al doilea stadiu, corporatia se straduie sa domine o piata globala, dar isi concentreaza totusi majoritatea eforturilor asupra tarii de origine.

D. Papp defineste aici 'corporatia globala'.

In cea de-a treia si ultima etapa de dezvoltare, corporatia beneficiaza de resurse, management, productie si alte capacitati globale care ii confera statutul de 'corporatie transnationala'.

Practic, o astfel de viziune se suprapune destul de bine peste teoria clasica a internationalizarii firmei, teorie in care se succedau de asemenea trei etape: intai, exportul direct pe o anumita piata nationala, apoi apelul la intermediari locali, aflati intr-o anumita relatie de cooperare cu firma-mama, pentru ca in cele din urma corporatia sa stabileasca o relatie de proprietate intre ea si reprezentanta sa pe piata respectiva.

Aceasta relatie de proprietate este esentiala in definirea corporatiei multinationale si se justifica prin atributul corporatiei de emitent de investitii straine directe.

Economistii britanici Neil Hood si Stephen Young, actualizand o mai veche preocupare a cercetatorilor de la Harvard, considera ca, pentru a fi demna de numele sau, o corporatie transnationala ar trebui sa aiba filiale in cel putin 5-6 tari si sa inregistreze o pondere minima de 25% a activelor detinute in strainatate in total active.

Astfel de definitii sunt insa conjuncturale si risca, spre exemplu, sa prezinte drept corporatie transnationala o mica firma maghiara care isi extinde activitatea in zonele de frontiera cu statele invecinate, pe teritoriul acestora din urma.

Chiar daca este evident ca nu putem compara o astfel de firma cu, sa zicem, Coca-Cola, definitiile utilizate astazi de majoritatea specialistilor ar incadra ambele companii in aceeasi categorie, a corporatiilor transnationale.

De altfel, conform UNCTAD exista aproximativ 65.000 de corporatii transnationale, cu peste 850.000 de filiale in toata lumea.

O simpla operatie de impartire atribuie, in medie, 12-13 filiale fiecarei corporatii. Cum insa primele 500 sau 1000 de corporatii au filiale aproape in fiecare tara, media numarului de filiale ale celorlalte asa-zise corporatii este mult diminuata.

Acestea din urma se afla, probabil, in prima faza a procesului de transnationalizare.

Pentru a sintetiza, vom defini societatea transnationala ca pe acea entitate economica formata dintr-o firma-mama si din filialele ei in mai multe tari, care este caracterizata de internationalizarea productiei, care se bazeaza pe un "bazin" internatioal de resurse umane, materiale si financiare, si care promoveaza la scara globala un anumit set de valori proprii.


2. Etape istorice ale internationalizarii afacerilor


Fenomenul globalizarii afacerilor nu este unul actual, asa cum s-ar crede la o prima analiza, el isi are radacinile in epoca medievala, inainte de revolutia industriala.

Investitiile externe directe (IED), in sensul investitiilor si productiei dispersate in diferite jurisdictii politice, dateaza cel putin din epoca medievala, cu "supercompanii' precum Peruzzi, cu sediul in Florenta.


Primele companii semnificative din punct de vedere economic care si-au desfasurat activitatea pe mai multe continente au fost marile companii comerciale din secolele XVI-XVIII, in special companiile Indiilor de Est ale puterilor imperiale,

actionand intre Europa si Asia, Hudson Bay Company, care opera intre

America de Nord si Marea Britanie, si British Royal Africa Company.

Desi aceste companii operau, in general, in spatiul juridic unic al imperiului si organizau mai degraba comertul decat productia, ele s-au implicat, intre anumite limite, si in productie si au constituit, prin urmare, prototipul STN-urilor.


3. Expansiunea afacerilor internationale in epoca moderna


Pe parcursul secolului al XIX-lea, investitiile internationale au crescut rapid. La inceputul secolului al XIX-lea, investitiile in strainatate au tins sa se concentreze asupra materiilor prime si a industriilor extractive - sectorul primar.

Insa in aceasta perioada s-a desfasurat si o importanta activitate bancara multinationala, iar incepand cu anul 1850, cateva companii prelucratoare au inceput activitati in strainatate.

Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, investitiile in strainatate se extinsesera si in agricultura, cu IED in plantatii si ferme.

ED erau efectiv nereglementate, intrucat existau putine restrictii nationale si nici una internationala asupra miscarilor de capital.

Drepturile de proprietate erau asigurate in mare parte prin tratate bilaterale si o proportie semnificativa din investitii se desfasura sub auspiciile autoritatii imperiale.

In comparatie cu epocile anterioare de globalizare a afacerilor, etapa contemporana este mai extensiva si totodata mai intensiva, masurata in termeni de IED, numar si dimensiuni le STN-urilor, filialelor etc.


4. Epoca clasica a Etalonului-Aur


Asa cum s-a inlamplat in general cu investitiile straine, IED s-au dezvoltat deosebit de repede in perioada clasica a Etalonului-Aur, din anii 1870 pana la primul razboi mondial.

J. Dunning estimeaza ca 35% din volumul de investitii internationale pe termen lung in ajunul primului razboi mondial era reprezentat de IED.

Aproximativ 55% din stocurile mondiale de IED vizau sectorul primar, in jur de 15% - activitati de prelucrare, iar restul - utilitati si servicii, in primul rand in sistemul bancar si in companiile comerciale.

Concentrarea IED in produse primare insemna ca STN-urile erau responsabile pentru proportii reduse din activitatea globala de fabricatie, astfel incat exista doar un grad limitat de productie internationala.

Marea Britanie era de departe cea mai vasta sursa de IED, realizand, in 1914, aproape jumatate din totalul mondial.

Pe locul secund se situau SUA, cu aproape 20%, iar restul provenea de la investitori francezi si germani si din alte tari europene, inclusiv Suedia.

In timp ce cota britanica din IED era comparabila cu cea din totalul investitiilor straine, cota americana era considerabil mai mare.

Mai ales de la sfarsitul secolului al XIX-lea, firmele americane din sectorul prelucrator, ca si din cel al produselor primare au inceput sa-si extinda productia in strainatate.

Desi peste 60% din investitiile internationale se indreptau catre regiunile in curs de dezvoltare din afara Europei, o mare parte din acestea erau puternic concentrate in cateva zone, aproximativ douasprezece teritorii justificand marea majoritate a fluxurilor de investitii catre interior.

Receptorii principali ai investitiilor straine erau SUA, Rusia si Canada, urmate de de marii exportatori de produse primare si apoi de Austro-Ungaria.

STN-urile din aceasta perioada au cateva asemanari structurale cu cele contemporane, dar se deosebesc radical de companiile comerciale anterioare.

Initial, multe dintre investitii se faceau in intreprinderi "independente', investitorii administrand o firma din strainatate care nu forma o parte a unui lant international de productie.

Dar, spre sfarsitul secolului al XIXlea, unele concerne miniere sau agricole au inceput sa-si organizeze productia si distributia pe o scara internationala mai vasta. Multe dintre companiile care au ajuns mai tarziu sa domine productia si distributia principalelor produse, in special marile companii petroliere, au aparut in aceasta perioada.

Imbunatatirile in domeniile comunicatiilor si transportului au sporit capacitatea firmelor de a controla procesul international de productie de la sediile corporatiilor. STN-urile au avut astfel un rol important in formarea retelelor comerciale globale pentru marfurile de baza in perioada clasica a Etalonului-Aur.

Totusi, STN-urile din sectorul prelucrator erau mult mai putin integrate decat in prezent.

Tipic, intreprinderile straine erau menite sa exploateze un anumit avantaj, producand in strainatate pentru piata tarii respective.

Gradul de control efectiv aplicat de compania-mama din tara de origine varia foarte mult.

Desi o asemenea productie era redusa in comparatie cu dimensiunile economiilor receptoare, ea ar putea avea o importanta mai mare decat o indica simpla dimensiune.

STN-urile prelucratoare se numarau adesea printre intreprinderile cele mai avansate tehnologic ale timpului, introducand produse si procese noi si contribuind astfel la dezvoltarea noilor industrii.


5. Perioada interbelica


Primul razboi mondial a intrerupt fluxurile de IED, dar, din moment ce multe dintre acestea erau bazate pe legaturile imperiale existente si pe proximitatea geografica, ele si-au revenit in scurt timp.

In 1938, stocul total de IED era cu aproximativ 50% mai mare, in termeni reali, decat fusese in 1914.

Marea Britanie si SUA au ramas primele doua surse de IED ca dimensiuni, cu circa 40%, respectiv 25% din IED mondiale.

Posesiunile germane de IED au fost lichidate in mare masura dupa primul razboi mondial, la fel ca si investitiile germane in strainatate, in general.

Franta a continuat ,sa detina in jur de 10% din totalul mondial.

Aceasta perioada a fost, de asemenea, martora initierii de IED din partea firmelor suedeze, elvetiene si japoneze.

Unele dintre principalele STN-uri suedeze si elvetiene actuale si-au facut atunci simtita prezenta in strainatate, exploatandu-si avantajele competitive specifice.

Si Japonia a investit in strainatate in cateva colonii, stabilind niveluri semnificative de productie in special in Coreea.

Extensiunea IED a ramas similara cu cea de dinaintea primului razboi mondial.

Peste 60% din stocurile IED erau amplasate in tari in curs de dezvoltare, insa cele mai mari state receptoare au fost Canada si SUA.

Tarile latino-americane, marii producatori de produse primare si cateva tari europene au fost de asemenea importante.

Insa IED au ramas puternic concentrate intr-un numar limitat de economii, desi IED in industriile produselor primare sau raspandit intr-un numar mai mare de tari.

SUA au continuat sa investeasca puternic in cele doua Americi, insa aceasta perioada a fost totodata martora primului val de investitii americane in sectorul prelucrator din Europa si, mai putin, din Japonia.

Daca inainte de primul razboi mondial IED circulasera liber, situatia s-a schimbat considerabil in perioada interbelica.

Dupa Revolutia bolsevica din Rusia, activele straine au fost nationalizate, asa cum s-a intamplat si in Mexic.

Prin urmare, avand in vedere constrangerile nationale asupra miscarilor de capital in anii a30, intensitatea si extensiunea fluxurilor de IED sau diminuat.

Majoritatea afacerilor internationale au ramas concentrate in sectorul produselor primare.

Principalele companii petroliere au continuat sa domine acest sector, in timp ce alte STN-uri au ajuns sa detina controlul asupra mineritului si procesarii mai multor metale.

Companiile americane si britanice au investit in plantatii, primele in domeniul fructelor, iar cele din urma in domeniul ceaiului si zaharului, ajungand sa domine comertul cu aceste marfuri.

IED in prelucrare au continuat sa creasca.

Acest lucru a fost determinat, de obicei, de firme care aveau un anumit avantaj competitiv in ceea ce priveste un produs sau un proces de productie si, prin urmare, unele si-au amplasat productia in strainatate pentru a aproviziona pietele straine.

Protectionismul comercial din anii '30 a incurajat uneori tendinta respectiva.

Intr-adevar, s-a inregistrat o crestere semnificativa a numarului cartelurilor intre principalele firme din fiecare sector, companiile folosind acest mijloc pentru a imparti si controla pietele mondiale ale produselor lor.

In aceasta perioada, cartelurile au predominat mai ales in sectorul produselor de baza, pe masura ce firmele au incercat sa administreze restrangerea pietelor mondiale.

Inainte de 1945, IED au fost limitate, iar productia internationala considerabil restransa.

IED si activitatea STN-urilor se extindeau intr-adevar peste continente, insa erau concentrate in foarte mare masura in cateva tari.

Multe tari aveau IED minime, insa pentru numerosi mari producatori de minereuri de baza, petrol si anumite bunuri agricole, precum cauciucul, intensitatea implicarii STN-urilor in economia nationala a fost adesea mai mare decat oricand de atunci incolo.

STN-urile furnizau mare parte din capitalul de investitii pentru aceste economii, organizand productia si exporturile bunurilor lor principale.

Tarile respective au atras deseori niveluri semnificative de investitii de portofoliu pentru cheltuieli publice ca urmare a acestei dezvoltari.

Prin urmare impactul STN-urilor asupra economiilor lor a fost considerabil.

La inceputul perioadei, rolul STN-urilor in productia prelucratoare era minim, iar impactul lor asupra economiilor receptoare de obicei mic, desi in anii '30 STN-urile ajunsesera deja sa domine anumite industrii.

In unele tari, impactul lor a fost mai mare decat sugereaza nivelul stocurilor de IED, in special dintr-o perspectiva pe termen lung.



Chiar si inainte de 1914, STNurile introduceau noi produse si procese in tarile receptoare, iar acest lucru s-a accelerat in perioada interbelica.

STN-urile au introdus noi alimente si bauturi preparate, care au devenit, de atunci, marci renumite pe plan mondial.

Societatile transnationale americane au inceput sa fabrice in strainatate masini si alte bunuri de consum esentiale; de exemplu, Ford si General Motors au infiintat, in aceasta perioada, uzine producatoare de masini in Europa si Japonia.

In timp, STN-urile majore au schimbat fundamental patternurile de consum din societatile receptoare si au infiintat filiale care au dobandit mai tarziu segmente vaste din respectivele piete.

Prin emulatie si transfer tehnologic, a fost incurajata dezvoltarea industriilor indigene, insa chiar si in aceste sectoare, productia era inca organizata cu precadere la nivel national.

Globalizarea productiei a ramas limitata in perioada respectiva.

Multe tari europene, precum si arii vaste din lumea in curs de dezvoltare nu atrageau decat putine IED.

Desi pe atunci produsele primare erau importante pentru economia nationala, iar STN-urile jucau roluri insemnate in sectoarele prelucratoare, marea majoritate a productiei era realizata de intreprinderile nationale si locale.


6. Aparitia societatilor transnationale


In perioada postbelica, STN-urile au dobandit o prezenta globala.

In cea mai mare parte a acestei perioade, stocurile si fluxurile de IED au crescut mai repede decat venitul mondial si, uneori, decat comertul, in special in anii '60 si incepand cu mijlocul anilor '80.

Este incontestabil faptul ca transnationalele au devenit jucatori de prima marime in economia mondiala: in afara de anii '70 si inceputul anilor '80, cifra de afaceri a celor mai mari 500 de companii a crescut mai repede decat productia mondiala.

STN-urile totalizeaza acum majoritatea exporturilor mondiale, in timp ce vanzarile filialelor din strainatate depasesc totalul exporturilor globale.

Mai mult, pe masura ce STN-urile s-au dezvoltat, s-a inregistrat o transnationalizare semnificativa a productiei, exprimata in formarea retelelor globale de productie si distributie.

Expansiunea initiala a IED in epoca postbelica a pornit de la companii americane: in anii '50 si '60, cel putin jumatate din totalul fluxurilor de IED isi avea originea in SUA. Corporatiile americane au investit in sectorul minier si in agricultura pe tot cuprinsul globului, in special in industria petrolului.

Pe masura ce tarile latino-americane se industrializau in spatele barierelor protectioniste, STN-urile prelucratoare americane au reactionat la posibilitatile reduse de export amplasand productia in regiune.

Dar principala sursa de expansiune a fost prin prelucrarea in Europa si Canada.

La inceput, investitiile americane au fost concentrate in zone familiareabia in anii `60 cota ce revenea Canadei a scazut sub jumatate din fluxurile totale, iar partea Marii Britanii s-a redus la mai putin de jumatate din fluxurile catre Europa.

Avand in vedere barierele protectioniste, costurile de transport in scadere si cererea in crestere a consumatorilor, era adesea mai usor de aprovizionat pietele straine prin productia in strainatate decat prin exporturi.

Societatile transnationale americane au continuat sa se extinda pe baza superioritatii lor tehnologice intr-o serie de sectoare.

Unele firme europene au sustinut si au dezvoltat, dupa razboi, avantaje competitive in anumite industrii, iar in anii '70, companiile europene si japoneze au atins niveluri de productivitate similare cu cele ale Statelor Unite in anumite sectoare.

Prin urmare, de-a lungul acestei perioade, companiile europene si japoneze au inceput sa investeasca in strainatate, firmele europene extinzandu-se adesea pe pietele vecine.

In timp ce STN-urile europene si americane au tins sa-si foloseasca in strainatate tehnicile de productie cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, cele japoneze si-au pastrat in tara, in mare masura, productia avansata, in timp ce salariile in crestere si

aprecierea yenului le-au stimulat sa reamplaseze activitatile intensive din punctul de vedere al fortei de munca in tari cu salarii mai mici.

Dupa o incetinire relativa la inceputul anilor '80, IED au explodat catre sfarsitul anilor '80 si au atins niveluri record spre sfarsitul anilor '9024.

Piata Unica a UE, Declaratia de la Osaka a CEAP (care proclama liberalizarea si

deschiderea comertului si investitiilor in regiunea Asia-Pacific pana in 2010) si NAFTA au incurajat dezvoltarea a trei piete regionale principale, astfel incat CTN-urile au fost determinate sa amplaseze productia in interiorul fiecaruia dintre aceste "blocuri'.

Initial, temerile ca aceste piete regionale ar putea deveni inchise pentru restul lumii au intensificat tendinta respectiva.

Firmele japoneze au amplasat productii avansate in Europa si America de Nord pe o scara mult mai larga decat inainte, iar firmele europene si-au sporit substantial prezenta in America de Nord.

Mare parte din toate acestea s-au produs prin achizitionarea firmelor locale si nationale existente, obtinandu-se astfel, in mod direct, pozitii in cadrul retelelor de productie consolidate: in perioada 1986-1990, fuziunile si achizitiile au reprezentat aproximativ 70% din totalul IED in tarile OCDE si, de atunci, au totalizat intre o treime si peste o jumatate din totalul fluxurilor IED; insa fuziunile si achizitiile reprezentau numai circa 20% din IED catre tarile in curs de dezvoltare25.

Si alti factori au contribuit, de asemenea, la aceasta explozie de IED.

O data cu inceputul anilor '90, majoritatea tarilor au liberalizat reglementarile privind investitiile straine si au incurajat activ investitiile catre interior.

In perioada 1991-1996, 95% dintre cele 599 de modificari de pe glob in reglementarile nationale referitoare la IED s-au facut in sensul unei liberalizari progresive.

Aceasta tendinta a fost deosebit de importanta pentru investitiile in servicii, in special in serviciile financiare, acolo unde companiile straine se confruntasera anterior cu diferite restrictii nationale.

Desi majoritatea fluxurilor de IED in aceasta perioada s-au desfasurat intre tari OCDE, liberalizarea financiara in cadrul altor tari si oportunitatile imbunatatite pentru investitii au determinat fluxuri considerabile catre Asia de Est si America Latina; o parte dintre ele au fost atrase de programe de privatizare, care au reprezentat 5-10% din fluxurile catre tarile in curs de dezvoltare in perioada 1989-1994 si majoritatea fluxurilor in economiile de piata emergente ale Europei de Est.

Pentru prima data dupa 1945, Europa de Est a fost martora unor vaste fluxuri de IED catre interior.

Au aparut multe societati mixte importante, remarcabila fiind restructurarea spectaculoasa a Skodei de catre Volkswagen.

In anii '90, o data cu extinderea IED in economiile de tranzitie, IED au dobandit o amploare globala, STN-urile operand practic in toate economiile.

Acest cadru este accentuat de patternul tratatelor bilaterale de investitii menite sa promoveze IED.

In 1997 existau 1.513 asemenea tratate cuprinzand peste 162 de tari, o crestere semnificativa fata de 199228.

Spre sfarsitul anilor '90, putine economii erau in afara influentei activitatii STN-urilor si a retelelor globale de productie.

Toate regiunile globului sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, atat origine, cat si receptor pentru STN-uri si pentru filialele lor straine.

Frapanta este insa scara activitatii STN-urilor in interiorul sau provenind din tarile in curs de dezvoltare.

Ea este elocventa pentru tendinta STN-urilor occidentale, incepand din 1989, de a considera tot mai atractive tarile in curs de dezvoltare, dar si pentru participarea din ce in ce mai vasta a acestora din urma in retelele globale de productie ca o gazda pentru STN-uri indigene si sursa pentru importante fluxuri de IED catre exterior.

Catre sfarsitul anilor '80, tarile in curs de dezvoltare erau gazda pentru circa 3.800 de STN-uri autohtone.

Anii 1980 au fost martorii multor schimbari in comportamentul STN-urilor.

Statele Unite au incetat sa mai fie principalul investitor strain prin STN-urile sale, fiind, in schimb principalul loc pentru investitiile straine din partea STN-urilor straine. Japonia a devenit principalul investitor strain prin STN-uri.

Companiile japoneze au demonstrate o abilitate superioara de inovatii in activitatile cu un nivel inalt al tehnologiilor utilizate, cum ar fi aplicarea tehnologiilor bazate pe microelectronica in sistemele de fabricatie si cu manipularea informatiilor in sectorul de servicii, in final, tarile mai putin dezvoltate au suferit mari reduceri in cantitatea capitalului strain pe care il importa prin STN-uri straine.

Ca rezultat, majoritatea tarilor mai putin dezvoltate au lasat deoparte retorica lor impotriva capitalului strain si au adoptat in loc politici destinate atragerii unor astfel de

investitii.

Lumea se afla inca in faza numita de catre Natiunile Unite 'continua transnationalizare a activitatii economice mondiale'.

STN-urile din Statele Unite par acum sa fi atins un plafon al marimii lor, dupa expansiunea puternica din deceniile anterioare, insa o expansiune rapida a STN-urilor din Japonia, Europa de Vest, Australia, Canada si Coreea sugereaza ca, desi localizarea STN-urilor in expansiune se poate sa se fi schimbat, expansiunea generala continua.

Pe la mijlocul anilor '90, nivelul atins reprezenta mai mult decat dublul primului. Este un indiciu al dimensiunilor in crestere ale sistemelor globale de productie si distributie.

La inceputul anilor 1990, existau cam 37.000 de STNuri in lume si ele controlau cam 170.000 de filiale straine; 90% din aceste STN-uri erau stabilite in tarile dezvoltate. Cele cinci tari principale in care se afla sediile principale - Franta, Germania, Japonia, Regatul Unit si Statele Unite - detineau mai mult de jumatate din totalul STN-urilor corespunzator tarilor dezvoltate.

Cam 60% din totalul STN-urilor-mama sunt in fabricatie, 37% in servicii si 3% in sectorul primar, cum ar fi cel forestier si mineritul.

Clasificate in functie de proprietatile straine (si excluzand sectorul bancar si financiar), cele mai mari 100 de STN-uri au cam 3.200 miliarde dolari SUA in proprietati globale, din care se estimeaza ca 1.200 miliarde se afla in afara tarii de origine a firmei-mama.

Cam 3/4 din aceste firme foarte mari isi au sediile principale in cele cinci tari importante pentru investitori, care sunt: Franta, Germania, Japonia, Regatul Unit si Statele Unite.

In 1998 in fruntea societatilor transnationale se afla cele de sorginte americana.

Un clasament din acelasi an al primelor 100 de companii pe plan mondial, dupa valoarea lor de piata, plasa pe primul loc pe General Electric, cu 271,64 miliarde de dolari.

Valoarea de piata rezulta din inmultirea pretului de piata (transformat in dolari) al actiunilor cotate la bursa in diferite tari, cu numarul actiunilor emise.

Potrivit aceluiasi clasament UNCTAD, in anul 2000, situatia era urmatoarea: SUA ramane in continuare pe primul loc cu 61 de STN-uri, urmata de Marea Britanie (10), Japonia (7), Franta (5), Germania (4).

Restul companiilor isi aveau sediul in Elvetia (4), Italia (3), Olanda (2) si cate una in Suedia, Canada, Spania si Finlanda.

Dupa cum se poate observa, transnationalizarea economiei americane este net superioara in raport cu aceea a celorlalte tari dezvoltate.

In anul 2000, in fruntea societatilor multinationale se afla tot General Electric, cu o valoare de piata uriasa: 520,35 miliarde de dolari, intre 1990-2000, G.E. a fost lider mondial de mai multe ori.

Companiile americane se mentin in top si in clasamente dupa alte criterii: profit (7 din primele 10), vanzari (6 din 10), in anul 2000. Evolutia unei STN nu este lineara.

Ea inregistreaza oscilatii puternice.

Iata cateva exemple semnificative (dupa valoarea de piata):

in topul mondial, intr-un singur an (1997-1998), Pfizer (SUA) ajunge pe locul 7, de pe locul 20, gratie succesului deosebit cunoscut de noul sau produs Viagra;

Danone (Franta) salta peste 100 de locuri;

ecordul il detine insa Lehman Brothers (SUA) care castiga 345 locuri.

In acelasi interval s-au produs si caderi.

Cele mai spectaculoase au fost caracteristice unor banci japoneze: Bank of Tokyo-Mitsubishi de la pozitia 15 la 68, Sumitomo Bank 50-131, Sanwa 65-156, Dai-Ichi Kongyo 62-211, Fuji Bank 64-287.

Motivul este criza puternica in care au intrat, datorita fortarii speculatiilor si a excesului de credite neperformante acordate.

Chiar si "monstrii sacri" nu sunt scutiti de neplaceri; General Motors ajunge pe locul 69 in topul mondial (dupa valoarea de piata).

Evolutia STN cunoaste puternice oscilatii, in anul 2000, nou veniti in grupul "celor 10' erau, Cisco, Vodafone si Nokia, sub impulsul celei de-a treia revolutii industriale. Fata de 1998, nu se mai regasesc, in acest top, Merck, Pfizer si Coca-Cola, care, in 2000, au coborat pe locurile 19, 20 si, respectiv, 26.

Exista caderi si mai importante, intr-un singur an (1999-2000), Ford Motors a pierdut 34 de locuri, Daimler-Chrysler 58, iar General Motors nu mai figureaza in "top 100'.

Nume mari ca General Dynamics si Renault, ajunsesera, in 2000, pe locurile 448 si, respectiv, 472.

Candva celebra, Imperial Chemical Industries (Marea Britanie) ocupa, in acelasi an, locul 811.Si nu sunt singurele cazuri.

Multe dintre mariile companii aflate in top cu ani in urma nu se mai regasesc, in prezent, pe primele locuri.Cauzele sunt diferite.

Dupa "Standard and Poors 500", 14 dintre primele 20 de companiii in anul 1964 nu mai figureaza in topul respectiv, in 1998.

Cazul cel mai celebru este al companiei "Standard Oil" care, suportand rigorile legislatiei americane antitrust, a fost dezmembrata.

Lupta de concurenta intre STN evine tot mai intensa.

Sunt insa si cazuri in care constanta caracterizeaza evolutia STN-urilor.

Unele mari companii reusesc sa se mentina in top ani indelungati.

Exemplu in acest sens pot fi: General Electric, Exxon, IBM, ATT din SUA, dar si Toyota, Nestlé, Unilever, British Petroleum si, mai ales, Royal Duch-Shell.

Este de remarcat, de asemenea, constanta in topul mondial al societatilor de telecomunicatii: Nippon Telegraph and Telephone, Deutsche Telekom, British Telecommunications, France Telecom etc.

De o constanta remarcabila dau dovada si STN-uri din tari mici: Roche si Nestlé (Elvetia), Ericsson si Elecrolux (Suedia), ABB (Asea Brown-Boveri, Suedia-Elvetia) etc.

In concluzie, se poate mentiona a STN-urile nu sunt "actori" noi ai tabloului economic international.

Inca din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea firmele private au constituit liantul intre producatorii si consumatorii din diferite colturi ale lumii.

Pe parcursul si ulterior procesului de decolonizare, STN-urile au dominat pietele internationale pe baze cvasimonopoliste.

Ceea ce s-a schimbat in prezent este rolul sporit pe care acestea il au in cadrul sistemului economic international.

Productia internationala realizata de aceste firme creste intr-un ritm superior celorlalti indicatori macroeconomici.

Integrarea economica globala este, in tot mai mare masura, produsul sistemelor productive integrate ale STN-urilor.

Ele au devenit deschizartori de drumuri catre piete, investitii si tehnologie, trei dintre cerintele de baza ale integrarii de succes in economia globala.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }