QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Despre societatile comerciale



DESPRE SOCIETATILE COMERCIALE



1.1.Consideratii generale


Persoana fizica devine comerciant, in intelesul codului comercial, atunci cand aceasta exercita fapte de comert si are comertul ca profesiune obisnuita. Cand aceleasi fapte se exercita tot ca profesie, dar de o colectivitate de persoane in care elementul individ dispare si este inlocuit cu un subiect de drept diferit de membrii sai componenti, ne aflam in fata unei societati comerciale.

Acest organism se infatiseaza sub forma unei persoane juridice care are aceleasi drepturi si obligatii ca ale comerciantului persoana fizica, constituind totodata un important instrument de progres economic, daca scopul sau este de stimulare a fortelor productive.



Particularitatile societatii comerciale care o fac superioara persoanei fizice sunt evidentiate de calitatea acesteia de organism distinct si autonom fata de membri componenti. Desi este nascuta din vointa colectiva a membrilor sai componenti, ea este inzestrata cu o vointa proprie, este capabila de a avea drepturi si obligatii, poseda un patrimoniu propriu si poate, la un moment dat, sa concentreze capitaluri mari in vederea realizarii unui scop determinat, existenta sa nefiind legata de aceea a membrilor sai fondatori sau componenti, intrecand limita lor de viata.

Regimul juridic al societatilor comerciale a fost reglementat in tara noastra de Codul Cmercial Roman care a fost pus in aplicare la 1.XI.1887. Legea nr.31/16.XI.1990, privind societatile comerciale, modificata si republicata in 1998, a abrogat si inlocuit prevederile corespunzatoare din Codul Comercial Roman (art.77 pana la art.220 si art.238) care, in rest a ramas singurul izvor de drept direct in materie, completat cu izvoarele subsidiare, respectiv codul civil, Legea nr.21/4.II.1924 privind persoanele juridice si unele dispozitii ale decretului 31/30.I.1954.

Legea societatilor comerciale a intrat in vigoare la 15.II.1990. Redactorii ei au tinut seama de numeroasele observatii facute celor doua proiecte din 1938 si 1940 si de noile tendinte care s-au manifestat in legislatiile italiana si franceza. Ca elemente noi, a fost introdusa o noua forma de societate comerciala - Societatea cu Raspundere Limitata, precum si importante prevederi cu scopul de a remedia unele deficiente ale codului, semnalate de practica judiciara si de literatura de specialitate, cu privire la raspunderea organelor de conducere ale societatii.

Odata schitate principalele aspecte moderne ale societatii comerciale, putem incerca sa le sintetizam intr-o caracterizare globala. Din perspectiva mentionata, societatea comerciala poate fi definita ca o intreprindere, pe care una sau mai multe persoane o organizeaza prin actul constitutiv, in vederea realizarii de beneficii, ca subiect de drept sau si fara aceasta insusire, afectandu-i bunurile necesare pentru a indeplini actele si faptele de comert specifice obiectului statutar de activitate.


1.2.Clasificarea societatilor comerciale

Pornind de la termenul de societate comerciala, care desemneaza toate celulele economice constituite in vederea producerii de bunuri sau servicii, destinate vanzarii, realitatea inconjuratoare, releva faptul ca societatile comerciale sau firmele sunt foarte diverse si de importanta diferita. Pentru nevoile de analiza statistica sau pentru anumite comparatii, ansamblul acestor societati poate face obiectul unor clasificari. Criteriile de impartire a societatilor comerciale pe specii sunt numeroase. Le retinem pe cele cu relevanta juridica.

a) Din punct de vedere juridic, principala clasificare disociaza pe de-o parte societatile comerciale cu personalitate juridica, iar pe de alta parte pe cele lipsite de subiectivitate proprie.

b) Dupa cifra de afaceri coroborata cu numarul de angajati, societatile comerciale se impart in societati mari, mijlocii si mici.

c) Dupa obiectul de activitate deosebim societati care produc bunuri, de cele care asigura distribuirea si circulatia marfurilor. Activitatea poate de asemenea sa constea in prestare de servicii ori in executare de lucrari. Prin raportare la acelasi criteriu, o compartimentare mai detaliata disociaza societatile bancare, de asigurari, de spectacole, de editura, de turism etc.

d) Dupa originea capitalului. Acesta provine uneori din tara - capital de stat sau capital privat -alteori din strainatate, sub forma de investitii cu finalitati foarte variate.

Vom insista asupra primelor doua criterii de clasificare, criterii ce prezinta mai mare importanta pentru lucrarea de fata. Astfel, in cadrul societatilor comerciale cu personalitate juridica distingem:

Societatea in nume colectiv

Societatea in comandita simpla

Societatea in comandita pe actiuni

Societatea pe actiuni

Societatea cu raspundere limitata


Societatea pe actiuni reprezinta forma de societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, actionarii fiind obligati la plata actiunilor lor. Conform art.10 alin.1 din Legea nr.31/1990, capitalul social nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei, iar numarul actionarilor mai mic de 5. Actionarii sunt obligati sa aduca in comun partea lor de contributie, numit aport social, care poate consta din bani sau bunuri. In lipsa de stipulatie contrara, bunurile aduse ca aport social devin proprietatea societatii.


Societatea cu raspundere limitata reprezinta forma de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii, in numar de cel mult 50, raspund numai cu partile lor sociale.

Capitalul social nu poate fi mai mic de 2.000.000 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 100.000 lei (lg.31/1990). In caz de aporturi in natura, acestea vor putea reprezenta cel mult 60% din capitalul social.

1.3.Aspecte generale privind firmele mici


Aceste categorii de societati comerciale se caracterizeaza in primul rand prin aspecte de ordin calitativ care pot fi rezumate la urmatoarele 3 :

responsabilitate directa, personala si finala a patronului firmei, care este de regula singurul care decide.

proprietatea patrimoniului social, care este al unei persoane sau al familiei sale, indiferent de forma juridica adoptata.

natura activitatii prin prisma afacerii in sine. In acest sens firma este considerata de fapt, prin prisma intereselor, ca modalitate de a-si asigura existenta si simultan, ca instrument de munca si realizare.

Notiunea de responsabilitate in cadrul firmelor mici este legata de un anumit numar de elemente complementare ce tin de insasi natura firmei, de originile sale sau de organizarea sa. Frecvent, firmele au fost create de patronul in exercitiu sau de parintii sai. Cel mai adesea creatorul unei firme este, inainte de toate, un cunoscator intr-un anumit domeniu, ceea ce va explica un caracter dominant al preocuparilor, care pot fi de ordin tehnic, tehnologic, in gestiunea afacerii respective. In acest context observam ca nu exista o diferentiere sistemetica a responsabilitatilor in ce priveste repartizarea functiilor esentiale ale intreprinderii, majoritatea dintre acestea fiind grupate in mainile unei singure persoane, cel mult doua, constituind de fapt conducerea firmei respective.

Notiunea de proprietate permite explicarea unui anumit numar de fenomene care privesc in special viata firmei, incadrarea personalului si uneori chiar anumite dezechilibre ale sale.

Cel mai adesea, firmele mici au o durata de viata relativ scurta, nedepasind una sau doua generatii, fie ca ele dispar pur si simplu, fie ca se integreaza intr-un grup financiar sau tehnic similar. Acest lucru, cel putin aparent, se datoreaza personalitatii creatorului firmei sau celui care o conduce. Daca acesta se considera proprietar, mai mult decat gestionar responsabil al patrimoniului industrial sau financiar, el va avea un comportament ce va considera firma sa drept o afacere de familie si, in acest caz, incadrarea personalului se va face in mod frecvent dintre membrii familiei sale, ceea ce face dificila, daca nu imposibila, fie promovarea interna a elementelor de valoare, fie incadrarea de personal nou venit din exterior.

In acest sens notiunea de proprietate face sa fie percepute prin prisme deformante, problemele de finantare si in special cele de finantare pe termen lung si in capitaluri permanente ale firmei.

Firmele mici si mijlocii se intalnesc in comert, in activitati cu caracter productiv, legat in special de bunuri de consum si servicii si uneori chiar in domeniul financiar. Ele sunt considerate, de regula, ca un mijloc de asigurare a veniturilor pentru proprietarii sai si nu ca un mijloc de dezvoltare si fructificare a capitalului investit. Prin urmare dezvoltarile impuse de piata sau rezultand din progresul tehnic si tehnologic, nu pot fi asigurate fie datorita unei informari insuficiente, fie din lipsa mijloacelor financiare.


1.4.Trasaturi comune firmelor mici si mijlocii


Aceste trasaturi se refera in special la :

Flexibilitate

Flexibilitatea firmelor mici le permite acestora sa se adapteze in perioade de criza sau sa profite rapid de perioadele de prosperitate si aceasta datorita dimensiunilor reduse ale capitalului investit si a puterii de decizie rapida (de regula apartine patronului).

Caracterul uman al relatiilor din cadrul firmei

Firmele mici, prin dimensiunea lor, faciliteaza legaturile personale, fiecare membru fiind foarte bine cunoscut. De asemenea, se asigura o buna integrare a personalului care este atasat de viata firmei dar, totodata, exista riscul unor atitudini de paternalism in detrimentul eficientei si calitatii muncii.

Independenta

Independenta are anumite avantaje reale, in special in planul luarii deciziilor. Luarea deciziilor este rapida, la nivelul intuitiei si al experientei patronului. Decizia poate fi rapid retrasa atunci cand este periculoasa. Rapiditatea deciziei permite o adaptare eficienta in functie de modificarile care survin in mediul exterior. Totusi aspectul negativ al independentei se refera la izolarea relativa a firmei si a responsabililor sai.


1.5.Locul firmelor mici in ansamblul economiei nationale


Am mentionat in capitolul anterior ca societatile comerciale se pot clasifica, dupa cifra de afaceri si numarul de angajati, in societati mari, mijlocii si mici. Aceasta separare, aparent artificiala, prezinta un interes deosebit, deoarece legiuitorul instituie masuri de favoare in scopul promovarii si ocrotirii societatilor mici si mijlocii. In sensul mentionat pot fi indicate urmatoarele acte normative :

Hotararea Guvernului nr.805/1994 (Monitorul Oficial nr.333 din 1 decembrie 1994) privind facilitatile economico -financiare acordate societatilor mici si mijlocii;

Ordonanta Guvernului nr.38/30.VIII.1995 (Monitorul Oficial nr.200/1995) privind unele masuri pentru perfectionarea coordonarii si sprijinirii intreprinderilor mici si mijlocii, aprobata prin Legea nr.115/1995 (Monitorul Oficial nr.282/5.XII.1995)

Legea nr.133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, completata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.297/2000;


Dezvoltrea spectaculoasa, in ultimele decenii, a firmelor mici si mijlocii, trasatura caracteristica a stadiului actual de evolutie a economiilor moderne, a fost determinata de extinderea apreciabila a gamei activitatilor desfasurate de aceasta categorie de intreprinderi, de penetrarea lor pe fronturi largi in industriile tehnologiilor de varf, precum si de preluarea progresiva si substantiala in conducerea lor a mecanismelor specifice actelor manageriale practicate in marile intreprinderi Stimularea crearii de noi intreprinderi, de regula mici, asigurarea unei judicioase complementaritati intre intreprinderile mici, mijlocii si mari sunt imperative actuale carora autoritatile publice din toate tarile cauta sa le gaseasca cele mai bune solutii.

Dovedindu-si forta economica redutabila, intreprinderile mici si mijlocii au inceput sa ocupe un loc crescand in preocuparile oamenilor politici si factorilor de decizie.

In tara noastra, dupa anul 1990, s-a produs o adevarata explozie in domeniul crearii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, care a determinat afirmarea lor puternica in ansamblul economiei nationale, cresterea spectaculoasa a contributiei lor la formarea produsului intern brut, la intensificarea exporturilor, la crearea de noi locuri de munca si la stabilizarea si cresterea economica. In ciuda dificultatilor inerente inceputului procesului de tranzitie a economiei romanesti la modelul de piata si insuficientei atentii acordate, in prima perioada a tranzitiei, problematicii intreprinderilor mici si mijlocii, s-a creat un sector distinct al acestor categorii de intreprinderi, al carui cadru institutional s-a dezvoltat si consolidat continuu, ocupand astfel un loc bine definit in configurtia ansamblului economiei.


1.6.Rolul dinamic al intreprinderilor mici si mijlocii in economiile moderne


Intreprinderile mici si mijlocii ocupa un loc important in structurile economice ale majoritatii tarilor lumii, avand ponderi apreciabile in numarul, efectivul si cifra de afaceri a ansamblului intreprinderilor. Dinamismul, supletea de adaptare, capacitatea de rezistenta la criza reprezinta trasaturile caracteristice ale intreprinderilor mici si mijlocii, considerate esentiale pentru coeziunea tesaturii economice, pentru cresterea economica si pentru crearea de noi locuri de munca. Aceasta explica faptul ca tendinta de concentrare a activitatii economice se inverseaza adesea in favoarea micilor unitati de productie, al caror rol devine major in restructurarea industriilor, echilibrul activitatilor pe teritoriul national si avantul economic.

Accelerarea progresului tehnologic si globalizarea pietelor la nivel regional, continental si mondial, produse in cursul ultimelor doua decenii, au multiplicat atat posibilitatile intreprinderilor mici si mijlocii, cat si dificultatile cu care se confrunta. Aceste fenomene au deschis un camp de actiune mai larg intreprinderilor mici si mijlocii, oferindu-le multe oportunitati.

In acelasi timp, in acest ansamblu extrem de eterogen, numeroase unitati au adesea de surmontat multe obstacole privind accesul la know -how-ul tehnologic si de gestiune, la credite, la pietele externe si la achizitiile publice. In afara acestor dificultati generale, in faza actuala de recesiune economica pe care o traverseaza o buna parte din tarile lumii, intreprinderile mici si mijlocii opereaza adesea in sectoare dintre cele mai afectate, fiind confruntate cu probleme specifice, generate de contractia cererii si de reducerea activitatilor de subcontractare.

Tinand seama de aceste realitati, in majoritatea tarilor, autoritatile publice sunt in mod constant preocupate sa asigure intreorinderilor mici si mijlocii conditii favorabile activitatii lor si sa inlature progresiv obstacolele care le stanjenesc crearea si dezvoltarea.


1.7.Organizarea contabilitatii firmelor mici si mijlocii


In conformitate cu prevederile art.12 din Legea contabilitatii nr.82/1991, obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in forma baneasca a bunurilor mobile si imobile, a disponibilitatilor banesti, a drepturilor si obligatiilor, precum si miscarile si midificarile intervenite in urma operatiilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute de acestea .

Contabilitatea se organizeaza in partida dubla, iar evidenta operatiunilor efectuate se tine cronologic si sistematic. Forma de contabilitate folosita estre MAESTRU SAH. In forma MAESTRU SAH se utilizeaza documentele primare sau centralizatoare, nota de contabilitate, fisa rulajelor, fise sintetice sah, balanta de verifiare sah.

Documentele cumulative grupeaza operatii de acelasi fel din mai multe documente primare. Dupa verificarea si sortarea pe operatii de acelasi fel a documentelor justificative dintr-o zi, acestea se centralizeaza in documentul cumulativ. Notele de contabilitate in care se stabileste articolul contabil, se intocmesc in dublu exemplar pe baza documentelor primare sau cumulative, apoi se trec in jurnalul de inregistrare pe baza caruia lunar li se atribuie un numar.

Tinand cont de faptul ca majoritatea firmelor mici si mijlocii au ca obiect de activitate comertul sau mica productie, putem remarca faptul ca nucleul de baza este format din contabilitatea stocurilor (si a productiei in curs de executie), contabilitatea tertilor si a trezoreriei.

O reprezentare schematica a unui ciclu lunar de inregistrari contabile la aceste unitati ar putea arata in felul urmator :


Achizitii de marfuri, materii prime etc.

- se inregistreaza marfurile achizitionate, TVA aferent (in cazul unitatilor platitoare de TVA), adaosul comercial, TVA neexigibil, ambalaje etc.

Incasarile si platile prin casieria unitatii

- se inregistreaza incasarile din vanzarea marfurilor (+TVA colectat), alte    incasari, respectiv platile in numerar (furnizori, salarii, cheltuieli pentru nevoile firmei, depuneri in banca etc.).

Incasari din facturi emise

Incasari si plati prin cont la banca

- se inregistreaza incasarile (depuneri in cont, incasari de la clienti, dobanzi etc.

Alte operatiuni

- se inregistreaza consumuri de materii prime si materiale, amortizari etc.

In final se inchid conturile de venituri si cheltuieli, se stabileste rezultatul si se calculeaza impozitul aferent.

In functie de complexitatea operatiunilor efectuate pot aparea si alte inregistrari care de regula vin in completarea celor mai sus prezentate.



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }