QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Factorul capital



Factorul capital


Capitalul - ca factor de productie - este definit ca fiind totalitatea bunurilor economice produse - eterogene si reproductibile - utilizate in productie si/sau distributia si comercializarea de bunuri si servicii[1]. Cu alte cuvinte, capitalul este constituit din stocul de active fizice ( cladiri, utilaje, masini, etc.) care este la dispozitia intreprinzatorilor in vederea organizarii de activitati de producere de bunuri economice si servicii si de vanzare a lor cu profit.




Capitalul este considerat un factor de productie derivat, el provenind din procese de productie anterioare. La randul lor, bunurile capital sunt considerate ca fiind acele bunuri care sunt produse nu pentru a satisface nevoile directe de consum ale oamenilor, ci pentru a fi folosite in productie, din acest motiv elementele care formeaza capitalul sunt denumite capital  tehnic. In cadrul capitalului tehnic sunt cuprinse urmatoarele principale elemente:

a)  constructii de natura diferita (fabrici, mine, statii de putere, cai ferate, drumuri, docuri, etc.);

b)  masini, utilaje, instrumente, echipamente de orice fel;

c)  stocuri de materii prime si produse finite;

d)  tehnica electronica de calcul;

e)  licente, etc.


Un agent economic isi procura elementele de capital tehnic de care are nevoie cu ajutorul banilor. Posesorul banilor devine posesorul bunurilor capital. Este firesc ca, atunci cand banii au o asemenea destinatie, ei sa fie asimilati capitalului. Daca nu au aceasta destinatie, banii raman simpli bani. Capitalul mai poate fi definit ca fiind munca economisita si investita, sau ca totalitatea drepturilor de proprietate asupra activelor investite sau existente la un moment dat intr-o intreprindere.


Capitalul, se prezinta pe de o parte, sub forma de active fizice, iar pe de alta parte, sub forma de active financiare.


Activele fizice (masini, echipamente, materiale, etc.) se numesc si active reale sau capital real. Proprietarii capitalului real poseda hartii de valoare (obligatiuni, actiuni, cambii, etc.) ce exprima dreptul lor de proprietate asupra activelor reale existente intr-o economie nationala, la un moment dat. Aceste hartii de valoare constituie asa-numitele active financiare sau capital financiar. In cadrul lui se includ si banii capital - sub forma de capital lichid. Activele financiare sunt imaginea din oglinda pietei asupra activelor reale.


Capitalul real, corespunzator comportarii lui in productie, respectiv dupa modul in care se consuma si se inlocuieste, se grupeaza in capital fix si capital circulant.


Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic, format din bunuri de lunga durata (cladiri, utilaje, instalatii, masini, mijloace de transport, etc.), care participa la mai multe cicluri (acte) de productie, consumandu-se treptat si inlocuindu-se dupa mai multi ani de utilizare (respectiv, dupa un numar de cicluri de productie). Participarea capitalului fix la mai multe cicluri de productie are ca efect pierderea treptata a capacitatii lui de functionare ca urmare a uzurii si transmiterii asupra produselor fabricate cu ajutorul lui, a unei parti din pretul sau suma care s-a platit la procurarea acestuia. Deci, capitalul fix se depreciaza datorita uzurii, proces care duce in final la scoaterea lui din functiune.


Uzura capitalului fix este un proces normal. Ea este de doua feluri si anume : uzura fizica si uzura morala. Uzura fizica, consta in pierderea treptata a capacitatii de functionare a capitalului fix datorita folosirii lui in procesul de productie, sau datorita actiunii distructive a agentilor naturali. Pierderea treptata a capacitatii de productie este insotita de procesul amortizarii, ce presupune transmiterea treptata a cotei parti din pretul de cumparare a capitalului fix asupra bunurilor produse. Amortizarea este deci procesul de recuperare a pretului de cumparare initial al capitalului fix. Ea reprezinta, asadar, acea parte (cota) din pretul capitalului fix care se transmite prin utilizarea lui in productie, asupra bunurilor create. Amortizarea pune in evidenta in cadrul costului de productie, consumul factorului capital fix. Prin amortizare se asigura constituirea, in cadrul fiecarei intreprinderi, a unui fond de amortizare, pe seama caruia va fi posibila inlocuirea capitalului fix cand va sosi sfarsitul vietii sale tehnice.


Paralel cu uzura fizica, capitalul fix poate fi supus deprecierii si datorita uzurii morale. Aceasta reprezinta deprecierea capitalului fix inainte de a ajunge la limita maxima a utilizarii capacitatii productive a lui, datorita efectului introducerii continue a progresului tehnic care duce, pe de o parte, la cresterea productivitatii muncii si deci, la ieftinirea elementelor de capital fix, iar pe de alta parte, la productia de elemente de capital fix, cu parametrii tehnico-functionali mai ridicati. Asadar, uzura morala duce la modificarea valorii de schimb a capitalului fix si la invechirea tehnica si economica a unor elemente ale capitalului fix in functiune, in comparatie cu cele noi, de acelasi gen. In conditiile in care performantele tehnice si economice ale unor elemente ale capitalului fix nu mai corespund, se pune problema inlocuirii acestora inainte de uzura lor fizica completa cu elemente de capital fix noi. Partea neamortizata a acestor elemente de capital fix care se inlocuie reprezinta pierderi pentru agentii economici. Evitarea acestor pierderi determinate de uzura morala se face prin folosirea intensiva a capitalului fix si prin amortizarea accelerata a acestuia. Prin amortizarea accelerata, pierderile datorate uzurii morale se prevad si se introduc in costul productiei, prin intermediul cotelor de amortizare. Practica amortizarilor accelerate este frecventa in tarile dezvoltate, in ramurile de varf. Cu acceptul autoritatilor fiscale, din momentul achizitionarii elementelor de capital fix care cunosc procesul uzurii morale, se stabilesc pentru acestea cote de amortizare mai mari, care tin seama atat de efectul uzurii fizice cat si de cel al uzurii morale. Fondurile de amortizare constituite astfel servesc la inlocuirea, atunci cand este cazul, a elementelor de capital fix care se uzeaza moral.


Capitalul circulant, este reprezentat de stocurile de materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, etc. de care dispun societatile. Aceste elemente ale capitalului real au un comportament diferit fata de capitalul fix. Elementele capitalului circulant sunt consumate sau sunt profund transformate in cursul unui singur ciclu (act) de productie, fapt ce face ca pretul sau suma care s-a platit pentru cumpararea lor sa se transmita integral asupra produselor la a caror fabricatie participa. Consumandu-se intr-un singur ciclu de productie, capitalul circulant se regaseste integral in costul productiei respective. Reluarea productiei, inceperea unui nou ciclu, impune pentru fiecare intreprindere, procurarea unei noi cantitati de elemente ale capitalului circulant.


Capitalul, in procesul miscarii sale, imbraca forma bani sau capital lichid, forma bunuri-capital (productiva) si forma marfa. Deci, fluxul circular al capitalului are urmatoarea forma:

B KP M B

Respectiv, capitalul lichid (banii - B) se transforma in capital productiv (capital tehnic - Kp) , urmeaza unirea acestuia cu ceilalti factori de productie in urma caruia se obtin bunuri destinate vanzarii pe piata (marfuri - M). In ultimul stadiu al circuitului capitalul trece din forma marfa din nou in forma bani ( B'), dar cu un surplus fata de forma bani initiala, surplus reprezentand valoarea adaugata in timpul acestei miscari (circuit). Pornind de la circuitul capitalului si de la formele pe care le imbraca, se cuvine a mentiona ca numai bunurile-capital, reprezinta capitalul real, care functioneaza in calitate de factor de productie. Banii si marfurile functioneaza ca forme derivate ale capitalului. Stocat sub forma de bani, capitalul ramane inactiv si in aceasta postura el nu mai poate fi privit ca factor de productie, ci cel mult ca factor potential. De aici decurge necesitatea schimbarii capitalului inactiv in capital activ, schimbare care vizeaza atat modificarea formei din bani in bunuri capital cat si transformarea continutului lui prin unire cu ceilalti factori.


Fluxul circular al capitalului nu se intrerupe dupa un circuit, el continua, reluandu-se permanent. Privit in procesul reluarii sale, circuitul capitalului reprezinta rotatia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet semnifica durata de rotatie a capitalului. Rotatia capitalului se desfasoara deci in timp si cuprinde perioada din momentul avansarii capitalului pana ce acesta se intoarce la punctul de plecare sporit cu valoarea adaugata. Timpul de rotatie cuprinde astfel timpul de productie si timpul de circulatie, pe parcursul carora capitalul efectueaza un circuit complet. Cu cat acest timp este mai mic, deci cu cat viteza de rotatie a capitalului creste, cu atat se valorifica mai repede capitalul, deci revine mai repede cu adaosul de valoare respectiv. Viteza de rotatie a capitalului este influentata de doua grupe de factori:

a)   structura capitalului productiv;

b)   timpul de productie si timpul de circulatie.


Desigur, pentru marirea vitezei de rotatie a capitalului trebuie sa se actioneze in directia ameliorarii celor doua grupe de factori de influenta.


O problema importanta legata de capitalul real o reprezinta formarea acestuia. Procesul de formare a capitalului se realizeaza prin doua modalitati si anume: formarea bruta a capitalului fix si variatia stocurilor (se refera la capitalul circulant).


Formarea bruta a capitalului are in vedere procesul de obtinere de catre intreprindere a bunurilor durabile care vor fi utilizate in productie pe o perioada mai mare de un an. Acest proces are in vedere atat bunurile durabile noi achizitionate de pe piata sau produse in intreprindere (autodotare) destinate productiei, cat si bunurile si serviciile incorporate in elementele de capital fix existente in scopul de a le ameliora (refacerea lor si cresterea duratei de viata si a randamentului). In mod practic, formarea bruta a capitalului fix se realizeaza prin intermediul investitiilor. Acestea reprezinta cheltuielile pe care le fac agentii economici pentru dezvoltarea capacitatilor de productie, pentru refacerea si ameliorarea acestora precum si pentru cresterea stocului de capital. Dupa modul de formare a capitalului, investitiile se impart in:

a)  investitia neta, ce reprezinta parte a profitului sau a venitului economisit destinata numai sporirii volumului capitalului fix si al stocurilor de capital, fiind deci sursa formarii nete a capitalului;

b)  investitia bruta, constituita din investitia neta si amortizarea capitalului fix, fiind sursa formarii brute a capitalului, adica a sporirii dimensiunii capitalului fix si ale stocurilor de capital, precum si a refacerii si inlocuirii capitalului fix consumat.


Variatia stocurilor reprezinta diferenta dintre intrarile in stocurile unei intreprinderi si iesirile din stocurile acesteia, in cursul unei anumite perioade.


O parte a capitalului real si anume capitalul fix, cunoaste, asa cum am vazut, un proces de depreciere datorat uzurii fizice si morale. Acest proces se incheie odata cu scoaterea din functiune a elementelor de capital fix uzate si inlocuirea lor cu altele noi. Sursa de finantare a inlocuirii capitalului fix uzat o constituie fondul de amortizare constituit, treptat, pe masura uzurii acestuia.


Alaturi de factorii de productie traditionali, in productie, mai ales in economiile moderne, se manifesta si alti factori de productie, cunoscuti - asa cum am vazut - sub denumirea de neofactori. Sa vedem cativa dintre acestia.


Intreprinzatorul privit nu ca persoana ci prin prisma abilitatilor de care dispune, care permit initierea, organizarea si desfasurarea unor activitati economice profitabile. Abilitatile intreprinzatorului de investitor, de strateg, de administrator, de cautator de oportunitati si surse, etc. constituie elemente de antrenare si fructificare superioara a factorilor de productie traditionali. Din aceasta perspectiva, abilitatea intreprinzatorului apare ca un factor de mare importanta pentru productie in conditiile unei economii bazate pe competitie si pe progres tehnic.


Intreprinderea, la randul ei, este privita ca fiind un neofactor de productie, deoarece ea reprezinta cadrul organizational unde se manifesta abilitatea intreprinzatorului, spiritul de initiativa si risc, capacitatea acestuia de a combina eficient factorii de productie.


Informatia constituie de asemenea un neofactor, ea facand parte din categoria activelor intangibile ale firmelor. Informatia, prin diferitele forme prin care se prezinta la nivel de firma (desene tehnice, instructiuni de lucru, fise tehnice, documentatii de inventii, inovatii si rationalizari, rapoarte de marketing, know-how, rapoarte de consultanta, etc.), actioneaza direct cat si indirect asupra oricarui proces de productie. Astazi nu se concepe organizarea si desfasurarea unei activitati economice fara aportul informatiei. Avand in vedere sistemele moderne de prelucrare a informatiei si implementarea lor in cadrul proceselor de productie se poate spune ca informatia este un element de prim ordin in realizarea rationalitatii actiunii umane. Se pot evidentia si alti neofactori. Progresul stiintei si tehnicii genereaza aparitia de noi factori de productie, diversifica si multiplica factorii traditionali. La o analiza atenta insa, sesizam ca toti neofactorii se regasesc intr-un fel sau altul in factorii traditionali. De exemplu, abilitatea intreprinzatorului, cunostintele oamenilor si capacitatea lor creativa regasita in informatii, etc., dupa parerea noastra sunt componente ale factorului munca, care trebuie privit din perspectiva manifestarii lui in epoca contemporana. Desigur, nu trebuie ignorata punerea in evidenta a neofactorilor, deoarece acest lucru exprima mutatiile calitative care au permanent loc in cadrul factorilor de productie.





Lloyd Atkinson, Economics, Richard D. Irwin, Inc., Homewood, Illinois, 1982, p.6.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }